Acasă > Cuvinte de folos > Sfântul Nicodim Aghioritul: DEASA ÎMPĂRTĂŞIRE CU PREACURATELE LUI HRISTOS TAINE (Partea a II-a, Cuvintele 8, 9)

Sfântul Nicodim Aghioritul: DEASA ÎMPĂRTĂŞIRE CU PREACURATELE LUI HRISTOS TAINE (Partea a II-a, Cuvintele 8, 9)

Sfântul Nicodim Aghioritul:

DEASA ÎMPĂRTĂŞIRE CU PREACURATELE LUI HRISTOS TAINE

Cuvântul 8

Unii se împotrivesc zicând că ei ca oameni ce sunt, sunt supăraţi de patima lăcomiei, mândriei, a râsului, a grăirii în-desert si a altora asemenea. Deci cum să se împărtăşească des?

Acestora le răspunde Sfântul Anastasie al Antiohiei şi zice: „Sunt mulţi care, fiindcă se împărtăşesc rar, se prăpăstuesc în păcate, iar alţii împărtăşindu-se mai des se păzesc pe sineşi adese de multe rele, fiindcă se tem de Sfânta Împărtăşanie. Deci dacă greşim, ca oameni ce suntem, cu păcate mici şi de iertat, precum cu cuvântul, cu limba, cu auzul, sau cu ochii ne răpim şi ne înşelăm şi cădem în slava deşartă, în mâhnire, sau mânie sau în altceva asemenea, să ne osândim pe noi înşine şi să ne mărturisim lui Dumnezeu şi aşa să ne împărtăşim, crezând că Sfânta împărtăşire ni se face nouă spre iertarea păcatelor şi spre curăţire. Iar dacă facem păcate grele trupeşti şi necurate, sau avem pomenire de rău cătră fratele nostru, până când nu ne vom pocăi de aceste păcate, să nu îndrăznim să ne apropiem de Dumnezeeştile Taine.


Dar fiindcă suntem oameni trupeşti şi slabi şi ne întinăm cu multe păcate, Dumnezeu ne-a dat diferite jertfe spre iertarea păcatelor, pe care dacă I le aducem Lui, ne curăţă şi ne fac vrednici să ne împărtăşim.
Astfel, milostenia este jertfă, care curăţă pe om de păcate. Este şi altă jertfă mântuitoare, spre iertarea păcatelor despre care zice proorocul David: „Jertfă plăcută lui Dumnezeu este duhul umilit, inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi”.
Dacă acest fel de jertfe aducem lui Dumnezeu şi dacă avem, ca oameni, oarecare mici greşeli, putem să ne apropiem de Sfânta împărtăşanie, cu frică, cu cutremur şi cu umilinţă, aşa cum s-a apropiat de Hristos, femeea ce avea curgere de sânge, plângând şi tremurând. Pentru că este şi păcat de moarte, este şi păcat nu de moarte şi păcat pentru tămăduire. Totuşi pocăinţa cea adevărată pe toate le poate tămădui. Pentru că altă iertare are acel care se apropie de Sfintele Taine şi se împărtăşeşte cu frică, cu cutremur, cu spovedanie şi umilinţă şi altă osândă are acel care se împărtăşeşte fără frică şi cu defăimare. Pentru că celor ce fără frică, cu defăimare şi nevrednicie se împărtăşesc, nu numai nu li se iartă păcatele, ci şi diavolul mai mult năvăleşte asupra lor. Iar cei ce se împărtăşesc cu frică, nu numai că se sfinţesc şi primesc iertarea păcatelor, ci şi pe diavolul îl îzgonesc de la ei.
Insă cu toate aceste neîndoielnice mărturii ale Sfinţilor învăţători ai Bisericii, tot nu încetează unii şi aduc înainte alte împotriviri zicând:

Cuvântul 9

Fiindcă în vremea aceea se împărtăşeau cei mai mulţi şi cei mai puţini nu se împărtăşeau, De aceea dumnezeeştii Părinţi au canonisit (deasa împărtăşire) pentru cei puţini, ca să nu se smintească cei mulţi. Acuma însă, fiindcă cei mai mulţi nu se împărtăşesc, ci numai câţiva puţini, trebue ca nici aceşti puţini să nu se împărtăşească (des), ca să nu facă neorânduială în Biserică şi să smintească pe cei mulţi.

  Cei ce spun acestea, ar trebui să ştie ce însemnează sminteală şi neorânduială şi apoi să aducă înainte acestea. Sminteală este şi se numeşte acel lucru care îndepărtează pe om de Dumnezeu şi-l apropie de diavolul, precum zice şi Marele Vasile: „Tot lucrul care se împotriveşte voei lui Dumnezeu se numeşte sminteală şi ca să zic mai limpede, sminteală este orice piedică pusă pe cale, ca să împiedece pe cel ce umblă. De care şi proorocul roagă pe Dumnezeu ca să-l izbăvească, zicând: „Păzeşte-mă, Doamne de mâna păcătosului; scoate-mă de al oamenii nedrepţi, care au gândit să împiedece paşii mei. Pusu-mi-au cei mândri cursă mie şi funii; curse au întins picioarelor mele, pe cărare mi-au pus pietre de poticneală” (Ps. 139,4-5).

Deci, fiindcă în felul acesta, cei mai puţini sminteau pe cei mai mulţi, căci îi duceau la lenevire şi la călcarea poruncii lui Dumnezeu, iar acum cei mulţi smintesc pe cei puţini trăgându-i la călcarea Legii, ce trebue să facem? Aşa cum atunci, cei puţini şi-au tăiat voia lor şi au urmat pe cei mulţi spre săvârşirea voei lui Dumnezeu; tot aşa şi acum trebue ca cei mulţi saşi taie voia lor şi să urmeze pe cei puţini la împlinirea voei lui Dumnezeu. Si nu aceia Pentru că sunt puţini să lase porunca lui Dumnezeu şi să urmeze acestora, Pentru că sunt mulţi, în călcarea poruncii. Deoarece dacă aşa se întâmplau lucrurile, trebuia ca şi proorocul Ilie, şi Apostolii şi atâţia alţi Părinţi, câţi s-au luptat pentru adevăr, să ascundă adevărul şi să urmeze pe cei multi, deoarece ei erau putini.

De aceea spune Sfântul Vasile cel Mare: „Pentru voia şi porunca lui Dumnezeu trebue a arăta o îndrăzneală plină de curaj, chiar dacă unii se smintesc.
Iar dacă şi zic unii că neputându-i vedea că se împărtăşesc, se smintesc, să înţeleagă că ei singuri sunt pricina şi că aceasta este urmarea sau a invidiei sau a urii de frate.

Deci nu trebue să nesocotim poruncile lui Dumnezeu ca să nu se smintească oamenii, precum zice Sfântul Ioan Gură de Aur: „Atâta se cuvine să ne grijim ca să nu smintim pe oameni, încât să nu le dăm noi pricină; iar dacă fără să le dăm noi pricină, aceia simplu şi la întâmplare ne grăiesc de rău, să râdem şi să plângem pentru nebunia lor; tu să te grijeşti să te porţi bine înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Iar dacă tu purtându-te frumos altul te vorbeşte de rău, ţie să nu-ti pese. Aşa grăia Hristos despre acei care se sminteau de el: sunt povăţuitori orbi şi dascăli ai orbilor. Dacă sminteala se face din pricina noastră, atunci vai de noi; iar dacă nu este din pricina noastră, atunci nu avem păcat. Si iarăşi zice: Vai de voi, pentru care se huleşte Numele lui Dumnezeu. Ce dar? Dacă eu fac un lucru plăcut lui Dumnezeu şi altul huleşte? Pentru aceasta nu tu ai păcat, ci păcatul este al aceluia, fiindcă printr’însul s-a hulit. Pentru că atunci când se opreşte vreun lucru plăcut lui Dumnezeu pentru sminteala altora, atunci cu adevărat trebue să ne pese, când nu suntem siliţi de alţii ca să păcătuim lui Dumnezeu. Pentru că, spune-mi te rog, dacă acum când eu î(i vorbesc, aş vrea să osândesc pe beţivi şi cineva auzind acest lucru s-ar sminti, oare eu ar trebui să nu mai vorbesc despre ei? Nu! Ci la tot lucrul este bine a-i cunoaşte măsura. Mulţi au hulit Pentru că o frumoasă fecioară nu s-a căsătorit, ci a rămas fecioară şi s-a călugărit şi pentru aceasta au grăit de rău pe cei ce au făcut-o călugăriţă. Ce dar pentru aceasta, preoţii aceia trebuiau să nu o mai facă monahie, pentru sminteala acelora? Ba nu! Pentru că ei nu au făcut un lucru rău, ci mai ales au făcut un lucru bine plăcut lui Dumnezeu.

Deci, la tot lucrul trebue să ne grijim să nu dăm nici o pricină de sminteală, urmând poruncilor lui Dumnezeu, ca să fim nevinovaţi şi să ne învrednicim a ne bucura de iubirea de oameni a lui Dumnezeu.
Deci acestea fie zise despre sminteală. Iar neorânduială este când un lucru se face în afară de rânduiala lui. Si fiindcă rânduială şi lege a Bisericii este ca să se împărtăşească, când se află la Sfânta Liturghie, creştinii care nu sunt sub canon, precum am mai spus; iar cei ce nu se împărtăşesc, este vădit, că fac neorânduială, călcând Legile Bisericii. De aceea zice şi proorocul Avacum: „Ridicatu-s’a soarele şi luna a stătut în a sa rânduială” Adică Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru s-a înălţat pe Cruce, iar luna, adică Biserica, a stat în rânduiala ei, adică în voia şi porunca lui Dumnezeu, din care căzuse. Deci cei ce lucrează în afară de porunca lui Dumnezeu, aceia fac sminteală şi neorânduială şi nu acei ce se nevoiesc după putere să păzească stăpâneştile porunci.

Legături:

  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.