Acasă > Moaşte, ORTODOXIE, Pagini de Sinaxar > Sfântul Brâu al Maicii Domnului – 31 august

Sfântul Brâu al Maicii Domnului – 31 august

Sfântul Brâu al Maicii Domnului – 31 august

Sfântul Brâu izvorâtor de har al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu care se găseşte în Sfânta Mare Mănăstire Vatopedi este unicul odor care se păstrează din viaţa pământească a Maicii Domnului.

Racla cu o mare parte din Sfântul Brâu al Născătoarei de Dumnezeu.

Conform sfintei tradiţii şi istoriei Bisericii noastre, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, la trei zile de la adormirea sa, a înviat şi s-a înălţat cu trupul la ceruri. În momentul înălţării ei, i-a dat Apostolului Toma Cinstitul său Brâu. Toma împreună cu ceilalţi Apostoli, după ce au deschis mormântul «nu au găsit trupul» Născătoarei de Dumnezeu. Astfel, Cinstitul Brâu constituie pentru Biserica noastră o dovadă a învierii şi înălţării cu trupul a Născătoarei de Dumnezeu la ceruri, într-un cuvânt, al mutării ei.

În acord cu tradiţia, Cinstitul Brâu a fost făcut de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu însăşi din păr de cămilă. Împărăteasa Zoia, soţia lui Leon al şaselea Înţeleptul, din recunoştinţă pentru vindecarea ei în chip minunat, a brodat Brâul cu fir de aur, aşa cum se găseşte el astăzi. La început, Brâul a fost păstrat la Ierusalim şi apoi la Constantinopol, iar în veacul al XII –lea, sub împăratul Manuil I Comnenul (1143 – 1180), i s-a fixat şi o prăznuire oficială pe 31 August. În cele din urmă, împăratul Ioan al VI-lea Cantacuzino (1347 – 1355), care a avut o dragoste deosebită faţă de marea Mănăstire Vatoped, aşa cum reiese din mai multe mărturii, a dăruit acest Brâu Mănăstirii. De atunci Cinstitul Brâu este păstrat în Sfânta Mănăstire Vatoped într-o raclă de argint de construcţie mai recentă, ce oferă o reprezentare a Mănăstirii. Jos în partea din dreapta a reprezentării, artistul a înfăţişat cu mare artă chipul dăruitorului, al împăratului Cantacuzino, însoţit de o însemnare ce face referire la darul său către mănăstire.

Nenumărate sunt minunile care au avut loc până astăzi cu Cinstitul Brâu. Valoarea lui este nepreţuită, întrucât are legătură cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Al ei este harul şi tot ei i se datorează puterea făcătoare de minuni, care sub diferite chipuri se transmite credincioşilor.

Sfântul Brâu păstrează «nealterat» harul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pentru că este legat de persoana şi viaţa ei şi întrucât sfinţii sunt pnevmatofori nu doar pe durata vieţii lor, ci şi după adormirea lor. Acelaşi fenomen este menţionat şi în legătură cu ştergarele şi şorţurile Apostolilor, prin care se săvârşeau minuni, întrucât aveau harul sfinţilor ce le purtaseră. Pentru aceasta, Biserica le consideră pe toate acestea vrednice de cinstire şi închinare, fapt valabil şi pentru Cinstitul Lemn al Crucii Domnului.

Sfântul Brâu are harul special de a tămădui  lipsa de rod a pântecelor femeilor căsătorite, precum şi bolile de cancer, prin acea panglică oferită credincioşilor după ce a fost binecuvântată în prealabil şi aşezată pe Sfântul Brâu, şi cu care femeile sterpe şi cei bolnavi ajung să se încingă.

http://www.pemptousia.ro/

 

Categories: Moaşte, ORTODOXIE, Pagini de Sinaxar Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.