PROCLAMAREA SFÂNTULUI IERARH ANDREI ȘAGUNA, MITROPOLITUL TRANSILVANIEI (29 OCT. 2011)

PROCLAMAREA SFÂNTULUI IERARH ANDREI ȘAGUNA,

MITROPOLITUL TRANSILVANIEI

(29 OCT. 2011)

 AUDIO

În Catedrala Mitropolitană din Sibiu a avut loc astăzi, 29 octombrie 2011, în prezenţa Patriarhului Alexandriei, Patriarhului României, a ierarhilor greci şi români, proclamarea canonizării Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Ardealului.

„Anul acesta a rânduit Bunul Dumnezeu să fie trecut în rândul Sfinţilor din calendar, Sfântul Ierarh Andrei Şaguna şi Sfântul Ierarh Simeon Ştefan, mitropoliţi ai Transilvaniei. Desigur, am avut şi în alte părţi sfinţi care s-au bucurat de cinstirea Sfântului Sinod, dar în Transilvania, în mod deosebit, Sfântul Sinod a dorit să evidenţieze lucrarea misionară apostolică a doi mari ierarhi, aceştia pe care astăzi şi mâine îi sărbătorim în mod deosebit. A vrut Bunul Dumnezeu ca să recunoaştem sfinţenia lui. Biserica nu face sfinţi, ci Dumnezeu îi face pe sfinţi sfinţi. Duhul Sfânt îi sfinţeşte şi îi arată că sunt sfinţi. Biserica doar recunoaşte sfinţenia lui. În limba greacă, de fapt, canonizarea înseamnă recunoaşterea sfinţeniei unui om pe care Dumnezeu l-a sfinţit […] Prin sfinţenie toţi oamenii sunt egali, pentru că cea mai mare virtute este virtutea sfinţeniei şi cel mai mare ideal al fiecărui creştin este să dobândească sfinţenia care vinde de la Dumnezeu cel Unul Sfânt. […] Sfinţii Ierarhi au o responsabilitate deosebită pentru că sunt urmaşi ai Sfinţilor Apostoli. Fiecare ierarh nu are o doar o grijă pentru mântuirea proprie, ci o grijă în plus şi anume grija pentru mântuirea sufletelor celor încredinţaţi lor spre mântuire […] Sfântul Ierarh Andrei Şaguna a avut o lucrare deosebită care a fost profund marcată de prezenţa Duhului Sfânt. Se spune că Duhul Sfânt nu se arată în omul leneş şi plictisit. Când cineva este leneş şi plictisit este semnul că nu are pe Duhul Sfânt prezent în el. Duhul Sfânt se arată în oamenii plini de credinţă, de entuziasm, de dorinţă vie de a iubi pe Dumnezeu şi de ajuta pe semenii lui. Sfântul Andrei Şaguna ne impresionează prin dragostea sa neţărmurită faţă de Hristos, faţă sfinţii Lui şi faţă de Biserica Lui. Ne mirăm cât a putut scrie omul acesta şi cât a putut lucra. A construit sute de şcoli româneşti în Transilvania şi două licee. A întemeiat ziarul Telegraful Român, care şi astăzi continuă fără întrerupere, ca mijloc misionar de răspândire a credinţei şi de apărare a unităţii şi demnităţii românilor din Transilvania. A tradus Sfânta Scriptură în patru volume şi a lăudat pe Sfântul Simeon Ştefan, pe care îl vom, proclama ca sfânt mâine, după ce Sfântul Sinod a aprobat canonizarea, la Alba Iulia, pentru că a tradus Noul testament în limba greacă. Sfântul Andrei Şaguna ne-a lăsat statutul bisericesc pe care, până astăzi, în mare parte, Biserica noastră îl foloseşte. În mod deosebit, a arătat o neobosită luptă pentru apărarea Ortodoxiei şi a demnităţii ortodocşilor din Transilvania”.

Sursa:http://prediciaudio.wordpress.com/