Acasă > Cuvinte de folos > Sf. Ioan de Kronstadt: Pomenirea Preacuratei Născătoare de Dumnezeu

Sf. Ioan de Kronstadt: Pomenirea Preacuratei Născătoare de Dumnezeu

sfantul_ioan_de_kronstadt_

Sf. Ioan de Kronstadt: Pomenirea Preacuratei Născătoare de Dumnezeu

Pomenim adeseori în ectenii pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu şi pe toţi sfinţii şi, mai vârtos, preacuratul şi de mare cuviinţă Nume al Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, precum şi –aparte- al lui Hristos, pentru a apropia aceste nume de minţile şi inimile credincioşilor şi pentru a arăta apropierea noastră permanentă de Domnul Dumnezeul nostru, de Preacurata Născătoare de Dumnezeu şi de sfinţi, ca între Cap şi mădularele trupului.

În acatistele Mântuitorului şi Maicii Domnului se cântă noianul milostivirii lui Dumnezeu şi a binefacerilor dumnezeieşti către neamul omenesc vădite în întruparea, învăţătura, viaţa, patimile, moartea şi învierea Fiului lui Dumnezeu, care sunt atât de măreţe, încât dacă i-am cânta lui Dumnezeu atâtea cântări câte firicele de nisip sunt pe pământ, nici atunci nu L-am lăuda şi nu I-am mulţumi cum se cuvine; fiindcă aceste binefaceri se întind la întreaga veşnicie, ne mântuiesc de nenumărate păcate şi căderi, ne dăruiesc sfinţenie, izbăvire de chinurile veşnice, ne înzestrează cu bunuri foarte mari şi fără de număr, ne fac părtăşi înseşi dumnezeirii firii [cf. 2 Ptr 1, 4].

  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.