Acasă > Cuvinte de folos > Sfântul Nicodim Aghioritul: DEASA ÎMPĂRTĂŞIRE CU PREACURATELE LUI HRISTOS TAINE (Partea a II-a, Cuvântul 11)

Sfântul Nicodim Aghioritul: DEASA ÎMPĂRTĂŞIRE CU PREACURATELE LUI HRISTOS TAINE (Partea a II-a, Cuvântul 11)

Sfântul Nicodim Aghioritul:

DEASA ÎMPĂRTĂŞIRE CU PREACURATELE LUI HRISTOS TAINE

*

Cuvântul 11

Mulţi împotrivindu-se zic că împărtăşirea nu este o dogmă de credinţă, care trebue să se păzească negreşit.

  Deşi deasa împărtăşire nu este o dogmă de credinţă, totuşi este o poruncă stăpânească, cuprinsă şi în alte cuvinte ale Domnului şi în deosebi în aceea care zice: „Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea” (Luca 12, 19), adică totdeauna, în fiecare zi, dealungul întregei vieţi. De aceea, Pentru că este poruncă stăpânească trebue în chip necesar să fie păzită, aşa cum am spus în prima parte a cărţii.


Ci acei care spun acestea, arată astfel, că vor să desbrace dogmele şi să le lase pustii de orice rânduială bisericească şi punere de lege. Dar să-i întrebăm: aceste dogme pe ce să se sprijine? Nu ne-a spus mai înainte dumnezeescul Hrisostom că statul are nevoie de dogme drepte, iar dogmele de un stat drept, iar statul drept se face şi reuşeşte cu ajutorul dumnezeeştilor Porunci, ale afintelor legi ale Bisericii, ale cinstitelor predanii şi aşezăminte ale dumnezeeştilor Părinţi? Deci dacă călcăm sfintele canoane stăpâneştile porunci şi celelalte, va dispare şi Statul cel bun, vom pierde şi dogmele cele drepte şi vom rămâne pustii şi întunecaţi.


Vremea nu mi-ar ajunge să număr miile de pilde a atâtor sfinţi care au pătimit şi au murit pentru legile şi canoanele Bisericii. Si totuşi se găsesc unii atât de obraznici, încât nu numai că nu sufăr pentru adevăr, ci şi cu îndrăzneală se împotrivesc stăpâneştilor porunci, împiedecând de la dumnezeeasca împărtăşanie pe cei ce se apropie să se împărtăşească, fără nici o vină sau pricină. Care lucru este foarte îndrăzneţ, deoarece Domnul nostru nici pe Iuda nu l-a alungat de la împărtăşire, deşi cunoştea ce vas necurat al răutăţii era. Pe lângă aceasta, Hristos primeşte pe toţi care se împărtăşesc; şi pe cei vrednici îi curăţă, luminează şi sfinţeşte, iar pe cei nevrednici, mai întâi îi predă să fie mustraţi de conştiinţă, pe urmă dacă s-au îndreptat, îi primeşte cu milostivire. Iar dacă rămân neîndreptaţi îi predă la diferite boli, precum zice Apostolul: Pentru că adică mulţi se împărtăşesc cu nevrednicie, se îmbolnăvesc şi mulţi mor. (I Cor. 11,30).


Iar aceşti binecuvântaţi, fără să ştie starea celor ce se împărtăşesc, ci numai ca să-şi ţină obiceiul lor cel rău, care în chip vătămător de suflet a stăpânit, împiedică pe dreptcredincioşi de la Sfânta împărtăşire.
Dar să întrebăm pe Marele Vasilie ca să ne spună adevărul. „Se cuvine oare, dumnezeesc şi sfinţite cap, sau nu este primejdios a nesocoti vreo poruncă a lui Dumnezeu, sau a împiedeca pe cel rânduit să o facă, sau să se supună celor care îl împiedică, sau şi mai mult dacă cel ce împiedică este prieten şi casnic al lui Dumnezeu, sau să o părăsească dacă de află vreun motiv binecuvântat, care se împotriveşte acelei porunci dumnezeeşti?


La acestea răspunde sfântul şi zice: Fiindcă şi Domnul a zis: învăţaţi de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima, arătat este că şi toate celelalte de la Dânsul, mai cu încredinţare le învăţăm, precum şi despre aceasta. Să ne aducem aminte de însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu, cum a răspuns lui Ioan, când nu voia să-L boteze, cu aceste cuvinte: „lasă acum, o Ioane, aceste cuvinte că mi se cuvine Mie ca să împlinesc toată dreptatea”. Si iarăşi să ne aducem aminte de El, cum a zis cu mânie lui Petru, când îl oprea ca să nu pătimească ispitele pe care le prezisese Domnul, să nu fie adică răstignit: „Mergi înapoia mea satană, că sminteală îmi eşti Mie, deoarece nu gândeşti cele ce le vrea Dumnezeu, ci cele ale oamenilor”. Si iarăşi când însăşi Petru îi aducea cinste Stăpânului Hristos, ne voind ca să-i spele picioarele, Domnul i-a răspuns: „Dacă nu te spăl, nu ai parte cu mine”. Acestea sunt ale Domnului.


Iar dacă este nevoie să luăm pildă şi de oameni şi să înţelegem că nu trebue a ne supune celor care ne împiedică să facem voia lui Dumnezeu, să ne aducem aminte de Apostolul Pavel, care a zis celor ce-l rugau să nu meargă la Ierusalim: De ce plângeţi aşa şi-mi sfâşiaţi inima? Eu sunt gata nu numai să fiu legat, ci şi să mor pentru numele lui Iisus Hristos.
Dar cine poate fi mai slăvit şi mai mare decât înainte Mergătorul Ioan? Si cine este mai sincer şi mai apropiat de Hristos decât Petru? Si ce gânduri mai drept credincioase şi mai iubitoare de Dumnezeu se pot găsi decât ale lui Ioan şi ale lui Petru? Deoarece amândoi fiind mişcaţi de evlavie şi respect, unul nu voia să boteze pe Hristos, iar altul nu voia să i se spele picioarele; şi cu toate acestea, Hristos nu s-a plecat lor.


Ci eu ştiu că nici proorocul Moisi, nici proorocul Iona nu au rămas nevinovaţi înaintea lui Dumnezeu, Pentru că au urmat gândurilor lor şi nu au păzit ascultarea faţă de ceea ce le poruncise Dumnezeu. Din toate acestea învăţăm că nu trebue să ne împotrivim voei şi poruncilor lui Dumnezeu, nici pe alţi să nu-i împiedecăm să o facă şi nici să nu ne supunem celor care ne opresc.
Lui Dumnezeu trebue mai ales să ne supunem. Iar dacă pilda acestor atât de slăviţi şi iubitori de Dumnezeu Sfinţi ne învaţă să ne supunem lui Dumnezeu, cu cât mai mult ne învaţă să-i imităm în celelalte şi să nu se supunem oamenilor, când aceştia ne sfătuesc cele protivnici lui Dumnezeu.


Si iarăşi zice: Nu se cuvine ca cineva să împiedece pe cel ce face voia lui Dumnezeu; fie că o face după porunca lui Dumnezeu, fie pentru alt scop potrivit cu porunca. Si nici cel care o face nu trebue să se supună celor care îl împiedecă, chiar dacă aceştia ar fi prieteni adevăraţi ai lui Dumnezeu, ci să rămână la judecata şi la hotărîrea pe care a socotit să o facă.
Si iarăşi zice: Nu se cuvine să împiedece cineva pe cel ce face voia lui Dumnezeu şi care la arătare păzeşte scumpătatea învăţăturii Domnului, dar nu o face cu scop drept şi cu gând întreg. Nu se cuvine, zic, să-l împiedece pe acesta, dacă nu se vatămă cineva din acest lucru şi mulţi se folosesc din el; ci trebue să-l sfătuiască să împlinească porunca cu scop bineplăcut lui Dumnezeu.


Si iarăşi zice: Nu se cade să urmăm predaniile oamenilor şi să călcăm porunca lui Dumnezeu. Si iarăşi, nu se cuvine să punem voia noastră mai presus de voia lui Dumnezeu, ci la tot lucrul se cade să căutăm a face voia lui Dumnezeu. Iar Dumnezeescul Gură de Aur zice: „Să stăm cu bărbăţie împrotiva tuturor celor ce ne împiedică de la acest lucru. Ascultă ce zice Hristos: „Cel ce iubeşte pe tatăl sau pe mamă mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine”, deoarece când săvârşim vreun lucru plăcut lui Dumnezeu, cel ce ne împiedică de la aceasta trebue să-l socotim vrăşmaş şi protivnic, chiar de ar fi tatăl nostru, chiar mama sau oricine alt cineva”. (Cuv. 19 despre Feciorie).


Iar Sfântul Ignatie purtătorul de Dumnezeu zice: Cel ce grăeşte în afară de cele poruncite de Dumnezeu, chiar dacă este vrednic de încredere, chiar dacă posteşte, chiar dacă se nevoieşte, chiar dacă minuni face, chiar dacă proroceşte, să-ţi fie tie ca un lup îmbrăcat în piele de oaie, care strică si nimiceşte oile.
Iar dumnezeescul Meletie Mărturisitorul zice: Să nu ascultaţi nici pe monahi, nici pe preoţi când vă sfătuesc cele rele. Dar ce zic eu monahi si preoţi? Nici episcopilor să nu vă supuneţi când vă sfătuesc să faceţi, să ziceţi si să cugetaţi cele ce nu sunt de folos sufletului vostru.

Legături:

  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.