Arhivă

Post Tăguit cu ‘Pr. Constantin Sturzu’

Pr. Constantin Sturzu: Bogat şi nebun? Fii doar bogat

noiembrie 16th, 2013 Fără comentarii

Bogat şi nebun? Fii doar bogat

pr. Constantin Sturzu
 

Nimic nu poate garanta omului că va mai trăi un an sau o zi. Numai Dumnezeu ştie momentul în care sufletul nostru va fi luat la ceruri, de aceea trebuie să fim pregătiţi în orice clipă pentru a ne încheia socotelile cu această viaţă, mai ales că nu luăm nimic cu noi dincolo, indiferent de rangul şi de bogăţia pe care o avem.

 

Sfinţii Părinţi au rânduit ca în duminicile din această lună, noiembrie, să fie citite în biserici o serie de pericope evanghelice în care tema principală este bogăţia materială şi modul în care aceasta este utilizată spre mântuirea sau spre pierderea sufletului. Acum două duminici am văzut cum un bogat nemilostiv şi zgârcit ajunge în iad, iar săracul Lazăr, ce cerşea la poarta lui, este dus de îngeri în sânul lui Avraam. Apoi, duminica trecută, am învăţat de la samarineanul milostiv că, dacă faci un mic efort (inclusiv de natură materială), poţi salva viaţa unui om. Pe cel bătut de tâlhari, samarineanul îl duce la o casă de oaspeţi unde îşi asumă toate cheltuielile pe care le presupunea îngrijirea acestuia. Duminica viitoare vom afla ce l-a întristat pe un dregător bogat căruia Mântuitorul îi dezvăluie cum poate să strângă adevăratele comori, cele din ceruri. Tot despre un bogat este vorba şi în evanghelia citită mâine în biserici (de la Luca 12, 16-21), încât ne putem întreba care este motivul pentru care se acordă atâta atenţie acestui subiect: bogăţia materială. Unii ar putea să reproşeze celor care au ales să se citească în biserici aceste pericope faptul că nu prea au dat dovadă de simţ practic, că mesajul acestor pilde se adresează celor bogaţi pe care, din păcate, rareori îi vezi venind duminica la Sfânta Liturghie. Ei bine vom vedea, până la sfârşitul articolului că, de fapt, aceste pilde ne vizează pe fiecare dintre noi, chiar şi pe cei mai săraci. Citeşte mai departe…

Pr. Constantin Sturzu: Libertate sau liber arbitru: o confuzie frecventă

noiembrie 2nd, 2013 Fără comentarii

Libertate sau liber arbitru: o confuzie frecventă

pr. Constantin Sturzu

Această eliberare o aduce doar Mântuitorul (Eliberatorul) Hristos. Când El ne spune că a biruit lumea, nu ne-o spune spre a se lăuda, spre a ne impresiona, ci spre a ne încuraja să ne împărtăşim din această biruinţă a lui, să îndrăznim să fim şi noi liberi. Mai pe scurt. Noi avem libertatea (reală) de a alege să fim sau nu cu Dumnezeu.

Aşa cum am promis, voi relua seria de articole dedicate unor probleme esenţiale ale creştinismului de azi. De data aceasta nu voi porni de la unele gânduri ale filosofului creştin Berdiaev, dar le voi aduce în discuţie în partea a doua a articolului. Voi porni de la o serie de frământări ale omului contemporan asupra problemei libertăţii şi aliberului arbitru. Două concepte care acoperă două realităţi diferite, dar nesesizate ca atare decât de foarte puţină lume. Recunosc că am fost provocat să abordez această temă de medicul psihiatru Andreea Hefco din Iaşi, căreia îi datorez şi accesul la opiniile unor oameni de ştiinţă pe care îi citez. Ca punct de plecare al discuţiei noastre este întrebarea: avem noi posibilitatea reală de a alege atunci când suntem puşi în situaţia de a lua o decizie?

Există opinii care susţin că nu există liber arbitru. Psihologul Daniel Wegnerafirma, într-o lucrare întocmită după toate regulile ştiinţifice, că voinţa conştientă care stă la temelia oricărei acţiuni umane absolut libere, nu este mai mult decât o iluzie produsă de creier. Mai exact este o senzaţie. În sprijinul acestei teorii este invocată şi opinia luiAlbert Einstein, care ar fi descris situaţia astfel: „Dacă Luna, în rotirea ei eternă în jurul Pământului, ar avea conştiinţă de sine, s-ar simţi profund convinsă că se mişcă pe calea ei, din propria voinţă. În acelaşi fel, o fiinţă dăruită cu o înţelegere mai profundă şi o inteligenţă mai ascuţită ar privi omul şi acţiunile lui şi ar zâmbi văzând că omul are iluzia că acţionează potrivit voinţei sale libere.” Profesorul Haggard, unul dintre cei mai importanţi specialişti în neuroştiinţe din Marea Britanie, afirmă că, dacă vrem să definim liberul arbitru drept capacitatea de a schimba cursul universului şi de a ignora legile sale cauzale, atunci acesta nu există. Cercetătorul afirmă că ceea ce noi considerăm a fi „libertate de alegere” este de fapt produsul complexităţii fiinţei umane. Citeşte mai departe…

Pr. Constantin Sturzu: Pruncii Simeon şi Parascheva. Cu Maica lor

octombrie 12th, 2013 Fără comentarii

Pruncii Simeon şi Parascheva. Cu Maica lor

pr. Constantin Sturzu

Pruncii Simeon şi Parascheva au ales o viaţă de sfinţenie, întrecând cu mult pe părinţii lor, iar această alegere nu şi-au schimbat-o pe parcursul întregii lor vieţi. Au ales să fie şi fii ai Părintelui ceresc şi ai Bisericii, după cuvântul care ne spune că: „Nimeni nu-L poate avea pe Dumnezeu drept Tată, dacă nu are Biserica drept Mamă”.

În sinaxare sunt multe categorii de sfinţi. Sunt unii care s-au botezat la o vârstă adultă, alţii care, deşi botezaţi din fragedă pruncie, după o viaţă plină de păcate, s-au pocăit şi au dobândit în partea a doua a vieţii cununa sfinţeniei. O categorie aparte de sfinţi o reprezintă cei care încă de la naştere s-au arătat a fi plini de Duhul Sfânt. Pentru unii (mai ales pentru cei şovăielnici în credinţă) pare un lucru greu de crezut că ar putea să existe copii cu viaţă sfântă încă de la concepere. Că un bebeluş poate alege să primească a fi alăptat doar din sânul drept al maicii sale. Sau să fie atât de postitor încât să nu primească a fi alăptat nici măcar din acest sân dacă mama a mâncat carne sau a băut vin. Şi totuşi, aşa a fost în cazul Sfântului Simeon (trăitor în Antiohia veacului VI), ale cărui moaşte se află în zilele acestea la Iaşi, alături de cele ale Sfintei Cuvioase Parascheva. E un lucru greu de acceptat pentru mentalitatea omului de astăzi faptul că un copilaş ar putea să aibă un asemenea comportament. Asta pentru că există concepţia că, până nu începe să vorbească şi să aibă o comunicare raţională, un copil e un soi de „animăluţ de casă”, complet neputincios. Mai exact, nu este tratat ca o persoană. (Ca o paranteză: deloc întâmplător, trăim în epoca în care doi specialişti în bioetică medicală au îndrăznit să facă o propunere şocantă, într-o revistă medicală prestigioasă, aceea de a se permite eutanasierea copiilor bolnavi în primele luni de după naştere, argumentând că aceştia n-ar fi încă persoane, după cum – în concepţia lor – nici fetusul nu este!). Citeşte mai departe…

Pr. Constantin Sturzu: Am aflat că sunt pe moarte

octombrie 6th, 2013 Fără comentarii

Am aflat că sunt pe moarte

pr. Constantin Sturzu

Pe scurt: să nu ne mai plângem de milă! Apoi, să primim Trupul Său spre a se atinge de al nostru (cum altfel, dacă nu prin împărtăşanie?), iar mintea noastră se va încredinţa de Cuvântul care o va şi trezi şi o va ridica, tânără şi dornică de viaţă, din sicriul în care s-a cuibărit până acum.

De ceva vreme încoace, un foarte bun prieten, suferind de o boală incurabilă, îşi aşteaptă, din clipă în clipă, sfârşitul. Este, cum se spune, pe moarte. Medicii nu-i mai dau nici o şansă, deşi deja a depăşit cu mult momentul până la care aceştia pronosticau că va mai trăi. Oricât de multă experienţă ai avea cu astfel de situaţii (iar ca preot te întâlneşti deseori cu persoane ce-şi numără zilele care le-au mai rămas), tot nu ştii ce este mai bine să zici sau să faci. Rugăciunea şi sfintele taine sunt singurul ajutor real, dar, din punct de vedere uman, e foarte greu să empatizezi cu durerea unui astfel de bolnav. E ca şi cum ai cere unui om sătul de mâncare să-l înţeleagă pe unul flămând. Sfinţii da, ei pot să empatizeze cu totul în astfel de situaţii, pentru că ei se pun cu toată fiinţa la rugăciune pentru aproapele lor, ajungând să primească şi să cunoască, uneori la propriu, durerile acestuia. Harul care izvorăşte din Dumnezeu îi face capabili de acest lucru; acest har se revarsă peste ei întrucât se unesc atât de intim cu Hristos Domnul, Cel ce S-a răstignit pe cruce, luând asupra Sa toate păcatele lumii. Cei care nu au ajuns să guste dulceaţa sfinţeniei, nu au, oare, nici o şansă să-i înţeleagă pe cei aflaţi în cumplite chinuri sau chiar pe moarte? Citeşte mai departe…

Pr. Constantin Sturzu: Creştinul Berdiaev

septembrie 29th, 2013 Fără comentarii

Pr. Constantin Sturzu: Creştinul Berdiaev

Prezenţa şi implicarea intelectualilor în Biserică a fost dintotdeauna un subiect incomod. Puţini au fost teologii/ clericii care şi-au asumat un dialog deschis pe acest tărâm. Iar când acest dialog s-a înfiripat, nu rareori el a avut puternice nuanţe polemice. O viziune integratoare asupra actului cultural, asupra reflecţiei filosofice sau asupra descoperirilor ştiinţifice rareori putem sesiza în biografia unor personalităţi bisericeşti. La noi avem, în acest sens, strălucite excepţii în persoana unor clerici precum Mitropolitul Antonie Plămădeală sau Părintele Constantin Galeriu. Nici Ortodoxia din afara spaţiului românesc nu a cunoscut abordări radical diferite. Insuficient valorificată, prezenţa intelectualului în Biserică poate aduce acel suflu revigorant de care un organism viu, precum este Biserica, are absolută nevoie, mai ales în dimensiunea sa socio-culturală. Am ales, de aceea, pe unul dintre intelectualii incomozi din Biserica Ortodoxă spre a-i creiona portretul, mai ales din perspectivă creştină. Este vorba despre filosoful rusNikolai Alexandrovici Berdiaev (1874-1948), prolificul scriitor ce a suscitat numeroase controverse în mediul eclezial. Şi tocmai pentru că a ridicat, sistematic, probleme ce se dovedesc a fi de o strictă actualitate pentru creştinismul bimilenar, îi voi dedica o serie de articole în cadrul acestei rubrici, cu speranţa că numai intrând pe tărâmul unor chestiuni incomode, fără prejudecăţi, ajutăm la îndreptarea acelor slăbiciuni omeneşti sesizate în viaţa Bisericii.

Personaj pitoresc şi cu o prezenţă constantă în cercurile în care se dezbăteau ideile filosofice ale timpului său, scriitor solitar, evitând orice curent de gândire care l-ar fi putut asimila, implicat în mişcările politice ale timpului său, dar declamând inconsistenţa oricărei doctrine politice, sensibil până la limita sacrificiului suprem la suferinţele celor din jur, dar neînţeles şi evitat pentru radicalismul convingerilor sale, sincer şi entuziast apărător al unui creştinism înnoit şi înnoitor, dar mai mereu în relaţii încordate (până la limita excomunicării) cu reprezentanţii unei Biserici pe care a criticat-o şi a iubit-o în egală măsură, Berdiaev este, înainte de toate şi în toate scrierile sale, un om liber. Libertatea de a gândi şi de a-şi exprima cu francheţe, fără menajamente, convingerile l-a caracterizat în cea mai mare măsură, aducându-i aprecieri de la cititori din toate colţurile lumii, dar şi atrăgându-i multe inamiciţii pe considerente ideologice, filosofice sau religioase. Citeşte mai departe…

Pr. Constantin Sturzu: CU CE SE POATE ASORTA CRUCEA

septembrie 15th, 2013 Fără comentarii

Cu ce se poate asorta crucea

pr. Constantin Sturzu
 

Avem în faţă două căi, două cruci: a tâlharului de-a dreapta, care s-a pocăit, sau a tâlharului de-a stânga, care a hulit. Viaţa noastră stă sub semnul alegerii uneia dintre cele două opţiuni posibile.

            Praznicul Înălţării Sfintei Cruci, fixat în calendar pe data de 14 septembrie, este încadrat de două duminici în care se citesc, în biserici, pericope evanghelice al căror subiect principal este Crucea. Dacă duminica trecută am meditat asupra tainei Crucii lui Hristos, înţelegând că Mântuitorul S-a răstignit pentru ca „oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”, duminica aceasta vom medita asupra crucii pe care fiecare dintre noi este dator a o purta dacă doreşte să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat, S-a răstignit şi a înviat pentru a ne smulge din moartea păcatului şi pentru a ne dărui viaţa veşnică. Acest mesaj evanghelic se adresează tuturor oamenilor, întrucât Mântuitorul, înainte de a îndemna pe fiecare să-şi ia crucea sa, rosteşte cuvintele: „oricine voieşte”. Indiferent de neamul din care face parte, de condiţia socială, de viaţa pe care a dus-o până la un anumit moment, oricinepoate să urmeze lui Hristos, să-i devină ucenic şi să se înscrie, prin aceasta, pe drumul spre viaţa veşnică.

Deşi, ca Fiul al Dumnezeu, I S-a dat toată puterea „în cer şi pe pământ”, totuşi Hristos nu doreşte ca prin vreo constrângere oarecare să fie mântuit omul. Cuvintele„oricine voieşte să vină după Mine” înseamnă doar că este posibil ca toţi oamenii să urmeze lui Hristos, nu şi că este obligatoriu ca acest lucru să se întâmple. Omul a avut, încă de la zidirea sa şi punerea în grădina Edenului, posibilitatea de a asculta sau nu de cuvântul lui Dumnezeu. Atunci i s-a dat poruncă„să nu mănânci” şi nu a ascultat, căzând în păcat. Acum, când este supus păcatului, omul este doar îndemnat:„oricine voieşte”. Vedem aici dragostea dumnezeiască milostivindu-se de om şi arătându-i calea. Însă după cum nici pe Adam nu l-a împiedicat să mănânce din fructul oprit, nici pe noi Dumnezeu nu ne va obliga să alegem o cale care nu duce spre Împărăţie. Dumnezeu ne doreşte pe toţi alături de El, până la unul, dar alegerea noastră, voinţa noastră liberă, nici măcar de El (mai ales de El!) nu este încălcată. Pentru că poţi forţa pe cineva să facă multe lucruri, dar nu-l poţi forţa nicicum să te iubească. Iar Ziditorul nostru ştie cel mai bine aceasta. Citeşte mai departe…

Pr. Constantin Sturzu: Maica Domnului, „un templu viu pentru Dumnezeu”

septembrie 7th, 2013 Fără comentarii

Maica Domnului, „un templu viu pentru Dumnezeu”

pr. Constantin Sturzu

A fost nevoie ca o mamă să fie pregătită pentru a-L naşte pe Ziditor, pentru re-facerea din temelii a întregii umanităţi. Ea trebuia să fie fecioară, căci aşa după cum primul om s-a născut din pământ virgin, tot astfel re-facerea trebuia să se petreacă printr-un pântece feciorelnic, iar nu dintr-o plăcere trecătoare, fie ea şi legitimă. Aşa trebuia să fie săvârşită naşterea Ziditorului, căci Dumnezeu a primit să Se nască pentru izbăvirea celui robit de plăcere. Cine a fost aşadar vrednic de aceasta?

 

Un nou an bisericesc debutează toamna, pe 1 septembrie, pentru că, potrivit vechii tradiţii iudaice, toamna a început istoria omului în raiul pe care i-l pregătise Dumnezeu. Iar prima sărbătoare pe care o găsim în calendar, pe 8 septembrie, este, deloc întâmplător, cea a Naşterii Maicii Domnului. Este fixată în ziua a opta pentru a arăta strânsa legătură pe care acest praznic împărătesc îl are cu mântuirea noastră, întrucât cifra 8 reprezintă, în teologie, simbolul vieţii veşnice. După cele şapte zile ale creaţiei, va veni, la sfârşitul lumii, ceea ce numim ziua a opta, când lumea va fi judecată şi vom avea un cer nou şi un pământ nou.

Avem, aşadar, în fiecare an, ca primă sărbătoare, tocmai pe aceasta – numită în popor şiSântă Măria mică, spre deosebire de Adormirea Maicii Domnului, care esteSântă Măria mare – pentru că, prin naşterea Fecioarei se pune începutul mântuirii noastre. Întrucât tatăl Fecioarei Maria, Ioachim, îşi trăgea obârşia din Natan, fiul lui David, iar mama sa, Ana, era din neamul lui Aaron, putem spune că Maica Domnului era, după tată, din neam împărătesc, iar după mamă din neam arhieresc. Nu este lipsit de semnificaţie acest amănunt întrucât Cel Căruia îi va da naştere, Iisus Hristos, este numit şi Împăratul împăraţilor sau Marele ArhiereuSfântul Nicodim Aghioritulne spune că această naştere a Maicii Domnului este cu totul deosebită şi unică în întreg Vechiul Testament. Cu toate că şi alte femei au născut după ce multă vreme au fost sterpe, cum ar fi Sara, Rahila sau mama lui Samson, acestea toate au născut nu fete, ci băieţi. Prima şi singura care a născut fată a fost Ana cea stearpă şi aceasta arată rolul, unic în istorie, care se pregătea pentru Maria, acela de a-L aduce pe pământ pe Mântuitorul.      Citeşte mai departe…

Pr. Constantin Sturzu: DOAR TREI PAŞI PÂNĂ LA DUMNEZEU

august 25th, 2013 Fără comentarii

Doar trei paşi până la Dumnezeu

pr. Constantin Sturzu

Dacă îndrăznim să spunem, precum Petru: „Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă” (Matei 14, 28), atunci ne ridicăm, cu adevărat, la măsura demnităţii noastre. Pentru că Dumnezeu asta vrea de la noi: să avem o întâlnire ca de la Persoană la persoană, să îndrăznim să cerem a face ceea ce-L vedem pe Domnul făcând, să păşim peste toate furtunile iadului cu ochii ţintă la El. Numai aşa are loc vederea lui Dumnezeu, desăvârşita întâlnire cu Dumnezeu. Acesta este „testul persoanei”.

Dumnezeu şi omul. O temă care le cuprinde pe toate. Pe care, dacă n-o desluşim cum se cuvine, ne ratăm întreaga existenţă. Omul poate încerca să spună câte ceva despre Dumnezeu, dar de fiecare dată va rata subiectul, deşi adesea este atât de aproape. Dumnezeu vorbeşte necontenit omului, dar el nu poate asculta, e prea ocupat cu propriile-i gânduri. Dacă ar avea capacitatea de a se deschide către Dumnezeu, ar primi răspunsurile pe care le caută… Şi se poate porni de oriunde, de la orice eveniment din viaţa noastră, de la orice gând sau trăire, de la orice informaţie pe care o primim, indiferent de „canalul” pe care ni se transmite. Dar, mai ales, putem primi răspunsuri aplecându-ne asupra Evangheliilor, chiar şi când acestea, aparent, au alt subiect decât cel care ne interesează pe noi. Cum e şi pericopa ce se va citi în biserici mâine, la duminica a noua după Rusalii. Ni se relatează (la Matei 14, 22-33) despre furtuna care s-a iscat pe mare şi care acoperea de valuri corabia în care se aflau ucenicii Domnului, despre mersul pe mare al lui Mântuitorului, despre îndrăzneala lui Petru de a cere să meargă pe apă şi, în final, despre potolirea furtunii. Acest moment, dimpreună cu cel premergător, cuprinde întreaga relaţie a omului cu Dumnezeu. E o poveste de dragoste ce se poate structura în trei paşi (ce implică, fiecare, un „test”).

Testul confortului şi al plăcerii

Momentul amintit mai sus (al potolirii furtunii pe mare) este precedat de înmulţirea celor cinci pâini şi a celor doi peşti, din care s-au săturat, în pustie, „ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii”. Mulţimea aceasta, de care îi era milă Domnului, era acum vindecată şi hrănită, şi trupeşte şi sufleteşte. Primise aceste daruripentru că avusese îndrăzneala de a-L urma pe Iisus fără a sta pe gânduri, fără a se asigura că are cu ce se hrăni pe drum, fără a-şi pune problema ce lasă în urmă, acasă. Aşadar,primul pas al omului spre a-L cunoaşte, cu adevărat, pe Dumnezeu este unul în care lasă în urmă tot, renunţă la avere, poziţie socială, preocupări de orice natură, etc. – spre a se îndrepta către Cel pe care-L mărturiseşte ca Mântuitor (sau Eliberator). Acest tip de renunţare poate fi pentru întreaga viaţă (cazul mai ales al monahilor, al pustnicilor) sau este unul caracteristic doar momentului de convertire, de întoarcere spre Dumnezeu. E un soi de nebunie în care eşti dispus să renunţi la orice pentru a te îndrepta spre Cel căutat, cu pasiunea cu care cel ce se îndrăgosteşte orbeşte lasă toate spre a se întâlni cu persoana iubită. Iar întâlnirea e una cu adevărat terapeutică. Te vindeci de toate rănile dobândite în lume şi primeşti cuvânt de învăţătură pentru toate luptele ce vor urma de acum încolo. Citeşte mai departe…

Pr. Constantin Sturzu: CREATIVITATEA ÎN ORTODOXIE

august 11th, 2013 Fără comentarii

Creativitatea în Ortodoxie

pr. Constantin Sturzu

 

De curând a apărut, cu aprobarea Sfântului Sinod şi cu binecuvântarea Părintelui Patriarh Daniel, o nouă ediţie a Molitfelnicului, acea carte de cult ce cuprinde rânduiala săvârşirii Sfintelor Taine – cum sunt Botezul sau Cununia, a ierurgiilor – cum sunt înmormântările şi sfinţirea apei, a altor slujbe şi rugăciuni necesare pentru ca să se poată sfinţi întreaga viaţă a omului, inclusiv cele cu care el interacţionează, într-un fel sau altul. Deşi nu am reuşit să o parcurg decât punctual (are 828 de pagini), se poate lesne sesiza o îmbunătăţire faţă de ediţiile anterioare. Mai întâi, se poate observa că au fost îndreptate unele greşeli, dintre care unele extrem de grave. Spre exemplu, la rugăciunea numită în limbaj popular şi „dezlegarea mare”, apărea până acum: „ori la rugăciune şi la cântare stând, mintea lor s-a abătut la alte (subl. m.) viclenii şi deşertăciuni lumeşti”. Firesc, acel „alte” a fost înlăturat. Sau, la rânduiala îmbisericirii pruncului (la 40 de zile), se face acum precizarea că ea se săvârşeşte „indiferent dacă pruncul este sau nu botezat”. Până acum se mergea pe ideea că îmbisericirea se facedoar după botez, chiar dacă botezul se săvârşea, spre exemplu, la trei luni de la naşterea copilului. E un prim pas spre a îndrepta această rânduială, unele voci autorizate în materie de teologie liturgică susţinând chiar că îmbisericirea se face doar înainte de botez (precum la catehumenii de odinioară), fiind o anomalie a îmbiserici pe cineva care este deja în Biserică, fiind botezat, miruns şi chiar împărtăşit!

Suplimentar faţă de ediţiile anterioare, apar o serie de rugăciuni care vin în întâmpinarea unor nevoi reale ale credincioşilor, sesizându-se, din acest punct de vedere, o mai firească adecvare a acestora la contextul vieţii de azi. Spre exemplu, avem, în noua ediţia a Molitfelnicului, rugăciuni la binecuvântarea unui monument, la încheierea anului şcolar, la începerea unei lucrări de folos obştesc (sau a unei lucrări particulare), la binecuvântarea stupilor, la deschiderea unei reuniuni sau la deschiderea unei tabere pentru tineri creştini. Între aceste „noutăţi” se numără şi rugăciunea pentru binecuvântarea unui vehicul, care a făcut oarecare vâlvă în presa noastră. Dar reacţiile nu au fost de genul: „Ce bine că s-a gândit Biserica să vină cu o rugăciune specială pentru mijlocul de transport cel mai răspândit, evitând a mai adapta acea rugăciune de binecuvântare a corabiei/ luntrei!”. Nu, dimpotrivă, s-au găsit să critice introducerea acestei rugăciuni pe motiv că ar fi fost „inventată” din raţiuni financiare, ca „să mai facă popii un ban”. Puţini s-au sinchisit a consemna că binecuvântarea maşinii nu este o noutate, doar că acum există o rânduială specială pentru asta. Citeşte mai departe…

Pr. Constantin Sturzu: 666 din 1984?

august 2nd, 2013 Fără comentarii

666 din 1984?

pr. Constantin Sturzu
 
 

Nu poţi avea puterea absolută în lume dacă nu ai puterea de a decide ce e corect şi ce nu, ce este negru şi ce este alb!Şi, mai mult decât atât, această putere îşi atinge apogeul în momentul în care ai dreptul de a stabili doar tu(cel de la putere), prin legi sau prin alte mijloace, că azi un anume mod de a privi lucrurile este corect (sau legal), iar mâine exact acelaşi lucru esteincorect (sau ilegal). Cu alte cuvinte să ai atâta putere încât printr-o lege să poţi spune (în funcţie de interese) cum trebuie gândit asupra oricăreichestiuni, iar ceilalţi să se supună, docili, însuşindu-şi respectiva viziune.

 

 

Aşa cum precizam în articolul de săptămâna trecută, aş dori să închei acum seria articolelor dedicate derapajelor acestei – celei mai noi – „religii”, cunoscută şi sub numele de „corectitudine politică”. Chiar dacă, cel mai probabil, evenimentele ulterioare mă vor mai provoca şi la alte abordări, aş dori să încerc acum o evaluare, fie ea şi parţială, a evenimentelor care îşi pun deja la modul cel mai serios amprenta asupra vieţii noastre. Asistăm, după cum este lesne de sesizat, la o ofensivă din ce în ce mai intensă a unui mod de a conduce lumea care se revendică, aparent, de la nobila intenţie de a respecta „drepturile omului”. Spun „aparent”, pentru că, aşa cum vom vedea, nu de drepturile omului, în genere, le pasă mai marilor lumii, ci de dreptul lor de a modela lumea aşa cum îşi doresc. Dar să nu anticipăm. Citeşte mai departe…

Categories: Diverse Tags: