Acasă > Pagini de Sinaxar > SFÂNTUL GHERASIM NOTARA. VIAŢA SA ÎN KEFALONIA

SFÂNTUL GHERASIM NOTARA. VIAŢA SA ÎN KEFALONIA

Sfântul Gherasim Notará. Viaţa sa în Kefalloniá

 Protoprezbiterul Gheorghios Metallinos
 

Prin Harul lui Dumnezeu, insula Kefalloniá s-a învrednicit să devină „patria” Sfântului Gherasim. Merită luat aminte la faptul că Sfântul a fost atât de legat de această insulă, încât, deşi „străin” de ea – aşa cum este caracterizat într-un document local din secolul al XVI-lea[1] –, insula Kefalloniá şi Sfântul ei sunt azi realităţi nedespărţite, în aşa măsură încât nu mai pot fi înţelese separat. Acest lucru se poate constata oriunde în lume există kefalloniteni. Sfântul Gherasim s-a dovedit a fi slava şi lauda insulei Kefalloniá şi cel mai de seamă vlăstar al ei. Socotesc, aşadar, că este o cinste pentru mine invitaţia de a vorbi locuitorilor Kefalloniei despre Sfântul lor, care în acelaşi timp aparţine tuturor grecilor şi întregii Ortodoxii. Această scurtă prezentare a mea se concentrează asupra definirii unei „chei” ermineutice spre înţelegerea şi aprecierea ofrandei Sfântului Gherasim în insula Kefalloniá a secolului al XVI-lea, dar şi a însemnătăţii lui pentru această insulă în istoria ei ulterioară.

1. Venirea Sfântului Gherasim în Kefalloniá (1559), precum şi aceea a Apostolului Pavel în urmă cu 15 secole, se înţelege şi se interpretează mai cu degrabă în cadrul teologiei istoriei, decât din perspectiva cauzalităţii unor condiţii istorice indiferente. Cel ce caută să interpreteze istoria poate distinge analogii valabile între condiţiile prezenţei celor doi Sfinţi în Kefalloniá. Cercetând epocile, constatăm un paralelism între stările şi condiţiile sociale din cele două epoci. Este vorba de perioade cu adevărat critice pentru insulă, cu similarităţi sociale valabile din punct de vedere istoric, în ciuda distanţei lor temporale. Ne vom limita la a le enumera pe cele mai semnificative:

Apostolul Pavel a sosit aici în perioada dominaţiei Imperiului Roman (care în Kefalloniá a început în anul 188 d.Hr.) şi a înfloririi aşa-numitei Pax Romana, într-o atmosferă de confuzie politeistă, de libertate politică formală şi de tulburări sociale. Kefalloniá va fi încă din acea perioadă un „protectorat roman neoficial”, iar kefallonitenii, „aliaţi supuşi” ai puternicei Rome, aflându-se, cu alte cuvinte, într-o stare de aparentă libertate[2]. În acest întuneric cu multe chipuri, Apostolul Pavel L-a propovăduit pe „Iisus Hristos” ca Dumnezeu răstignit şi înviat (I Cor. 2, 2), a introdus modul de viaţă care duce la mântuire, şi anume, calea spre îndumnezeirea omului şi sfinţirea lumii. A legat, de asemenea, prima comunitate creştină a insulei cu Biserica apostolică a Ierusalimului, integrând insula în  ecumenicitatea în Hristos.

Sfântul Gherasim, alegând insula Kefalloniá ca loc de nevoinţă, dar şi de lucrare pastorală, a ajuns să fie oponent al regimului stăpânirii veneţiene, care se instalase în Kefalloniá încă din anul 1500, ca urmare a unei prelungite ocupaţii france. Dominaţiei politeiste din secolul I îi corespundea, păstrând analogiile, atotstăpânirea creştinătăţii latine, care cucerea în permanenţă noi avantaje în dauna Bisericii Ortodoxe, aflată pe o poziţie nefavorabilă, de inferioritate şi care era socotită ostilă. Din punct de vedere social, de altfel, ajunsese să domine regimul feudal franc, întemeiat nu pe proprietatea funciară – asta era doar la suprafaţă –, ci pe diferenţa fizică dintre oameni şi pe împărţirea societăţii în caste[3]. Prin urmare, nu este vorba de o simplă inegalitate socială ca rod al nedreptăţii, ci de o stare efectivă de robie – de iobăgie – care vătăma în fapt şi modul de viaţă ortodox inaugurat de Sfântul Apostol Pavel şi continuat de Sfinţii Părinţi. Elementul franco-latin introducea spiritul occidental în structurile vieţii sociale, slăbind şi pervertind Tradiţia creştinătăţii ortodoxe în toată amploarea ei. De altfel, scăderea demografică din acea perioadă ducea la pustiirea insulei, fenomen însoţit concomitent de popularea ei cu locuitori veniţi din alte regiuni ale spaţiului elen. Însă acest nou element de populaţie, deşi aparţinea Tradiţiei ortodoxe, urma să se instaleze într-o societate structurată diferit, cu premise ideologice cu totul străine de credinţa şi de Tradiţia ortodoxă, păstrate însă în societatea ortodoxă aflată sub ocupaţie otomană, societate care funcţiona ca “stat în stat” în cadrele Bisericii. Se cuvine să amintim că în acea perioadă Biserica devenise reprezentanta întregii populaţii ortodoxe, cu precădere elinofone, din Imperiul Otoman, iar modul ortodox de viaţă era prin excelenţă păstrat în chinovia monahală, în ciuda tuturor nedesăvârşirilor şi disfuncţionalităţilor omeneşti din cadrul acesteia. Tocmai în acest punct se vădeşte însemnătatea venirii Sfântului Gherasim în insula Kefalloniá.

Continuarea şi sursa: pemptousia.ro

Categories: Pagini de Sinaxar Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.