Acasă > Cuvinte de folos > Sf. Varsanufie de la Optina: CUVINTE DE FOLOS – Ia seama la tine însuţi!

Sf. Varsanufie de la Optina: CUVINTE DE FOLOS – Ia seama la tine însuţi!

Sf. Varsanufie de la Optina:

CUVINTE DE FOLOS – Ia seama la tine însuţi!

Când observi neputinţele altora şi te mândreşti în sinea ta înaintea celorlalţi, trebuie să-i răspunzi gândului diavolesc: „Eu sunt mai rău decât toţi”. Şi, chiar dacă nu simţi acest lucru, totuşi să-l spui.

Bine face cel ce se îngrijeşte de viaţa sa lăuntrică, contemplativă, căci ea îi va da totul.

Când cineva vorbeşte în deşert, nu poate trăi cu atenţie, ci se împrăştie neîncetat. Din tăcere ia naştere liniştea, iar din linişte, rugăciunea, căci cum se poate ruga cel care este împrăştiat? Ia seama la tine însuţi! Viaţa trăită cu atenţie este ţelul monahismului. S-a spus: „Cunoaşte-te pe tine însuţi!” (Sfântul Varsanufie de la Optina)

 

 (Ne vorbesc Stareții de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, 2007, pp. 235-236)

* * *

Cum să te mustri pe tine însuţi? Foarte simplu. Conştiinţa va lua dintr-odată cuvântul, te va mustra, iar ţie îţi va rămâne numai să fii de acord cu faptul că ai făcut rău şi să alergi cu smerenie la Dumnezeu, rugându-L să te ierte. Măcar un minut, măcar jumătate de minut, dar trebuie neapărat să te mustri aşa. Datoria ta este să te mustri pe tine însuţi, chiar dacă pentru un timp foarte scurt, iar restul să-l laşi în seama lui Dumnezeu.

Când ne mustrăm pe noi înşine, ne umplem de putere, devenim mai puternici – duhovniceşte, desigur. De ce se întâmplă aşa, nu ştim. Aceasta este legea vieţii duhovniceşti. Aşa cum în viaţa noastră trupească ne întărim forţele cu hrană, aşa şi în viaţa noastră duhovnicească forţele duhovniceşti se întăresc prin mustrarea de sine. (Sfântul Varsanufie de la Optina)

(Ne vorbesc Stareții de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, 2007, pp. 183-184)

* * *

Atunci când trecem hotarul unei ţări, avem nevoie de paşaport; tot astfel, biruind patimile, dobândim o altă stare, paşaport pentru viaţa veşnică. Fiecare patimă este îmbolnăvire a sufletului, pentru că invidia, mânia, zgârcenia nu sunt ale trupului, ci ale sufletului. Dacă dăm tămăduire trupului, cu atât mai mult e necesar să tămăduim sufletul bolnav. Anume pentru lupta cu patimile există mănăstirile. De altfel, nici oamenii din lume nu sunt scutiţi de această luptă, dacă vor să se mântuiască. Şi în schitul nostru se duc lupte. Nimeni nu se face dintr-odată despătimit. Cineva vine cu mândrie, altul cu desfrânare, dacă nu trupească, atunci de gânduri, al treilea este atât de rău, încât nu poţi trece pe lângă el fără frică, al patrulea este zgârcit, tremură pentru fiecare bănuţ, astfel încât fără să vrei îţi vine gândul: pentru ce a venit acesta la mănăstire? Al cincilea este lacom, tot timpul vrea să mănânce. „Parcă ai mâncat mai devreme în trapeză?” – i se spune. „Şi ce dacă, puţin a fost pentru mine” – le răspunde şi mănâncă încetişor în chilie, organizându-şi mese şi după amiază, şi la miezul nopţii, ş.a.m.d. În felul acesta stau lucrurile. Aceşti oameni îşi recunosc singuri păcatele şi se căiesc, dar la început îndreptarea se face mai greu. Stareţii încercaţi în cele duhovniceşti îi privesc cu înţelegere: sunt începători, ce poţi aştepta de la dânşii? Dar iată că trec vreo douăzeci şi cinci de ani şi vedem că munca n-a fost zadarnică. Cel lacom a devenit postitor, cel desfrânat, feciorelnic, cel mândru, smerit ş.a.m.d.

În lume puţini cunosc despre aceste lupte. La întrebarea: cum să ne mântuim? – cei mai mulţi răspund: trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu pentru mântuire, iar dacă te vei ruga, te vei mântui. Şi nu depăşesc această limită. Dar cu toate acestea rugăciunea nu va mântui pe cel împătimit. Ţelul, unicul ţel al vieţii noastre stă în dezrădăcinarea patimilor şi în înlocuirea acestora prin virtuţi opuse lor. Cel mai bine este să începem această luptă în felul următor: cu toate că ne sunt proprii toate patimile, totuşi unele sunt într-o măsură mai mare, iar altele în una mai mică. Trebuie să determinăm care din ele predomină şi să ne întrarmăm împotriva acesteia. Este imposibil să ducem lupta cu toate patimile deodată: ne vor sugruma. Biruind o patimă, să trecem la dezrădăcinarea alteia ş.a.m.d. Omul care dobândeşte despătimirea primeşte un fel de diplomă cu dreptul de a intra în Împărăţia Cerurilor, se face împreună vorbitor cu îngerii şi sfinţii. Iar celui care nu şi-a biruit patimile, îi va fi cu neputinţă să fie în rai, pentru că va fi reţinut de vămi. (Sfântul Cuvios Varsanufie de la Optina)

(Filocalia de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, Galați, 2009, pp. 76-77)

* * *

Mândria este diferită. Există mândrie lumească – deşteptăciunea, dar există şi mândrie duhovnicească – iubirea de sine. Aceasta este aşa: oamenii cu adevărat îşi pierd minţile dacă se încred în inteligenţa lor şi dacă aşteaptă totul de la ea. Dar unde ajungem dacă ne luăm după mintea noastră mică şi plină de necurăţie?

Luaţi de la ea ceea ce poate să dea, căci mai mult nu vă trebuie… Învăţătorul nostru e smerenia. Dumnezeu stă împotriva celor mândri, iar celor smeriţi le dă har şi harul lui Dumnezeu este tot ce ne trebuie… Aici este şi marea ta înţelepciune. Smereşte-te şi spune-ţi: „Deşi sunt un fir de nisip pe pământ, totuşi tind spre Dumnezeu şi să se facă asupra mea voia lui Dumnezeu”. Dacă spui acest lucru nu numai cu mintea, ci şi cu inima şi îndrăzneşti, efectiv, ca un creştin adevărat, să te bizui pe Dumnezeu şi cu hotărâre fermă, smerit, să respecţi voia lui Dumnezeu, oricare ar fi ea, atunci se vor împrăştia norii înaintea ta şi se va ivi soarele, care te va lumina şi te va încălzi. Atunci vei cunoaşte adevărata bucurie a lui Dumnezeu şi totul ţi se va părea clar şi transparent. Vei înceta să te chinui şi în suflet îţi va fi uşor”. (Sfântul Varsanufie de la Optina)

(Patericul de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, Galați, 2012, pp. 412-413)

Sursa: doxologia.ro

Categories: Cuvinte de folos Tags: ,
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.