Acasă > Predici > Predica Sfântului Antim Ivireanul la Praznicul Adormirii Maicii Domnului

Predica Sfântului Antim Ivireanul la Praznicul Adormirii Maicii Domnului

Predica Sfântului Antim Ivireanul la

Praznicul Adormirii Maicii Domnului

 

 

Pofta şi dragostea ce văd la această cinstită şi sfântă adunare mă îndeamnă şi, neştiind a vorbi, măcar că vorba mea nu este vrednică niciodată ca să îndulcească cu vreun mijloc auzirile ascultătorilor, iar încă Domnul Hristos, Carele a săturat cu 5 pâini 5.000 de suflete şi a îndreptat sărăcia şi neputinţa ucenicilor lui cu bogăţia darului Său, Acelaşi şi înaintea dragostei voastre, prin mijlocul vorbelor mele cele neritoricite, vă întinde masă duhovnicească.

De multe ori am stat şi am socotit, doară aş putea afla ceva nou să zic întru cinstea şi lauda preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi pururea fecioarei Mariei, dar n-am putut afla nimic. Nu doar că nu sunt cuvinte multe şi de multe feluri a grăi întru lauda măririi ei, ci pentru că fiind mintea mea tulburataă de norul neştiinţei şi mai vârtos întunecată de socoteala dumnezeieştilor şi prealuminatelor ei daruri, îmi înfrunt şi-mi ticăloşesc nevrednicia şi neştiinţa învăţăturii mele. Că de vreme ce aceia învăţaţi şi pedepsiţi întru bunătăţi stau de se miră de mărirea ei, dar eu, cel neînvăţat şi departe de toate bunătăţile, ce voi face?

Drept aceia dară, îmi caut şi far’de voia mea a conteni de a mai iscodi să aflu înălţimea fecioriei ei, întru care acum anevoie se suie gândurile omeneşti şi adâncimea darurilor ei, carele nu se pot vedea lesne nici cu ochii îngereşti, ci numai cu acel titlu ce i s-a dat mai nainte de toţi vecii de la părintele cel fără de început şi veşnicul Dumnezeu, prin mijlocul îngerului Gavriil. Acela şi eu cu cucernicie şi cu multă frică îl voi zice, întru lauda şi cinstea ei: „Bucură-te ceea ce eşti plină de dar, Domnul este cu tine“. Că mai mare şi mai lăudat şi mai cinstit titlu decât acesta nu s-a dat din veci, nimănui, nici se va da până în veci, fără numai ei; că a aflat har înaintea lui Dumnezeu, care n-a aflat alta niciodată, după cum i-a zis îngerul. (…) Şi pentru ca să nu mai lungesc cu vorba, tuturor prorocilor şi tuturor sfinţilor şi celor mai nainte de lege şi celor după lege li s-au zis cuvinte de bucurie, prin mijlocul îngerilor şi li s-au dat de la Dumnezeu dar şi milă, însă acoperit. Iară sfintei Fecioarei s-a dat cuvântul bucuriei celei adevărate, care este mai presus decât toată mintea, în slavă şi în cinste mai veselitoare, covârşind pe toţi cu darul şi cu mila: „Bucură-te ceea ce eşti plină de dar. Domnul este cu tine“.

Şi nu numai pentru bucuria aceasta ce i s-a dat se fericeşte de toate neamurile, ci şi pentru numele ei cel preacinstit ce i s-a dăruit, de se numeşte Mariam. Ca precum este numele Fiului ei mai presus decât toate numele, după cum zice fericitul Pavel: „Şi i-au dăruit Lui nume care este preste tot numele“, aşa şi numele ei este peste tot numele, după al lui Iisus. Şi precum întru numele lui Iisus se pleacă tot genunchiul celor cereşti şi celor pământeşti şi celor de sub bezne, aşa este şi ea, mai cinstită în cer decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii şi pe pământ mai închinată şi mai fericită ca o împărăteasă a lumii, de toţi credincioşii pământului şi sub bezne mai straşnică şi mai înfricoşată asupra dracilor decât toţi sfinţii; întru care nume Mariam, după a mea proastă socoteală, înţelegem cum că cuprinde în sine trei lucruri: una pentru că fiind numele acesta de trei, adică de trei înjugări (silabe), se înţelege cum că a născut o faţă a Sfintei Treimi, pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu; a doua că are fiecare înjugare (silabă) câte 2 slove şi se înţelege cele două firi ale lui Hristos, adică cea dumnezeiască şi cea omenească; a treia că sunt 6 slove de toate într-acest nume, cu carele înţelegem cele 6 taine mari şi peste fire, adecă blagoveştenia, naşterea, botezul, moartea pe cruce, învierea şi înălţarea la cer. Cu blagoveştenia s-a descoperit taina cea mai nainte de toţi vecii ascunsă; cu naşterea s-a împăcat cerul cu pământul, adică Dumnezeu cu omul; cu botezul ne-am îmbrăcat cu haina nestricăciunii; cu moartea ni s-a dat viaţa; cu învierea ni s-a dat bucuria şi cu înălţarea la cer, şederea de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatăl.

Aşijderea şi în cuvintele cele de bucurie ce i-a zis îngerul: „Bucură-te ceia ce eşti plină de dar, Domnul este cu tine“, iar înţelegem numele Preasfintei Treimi. Că în cuvântul ce zice: bucură-te, se înţelege Fiul, că El este toată bucuria lumii; în cuvântul ce zice: plină de dar, se înţelege Duhul Sfânt, prin care se dau toate darurile şi în cuvântul cel ce zice: Domnul e cu tine, se înţelege Tatăl, că El este Domnul a toate, văzutelor şi nevăzutelor. Dumnezeu însă, Carele numai cu un cuvânt a făcut şi a zidit toate lucrurile cele văzute şi nevăzute, poate cu adevărat, cu cea desăvârşit a lui preaputernicie, să facă stele mai luminoase decât acestea, ce strălucesc pe cer, şi luna mai iscusită decât aceasta, ce ne povăţuiaşte noaptea, şi soare mai strălucitor şi mai luminat decât acesta, Carele stinge cu lumina lui toate celelalte lumini, şi ceruri mai mari şi mai largi în rotocolime, şi păsări mai cu dulce glasuri, şi flori mai cu multe mirosuri, şi copaci mai nalţi şi mai roditori, şi vânturi mai sănătoase, şi văzduhuri mai de folos, şi fiare mai multe la număr şi mai de multe feluri, şi mai multe lumi decât aceasta ce locuim poate să zidească în mărime, şi în meşteşug mai minunate; dar o zidire care să covârşească în vrednicie pe Maica lui Dumnezeu nu va putea să facă niciodată, măcar că este preaputernicPentru că precum nu este cu putinţă să socotească, nici cu mintea să gândească cineva o fiinţă mai cuvioasă şi mai naltă decât Dumnezeirea, aşa nici o zidire mai covârşitoare decât aceea ce a născut pe un Dumnezeu Carele S-a făcut om. Că pe dânsa a ales-o Dumnezeu, mai înainte decât toată zidirea, pentru ca să-i fie lăcaş veşnic, după cum grăieşte David: „Aceasta este odihna mea în vecii vecilor şi într-însa voi locui, pentru că am ales-o“.

Aleasă este, cu adevărat, ca soarele, pentru că este încununată cu toate razele darurilor dumnezeieşti şi străluceşte mai vârtos între celelalte lumini ale cerului.

Aleasă este şi frumoasă ca luna, pentru că stinge cu lumina sfinţeniei celelalte stele, şi pentru marea şi minunata strălucire de toate şiragurile stelelor celor de taină se cinsteşte, ca o împărăteasă.

Aleasă este ca revărsatul zorilor, pentru că ea a gonit noaptea şi toată întunecimea păcatului şi a adus în lume ziua cea purtătoare de viaţă.

Aleasă este, că este izvor carele cu curgerile cereştilor bunătăţi adapă sfânta biserică şi tot sufletul creştinesc.

Aleasă este, că este chiparos carele cu înălţimea covârşaşte cerurile şi pentru mirosul cel din fire s-a arătat departe de toată stricăciunea.

Aleasă este, că este crin, că măcar de a şi născut între mărăcinii nenorocirii celei de obşte, dar nu şi-a pierdut niciodată podoaba albiciunii.

Aleasă este că este nor carele n-a ispitit nicio povară a păcatului.

Aleasă este, pentru că este fecioară mai înainte de naştere, fecioară în naştere, fecioară şi după naştere şi este o adâncime cu neputinţă de cuprins a bunătăţilor şi o icoană însufleţită a frumuseţilor celor cereşti. Este o grădină încuiată dintru care a ieşit floarea cea neveştejită, şi fântâna pecetluită, dintru care a curs izvorul vieţii, Hristos.

Pe aceasta au văzut-o Moisi în muntele Sinai, ca un rug aprins şi nu ardea. Pe aceasta au văzut-o Aaron, ca un toiag înflorit şi plin de roadă. Pe aceasta au văzut-o Iacov, ca o scară întărită, din pământ până în cer şi îngerii lui Dumnezeu să suiau şi se pogorau pe dânsa. Pe aceasta a văzut-o Iezechiil ca o uşă încuiată, prin care nimeni n-a trecut. Pe aceasta a văzutu-o Ghedeon, ca o lână, Avvacum ca o dumbravă umbroasă, Daniil ca un munte şi Solomon ca un pat.

Aceasta astăzi se mută de pe pământ la cer; lasă întristarea şi se duce la bucurie, lasă cele de jos şi primeşte cele de sus; lasă cele stricăcioase şi câstigă cele nemuritoare şi veşnice. Astăzi îşi dă preasfânt sufletul ei în mâinile Fiului ei şi cu cântări îngereşti şi apostoleşti se petrece cinstit trupul ei în satul Ghethsimani, spre îngropare. Astăzi cerul întinde sânurile sale şi primeşte pe ceea ce a născut pe Cel ce nu-L încape toată zidirea. Astăzi se minunează toate puterile cereşti, zicând una cătră alta: cine este aceasta ce se suie din pustiu, adică de pe pământ, la cer? Cine este aceasta care se iveşte ca zorile, frumoasă ca luna şi aleasă, ca soarele? Cine este aceasta ce se suie de pe pământ în cer, albită, înflorită, întru care hulă nu este? Ridicaţi porţile voastre, zic cetele cele îngereşti, una către alta şi cu cântări de laudă, primind pe împărăteasa cerului şi a pământului, care vine, să locuiască de-a dreapta împăratului Dumnezeu, cu îmbrăcăminte cu aur îmbrăcată, împodobită, după cum zice David, căci aceasta este aceea ce a împăcat cerul cu pământul şi pe Dumnezeu cu omul. Aceasta este bucuria celor drepţi şi nădejdea celor păcătoşi.

Pe aceasta, dară şi noi, cu toţii trebuie cu dragoste, cu cucernicie, cu inimă curată şi cu cântări de laudă să o cântăm şi să o lăudam, ca pe o Maică a lui Dumnezeu, şi cu bucurie sufletească să prăznuim adormirea ei. O, Maică Fecioară, acest norod ce stă înaintea măririi-tale, văzând înălţimea curăţeniei tale şi cunoscându-şi ei nevrednicia şi smerenia lor, nu îndrăznesc, fără de mijlocitor ca să-ţi aducă cuvenită închinăciune şi mulţumiri, pentru multele faceri de bine, şi să se roage ca să te milostiveşti asupra lor. Pentru aceasta eu, nevrednicul şi mult păcătosul robul tău, fiindu-le tată sufletesc, rânduit de Fiul tău, prin mijlocul meu se roagă cu toţii, cu caldură, dintru adâncul inimii zicând:

Stăpână de Dumnezeu născătoare, împărăteasa cerului şi a pământului, cinstea şi slava creştinilor, ceea ce eşti mai înaltă decât cerurile şi mai curată decât soarele, Fecioară prealăudată, nădejdea celor păcătoşi şi liniştea celor bătuţi de valurile păcatelor, caută asupra norodului tău, vezi moştenirea ta, nu ne lăsa pe noi, păcătoşii, ci ne păzeşte şi ne mântuieşte de vicleşugurile diavolului, că ne-au împresurat scârbele, nevoile, răutăţile şi necazurile. Dă-ne mână de ajutor, Fecioară, că pierimNu te îndura de noi, că pe tine te avem ajutătoare şi la tine nădăjduim, că prin rugăciunile tale cele preaputernice şi nebiruite, să îmblânzeşti pe Fiul tău asupra noastră, ca să-şi întoarcă mila sa cea bogată spre noi; şi încă roagă cu căldură, ca să dea putere dintru înălţimea lăcaşului Său şi prealuminatului nostru domn, pe carele pronia Sa l-a ales şi l-a pus preste acest norod, ca să poată chivernisi cu înţelepciune întreaga turmă ce i s-a încredinţat, în mulţi ani luminat, cu fericită sănătate, şi să o apere de lupii cei văzuţi şi nevăzuţi; să păzească şi toată cinstită această boierime de toate primejdiile şi de toate viicleşugurile vicleanului şi să le dea dragoste, uniciune, spor şi ajutor întru toate; şi să ne învrednicească pe toţi de obşte ca să petrecem toată viaţa noastră cinstită, curată şi fără de prihană, ca cu o gură şi cu o inimă pe Dânsul pururea să-L mărim şi ţie să zicem: „Bucură- te, ceea ce eşti plină de dar, Domnul este cu tine.

(sursa: Sfântul Antim Ivireanul, Didahii, Editura Basilica a Patriarhiei Române)

Categories: Predici Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.