SFINŢII NOŞTRI DRAGI. ILIE LĂCĂTUŞU, IOAN IANOLIDE, VALERIU GAFENCU

SFINŢII NOŞTRI DRAGI. ILIE LĂCĂTUŞU, IOAN IANOLIDE, VALERIU GAFENCU

Sfârşitul lui ianurie şi luna februarie stau sub semnul lui Ilie Lăcătuşu, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu. Despre primul poveşteşte părintele Iustin Pârvu în legătură cu minunea petrecută de praznicul  Sf. Trei Ierarhi, pe 31 ianuarie, în colonia de muncă de la Periprava. Cu toţii am văzut în aceste zile cât de câinos poate fi un final de ianuarie. Ingheţai stând câteva minute afară, darămite să mai intri îmbrăcat sumar în apa îngheţată la tăiat de trestie. Regimul de exterminare din lagărele  comuniste de muncă depăşea orice imaginaţie. Minunea petrecută în acea zi când deţinuţii la îndemnul părintelului Ilie Lăcătuşu au intrat în apa îngheţată şi în timp ce munceau a răsărit soarele aşa încât şi-au putut usca hainele,  trebuie pusă pe seama profundei credinţe în Dumnezeu pe care întregul lot de deţinuţi politic  a avut-o. Celui care crede totul îi este cu putinţă! Şi ei au dovedit-o. Prin credinţa lor şi cu rugăciunile celor trei Sfinţi Ierarhi şi ale Maicii Domnului a răsărit acel soare puternic,  neaşteptat de nimeni.
Despre Ioan Ianolide vorbeşte ,,Intoarcerea la Hristos,, o carte care întoarce suflete şi luminează minţi. O carte despre credinţa lucrătoare.
Şi, în sfârşit, dragul nostru, al tuturor, Valeriu Gafencu plecat la Domnul într-un februarie geros al lui 1951.  Ultima imagine pe care a lăsat-o lumii, aceea a trupului mort lăsat în ninsoare în curtea închisorii în timp ce era privegheat tăcut de deţinuţii din spatele gratiilor ar trebui să nu ne dea odihnă. Că aceste lucruri înspăimântătoare nu s-au petrecut în vremuri barbare, în neguri de istorie, ci în generaţia noastră, pe pământul nostru, aproape de noi. Suntem vinovaţi de ele! De aceea nu avem dreptul să le cerem minuni pe care să le trecem scrupulos în dosare. Suntem destul de ipocriţi şi aşa.  Nu avem voie să ne ascundem după interpretări politice, să căutăm scuze ideologice, să căutăm ţapi ispăşitori. Nu avem voie să tergiversăm. Timpul nu ne aparţine! Trebuie să recunoaştem deschis că acele lucruri îngrozitoare s-au petrecut pentru că acest popor nu a mai avut iubire. Nu a mai avut iubire faţă de Dumnezeu şi nici faţă de aproapele.

Poate atunci, când sfinţenia lor va fi recunoscută, gura de iad deschisă atunci pe aceste locuri se va închide. Aşa cum deţinuţii de la Periprava au adus prin rugăciunile şi credinţa lor soarele pe cer, aşa şi noi, la polul opus, aducem prin păcatele şi nerecunoştinţa noastră suflare de iad pe pământ.
A se vedea şi:

Un comentariu la „SFINŢII NOŞTRI DRAGI. ILIE LĂCĂTUŞU, IOAN IANOLIDE, VALERIU GAFENCU

  1. mihai

    de unde pot face parte macar de un firisor de ata de la vesmantul parintelui ce la purtat va rog foarte mult

Comentariile sunt închise.