Arhivă

Post Tăguit cu ‘Pr. Dumitru Stăniloae’

CUVÂNT TEOLOGIC al părintelui Dumitru Stăniloae: Duminica a 15-a după Rusalii „Porunca cea mai mare din Lege“

decembrie 1st, 2013 Fără comentarii

Comuniunea de iubire – temelia vieţii adevărate

 

CUVÂNT TEOLOGIC al părintelui Dumitru Stăniloae: 

Duminica a 15-a după Rusalii „Porunca cea mai mare din Lege“

(Matei 22, 35-46)

 

Cuvântul lui Dumnezeu Cel întrupat, lumina şi viaţa, opuse întunericului şi morţii 

[…] Cuvântul şi lumina au în­tre ele şi comunică viaţa, în­tru­cât Cuvântul şi Lumina au în­tre ele iubirea şi bunătatea. Cu­vân­tul, ca Fiul lui Dumnezeu, iu­beş­te pe Tatăl şi pe Duhul Sfânt, iar ca atare, poate arăta iubirea şi bunătatea către oameni. Iu­bi­rea şi bunăta­tea unui om se re­flec­­tă pe faţa lui ca lumină, pentru că e deschis celorlalţi, pentru că se dăruieşte lor. Bu­nătatea e (pre­zentă) şi la voinţa persoanei de a se dărui, ca şi lu­mina. De a­­ce­ea, cel ce-şi trăieşte firea a­de­­vă­rată e fe­ricit el însuşi, dân­du-se (devenind) şi ca lumină, ca sens altora. Dacă iubirea şi bu­nă­tatea iradiază din om ca lumi­nă, cu atât mai mult iradiază din Fiul şi Cuvântul lui Dum­nezeu cel întrupat, devenit Cu­vân­tul comunicat, revelator, lu­mi­­nător şi iubitor, în mod accesi­bil, oamenilor. Iubirea Lui, vă­zu­tă ca Lumină şi pe faţa tru­peas­că a Lui, arată că materia poa­te deveni mediu comu­nicabil al stării spirituale, poate fi tran­sfi­gurată de spirit. Între materie şi spirit nu se menţine o opoziţie sau o despărţire de nedepăşit. Da­că lumina (spirituală) este e­xis­­tenţă comunicativă prin sine, iar această comunicare o face din iubire şi bunătate, însăşi e­xis­­tenţa con­ştientă are în ea bu­nă­tatea comunicativă ca lumi­nă, sau ca o pornire luminoasă pro­dusă şi susţinută de iu­bire. Citeşte mai departe…

Categories: Predici Tags:

CUVÂNT TEOLOGIC al părintelui Dumitru Stăniloae la Duminica a 30-a după Rusalii: PATIMI ŞI AFECTE

noiembrie 22nd, 2013 Fără comentarii

Patimi şi afecte

 

 

CUVÂNT TEOLOGIC al părintelui Dumitru Stăniloae:

Duminica a 30-a după Rusalii

(Dregătorul bogat – Păzirea poruncilor: Luca 18, 18-27)

Posibilitatea naşterii patimilor este dată prin existenţa afectelor naturale. „Patimile condamnabile şi contrare firii, care atârnă de noi – zice Sfântul Maxim Mărturisitorul -, nu-şi au sursa în noi altfel decât în mişcarea afectelor conforme cu firea.“1

Ce sunt aceste afecte conforme cu firea şi cum au răsărit în firea noastră? Ele sunt numite de Sfântul Maxim tot patimi (πάθη), întrucât reprezintă şi ele o trăsătură de pasivitate a firii noastre. Ba, ele reprezintă chiar o pasivitate mai deplină decât patimile contrare firii. Căci la naşterea şi creşterea celor din urmă a contribuit într-o anumită măsură şi voia noastră, chiar dacă mai pe urmă ele ne stăpânesc cu totul. În acest sens, ele au depins de noi ca să se nască şi să crească, şi întrucâtva depinde de noi ca să ne eliberăm de ele. Însă afectele conforme cu firea nu atârnă câtuşi de puţin de noi. De aceea am spus că ele manifestă în mod şi mai accentuat aspectul de pasivitate al firii noastre. Şi tot de aceea ele ţin cu totul de fire, şi nicidecum de voinţă, nefiind prin urmare condamnabile. Astfel de afecte sunt: pofta după mâncare, plăcerea de mâncare, frica, întristarea. Mai mult chiar, ele sunt necesare firii noastre, ajutând la conservarea ei. Citeşte mai departe…

CUVÂNT TEOLOGIC AL PĂRINTELUI DUMITRU STĂNILOAE LA DUMINICA A XXVI-A DUPĂ RUSALII: DARUL LUI DUMNEZEU CĂTRE NOI

noiembrie 16th, 2013 Fără comentarii

duminica_a_xxvi-a_dupa_rusalii_-_pilda_bogatului_caruia_i-a_rodit_tarina_2

CUVÂNT TEOLOGIC AL PĂRINTELUI DUMITRU STĂNILOAE LA DUMINICA A XXVI-A DUPĂ RUSALII:

DARUL LUI DUMNEZEU CĂTRE NOI

 (…) Lumea e făcută cu o existenţă şi cu un sens lipsite de integritate, pentru ca să-şi găsească această integritate în plenitudinea de existenţă a lui Dumnezeu. Sfinţii Părinţi orientali au spus că toate cele create sunt numai existente, singur Dumnezeu este existenţa existentă. Aceasta vrea să spună că lumea este o existenţă neexistentă deplin, prin sine, putând exista deplin numai prin Dumnezeu, singurul existent deplin prin Sine. Amestecul de existenţă şi non-existenţă al lumii şi deci de sens şi non-sens al ei, privită în ea însăşi, îşi găseşte sensul când e considerată ca cerându-se prin însăşi constituţia ei după completarea prin plenitudinea de existenţă şi de sens a divinităţii.
 Înţelegerea acestui caracter al lumii ne este deschisă de aplicarea la lume a noţiunii de dar.

 Lumea e darul lui Dumnezeu, ca subiect cu o conştiinţă şi putere supremă, către oameni. Lucrurile imprimate de o raţionalitate, dar inconştientă, n-ar avea nici un sens prin ele însele, dar au un sens când se ia în considerare aspectul lor utilizabil pentru o raţiune conştientă. La fel, darul nu se produce prin el însuşi şi nu-şi are sensul în el însuşi, dar are o raţionalitate utilizabilă pentru cel ce-l primeşte. Însă darul nu satisface deplin prin el însuşi, ci are un sens deplin numai prin faptul că aduce cu sine în raţionalitatea lui utilizabilă mărturia iubirii persoanei care-l dă, ca un vehicul care poartă cu sine această iubire ce voieşte să procure ceva de folos persoanei pe care o iubeşte. Lumea nu are un sens dacă nu e înţeleasă ca darul lui Dumnezeu către oameni.  Citeşte mai departe…

Categories: Predici Tags:

Părintele Dumitru Stăniloaie: DESPRE RĂBDAREA NECAZURILOR

noiembrie 3rd, 2013 Fără comentarii

Părintele Dumitru Stăniloaie:

DESPRE RĂBDAREA NECAZURILOR

Evagrie si Sfantul Maxim Marturisitorulspun ca Dumanezeu conduce pe om spre desavarsire, pe o cale pozitiva si pe una negativa. Cea dintai, numita providenta, atrage pe om in sus, in chip pozitiv, prin frumusetea binelui, prin ratiunile lucrurilor, prin indemnurile launtrice ale constiintei sale si, in general, prin tot ce a facut si face Dumnezeu pentru noi. A doua, numita judecata, cuprinde diferitele pedepse ce ni le aduce Dumnezeu de pe urma pacatelor, ca sa ne atraga de la rele, diferitele privatiuni de fericire, ca sa ne indemne sa-L cautam si mai mult. Precum pronia este o activitate permanenta a lui Dumnezeu, tot asa judecata Lui se exercita in fiecare zi. Printr-una ne cheama spre cele bune, aratandu-ne frumusetea lor, prin cealalta, ingrozindu-ne cu cele contrare, asa cum un tata isi indruma copilul pe calea cea dreapta atat prin indemnuri pozitive, cat si prin pedepse. „Acela care iubeste lucrurile bune si frumoase, spune o scolie la Sfantul Maxim, tinde de bunavoie spre harul indumnezeirii, fiind calauzit de providenta prin ratiunile intelepciunii. Iar acela care nu e indragostit de acestea e atras de la pacat impotriva voii lui si lucrul acesta il face judecata cea dreapta prin diferitele feluri de pedepse. Cel dintai, adica iubitorul de Dumnezeu, e indumnezeit prin providenta; cel de al doilea, adica iubitorul de trup si de lume, e oprit de judecata sa ajunga la osanda”. Locul insusi citat din lucrarea Sfantului Maxim, lamurit de aceasta scolie, zice: „Aripile Soarelui dreptatii sunt Pronia si Judecata. Cuvantul, zburand prin acestea. Se salasluieste in chip nevazut in fapturi, tamaduind prin ratiunile intelepciunii pe cei ce voiesc sa se tamaduiasca, si vindecand prin modurile certarii pe cei greu de urnit spre virtute”. Citeşte mai departe…

Cuvânt teologic al Părintelui Dumitru Stăniloae la Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor)

octombrie 17th, 2013 Fără comentarii

Esența patimilor 

demonizat_ghergheseni

 

Cuvânt teologic al Părintelui Dumitru Stăniloae:

Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor)

(Luca 8, 26–39)

Patimile reprezintă cel mai coborât nivel la care poate cădea ființa omenească. Atât numele lor grecesc – πᾴθη – cât și cel latinesc – passiones, sau românesc, arată că omul este adus prin ele la o stare de pasivitate, de robie. De fapt ele copleșesc voința, încât omul patimilor nu mai este om al voinței, ci se spune despre el că este un om „stăpânit”, „robit”, „purtat” de patimi.

O altă caracteristică a patimilor este că în ele se manifestă o sete fără margini, care-și caută astâmpărarea și nu și-o poate găsi. Blondel spune că ele reprezintă setea după infinit a omului, întoarsă într-o direcție în care nu-și poate afla satisfacția. Același lucru îl spune și Dostoievski (1).

De fapt, ceea ce spune Nil Ascetul despre stomac, că devine prin lăcomie o mare ce nu poate fi umplută (2), se potrivește despre orice patimă.
Citeşte mai departe…

Categories: Predici Tags:

Părintele Dumitru Stăniloae, despre deasa împărtăşanie

octombrie 5th, 2013 1 comentariu

Părintele Dumitru Stăniloae, despre deasa împărtăşanie

 

 

„Sfânta Împărtăşanie este o mare sărbătoare, care ridică această zi peste toate celelalte de peste an.”

 

Ce rol are duhovnicul pentru sporirea duhovnicească a creştinului?

Are un foarte mare rol. Cei mai buni fii ai Bisericii au fost formaţi de cei mai iscusiţi duhovnici. Dar pentru aceasta se cere să jertfească timp şi căldură duhovncească din inimă pentru fiecare, ducându-l pe drumul învăţăturii evanghelice, începând cu fiecare, cu răbdare, de unde se află.

Care sunt efectele Sfintei Împărtăşanii?

Prin Sfânta Împărtăşanie primim Trupul cel înviat al lui Hristos cel înviat, ca arvună a învierii noastre. Şi pentru că primim toţi acelaşi Trup al lui Hristos, ne unim şi noi întreolaltă. De aceea Sfânta Liturghie şi Euharistie întreţin în gradul cel mai înalt unitatea Bisericii.

În ce măsură Sfânta Împărtăşanie ajută la îndumnezeirea omului? În acest scop se poate recomanda o mai deasă împărtăşanie?

Sfânta Împărtăşanie ajută la îndumnezeirea noastră, dacă este primită cu credinţă, cu pocăinţă şi dacă facem şi noi efort spre faptele bune, ca prin puterea Trupului înviat al lui Hristos să putem înainta spre o viaţă asemenea lui Hristos cel jertfit şi înviat. Împărtăşania mai deasă, cu toată pregătirea, face ca în trupul şi sângele nostru să se întipărească tot mai mult Trupul şi Sângele cel curat şi înviat al lui Hristos, făcându-ne tot mai asemenea sfinţilor în curăţie, în dragoste, în duh de jertfă şi în puterea de a învia spre viaţa de veci, întru fericire. Astfel, devenim tot mai mult fii ai Tatălui după har şi fraţi între noi, în Hristos. Citeşte mai departe…

IPS Bartolomeu, despre Părintele Stăniloae

octombrie 5th, 2013 Fără comentarii

IPS Bartolomeu, despre Părintele Stăniloae

 „Părintele Dumitru Stăniloae este darul cel mai preţios pe care pământul Transilvaniei 1-a făcut văzduhului nostru naţional.”

Părintele Dumitru Stăniloae, plecat la Domnul în data de 4 octombrie 1993.

Părintele Dumitru Stăniloae, plecat la Domnul în data de 4 octombrie 1993.

De acum, într-adevăr, e cu noi. El e din stirpea celor ce nu se duc: intrat în veşnicie, se-ntoarce cu ea-n potir; preoţie lucrătoare şi dincolo de veac.

A fost o vreme când lucram împreună, în aceeaşi încăpere din incinta Antimului, pe un etaj căptuşit cu cerneală. Ieşiserăm de la Aiud, aşteptam să ne crească părul şi scriam pentru reviste, măcar că încă nu aveam „drept la semnătură”: el, Stăniloae, trebuia să se iscălească nu-ştiu-cum, un pseudonim la adăpostul căruia îşi putea agonisi câţiva bănuţi pentru el şi familie. Atunci l-am văzut cum lucrează, şi nu ştiam dacă trebuie să-1 invidiez ori să-1 admir. Mai-tânărul său coleg, învăţat să-nvârtă de douăzeci de ori cuvântul în vârful condeiului, se surprindea fascinat de repeziciunea cu care Profesorul era în stare să aştearnă câteva zeci de pagini parcă dintr-o răsuflare, rând după rând, filă după filă, cu scrisul său aproape imposibil, urât, lăbărţat, dezordonat, eliptic, în desăvârşit contrast cu ordinea de cristal a unui intelect cosmic, de-abia ghicit între două căpiţe de hârtie. Rar câte-o ştersătură, tot atât de rară verificarea, din fugă, a unui citat patristic. Citeşte mai departe…

Despre părintele Dumitru Stăniloae în notele Securităţii

octombrie 4th, 2013 Fără comentarii

Despre părintele Dumitru Stăniloae în notele Securităţii

Mai ales după 1948, ca majoritatea profesorilor de teologie, părintele Dumitru Stăniloae era în atenţia Securităţii. Deşi se mutase de la Sibiu, părintele profesor era considerat un apropiat al mitropolitului Nicolae Bălan al Ardealului şi prieten al episcopului orădean Nicolae Popovici. Însă poate ceea ce deranja cel mai mult organele de represiune era statura teologului Dumitru Stăniloae, poziţie care îi conferea un respect aparte din partea vlădicilor ortodocşi, a patriarhului, chiar dacă nu se vedea acest lucru, dar mai ales dinspre studenţii teologi şi preoţii care participau la cursurile de îndrumări misionare. În acest sens am selectat două fragmente din documentele fostei Securităţi, care ilustrează stima de care se bucura părintele Stăniloae. În iunie 1957, când regimul comunist de la Bucureşti se pregătea de un nou val de represiune, un agent al Securităţii informa: „Este socotit ca teologul reprezentativ, cel mai adânc cunoscător al problemelor religioase, de doctrină şi mistică. Nici unul din profesori nu primeşte la institut atâtea scrisori ca D. Stăniloae, ceea ce dovedeşte că are legături foarte întinse. Numele de mare teolog şi l-a creat prin câteva studii de mari proporţii publicate între anii 1930 şi 1942 şi mai ales prin publicarea cărţii Filocalia în patru volume. (….) Este în stare ca despre o singură idee să facă un articol de 60 de pagini. Citeşte mai departe…

20 ani de la trecerea la Domnul a Părintelui DUMITRU STĂNILOAIE, "patriarhul" teologiei româneşti

octombrie 4th, 2013 2 comentarii

20  ani de la trecerea la Domnul a Părintelui DUMITRU STĂNILOAIE,

 „patriarhul” teologiei româneşti

Astăzi, 5 octombrie, se împlinesc 20 ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Dumitru Stăniloae, cel mai important teolog al secolului XX, numit şi „patriarhul” teologiei româneşti.

Părintele Dumitru Stăniloae s-a născut în 16 noiembrie 1903 în satul Vlădeni, judeţul Braşov. În anul 1927, a terminat facultatea şi a susţinut teza de licenţă în teologie cu tema „Botezul copiilor”, sub îndrumarea prof. Vasile Loichiţă. În acelaşi an a primit, din partea mitropolitului Nicolae Bălan, o bursă la Atena, pentru studiile de doctorat. În anul 1928, la Munchen, a frecventat cursurile prof. A. Heisenberg. În primăvara anului 1929, a plecat la Berlin şi Paris pentru studii şi cercetări asupra vieţii şi operei Sf. Grigore Palama, rămânând la întoarcere două luni la Belgrad, pentru studii de Patristică. La numai 26 de ani, la 1 septembrie 1929, a fost încadrat ca profesor la Academia Teologică din Sibiu. A primit hirotonia în diacon la data de 8 octombrie 1931 iar în anul 1932, cea în preot. Citeşte mai departe…

IN MEMORIAM: Dumitru Stăniloae – Părintele spiritual al Teologiei româneşti şi universale

octombrie 3rd, 2013 Fără comentarii

IN MEMORIAM: Dumitru Stăniloae – Părintele spiritual al Teologiei româneşti şi universale

Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului
 

Anul acesta se împlinesc 110 de ani de la naşterea Părintelui Dumitru Stăniloae, precum şi, în data de 5 octombrie, 20 de ani de la trecerea sa de la cele vremelnice la cele veşnice. Pentru viaţa ecleziastică ortodoxă românească este Anul Stăniloae, popas aniversar, comemorativ şi omagial închinat marelui Părinte Teolog.

 

În trecerea ireversibilă a timpului, chipul blând al marelui teolog va fi păstrat ca o icoană în memoria tuturor acelora care, însetaţi de dimensiunea spirituală a vieţii, îşi vor ghida paşii în această lume studiind, contemplând şi asimilând opera Părintelui Dumitru Stăniloae. Teologia Părintelui Stăniloae subliniază perenitatea gândirii şi a duhului patristic pe care le reactualizează într-o formulă accesibilă şi inteligibilă în contextul secularizant actual prin propunerea soluţiei patristice salvatoare pentru omul modern. Opera sa este monumentală şi străluceşte în toată complexitatea sa tematică. Cu siguranţă, numele său trebuie să stea alături de cele ale teologilor ale căror opere le-a tradus şi teologhisit. Oricât de apreciativ am dialoga referitor la opera Părintelui Dumitru Stăniloae, nu am reuşi decât în mică măsură să exprimăm adevărata sa valoare.

Cu profundă admiraţie şi recunoştinţă, anul acesta Ortodoxia românească omagiază viaţa şi activitatea unui om ce în cadrul şcolii româneşti de teologie a fost Profesorul şi Teologulprin excelenţă. Viaţa Părintelui s-a desfăşurat ca pe o scenă deschisă. Tot ceea ce el a avut ca dar – vocaţia teologhisirii– a împărtăşit cititorilor, făcând din acesta un bun al tuturor.

 

„Cel mai mare teolog ortodox al secolului al XX-leaCiteşte mai departe…