Acasă > ECUMENISM > Protopresbiter Theodor Zisis: Susţinere a clericilor prigoniţi din Biserica Serbiei: Episcopul Artemie şi Arhimandritul Simeon

Protopresbiter Theodor Zisis: Susţinere a clericilor prigoniţi din Biserica Serbiei: Episcopul Artemie şi Arhimandritul Simeon

Protopresbiter Theodor Zisis:

Susţinere a clericilor prigoniţi din Biserica Serbiei:
Episcopul Artemie şi Arhimandritul Simeon

1. Noul Sfânt Iustin Popovici, Stâlp al Ortodoxiei

Împărtăşim bucuria Bisericii Ortodoxe Sârbe pentru canonizarea oficială a cuviosului stareţ Iustin Popovici între sfinţii Bisericii Ortodoxe. Sfântul Iustin s-a dovedit o mare figură teologică şi ecleziastică a veacului al XX – lea, având ca principale caracteristici ale vieţii prigoanele pe care le-a suferit de la regimul ateu al ţării lui, apoi petrecerea lui ascetică în Sfânta Mănăstire Celie, precum şi demascarea prin scrieri a catastrofalului antropocentrism al Europei, şi mai ales a produselor şi a cauzelor lui bisericeşti, papismul şi protestantismul. Minţii luminate a Cuviosului Iustin, care ca nou apologet, filozof şi mărturisitor cinsteşte numele vechiului Sfânt Iustin, Martirul şi Filozoful, datorăm cea mai clară apreciere că ecumenismul lăudat şi urmat astăzi de mulţi este marea “panerezie” a veacului al XX -lea, rezumatul tuturor eresurilor, şi că în istoria dumnezeieştii iconomii există trei căderi: a lui Adam, a lui Iuda şi a papei.
Gândirea lui teologică şi înţeleptele sale scrieri teologice, care îmbrăţişează cele mai multe domenii ale vieţii bisericeşti, prin asociere cu cuvioasa lui vieţuire şi petrecere, a pecetluit cu amprente patristice nu doar Biserica Ortodoxă Sârbă, ci şi întreaga Biserică. Sfântul Iustin este Părinte şi Dascăl universal al Bisericii, stâlp şi întărire a ei împotriva eresurilor papismului şi ecumenismului.

2. Din cei patru vestiţi ucenici ai săi, trei au deviat.

Toţi ortodocşii priveam cu satisfacţie la cei patru epifanis vestiţi ucenici ai săi, la Mitropolitul Amfilohie (Radovici) de Muntenegru, la Episcopul Irineu (Bulovici) de Başka, la fostul Episcop de Zahumios şi Herţegovina – Atanasie (Jeftici) şi la Episcopul de Raşca şi Prizren Artemie (Radosavlievici). Toţi, cu studii temeinice în Grecia şi în Sfinţii Părinţi, erau lauda Bisericii Serbiei; şi mai ales primii trei, şi ca profesori ai Facultăţii de Teologie din Belgrad, au format şi formează direcţia studiilor teologice, iar al patrulea, Episcopul Artemie, şi el doctor în teologie, nu este cu nimic mai prejos în pregătirea teologică şi în activitatea scriitoricească. Are desigur şi un avantaj deosebit că nu este doar episcop-păstor, ci şi părinte duhovnicesc, stareţ, al mai multor monahi şi monahii, şi un adevărat model de monah. Eparhia lui, mucenicescul Kosovo, este plină de mănăstiri în care majoritatea monahilor sunt fiii lui duhovniceşti.
Episcopul Artemie îl urmează pe Cuviosul Iustin, în afara petrecerii ascetice şi a predaniei monastice, şi în mustrarea cu îndrăzneală a papismului şi a ecumenismului. În urma memoriului pe care l-a prezentat în 1998 în Ierarhia Bisericii Serbiei, se hotărâse atunci ieşirea Bisericii respective din Consiliul Mondial al Bisericilor, lucru care din nefericire nu s-a realizat după intervenţia altor puteri şi cedarea celor trei dinamici ierarhi menţionaţi. A participat la marele congres care a avut loc în Tesalonic despre ecumenism cu tema: “Ecumenism. Naştere, aşteptări, dezminţiri” (20-24 septembrie 2004). Referatul său întru totul ortodox şi curajos a fost publicat în actele acestui congres istoric. În tipăriturile editate de el însuşi în Episcopia sa îşi luminează turma cu consecvenţă, mustrând papismul şi ecumenismul, şi acelaşi lucru îl face şi colaboratorul său, protosinghelul Simeon, care s-a ciocnit de multe ori asupra unor teme teologice cu fostul Episcop de Herţegovina, Atanasie Jeftici. A semnat împreună cu un frumos număr de alţi episcopi greci şi numeroşi clerici, monahi şi laici cunoscuta “Mărturisire de Credinţă împotriva ecumenismului”, pe care a pregătit-o şi a răspândit-o cu mare succes “Sinaxa Clericilor şi Monahilor”, care a tulburat şi a deranjat mult pe ecumeniştii dintre ortodocşi. Textul “Mărturisirii” a fost tradus în sârbeşte prin grija sa, a circulat într-o mică broşură şi a fost semnat de mulţi sârbi, clerici şi monahi.

Episcopul mărturisitor s-a adresat de multe ori cu memorii către Sfântul Sinod al Bisericii Sârbe, referindu-se la corosiva învăţătură ecumenistă a unui episcop, profesor al Facultăţii de Teologie din Belgrad, fără a reuşi luarea anumitor măsuri, pentru că profesorul respectiv este ocrotit de către puternica triadă a ierarhilor-profesori pomeniţi, care, din nefericire, acum nu mai păşesc pe linia Sfinţilor Părinţi şi a Sfântului lor Stareţ Iustin Popovici, ci pe urmele puternicilor ecumenişti contemporani, frecventându-l des şi fotografiindu-se cu papa şi cu cardinalii lui şi promovând de acum deschis în mult-pătimitoarea, muceniceasca şi născătoarea-de-sfinţi Serbie filo-catolicismul şi ecumenismul. Şi unul din cei trei, Episcopul Atanasie Jeftici, de două ori s-a năpustit în mod injurios şi nedemn anul trecut împotriva celor care au redactat şi au semnat “Mărturisirea de Credinţă”; prima dată la Simpozionul, pe care l-a organizat în iulie 2009 Sfânta Mănăstire de monahi a Cuviosului Nicodim (Goumenissa), dedicat Sfântului Nicodim, provocând o mare întristare şi furie părinţilor mănăstirii care au semnat “Mărturisirea” şi care l-au auzit îndoindu-se deschis de învăţăturile şi părerile Sfântului Nicodim. A doua oară a făcut acelaşi lucru la Simpozionul, pe care l-a organizat Sfânta Mitropolie de Veria în noiembrie 2009, cu prilejul canonizării membrilor familiei Sfântului Grigorie Palama.

3. Prigoană nedisimulată împotriva lui Artemie şi a colaboratorilor săi.

Din nefericire, ultimele evoluţii din Biserica Sârbă ne-au umplut de amărăciune şi de întristare din pricina prigoanei dure ce a fost declanşată în ultimele luni după alegerea noului Patriarh al Serbiei Irineu împotriva Episcopului Artemie, primii fiind cei trei “fraţi” duhovniceşti ai săi, iar în mod deosebit Atanasie Jeftici. Cei trei s-au bucurat până acum de o deosebită cinste şi respect din partea credincioşilor greci, pentru formarea lor patristică şi isihastă; acum mulţi se întreabă şi nu pot să-şi explice cum este cu putinţă ca ucenicii Cuviosului Iustin, cel prigonit şi calomniat, să se transforme în prigonitori şi calomniatori ai fratelui lor duhovnicesc. Se pare că trebuia ca şi însuşi Episcopul Artemie să urmeze drumul Cuviosului Iustin, drumul prigoanelor şi al exilului, şi mai ales nu din partea ateilor şi necredincioşilor, ci de la fraţii şi casnicii întru credinţă. Drumul sfinţeniei l-au deschis pentru Episcopul Artemie “fraţii” lui duhovniceşti, în timp ce ei înşişi se pare că au râvnit gloria prigonitorilor de sfinţi.

Faptele sunt evidente şi nicio dezinformare nu poate să le schimbe. Artemie este indezirabil din două motive, precum lapidar a răspuns el însuşi într-o însemnare a sa cu titlul “De ce mă prigonesc”. În primul rând, pentru că în calitate de păstor al mucenicescului Kosovo, şi în mod esenţial ca etnarh (εθνάρχης = conducător al naţiunii) al sârbilor ortodocşi de acolo, se opune definitivării planurilor creării unui Kosovo independent, ca al doilea stat albanez în Balcani, după planurile Noii Ordini a Lucrurilor, care au ca obiectiv slăbirea Serbiei Ortodoxe cu binecuvântările Vaticanului, pentru a urma în continuare şi slăbirea Greciei ortodoxe, după modelul Kosovo. În al doilea rând, pentru poziţia lui hotărâtă împotriva ecumenismului, a papismului şi a mondializării, împotriva înnoirilor în viaţă şi în teologie. Este cutremurător, dar şi revelator pentru caracterul lui patristic şi martiric cele pe care le scrie în continuare: „Astfel, toţi aceştia, pe care îi împiedic în îndeplinirea scopurilor lor necinstite, se năpustesc împreună împotriva mea gata să mă îndepărteze din scaun meu sau să mă anihileze. Ştiu că toţi predecesorii mei în tronul Episcopiei Raşka-Prizren, precum şi întregul popor sârb din Kosovo şi Metohia, veacuri de-a rândul au fost şi sunt martirizaţi cu îngăduinţa lui Dumnezeu. Nu mi se pare ciudat că şi eu am aceeaşi soartă. Prigonitorii mei pot să mă lipsească de tronul episcopal, chiar şi de demnitatea episcopală, pot să mă proclame bolnav, cu demenţă de bătrân, chiar şi nebun, pot să facă şi multe nelegiuiri pe care nici nu pot să mi le imaginez. Toate le voi răbda cu ajutorul lui Dumnezeu”.
Acestea au fost deja înfăptuite. Fără judecată bisericească şi fără apărare, cu o evidentă violarea a oricărei noţiuni de drept, politic şi bisericesc, în ultima ei întrunire, Ierarhia Bisericii Sârbe, cu o infimă majoritate, l-a îndepărtat pe Episcopul Artemie din eparhia lui şi fără a-l lipsi de arhierie, l-a proclamat destituit din tronul său, chiar dacă Sfintele Canoane legiferează că nu poate să i se ia unui episcop episcopia, înainte de a se completa şi finaliza procedura judecătorească împotriva lui: “…Dar a se lua de la dânsul episcopia, înainte de sfârşitul procesului lui, nici unui creştin nu i se poate părea cu cale” (Canonul 87 al Sinodului Local din Cartagina). Deja rătăceşte fără cămin şi surghiunit, căutând ospitalitate într-o Episcopie, după ce i s-a interzis dictatorial până şi a-şi vizita eparhia; l-au privat fără nicio competenţă de dreptul inalienabil pe care îl are orice om de a se deplasa liber şi de a călători unde doreşte. Pentru a-l priva şi de paternitatea monastică duhovnicească şi să-l despartă şi de fiii săi duhovniceşti, îi interzic, îngrădindu-i arhieria pe care i-au lăsat-o, să-i spovedească pe monahi. Din fericire, monahii din Kosovo i-au transmis noului locţiitor, Mitropolitul Amfilohie, că vor părăsi mănăstirile, dacă unicul episcop canonic şi părintele lor duhovnicesc – Episcopul Artemie, nu se va întoarce în eparhia sa. Tulburaţi şi mânioşi sunt şi mirenii ortodocşi din Kosovo şi din toată Serbia.
Mai rea este prigoana împotriva apropiatului colaborator al lui Artemie, protosinghelul Simeon. Au formulat acuzaţii false împotriva lui, că chipurile ar fi deturnat mari sume de bani, care ar fi fost strânse din donaţii şi erau destinate pentru repararea şi înnoirea bisericilor şi mănăstirilor. Episcopul Artemie asigură că tot ce a făcut Simeon a făcut la dispoziţia sa şi că pentru orice cheltuieli există şi acte justificative. Însă pentru că nimeni nu ar crede că Artemie, episcopul ascet, a deturnat bani, au aruncat acuzaţia pe curatul şi nevinovatul său colaborator, ca să demonstreze prin asta că deşi el poate să fie bun şi sfânt, însă nu este în stare să conducă, iar colaboratorii săi fac ce vor. Astfel, prin acuzaţia deturnării banilor şi chiar prin insolita procedură, fără dreptate şi apărare, Arhimandritul Simeon, care-şi pregăteşte în Tesalonic teza sa de doctorat sub îndrumarea profesorului Dimitrie Tselenghidis, a fost arestat prin semnalizarea Interpolului şi este reţinut la o secţie de poliţie din Tesalonic, până ce se va decide sau se va respinge de către autorităţile judecătoreşti şi politice greceşti extrădarea sa în Serbia, ca să fie judecat acolo pentru închipuita nelegiuire pe care a făcut-o.

4. Se vor închina papei şi în Serbia

În felul acesta nedreapta judecată împotriva Începătorului credinţei noastre prin prezentarea de martori mincinoşi, fapt care s-a repetat în viaţa multor sfinţi, se întâmplă şi în zilele noastre în şedinţele nelegiuite ale arhiereilor, cărturarilor şi fariseilor, stimularea şi concursul plănuitorilor Noii Ordini a Lucrurilor, care urmăresc să scoată din mijloc pe toţi care se opun planurilor lor, fie prin nimicirea lor morală, fie prin cea fizică.
Agresiunile NATO din 1999 asupra Serbiei nu au izbutit să supună Serbia ortodoxă, dar o izbutesc acum prin eroziunea internă a cugetului conducătorilor sârbi în plan bisericesc şi politic. Pe durata bombardamentelor criminale cu bombe de uraniu îmbogăţit, care au fost aruncate cu binecuvântarea papei, repetând genocidul celor 800 000 de sârbi din timpul celui de-al II-lea Război Mondial de către catolicii ustaşi ai “sfântului” cardinal Stepinatz, smeritul şi sfântul Patriarh al Serbiei Pavle, predecesorul lui Artemie în Episcopia de Raşka-Prizren, a refuzat propunerea de a primi şi a aproba vizita papei în Serbia, care a fost şi este primul pentru separarea Kosovo de Serbia şi pentru înarmarea musulmanilor împotriva sârbilor ortodocşi. Acum, noul Patriarh al sârbilor Irineu, imediat după alegerea sa, a declarat că două sunt scopurile patriarhatului său: să impună în primul rând ordinea şi disciplina în rândurile clericilor, evident, ca să nu reacţioneze ca Artemie şi colaboratorii lui, şi să pregătească vizita papei în Serbia în 2013, cu prilejul sărbătoririi la Niş în Serbia, oraşul natal al lui Constantin cel Mare, a celor 1 700 de ani de la semnarea Edictului de la Milano. În acest nou cadru ecumenist şi new-age-istic din viaţa Serbiei, care trebuie să se închine liderului religios al planetei, dacă vrea să devină membră a Uniunii Europene, s-au înrolat întâistătătorii Bisericii pentru a-l îndepărta pe nesupusul şi neascultătorul Artemie, pentru a-i compromite şi vlăgui pe colaboratorii săi dinamici şi capabili, ca protosinghelul Simeon.
Împreună cu cel ce scrie, mulţi clerici, monahi şi mireni, susţinem din tot sufletul şi din toată inima pe fraţii de un cuget cu noi care sunt prigoniţi, mulţumim Domnului Puitorul-de-nevoinţă şi Dătătorului-de-cununi, pentru că şi în zilele noastre arată mărturisitori ai credinţei. Ne întristăm pentru prigonitori. Îi iubim şi ne rugăm ca Dumnezeu să-i lumineze şi să se întoarcă la cel dintâi drum bun al lor, pe calea Sfinţilor Părinţi şi al Sfântului lor Stareţ Iustin Popovici.
Vis-à-vis de deprimanta şi jalnica imagine a patriarhilor şi întâistătătorilor “ortodocşi”, care se închină unul după altul fiarei Apocalipsei şi stau la masă cu Babilonul, desfrânata cea mare (Apocalipsă, capitolele 14-18), aşa cum s-a întâmplat zilele acestea şi în insula Cipru cea născătoare-de-sfinţi, poziţia Episcopului Artemie şi a acelor arhierei care nu s-au închinat fiarei în Cipru, ci Îl urmează pe nevinovatul şi junghiatul “Miel”, pe Hristos, „oriunde ar merge” (Apocalipsa 14, 4), ne-a umplut de bucurie, laudă şi nădejde. Pentru că „aceştia au fost răscumpăraţi dintre oameni, pârgă lui Dumnezeu şi Mielului. Iar în gura lor nu s-a aflat minciună, căci sunt neprihăniţi” (Apocalipsa 14, 5).
În rugăciunile noastre cerem stăruitor: “Pomeneşte, Doamne, pe arhiereul Artemie şi pe ceilalţi arhierei care drept învaţă cuvântul adevărului Tău”.

Protopresbiter Theodor Zisis, 8 iunie 2010

(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”, sursa: http://thriskeftika.blogspot.com/2010/06/blog-post_5971.html)

Categories: ECUMENISM Tags: