Acasă > ORTODOXIE > Sfântul Teofan Zăvorâtul – Judecata lacrimilor

Sfântul Teofan Zăvorâtul – Judecata lacrimilor

Sfântul Teofan Zăvorâtul – Judecata lacrimilor

infricosatoarea-judecata

Sfânta Biserică ne aminteşte de înfricoşata Judecată. Ea ne-a trimis deja să învăţăm de la vameş smeritul strigăt: „Doamne, milostiv fii mie, păcătosului!”  Ea ne-a îndemnat să nu ne lăsăm să cădem, ci, urmând fiului risipitor, să ne sculăm şi să mergem la Milostivul Tată Ceresc şi să-L rugăm să ne primească pe noi, cei nevrednici, a ne numi fii ai Lui, măcar ca pe nişte năimiţi. Ea se mai teme, însă, ca nu cumva, din neluare-aminte, să trecem nebăgate în seamă aceste lecţii şi să rămânem, din pricina împietririi inimii, încurcaţi în păcate. Aceasta este pricina pentru care acum, zugrăvind priveliştea înfricoşatei Judecăţi, ea vesteşte încă şi mai răsunător:

„Pocăiţi-vă! Dacă nu vă veţi pocăi, veţi pieri cu toţii. Iată, Dumnezeu a rânduit o zi în care va scoate la lumină cele ascunse întru întuneric, va descoperi sfaturile inimilor omeneştişi va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Atunci nu va mai fi nici o cruţare pentru cei păcătoşi. Vor intra întru bucuria Domnului numai drepţii şi numai cei ce s-au supus nefericirii de a cădea în păcate, dar apoi au adus pocăinţă nefăţarnică şi şi-au îndreptat viaţa. Aşadar,gândindu-vă la această zi înfricoşătoare, încetaţi să păcătuiţi, pocăiţi-vă şi hotărâţi-vă cu neclintire să umblaţi neabătut întru poruncile lui Dumnezeu“.

Şi, cu adevărat, nici un adevăr nu are atâta putere să înmoaie inima nepocăită, ca adevărul privitor la Înfricoşata Judecată a lui Dumnezeu. Vrăjmaşul ştie asta şi face fel de fel de viclenii pentru a ne aduce într-o stare în care fie să nu ne mai gândim deloc la această judecată, fie, dacă ne gândim vreodată, să ne gândim în treacăt, fară a duce acest gând până în inimă şi fară a-l lăsa să-şi desfăşoare acolo deplina sa lucrare. Dacă amintirea judecăţii nu s-ar depărta de la noi, iar puterea ei ar fi primită cu toată inima noastră, n-ar mai fi păcătoşi – sau oamenii ar păcătui numai din întâmplare, fară să vrea, pentru puţină vreme, şi s-ar scula îndată după căderea cea neaşteptată. Dar,iată, nu intrăm în voia lui Dumnezeu, drept care şi păcătuim, şi ne învechim în păcate prin nepocăinţă.

Veniţi, deci, fraţilor, să-l întrecem în dibăcie pe vrăjmaşul, care ne întunecă, şi să hotărâm ca de acum înainte să ne aducem aminte de înfricoşata Judecată şi să primim cu inima toată puterea ei şi toată frica ei!

Să ne zugrăvim în minte priveliştea înfricoşatei Judecăţi şi s-o purtăm cu noi neîncetat.În viaţa de zi cu zi vedem cerul deasupra noastră cu soarele şi ceilalţi luminători cereşti, şi celelalte făpturi împrejurul nostru: la fel să ne punem rânduială şi în duh. Pe cer să îl vedem pe Dumnezeu Judecătorul cu nenumăraţii îngeri, iar împrejurul nostru pe toţi fiii oamenilor, de la începutul lumii şi până la sfârşitul ei, stând înaintea Lui cu frică şi cutremur. Tot acolo sunt râurile de foc şi cărţile conştiinţelor deschise. Judecata e pregătită! Cu acest gând să umplem mintea noastră şi să nu ne îndepărtăm luarea-aminte de la el. Sculându-ne din pat, să luăm aminte la sufletul nostru: „Cugetând la ziua cea înfricoşătoare, priveghează, suflete!”; iar atunci când mergem spre somn, să ne spunem: „Iată, mormântul îmi stă înainte; iată, moartea îmi stă de faţă”. Şi în fiecare zi să spunem cât de des: „Doamne, izbăveşte-mă de muncile cele veşnice, de viermele cel rău şi de tartar!“

Căci fie că ne amintim sau nu de judecată, de ea nu vom scăpa. Dar dacă ne vom aminti, vom putea scăpa de hotărârile ei cele cumplite. Acest gând ne va învăţa sâ ne îndepărtăm de ceea ce face judecata înfricoşătoare, şi frica judecăţii ne va izbăvi de osânda cea înfricoşătoare.

Totul este ca acest gând să nu rămână în noi deşert; să-l adâncim şi să primim cu inima şi judecata, şi învinuirea, şi hotărârea judecăţii.

Oare acum e cineva care să judece drept cu privire la sine şi să fie judecat drept de către ceilalţi?Iubirea de sine ne ascunde de noi înşine şi de judecata conştiinţei noastre; trupul şi înfăţişarea cuviincioasă ne sunt scut în faţa puterii de pătrundere a celor ce ne înconjoară. Uitând de Dumnezeu, ajungem să spunem, chiar dacă nu cu voce tare, ci în noi înşine: „Nu vede Dumnezeu!”La judecată nu va fi aşa: nu ne vom mai putea ascunde nici faţă de noi înşine, şi ceilalţi ne vor vedea aşa cum suntem de fapt în cuvinte, fapte şi simţiri. Fiecare, văzându-se, va înţelege că este văzut de toţi şi este străbătut de ochii mai luminoşi ca soarele ai lui Dumnezeu. Această conştiinţă a faptului că păcatele sale sunt văzute de către toţi îl va covârşi pe păcătos şi va face ca pentru el să fi fost mai uşor dacă munţii ar fi căzut şi l-ar fi acoperit decât să stea, descoperit privirilor atât cereşti, cât şi pământeşti.

Acum suntem inventivi la pogorăminte şi ne dezvinovăţim în fel şi chip faţă de noi înşine, şi faţă de ceilalţi, şi faţă de Dumnezeu.Atunci nu va mai fi loc pentru dezvinovăţiri de nici un fel. Şi conştiinţa noastră ne va spune: „De ce ai făcut aşa?”Şi în ochii celorlalţi vom citi: „De ce te-ai purtat aşa?”Şi de la Domnul se va întipări în inimă mustrarea: „Aşa se cuvenea să faci?” Aceste osândiri şi mustrări din toaţe părţile se vor îngrămădi în suflet, îl vor pătrunde şi îl vor covârşi – iar dezvinovăţiri nu se vor afla si să ne ascundem nu va fi unde. Această nouă greutate – greutatea osândirii venite din toate părţile şi căreia nu i se va putea răspunde prin nici un fel de îndreptăţire – îl va împovăra în chip şi mai nesuferit pe păcătosul lipsit de orice bucurie.

În vremea de acum, tărăgănarea anchetei nu rareori uşurează soarta criminalului şi dă nădejdea achitării. Dincolo nu va fi aşa.Totul se va săvârşi într-o clipă: judecata va fi fară anchetă, osânda – fară consultarea legilor, şi împotriviri nu vor fi. La porunca lui Dumnezeu, drepţii vor fi despărţiţi de păcătoşi ca oile de capre, şi toţi vor amuţi, neavând ce să spună împotriva acelei judecăţi şi osânde. Va fi aşteptată ultima lovitură dată celui păcătos – hotărârea: „Veniţi, binecuvântaţilor!… Plecaţi, păcătoşilor!…” Hotărârea va fi fără întoarcere şi cu neputinţă de schimbat, pecetluind soarta fiecăruia pe toţi vecii cei nesfârşiţi. Veci nesfârşiţi va răsuna în urechile păcătosului osândit: “Pleacă, blestematule!…”, în vreme ce veci nesfârşiţi îl va ferici pe drept cuvântul dulce: „Vino, binecuvântatule!” Această greutate a lepădării [respingerii] de către Dumnezeu este cea mai nesuferită greutate ce are să-i împovăreze pe păcătoşii nepocăiţi.

Iată ce va fi! Şi iată ce vrea să întipărească acum în inimile noastre Sfânta Biserică! Deci să primim în simţire acum această lipsă desăvârşită de bucurie a stării în care va intra păcătosul când va veni ziua cea de pe urmă – lipsa desăvârşită de bucurie în care îl va pune judecata, învinuirea şi hotărârea ce se vor săvârşi atunci: s-o primim în simţire şi să ne îngrijim a scăpa de ea.Nimeni nu va putea să ocolească judecata. Totul va fi aşa cum este scris. Cerul şi pământul vor trece, iar cuvântul lui Dumnezeu despre faptul că ele vor trece şi apoi va fi judecata, acest cuvânt nu va trece.Oare ne suntem nouă înşine vrăjmaşi? Nu cred. Deci să ne grăbim a scăpa de necazul, chinul şi deznădejdea cu care ne ameninţă ziua cea de pe urmă. Cum să scăpăm de ele? Fie prin dreptate, fie prin milostiva îndreptăţire dată de Dumnezeu. Dacă nu ai dreptatea datorită căreia să poţi sta împreună cu cei aflaţi de-a dreapta Judecătorului, sârguieşte să te îndreptăţeşti din timp înaintea lui Dumnezeu spălându-te în lacrimi de pocăinţă şi curăţindu-te prin nevoinţele lepădării de sine – şi vei fi primit în numărul lor prin milostivirea îndreptăţitoare, dacă nu prin dreptate.

Iată, deja începe vremea bineprimită pentru acest lucru! Deja s-a apropiat intrarea în post. Împuţinarea îndestulării trebuinţelor trupeşti a fost rânduită anume spre a face mai mult pentru lucrările duhului. Deci pregătiţi-vă! Iar de ceea ce obişnuieşte să strice săptămâna care vă stă înainte, de relele obiceiuri ale lumii, feriţi-vă pe cât vă lasă situaţia voastră lumească şi neputinţele caracterelor voastre, ca să purcedem pregătiţi îndeajuns la alergarea postului şi pregătirii pentru Sfânta împărtăşanie, să ne statornicim întru curăţie şi să ne întărim putinţa de a ne înfăţişă pregătiţi şi înfricoşatului scaun al Judecătorului tuturor – Dumnezeu. Amin!

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Predici, Editura Sophia, Bucureşti (2009)

 

Categories: ORTODOXIE Tags:
  1. februarie 20th, 2012 la 12:17 | #1

    Doamne,milostiv fii mie si tuturor celorlalti pacatosi, care pacatuim zilnic chiar daca nu vrem,nici nu ne omoram pacatul in lupta cu ispita!

  1. Nici un trackbacks momentan.