Acasă > Mari duhovnici > STAREŢII DE LA OPTINA DESPRE SPOVEDANIE (2)

STAREŢII DE LA OPTINA DESPRE SPOVEDANIE (2)

STAREŢII DE LA OPTINA DESPRE SPOVEDANIE

Te înşeli singură, multe păcate sunt pe care nu le-ai făcut: ucidere, desfrâu, furt de lucruri bisericeşti, incendiere, otrăvire şi multe altele legate de ele; este uşor să spui : ,,am făcut toate păcatele’’ sau, aşa cum îmi scrii: ,,nu există niciun păcat pe care să nu-l fi făcut’’, dar să spui fiecare păcat, după cum se vede, îţi este ruşine şi din această pricină nu ţi se iartă păcatele: căci după cuvântul Sfântului Grigorie, ruşinea de aici este partea chinului de dincolo. (Cuviosul Macarie,24, Vol.6, p.305)

Dezvăluind înaintea duhovnicului conştiinţa ta, fie aşa, fie după hârtie, nu trebuie să te mai tulburi pentru faptul că nu ai spus tot – aceasta este de la vrăjmaşul; ci trebuie să te linişteşti, ţinând cont de intenţia ta de a nu tăinui nimic şi de mila lui Dumnezeu, iar tulburarea să o lepezi. Tot aşa şi cu privire la metanii: când împlineşti numărul rânduit, nu trebuie să te gândeşti că nu l-ai împlinit – şi aceasta este de la vrăjmaşul şi ambele extreme sunt de la el, adică şi tulburarea şi părerea sau suficienţa de sine; trebuie să ţii calea de mijloc cu smerenie şi nădejde în mila lui Dumnezeu. (Cuviosul Macarie,24, Vol.5, p.769)

La întrebarea ta – dacă să mai spovedeşti păcatul pe care l-ai mai spovedit şi înainte – îţi răspund: dacă nu l-ai mai făcut, nu trebuie să-l spui duhovnicului, dar trebuie să-ţi simţi păcătoşenia; amintirea păcatelor noastre ne duce la smerenie. După spovedanie, pregătindu-te să te împărtăşeşti cu Sfintele Taine, te afli în tulburare, gândindu-te că parcă nu ai spovedit toate păcatele. Alungă acest gând vrăjmaş prin credinţă şi smerenie şi cu nădejde în mila lui Dumnezeu linişteşte-te. Iar faptul că ţi se pare că păcătuieşti iarăşi destul de mult şi de aceea nu eşti vrednică să te apropii de Sfintele Taine şi se întâmplă deoarece crezi că te apropii fără păcate, iar vrăjmaşul are putere să-ţi provoace tulburare, dar, dacă te vei apropia cu sentimental păcătoşeniei tale şi cu nădejde în nespusa milă a lui Dumnezeu – căci El a luat asupra Sa păcatele întregii lumi – , te vei linişti. Crezi că, dacă te-ai spovedit, ai devenit fără păcat? Dar tulburarea de aceea te şi nelinişteşte, pentru că nu-ţi pui nădejdea în mila lui Dumnezeu, fără de care nimic al nostru nu ne poate mântui. (Cuviosul Macarie,24, Vol.5, pp.497-498)

Să te temi de ruşine în timpul spovedaniei – aceasta vine din mândrie; destăinuindu-te înaintea lui Dumnezeu, dobândeşti linişte şi iertare.(Cuviosul Macarie,24, Vol.4, p.525)

La întrebarea ta despre spovedanie, îţi spun: Sfinţii Părinţi nu sfătuiesc să explicăm senzualitatea păcatelor în amănunt, ca nu cumva prin pomenirea amănuntelor, să ne întinăm simţurile, ci să spunem simplu chipul păcatului, iar celelalte păcate care provoacă ruşine iubirii de sine trebuie să le spunem în amănunt, cu învinuire de sine.(Cuviosul Macarie, 24, Vol.6, pp.166-167)

 La spovedania prin corespondenţă nu pot dezlega păcatele: pentru aceasta există reguli bisericeşti. Nici chiar dacă aş merge în altă eparhie, nu ar trebui să primesc la spovedanie. Tu, scriindu-mi neputinţele tale, poate că ai dobândit uşurarea conştiinţei cu mila lui Dumnezeu, însă eu nu am puterea să dezleg prin corespondenţă. (Cuviosul Macarie,24, Vol.6, p.115)

Când părintele duhovnic, prin puterea dată lui de Dumnezeu, vă spune:,, te iert şi te dezleg de toate păcatele tale’’, aceste cuvinte trebuie să le luaţi aşa ca şi cum prin limba lui le rosteşte Însuşi Iisus Hristos şi chiar în acea clipă dezlegarea făcută este confirmată în cer de Dumnezeu Tatăl şi de Sfântul Duh. Vedeţi cât de milostiv este Dumnezeu faţă de păcătoşii care se căiesc!… Prin acest cuvânt al părintelui duhovnic se dezleagă nu numai păcatele rostite verbal, ci şi cele nespovedite din uitare sau din neştiinţă. Părintele duhovnic nu poate dezlega numai acele păcate pe care păcătosul cu intenţie le tăinuieşte, de ruşine şi de frică, păcate pe care nici Dumnezeu Însuşi nu le iartă. Însă păcatele dumneavoastră toate sunt iertate şi dezlegate şi, chiar dacă la vremea sa şi moartea ar veni, cu deplină credinţă şi nădejde în mila lui Dumnezeu să fiţi împăcat în duhul dumneavoastră, căci păcatele tinereţii – ale neştiinţei dumneavoastră – nu vor fi pomenite înaintea lui Dumnezeu, lucru de care vă încredinţez cu numele Lui cel sfânt. Iar îndoiala ce o aveţi cu privire la dezlegarea păcatelor dumneavoastră, este lucrarea duhului potrivnic, foarte primejdioasă, în care nicidecum nu trebuie să vă încredeţi. Chiar dacă noi prin păcatele noatre i-am întrece pe toţi păcătoşii din veac, nici atunci nu ar trebui să deznădăjduim faţă de mila lui Dumnezeu, căci El pentru aceasta L-a trimis pe Fiul Său Cel Unul-Născut din cer în lume, ca să-i mântuiască pe păcătoşi: pe noi, prea mult păcătoşii, după mare mila Sa ne mântuieşte şi moştenitori ai Împărăţiei Sale ne face. (Cuviosul Antonie,22, pp. 236-237)

Spovedania este judecata duhovnicească. Duhovnicul este judecătorul, iar cel ce-şi spovedeşte păcatele sale este criminalul. Şi, ca un criminal căit, se cuvine să aibă nu numai căinţă sufletească pentru răul săvârşit, ci şi trupeşte să-şi exprime vinovăţia, căci sufletul şi trupul omului sunt nedespărţite. (Cuviosul Nicon,8,p.300)

Socotesc necesar să vă amintesc că eu întotdeauna am acordat atenţie deosebită spovedaniei sincere. Sfinţii Părinţi şi episcopul Ignatie Brianceaninov arată că patimile şi obiceiurile păcătoase nu se pot vindeca fără spovedanie. Nicio vindecare nu va fi deplină sau suficientă fără spovedanie, dar, cu ajutorul spovedaniei, patimile se dezrădăcinează uşor. De aceea vă rog să acordaţi totdeauna o deosebită atenţie spovedaniei, întotdeauna să vă pregătiţi cu grijă pentru ea şi să vă spovediţi cu sinceritate toate greşelile voastre. Şi eu m-am străduit întotdeauna să spovedesc fără grabă şi cu atenţie pe fiecare dintre voi şi am întrebat în amănunt, ca să nu rămână nimic pe conştiinţă. Iar dacă cineva, din nesăbuinţă, nu a spovedit totul cu sinceritate, să spovedească, să-i fie conştiinţa curată.

De duhovnic nu are rost să ne temem şi nici să ne ruşinăm de el nu trebuie. Duhovnicul ştie tot, ştie toate păcatele, deoarece la el nu numai unul, ci sute de suflete se spovedesc şi pe el nu-l uimeşti cu niciun păcat, oricât de mare ar fi păcatul şi oricât de greu. Dimpotrivă, fiecare păcat greu spovedit stârneşte în mine o deosebită grijă pentru suflet şi eu niciodată nu mi-am schimbat şi nu-mi pot schimba atitudinea faţă de suflet, oricare ar fi greşelile spovedite de el, ci, dimpotrivă, mai mult mă doare pentru el şi mă frământ şi mă îngrijesc de vindecarea şi mântuirea lui. De aceea, străduiţi-vă să nu ascundeţi nimic, străduiţi-vă să vă spovediţi curat. (Cuviosul Nicon,6,p.189)

Sursa:Filocalia de la Optina

Categories: Mari duhovnici Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.

%d bloggers like this: