Acasă > Cuvinte de folos > Sf. Ioan Scărarul: Despre clevetire

Sf. Ioan Scărarul: Despre clevetire

Sf. Ioan Scărarul: Despre clevetire. Contabilii aspri şi amănunţiţi ai greşelilor aproapelui suferă de această patimă, pentru că nu şi-au adus niciodată aminte în chip nemincinos şi deplin de greşelile lor.

1) Nimenea, socotesc, dintre cei ce judecă sănătos, nu va tăgădui că din ură şi din ţinerea de minte a răului se naşte clevetirea. De aceea s-a şi rînduit aceasta după părinţii ei, ca într-un lanţ. Clevetirea este fiica urii. Ε o boală subţire, dar o lipitoare grasă, ascunsă şi tăinuită, care suge şi seacă sîngele iubirii401. Ε făţărnicirea iubirii, pricinuitoarea întinăciunii şi poverii inimii.

2) Precum există tinere care fac cele rele fără ruşine şi există altele care săvîrşesc lucruri mai urîte decît cele dintîi, dar pe ascuns şi mai cu ruşine, aşa se poate întîmpla şi cu patimile de necinste. Astfel de tinere sînt: făţărnicia, viclenia, întristarea, ţinerea minte a răului, clevetirea inimii. Acestea una spun la arătare şi alta gîndesc 402.

3) Am auzit pe unii clevetind şi i-am certat 403. Dar lucrătorii acestui rău răspundeau în apărarea lor, că fac aceasta din dragostea şi din grija pentru cel clevetit. Iar eu le-am spus să înceteze cu această dragoste, căci nu minte cel ce a zis : «Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele lui, alungă-l» (Ps. 100, 5). Dacă spui că-l iubeşti, roagă-te în taină pentru el, şi nu-ţi bate joc de om. Căci acesta este felul iubirii primit la Domnul.

4) Să nu-ţi rămînă ascuns lucrul acesta şi te vei trezi, ca să nu mai judeci pe cel ce greşeşte: Iuda era în ceata ucenicilor, iar tîlharul în ceata ucigaşilor. Şi într-o clipă s-a făcut o schimbare minunată între ei.

5) De voieşte cineva să biruiască duhul clevetirii, să nu învinovăţească pe cel ce a greşit, ci pe dracul care l-a ispitit. Căci nimenea nu voieşte să păcătuiască faţă de Dumnezeu, chiar dacă toţi păcătuim fără să fim siliţi 403 bis.

6) Am văzut pe unul păcătuind pe faţă şi pocaindu- se în ascuns. Şi pe cel ce l-am osîndit ca curvar, l-am aflat socotit la Dumnezeu neprihănit, pentru că Îl îmblînzise cu adevărat prin întoarcerea sa.

7) Să nu te sfieşti niciodată de cel ce cleveteşte pe aproapele faţă de tine. Mai degrabă zi către el: «Încetează, frate ! Eu în fiecare zi fac lucruri mai rele ca el. Şi cum pot să-l osîndesc pe el?» Prin aceasta vei cîştiga două lucruri: cu un singur leac te vei vindeca şi pe tine şi pe aproapele 404.

8) Una şi singură este calea cea mai scurtă dintre căile ce duc la iertarea greşalelor: să nu judeci, dacă e adevărat cuvîntul: «Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi» (Mt. 7, 5). Pe cît de străin este focul de apă, pe atît de străin este a judeca, celui ce voieşte să se pocăiască.

9) Chiar de ai vedea pe cineva greşind în ceasul morţii, nici atunci să nu-l osîndeşti. Căci necunoscută este oamenilor judecata lui Dumnezeu. Unii au făcut greşeli mari la arătare, dar au făcut lucruri şi mai mari în ascuns. S-au înşelat deci iubitorii de osîndiri, prinzînd fum în loc de soare 405.

10) Ascultaţi la mine, ascultaţi toţi controlorii cei răi ai altora. Dacă e adevărat, precum şi este, că : «Cu ce judecată veţi judeca, cu aceea veţi fi judecaţi» (Mt. 7, 5), negreşit în cele ce vom cleveti pe aproapele, în acelea vom cădea, fie sufleteşti, fie trupeşti. Şi altfel nu va fi.

11) Contabilii aspri şi amănunţiţi ai greşelilor aproapelui suferă de această patimă, pentru că nu şi-au adus niciodată aminte în chip nemincinos şi deplin de greşelile lor 406. Căci dacă ar privi cineva amănunţit la păcatele sale, înlăturînd acoperămîntul iubirii de sine, n-ar mai purta grija de nimic din cele ale vieţii. Ar socoti că nu-i ajunge timpul nici măcar pentru a se plînge pe sine, chiar dacă ar trăi 100 de ani, chiar dacă ar vedea rîul Iordanului plin întreg de lacrimile pornite din ochii săi.

12) Mi-am cercetat plînsul şi n-am aflat în el nici urmă de clevetire, sau de osîndire.

13) Dracii ne silesc fie să păcătuim, fie, dacă nu păcătuim, să judecăm pe cei ce păcătuiesc, pentru ca prin lucrul de al doilea să pătăm pe cel dintîi. Cunoaşte că semnul clevetitorilor, sau al pizmaşilor, este acesta: bîrfesc şi ponegresc cu plăcere şi cu uşurinţă învăţăturile, sau faptele, sau împlinirile aproapelui, scufundîndu- se jalnic în duhul urii 407.

14) Am văzut pe unii făcînd pe ascuns şi neştiut de lume tot felul de greşeli şi, cu presupusa lor curăţie, osîndind aspru pe cei ce săvîrşeau unele greşeli mici la arătare.

15) A judeca înseamnă a răpi cu obrăznicie un drept al lui Dumnezeu, Dar a osîndi înseamnă a-şi pierde cineva sufletul.

16) Precum închipuirea de sine poate pierde pe cel ce o are chiar fără altă patimă, tot aşa şi judecarea altora, chiar de se află singură şi de sine în noi, poate să ne piardă cu desăvîrşire, dacă fariseul acela a fost judecat numai din aceasta (Lc. 18, 14).

17) Culegătorul de struguri destoinic mănîncă numai boabe coapte şi nu culege nimic din aguridă. Mintea pricepută şi înţeleaptă ia aminte cu sîrguinţă la toate virtuţile pe care le vede la vreunii. Cel fără de minte însă iscodeşte cele vrednice de ocară şi lipsurile. Despre aceasta s-a zis : «Iscodit-au fărădelegi, istovitu- s-au născocind iscodiri» (Ps. 63, 6).

(n.c. Deci: să vedem calităţile şi virtuţile şi să fim orbi la greşelile semenilor nostri. )

18) Să nu osîndeşti, chiar de vezi cu ochii tăi. Căci de multe ori se înşeală şi aceştia.

A fost treapta a zecea, pe care cel ce a biruit-o s-a făcut lucrător al dragostei sau al plînsului.

Fragment din Scara dumnezeicului Urcuș, Sf. Ioan Scărarul, Cuvântul X. Despre Clevetire, pag. 199-203.

  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.