Arhivă

Post Tăguit cu ‘Trezvie’

Sf. Ioan de Kronstadt: „TEME-TE DE RĂU CA DE FOC!”

decembrie 19th, 2018 1 comentariu

Teme-te de rău ca de foc”

 

Sf_Ioan

Teme-te de rău ca de foc. Nu îl lăsa să îţi atingă inima chiar dacă pare drept sau cinstit. Indiferent de circumstanţe, nu îl lăsa să intre în tine. Răul este întotdeauna rău. Uneori răul se prezintă ca o strădanie spre slava lui Dumnezeu sau ca ceva cu intenţii bune către aproapele tău. Chiar în aceste cazuri, nu te încrede în această simţire. Este o strădanie greşită şi nu este însufleţită de înţelepciune. În schimb, lucrează pentru alungarea răului de la tine. Răul, oricât de inocent se arată, încalcă iubirea îndelung-răbdătoare a lui Dumnezeu, care este slava Lui cea dintâi. Iuda a trădat pe Domnul său pentru 30 de arginţi pretextând ajutorarea săracilor. Păstrează în minte că duşmanul urmăreşte continuu moartea ta şi atacă mai violent când nu te aştepţi. Răul lui este fără sfârşit. Nu lăsa ca mândria şi iubirea de bunurile materiale să te atragă de partea lui.

Când simţi mânie împotriva cuiva, crede din toată inima ta că este un rezultat al lucrării diavolului în inima ta. Încearcă să îl urăşti pe el şi faptele lui şi te va lăsa. Nu îl accepta ca pe o parte din tine şi nu îi da dreptate. Ştiu asta din experienţă. Diavolul se ascunde în spatele sufletelor noastre şi noi gândim orbeşte că acţionăm de unii siguri. Apoi, susţinem lucrarea diavolului ca pe ceva care face parte din noi. Uneori gândim că mânia este o reacţie dreaptă la ceva rău. Dar însăşi ideea că o patimă poate vreodată să fie dreaptă este o minciună totală şi de moarte. Când cineva este mânios pe tine, aminteşte-ţi că acest simţământ rău nu este de la el. Este doar înşelat de diavol şi este un instrument ce suferă în mâna lui. Roagă-te ca vrăjmaşul să-l părăsească şi ca Dumnezeu să-i deschidă ochii sufleteşti, care au fost întunecaţi de duhul cel rău. Roagă-te lui Dumnezeu pentru toţi oamenii robiţi de patimi pentru că vrăjmaşul acţionează în inimile lor. Poate tu urăşti pe aproapele tău, îl dispreţuieşti, nu vrei să-i vorbeşti cu calm şi cu afecţiune, pentru că el a fost ignorant, arogant sau dezgustător în vorbirea sau purtarea sa. Îl poţi dispreţui pentru că fost plin de sine sau mândru sau nerespectuos. Dar tu trebuie să fi mustrat mai mult decât el. „Doctore, vindecă-te pe tine însuţi!” (Luca 4: 23). Aşadar: Învăţătorule, învaţă-te pe tine însuţi. Acest fel de mânie este mai rea decât orice rău. Cum poate fi alungat răul de un alt rău? Citeşte mai departe…
Categories: Cuvinte de folos Tags:

Sf. Varsanufie de la Optina: CUVINTE DE FOLOS – Ia seama la tine însuţi!

aprilie 1st, 2015 Fără comentarii

Sf. Varsanufie de la Optina:

CUVINTE DE FOLOS – Ia seama la tine însuţi!

Când observi neputinţele altora şi te mândreşti în sinea ta înaintea celorlalţi, trebuie să-i răspunzi gândului diavolesc: „Eu sunt mai rău decât toţi”. Şi, chiar dacă nu simţi acest lucru, totuşi să-l spui.

Bine face cel ce se îngrijeşte de viaţa sa lăuntrică, contemplativă, căci ea îi va da totul. Citeşte mai departe…

Categories: Cuvinte de folos Tags: ,