PELERIN ORTODOX

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA

DUMINICA DINAINTEA ÎNĂLŢĂRII SFINTEI CRUCI

(Ioan 3, 13-17)

DUMNEZEU TE IUBEŞTE

Alte predici:

• Arhim. Ioil Konstantaros:CUVÂNT LA DUMINICA DINAINTEA ÎNĂLŢĂRII SFINTEI CRUCI
• Pr. Dorin Octavian Picioruş: PREDICĂ LA DUMINICA DINAINTEA ÎNĂLŢĂRII SFINTEI CRUCI – 2011 (AUDIO)
• PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA APOSTOLUL DIN DUMINICA DINAINTEA ÎNĂLŢĂRII SFINTEI CRUCI
• PREDICI AUDIO LA DUMINICA DINAINTEA ÎNĂLŢĂRII SFINTEI CRUCI
• Cuvânt la Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci al Sfântului Ioan Gură de Aur: PROPOVĂDUIREA ÎNVĂŢĂTURII DUMNEZEIEŞTI ESTE ADEVĂRATA DOCTORIE A SUFLETULUI
• PREDICA PĂRINTELUI N. STEINHARDT LA DUMINICA DINAINTEA ÎNĂLŢĂRII SFINTEI CRUCI: NICODIM
• Predica PF Daniel la Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim): SEMNE PROFETICE ALE CRUCII LUI HRISTOS

 * * *

„Căci aşa a iubit Dumnezeu lumea încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”(Ioan 3, 16)

Înălţarea Cinstitei Cruci este în mijlocul lunii septembrie. Duminica de astăzi se numeşte „înainte de Înălţare”şi următoarea „după Înălţare”. Catavasiile sunt „Cruce însemnând Moise…”, Apostolul şi Evanghelia fac referire la Cruce.

***

Ce ne spune Evanghelia? „Nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer” (Ioan 3, 13). Ba – ne vor spune necredincioşii – astăzi ştiinţa a avansat, privirile tuturor sunt întoarse spre spaţiu; cum spune Evanghelia că nimeni nu s-a suit în cer? Aici ştiinţa contrazice religia… Ce răspundem? Citeşte mai departe…

Predica Părintelui Efrem Filotheitul la Duminica Întoarcerii Fiului Risipitor 

„Slavă iubirii Tale de oameni, Doamne” ^[2]

  OMILIA a XXVII-a

Fiii mei binecuvântați,

Dumnezeul nostru este iubire și Cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu în el (I Ioan 4, 16).

Creștinul care nu are iubirea lui Dumnezeu în inima lui nu are în sufletul lui viața în Hristos. Această mare lucrare a lui Dumnezeu, de a Se pogorî, de a lua trup omenesc și de a Se face om, ca să locuiască între noi, să Se apropie de noi, nu este nimic altceva decât expresia iubirii divine față de oameni. Dragostea lui Dumnezeu este cea care ne ocrotește și se îngrijește de toate ale noastre, iar noi, oamenii, păcătuim și-L întristăm pe Creator. De multe ori, ne arătăm necredincioși, dar iubirea Lui de oameni este nemărginită și ne iartă toate. Toți, și cel dintâi eu, am întristat inima lui Dumnezeu, care se numește iubire față de om. De aceea, va trebui să luăm aminte în continuare la viața noastră, să nu-I dăruim din nou amăreala păcatului.

Parabola Fiului risipitor din Evanghelie este expresia exactă a iubirii de părinte a lui Dumnezeu față de omul păcătos. Acolo vedem că fiul risipitor, ce preînchipuie pe orice om de pe pământ, a cerut de la Tatăl său partea ce i se cuvenea din moștenirea părintească. Bineînțeles că a cerut fără minte și fără înțelepciune partea lui, rupându-se de casa părintească, de iubirea și de grija Tatălui. Și, crezând că este capabil să se îngrijească singur de viața lui, a plecat, dar a plătit foarte scump nemintoșenia lui. Așa cum ne relatează Sfânta Evanghelie, fiul risipitor a cheltuit întreaga avere, ducând o viață păcătoasă.

Păcatul naște însă moartea – plata păcatului este moartea (Romani 6, 23). El aduce moartea sufletească, dar de multe ori se face cauză și a morții trupești. Fiul risipitor, după ce a risipit tot ce avea, a ajuns să pască porcii și să trăiască împreună cu dobitoacele. La fel și creștinul, când primește prin Sfântul Botez drept moștenire harul lui Dumnezeu și se desparte după aceea de El, rupând orice legătură cu Dumnezeu Tatăl, ajunge vas al diavolului, al păcatului, „făptură risipitoare“, îndepărtată de Dumnezeu și căzută continuu din păcat în păcat. Parabola ne spune din nou că, la un moment dat, fiul și-a revenit în sine, a înțeles greșala lui. Când săvârșea păcatul, se pare că era în afara lui, în afara rațiunii, a cumințeniei și a cumpătării. Hristos ne spune că acesta și-a venit în sine și s-a gândit: Citeşte mai departe…

SFÂNTUL SILUAN ATHONITUL

24 septembrie

Articole din aceeaşi categorie:

• Slujba Sfântului Siluan Athonitul (pdf)
• Părintele Rafail Noica vorbind despre SFÂNTUL SILUAN (Video)
• Cuviosul Siluan Athonitul – Despre Maica Domnului
• SFÂNTUL SILUAN ATHONITUL, SERVIT CU O ŢIGARĂ
• Sf. Siluan Athonitul: VULTURUL ŞI COCOŞUL
• Jean-Claude Larchet: TREPTELE IUBIRII DE VRĂJMAŞI DUPĂ SFÂNTUL SILUAN ATHONITUL

Domnul iubeşte atât de mult pe om, încât îi dă darurile Sfântului Duh, dar până când sufletul se învaţă să păstreze harul, se chinuie mult… „Ţine mintea ta în iad şi nu deznădăjdui” Şi prin aceasta, vrăjmaşii sunt biruiţi. Dar de îndată ce las mintea mea să iasă din foc, gândurile rele câştigă din nou putere. 

VIAŢA

Cuviosul Siluan (Simeon Ivanovici Antonov) s-a născut în 1866 într-o familie modestă de ţărani ruşi, alcătuită – pe lângă părinţi – din cinci băieţi şi două fete. Tatăl lui Simeon, un om plin de adâncă credinţă, blândeţe şi de multă înţelepciune, îi este primul model în viaţa sa lăuntrică.

Încă de mic copil, Simeon şi-a pus în gând – avea doar patru ani – ca atunci „când va fi mare să caute pe Dumnezeu în tot pământul”. Auzind mai apoi de viaţa sfântă şi minunile săvârşite de Ioan Zăvorâtul (un sfânt rus contemporan) tânărul Simeon şi-a dat seama că „dacă există Sfinţi, înseamnă că Dumnezeu e cu noi şi n-am nevoie să străbat tot pământul să-L găsesc.” Citeşte mai departe…

Sf. Maxim Mărturisitorul:

Când îți vor veni ispite pe neașteptate, nu învinui pe cel prin care ți-au venit

Legături:

• 21 ianuarie: SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL (Viaţa, Canonul, Acatistul)
• MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA DESPRE SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL – “Vai, dacă cei care trebuie să vorbească şi să susţină Ortodoxia tac!”
• Sf. Maxim Mărturisitorul: CUVINTE PENTRU O BUNĂ VIEŢUIRE (1)
• Sf. Maxim Mărturisitorul: CUVINTE PENTRU O BUNĂ VIEŢUIRE (2)
• TROPARUL ŞI VIAŢA SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL – 21 ianuarie
• CUVÂNTUL STAREŢULUI PARTENIE DE LA MĂNĂSTIREA ATHONITĂ SFÂNTUL PAVEL DESPRE SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL

Cel ce iubeşte pe Dumnezeu, şi pe aproapele îl iubeşte; unul ca acesta nu-şi păstrează averea, ci o rânduieşte cu cuviinţa dumnezeiască, dând fiecăruia cele de folos. Cine face milostenie urmând lui Dumnezeu, nu cunoaşte deosebire între cel rău şi cel bun, între cel drept şi cel nedrept, în ce priveşte cele trebuincioase trupului, ci tuturor le împarte la fel, deşi, pentru voinţa cea bună cinsteşte mai mult pe cel îmbunătăţit, decât pe cel rău.

Precum Dumnezeu, din fire, ca un bun şi fără de patimă, pe toţi îi iubeşte la fel, dar pe cel cu viaţă îmbunătăţită îl slăveşte, ca pe unul ce a dobândit cunoştinţa, iar pe cel rău îl miluieşte cu bunătate şi certându-l în veacul acesta, îl întoarce, aşa şi cel cu bună voire şi fără de patimă, pe toţi oamenii la fel îi iubeşte, pe cel bun pentru firea şi înclinarea bună a voii sale, iar pe cel rău pentru fire şi din compătimire, miluindu-l ca pe unul ce e fără de minte şi umblă întru întuneric.

Citeşte mai departe…

Iubirea de vrăjmaşi, semn şi criteriu al desăvârşirii duhovniceşti

*

Referindu-se la porunca lui Hristos dată cu privire la iubirea de vrăjmaşi: „Fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru Cel ceresc de­săvârşit este” (Mt. 5, 48), mulţi Părinţi văd în capacitatea de a iubi pe vrăjmaşi un semn al desăvârşirii duhovniceşti.

Iubirea de vrăjmaşi e într-adevăr un criteriu al împlinirii primei porunci, aceea ce a iubi pe Dumnezeu (Mt 22, 37-38), căci, după cuvintele

Sfântului Ioan Teologul: „Dacă spune cine­va că-L iubeşte pe Dumnezeu, dar pe fratele său îl urăşte, min­cinos este. (…) Cine iubeşte pe Dumnezeu iubeşte şi pe fratele său” (1 Ioan 4, 20-21). Sfântul Maxim se face în mod nemijlocit ecoul acestei ultime afirmaţii: „Cine iubeşte pe Dumnezeu iu­beşte întru totul şi pe aproapele său”.

Atunci când este bine înţeleasă, iubirea de vrăjmaşi e un criteriu al împlinirii celei de-a doua porunci, asemenea primei (Mt 22, 39): nu putem pretinde că iubim pe aproapele nostru dacă am exclude pe cineva de la această iubire. Aşa cum observă Sfântul Ignatie Brianceaninov, „iubirea de vrăjmaşi e treapta cea mai înaltă pe scara iubirii de aproapele”. Citeşte mai departe…

IUBIREA CARE BIRUIEȘTE FIREA UMANĂ EGOISTĂ

.

Predica Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe munte – Iubirea vrăjmaşilor) 

*

‘Zis-a Domnul: Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea. Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Că şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei; şi, dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii fac acelaşi lucru; şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut fără să nădăjduiţi nimic în schimb, iar răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru milostiv este.'(Luca 6, 31-36)

În Sfânta Evanghelie din Duminica a 19-a după Rusalii Mântuitorul Iisus Hristos ne arată importanţa iubirii milostive pe care oamenii trebuie să o manifeste unul faţă de celălalt, chiar şi faţă de cei care le sunt vrăjmaşi.

Iubirea care îl face pe om asemenea lui Dumnezeu

De ce este atât de importantă iubirea smerită faţă de toţi oamenii? Pentru că aceasta îl face pe om asemenea lui Dumnezeu, iar dobândirea asemănării cu Dumnezeu este scopul ultim al vieţii omului pe pământ, ca timp al pregătirii pentru viaţa veşnică. Mântuitorul Iisus Hristos spune în Evanghelia de astăzi oamenilor iubitori şi milostivi: ‘răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt’. Referitor la aceasta, Sfântul Ioan Gură de Aur zice: ‘Şi cum este cu putinţă de a fi cineva fiu al lui Dumnezeu? Dezbrăcându-te de toate patimile omeneşti şi arătând blândeţe către cei ce te batjocoresc şi te nedreptăţesc, căci şi Tatăl tău Cel ceresc astfel Se arată către cei ce Îl defaimă. De aceea, de multe ori zicând această vorbă, El n-a pronunţat-o simplu: ‘ca să fiţi deopotrivă Tatălui vostru’, ci numai după ce le-a zis: ‘Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc’ (Matei 5, 44); numai după aceasta, zic, a adăugat şi acest premiu. Nimic nu ne poate apropia atât de mult de Dumnezeu, şi nu ne face deopotrivă cu El, ca această virtute la care suntem chemaţi. De aceea şi Pavel când zice: ‘Fiţi următori ai lui Dumnezeu’ (Efeseni 5, 1), spune ca să ne facem imitatori ai lui Dumnezeu şi prin aceasta.’1 Citeşte mai departe…