Să ne iubim unii pe alții

Oricât de savant şi virtuos ar fi cineva, dacă nu a ajuns să iubească orice făptură omenească, inclusiv pe potrivnicii săi, e semn că nu este încă în Dumnezeu şi Dumnezeu nu poate sălăşlui deplin întru el. Acolo, în iubire, ne cheamă Domnul cu toate neputinţele noastre. Sufletul nostru tânjeşte după Domnul, doar că noi îi astupăm glasul lăuntric prin grijile zilnice. îl găsim pe Hristos în lacrimile vieţii şi în suspine, şi iarăşi îl pierdem când nu ştim să iubim.

Se cuvine se învăţăm în aceste vremuri, cultura iubirii, Cultura Duhului, cum spune părintele Rafail Noica, cele ce sunt ale vieţii, pentru a înţelege sensul şi esenţa lucrurilor.

“Astăzi oamenii caută să fie iubiţi şi de aceea eşuează. Corect este să te intereseze nu dacă ei te iubesc, ci dacă tu îl iubeşti pe Hristos şi pe oameni. Doar astfel sufletul îţi este împlinit”, învaţă părintele Porfirie. Când iubeşti pe cineva, spunea părintele Teofil Părăian, adaugi ceea ce-i lipseşte şi înlături ceea ce e rău adăugat la fiinţa lui. În general părinţii sunt iubitori faţă de copii aşa cum sunt copii şi caută să apară copiii în lumina cea mai bună posibilă, chiar şi atunci când au pete, chiar şi atunci când au răutăţi. Asta o face iubirea, aşa-i rostul iubirii. Când iubeşti pe cineva, iubeşti acea persoană cu defecte cu tot, şi când nu o iubeşti, nu o iubeşti nici cu calităţi cu tot.

Un pustnic i-a spus odată Sfântului Siluan Athonitul că „Dumnezeu va pedepsi pe toţi criminalii şi păcătoşii, care vor arde în focul cel veşnic”, iar sfântul i-a răspuns: „Bine. Dar spune-mi, te rog, dacă vei fi în rai şi de acolo vei vedea cum arde cineva în focul iadului, vei mai avea pace?” „Ce să-i faci? E păcatul lor”, a spus pustnicul. La care Siluan a răspuns: „Iubirea nu poate suferi aceasta. Trebuie să ne rugăm pentru toţi oamenii.” Căci iubirea nu rabdă să piară nici măcar un singur suflet.

„ Cine iubeşte pe fratele său rămâne în lumină, şi sminteală nu este întru el. Iar cel ce urăşte pe fratele său este în întuneric şi umblă în întuneric şi nu ştie încotro se duce, pentru că întunericul a orbit ochii lui. ”(I Ioan 2, 10-11). „El şi-a pus sufletul Său pentru noi, şi noi datori suntem să ne punem sufletele pentru fraţi. „(I Ioan 3, 16). „Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire. ” (I Ioan 4,8).

Iubirii nu îi este teamă de întunericul lumii acesteia. Iubirea este un laborator al învierii, o icoană a împărăţiei lui Dumnezeu. Iubirea lui Hristos revărsată asupra oamenilor naşte un pământ nou şi un cer nou… în iubire, arta privirii le vede pe toate bune. Mărimea unui suflet se măsoară prin ceea ce iubeşte, iar iubirea nu are margini !

Aşadar, puţine cuvinte, multă dragoste. Către toţi. Oricine ar fi ei !

Iubiţi mult, Hristos vă porunceşte !

Ierom. Hrisostom Filipescu

Putine cuvinte, multa iubire; Editura PIM