Acasă > Cuvinte de folos, ORTODOXIE, SFÂNTUL MUNTE ATHOS > SFÂNTA MARIA MAGDALENA, CTITOR LA ATHOS

SFÂNTA MARIA MAGDALENA, CTITOR LA ATHOS

SFÂNTA MARIA MAGDALENA, CTITOR LA ATHOS

– ACOLO UNDE FEMEILE NU INTRĂ –

mm

Sunt un păcătos… şi azi, la pomenirea Sfintei Maria Magdalena, vreau să scriu câtuşi de puţin despre măreţiile lui Dumnezeu oglindite în această veritabilă icoană a pocăinţei. Domnul şi Prea Curata Sa Maică mi-au purtat de mai multe ori paşii în Sfântul Munte al Athonului, dar primul meu pelerinaj a început cu aşa-numitele „Mănăstiri ale Stâncilor”: Simono-Petra, Grigoriu, Dionisiu şi Sfântul Pavel. Toate se numesc cu numele ctitorilor lor: cuvioşii Simon, Grigorie, Dionisie şi Pavel. Aceste patru mănăstiri care au aproape aceeaşi vârstă se înalţă pe stânci înalte ca nişte cuiburi de vultur. Sunt construite pe râpe succesive şi prezintă o deosebită armonie arhitectonică. Pentru că toate sunt zidite pe stânci, au trebuit să fie  adaptate pentru acordurile  anaglifei cu terenul.

Aceste mănăstiri au mai fost numite „Mâinile care L-au pipăit pe Dumnezeul-Om” sau „Mâinile care L-au atins pe Nazarinean”. E adevărat că aceste expresii par mai potrivite ca titluri pentru un film cinematografic sau serial TV, decât într-un ghid al pelerinului unde le-am întâlnit eu. Cu toate acestea, aceste expresii surprind o realitate:

La Mănăstirea Simono-Petra se păstrează cu mare evlavie mâna stângă a Sfintei Maria Magdalena, mână care a atins marginea veşmântului de lumină a Dumnezeu-Omului, Care i s-a arătat după Înviere. („Cel ce te îmbraci cu Lumina ca şi cu un veşmânt…”, citim în Psalmul 103, giulgiurile fiind în mormânt).

La Mănăstirea Grigoriu se păstrează o parte din moaştele Sfântului Ierarh Ignatie Teoforul – „de-Dumnezeu-purtătorul”, dar şi cel ce a fost purtat pe braţe de Dumnezeul-Om atunci când, copil fiind, a fost dat exemplu de nevinovăţie şi nerăutate, condiţii ale intrării noastre în Împărăţia cerurilor (cf. Matei cap. 18). Căci a zis Domnul: „Adevărat vă spun vouă că de nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi ca acest copil, nu veţi intra în Împărăţia cerurilor”. Tot aici se află şi capul Sfintei Fotini, femeia samarineancă cu care a vorbit Dumnezeul-Om la fântâna din Sihar. Fotini – viitoarea muceniţă a Bisericii primare împreună cu întreaga ei familie.

La Mănăstirea Dionisiu se păstrează cu mare cinste mâna dreaptă a „celui mai mare om născut din femeie” – Sfântul Ioan Botezătorul, mână cu care a atins „creştetul cel de văpaie” al Dumnezeului-Om la botezul din Iordan şi L-a arătat lumii ca „Miel al lui Dumnezeu, Care ia asupra Sa păcatele lumii”. Părinţii dionisiaţi se bucură să aibă în mijlocul lor şi mâna dreaptă a Sfântului Apostol Luca, mână cu care a scris frumoasa sa Evanghelie despre Dumnezeul-Om.

La Mănăstirea Sfântul Pavel se află o parte din Darurile Magilor (aurul, smirna şi tămâia) care au fost sfinţite prin atingerea şi binecuvântarea a-tot-sfântului Prunc din Betleemul Iudeii, Dumnezeul-Om, „fără de Care nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut”. Tot aici se află şi mâna dreaptă a Cuviosului Maxim Mărturisitorul, marele apărător al Ortodoxiei în veacul al VII-lea, mână, ce i-a fost tăiată pentru buna şi dreapta mărturisire împotriva eresului monotelit, mână care, duhovniceşte, a atins adâncul tainicului ocean al Înomenirii Logosului, de unde încredinţându-se şi învăţându-se prin „sfântă pipăire” a fost întărită şi înţelepţită prin Duhul a teologhisi în scris toată iconomia în trup a Dumnezeului-Om.

Dar azi e Sfânta Maria Magdalena şi cu vrednicie şi cu dreptate este să vestim lumii măreţiile lui Dumnezeu în ea.

Un loc deosebit între Sfintele Moaşte care se află în Mănăstirea Simonopetra îl are mâna stângă a Mironosiţei celei întocmai cu Apostolii, care se trăgea din Magdala. Această mână a Magdalenei este intactă, cu piele şi tendoane şi răspândeşte o bună-mireasmă cerească. Şi pe deasupra, cei care o sărută cu evlavie şi credinţă  se încredinţează de faptul că este caldă.

În anul 1740, prădătorii romano-catolici Barberini[1] au furat mâna Sfintei Maria- această nepreţuită comoară a Mănăstirii Simonopetra. În anul 1765, ieromonahul Ioasaf din Mitilini reuşeşte să achite o parte din banii pretinşi şi în cele din urmă săvârşeşte şi readucerea moaştelor Sfintei Maria Magdalena în mănăstire.

În Sfânta Mănăstire Simonopetra, pentru multele minuni pe care le face până astăzi, Sfânta Maria Magdalena este considerată de către părinţi şi fraţi ca al doilea Ctitor al Mănăstirii.  Şi iată doar câteva dintre minunile ei pe care părinţii mănăstirii le istorisesc închinătorilor:

În anul 1891, un incendiu care a pornit de la cuptor a distrus partea răsăriteană a mănăstirii. A ars biserica mare cu toate icoanele, vasele şi veşmintele. Policandrele şi sfeşnicele s-au topit şi a ars şi biblioteca de deasupra naosului. S-au prefăcut în cenuşă 250 de manuscrise  şi toate cărţile tipărite. Ajutorul mănăstirilor athonite s-a făcut simţit imediat: s-au adunat 500 de lire de aur turceşti, din care 200 au fost oferite de Mănăstirea Vatopedi. Egumenul Neofit era atunci în Rusia pentru o colectă. La chemările sale pentru ajutor economic au răspuns mai degrabă simpli credincioşi decât ierarhia. Sfântul Ioan de Kronstadt a oferit personal 300 de ruble. Reuşita colectei a fost atribuită facerii de minuni a cinstitelor moaşte ale Sfintei Maria Magdalena, pe care egumenul le avea la el, iar de atunci sfânta este cinstită ca împreună-ctitor al mănăstirii şi este reprezentată în icoanele portabile alături de Cuviosul Simon, Izvorâtorul de mir.

În 1945, a izbucnit un mare incendiu în pădurile Sfintei Mănăstiri Iviron. Vântul sufla puternic, iar focul în câteva ore ajunsese la linia de vârf care constituie graniţa Mănăstirilor Iviron, Filotheu şi Xiropotamu cu pădurea noastră.

Toţi credeau că pădurile vor arde de tot. Fraţii mănăstirii noastre fuseseră informaţi la timp şi alergaseră la locul incendiului. Atunci, părinţii ieromonahi Neofit şi Pantelimon, mişcaţi de marea evlavie pe care o aveau faţă de moaştele Sfintei Maria, le-au luat cu ei. Nimeni nu se putea apropia de incendiu, pentru că exista teama de a fi înconjurat de focul dezlănţuit. Cu toate acestea – o, minunile Tale, Hristoase Împărate! Doar ce s-au apropiat părinţii cu Sfintele Moaşte înaintea focului, imediat focul a dat înapoi şi până a termina preoţii Aghiazma şi Paraclisul Sfintei Maria Magdalena, focul se stinse cu totul, spre marea uimire a părinţilor ce se adunaseră acolo.

O minune asemănătoare a avut loc  în pădurea aceleiaşi mănăstiri prin aceleaşi Sfinte Moaşte în anul 1947.

În regiunea Galatista (Tesalonic), în anul 1911, apăruse un vierme care distrugea răsadurile. Locuitorii au chemat pe părinţii simonopetriţi cu moaştele Sfintei Maria Magdalena şi au făcut Aghiazmă. Imediat viermele distrugător a dispărut.

De asemenea, în anul 1912, în regiunea Epanomis din Tesalonic, apăruseră o mulţime de lăcuste. Locuitorii au rugat să li se trimită Sfintele Moaşte. După ce s-a săvârşit Paraclisul sfintei şi Aghiazmă, lăcustele au dispărut cu totul. Epanomiţii sunt foarte recunoscători şi astăzi  Sfintei Maria Magdalena.

Şi alte multe minuni a  săvârşit şi săvârşeşte Sfânta în fiecare zi celor care o cheamă cu credinţă.

Dea Domnul să avem şi noi rugăciunile, binecuvântarea şi marea minune a pocăinţei ei în toate zilele vieţii noastre, dar mai ales în cea din urmă zi a peregrinării noastre în această vale a plângerii, căci scris este: „În ce te voi găsi, în aceea te voi judeca!”.

M. L. 

——————————————————————————–

[1] Barberini a fost o familie din nobilimea italiană care s-a remarcat în Roma secolului al XVII-lea. Influienţa lor a crescut odată cu alegerea în anul 1623 a cardinalului Maffeo Barberini în tronul papal ca papa Urban al VIII-lea. Realizările ecleziastice, diplomatice şi culturale ale pontificatului papei Urban VIII sunt de cele mai multe ori umbrite în percepţia omului modern de nepotismul extrem practicat de acest papă. De asemenea, Războiul dezastruos din Castro şi o „victorie pirică” cu care şi-a încheiat pontificatul au pătat reputaţia papei Urban VIII şi popularitatea membrilor familiei ce i-au supravieţuit. Dispoziţiile multe şi repetate ale papei de a înlocui vechile grinzi din bronz ale porticului Pantheonului pentru a folosi acest bronz pentru baldachinul Sfântului Petru şi pentru artileria papală au fost considerate un lucru mai puţin drept decât înţelept. Când un critic anonim a scris: „Quod non fecerunt barbari, fecerunt Barberini” („Ce nu au făcut barbarii, au făcut Barberinii”.), papa a dispus mândru confecţionarea unei pisanii în care declara reutilizarea acestor grinzi pentru gloria şi apărarea bisericii.

sursa: http://www.impantokratoros.gr/C1148FD3.ro.aspx

  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.