Acasă > Predici > PREDICA PREASFINŢITULUI SEBASTIAN LA DUMINICA A XXIX-A DUPĂ RUSALII: IUBIREA ŞI COMUNIUNEA CA ÎMPLINIRI ALE CREDINŢEI

PREDICA PREASFINŢITULUI SEBASTIAN LA DUMINICA A XXIX-A DUPĂ RUSALII: IUBIREA ŞI COMUNIUNEA CA ÎMPLINIRI ALE CREDINŢEI

DUMINICA  A  XXIX-A  DUPǍ  RUSALII

       Vindecarea  celor  10  leproşi  –  Lc.  17,  12-19

    IUBIREA ŞI COMUNIUNEA CA ÎMPLINIRI ALE CREDINŢEI   

   Dreptmăritori creştini,

            Este interesant de menţionat încă de la început că, deşi Mântuitorul Hristos i-a vindecat pe toţi cei zece leproşi din evanghelia de astăzi, totuşi, numai pe unul l-a mântuit. De ce oare această diferenţiere? Ce anume L-a determinat pe Domnul ca, deşi i-a vindecat pe toţi, să mântuiască doar unul? ,,Iisuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi!”,I-au cerut toţi.,,Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor”,le-a raăspuns Hristos deopotrivă celor zece. Şi au plecat să se arate preoţilor cu toţii, însă, pe drum s-a întâmplat minunea!…

            Prin lucrare dumnezeiască, petele albe de lepră şi rănile sângerânde au dispărut. S-au uitat unul la altul miraţi, şi-au privit trupurile, până atunci putrede de lepră, şi s-au minunat cu toţii că s-au vindecat. Nouă dintre ei însă au dispărut; doar unul, şi acela de neam străin, a găsit de cuvinţă să se întoarcă la Binefăcătorul lor, să dea slavă lui Dumnezeu, mulţumindu-I şi arătându-I recunoştinţă, şi astfel răspunsul Măntuitorului nu s-a lăsat prea mult aşteptat:,,Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit.”

            Iubiţi credincioşi,

Ce vrea să ne înveţe evanghelia de astăzi prin disocierea aceasta a celor nouă de al zecelea – singurul care a înţeles că nu ajunge doar credinţa pentru a se mântui? Toţi au avut credinţă, altfel nu s-ar fi vindecat! Numai că nouă dintre ei au considerat că este suficientă aceasta şi, pentru aceea nu s-au mai dus nici la preoţi, adică nu le-a mai trebuit nici ,,Biserică”, şi n-au voit să mai audă nici de Binefăcătorul lor. N-au înţeles că trebuie să-I şi mulţumească, să-I aducă şi recunoştinţă şi – lucrul cel mai important – să şi intre în comuniune cu El. Unul singur a înţeles că este insuficientă credinţa. Acesta s-a întors, a arătat recunoştinţă şi ,,a dat slavă lui Dumnezeu”. Doar despre el ne spune Evanghelia că a dat slavă lui Dumnezeu şi, pentru aceasta, Hristos numai lui i-a zis: ,,Credinţa ta te-a mântuit”, vrând să spună că acest fel de credinţă mântuieşte. Ceilalţi nouă ,,s-au izolat”în credinţa lor, căzând în ,,autosuficienţă”. Au rămas în credinţa lor egoistă, individualistă, refuzând comuniunea. Iată pentru ce şi disocierea despre care vorbim!

Este motivul pentru care evanghelia de astăzi este cât se poate de actuală, pentru că şi în vremurile noastre sunt mulţi care consideră că ajunge credinţa, că este suficient doar să crezi, şi pentru aceasta nu mai ,,ajung” la preoţi, nu mai ajung la biserică, nu mai caută şi comuniunea cu Binefăcătorul lor, ca să Îi arate mulţumire şi recunoştinţă. Sfântul Apostol Iacob, însă, ne atenţionează in Epistola sa, zicând:,,Credinţa fără fapte este moartă”(Iacob 2, 26), pentru că şi diavolii cred (Iacob 2, 19), dar credinţa lor s-a dovedit a fi insuficientă şi ineficientă.

Dragii mei,

Credinţa este bună, căci i-a vindecat pe toţi cei zece leproşi. Ea poate aduce sănătate, poate aduce bunăstare în viaţa aceasta, dar, atenţie că în viaţa veşnică nu vor mai putea ajuta prea mult nici credinţa, nici nădejdea – ca cele ce nu îşi mai au rostul într-o lume în care avem a-L vedea pe Dumnezeu ,, faţă către Faţă”. Acolo va dăinui doar comuniunea cu El în iubire  şi recunoştinţă (I Cor., cap. 13). Hristos a mântuit doar pe acest din urmă lepros, ca să ne arate nouă că nu ajunge numai credinţa pentru a ne şi mântui, căci, având doar credinţă, riscăm să rămânem, totuşi, izolaţi, şi să ne pierdem undeva departe de Dumnezeu, aşa cum s-au pierdut şi cei nouă astăzi. Numai aceia dintre noi care înţeleg să şi intre în comuniune cu El vor dobândi mântuirea.

Auzim pe mulţi în zilele noastre, spunând:,,Eu am credinţa mea. Nu am nevoie de biserică, de preoţi, de post, de rugăciune, de milostenie etc.”, afirmând astfel că este suficientă doar credinţa. Ei bine, pericopa evanghelică de astăzi le arată acestora că, prin simpla credinţă , riscă să rămână doar nişte ,,leproşi vindecaţi” – eventual de ,,lepra” ateismului; riscă să aibă ,,succes” doar în lumea aceasta, pentru că în viaţa de dincolo nici credinţa şi nici nădejdea nu ne mai pot ajuta. Acolo, fiind,, tărâmul” dragostei, se pătrunde doar prin comuniune. Credinţa se va împlini, nădejdea se va sfârşi, iar ceea ce va rămâne în veci va fi numai dragostea şi comuniunea cu Dumnezeu şi cu aproapele.

La acestea ne invită şi ne cheamă Mântuitorul Hristos astăzi, arătându-ne încă o dată că avem nevoie, pentru a ne mântui, şi de faptele credinţei, şi anume: şi de mulţumire, şi de recunoştinţă, şi de comuniune, şi de dragoste faţă de El şi faţă de aproapele. Toate acestea, însă, presupun deopotrivă post, rugăciune, milostenie, curăţie trupească şi sufletească – fapte bune, fără de care credinţa noastră riscă să rămână moartă, adică o credinţă similară cu a celor nouă leproşi ,,dispăruţi”, sau a diavolilor care, deşi cred şi se înfioară, credinţa lor se arată, totuşi, neputincioasă de a-i mai întoarce la comuniunea cu Dumnezeu.

Mesajul evangheliei de astăzi este, asadar: treceţi peste credinţă! Săriţi zăgazurile credinţei, pentru că este insuficientă! Haideţi să intrăm în comuniune cu Dumnezeu! Haideţi să facem şi fapte vrednice de mântuire, pentru că numai dragostea şi comuniunea cu El ne va aduce mântuirea sufletelor noastre.Astfel, riscăm să rămânem doar cu ,,daruri” ce ne sunt necesare în viaţa aceasta, doar cu daruri trecătoare: cu darul vieţii, ori al sănătăţii, pentru că mântuirea vine doar prin iubire şi comuniune cu Dumnezeu şi cu aproapele, iar aceasta presupune şi împlinirea poruncilor.Acest fel de viaţă şi acest fel de credinţă mântuieşte! Spre această credinţă, desăvârşită prin fapte,în iubire şi comuniune cu Dumnezeu şi cu aproapele nostru să tindem cu toţii, dacă vrem să fim ca cel dintre leproşi care şi-a dobândit şi mântuirea, pentru că altfel riscăm să rămânem ca cei care s-au ales doar cu vindecarea trupească, pentru ca apoi să se piardă undeva departe de Dumnezeu, fără a dobândi şi mântuirea.

Să-L rugăm pe Dumnezeu, deci, Cel care în fiecare evanghelie a sădit învăţături atât de minunate şi de preţioase pentru viaţa noastră duhovnicească, să ne deschidă şi nouă mintea şi inima să înţelegem aceste lucruri, ca să facem din credinţa noastră o credinţă roditoare, care să ne aducă şi mântuirea sufletelor, dincolo de o viaţă bineplăcută Lui, Amin!

 

Categories: Predici Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.

%d bloggers like this: