Acasă > Cuvinte de folos, Fără categorie, Mari duhovnici, ORTODOXIE > SFÂNTUL MARCU EVGHENICUL, MITROPOLITUL EFESULUI – DESPRE SFINTELE TAINE

SFÂNTUL MARCU EVGHENICUL, MITROPOLITUL EFESULUI – DESPRE SFINTELE TAINE

Sf Marcu Evghenicul

ORNAM1

Urmand traditiei patristice, in viziunea Sfantului Marcu nu exista nimic din intelegerea abstracta si juridica a Sfintelor Taine. Acestea nu sunt pentru el obiect de speculatie filosofica. Nici un concept de tipul „ex opere operato”, „ex opere operans”, distinctia dintre acci­dent si esenta in prefacerea painii si vinului in Trupul si Sangele lui Hristos, etc. nu gasim la el. Pentru Sfant, tainele nu se dezvaluie celor ce le iscodesc, cum canta Biserica soborniceasca[2], ci celor care se pleaca inaintea lor cu frica si cutremur. Cand vorbim de cele duhovnicesti, nimic lumesc sau pamantesc sa nu fie in sufletele noastre. Toate cele pamantesti sa fie scoase din mintea noastra si sa ne facem ascultatori numai ai cuvintelor dumnezeiesti. Avem nevoie de multa frica, caci sunt vrednice de frica cele ce s-au spus, si infricosate sunt Tainele Bisericii”[3]. Sfintele Taine sunt un act sinergic*, ο impreuna lucrare a omului cu Dumnezeu. De altfel, intreg procesul mantuirii este un act sinergic. Dar si relatia dintre creatie si Creator este tot un act sinergic.

Sfantul Marcu, urmand dumnezeiestilor Parinti, pune in lumina aceasta corespondenta intre Taine si creatie. Acelasi Dumnezeu care a creat lumea ne si mantuieste, prin urmare, e firesc sa lucreze in acelasi mod. Sfintele Taine vin sa plineasca firea creata prin harul Duhului Sfant. De altfel, Izvorul Sfintelor Taine este Hristos cel intrupat, Cel Care si-a asumat firea noastra creata. Iar la Cineizecime i s-a dat Bisericii plinatatea lucrarii dumnezeiesti[4]. Dupa cum toata lucrarea Iui Hristos e ο taina, si in Biserica totul este ο taina. Orice act al Bisericii este ο sinergie a firii create cu cea necreata, mai bine zis ο rasfrangere a lui Hristos, si, prin urmare, ο taina. Iar tainele le lucreaza Acelasi Duh dat la Cineizecime. „Caci dupa cum la acea dintai facere, pamantul a luat prin dumnezeiasca porunca putere [δύναμις] de a odrasli cele din el si porunca aceea, dupa cum zice acelasi dascal[5], ramanand in pamant, ii da necontenit puterea de a odras­li – in acelasi timp fiind trebuinta si de grija noastra si de maini ca sa lucreze pentru a rodi desavarsit [τελεσι.-ουργείν] cele sadite – in acelasi mod si cuvantul acesta, odata pentru totdeauna grait de Mantuitorul, precum si dumnezeiescul Gura de Aur zice, lucreaza [ενεργεί] tot­deauna. Insa lucreaza impreuna [συνεργεί] si puterea [δύναμίς] dumnezeiestii preotii prin rugaciune si prin binecuvantare spre desavarsirea celor puse inainte. Caci aceasta [puterea preotiei] si apa botezului – apa simpla fiind la aratare – ο face curatitoare a tot pacatul, impreu­na venind in chip nevazut dumnezeiescul Duh. Aceasta si ungerea mirului si pe insisi preotii si toate celelalte Taine ale Bisericii le duce la desavarsire [τεΛεσιουρ-γεΐν] prin harul Preasfantului Duh”[6]. Deci prin pute­rea preotiei se lucreaza toate Tainele in Biserica. Hristos Insusi lucreaza Tainele in Biserica, iar lucrarea Sa nu este conditionata de vrednicia preotului. Totusi preotul, dat fiind ca aduce si el un aport in savarsirea Tainei, poate umbri manifestarea ei prin pacatele sau neglijenta sa. Sfintele Taine, mai cu seama dumnezeiasca Liturghie, nu tin doar de un act al preotului, ci toti credinciosii sunt chemati sa participe. Duhul Sfant este adus si de rugaciunile lor in unire cu cea a preotului. Liturghia sau orice alta Taina a Bisericii este savarsita „de noi” toti crestinii, pastrand desigur diferenta functionala, nu fiintiala, intre ceea ce ne-am obisnuit sa numim preotie sacramentala si preotie universala. Prin Sfintele Taine, Hristos Isi prelungeste prezenta vie printre noi pana la sfarsitul veacurilor. Poate ca in acest sens Tainele nu sunt decat fante, raze, diferentieri in istorie si timp ale unicei si totalei prezente si simtiri a lui Hristos in veacul viitor. „Prin urmare, nu increzandu-ne in rugaciunea noastra, nici declarand fara putere acele cuvinte [ale Stapanului] credem ca ele se desavarsesc cand ne rugam peste cele puse inainte, ci marturisim si ca cuvintele au propria lor putere sa mantuiasca si aratam si puterea dumnezeiestii preotii, [putere] ce este (de)savarsitoare a oricarei Taine prin chemarea [έπ’ικλήσει] Duhului Sfant Care lucreaza [ενεργούντος] prin ea. Caci asa zice si dumnezeiescul Gura de Aur despre acest lucru in a treia carte „Despre preotie”: „Sta preotul nu coborand foc, ci pe Duhul Sfant, si face rugaciune multa vreme, nu ca vreo faclie lasandu-se de sus sa mistuie cele puse inainte, ci ca harul, cazand peste jertfa prin acea [rugaciune], sa aprinda sufletele tuturor si sa le arate mai luminoase decat argintul curatit in foc”. Insa nu trebuie sa avem nici ο indoiala si nelamurire ca atunci cand ne rugam, Insusi Stapanul Se jertfeste si Se impartaseste, de vreme ce El a poruncit ca noi sa facem aceasta. „Aceasta”, zice, „faceti intru pomenirea Mea” (Lc. 22,19). si a fagaduit sa dea Duhul Sfant tuturor celor ce-L roaga, nu numai preotilor, si vrea foarte mult sa se savarseasca acest lucru de catre noi in fiecare zi ca sa Se arate in continuare in toate timpurile. Sau poate din aceasta esti banuitor si fata de Botezul de asemenea savarsit prin rugaciuni si invocari [έπικΛήσει] si, daca ai fi consecvent, poate vezi ο neregula si in ceea ce priveste iertarea pacatelor data prin harul preotesc si [atunci ar trebui] sa anulezi de asemenea si toate celelalte Taine bisericesti. Insa nu stau asa lucrurile, nu stau asa. Caci credincios este. Cel Ce a fagaduit ca va fi cu noi in toate zilele pana la sfarsitul veacului”[7].

Preotul are pozitia esentiala in comunitatea crestina. El se face „mijlocitor intre Dumnezeu si oameni”, fiind „icoana a lui Hristos”. De aceea, „ca unul care are incredintare tare ca ii [vor fi implinite] cererile”, se roaga cu indrazneala lui Dumnezeu pentru popor[8]. Dar preotul si poporul alcatuiesc un tot unitar in rugaciune. Ecfonisele rostite de el „inchipuiesc un oarecare raspuns dumnezeiesc la cele cerute [de noi si aduc in sufletele celor ce au minte ο incredintare, si prin ecfonis se face partas intr-un oarecare fel cantarilor noastre; iar noi, iarasi, ne facem partasi rugaciunilor lui, supunandu-ne urechile in tacere cand el face ecfonisul si adaugand: Amin”[9].

Apropierea de Sfintele Taine cere ο curatire, ο conformare a noastra la starea lui Hristos Cel mai presus de lume, altfel riscam sa fim osanditi. „Daca intri cu curatie in biserica, spre mantuire ai venit. Dar daca [intri] cu constiinta vicleana, spre pedeapsa si chin [ai venit]. Cel ce mananca si bea cu nevrednicie Trupul si Sangele Domnului nostru Iisus Hristos, osanda siesi mananca si bea. Daca cei ce intineaza porfira imparateasca sunt pedepsiti, cu cat mai mult cei intinati si care se apropie cu constiinta vicleana de dumnezeiestile Taine?” (248.Capete parenetice, 40-42, p. 53.)

Rolul Tainelor nu este acela de a incheia ο impacare exterioara cu Dumnezeu cel ofensat de noi, ci de a transforma launtrul omului, de a transfigura firea lui prin harul dumnezeiesc dat cu imbelsugare, de a-l duce catre indumnezeire. In dezvoltarile despre Taina Pocaintei din discutiile de la Florenta se pune minunat in lumina aceasta realitate ontologica si transformatoare a Sfintelor Taine: „Asadar, spunem ca nu dam mai intai iertare si dezlegare, ca unii care avem putere de la Dumnezeu, si dupa aceea randuim epitimii*, ci nu dam in alt chip ier-tarea pacatelor decat impreuna cu astfel de epitimii. Si facem aceasta din multe pricini. Mai intai, ca, prin reaua patimire de aici, pe care cel ce a pacatuit ο primeste de bunavoie, sa scape acolo de pedeapsa cea fara de voie. „Caci prin nimic din celelalte nu este asa de mult slujit Dumnezeu ca prin reaua patimire”, zice Grigorie Teologul, „Si prin lacrimi se da in schimb iubirea de oameni”. In al doilea rand, ca iubitorul de placeri cuget al trupului, care obisnuieste sa nasca vrajmasia fata de Dumnezeu si este pricina a tot pacatul, sa fie nimicit prin acest mestesug ostenitor. „Caci cele potrivnice”, zice, „sunt leacuri ale celor potrivnice [lor]” si e neaparat nevoie ca placerea sa se lepede prin durere. In al treilea rand, pentru ca epitimia data sa fie pentru suflet ca  ca un lant si frau, ca sa nu se mai dedea relelor. In al patrulea rand, deoarece si prin firea [lui] lucrul virtutii este ostenitor si cel ce urmeaza a fi slobozit spre [a dobandi] deprinderea ei [a virtutii] trebuie sa se obisnuiasca cu ostenelile, dupa cum prin placere a alunecat in pacat. In al cincilea rand, pentru ca vrem sa luam si incredintare prin acceptarea epitimiei date, daca [acela] a urat desavarsit pacatul. Acestea sunt pricinile epitimiilor si inca multe altele. Dar toate acestea le trecem cu vederea in cazul acelora pe care ii grabeste ο trebuinta spre iesirea din trup, socotind noi ca pentru iertarea pacatelor este de-ajuns intoarcerea celui ce se pocaieste si dispozitia lui sincera spre bine. De aceea le si iertam conform puterii date noua si credem ca sunt iertate de Dumnezeu si ele [pacatele] si pedeapsa pentru ele („caci cate veti dezlega pe pamant”, zice, „vor fi dezlegate in ceruri” (Mt. 18, 18)), si spre incredintarea acestui lucru dam celor ce pleaca [din viata] in acest chip dumnezeiescul dar al Impartasaniei. Caci intoarcerea si pocainta adevarata tine de vointa libera a celui ce a pacatuit, dar a nu implini epitimia tine de judecata lui Dum­nezeu Care il ia pe om din viata, si de aceea Cel Iubitor de oameni daruieste in chip imparatesc iertare celui ce a pacatuit, numai din iubirea Sa de oameni, dupa cum si talharului, care la cele din urma rasuflari, cerand doar pomenirea in imparatie, Daruitorul cel mare i-a dat cu imbelsugare insusi raiul”[10].

Tainele Bisericii sunt realmente puteri de indumnezeire ale firii create si revarsa peste faptura energia necreata a lui Dumnezeu. Ridicandu-se impotriva rationalistilor achindiniti si a teoriei lor, preluate de la catolici, despre harul creat, Sfantul spune: „si spune-mi, de unde ai luat ca dumnezeirea care este in noi si tearhia este si zidita si asezata de la inceput in fire ca ο samanta si desavarsire fireasca. Desavarsirea fireasca, ne-omule – caci asa trebuie sa te numesc – il face om pe cel desavarsit conform ei, nu dumnezeu. Caci nu avem prin fire ο putere capabila de dumnezeire, nici ceva care sa fie dumnezeire. Caci pentru ce ne mai era de trebuinta nasterea din nou si celelalte Taine, din care se sustine viata dumnezeiasca, daca firea avea de la sine puterea de a se indumnezei”[11].

Extras din: Sfantul Marcu Evghenicul – Opere Volumul I, Editura Pateres 2009

* Sinergie – Răspuns al credinciosului la chemarea Sfântului Duh; cooperare tainică și liberă între harul lui Dumnezeu și voința omului în vederea mântuirii.

* Epitimie –  Canonul, mijlocul de pocăință pe care duhovnicul îl prescrie celui ce se spovedește pentru ispășirea păcatelor, prin rugăciuni, metanii, fapte de milostenie, posturi, înfrânări de la anumite mâncăruri sau fapte etc. – Din gr. epithimia.

[1] Ibidem, p. 357.
[2]Octoih, Slava de la Laude din duminica glasului 8
[3].Capete parenetice, 37-39, Ed. Norov, p.51
[4] Gass, 58.
[5] Sfantul Vasile eel Mare, Omilii la Hexaemeron, V, 10, PG 29, 116.
2,4 Despre sfintirea darurilor, PO 17, p. 292.
[7] Ibidem.
[8] tlcuirea slujbelor bisericesti, PG 160,1169.
[9] Ibidem, 1189.
[10] Catre cardinali, 14, p. 167.
[11] II Pilavakis, p. 75.

Sursa: http://www.impantokratoros.gr/sfintele-taine.ro.aspx

  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.