Arhivă

Post Tăguit cu ‘Gheron Iosif Isihastul’

GHERON IOSIF ISIHASTUL († 15 august 1959)

august 14th, 2019 1 comentariu

GHERON IOSIF ISIHASTUL

 

Gheron Iosif Isihastul

 Alte articole:

Gheron Iosif Isihastul (1898-1959), cunoscut si ca Iosif al Pesterii, este unul dintre cei mai reprezentativi parinti duhovnicesti ai secolului trecut. Dimensiunea sa exceptionala rezulta din inaltimea spirituala a vietii si lucrarii sale, dar si din remarcabila rodnicie a ucenicilor, sase manastiri din Sfantul Munte Athos (Filoteu, Dionisiu, Vatoped, Xiropotamu, Costamonitu si Caracalu) fiind astazi conduse de catre fiii sai duhovnicesti, unii dintre ei intemeind numeroase manastiri in Grecia si America de Nord. Chiar daca a dus o viata retrasa, discreta, inchinata renuntarii de sine, rugaciunii si contemplatiei, Gheron Iosif a avut, totodata, o influenta imensa asupra vietii duhovnicesti din Sfantul Munte, ale carei efecte continua si astazi sa se faca simtite.

Gheron Iosif Isihastul – Viata

Gheron Iosif Isihastul s-a nascut in Insula Paros din Grecia, in anul 1898, din parintii Gheorghe si Maria, purtand numele de botez Francisc. Pana la varsta adolescentei, ramane in satul natal, dupa care va pleca in portul Pireu, unde lucreaza pentru un timp. Este inrolat in armata iar dupa ce incheie stagiul militar activeaza pentru un timp ca negustor. Dupa varsta de 23 de ani descopera frumusetea scrierilor patristice si in mod particular frumusetea scrierilor ascetice. Aceste scrieri precum si un vis al sau, au contribuit la sporirea dorintei tanarului Francisc de a intra in monahism. Citeşte mai departe…

Iosif Vatopedinul: Conștiința omenească

noiembrie 23rd, 2018 Fără comentarii

Conștiința omenească

Citim în Psalmii lui David: ,,Iar peste durerea rănilor mele au adăugat şi altă durere” (Psalm 68, 27). Acest lucru se potriveşte foarte bine cu ceea ce noi denumim conştiinţă, fiindcă aceasta, numai durere şi chin aduce în viaţa omului. S-ar părea că ,,pedeapsa” aceasta i-a fost dată omului ca să se chinuiască fără nici un motiv pe această cale fără întoarcere, în dificilele împrejurări ale vieţii lui. Ce influenţă are asupra vieţii conştiinţa, şi, mai ales, ce anume exercită ea, astfel încât să controleze la sânge gândurile şi faptelor tuturor ? Ea este un prigonitor continuu al liniştii, un vierme neadormit care sălăşluieşte în minte şi în inimă şi otrăveşte fiecare mişcare şi fiecare acţiune a omului care ar avea drept scop confortul şi liniştea sa.

Paradoxal este faptul că toate aceste imbolduri ale conştiinţei omului, ale simţurilor, ale gândurilor, ale memoriei, sunt nevăzute şi necunoscute lui şi vieţii lui, şi, totuşi acestea sunt cele care-i marchează toată existenţa, trecutul, prezentul şi viitorul şi, în general, toate demersurile omului. Aici, trebuie să amintim şi cuvintele Sfântului Apostol Pavel, cel care spune că tot ceea ce face omul fără să aibă binecuvântarea Lui Dumnezeu, nu sunt decât lucruri zadarnice, a căror urmare este moartea trupului: ,,Om nenorocit ce sunt! Cine mă va izbăvi de trupul morţii acesteia?” (Romani 7, 24). Dacă vom privi doar omeneşte existenţa omului, care se desfăşoară mecanic în graniţele legilor şi a instinctelor sale fizice, nu vom găsi o imagine mai dezolantă, care să se potrivească cu aceasta, nici măcar dacă o comparăm cu cea a animalelor, a căror viaţă este lipsită de griji şi liniştită.

Citeşte mai departe…

Dragostea de aproapele în învățătura Părintelui Iosif Isihastul – Jean-Claude Larchet

noiembrie 12th, 2018 Fără comentarii

Dragostea de aproapele în învățătura Părintelui Iosif Isihastul

Învăţătura Părintelui Iosif Isihastul (1898-1959) despre iubirea de aproapele e nemijlocit legată de predania Sfintelor Scripturi şi a tradiţiei patristice, dar are şi o noutate a ei, izvorâtă din slujirea sa de stareţ şi duhovnic şi din trăirea lăuntrică.

Este izbitor faptul că mai tot ce spune Părintele Iosif Isihastul despre iubirea de aproapele e legat de viaţa mănăstirească si totuşi cuvintele sale răzbat dincolo de zidurile mănăstirii şi de ele se folosesc şi cei care trăiesc în mijlocul lumii. Pentru că viaţa călugărească este – sau s-ar cuveni să fie – o icoană pentru toţi creştinii şi chiar pentru întregul neam omenesc.

În traiul creştinesc, legătura de dragoste dintre fraţii de credinţă este fundamentală, de aceea multe învăţături ale Părintelui Iosif privesc felul în care se cuvine să ne purtăm ca să păstrăm legătura iubirii (cf. Rom. 12, 10), pe care diavolul caută necontenit s-o strice; pierderea ei aduce numai rele atât pentru întreaga obşte, cât şi pentru fiecare mădular al ei.

Citeşte mai departe…

Gheron Iosif Isihastul: Răbdarea în ispită

august 17th, 2015 Fără comentarii

Viața duhovnicească se câștigă luptând cu noblețe cu mărime de suflet, cu multă bucurie și cu atenția îndreptată spre Hristosul cu care ne împărtășim. Avem nevoie ca prin împărtășire să facem părtășie cu Hristos Dumnezeul nostru astfel încât să aibă loc comunicarea însușirilor dumnezeiești către sufletul și trupul nostru. Dacă ne vom concentra atenția numai pe dobândirea lui Hristos, pe urmarea lui Hristos, pe dorința acerbă de a pune umărul sub Crucea Sa atunci vom reuși în fața ispitelor care conjunctura vieții ni le oferă prin pronia divină. Părintele Gheron Iosif ne supune atenției câteva repere de maximă importanță în lupta duhovnicească, ne aduce pilde din viața și experiențele sale astfel încât să fim încredințați de veridicitatea soluțiilor folosite de el și înaintașii săi. Și ne spune adresându-se unui ucenic care i-a scirs:

Am primit chiar acum scrisoarea ta și am citit cele ce îmi scrii. Mă bucur de sănătatea ta și mă întristez de necazurile tale. Ceea ce îmi scrii ți se întâmplă, fiul meu, pentru că nu ai răbdare.

Citeşte mai departe…

Gheron Iosif Isihastul: Vino, bună şi iubita mea soră, vino şi iarăşi vom mângâia necazurile tale

iulie 24th, 2015 Fără comentarii

Gheron Iosif Isihastul:

Vino, bună şi iubita mea soră, vino şi iarăşi vom mângâia necazurile tale

Vino, bună şi iubita mea soră, vino şi iarăşi vom mângâia necazurile tale. Vino, şi-L vom binecuvânta pe Dumnezeu cu glasul dulce al inimii, rostit de gură şi care răsună în minte. Spunând: Binecuvântează suflete al meu pe Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu numele cel sfânt al Lui!

Vezi cât de mult ne iubeşte Domnul? Vezi cât suntem de fericiţi noi, nevrednicii, pentru toate câte ne dăruieşte bunătatea Lui în fiecare zi? Dar încă ne aşteaptă ceasul acela al secerişului adevărat, al clipei aceleia fericite când vom lăsa cele de aici şi vom pleca în cealaltă patrie a noastră, cea întru totul adevărată, viaţa cea fericită, bucuria cea sigură, pentru a primi fiecare partea pe care ne-o dăruieşte Preadulcele Iisus Cel preadarnic.

Citeşte mai departe…

Gheron Iosif Isihastul: UCENICUL ASCULTĂTOR PRIMEŞTE HARUL MAI REPEDE

august 18th, 2014 Fără comentarii

Ucenicul ascultător primește harul mai repede

 

 
 

Am primit scrisoarea ta, fiul meu, și îți dau răspuns la cele ce mi-ai scris. Mă întrebi care din doi primește harul mai repede, pustnicul sau cel aflat sub ascultare. Fără îndoială că ucenicul ascultător. Acesta primește și harul mai repede și este și în afară de orice pericol. Nu se teme nici că o să cadă, nici că o să ardă. Numai să nu se lase cuprins de neglijență. Și să mai știi că, atunci când omul are înlăuntrul său pe Hristos, atunci fie că este singur, fie că este împreună cu mulți semeni ai săi, el își află liniștea și are pace mereu. Harul lui Dumnezeu nu depinde de timp, ci de modul în care viețuiești și de mila Domnului. Experiența se dobândește, într-adevăr, o dată cu trecerea timpului, dar harul – de aceea se numește har, adică dar, pentru că depinde de Dumnezeu – se dăruiește în funcție de căldura credinței, de smerenie și de voia cea bună. Solomon a primit har când era de doisprezece ani. Daniil la aceeași vârstă. David pe când păștea turmele tatălui său. La fel toți cei vechi și noi. Imediat ce omul ajunge la căința adevărată, harul se apropie de el și sporește o dată cu creșterea zelului. Experiența cere nevoință îndelungată. Înainte de orice lucru, cei care cer har de la Dumnezeu trebuie să îndure ispitele și necazurile, în orice fel ar veni acestea. Iar daca în timp de ispită se neliniștește și nu arată destulă răbdare, nici harul nu va veni, nici virtutea nu o săvârșește și nici nu se învrednicește de vreun dar duhovnicesc.

Dacă cineva a aflat care este darul lui Dumnezeu; cum că sunt necazurile și, în general, tot ceea ce ne aduc ispitele, acesta a aflat cu adevarăt care este calea Domnului. Acesta așteaptă ispitele să vină pentru că prin acestea se curățește, răbdând se luminează și ajunge să vadă pe Dumnezeu. Altfel Dumnezeu nu poate fi văzut, decât numai prin intermediul cunoștinței. Iar cunoașterea este vederea duhovnicească (theoria). Adică atunci când simți că Dumnezeu este lângă tine și că te miști înlăuntrul lui Dumnezeu și că orice faci Acesta vede și ești atent să nu-L superi cu ceva – pentru că vede și cele dinlăuntru și cele dinafară – atunci nu păcătuiești. Deoarece Îl vezi, Îl iubești și te îngrijești ca să nu-L întristezi. Așadar, oricine păcătuiește, nu vede pe Dumnezeu, este orb.

(Gheron Iosif, Mărturii din viața monahală, Editura Bizantină, București, 1996, pp. 34-35)

Sursa: http://www.doxologia.ro

Gheron Iosif Isihastul: Nu vrei să pătimești? Înseamnă că nu vrei să urci.

ianuarie 31st, 2014 Fără comentarii

Gheron Iosif Isihastul: Nu vrei să pătimești? Înseamnă că nu vrei să urci.

A lucra rugăciunea minţii înseamnă a te sili pe tine însuţi să spui continuu rugăciunea cu gura. Fără întrerupere. La început repede; să nu aibă timp mintea să nască gânduri trecătoare. Să ai atenţia concentrată numai asupra cuvintelor: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”. După mult timp (de rostire cu glasul) se obişnuieşte mintea şi o spune de la sine. Şi te îndulceşti de ea ca şi când ai avea miere în gură. Şi doreşti să o tot spui. Dacă o laşi, îţi pare foarte rău.

Când mintea ajunge să se obişnuiască şi să se umple – să o înveţe bine – atunci o trimite şi în inimă. Pentru că mintea ta este cea care hrăneşte sufletul. Lucrarea ei este aceea de a coborî în inimă tot ceea ce vede sau aude, fie bun, fie rău, deoarece în inimă este centrul puterii duhovniceşti şi trupeşti a omului, este tronul minţii. Deci, când cel care se roagă îşi păzeşte mintea să nu-şi imagineze nimic şi este atent numai la cerinţele rugăciunii, atunci respirând uşor, cu oarecare efort şi voinţă, o pogoară în inimă şi o ţine înlăuntru şi spune cu ritm rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”. La început, spune de câteva ori rugăciunea şi respiră o dată. După aceea, când mintea se obişnuieşte să stea în inimă, spune la fiecare respiraţie o dată rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase” insuflând, şi: „miluieşte-mă” răsuflând. Aceasta se face până când harul dumnezeiesc va umbri şi va lucra în suflet. După aceasta, totul este contemplaţie (vedere duhovnicească). Citeşte mai departe…

Părintele Paisie Aghioritul va fi canonizat în viitorul apropiat

decembrie 17th, 2013 1 comentariu

Părintele Paisie Aghioritul va fi canonizat în viitorul apropiat

148833.p

În viitorul apropiat vor fi proslăviţi în rândul sfinţilor Părintele Paisie Aghioritul  şi alţi stareţi de la Muntle Athos, relatează situl Sfântul Munte  cu referire la un portal grec de încredere hellas-orthodoxy.

Același portal în urmă cu câteva luni, citând sursele Athosului, a publicat primul informația cu privire la canonizarea care urma să aibă loc a lui Porfirie Kavsokalivitul. Citeşte mai departe…

Învăţăturile lui Gheron Iosif Isihastul – 8: DESPRE RUGĂCIUNE

octombrie 24th, 2012 Fără comentarii

 Alte articole: 

Învăţăturile lui Gheron Iosif Isihastul

8: Despre rugăciune


Dacă am voi să scriem toate cele referitoare la acest subiect din viaţa Stareţului nostru, am lungi mult cuvântul. Rugăciunea a fost pentru el o chestiune arzândă şi principala sa preocupare. I s-a dăruit ei cu totul: toată viaţa sa, toată dăruirea şi râvna sa, toată grija şi strădania sa, toată fiinţa sa le-a dăruit lucrării rugăciunii. Noi, smeriţii, săracii şi neputincioşii din fire şi în lucrare, ce vom spune şi ce vom descrie din tainele greu de pătruns?

Vedeam viaţa lui practică, exterioară, şi ne minunam de câtă nemilostivire arăta faţă de sine şi ne gândeam mult la acest lucru. Însă cine putea să vadă sau să descrie lumea sa lăuntrică, suspinele sale tăcute şi celelalte, pe care ziua şi noaptea le aducea lui Dumnezeu? Citeşte mai departe…

Învăţăturile lui Gheron Iosif Isihastul – 7: NEPĂSAREA, CEL MAI MARE DUŞMAN

octombrie 23rd, 2012 Fără comentarii

 Alte articole: 

 

Învăţăturile lui Gheron Iosif Isihastul

 7: Nepăsarea, cel mai mare duşman


Nepăsarea este un duşman viclean şi înfricoşător al vieţii noastre. De multe ori am fost îndreptăţit să consider nepăsarea drept vrăjmaşul cel mai neînduplecat al nostru. Grija Stareţului de a ne feri de ea şi profunda lui experienţă în ce priveşte vicleniile şi modurile încâlcite prin care ea zăpăceşte şi îşi încurcă victimele, ne impune să spunem ceva şi despre acest duşman al nostru.

În limbajul Părinţilor, ea se numeşte acedie, dar şi nepăsare şi trândăvie, care toate înseamnă acelaşi lucru, adică moarte sufletească. Nu voi da aici definiţiile Părinţilor privitoare la această stricăciune, ci numai voi spune că ea este inclusă între cele opt gânduri ale răutăţii, ca o răutate mult cuprinzătoare. Vom cita numai câteva fragmente din experienţa Stareţului, folositoare mai ales pentru generaţia noastră. Citeşte mai departe…