Sfântul Cuvios Isaachie Zăvorâtul de la Lavra Peşterilor din Kiev, Ucraina (14 februarie)

Cuviosul Isaachie se îndeletnicise în lume cu negoţul şi strânsese astfel multe bogăţii, însă gândindu-se la cât de deşarte sunt toate cele ale lumii, se hotărî să lase tot şi să se facă monah. Astfel merse la Lavra Peşterilor, unde pentru ascultarea sa primi haina monahală. De atunci se dărui unor aspre nevoinţe, căci cu binecuvântarea cuviosului stareţ Antonie, se zăvorî în cel mai adânc colţ al peşterii, în cea mai întunecată dintre chilii, care era umedă şi foarte strâmtă. Pentru a-şi chinui şi mai mult trupul, îşi scoase cămaşa de lână pe care o purtau toţi fraţii şi se îmbrăcă cu o blană de capră aspră care se uscă pe trupul său. Astfel se zidi în chilia sa, rugându-se neîncetat cu lacrimi zi şi noapte, odihnindu-se numai puţin pe un buştean, mâncând o dată la două zile puţină pâine uscată şi bând puţină apă, pe care le aducea însuşi cuviosul stareţ. Petrecu astfel şapte ani.

Însă nefiind pe deplin curăţit de slava deşartă suferi cumplită ispitire. Astfel, într-una din nopţi, în timp ce rostea psalmii Miezonopticii, simţi o mare oboseală şi se aşeză puţin, când deodată întunericul chiliei se lumină şi doi diavoli cu înfăţişare de îngeri se arătară spunându-i că va veni Hristos la dânsul, iar după dânşii şi alţi diavoli apărură astfel că se umplu chilia, iar sfântul Isaachie uitând să îşi facă semnul Sfintei Cruci, nu îşi dădu seama de înşelăciune. Apoi apăru şi cel  ce se numea pe sine a fi Hristos cerându-i sfântului să danseze. Sfântul căzut pradă înşelăciunii începu a dansa vreme de mai multe ore, după care înainte de a pleca demonii îl trântiră la pământ aproape mort şi dispărură.

Venind cuviosul stareţ la dânsul să îi aducă hrană, îl află aproape fără suflare şi dându-şi seama că fusese atacat de diavoli, căci era zdrobit trupeşte şi sufleteşte, surd şi mut, fiindu-i cu neputinţă să se mişte. Astfel fu adus într-o chilie aproape de stareţ şi vreme de doi ani fu îngrijit cu dragoste de fraţii care îl spălau şi îl hrăneau. În al treilea an de neputinţă, sfântul Isaachie începu a vorbi iar cu timpul a reînceput a merge. La început stătea separat de fraţi la masă şi nu vorbea cu nimeni, îi puneau pâine în faţă şi nu se atingea de ea, din pricina înrâuririi demonice care stăruia a sălăşlui în dânsul. După un timp, începu a mânca şi de atunci începu a se elibera de întunecarea de până atunci.

După adormirea cuviosului Teodosie, îşi redobândi pe deplin puterile sufleteşti şi se dărui din nou vieţii de nevoinţă însă nu în chilia întunecoasă din peşteră, ci înlăuntrul mănăstirii. Începu a purta ca şi ceilalţi fraţi rasa şi cu râvnă se dărui ascultării în viaţa de obşte, lucrând cu răbdare oriunde era trimis. Mergea primul la muncă, primul la biserică, stătea nemişcat la slujbe. Purta pantofi mai vechi şi găuriţi, fie iarnă fie vară, iar iarna chiar dacă era podeaua bisericii rece nu se mişca  deloc până la sfârşitul slujbei.

Cu timpul, fraţii se încredinţaseră de buna sporire a cuviosului Isaachie şi începură a-i arăta preţuire. Cuviosul părinte, pentru a evita slava oamenilor şi o a doua cădere în mâna diavolilor, începu a se preface că este nebun. Spunea cuvinte neobişnuite, stârnea neajunsuri fraţilor şi astfel primea ocări, batjocuri şi chiar loviri. Iar el se retrăgea în peştera cuviosului Antonie care acum era goală, rugându-se zi şi noapte. Suferind multe ispitiri şi înfricoşate arătări de la demoni, le birui pe toate cu ajutorul lui Dumnezeu.  Vreme de trei ani se luptă astfel cu demonii şi biruindu-le cursele lor viclene, se aşeză iară să se nevoiască în prima chilie strâmtă şi întunecată, ducând viaţă singuratică, de post, priveghere şi rugăciune.

Nu după mult timp, înaintat fiind deja în vârstă plecă la cele veşnice, iar mai pe urmă prim minunile săvârşite de dânsul arătând că a învins până în sfârşit viclenia demonilor şi s-a sălăşluit în Împărăţia Cerurilor, fiindu-le cald ajutător celor ispitiţi, dar şi tuturor celor ce i se roagă cu credinţă.

Sursa: http://sfintisiicoane.wordpress.com