Arhivă

Post Tăguit cu ‘Jean-Claude Larchet’

Jean-Claude Larchet: Rugăciunea curată sau neîmpraștiată

noiembrie 26th, 2018 Fără comentarii

Rugăciunea curată sau neîmpraștiată

Fără rugăciune nu se poate vorbi despre o viaţă duhovnicească. Prin ea se întoarce omul către Dumnezeu, şi fără ea nu poate să facă nimic (In 15, 5); prin rugăciune cere el ajutorul lui Dumnezeu, se deschide harului şi se uneşte cu El. Rugăciunea, aşa cum am văzut, este condiţia cu neputinţă de ocolit a lucrării poruncilor, a nimicirii patimilor şi a împlinirii tuturor virtuţilor, şi îndeosebi a iubirii, care duc la unirea cu Dumnezeu.

Pentru toate aceste pricini, şi în special datorită legăturii ei cu iubirea, rugăciunea apare ca cea care îl urcă pe om la cunoaşterea/vederea lui Dumnezeu.

Dar între ele există şi o legătură mai directă. Sfântul Maxim spune că „starea de rugăciune înfăţişează (mintea) lui Dumnezeu însuşi”, statornicind-o în El. Iar Sfântul Grigorie Palama lămureşte astfel: „Părtăşia la virtuţi, prin asemănarea (cu Dumnezeu) pe care o aduce în om, îl face capabil pe acesta să-L primească pe Dumnezeu. Iar primirea Lui se lucrează prin puterea rugăciunii”. Sfântul Părinte mai spune că rugăciunea este cheia cunoaşterii lui Dumnezeu, că ea „aduce această fericită vedere” a lui Dumnezeu. Legătura lor este atât de intimă, încât Părinţii spun că darul cunoaşterii şi al vederii lui Dumnezeu se dă numai adâncului rugăciunii desăvârşite, numită şi „rugăciunea curată”, în care, după cum arată Sfântul Isaac Sirul, „îşi află sfârşitul” toate „felurile şi chipurile rugăciunii”.

Citeşte mai departe…

Jean-Claude Larchet: TREPTELE IUBIRII DE VRĂJMAŞI DUPĂ SFÂNTUL SILUAN ATHONITUL

septembrie 29th, 2018 Fără comentarii

Jean-Claude Larchet:

TREPTELE IUBIRII DE VRĂJMAŞI DUPĂ SFÂNTUL SILUAN ATHONITUL

Multe religii recomanda iubirea aproapelui; crestinismul singur cere iubirea vrajmasilor. In aceasta privinta Noul Testament este in ruptura cu Vechiul, care opunea violentelor suferite legea talionului: “ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mana pentru mana, picior pentru picior, arsura pentru arsura, rana pentru rana, moarte pentru moarte” (Is 21, 24-25).

Hristos Insusi semnaleaza aceasta singularitate si ruptura atunci cand spune: “Porunca noua va dau voua: sa va iubiti unii pe altii asa cum v-am iubit si Eu pe voi. Din aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, de veti avea dragoste unii fata de altii” (In 13, 34-35), si mai mult inca atunci cand da aceasta invatatura intemeietoare, pe care trebuie sa o reproducem integral caci, din ea deriva intreaga invatatura patristica:

“Ati auzit ca s-a zis: ochi pentru ochi si dinte pentru dinte. Eu insa va spun voua: Nu va impotriviti celui rau, iar cui te loveste peste obrazul drept, intoarce-i-l si pe celalalt. … Ati auzit ca s-a zis: Sa iubesti pe aproapele tau si sa urasti pe vrajmasul tau. Eu insa va zic voua: Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ca va vatama si va prigonesc, ca sa fiti fiii Tatalui vostru Celui din ceruri, pentru ca El face sa rasara soarele peste cei rai si peste cei buni si trimite ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti” (Mt 5, 38-39, 43-45) Citeşte mai departe…

Jean-Claude Larchet: De unde începe tristețea

noiembrie 18th, 2013 Fără comentarii

De unde începe tristețea

 

O primă cauză a tristeţii poate fi lipsirea de o plăcere, fie existentă, fie nădăjduită, aşadar, concret vorbind, pierderea unui bun material sau neîmplinirea unei dorinţe trupeşti sau dezamăgirea adusă de ea. În acest caz, leacul tristeţii este în esenţă lepădarea dorinţelor şi plăcerilor „trupeşti”, înstrăinarea de „bunurile” materiale şi deplina lor dispreţuire. Sfântul Maxim Mărturisitorul arată că „cel ce fuge de toate poftele lumeşti se aşază pe sine mai presus de toată întristarea lumească” şi dă ca leac al întristării dispreţuirea celor materiale. Sfântul Ioan Scărarul arată şi el că „acela care a urât lumea a scăpat de întristare; iar cel ce e împătimit de ceva din cele văzute încă n-a scăpat de ea. Căci cum nu se va întrista de lipsa a ceea ce iubeşte ?” Iar Evagrie spune: „Cel ce se fereşte de toate plăcerile lumeşti e o cetate de nepătruns pentru demonul tristeţii. Căci tristeţea e lipsa unei plăceri, ce stă de faţă ori nădăjduite. Şi nu poate fi biruit un astfel de vrăjmaş de avem vreo înclinare pătimaşă pentru vreun lucru pământesc. Căci el întinde năvodul şi naşte tristețea tocmai în locul  de care vede că suntem atraşi cel mai mult”. Citeşte mai departe…

Jean-Claude Larchet: DESPRE ÎMPĂRTĂŞIREA DEASĂ

august 19th, 2013 Fără comentarii

Despre împărtăşirea deasă

 

 

 

Un tânăr român, aflat recent în călătorie în Franţa se declara mirat de faptul că în bisericile ortodoxe occidentale (în special în cele ruseşti) credincioşii se împărtăşesc în număr mare şi în des. El vedea în această practică o influenţă a catolicismului sau a protestantismului. Aceasta viziune asupra lucrurilor este inexactă din mai multe puncte de vedere.
În timpurile apostolice şi până în secolul al IV-lea împărtăşirea deasă şi chiar zilnică era o practică normală. Părinţii o încurajau călduros. Numeroşi Părinţi și scriitori ai Bisericii – Tertulian, Clement al Alexandriei, Origen, Ciprian al Cartaginei, Chiril al Alexandriei, Ambrozie al Mediolanului, Hilarie de Poitiers, Augustin, Ioan Casian – vedeau în cuvintele rugăciunii Tatăl nostru «pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi», o cerere către Dumnezeu pentru a putea primi în fiecare zi pâinea euharistică. Tertulian scria: «Creştinii ating în fiecare zi trupul Domnului». Sfântul Ciprian constata: «Creştinii se împărtăşesc în toate zilele, daca nu au făcut păcate grave», iar Sfântul Vasile cel Mare spune: « Împărtăşirea zilnică şi participarea la Sfântul Trup şi Sânge al lui Hristos sunt bune şi utile, pentru că El însuşi spune «Cine mănâncă Trupul meu şi bea Sângele meu rămâne întru mine şi eu întru el şi va avea viaţă veşnică» (Ioan 6, 55). Cine se poate îndoi că împărtăşirea deasă este echivalentul vieţii veşnice ? Noi mai puţin, căci ne împărtăşim de patru ori pe săptămână: duminica, miercurea, vinerea şi sâmbăta şi în alte zile, daca este pomenirea unui sfânt.» (Canonul 94). Citeşte mai departe…

Jean-Claude Larchet: DESPRE IUBIREA VRĂJMAŞILOR

septembrie 29th, 2012 Fără comentarii

Iubirea de vrăjmaşi, semn şi criteriu al desăvârşirii duhovniceşti

*

Referindu-se la porunca lui Hristos dată cu privire la iubirea de vrăjmaşi: „Fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru Cel ceresc de­săvârşit este” (Mt. 5, 48), mulţi Părinţi văd în capacitatea de a iubi pe vrăjmaşi un semn al desăvârşirii duhovniceşti.

Iubirea de vrăjmaşi e într-adevăr un criteriu al împlinirii primei porunci, aceea ce a iubi pe Dumnezeu (Mt 22, 37-38), căci, după cuvintele

Sfântului Ioan Teologul: „Dacă spune cine­va că-L iubeşte pe Dumnezeu, dar pe fratele său îl urăşte, min­cinos este. (…) Cine iubeşte pe Dumnezeu iubeşte şi pe fratele său” (1 Ioan 4, 20-21). Sfântul Maxim se face în mod nemijlocit ecoul acestei ultime afirmaţii: „Cine iubeşte pe Dumnezeu iu­beşte întru totul şi pe aproapele său”.

Atunci când este bine înţeleasă, iubirea de vrăjmaşi e un criteriu al împlinirii celei de-a doua porunci, asemenea primei (Mt 22, 39): nu putem pretinde că iubim pe aproapele nostru dacă am exclude pe cineva de la această iubire. Aşa cum observă Sfântul Ignatie Brianceaninov, „iubirea de vrăjmaşi e treapta cea mai înaltă pe scara iubirii de aproapele”. Citeşte mai departe…

Categories: Predici Tags: ,

INTERVIU CU TEOLOGUL JEAN-CLAUDE LARCHET: Biruirea patimilor ne aduce vederea duhovnicească

octombrie 13th, 2011 Fără comentarii

INTERVIU CU TEOLOGUL JEAN-CLAUDE LARCHET

Biruirea patimilor ne aduce vederea duhovnicească 

Biruirea patimilor ne aduce vederea duhovnicească – interviu cu teologul Jean-Claude Larchet

Bine-cunoscut nu doar în lumea universitară teologică, ci în întreg spaţiul ortodox, teologul Jean-Claude Larchet ne oferă noi teme de reflecţie şi întărire pe calea vieţii duhovniceşti. Transpar din cuvântul său discernământul şi realismul duhovnicesc, virtuţi atât de preţioase în lumea noastră. Autoritatea revelată a Scripturii se uneşte în gândirea teologului francez cu actualitatea spiritualităţii răsăritene, dând mărturie despre viaţa creştinului, astăzi, despre sensul bolii şi al suferinţei şi despre rolul esenţial pe care duhovnicul îl are pentru fiecare dintre noi.Duhul lumii de astăzi se imprimă în atitudinea omului. Cum ar putea el să afle reperele fundamentale ale vieţii duhovniceşti, câtă vreme în jurul lui este atât de multă ostilitate? Citeşte mai departe…

Teologul ortodox francez Jean Claude Larchet: „Am dăruit zece ani din viața mea Sfântului Maxim”

octombrie 15th, 2010 1 comentariu

 

„Am dăruit zece ani din viața mea Sfântului Maxim” 


Teologul ortodox francez Jean Claude Larchet va lansa astăzi, la ora 19:00, în Aula „Mihai Eminescu” a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, lucrarea „Sfântul Maxim Mărturisitorul – Mediator între Răsărit și Apus”, publicată la Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Lansarea va fi urmată de o conferință susținută de autor cu tema: “Actualitatea teologiei Sfântului Maxim Mărturisitorul“. Jean Claude Larchet ne-a vorvit despre opera Sfântului Maxim și despre legătura specială pe care o are cu acest mare sfânt mărturisitor.

Aveți o preocupare deosebită pentru scrierile Sfinților Părinți și v-ați oprit în mod special la Sf. Maxim Mărturisitorul. Cum l-ați cunoscut pe Sf. Maxim Mărturisitorul? Citeşte mai departe…