Acasă > PATRIARHIA MOSCOVEI, Predici > Predica Sanctităţii Sale Patriarhul Chiril de ziua Creştinării Rusiei ţinută după săvârșirea Liturghiei în catedrala „Arătarea Domnului”, or. Oriol

Predica Sanctităţii Sale Patriarhul Chiril de ziua Creştinării Rusiei ţinută după săvârșirea Liturghiei în catedrala „Arătarea Domnului”, or. Oriol

Predica Sanctităţii Sale Patriarhul Chiril de ziua Creştinării Rusiei ţinută după săvârșirea Liturghiei în catedrala „Arătarea Domnului”, or. Oriol
La 28 iulie 2016, de ziua pomenirii sfântului întocmai cu apostolii marele cneaz Vladimir şi de Ziua Creştinării Rusiei, Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii Chiril a săvârşit Dumnezeiasca liturghie în catedrala „Arătarea Domnul” din or. Oriol. După încheierea slujbei dumnezeieşti Întâistătătorul Bisericii Ruse s-a adresat către credincioşi cu o predică.

Înaltpreasfinția Voastră, stăpâne mitropolit Antonii!  Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre! Stimate Vadim Vladimirovici, guvernatorul regiunii Oriol! Iubiți părinţi, fraţi şi surori!

Vă felicit pe toţi cu prilejul unei sărbători deosebite – Ziua Creştinării Rusiei. Noi pentru prima dată am săvârşit această festivitate în depărtatul an 1988, când după decenii grele de uitare a credinţei ortodoxe a apărut în sfârşit  posibilitatea, în prezenţa unui  mare număr de oameni, inclusiv a celor care, din diverse motive, nu au putut mai înainte să calce pragul bisericii, să săvârșim marea sărbătorire a aniversării a 1000 de ani de la Creştinarea poporului nostru. De atunci a apărut o nouă epocă în viaţa ţării şi în viaţa Bisericii.

Astăzi noi avem posibilitatea să ne adresăm lui Dumnezeu cu credinţă,  în rugăciune şi să Îl rugăm pe Domnul ca El să ne ajute în toate trudele noastre. Noi suntem moştenitorii celor care au primit Sfântul Botez după voinţa cneazului Vladimir, conducătorul pământului Rus. Acest eveniment a schimbat totalmente faţa poporului nostru, deşi nu momentan. Nu putem spune că oamenii care au intrat în cristelniţa Niprului au ieşit din ea sfinţi, lăsându-şi toate păcatele, obiceiurile şi deprinderile. Tot aşa şi cneazul Vladimir nu a ieşit sfânt din cristelniţa din Korsun, unde a primit botezul, dar a ieşit cu o convingere fermă de a merge în întâmpinarea lui Hristos şi a duce după sine tot poporul.

Creştinarea Rusiei a fost un eveniment de o importanţă enormă istorică, la scară civilizațională. Savanții vorbesc despre importanţa ei pentru întărirea statului unic rus, despre deschiderea posibilităţilor pentru rosi, aşa era numit poporul nostru, pentru comunicare şi cu Orientul ortodox, şi cu Occidentul care pe atunci alcătuia o singură Biserică împreună cu Orientul. Toate acestea aveau cu adevărat o mare importanţă. Ele au influenţat asupra dezvoltării culturii şi artelor, asupra stabilirii statalităţii, construcţiei de biserici, asupra multor altor aspecte ale vieţii. Dar eu aş vrea să vorbesc azi despre altceva. Aș vrea să relatez despre ceea ce s-a întâmplat în sufletul cneazului Vladimir, iar apoi în sufletele oamenilor care după botezul în Nipru s-au întors către Hristos Cel Înviat şi I-au mers în întâmpinare.

S-a întâmplat iată ce. Cneazul Vladimir era un conducător curajos şi foarte crud. Aşa era pe vremea ceea: cu cât mai multă putere avea omul, cu atât mai mult îşi demonstra puterea şi cruzimea feroce. Cneazul acţiona cu hotărâre şi nu întotdeauna just, pe mulţi îi lăsa orfani şi văduve. Nimeni nu se putea pune în poară cu marele cneaz şi el domnea de unul singur, cu fermitate şi duritate. Mulţi salutau acest mod de domnie, deoarece Vladimir a reuşit multe, deşi nu totul. El nu reuşea nicidecum să unifice pământurile ruseşti, să găsească puterea interioară pentru menţinerea acestei unităţi. Şi în mod uimitor, primindu-L pe Hristos nu din motive pragmatice sau politice, cneazul Vladimir, în primul rând, îşi schimbă modul de viaţă. El desfiinţează haremul, eliberează pe robi, se cunună în căsătorie cu ţarevna Anna, care aparţinea casei imperiale din Constantinopol. El se schimbă atât de mult în interiorul său, încât poporul uimit, care fremăta de frică la văzul conducătorului său, a început să-l numească „Soarele cel Frumos”. Poporul nu putea să numească astfel pe conducătorul său dintr-un sentiment de frică – aşa putea fi numit doar din sentimentul de dragoste. Iar oamenii îi iubesc nu pe cei care le insuflă frică, dar pe cei de la care  radiază dragostea, căci frica scindează, iar dragostea uneşte. Şi cneazul Vladimir, sprijinindu-se pe o mare putere a mesajului creştin pentru omenire, acceptând normele morale ale Evangheliei, a schimbat nu doar pe sine, dar şi Rusia Veche ce a devenit un stat unitar puternic, poporul care s-a inspirat din cuvântul lui Dumnezeu.

Marele cneaz Vladimir trebuie să fie exemplu pentru toţi conducătorii – atât în ţările noastre, cât şi în întreaga lume. În special în ziua de azi, când pe întinsurile Rusiei istorice, a Rusiei cneazului Vladimir, apar lupte fratricide, conflicte îngrozitoare, însoţite de manifestarea cruzimii şi a răutăţii. Este foarte important ca şi conducătorii să se gândească la necesitatea de a uni poporul său, indiferent de opiniile şi convingerile oamenilor, ca şi conducătorii să fie călăuziţi de dragoste şi înţelepciune creştină, ca personalitatea lor şi activitatea lor politică să fie atractive pentru popor.

Vorbind astfel, eu în primul rând mă gândesc la Ucraina. Aţi auzit cum Biserica Ortodoxă a Ucrainei a convocat marele drum al crucii, pentru a se ruga pentru unitatea poporului, pentru împăcarea duşmăniţilor. Oamenii au mers cu icoane sute şi sute de kilometri, doar rugându-se. Dar cât de greu era să vedem cum cineva, dorind să transmute iadul din propriul suflet asupra altora, s-a apucat să învinuiască pe aceşti oameni nevinovaţi în considerente de ordin politic, în pregătirea unei lovituri, în ameninţarea securităţii naţionale! Dea Dumnezeu ca marea procesiune istorică din estul spre vestul Ucrainei, spre Kiev, mărturisind despre faptul că Biserica are doar o singură modalitate de împăcare a oamenilor – rugăciunea şi dragostea, să pună început unui procesc adevărat de conciliere a oamenilor în Ucraina. Oamenii trebuie să înţeleagă că acei care împărtășesc alte concepţii – de ordin istoric, cultural şi chiar religios – nu le sunt duşmani. Că lumea contemporană, dacă vrea să păstreze unitatea, că orice ţară, cu atât mai mult creştină, dacă vrea să-şi păstreze unitatea, nu trebuie prin forţă şi teroare să distrugă pe toţi ce le stau în cale. La temelia unei sobornicităţi adevărate, a unei unităţi adevărate despre care se vorbeşte în Ucraina, trebuie să se afle pacea, respectul şi dragostea reciprocă – pentru aceasta s-a rugat procesiunea în Ucraina.

Din păcate, eu nu pot vizita Kievul din  motive cunoscute. Îmi plăcea foarte mult ca în această zi să ridic rugăciuni împreună cu kievenii în Lavra Pecerska din Kiev, inclusiv pentru unitatea poporului ucrainean. De aici, din vechiul Oriol, unul din oraşele centrale ruse, eu trimit dragostea mea către fraţii şi surorile mele din Ucraina şi mă rog ca prin mijlocirea sfântului întocmai cu apostolii cneaz Vladimir, a sfinţilor cuvioşilor Antonie şi Teodosie din Pecerska şi a tuturor sfinţilor care au strălucit în pământul Rusiei, pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu să se reverse peste pământul Ucrainei.

Aş vrea să-mi exprim un sentiment aparte, cald, sincer, cu prilejul vizitei mele în Oriol. Niciodată până acum Patriarhul nu a călcat pe acest pământ, însă pământul acesta este grânarul Rusiei. Întotdeauna a fost aşa, el a hrănit pe foarte mulţi, dar totodată a educat şi ostaşi, pe cei care sunt în stare să-şi apere Patria. Actualmente or. Oriol este oraş al gloriei militare şi noi ştim ce evenimente decisive, legate de Marele război pentru apărarea Patriei, s-au produs aici, pe acest pământ.

Cunosc şi cât de mult a fost devastată viața bisericească în regiunea Orel. De aceea aduc mulţumiri tuturor – stăpânului mitropolit, vlădicăi de Livny, domnului guvernator, conducerii şi întregului popor, vouă tuturor, dragii mei – pentru renaşterea credinţei pe acest pământ. Fiecare dintre noi trebuie să-şi aducă contribuţia, ca poruncile marelui cneaz Vladimir să fie vii în rândul poporului nostru. Ca, bazându-ne pe experienţa lui, sprijinindu-ne pe experienţa Bisericii de o mie de ani, să învăţăm să vieţuim în pace şi bună înţelegere unii cu alţii – fie în viaţa familială, fie în colectivul de muncă, fie în satul sau oraşul de baştină – în ţara noastră. Să ne ajute Domnul prin rugăciunea către sfântul întocmai cu apostolii cneaz să rămânem fideli poruncilor drepte pe care ni le-a transmis, astfel transformând şi schimbând spre mai bine chipul de o mie de ani al Patriei noastre.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii

Categories: PATRIARHIA MOSCOVEI, Predici Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.