Arhivă

Post Tăguit cu ‘Arhim. Ioil Konstantaros’

PREDICĂ LA DUMINICA A 18-A DUPĂ RUSALII (II) – ARHIM. IOIL KONSTANTAROS

septembrie 23rd, 2011 1 comentariu

Arhim. Ioil Konstantaros, Predicator al Sfintei Mitropolii de Driinoupolis, Pogoniani şi Koniţa

Cuvânt la Duminica a 18-a după Rusalii

(Luca 5: 1-11)

Prin sfânta citire evanghelică din această duminică începe perioada citirilor din Evanghelia după Luca.

Fireşte, toţi creştinii, dar mai mult noi elinii, simţim o deosebită bucurie şi binecuvântare că acest evanghelist elin, medic şi istoric, ucenicul marelui apostol al neamurilor – Pavel, prin desăvârşita lui cunoaştere a limbii eline, a îmbogăţit Biserica şi oferă întregii lumi „cuvintele Vieţii”.

Această pericopă din Duminica I ne emoţionează în mod deosebit, deoarece, printre altele, ne arată că atunci când în viaţa noastră avem binecuvântarea şi ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos, atunci toate se întâmplă în cel mai potrivit mod.

Iisus se afla lângă lacul Ghenizaret şi i-a văzut pe pescari că-şi aranjau mrejele de pescuit. Şi după cum cu orice prilej Dumnezeul-Om predica şi săvârşea minuni, aşa şi acum, după ce a intrat în corabia lui Simon (Petru), l-a rugat să tragă corabia câţiva metri de ţărm. De acolo, ca şi cum s-ar fi aflat într-un amvon, „învăţa mulţimile”. Citeşte mai departe…

Categories: Predici Tags: