Arhivă

Post Tăguit cu ‘Pr. Dumitru Stăniloae’

16 nov 2018 – 115 ani de la nașterea Părintelui Dumitru Stăniloae

noiembrie 16th, 2018 Fără comentarii

16 nov 2018 – 115 ani de la nașterea Părintelui Dumitru Stăniloae

dumitru-staniloae-03
La 16 noiembrie 1903 se năștea la Vlădeni, județul Brașov, cel mai mare teolog ortodox contemporan, părintele Dumitru Stăniloae. De la acel moment, acum, în luna noiembrie, aniversăm 110 ani de la nașterea sa, ceea ce ne oferă ocazia să evocăm personalitatea şi opera marelui nostru teolog. Astăzi, numele părintelui Stăniloae îl întâlnim oricând dorim să aflăm lucruri legate de teologia ortodoxă. Părintele profesor Stăniloae a reuşit prin opera sa teologică să facă o sinteză neopatristică şi astfel să ne aducă în prim plan nouă celor de astăzi profunzimea şi frumuseţea gândirii patristice izvorâtă din paginile Sfintei Scripturi.

Pentru părintele profesor teologia trebuie înţeleasă ca ştiinţă a mântuirii şi a vieţii veşnice. Teologia sa este una a iubirii şi a comuniunii personale în centrul căreia stă dogma Sfintei Treimi. În acest sens, Sfânta Treime este plenitudinea persoanei în comuniune. Citeşte mai departe…

Cuvânt teologic al Părintelui Dumitru Stăniloae la Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci (Luarea Crucii şi urmarea lui Hristos)

septembrie 14th, 2018 Fără comentarii

Crucea – semnul iubirii Lui Hristos pentru oameni

Cuvânt teologic al Părintelui Dumitru Stăniloae:

Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci (Luarea Crucii şi urmarea lui Hristos)

dumitru-staniloae-portret

(Marcu 8, 34-38 şi 9, 1)

[…] Crucea nu este un mijloc de distrugere, ci o poartă spre realitatea supremă şi netrecătoare a lui Dumnezeu. În virtutea acestei dispoziţii, crucea ne deschide ochii şi calea spre Dumnezeu, ne face creaţia transparentă pentru Dumnezeu.

 

Crucea de fapt pune totuşi în lumină o valoare a creaţiei prin faptul că ea ne face să vedem şi să trăim prin ea transparenţa lui Dumnezeu şi legătura cu El şi prin aceasta sfinţeşte creaţia, sau o face să ne umple de putere şi de lumina lui Dumnezeu.

1. Crucea ca mijloc de desăvârşire şi eternizare a creaţiei şi a omului în Dumnezeu

Fără îndoială, nu orice cruce, adică nu orice suferinţă şi orice moarte, ne face transparent pe Dăruitorul lumii şi ne pune în legătură cu El, ca persoană infinită în viaţă şi iubirea Sa, fapt care dă şi lumii o mare importanţă. Când omul gândeşte că, dincolo de această lume, nu mai este o altă realitate, suferinţa şi moartea legate în orice caz de ea nu sunt mântuitoare, nu au un sens pozitiv. […]
În general, suferinţa şi moartea în această lume arată insuficienţa ei, arată că ea nu poate fi realitatea absolută. De aceea, chiar această suferinţă şi moarte fac pe mulţi oameni să nu se alipească de lume, ca de realitatea ultimă. În acest sens, Nicolae Cabasila, un scriitor bizantin din secolul al XIV-lea, scrie că suferinţa şi moartea nu sunt un blestem, în calitatea lor de consecinţe ale păcatului, ci şi mijloace acceptate de Dumnezeu pentru a face pe om să nu se alipească prea mult de lume.

Dar numai în Hristos suferinţa şi moartea au putut fi folosite deplin, ca mijloace ale eliberării omului de stăpânirea păcatului şi de biruinţă asupra lor însele. Căci numai Hristos, trăind în lume, a suportat pătimirea şi moartea neamestecate cu păcatul.

După căderea de la început, nevoile omului care trebuie satisfăcute de lume au câştigat asupra lui o forţă atât de mare, că el exagerează satisfacerea lor, într-un fel atât de egoist, încât uită de Dumnezeu şi de semenii săi şi se ataşează total lumii într-un mod accentuat egoist. Părinţii Bi-sericii exprimă aceasta zicând că efectele de foame, de sete, de oboseală au început după cădere să fie satisfăcute într-un mod păcătos, iar frica de moarte a chinuit pe om aşa de tare, că el accepta toate laşităţile şi compromisurile pentru a scăpa de ea, pentru un oarecare timp.

Hristos n-a satisfăcut efectele acestea într-un mod păcătos, adică nu le-a lăsat să alunece spre plăcere, nici nu s-a lăsat împins de frica morţii pentru a face orice s-o evite. Singur Hristos a dus o viaţă şi a suportat moartea ca o jertfă curată oferită în numele oamenilor lui Dumnezeu Tatăl. El a pus în această satisfacere strict necesară a trebuinţelor Sale şi în suportarea morţii o forţă excepţională, prin care a învins aceste afecte, eliberând natura omenească de păcat şi făcând-o să învie din morţi. Iar aceasta datorită faptului că ipostasul divin însuşi întărea natura umană asumată pentru o satisfacere şi a suporta aceste afecte de păcat, deşi puterea dumnezeiască nu făcea inutil efortul naturii omeneşti.
Citeşte mai departe…

Categories: Predici Tags:

Cuvânt al părintelui Dumitru Stăniloae la Duminica a V – a din Postul Mare (a Cuvioasei Maria Egipteanca): NEPĂTIMIREA SAU STAREA NEPĂTIMAŞĂ

aprilie 1st, 2017 Fără comentarii

Nepătimirea sau starea nepătimaşă

Sfanta-Maria-Egipteanca-Parintele-Zosima

ORNAM1

ORNAM1

Cuvânt al părintelui Dumitru Stăniloae la Duminica a V din Postul Mare

(a Cuvioasei Maria Egipteanca):

Nepătimirea e culmea spre care duc tot efortul nevoinţelor şi urcarea treptelor tuturor virtuţilor, dacă întreaga asceză are ca scop direct purificarea trupului şi a sufletului de patimi.

Nepătimirea nu este o stare negativă, căci absenţa răului nu poate fi socotită ca o stare negativă. Nepătimirea este „o stare de pace a sufletului“ 1. Cel ce a atins nepătimirea nu mai păcătuieşte uşor nici cu fapta, nici cu gândul şi nici mânia şi pofta nu i se mai mişcă uşor spre păcat. Acela a stins aproape cu totul patimile din facultăţile sufleteşti ale mâniei şi poftei şi nu mai poate fi stârnit uşor nici de lucruri, nici de gândurile sau amintirile faptelor păcătoase2. N-am putea spune că patimile au devenit pentru el o imposibilitate ontologică, ca pentru Dumnezeu. Dar ele sunt pentru el aproape o imposibilitate morală, aşa cum, de pildă, pe un om care zeci de ani s-a ferit de furat îţi este imposibil să ţi-l închipui dedându-se la o asemenea faptă. Sfântul Isaac Sirul spune:„Nepătimirea nu înseamnă a nu mai simţi patimile, ci a nu le mai primi. Căci prin multele şi variatele virtuţi, arătate şi ascunse, pe care le-a dobândit cel ce a ajuns la ea, s-au slăbit patimile în el şi nu se mai pot ridica uşor în el împotriva sufletului. Mintea deci nu mai trebuie să fie mereu atentă la ele. Pentru că în toată vremea e scufundată în cugetările ei “ 3. Iar Diadoh al Foticeii spune: „Nepătimirea nu înseamnă a nu fi războiţi de draci, căci atunci ar trebui să ieşim, după Apostol, din lume (I Cor. 5, 10), ci, războiţi fiind de ei, să rămânem nebiruiţi. Căci şi luptătorii îmbrăcaţi în fier sunt ţinta săgeţilor de la vrăjmaşi şi aud sunetul săgeţilor şi văd săgeţile trimise, dar nu sunt răniţi de ele pentru tăria îmbrăcăminţii de război. Pentru că fiind acoperiţi de fier, ei rămân nebiruiţi când sunt războiţi “4. Citeşte mai departe…

Categories: Predici Tags:

Cuvânt teologic al Părintelui Dumitru Stăniloae la Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe munte – Iubirea vrăjmaşilor)

octombrie 1st, 2015 Fără comentarii

Iubirea învinge moartea

 

Cuvânt teologic al Părintelui Dumitru Stăniloae:

Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe munte – Iubirea vrăjmaşilor)

(Luca 6, 31-36)

 

Iubirea desăvârşită este aceea care este în stare să meargă până la moarte şi să treacă prin ea pentru cei iubiţi. Astfel, iubirea adevărată este bărbăţie, este eroism, şi nu simplă moliciune şi petrecere în stări de satisfacţie egoistă. Iar eroismul din iubire este mult superior oricărui alt fel de eroism, cum ar fi de pildă cel din dorinţa de slavă deşartă, din disperare sau din alte motive.

Iubirea care merge până la a se lăsa răstignită pe cruce este ceea ce dă jertfei nobleţea supremă, sublimul.
Învăţătura dogmatică a Bisericii ne spune că Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat şi a murit pe cruce pentru a împlini rânduiala dreptăţii şi mânat de iubirea divină pentru om. În cadrul acestei scheme a dogmei, se cuprinde însă atâta adâncime şi bogăţie de sensuri, încât nu poate fi epuizată de nici o viziune şi de nici o descriere omenească şi nici de toate la un loc.
Explicaţia dogmatică a acestor minunate fapte divine din mijlocul istoriei omeneşti nu se mistuie prin unul sau două-trei motive pe care mintea noastră este în stare să le domine deplin cu înţelegerea. Cine poate înţelege deplin sfatul lui Dumnezeu? Trebuie să stea la baza întrupării şi jertfei Domnului o constelaţie plenară de motive, de toate nuanţele şi adâncimile, deşi mintea noastră simplificatoare este silită să le încadreze în cei doi termeni extrem de generali, dreptate şiiubire. Citeşte mai departe…

Categories: Predici Tags:

Părintele Stăniloae: DESPRE FILOCALIE – Să ajungă Filocalia familiară fiecăruia

Părintele Stăniloae:

 Să ajungă Filocalia familiară fiecăruia

Monahul Ignatie: Povestiti-ne, iubite Parinte, cum s-a nascut ideea binecuvantata a traducerii Filocaliei in versiune romaneasca?

Parintele Staniloae: Am avut doi studenti care s-au facut calugari dupa ce au terminat si au mers in vizita la Athos: parintele Arsenie si parintele Serafim Popescu. La intoarcere au adus cu ei Filocalia greceasca si atunci am cunoscut si eu valoarea acestei scrieri. M-am uitat peste ea si m-am dus s-o prezint in Consiliul profesoral, si am spus: Haideti s-o traducem, sa impartim textele, sa le talmacim in romaneste; ca mi se par foarte interesante. Citeşte mai departe…

Cuvânt teologic al părintelui Dumitru Stăniloae la Duminica a douăzecea după Rusalii (Învierea fiului văduvei din Nain)

octombrie 17th, 2014 1 comentariu

Moartea ca trecere de la viaţa temporală la viaţa eternă

 

 

                           
Cuvânt teologic al părintelui Dumitru Stăniloae:

Duminica a douăzecea după Rusalii (Învierea fiului văduvei din Nain) 

(Luca 7, 11 – 16)

(…)

De necesitatea şi universalitatea morţii ţin seama şi alte explicaţii ale ei. Ele o socotesc de asemenea ca un moment care descoperă un sens al vieţii. Două din ele explică moartea, fără Dumnezeu, şi socotesc că tocmai prin aceasta dau morţii un sens.

Una din ele consideră moartea ca un fenomen pur biologic, prin care forţele vitale concentrate într-un organism reintră în curentul naturii spre a le concentra în alte organisme. Alta consideră moartea ca o despărţire a spiritului de trup, întrucât spiritul se cere prin sine însuşi, nu prin vreo cauzalitate divină, după o viaţă neîngustată de trup. Explicaţia din urmă se ramifică în două. Una din aceste ramificaţii consideră că spiritul, după despărţirea de trup, se revarsă într-o esenţă spirituală panteistă. Alta, care e proprie unor religii necreştine (sau spiritismului, ale cărui raporturi cu religia sunt foarte neclare), socoteşte că spiritele duc o existenţă personală în preajma lui Dumnezeu. Deci, fără ca Dumnezeu să fi avut un rol în introducerea morţii în lume, El are un rol ca ţintă spre care duce moartea.

Explicaţiile care nu recunosc o existenţă personală după moarte nu văd în moarte un eveniment care ar da existenţei un sens. Ce interes are pentru persoana umană, singura care descoperă sensul existenţei sau pentru care există un sens, faptul că există în veci o natură sau o esenţă spirituală impersonală, deci inconştientă de sens? Citeşte mai departe…

Categories: Predici Tags:

CUVÂNT TEOLOGIC al părintelui Dumitru Stăniloae la Duminica a şasea după Rusalii (Vindecarea slăbănogului din Capernaum)

iulie 25th, 2014 Fără comentarii

Lumina Taborului – slavă a vieţii veşnice

 

CUVÂNT TEOLOGIC al părintelui Dumitru Stăniloae:
Duminica a şasea după Rusalii (Vindecarea slăbănogului din Capernaum)

 

Sfântul Ioan Evanghelistul prezintă scopul întrupării Fiului lui Dumnezeu, um-plerea de lumină, prin trupul Său înviat, a tuturor celor ce vor vedea în El şi vor imita faptele Lui de iubire a lui Dumnezeu şi a semenilor. De aceea cei ce nu-L vor primi vor rămâne în întuneric sau în lipsa de bucurie a comuniunii veşnice cu Dumnezeu şi cu semenii şi, deci, în lipsa de sens a vieţii. În a-ceasta constă judecata sau osânda celor ce nu-L vor primi. Numai credinţa că Dumnezeu are un Fiu, deci că în El este o iubire, şi pe Fiul Său iubit Îl face om în veci, ca să arate şi oamenilor iubirea Sa în veci, poate da, de fapt, o bucurie şi un sens vieţii oamenilor.

Lumina Treimii, care e proprie şi Fiului lui Dumnezeu, se va arăta şi prin trupul ce-l va lua, prin cuvintele şi faptele Lui iubitoare, dar se va arăta deplin în trupul Lui după înviere. Iar din trupul Lui se va răspândi în cei ce vor crede în El şi vor face fapte, asemenea Lui, în viaţa pământească, dar de-plin în trupul de după învierea lor. Dacă trupul poate fi mediu prin care se răspândesc cuvinte înţelepte şi se săvârşesc fapte bune, e firesc să poată fi şi un mediu văzut al luminii spirituale, iar din el să iradieze această lumină şi în universul cu care este legat, deşi această arătare a luminii spirituale prin materie e o mare taină.
Citeşte mai departe…

Categories: Predici Tags:

JUDECATA UNIVERSALĂ ÎN „DOGMATICA” PĂRINTELUI DUMITRU STĂNILOAE

februarie 22nd, 2014 1 comentariu


Judecata Universală

*

Noi poate nu vedem acum în semenul nostru pe Hristos, sau în Hristos pe semenul nostru. Aceasta o ştim deocamdată poate numai prin credinţă. Dar faptul acesta ni se va face revelat la Judecata din urmă. În Hristos vom vedea atunci chipul fiecărui om; în fiecare om vom vedea o rază a feţei lui Hristos. Atunci vom vedea că, neiubind un om, pe Hristos nu L-am iubit în acel om şi n-am lăsat pe Hristos să-l iubească în noi. O pildă avem în raportul dintre chipul unui părinte şi copiii lui. Chipul părintelui cuprinde chipurile tuturor copiilor săi, şi chipul fiecărui copil reprezintă o rază din chipul părintelui, sau specificul întreg al feţei părintelui în acea rază. Cine nu iubeşte chipul unui copil, nu iubeşte în întregime pe părintele lui şi nu urmează pilda părintelui lui. Hristos socoteşte ca referite la Sine toate faptele de iubire sau de neiubire adresate oamenilor, aşa cum noi referim la noi înşine toate cinstirile sau necinstirile adresate mamei noastre, sau fraţilor noştri, sau copiilor noştri. (…) Citeşte mai departe…

CUVÂNT TEOLOGIC al părintelui Dumitru Stăniloae Duminica a 28-a după Rusalii (a Sfinţilor Strămoşi) (Pilda celor poftiţi la cină)

decembrie 13th, 2013 Fără comentarii

Venirea lui Hristos a fost pregătită progresiv

CUVÂNT TEOLOGIC al părintelui Dumitru Stăniloae:

Duminica a 28-a după Rusalii (a Sfinţilor Strămoşi)

(Luca 14, 16-24) (Pilda celor poftiţi la cină)

[…] Cuvântul lui Dumnezeu Şi-a făcut prin Revelaţia Ve­chiu­lui Testament mai simţite pre­zenţa şi acţiunea Lui perso­na­le în relaţie cu oamenii, pre­gă­tindu-i totodată prin ea pentru viitoarea Lui prezenţă per­so­­nală deplin clară şi apropiată în Iisus Hristos – Cuvântul şi Fiul lui Dumnezeu, Cel întrupat. Astfel,prezenţa Cuvân­tu­lui dumnezeiesc prin raţiunile sau cuvintele lucrurilor, şi cea prin cuvintele şi faptele directe ale Vechiului Testament şi ve­ni­rea Lui în trup se înşiră pe o li­nie progresivă, fiecare din ce­le anterioare pregătind-o pe cea ulterioară şi fiecare din cele ul­terioare făcând mai vădite pe cele anterioare.

Dumnezeu-Cuvântul Şi-a fă­cut prezenţa şi acţiunea mai cla­re şi mai eficiente în Vechiul Tes­tament prin cuvinte directe şop­tite în inimile proorocilor şi prin fapte care se distingeau în chip mai vădit ca fapte ale Sale de­cât evenimentele şi împreju­ră­rile naturale, care puteau fi in­terpretate ca înfăptuindu-se fă­ră un Dumnezeu personal. Pa­­triarhii şi proorocii trăiesc, în cuvintele ce li se comunică şi în faptele săvârşite cu ei şi cu po­porul Israel, prezenţa directă a persoanei Cuvântului, deşi a­ceas­ta încă nu intra ca persoa­nă în comunitatea persoanelor u­mane. Ei stau faţă în faţă cu Per­soana care le adresează cu­vin­­tele şi le anunţă faptele Sa­le. Citeşte mai departe…

Categories: Predici Tags:

CUVÂNT TEOLOGIC al părintelui Dumitru Stăniloae la Duminica a 27-a după Rusalii (Tămăduirea femeii gârbove)

decembrie 6th, 2013 Fără comentarii

Hristos înalţă pe om în iubirea şi slava lui Dumnezeu

vindecarea-femeii-garbove

CUVÂNT TEOLOGIC al părintelui Dumitru Stăniloae:

Duminica a 27-a după Rusalii (Tămăduirea femeii gârbove)

(Luca 13, 10-17)

Omul n-a mers spre descoperirea semnificaţiei curate a creaţiei, spre descoperirea transparenţei ei pentru Dumnezeu, deci nici spre descoperirea tainei spirituale a sa şi a semenilor săi, care îl putea ajuta să descopere adâncimile lui Dumnezeu cel personal. El a fost ispitit să rămână la suprafaţa naturii sale, să se mulţumească cu satisfacerea plăcerilor pe care i le dă suprafaţa pur materială a lumii. El a rămas la folosirea trupească a naturii, care îi oferă nişte plăceri pe care le socoteşte bune, când de fapt ele îi aduc urmări rele, şi-a scos trupul de sub puterea spiritului, şi deci a rămas la treapta de descompunere a lui, şi chiar la moartea lui. El a lăsat deci acoperită natura ca „pom al vieţii“, văzând-o numai ca „pom al cunoştinţei binelui şi răului“. Aceasta l-a scos din legătura conştientă cu Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, din adevărata raţionalitate imprimată de El creaţiei şi fiinţei omului, ca şi din sentimentul filial faţă de Dumnezeu, din conştiinţa, întreţinută în el de Fiul, că lumea îi este dăruită de Tatăl ceresc, şi din bucuria de acest fapt, dăruită de Duhul. Această împătimire, egoistă şi oarbă, de suprafaţa pur materială a lumii a adus şi o tot mai mare divizare şi luptă între oameni. Chiar Adam şi Eva dau vina unul pe altul pentru căderea lor din viaţa spirituală trăită în comuniune cu Dumnezeu, fapt care a slăbit şi comuniunea dintre ei. Această cădere din unirea prin Cuvântul şi îndepărtarea de „pomul vieţii“ echivalează cu scoaterea oamenilor din Rai, din comuniunea cu Dumnezeu şi întreolaltă. Citeşte mai departe…

Categories: Predici Tags: