PELERIN ORTODOX

Despre duhovnic şi Sfânta Taină a Spovedaniei

Predica Părintelui Efrem Filotheitul la Duminica Întoarcerii Fiului Risipitor – 

 Taina pocăinței [1]  

OMILIA a XVI-a

Iubiții mei fii duhovnicești,

Așa cum știm, bunul Dumnezeu ne-a dăruit taina cea mare a Sfintei Mărturisiri, acest Botez sfânt prin care omul se spală sufletește și devine curat deplin, un om nou în Hristos.

Câtă mulțumire trebuie să-I aducem continuu lui Dumnezeu pentru acest mare dar pe care ni l-a lăsat! Ne-a oferit, adică, inima Lui deschisă, ca să intrăm ușor, ori de câte ori voim ca să ne curățim. Oricât ar păcătui omul, oricât s-ar tăvăli în păcat și și-ar întina sufletul, la un moment dat, poate, cu ușurință să devină alb ca porumbelul și ca zăpada. Există măreție mai mare decât aceasta, fericire mai mare pentru om?

În același timp, se întâmplă și un alt lucru deosebit: bucurie mare se face în cer pentru un păcătos care se pocăiește (Luca 15, 7). 

Omul plin de păcate nu numai că se mântuiește și devine fericit, dar invită și pe îngeri la prăznuire, se face prilej de bucurie mare.  Are loc o manifestare de laudă a biruinței celei mari înaintea lui Dumnezeu, pentru că au aflat despre pocăința omului păcătos.

Citeşte mai departe…

Sf. Ioan de Kronstadt:

DESPRE SPOVEDANIE

Spovedania-un examen al calităţilor duhovniceşti

Conţinutul spovedaniei individuale este o taina pe care trebuie să o păzească cu stricteţe atât preotul confesor, cât şi penitentul. De aceea partea lăuntrică a practicii spoveditului la părintele Ioan rămâne pentru noi ascunsă. S-au păstrat însă nu puţine mărturii ale celor ce au asistat la aceste spovedanii, care pot oferi o imagine şi asupra părţii lăuntrice a acestora.

Astfel, „la începutul slujirii sale pastorala – citim într-una din biografiile sale -, când doritori de a se spovedi mai des erau destul de puţini, părintele Ioan consacra fiecărui penitent foarte mult timp. Nu era o spovedanie simplă, formală, ci o întreagă lecţie, o «cercare», un examen al calităţilor duhovniceşti şi al cunoştinţelor religioase ale credinciosului. Uneori părintele petrecea ceasuri întregi în discuţii cu penitentul. Amânând de pe o zi pe alta dezlegarea păcatelot, îl determina să mai vina la el. Citeşte mai departe…

Spovedania trebuie să aibă loc în urma unei pregătiri

”Veniţi, aşadar, să ne lepădăm de tot păcatul, să plătim cele datorate de pe urma nedreptăţii, să stingem orice vrăjmăşie şi să facem fapte vrednice de pocăinţă, ca să ne împăcăm cu Dumnezeu şi să aflăm mila Sa dumnezeiască, şi astfel să devenim vrednici moştenitori ai împărăţiei Cerurilor, de care fie să avem parte cu toţii!”

Spovedania presupune o pregătire anterioară, fiindcă cel ce vine la duhovnic nepregătit în mod logic nu-şi aminteşte nici lipsurile, şi nu-şi cunoaşte nici excesele; evident că-şi ignoră datoriile neîmplinite şi mulţimea păcatelor sale; căci e cu neputinţă ca cel care nu şi-a cercetat cu câteva zile înainte faptele cu toată justeţea şi nepărtinirea şi după măsura lor, şi nu a conştientizat gradul vinovăţiei sale, să culeagă vreun folos de pe urma unei mărturisiri întâmplătoare şi nepregătite; pentru că incapacitatea memoriei de a-şi aminti totul, lipsa timpului pentru a se cerceta şi lipsa conştientizării gradului de vinovăţie fac nerodnică spovedania; astfel lăsăm multe patimi nevindecate, care ne şubrezesc sănătatea sufletului şi devin seminţe ale unor noi păcate; aşadar cel ce vine la spovedanie trebuie să se cerceteze pe sine cu câteva zile înainte, să-şi cântărească în amănunt fiecare faptă, să-şi înţeleagă lipsurile şi excesele şi aşa să se ducă la spovedanie şi să mărturisească doar cele mai devreme amintite; căci a discuta cu duhovnicul despre virtute şi despre fapte bune, dar a trece cu vederea şi a ascunde cu bună-ştiinţă patimile care întinează sufletul este acelaşi lucru cu ceea ce face un pacient care discută cu doctorul despre sănătate şi vigoare trupească în general, fără a face nici o referinţă la boala care-i macină trupul.

Citeşte mai departe…

 Pr. Constantin Sturzu:

Spovedania, încredinţare că suntem iubiţi de Dumnezeu

          Acum 18 ani, tot în timpul Postului Mare, m-am mărturisit pentru prima dată înaintea celui ce îmi este şi acum duhovnic. Student fiind la Filosofie, la scurt timp după momentul de trezire la Viaţă (de convertire, practic, chiar dacă, propriu-zis, nu am avut nici o clipă în care să nu cred în Dumnezeu), căutam, prin Iaşi, o biserică în care să mă pot spovedi. La prima dintre ele, undeva prin centru, m-am întâlnit, chiar la poartă, cu preotul care tocmai pleca. Se terminase „programul de spovedanie”. Nu m-am lăsat descurajat – deşi bine nu mi-a picat – şi am continuat să caut un duhovnic dispus să mă primească chiar şi „aşa târziu”, cu doar trei zile înainte de Sfintele Paşti. L-am găsit într-o mănăstire pe care zidurile împrejmuitoare o sorbeau din vacarmul oraşului şi o prefăceau, la propriu, într-o oază de linişte. De atunci, încontinuu, la fiecare dintre sutele, poate, de îngenuncheri sub epitrahilului duhovnicului, mă cuprinde o aceeaşi sfielnică teamă: eu nu ştiu cum să mă spovedesc.

Citeşte mai departe…

Sfântul Ioan Gură de Aur:
OMILIE DESPRE SPOVEDANIE

Legături:

• ÎPS Hierotheos Vlachos: Deosebirea dintre duhovnic şi psiholog
• Păcatul și pocăința
• Hotărârea Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse despre duhovnici şi unele abuzuri în Taina Spovedaniei
• Teologie.net: Interviu DESPRE IERTARE
• POSTUL DINAINTEA SPOVEDANIEI
• Ierom. Savatie Baştovoi: SINCERITATEA FAŢĂ DE DUHOVNIC
• 13 noiembrie: VIAŢA, CANONUL ŞI ACATISTUL SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR
• Sf. Ioan Gură de Aur: Femeia, dacă este bună, este ajutorul tău.
• Sf. Ioan Gură de Aur: Bărbații să nu ridice mâna asupra femeii

* * *

            Când ni-i bolnav trupul, facem totul si ne zbatem ca sa scapam de suferinte; dar când ni-i bolnav sufletul, amânam si nu ne sinchisim. De aceea nu scapam nici de bolile trupesti, pentru ca pentru noi sunt fara importanta cele necesare, iar cele fara importanta, necesare. Lasam izvorul pacatelor si curatim râurile. Ca pricina bolilor trupesti este pacatul cuibarit în suflet a aratat-o slabanogul de treizeci si opt de ani (In. 5: 2-15), bolnavul coborât prin acoperis (Lc. 5: 18-25), iar înainte de toti Cain (Fac. 4: 8). Dovezi despre adevarul acesta gasesti câte vrei si unde vrei. Sa secam, dar, izvorul pacatelor si vom opri toate pâraiele bolilor trupesti. Nu vei pune capat numai bolilor, ci si pacatului; si pacatului mai mult decât bolii, pe cât este sufletul mai bun decât trupul.
            Sa ne ducem, dar, la Hristos si acum; sa-L rugam sa ne întareasca slabanogitul nostru suflet; si, lasând la o parte toate cele trupesti, sa-I vorbim numai de cele duhovnicesti. Iar daca le vrei neaparat si pe cele trupesti, îngrijeste-te de ele dupa cele duhovnicesti. Nu dispretui pacatul, pentru ca nu simti dureri când pacatuiesti, ci tocmai de aceea mai ales suspina, ca nu simti dureri. Si nu simti dureri, nu pentru ca nu te musca pacatul, ci pentru ca sufletul, fiind plin de pacate, nu simte muscatura. Gândeste-te la cei care au constiinta propriilor lor pacate, ca se vaita mai cumplit decât cei taiati si arsi cu fierul înrosit; si câte nu fac, câte nu sufera, cât nu plâng si se tânguie, numai ca sa scape de chinurile constiintei? N-ar face-o, daca nu i-ar durea sufletul! Citeşte mai departe…

Spovedania ne este atât de folositoare nouă, păcătoșilor, încât trebuie să spunem cu bărbăție: Fără Spovedanie, nu este pentru noi mântuire! Avva Isaia mărturisește același cuget, atunci când zice: „De nu ar fi pocăință, nimeni nu s-ar mântui. După cum Botezul ne spală de păcatul cel de la începuturi și de toate păcatele săvârșite până la el, tot astfel și Pocăința, împreunată cu mărturisirea păcatelor, ne curăță de toate fărădelegile săvârșite după Botez!”

Pocăința este un leac ce nimicește păcatul. Ea este dar ceresc, putere minunată, care prin harul lui Dumnezeu înfrânge asprimea și tăria legilor. Ea pe toți îi primește și-i schimbă. Ea pe toți îi înnoiește, căci foc mistuitor este pentru curățirea păcatelor.

(Arhimandrit Serafim Alexiev, Viaţa duhovnicească a creştinului ortodox, traducere din limba bulgară de Valentin-Petre Lică, Editura Predania, Bucureşti, 2010, p. 87)

Sursa: doxologia.ro