Acasă > Cuvinte de folos > RELAŢIILE ÎNTRE OAMENI ÎN LUMINA RELAŢIEI NOASTRE PERSONALE CU HRISTOS (răspunsuri la întrebări – partea I)

RELAŢIILE ÎNTRE OAMENI ÎN LUMINA RELAŢIEI NOASTRE PERSONALE CU HRISTOS (răspunsuri la întrebări – partea I)

RELAŢIILE ÎNTRE OAMENI ÎN LUMINA RELAŢIEI NOASTRE PERSONALE CU HRISTOS 

Întrebari adresate Părintelui Zaharia (partea 1) – video

Transcrierea conferinței

Invitat: Arhim. Zaharia Zaharou de la Mănăstirea „Sf. Ioan Botezătorul” – Essex, Anglia

Data: 29 sptembrie 2011

Locaţia: Centrul „Providenţa”, Iaşi

00:10Pot lucra mirenii rugăciunea inimii? Dacă da, în ce condiţii?

00:18– Rugăciunea inimii este un dar al lui Dumnezeu, este o lucrare a harului. Bineînţeles că şi mirenii pot dobândi rugăciunea inimii, dar pentru ei este mai dificil, deoarece condiţiile de viaţă din lume sunt mai grele. În viaţa Bisericii întâlnim oameni care, într-adevăr, au acest dar al lucrării rugăciunii inimii. Dacă ne exersăm conştiinţa în lumina Sfintelor Evanghelii şi dacă trăim în sânul Bisericii, cu siguranţă vom înainta în rugăciune.                                 

01:52– Nu pot să nu vă spun un caz: am întâlnit o femeie originară din Statele Unite, ortodoxă, care avea 13 copiii şi avea darul rugăciunii inimii. Destui oameni mi-a fost dat să întâlnesc pe parcursul slujirii mele, care trăiau şi îşi desfăşurau activitatea în lume și care aveau acest dar. Însă îşi organizau viaţa într-un aşa mod încât lucrurile de primă împortanţă să ocupe primul loc.

03:11– Cunosc, de asemenea, ierarhi care au darul rugăciunii inimii, însă, cu toate acestea, se confruntă cu o multitudine de probleme şi caractere. Dumnezeu este cu noi în fiecare secundă. Cuvintele Sfintelor Evanghelii prezintă cu autoritate acest adevăr de nestrămutat.

03:55Cum izbutim să scăpăm de patima trupească?

03:59– Patima trupească este asemenea unui foc şi are ca aliat natura noastră căzută. Însă, există un foc mai puternic care poate să o stingă cu totul. Iar acesta este mângâierea care vine de la Dumnezeu atunci când ne pocăim pentru păcatele noastre. Dacă dorim întotdeauna să păstrăm în noi această mângâiere primită de la Dumnezeu, vom trăi o viaţă relativ fără de păcat.

05:07– Dumnezeul nostru este Tatăl milostivirii şi Dumnezeul a toată mângâierea. El intră în relaţie cu noi atunci când avem o inimă înfrântă şi smerită. Când avem inima înfrântă suntem mai puternici decât toate patimile şi decât toate atacurile venite din partea vrăjmaşilor. Sfinţii Părinţi ai secolului al IV-lea, din Egipt obişnuiau să spună: „Duhul pocăinţei este ca un cerc de foc ce îl înconjoară pe credincios şi nu îi îngăduie acestuia să cadă”. Sfântul Simeon Noul Teolog spune că „o inimă înfrântă pune pe fugă toate armatele vrăjmaşului”.

06:51– Aşadar Dumnezeu niciodată nu va dispreţui o inimă înfrântă şi duhul umilit.

07:07Cum se poate lupta omul cu Dumnezeu în sensul cel bun? Ce este acestă luptă?

07:16– Nu oricine este în stare să se lupte, după lege, cu Dumnezeu. Dacă suntem dominaţi de pasiuni şi în special de slava deşartă, nu avem capacitatea de a duce această luptă, după cum vedem că s-a întâmplat cu Patriarhul Iacov. Cred că oamenii care se luptă după lege cu Dumnezeu sunt oamenii cărora Dumnezeu le-a promis să facă acest lucru.

08:26– Toţi sfinţii, până la un anumit punct, trec prin această luptă. Iar ei nu se luptă cu Dumnezeu din motive egoiste, ci se războiesc pentru a înţelege mai adânc judecăţile lui Dumnezeu, la fel cum a făcut Iov, sau pentru a obţine mântuirea pentru toată lumea, cum vedem în persoana lui Moise, a Sfântului Apostol Pavel şi a tuturor Sfinţilor.

09:37– Dumnezeu le-a promis oamenilor că vor duce o luptă cu El pentru a-i face părtaşi la marea lucrare a mântuirii lumii. Deci vorbim despre această luptă cu Dumnezeu ca în cazul Patriarhului Iacov, când aceşti oameni ai lui Dumnezeu sunt fără de patimă. Şi vedem din Sfânta Scriptura că toţi Sfinţii lui Dumnezeu, când au luptat cu El, cazuri precum Moise, Patriarhul Iacov, Sfântul Apostol Pavel şi alţi Sfinţi, erau bucuroşi atunci când erau înfrânţi de către Dumnezeu. Aceasta ne arată că în lupta lor principiul care guverna, călăuzitor de altfel, era smerenia.

11:29– Smerenia nu este separată de harul divin. Deducem aceasta din cazul Patriarhului Iacov, deoarece în ziua următoare în care a fost să-l întâlnească pe Isav, fratele său, a făcut şapte închinăciuni, până să ajungă la locul acela. Deci există o adâncă smerenie în timpul luptei şi o indescriptibilă smerenie după ce sfinţii sunt înfrânţi de către Dumnezeu. De asemenea, aceşti oameni sunt aceia care s-au jerfit total lui Dumnezeu, şi-au jertfit toată fiinţa, dar au păstrat ceva constant în ei: „Binecuvântat fie numele lui Dumnezeu pentru totdeauna”, aşa cum a zis dreptul Iov.

13:08– Aşadar atunci când noi oamenii suntem încercaţi într-o oarecare măsură, trebuie să existe o constantă, care să nu se schimbe în relaţia noastră cu Dumnezeu. Aceasta este exprimată în cuvintele proorocului Daniel: „Lui i se cuvine toată slava şi dreptatea, iar nouă, ruşinea feţei”. Atunci cu siguranţă vom trece prin această încercare îmbogăţiţi duhovniceşte.

(Transcriere şi prelucrare: diac. Marian Pătraşcu)

Sursa:http://www.doxologia.ro

Categories: Cuvinte de folos Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.