Sf. Teotim, Episcopul Tomisului

(20 Aprilie)

 

VIAŢA ŞI NEVOINŢELE

 

Despre Teotim I există ceva mai multe ştiri decât despre Bretanion, atât cu privire la viaţa cât şi la activitatea lui (1). În calendarul tomitan, el era sărbătorit la 20 aprilie pentru „sfinţenie şi minunile sale”, ceea ce înseamnă că s-a distins atât de mult prin credinţă şi fapte deosebite, încât a fost socotit demn să fie înscris între sfinţii locali.

Deşi nu ştim exact când s-a născut şi când a murit, cunoaştem că Sfântul Teotim şi-a desfăşurat activitatea la sfârşitul veacului al IV-lea şi la începutul celui de al V-lea. El a fost contemporan al împăraţilor Teodosie I cel Mare şi al fiului său Arcadie, precum şi al unor mari Părinţi şi Sfinţi ai Bisericii, ca: Ioan Gură de Aur, Fericitul Ieronim, Ambrozie al Mediolanului, Grigorie al Nyssei, Grigorie de Nazianz şi alţii. Din faptul că prin anul 392 Fericitul Ieronim vorbeşte în cartea sa De viris illustribus („Despre bărbaţii iluştri”) (2), elogios despre activitatea scriitoricească a lui Teotim, deducem că la acea vreme el era om în floarea vârstei şi că se manifestase atât de strălucit, încît putuse să fie inclus în şirul oamenilor iluştri. Totodată, cum se va vedea mai departe, Teotim a fost un apropiat prieten al Sfântului Ioan Gură de Aur, apărându-l pe acesta în împrejurări grele, fapt care sugerează că erau, dacă nu de vârstă apropiată, cel puţin din aceeaşi generaţie.

Este posibil ca Teotim să fi urmat la scaunul episcopal al Tomisului imediat după Terentius (Gerontius). Sozomen, istoricul bisericesc din secolul al V-lea, spune că era de neam „scit”, adică locuitor al Dobrogei, un localnic deci, nu grec ori roman venit din altă parte. Acelaşi istoric ne dă amănuntul că el purta părul lung (era un comat =χομήτης) (3) ceea ce a făcut pe unii învăţaţi moderni să creadă că aparţinea clasei comate a geto-dacilor (4). Deşi o asemenea posibilitate nu este exclusă, credem, totuşi că în contextul în care Sozomen foloseşte termenul „komates” nu i se poate acorda un asemenea sens. Autorul se referă la moda de a purta părul lung al celor care se ocupau cu filosofia, iar Teotim era un bărbat „crescut în dragoste de înţelepciune” (filosofie). Termenul acesta a fost înţeles uneori ca semnificând învăţătura şi viaţa monahală („monastica philosophia”), iar concluzia ar fi deci că Teotim a început să poarte părul lung odată cu intrarea sa în monahism.

Nu ştim dacă el a devenit episcop din rândul monahilor. Cunoaştem doar, după informaţiile date de Sozomen, că el ducea o viaţă modestă şi cumpătată: „timpul cinei şi-l fixa nu la aceeaşi oră, ci când îi era foame sau sete”. Sozomen completează spunând: „căci, cred, că era faptă de filosof să nu cedeze necesităţilor firii, după bunul plac, ci după nevoi” (5).

Virtuţile şi înţelepciunea lui Teotim l-au făcut cunoscut chiar şi în mediul barbar. Istoricul amintit reliefează că el avea atâta prestigiu în rândul barbarilor huni din regiunea Dunării, încât aceştia îl numeau „zeul romanilor” (6). Teotim a căutat să-i îmblânzească pe aceşti barbari şi să-i câştige pentru credinţa creştină. „Cu toate că ei erau sălbatici din fire, el i-a abătut spre blândeţe, ospătându-i şi atrăgându-i cu daruri”. Acest lucru le-a creat hunilor impresia ca el este foarte bogat şi de aceea unul dintre barbari a vrut să-l ia prizonier. În încercările de a-l prinde se manifestă darul facerii de minuni al sfântului. Sozomen relatează că „barbarul, pregătindu-şi o funie cu laţ, s-a sprijinit în scut, cum obişnuia când stătea de vorbă cu duşmanii, a ridicat mâna dreaptă vrând să arunce laţul asupra lui Teotim, spre a-l trage spre sine şi spre cei de un neam cu el; dar, odată cu această încercare, braţul său i-a rămas înţepenit în aer. A fost nevoie de intervenţia celorlalţi barbari pe lângă Sfântul Teotim ca să-l elibereze din cătuşele (lanţurile) nevăzute. Şi Sfântul Teotim s-a rugat lui Dumnezeu salvând pe barbar”. Aceasta este una din numeroasele minuni pe care le-a făcut acest episcop.

O altă minune, amintită tot de Sozomen, spune că sfântul, mergând odată cu tovarăşii săi de misiune în regiunile de lângă Dunăre, a întâlnit pe drum o ceată de huni, care înaintau spre Tomis. Cei din jurul său se văitau că vor pieri în mâinile barbarilor, dar el s-a dat jos de pe cal şi a început să se roage. Barbarii nu l-au zărit nici pe el, nici pe însoţitorii săi, nici caii de pe care descălecaseră, ci au trecut mai departe pe alături.

Din relatările lui Sozomen ne dăm seama nu numai de zelul misionar şi de puterea facerii de minuni a Sfântului Teotim, ci şi de condiţiile vitrege în care aveau să-şi desfăşoare activitatea episcopii de aici. Pacea de care se puteau bucura locuitorii Dobrogei era atunci destul de şubredă, din cauza deselor incursiuni şi prădăciuni ale năvălitorilor. Cu toate acestea Teotim şi alţi episcopi tomitani n-au încetat strădaniile lor pentru a face cunoscut cuvântul lui Dumnezeu pe pământul Dobrogei şi chiar dincolo de graniţele lui, peste Dunăre, în rândurile populaţiei daco-romane şi ale barbarilor.

În activitatea aceasta misionară, ierarhii tomitani erau sprijiniţi de mari părinţi ai Bisericii, cum au fost Sfinţii Vasile cel Mare şi Ioan Hrisostom. Probabil că un motiv important care l-a apropiat pe Sfântul Teotim de Sfântul Ioan Gură de Aur a fost tocmai această activitate misionară comună. Patriarhii de Constantinopol aveau îndatorirea să se intereseze de creştinarea populaţiilor barbare. Pe acest câmp comun de activitate, cei doi ierarhi s-au întâlnit şi au colaborat. Teodoret al Cyrului afirmă că prin anul 399 Sfântul Ioan Gură de Aur a trimis misionari pentru creştinarea „sciţilor nomazi de la Istru” (Dunăre) (7) şi prin care, la vremea respectivă, trebuie să înţelegem în primul rând pe huni. Probabil că patriarhul de la Constantinopol a făcut aceasta şi la rugămintea episcopului Teotim al Tomisului. Unii cercetători sunt de părere că, atunci când Fericitul Ieronim scria în scrisoarea nr. 107 Ad Laetam: „hunii învaţă Psaltirea, iar frigurile Sciţiei se încălzesc la căldura credinţei” (8), se referea la succesele misionare ale sfântului printre barbarii de la Dunărea de Jos.

Dar acest lucru n-a fost singurul care i-a unit atât de mult pe cei doi ierarhi. Viaţa curată, principiile morale pe care le apărau, convergenţa de idei în anumite probleme teologice ale timpului au contribuit şi ele la cimentarea prieteniei dintre ei. Istoricul bisericesc Socrate, din secolul al V-lea, vorbeşte şi el cu admiraţie despre Teotim, mărturisind că a fost „un bărbat foarte strălucit prin cucernicia şi sfinţenia vieţii sale”(9). În anul 400 a luat parte la un sinod de la Constantinopol, la care au fost de faţă 22 de episcopi, şi în lista celor care semnează documentele sinodului, Teotim este menţionat pe primul loc, ceea ce arată atât stima personală de care se bucura din partea celorlalţi, cât şi prestigiul scaunului episcopal unde el păstorea.

Pe vremea aceea s-a iscat o controversă cu privire la ortodoxia operei scriitorului bisericesc Origen, mort ca martir în anul 253. Unii teologi şi episcopi, între care Teofil al Alexandriei şi Epifanie, episcop de Salamina, în Cipru, susţineau că opera lui Origen conţine idei eretice şi că, deci, ea trebuie condamnată. Epifanie a venit chiar la Constantinopol şi a încercat să obţină de la episcopii prezenţi acolo iscălituri pe o condamnare a operelor lui Origen. Sfântul Ioan Gură de Aur – care era atunci patriarh al Constantinopolului – avea o atitudine rezervată faţă de condamnarea lui Origen, ba chiar primise pe unii monahi izgoniţi dinAlexandriade către Teofil.

Teotim al Ţomisului se afla şi el în capitală cu prilejul acestei dispute şi, la cererea lui Epifanie de a adera la condamnarea lui Origen, el a răspuns: „Eu, Epifanie, nu vreau să necinstesc pe acela care a adormit demult atât de frumos (adică în credinţă şi ca martir) şi nu îndrăznesc să săvârşesc ceva nelegiuit condamnând lucruri pe care cei dinaintea noastră nu le-au înlăturat” (10).

Nu ştim ce rezultat a avut opoziţia lui Teotim faţă de condamnarea scrierilor lui Origen, fiindcă istoricii timpului care vorbesc despre această dispută nu dau şi alte amănunte. Un lucru trebuie totuşi relevat şi anume că dintre toţi episcopii opozanţi este citat numai Teotim, iar prezentarea textuală a cuvintelor lui sugerează prestigiul deosebit de care se bucura episcopul tomitan în cercurile teologice şi bisericeşti din anul 403, când a avut loc dezbaterea. De altfel, istoricul Socrate îşi încheie relatarea despre Teotim cu cuvintele: „acesta era bărbat foarte strălucit prin cucernicia şi sfinţenia vieţii sale”.

Din toate acestea nu trebuie să deducem însă că Teotim era eretic origenist. Este adevărat că în scrierile sale Origen are idei care nu sunt totdeauna conforme cu învăţătura Bisericii. Poate acest lucru este şi explicabil pentru vremea de început a creştinismului, când Origen şi alţi scriitori nu s-au putut desprinde total de gândirea filosofică păgână. Însă atitudinea pozitivă a lui Teotim trebuie înţeleasă în sensul valorificării a ceea ce este bun în opera marelui scriitor; pe de altă parte, lui i se părea că o condamnare după moarte, mai ales a unui om care a murit ca martir, nu este potrivită. Este de presupus că Teotim aprecia pe Origen, aşa cum făcuseră Sfinţii Vasile cel Mare şi Grigorie de Nazianz, care culeseseră din operele sale şi publicaseră prima Filocalie, adică prima colecţie de texte patristice despre desăvârşirea sufletească. Respectul lui Teotim pentru marele alexandrin era firesc, dacă ne gândim la ceea ce însemnaseră şi continuau să însemne, chiar în anul 403, viaţa şi paginile lui Origen de filosofie asupra netrecătoarelor frumuseţi duhovniceşti. Mai ales paginile de filocalie din lucrările lui Origen trebuie să-l fi atras pe Teotim în chip deosebit, căci era preocupat de continua desăvârşire sufletească.

Din păcate, opera literară a lui Teotim nu ne este cunoscută. Istoricii timpului nu relatează decât puţine lucruri. Fericitul Ieronim, înscriindu-l în galeria bărbaţilor iluştri, zice doar că „a publicat în formă de dialog şi în stilul vechii elocinţe opere scurte şi comatice” (adică alcătuite din fraze scurte), adăugind: „aud că mai scrie şi alte lucrări” (11). Dialogul folosit de Teotim în scrierile sale are o veche tradiţie în literatura clasică greco-latină, care a trecut şi în creştinism.

Mai aflăm câte ceva despre opera scriitoricească a lui Teotim din lucrarea Sacra parallela („Sfintele paralele”) a Sfântului Ioan Damaschin (+ 749), în care citim că episcopul tomitan a alcătuit o omilie la cuvintele din Evanghelia după Matei 5, 23: Dacă îţi vei aduce darul tău la altar, probabil o lucrare cu caracter moral-duhovnicesc. În aceeaşi operă sunt reproduse sentinţe morale ale Sfântului Teotim: „Cel ce păcătuieşte cu cugetul, prin însăşi rapiditatea gândului, săvârşeşte păcatul complet, pe când faptele trupului pot fi întrerupte de multe lucruri” (12). „Lucru grav nu este să suferi aspru, ci să suferi pe drept” (13); „a-ţi aminti cu adevărat de Dumnezeu înseamnă a-ţi aminti de viaţă, iar a-L uita înseamnă a muri” (14). De aceea el afirmă că nu este o fericire mai mare pentru creştin decât cunoaşterea lui Dumnezeu.

Sfântul Teotim a lăsat gânduri deosebit de frumoase despre liniştea sufletească a omului, ca o metodă eficace în drumul său spre desăvârşire: „În mintea tulburată şi plină de griji nu se află nici un gând frumos şi nu se revarsă peste ea harul lui Dumnezeu. A ajunge la desăvârşirea sufletului înseamnă a-l elibera de griji, căci datorită grijilor se nimiceşte. De aceea se spune despre sufletul desăvârşit că este, într-adevăr, ca un crin în mijlocul spinilor. Căci crinul din Evanghelie înseamnă sufletul lipsit de griji, care nici nu se osteneşte, nici nu toarce şi totuşi este îmbrăcat mai frumos decât slava lui Solomon (Matei 6, 28-29). Despre cei prinşi de multe griji pentru cele trupeşti, Scriptura zice: Toată viaţa nelegiuitului este frământată (Iov, 15, 20). E într-adevăr neevlavios să-ţi consumi toată viaţa în griji trupeşti şi să nu arăţi nici o preocupare pentru cele viitoare. Pentru ce zice Ieremia în Plângerile sale: Cei care au fost crescuţi în purpură stau trântiţi în gunoi (4, 5)? Când sălăşluim în gânduri strălucitoare şi arzătoare, atunci suntem educaţi în purpură. Când însă ne amestecăm cu lucrurile pământeşti, atunci ne acoperim cu gunoi. Cel ce merge pe patru picioare este cu totul necurat. Iar pe patru picioare merge acela care se încrede în lucrurile sensibile şi prin grija pentru acestea îşi neglijează partea conducătoare a sufletului. După cum cei legaţi merg greu, tot aşa cei legaţi de viaţa aceasta nu duc la bun sfârşit drumul curat al vieţii” (15).

Ne dăm seama din scurtele fragmente citate mai sus că gândirea Sfântului Teotim al Tomisului era în consens cu a marilor părinţi ai Bisericii din veacul al IV-lea, supranumit „secolul de aur al literaturii creştine”, anume a Sfinţilor Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz, Grigorie de Nyssa şi loan Gură de Aur, şi totodată, la nivelul lor filocalic. De asemenea, trăirea virtuţilor creştine de către Sfântul Teotim era o realitate, el vorbind desigur din experienţa proprie. Tot ce ştim despre el, şi anume: cumpătarea, modestia, puterea rugăciunii sale, într-un cuvânt, sfinţenia vieţii, l-au ridicat în ochii contemporanilor şi chiar ai barbarilor, care făcuseră din el „zeul romanilor”.

O asemenea personalitate spirituală pe scaunul episcopiei Tomisului a dat strălucire eparhiei şi oraşului său, s-a impus în lumea creştină ca un „bărbat ilustru”.

Pr. Dr. Emilian Popescu

1. Vezi Pr. prof. I. G. Coman, Scriitori bisericeşti din epoca străromână, Bucureşti, 1979, p. 185-195; Pr. prof. I. Rămureanu, Sfântul Teotim, episcop de Tomis, în vol. Actele martirice, Bucureşti, 1982, p. 242-251.

2. Eusebii Hieronymi, De viris illustribus, ed. I. N. Dianu, Bucureşti, 1919, p. 129. ‘

3. Fontes historiae daco-romanae, vol. II, Bucureşti, 1970, p. 229 (mai departe; FHDR).

4. Pr. prof.I.G. Coman, op. cit., p. 185.

5. FHDR, II, p. 229.

6. Ibidem.

7. Theodoret, Kirchengeschichte, V, 31, 1.

8. FHDR, II, p. 187.

9. Socrate, Hist. eccl, VI, 12, în Migne, P.G., vol. 67, col. 701 AB.

10. Idem, ibidem, 11. vezi nota 212. Sf. Ioan Damaschin, Sfintele paralele, litera II, titlul IX, Migne, P.G., vol. 96, col. 241 A.

13. Ibidem, col. 320 D.

14. Ibidem, col. 520 B.

15. Ibidem, col. 364 AB.

ACATISTUL

 

După obişnuitul început, se zic:

CONDACELE ŞI ICOASELE:

Condacul 1

Prealuminat păstor al Tomisului, vas al isihiei şi cuvântării de Dumnezeu, chip al iubirii părinteşti te-ai arătat, Sfinte Ierarhe Teotim, revărsând în lume mirul milostivirii de Sus. Pentru aceasta, ca la un izvor pururea curgător al harului lui Dumnezeu la tine alergăm şi cu credinţă îţi cântăm: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Teotim, inimă în care bate iubirea Sfintei Treimi!

Icosul 1

Purtând moştenirea de neam şi pământ daco-roman, împreună cu propria-ţi viaţă jertfă vie lui Hristos ai adus-o, intrând într-o mănăstire din hotarele Cassienilor şi ale peşterilor. Iar în această vatră de dumnezeiască nevoinţă şi înţelepciune, ca un mare păstor ai strălucit, fiind cel dintâi dascăl şi Părinte al Sfinţilor Ioan Casian şi Gherman.

Bucură-te, pământ sfinţit de iubirea dumnezeiască;
Bucură-te, smerenie întipărită cu Chipul lui Hristos;
Bucură-te, biserică vie a isihiei;
Bucură-te, Chip de Părinte în care Dumnezeu se arată la faţă;
Bucură-te, că şi pe noi ne naşti din moarte la Viaţă;
Bucură-te, aducere de sine pe altarul iubirii;
Bucură-te, de har înrourată asprime a vieţuirii;
Bucură-te, crin al pustniceştilor nevoinţe;
Bucură-te, comoară de sfinţenie în traiul modest ascunsă;
Bucură-te, minte purtătoare de icoană;
Bucură-te, împărtăşire de duhovniceasca hrană;
Bucură-te, înfrânare născută din dorul de taină;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Teotim, inimă în care bate iubirea Sfintei Treimi!

Condacul al 2-lea

Luminând ca o făclie aprinsă de iubirea şi înţelepciunea dumnezeiască, ai fost ales episcop după mutarea din viaţă a înaintaşului tău Gherontie. Atunci şi mai mult te-ai ostenit a semăna în pământul şi neamul tău sămânţa filocalicei vieţuiri, spre rodirea sfinţeniei şi bucuria cântării de: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Cu puterea Duhului apa vie a cuvintelor Scripturii o scoteai, revărsând-o peste pământul însetat al inimilor. Aşa prin chipul crinului zugrăveai sufletul lipsit de griji şi vanităţi şi te osteneai a-i izbăvi pe oameni din învăluirea păcatelor şi din spinii grijilor ce înăbuşă iubirea de Dumnezeu şi de oameni.

Bucură-te, piatră de temelie a Filocaliei româneşti;
Bucură-te, căutare peste toate a împărăţiei lui Dumnezeu;
Bucură-te, râvnă cu dreaptă-socoteală spre desăvârşire;
Bucură-te, blândeţe cuceritoare prin iubire;
Bucură-te, crin înmiresmat al Dobrogei;
Bucură-te, smerenie călăuzită de Duhul la tot adevărul;
Bucură-te, voire purtătoare a insuflării dumnezeieşti;
Bucură-te, milostivă pogorâre la neputinţele omeneşti;
Bucură-te, cunoaştere întru lărgimea Duhului;
Bucură-te, minte făcută potir al Cuvântului;
Bucură-te, cuvânt făcut scară de la pământ la cer;
Bucură-te, cuvânt născut în rugăciune;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Teotim, inimă în care bate iubirea Sfintei Treimi!

Condacul al 3-lea

Neîncetat liturghiseai, ca un vrednic ierarh, taina unirii între Dumnezeu şi creaţia Sa, slujind şi teologhisind cu darul Sfintei Treimi spre zidirea Bisericii în dragostea lui Hristos şi bucuria cântării de: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Cu duhovnicească înţelegere şi mintea lui Hristos ai străbătut filosofia vremii, punând în lucrarea de mântuire tot ce este bun şi frumos şi folositor. Aşa, cu aleasă evlavie şi elocinţă ai semănat dreapta-credinţă dând culturii pecetea Cuvântului întrupat.

Bucură-te, iubire de înţelepciune;
Bucură-te, iubire de frumos;
Bucură-te, chivot al Euharistiei lui Hristos;
Bucură-te, chivot din care iese puterea lui Dumnezeu;
Bucură-te, aflător al mărgăritarului din ţarină;
Bucură-te, lepădare de sine spre aflarea comorii de taină;
Bucură-te, dorire de a împărtăşi tuturor comoara harului;
Bucură-te, vedere curată a lumii în lumina lui Hristos;
Bucură-te, vedere curăţită de întunericul patimilor;
Bucură-te, cunoaştere prin vederea duhovnicească;
Bucură-te, cunoaştere prin împărtăşirea dumnezeiască;
Bucură-te, credinţă lucrătoare prin iubire;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Teotim, inimă în care bate iubirea Sfintei Treimi!

Condacul al 4-lea

Unind tăcerea cu cuvântul şi cu ascultarea, te-ai făcut vas ales al isihiei adevărate, din care toţi cei ce beau cu credinţă se umplu de dorul lui Hristos, cântând: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Împăraţi şi episcopi, călugări, credincioşi şi barbari, toţi te cunoşteau şi te preţuiau pentru evlavia, cinstea şi înţelepciunea ta izvorâte din liniştea minţii şi a inimii. Iar tu, iubindu-i pe toţi cu dragostea lui Hristos, nu conteneai să-i tămăduieşti şi să-i luminezi spre a păşi în hotarul lucrării duhovniceşti.

Bucură-te, minte curăţită de patimi;
Bucură-te, inimă luminată de har;
Bucură-te, arhierescă vrednicie a unirii cu Dumnezeu;
Bucură-te, sfânt mărturisitor şi de minuni făcător;
Bucură-te, tămăduitor de bolile sufleteşti şi trupeşti;
Bucură-te, îmblânzitor prin iubire al sălbăticiei patimilor;
Bucură-te, inimă de Părinte, milostivă şi iertătoare;
Bucură-te, inimă primitoare şi rugătoare;
Bucură-te, inimă în care bat suferinţele şi bucuriile lumii;
Bucură-te, braţe părinteşti grabnic ajutătoare;
Bucură-te, mare ascet, plin de dragostea lui Hristos;
Bucură-te, icoană vie, Chip luminos;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Teotim, inimă în care bate iubirea Sfintei Treimi!

Condacul al 5-lea

Epocă de aur s-a arătat răstimpul păstoririi tale pentru mânăstirile şi sihăstriile Dobrogei, Sfinte Ierarhe Teotim. Căci prin apostolica-ţi râvnă pentru Hristos dumnezeiasca viaţă de nevoinţă şi isihie într-însele a înflorit, în neîncetată cântare de: Aliluia!

Icosul al 5-lea

De mântuirea oamenilor pururi te îngrijeai, Teotime Preacinstite, chemându-i şi călăuzindu-i la Hristos cu iubirea ta de Părinte. Pentru aceasta, biserici mari ai înălţat şi împodobit în pământul Dobrogei, pecetluindu-l cu dumnezeiasca frumuseţe a Liturghiei lui Hristos.

Bucură-te, apostole al dragostei lui Hristos;
Bucură-te, gură de aur a Bisericii strămoşeşti;
Bucură-te, floare a raiului isihiei;
Bucură-te, veghe la hotarul veşniciei;
Bucură-te, lucrarea rodurilor de sfinţenie;
Bucură-te, izvor de blagoslovenie;
Bucură-te, dar din Darul Treimii Sfinte;
Bucură-te, inimă de Părinte;
Bucură-te, Purtare a crucii de neam şi pământ;
Bucură-te, închinare de fiu pe altarul cel sfânt;
Bucură-te, jertfă prefăcută în rod al Învierii lui Hristos;
Bucură-te, al dragostei ce zideşte, rug luminos;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Teotim, inimă în care bate iubirea Sfintei Treimi!

Condacul al 6-lea

Mult ai avut de suferit din partea barbarilor migratori, dar cu desăvârşită blândeţe şi iubire de vrăjmaşi le-ai răspuns, supunând sălbăticia cugetului lor prin daruri, rugăciuni şi sfinţenia vieţii. Drept aceea, „zeul romanilor” te numeau păgânii, iar tu neîncetat Îl mărturiseai pe Hristos, cântând: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Icoană vie a lui Hristos te-ai arătat, chip al Bisericii în care Duhul Sfânt se pogoară şi preface darul în împărtăşire de taină a creaţiei cu cele dumnezeieşti.

Bucură-te, nerăutate ce topeşti ura şi vrăjmăşia;
Bucură-te, bunătate ce te reverşi peste toată făptura;
Bucură-te, ieşire în căutarea oii pierdute;
Bucură-te, vedere în aproapele a Chipului dumnezeiesc;
Bucură-te, dar făcut punte peste abisul neiubirii;
Bucură-te, părtaş la slava dumnezeirii;
Bucură-te, neclintită răbdare în suferinţe;
Bucură-te, stâlp luminos al dreptei credinţe;
Bucură-te, odihnă în gestul de dăruire;
Bucură-te, vas al luminii mai presus de fire;
Bucură-te, iconom al Tainelor celor Sfinte;
Bucură-te, împlinitor al voii Cerescului Părinte;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Teotim, inimă în care bate iubirea Sfintei Treimi!

Condacul al 7-lea

Citind cu minte curată şi călăuzită de Duhul lucrarea iconomiei dumnezeieşti în viaţa lumii şi în toată filosofia, ai scris, Fericite Teotim, scurte tratate sub formă de dialoguri, în stilul vechii elocinţe. Prin aceasta arătai că însăşi taina creaţiei este după Chipul Treimii, dialog şi dăruire, vedere şi întâlnire, iubire în împărtăşire şi cântare de: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Bătrân cu înţelepciunea şi veşnic tânăr cu frumuseţea chipului te arătai, Părinte, zugrăvind tainic Chipul Tatălui ce în Fiul se arată la faţă întru lumina şi îmbrăţişarea Sfântului Duh.

Bucură-te, vedere a lumii în icoana iubirii duhovniceşti;
Bucură-te, contemplare a pecetei sfinte a lucrării lui Dumnezeu;
Bucură-te, adâncă închinare înaintea Sfintei Treimi;
Bucură-te, frumuseţe străluminată de har;
Bucură-te, chip încununat de cinstite plete;
Bucură-te, minte încununată de cugete sfinte;
Bucură-te, purtător al Chipului moştenirii de neam;
Bucură-te, icoană a vieţii monahiceşti;
Bucură-te, dor al stării faţă către faţă cu Dumnezeu;
Bucură-te, râvnă a întâlnirii creaţiei cu Ziditorul;
Bucură-te, iubire de creaţie născută din iubirea lui Dumnezeu;
Bucură-te, libertate răsădită în necuprinsul voii dumnezeieşti;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Teotim, inimă în care bate iubirea Sfintei Treimi!

Condacul al 8-lea

Învăţai, Sfinte Teotim, după cuvântul Domnului, să iertăm celor ce ne greşesc şi să ne împăcăm cu fratele care are ceva împotriva noastră, înainte de a ne aduce darul la altar. Căci numai aşa liturghisirea noastră primeşte pecetea Duhului iubirii şi viaţa Trupului lui Hristos, întru bucuria cântării de Aliluia!

Icosul al 8-lea

Simplă şi pustnicească îţi era hrana, pe care o închinai ca dar lui Dumnezeu în biserica vie a trupului, chemând şi odihnind în tine rugăciunea cu negrăit suspin a Duhului. Aşa, viaţa ta lua tot mai mult chipul asemănării dumnezeieşti, al împărtăşirii de slava şi bucuria sălăşluirii Sfintei Treimi.

Bucură-te, iertare, punte peste prăpastia dezbinării;
Bucură-te, împăcare, răsădire a darului în Trupul Iubirii;
Bucură-te, închinare, dăruire de sine pe altarul de taină;
Bucură-te, lepădare de poftele şi grijile deşarte;
Bucură-te, dorire şi îngrijire de dobândirea Duhului Sfânt;
Bucură-te, înfrânare ce găteşti calea Împărtăşirii dumnezeieşti;
Bucură-te, oprire a faptelor lipsite de duhul iubirii;
Bucură-te, cufundare în pocăinţă şi smerenie a voirii;
Bucură-te, tărie neclintită a dragostei duhovniceşti;
Bucură-te, acoperământ al binecuvântării părinteşti;
Bucură-te, iubire în faţa căreia demonii sunt neputincioşi;
Bucură-te, iubire însetată de mântuirea celor păcătoşi ;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Teotim, inimă în care bate iubirea Sfintei Treimi!

Condacul al 9-lea

Arătai că cel ce păcătuieşte cu cugetul, prin însăşi iuţimea gândului săvârşeşte în minte păcatul complet, pe când faptele pot fi întrerupte de multe lucruri. Drept aceea, Sfinte Teotim, îi îndemnai pe creştini a împlini porunca iubirii, veghind a nu se îndulci cu răsăririle de gând ale ispitelor, ci a căuta numai spre Crucea Învierii lui Hristos, în cântarea de Aliluia!

Icosul al 9-lea

Povăţuiai pe toţi a înainta pe calea desăvârşirii, zugrăvindu-le rodul cel de la capătul drumului, transfigurarea prin iubire ce dă chipul împlinirii.

Bucură-te, călăuză pe cărarea cea strâmtă;
Bucură-te, cel ce scara raiului o ai străbătut;
Bucură-te, cel ce înaintezi în adâncul infinit al tainei dumnezeieşti;
Bucură-te, blândeţe neclătinată de valurile ispitelor;
Bucură-te, bărbăţie ce sfarmi idolii din lăuntru şi din afară;
Bucură-te, smerenie, altar al prefacerii duhovniceşti;
Bucură-te, trezvie, oglindă a cugetului lăuntric;
Bucură-te, pază a minţii, plivire a odrăslirilor morţii;
Bucură-te, rugăciune, semănare a Cuvântului veşnic;
Bucură-te, pocăinţă, spălare în lacrima duhului;
Bucură-te, cuvânt lucrător în inimi cu puterea lui Hristos;
Bucură-te, căutare a iubirii dumnezeieşti, însuşi chipul monahicesc;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Teotim, inimă în care bate iubirea Sfintei Treimi!

Condacul al 10-lea

Cu iubire de străini şi dumnezeiască râvnă te osteneai, Sfinte Teotim, a-i aduce pe păgâni la lumina cunoştinţei de Dumnezeu. Pentru aceasta, marele tău prieten, Sfântul Ioan Gură de Aur, ţi-a trimis în anul 399 călugări misionari pentru hunii nomazi de la Istru, ca să înveţe şi ei a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Cu legătura nedezlegată a dragostei şi tăria credinţei neclintite v-aţi unit în iubirea lui Dumnezeu, zugrăvind icoana prieteniei duhovniceşti. Balsam şi mângâiere, sprijin şi îmbărbătare v-aţi făcut unul altuia, întru binevestirea şi slava numelui lui Hristos

Bucură-te, neîncetată slujire lui Dumnezeu şi aproapelui;
Bucură-te, râvnă spre plinirea Trupului lui Hristos;
Bucură-te, mărturisitor al Cuvântului făcut trup;
Bucură-te, prieten al Adevărului întrupat;
Bucură-te, prieten devotat al marelui patriarh şi dascăl a toată lumea;
Bucură-te, al cuceritorilor barbari supunător cu pacea lui Hristos;
Bucură-te, al năvălirilor păgâne îmblânzitor cu iubirea şi înţelepciunea;
Bucură-te, împreună-lucrător cu Dumnezeu;
Bucură-te, stâncă de care se sparg valurile vrăjmăşiei;
Bucură-te, simplitate ce descui porţile înţelegerii;
Bucură-te, vedere prin iubire, descoperitoare a tainelor;
Bucură-te, descuietor cu razele isihiei al inimilor zăvorâte;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Teotim, inimă în care bate iubirea Sfintei Treimi!

Condacul al 11-lea

Întrarmat cu dumnezeiasca înţelepciune şi râvna dreptei credinţe, n-ai pregetat a merge la Constantinopol la sinodul convocat de Sf. Ioan Gură de Aur împotriva învăţăturii greşite a episcopului Antonin al Efesului. Căci ştiai, părinte, că orice erezie răpeşte mărgăritarul de mult preţ, lumina şi bucuria cântării de: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Peste încă trei ani erai din nou la Constantinopol, sprijinind cu mult curaj, pricepere şi hotărâre pe Sfântul Ioan Gură de Aur împotriva acuzaţiilor aduse de Sf. Epifanie al Ciprului. Aşa te-ai arătat apărător cu dreaptă-socoteală al Ortodoxiei şi scrierilor filocalice, păstrător cu evlavie al sfintei tradiţii şi moştenirii duhovniceşti.

Bucură-te, iubitorule de Dumnezeu şi de oameni;
Bucură-te, iubitorule de înţelepciune şi frumos ;
Bucură-te, iubitorule de adevăr şi pace;
Bucură-te, punte peste prăpastia dezbinării;
Bucură-te, vedere netulburată de viforul clevetirii;
Bucură-te, vedere din hotarul veşnicei iubiri;
Bucură-te, sol al dragostei şi isihiei dumnezeieşti;
Bucură-te, cunoaştere neatinsă de ură şi învrăjbire;
Bucură-te, cunoaştere prin iubire, fără de amăgire;
Bucură-te, cunoaştere cu duhovnicească înţelegere;
Bucură-te, albină culegătoare a mierii duhovniceşti;
Bucură-te, apărător al Sfântului Ioan, pe care întruchiparea Ortodoxiei îl numeai;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Teotim, inimă în care bate iubirea Sfintei Treimi!

Condacul al 12-lea

Pentru viaţa ta curată, sfinţenia şi minunile tale te cinsteau chiar şi barbarii necredincioşi, încât dreapta credinţă se înmulţea şi pământul se lumina de strălucirea cântării de: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Urcând toată scara desăvârşirii, ţi-ai dat sufletul cu pace în mâinile lui Hristos, lăsându-ne icoana sfântă a vieţii tale prin care te cunoaştem pururea rugător către Dumnezeu pentru noi, sprijinitor şi călăuzitor pe cărările mântuirii.

Bucură-te, sfeşnic de lumină neapusă;
Bucură-te, icoană în care se vede taina creştină;
Bucură-te, nevoitor al ştiinţei duhovniceşti;
Bucură-te, izbăvitor din întunericul necunoştinţei;
Bucură-te, sprijin neclătinat în încercări;
Bucură-te, călăuză a celor rătăciţi;
Bucură-te, ridicare a celor căzuţi;
Bucură-te, tămăduire a celor suferinzi;
Bucură-te, braţe părinteşti întinse în ajutorul fiilor risipitori;
Bucură-te, isihie, dor împlinit şi pururi înnoit;
Bucură-te, comoara sfântă a pământului şi neamului românesc;
Bucură-te, stea mult-luminoasă a Bisericii Ortodoxe;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Teotim, inimă în care bate iubirea Sfintei Treimi!

Condacul al 13-lea

O, Sfinte Ierarhe Teotim, cum te vom putea cinsti după vrednicie, că sfinţenia vieţii, bogăţia înţelepciunii şi negrăitele tale faceri de minuni ne copleşesc înţelegerea! Cum vom privi la strălucirea Chipului tău încununat de virtuţi şi transfigurat de dragostea lui Hristos, cu necurăţită minte şi inimă? Primeşte dar acum smerita noastră cântare de laudă şi fi-ne pururi aproape pe drumul mântuirii, ca să aflăm şi noi rodul pocăinţei şi haina de nuntă a iubirii Sfintei Treimi, cântând împreună cu tine: Aliluia!
(acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zic iarăşi

Icosul 1: „Purtând moştenirea de neam…” şi
Condacul 1: „Prealuminat păstor…”

Şi apoi se citeşte această

RUGĂCIUNE

O, Sfinte Ierarhe Teotim, cel prieten şi asemenea prin dumnezeiasca vieţuire marelui Ioan Gură de Aur, veşnicule locaş al sălăşluirii Sfintei Treimi, ajută-ne pe noi, cei căzuţi în robia patimilor, în marea învolburată a ispitelor şi în cumplite neputinţe. Nu ne lăsa pradă pierzării în iadul deznădejdii, spre batjocura vrăjmaşului, ci ascultă săracă rugăciunea noastră pe care o aducem acum cu umilită şi înfrântă inimă, că mult poate mijlocirea dreptului înaintea Preabunului Dumnezeu.

Dezleagă-ne din legăturile nevăzute, tămăduieşte-ne şi ne călăuzeşte la raiul smereniei, cu darul de Sus şi rugăciunile tale către Domnul. Acoperă-ne mintea de năvălirile păgâne şi pierzătoare, alinându-ne cu o picătură din roua dumnezeieştii isihii şi ne deschide inima cu razele înţelegerii duhovniceşti, ca să ne gătim cum se cuvine de a-L primi pe Mântuitorul Hristos.

Păzeşte ţara şi poporul acesta de meşteşugitele curse ale nevăzutului vrăjmaş, fereşte-ne de toată înşelarea şi de apăsarea duhului lumesc, potrivnic credinţei şi iubirii dumnezeieşti. Ajută-ne să ne lepădăm de toţi idolii văzuţi şi nevăzuţi şi de toată aplecarea egoistă împotrivitoare Crucii iubirii lui Hristos.

Întăreşte-ne a ne purta cu mulţumire crucea încercărilor şi suferinţelor îngăduite de milostivul Dumnezeu spre curăţirea şi tămăduirea rănilor de moarte ale păcatului. Sprijină-ne la tot pasul, îndemnându-ne şi ridicându-ne din multele căderi, în urmarea lui Hristos.

Treci peste nevrednicia noastră şi cu iubirea ta de Părinte, iartă-ne şi ne primeşte, ajutându-ne să dezgropăm în noi prin pocăinţă şi cu darul lui Hristos Icoana Chipului Dumnezeiesc. Ca lepădând orice necurată pornire sau pătimaşă deprindere, să nu scârbim cu nimic şi să alungăm pe Duhul Cel Sfânt care lucrează în noi asemănarea cu Dumnezeu.

Acoperă-ne cu haina iubirii părinteşti, ridică-ne şi fii împreună cu noi pe cărarea cea strâmtă şi necăjită ce duce spre Viaţă. Atinge-te de noi, cei bolnavi sufleteşte şi trupeşte şi opreşte cu harul dat ţie de sus curgerea patimilor, ca să putem găti în inima noastră lăcaş Preasfintei Treimi. Cheamă peste noi suflarea harului lui Hristos ce alungă poftele şi nălucirile spurcate, de zi şi de noapte, şi ne curăţeşte simţirile spre a-L vedea pe Hristos strălucind.

Aşa, Sfinte Ierarhe Teotim, ajută-ne nouă să aducem prescurea rugăciunii şi vieţii noastre la altarul preacurat al Domnului, ca să primim şi noi de la Duhul Cel Sfânt prefacerea duhovnicească şi viaţa Trupului lui Hristos. Şi aşa, la sfârşitul acestei petreceri pământeşti, să putem şi noi intra întru bucuria binecuvântată a Tatălui Ceresc. O, dumnezeiască Iubire care în sfinţi străluceşti şi ne descoperi nouă Chipul mântuitor al Sfintei Treimi, vino şi te sălăşluieşte întru noi, cei ce ne închinăm ţie.

Sursa: Acatistier

*****

SCRIERI

 .

Sfântul Teotim „scitul“, o „epocă de aur“ a Eparhiei de la Mare.

Alexandru Briciu / Viețile Sfinților / în Ziarul Lumina – Miercuri, 06 Mai 2009

La 20 aprilie calendarul ortodox pomeneşte pe Sfântul Teotim, episcopul Tomisului, numit şi Teotim I, „scitul“ sau „filosoful“. Acest sfânt daco-roman, originar din Dacia Pontică, a trăit în a doua jumătate a secolului al IV-lea şi la începutul celui următor, urcând pe scaunul arhieresc tomitan în jurul anilor 380-395. Detalii despre viaţa sa ne-au rămas din scrierile unor importanţi autori ce au vieţuit în perioada sa: Fericitul Ieronim, istoricul bisericesc Sozomen, Sfântul Ioan Gură de Aur, învăţătura sa regăsindu-se, peste veacuri, chiar în scrierile Sfântului Ioan Damaschin († 749). Dobrogea acelor vremuri propune spre veşnică şi fericită pomenire trei nume de sfinţi contemporani şi prieteni: Sfântul Ioan Casian Romanul, Sfântul Gherman din Dobrogea şi Sfântul Ierarh Teotim.

La sfârşitul secolului al IV-lea, după mutarea la Domnul a episcopului Gherontie, Teotim era ales să-i urmeze în misiunea arhierească a istoricei eparhii. În anul 392, în lucrarea „Despre bărbaţi iluştri“, Fericitul Ieronim amintea pentru prima dată despre Episcopul Teotim al Tomisului, numindu-l păstor strălucit, cu mare dragoste de Dumnezeu şi de oameni, teolog învăţat, scriitor talentat şi neobosit. Despre el afirma că a scris scurte tratate sub formă de dialoguri, în stilul vechii elocinţe, vădind o cultură bogată în retorică şi filosofie antică, greacă şi latină. În încheiere, Fericitul Ieronim avea să noteze despre Teotim că scrie şi alte lucrări, care, din nefericire, nu s-au păstrat: „Teotim, Episcop în Sciţia, la Tomis, a scris în forma dialogului, în stilul elocvenţei antice, lucrări de mică întindere. Aud că scrie şi alte opere“.

 

Urmat de creştini, temut de barbari.

Istoricul Sozomen, cel care îl numea „scitul“, ne-a lăsat o descriere a vieţii bisericeşti dobrogene în perioada marilor migraţii, dar şi un portret al ierarhului: „În această zi, 20 aprilie, se face pomenirea lui Teotim scitul, care conducea Biserica din Tomis şi restul Sciţiei, bărbat cultivat în filocalie, pe care barbarii huni, care locuiau lângă Dunăre, copleşindu-l cu laude şi admiraţie pentru virtutea lui, îl numeau dumnezeul romanilor. Într-adevăr, ei au fost puşi la încercare cu fapte dumnezeieşti din partea lui. Se spune că, pe când călătorea el în ţara de aici a barbarilor, aceştia i-au ieşit în întâmpinare pe acelaşi drum. Cei din jurul său plângându-se că vor pieri îndată, el a coborât de pe cal şi a început să se roage. Iar barbarii nu l-au zărit nici pe el, nici pe însoţitorii săi şi nici caii de pe care descălecaseră, ci au trecut pe alături. Deoarece aceştia năvăleau adeseori şi făceau stricăciuni sciţilor, fiind sălbatici prin firea lor, el i-a adus la blândeţe, ospătându-i şi făcându-le daruri. Din această cauză, un bărbat barbar, bănuind că el este bogat, a încercat să-l facă rob şi, pregătindu-i o funie cu laţ, sprijinindu-se pe scut, cum obişnuia în lupta cu duşmanii, a ridicat mâna dreaptă, voind să arunce laţul spre a-l trage la sine şi către cei de un neam cu el. Dar, odată cu această încercare, braţul ridicat i-a rămas nemişcat în aer, iar barbarul nu a fost eliberat de legăturile cele nevăzute până ce n-au intervenit ceilalţi barbari, iar Teotim s-a rugat lui Dumnezeu pentru el. Se spune că el şi-a păstrat părul lung, după obiceiul pe care-l avea, când a început să se ocupe cu filosofia. A avut un trai modest, iar timpul cinei nu şi l-a stabilit la aceeaşi oră, ci când îi era foame sau sete. Cred că era faptă de filosof să nu cedeze trebuinţelor firii, după bunul plac, ci după nevoie“.

Un alt istoric bisericesc, Socrate al Constantinopolului, spunea despre Sfântul Teotim că „era cunoscut de toţi – împăraţi, episcopi, călugări, credincioşi şi «barbari» – pentru evlavia şi corectitudinea vieţii sale“.

Prietenia Episcopului Teotim cu Sfântul Ioan Gură de Aur.

Despre episcopul de Tomis auzise chiar împăratul bizantin Arcadie, datorită prieteniei legate cu Sfântul Ioan Gură de Aur. Din scaunul arhieresc al Constantinopolului, marele ierarh îi trimitea lui Teotim călugări misionari „pentru nomazii sciţi de la Istru“, probabil la cererea acestuia. Activitatea acestora în ţinuturile Dobrogei avea să dea roade, mărturie stând o scriere a Fericitului Ieronim că „hunii învaţă Psaltirea, iar frigurile Sciţiei se încălzesc la căldura credinţei“. Un an mai târziu, în anul 400, Sfântul Teotim lua parte la un sinod local din Constantinopol, convocat de Sfântul Ioan Gură de Aur împotriva învăţăturii eretice a episcopului Antonin al Efesului. Aprecierea de care se bucura ierarhul tomitan în rândul celorlalţi episcopi reiese şi din faptul că, în lista celor care semnau documentele sinodului, Teotim era menţionat pe primul loc.

O voce autoritară în sinoadele Imperiului Bizantin.

În anul 403, Sfântul Teotim era din nou prezent în capitala Imperiului Bizantin, de data aceasta pentru a-i fi alături Sfântului Ioan Gură de Aur în disputa origenistă. La începutul secolului al V-lea a avut loc o dispută între teologi cu privire la ortodoxia operei scriitorului bisericesc Origen din Alexandria Egiptului, martirizat în anul 254. Faţă de ierarhii radicali ce doreau condamnarea lui Origen ca eretic pentru anumite pasaje din operele sale, Sfântul Teotim şi Sfântul Ioan Gură de Aur manifestau oarecare rezerve în condamnarea operelor scriitorului alexandrin, apreciind ceea ce era pozitiv în scrierile sale. În sinodul ce a avut loc în localitatea Stejar, lângă Calcedon, episcopul de Tomis s-a numărat printre apărătorii Sfântului Ioan Gură de Aur, înfruntând cu argumente tabăra celor ce doreau condamnarea lui Origen şi alungarea arhiepiscopului. Printre aceştia se număra şi Sfântul Epifanie de Salamina, atras în acea dispută de contestatarii arhiepiscopului de Constantinopol. Lui avea să-i răspundă ferm Teotim că nu acceptă „să necinstească pe acela care a adormit demult, atât de frumos – adică în credinţă şi ca martir -, şi nu îndrăznesc ceva nelegiuit, osândind lucruri pe care cei dinaintea noastră nu le-au înlăturat“. Luarea cuvântului într-o problemă atât de delicată şi autoritatea cu care se adresa sinodului dovedeşte încă o dată prestigiul de care se bucura ierarhul dobrogean în rândul celorlalţi episcopi. Istoricul paleocreştin Socrate reproduce întocmai cuvintele sale cu privire la opera lui Origen, încheind relatarea despre Teotim prin cuvintele: „Acesta este bărbatul foarte strălucit prin cucernicia şi sfinţenia vieţii sale“.

Sub păstoria sa, viaţa bisericească dobrogeană a cunoscut o perioadă de vădit progres. Călugării sciţi crescuţi în vetrele de la Dunărea de Jos aveau să treacă dincolo de Carpaţi, ajungând chiar la Ierusalim, Constantinopol, Roma şi ţinuturile africane. Bazilici ale căror ruine dăinuiesc până în zilele noastre impresionează prin dimensiuni, forme şi ornamente, dovedind o comunitate creştină bogată atât prin numărul credincioşilor, cât şi prin condiţiile materiale.

Către sfârşitul primului deceniu al secolului al V-lea, fericitul Episcop Teotim s-a mutat la Domnul. Pentru viaţa sa curată, pentru bogata activitate misionară şi pentru dreapta credinţă în mărturisirea lui Hristos Domnul, Biserica Ortodoxă l-a trecut în rândul sfinţilor, făcându-i-se pomenirea la 20 aprilie, probabil data când a trecut la cele veşnice. În „Acta sanctorum“, enciclopedia sfinţilor creştini, se aminteşte de Sfântul Teotim: „La Tomis, în Sciţia, se face pomenirea Sfântului Teotim Episcopul, pe care l-au cinstit chiar barbarii necredincioşi, pentru sfinţenia şi minunile lui“.

Povăţuiri ale Sfântului Teotim.

În cadrul celui de-al IV-lea Sinod Ecumenic de la Calcedon, din anul 451, arhimandritul Carasos din Constantinopol invoca numele lui Teotim ca fiind o autoritate de prim rang în apărarea şi păstrarea credinţei Sfinţilor Părinţi de la Niceea: „Când Sfântul Teotim m-a botezat la Tomis, el mi-a poruncit să nu am alte simboluri de credinţă“ (în afara de cel de la Niceea).

Peste veacuri, Sfântul Ioan Damaschin avea să reproducă, în lucrarea „Sfintele paralele“, câteva povăţuiri morale date de Sfântul Teotim în unele omilii la textele evanghelice: „Cel ce păcătuieşte cu gândul, prin însăşi iuţeala gândului, săvârşeşte păcatul complet, pe când faptele trupului pot fi întrerupte de multe piedici“; „Lucrul grav nu este să suferi aspru, ci să suferi pe drept“; „A-ţi aminti cu adevărat de Dumnezeu înseamnă a-ţi aminti de viaţă, iar a-L uita înseamnă a muri“.

 Sursa:  http://www.sfintiromani.ro