Simplitatea

Dă slavă Domnului pentru toate, mulţumindu-I nu numai pentru darurile Sale, dar şi pentru pedepse; atât pentru anii de nefericire, cât şi pentru orele de fericire…

Dorinţa ta de a te ruga pentru însănătoşirea stăpânului tău este plăcută lui Dumnezeu. Dar ezitarea şi frica în legătură cu felul cum ar trebui să faci aceste rugăciuni sunt exagerate şi fără sens. Roagă-te simplu: Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-l pe stăpânul meu cu familia lui. Invredniceşte-l să se întoarcă acasă sănătos şi cu sufletul liniştit.

Dar ai grijă să te rogi cu smerenie! Cu multă smerenie. Dacă ai impresia plină de mândrie că rugăciunea ta este bine-plăcută lui Dumnezeu şi că pentru aceasta El este dator să-ţi împlinească cererea, atunci te asigur că nu vei fi auzit.

* * *

Când este slujbă în biserică, nu e corect să atragi atenţia celorlalţi prin multe mătănii sau făcând cruce ostentativ atunci când nu trebuie. Semnul crucii şi mătăniile trebuie făcute doar în momentele slujbei în care este nevoie. De altfel, în acele momente, cei mai mulţi dintre credincioşii care se roagă împreună vor face acelaşi lucru, aşa că nimeni nu îţi va da o atenţie deosebită.

Ca o regulă generală în această problemă, îţi recomand să te controlezi cu discreţie când este vorba de manifestarea în exterior a evlaviei tale, de fiecare dată când te afli într-un spaţiu public. Iar lupta aceasta de a te stăpâni va fi primită de Dumnezeu ca o jertfa a smereniei.

* * *

Mă întrebi dacă, înainte de a merge să te mărturiseşti şi să te împărtăşeşti, trebuie să te duci pe la persoanele pe care le-ai supărat ca să le ceri iertare, când ştii că nu vei reuşi nimic mai mult decât să încasezi o doză bună de ironii şi de „epitete ornante”.

Cred că nu trebuie să priveşti lucrurile atât de strict şi de „legal”. Primul lucrul pe care trebuie să-l urmăreşti este conştiinţa curată a păcătoşeniei tale. Când vei trăi lucrul acesta şi când căinţa adevărată va prinde rădăcini în sufletul tău, atunci probabil că şi oamenii aceia se vor fî transformat în interior într-un mod asemănător. Dacă totuşi ştii că lucrul acesta nu se petrece şi că, într-adevăr, te vor ironiza sau te vor înjura, atunci cere iertare de la Dumnezeu prin rugăciune, dar şi de la oamenii aceia, în adâncul inimii tale. Apoi, du-te la duhovnic şi te mărturiseşte cu căinţă şi zdrobire de inimă. După toate acestea, consideră subiectul încheiat şi linişteşte-te.

** *

Manifeşti o mare tulburare sufletească de fiecare dată când trebuie să te referi la greşelile celorlalţi, cu scopul de a clarifica propriile tale fapte şi motivele adevărate care stau în spatele lor. Din câte îmi dau seama, te simţi atât de confuz şi descumpănit atunci când te afli în faţa acestei nevoi, încât preferi să eviţi cu totul să pomeneşti măcar greşelile altora.

Aceste ezitări nu sunt sănătoase. Atunci când faci cuvenita autoexaminare şi vezi că, pentru a-mi prezenta o anumită situaţie în mod clar şi obiectiv, este inevitabil să te referi şi la greşelile pe care le-au făcut alţii, nu ezita. Fă însă lucrul acesta cu stăpânire de sine, pe cât posibil, fără patimă şi, neapărat, fără intenţia de a judeca. Nu-i condamna pe semenii tăi şi nici să nu vrei să îi condamn eu, ci pur şi simplu să precizezi şi să explici faptele. Poate că în felul acesta vei scăpa de dilemele şi de fricile care te chinuiesc. Dacă abordezi toată această problemă cu credinţă şi smerenie, Dumnezeu îţi va trimite linişte sufletească.

Greutatea pe care o întâmpini de a-ţi păstra liniştea sufletească şi puterea duhovnicească înainte de a merge la spovedanie va dispărea dacă abordezi problema cu (smerenie, fără nici o urmă de ruşine egoistă şi fâră nici cea [mai mică tendinţă de a te îndreptăţi pe tine însuţi. Să-ţi concentrezi inima, gândul şi întreaga fiinţă pe aceste cuvinte: Iartă-mă, Doamne, am păcătuit! După aceea, mărturiseşte duhovnicului tău exact ce-ai făcut, şi atunci toată povara ta sufletească se va îndepărta de la tine!

Aşa cum ţi-am spus şi cu o altă ocazie, Cuviosul Petru Damaschin ne explică în cel de-al patrulea volum al filocaliei cum, după o luptă îndârjită pentru desăvârşire duhovnicească şi după ce lucrează ani de-a rândul virtuţile evanghelice, în cele din urmă, omul ajunge să vadă iinaintea ochilor toate păcatele sale, care sunt nenumărate, ca nisipul mării. Această privelişte este descrisă de Cuvios ca prima lumină strălucitoare şi prima rază de smerenie.

* **

Spui că atât de îngrozitoare sunt patimile şi neputinţele tale, încât ai primit cu linişte şi resemnare şi noua lovitură pe care Dumnezeu a îngăduit-o ca pe o pedeapsă educativă: tuberculoza. Singurul lucru care te supără este că acum îi oboseşti pe ai tăi, cărora le-ai devenit o povară.

Greşeşti foarte mult! De ce îi judeci şi îi jigneşti astfel pe ceilalţi? De ce pleci de la premisa că semenii tăi sunt atât de răi? Oare nu sunt creştini? Nu îndrăznesc să cred că sunt atât de lipsiţi de milă, încât să considere un om bolnav drept o povară. Pentru că, fără îndoială, dacă au deschis Evanghelia fie şi o singură dată în viaţa lor, trebuie să ştie că, slujindu-te pe tine, este ca şi cum L-ar sluji pe Hristos!

Am ajuns acum şi la tema postului. Chiar dacă privesc cu respect şi apreciere recomandările medicului, care îţi spune să mănânci de toate şi să nu posteşti în Postul mare şi în celelalte zile de post, cred că nu aş putea să-ţi dau „acordul oficial” – ca să-i spunem aşa – să faci lucrul acesta. Pentru că noi nu avem dreptul să îngăduim ceea ce Biserica noastră interzice.

Îţi voi da însă un sfat: primeşte hrana aşa cum primeşti celelalte medicamente pe care ţi s-a spus să le iei. Şi mănâncă ce trebuie, cu discernământ şi măsură. Nu pentru plăcere, ci pentru însănătoşirea ta. Însă atunci când mergi să te mărturiseşti, spune şi lucrul acesta, ca pe o încălcare a poruncilor Bisericii. Din clipa în care mărturiseşti cu smerenie o cădere – mică sau mare, cu voie sau fără voie, injustificabilă sau justificabilă prin forţa împrejurărilor -, preotul poate să îţi dea iertarea. Şi nu mă îndoiesc de faptul că, mai ales în situaţia de faţă, ţi-o va da. Dar nici acela, nici eu, nici oricine altcineva nu poate să aleagă sau să facă deosebire între legile şi poruncile Bisericii, impunând respectarea unora şi permiţând încălcarea altora. Cu alte cuvinte, atunci când nu posteşti, fie şi din motive serioase de sănătate, sau când încalci o altă poruncă, din motive independente de voinţa ta, să ai mereu conştiinţa că nu faci un lucru bun şi să ceri cu smerenie milă de la Dumnezeu.

Prima ta grijă trebuie să fie neapărat dobândirea răbdării şi a liniştii sufleteşti depline, chiar şi în condiţiile acestea foarte grele. Şi nu trebuie să îţi osteneşti cu nevoinţe duhovniceşti trupul deja slăbit şi chinuit.

Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut (Matei 25, 40).

Deschide-ţi inima, slăveşte-L fără încetare pe Dumnezeu şi mulţumeşte-I pentru crucea pe care te-a învrednicit să o ridici. Asta este tot ce îţi pot spune pentru situaţia ta de acum.

* **

„Îndrăzneala” – aşa cum o numeşti – să te autorăneşti şi să scrii cu sângele tău (!) o declaraţie de credinţă veşnică lui Dumnezeu şi patriei, ţi-o spun direct: este un lucru nelalocul lui şi ridicol. Şi nu mai încerca zadarnic să găseşti justificări.

Părerile tale rătăcite cu privire la mândrie şi la smerenie, precum şi flecărelile prin care urmăreşti să te îndreptăţeşti pe tine însuţi nu fac decât să tulbure apele şi să te îndepărteze de miezul problemei. Lucrurile sunt simple. Sfântul Ioan Scărarul scrie: „Unde vezi o cădere, să fii sigur că înaintea ei a fost mândria”.

Nici unul dintre noi nu se poate „mândri” că a dobândit smerenia. Fiecare faptă a noastră, de pe tot parcursul vieţii, demonstrează tocmai contrariul. Şi unde nu este prezentă smerenia, acolo domneşte aroganţa. Unde nu este lumină, împărăteşte întunericul…

* *

Crezi cu adevărat că pacea interioară pe care o doreşti depinde de locul unde vei alege în cele din urmă să trăieşti? Fii sigur că pacea sufletului nu are de-a face cu mediul în care îţi duci traiul. Nu are o atât de mare importanţă dacă eşti la munte sau la mare, în zgomotul căruţelor sau în foşnetul frunzelor pădurii. Oriunde te-ai afla, pacea inimii poate fi dobândită cu două condiţii: să te lupţi pentru dobândirea smereniei şi să respecţi întocmai poruncile lui Hristos. El însuşi îţi spune: învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre (Matei 11,29).

Asta este. Unde vei înfăptui acest lucru, nu are nici o importanţă.

Când locuim cu alţi oameni şi comunicăm cu ei, putem să dobândim mult mai uşor conştiinţa slăbiciunilor noastre, în vreme ce traiul în singurătate ne lipseşte de acest privilegiu. Iar atunci când, smeriţi de murdăria sufletului nostru, ne rugăm lui Dumnezeu să ne miluiască, El nu ne lasă niciodată să aşteptăm prea mult. El este pacea noastră (Efeseni 2, 14). Aşadar, nu te lăsa înşelat. Nici un loc, nici un om şi nici o metodă nu ne pot asigura cu certitudine pacea adevărată. Numai harul lui Dumnezeu poate să facă inima omului sălaş permanent şi sigur al păcii cereşti, care este o parte a veşniciei.

* * *

Eşti exagerat şi nejustificat de amărât pentru faptul că ai tăi nu sunt de acord cu ce faci. De ce te tulburi atâta? De vreme ce, aşa cum mărturiseşte conştiinţa ta, nu ai nici o vină pentru atitudinea lor duşmănoasă, de vreme ce n-ai făcut nimic care să justifice gândurile şi sentimentele lor, trebuie să fii cu inima împăcată. Nu te tulbura şi roagă-te pentru ei. De altfel, nu-i putem întotdeauna convinge pe ceilalţi de corectitudinea faptelor noastre şi nici de nevinovăţia motivelor pentru care facem un lucru sau altul. Fiecare om are modul lui de a gândi, propriile lui concepţii de viaţă şi propriile puncte de vedere în legătură cu problemele mici sau mari ale vieţii de zi cu zi.

Însă tu, orice lucru ai face, să îl oferi ca miros cu bună mireasmă, jertfa primită, bineplăcută lui Dumnezeu (Filipeni 4 18). Iar atunci când iei parte la discuţii legate de credinţa noastră, să vorbeşti cu smerenie, cu blândeţe şi cu respect faţă de persoana celor cu care discuţi, oricine ar fi aceştia. Nu îi aborda aşa cum face învăţătorul cu copiii de şcoală primară. Şi nu uita că şi cel mai neînduplecat ateu este chipul lui Dumnezeu!

Însă dacă vezi că necredinciosul sau cel înşelat cu care vorbeşti este de rea-credinţă, nu-ţi pierde timpul. De un asemenea om, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit (Tit 3, 10-11).

* * *

Nu încerca niciodată să apreciezi calitatea şi valoarea rugăciunii tale. Doar Dumnezeu poate face lucrul acesta. Noi trebuie să considerăm totdeauna că rugăciunea noastră este o încercare insuficientă şi o jertfă sărăcăcioasă, iar pe buzele noastre să avem mereu cuvintele pline de umilinţă ale vameşului: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului (Luca 18, 13).

Sfântul Macarie de la Optina, Povețe duhovnicești, Editura Egumenița

Sursa: https://www.crestinortodox.ro/