Acasă > Cuvinte de folos > Vameşul şi fariseul în Triod

Vameşul şi fariseul în Triod

Vameşul şi fariseul în Triod

vamesul_si_fariseul_9_serbia_mgracanica_secxiv

Parabola vameşului şi fariseului îşi dobândeşte întreaga valoare în iconomia duhovnicească a Triodului. Aşezată la intrarea în Postul Mare, ea îl previne pe credincios împotriva slavei deşarte la care l-ar putea ex¬pune eforturile sale ascetice. Ca întreaga cateheză imnografică, învăţătura despre smerenie are funcţia esenţială de a echilibra regulile postului şi ascezei pe care le prevede typikon-ul, punând în evidenţă dimensiunea lor duhovnicească. Fiindcă fariseul era într-adevăr un drept care postea două zile pe săptămână şi păzea Legea aşa cum un creştin zelos ar putea păzi cu stricteţe regulile typikon-ului, dar s-a îngâmfat cu slavă deşartă slăvindu-se cu faptele sale şi judecând pe aproapele său: vameşul. Aceasta e atitudinea de care trebuie să fugim încă de la începutul parcur¬sului ascetic pentru a putea primi răsplătirile duhovniceşti ale virtuţilor pe care le vom fi practicat în timpul Postului Mare: ele trebuie ţinute ascunse în inimă evitând cu toată atenţia judecarea aproapelui. Slava deşartă şi corolarul ei, maimuţăreala virtuţii prin ostentaţie, sunt două patimi care-l pândesc pe ascet la începutul şi sfârşitul cursei sale. Comentând această parabolă, imnografii urmau o învăţătură comună vechii tradiţii monahale. Un părinte al monahilor, avva Evagrie, afirma, de exemplu:

„Păzeşte-te ca diavolul să nu te surprindă prin laude ca să te înalţe în ochii tăi pentru ca să te facă să te trufeşti cu virtuţile tale. ca şi fariseul: ci loveşte-te pe tine însuţi ca vameşul, bate-te în piept spunând: Dumnezeule, milostiveşte-Te de mine păcătosul!”.

Vameşul şi Fariseul. Mozaic, cca. 504, The Pharisee & the Publican. Mosaic, ca 504. Basilica Sfântului Apollinarie Nou, Ravenna, Italia.

Desigur, după învăţătura Părinţilor, dată fiind legătura intimă între suflet şi trup, prin post şi asceză ajungem la smerenie. Smerindu-şi trupul prin privarea de alimente, credinciosul îşi va putea abate, pe parcursul celor patruzeci de zile ale Postului Mare, sufletul de la atracţia plăcerilor făcându-l astfel să coboare în adâncul smereniei. Dar fariseul nu postea „cum se cuvine”, căci dacă vrem să străbatem cu folos Postul Mare. trebuie „să învăţăm legile postului” şi să ne omoram trupul „cu ştiinţă” şi discernământ, amestecând smerenia în toate virtuţile: „Leagă de în frânare smerenia, fără de care cea dintâi se va afla nefolositoare”. Căci smerenia e superioară ascezei şi postului, aşa cum virtuţile sufletului sunt superioare virtuţilor trupului!

„Până când nu se smereşte – spune Sfântul Isaac Sirul –, omul nu primeşte răsplata faptelor sale. Răsplata nu se dă prin fapte, ci prin smerenie”.

Toate virtuţile cântate de Triod sunt, aşadar, supuse dispoziţiei lăun¬trice a smereniei celui ce le practică. Şi. de-a lungul Postului Marc, acesta va trebui să-şi aducă aminte exemplul vameşului şi fariseului. Prin meditaţia continuă la această parabolă în mintea sa (nous). el va putea ajunge la străpungere, adică la o inimă înfrântă şi smerită care singură va putea aduce jertfa bine-plăcută lui Dumnezeu (Psalmul 50:19). Faptul că evocarea acestei parabole e prezentă în idiomelele Săptămânii a IV-a din Postul Mare nu e un simplu vestigiu al structurii primare a Triodului: ca aduce aminte de necesitatea vigilenţei şi perseverării în fuga de slava deşartă a fariseului şi în imitarea smereniei vameşului. Căci dreptul trebuie să fie din ce în ce mai atent să nu se slăvească pe sine atribuindu-şi lui însuşi virtuţile. „Conştiinţa păcătosului îl obligă la smerenie, în timp ce simţământul faptelor sale bune îl înalţă pe cel drept”, spunea Sfântul Ioan Hrisostom.

Nu numai la început, ci în toată perioada Triodului, ascetul trebuie, prin urmare, să înveţe să imite smerenia vameşului.

„Să nu ne rugăm, fraţilor, ca fariseul [pharisaikos], căci cel ce se înalţă pe sine se va smeri; ci să ne smerim înaintea lui Dumnezeu ca vameşul [telonikos], prin postire, strigând: Dumnezeule, milostiveşte-Te spre noi păcătoşii!”.

Această rugăciune a vameşului (Luca 18:13) unită cu rugăciunea celor doi orbi (Matei 9:27) sub forma: „Dumnezeule, milostiveşte-Te spre mine păcătosul şi mă miluieşte!” (ho Theos hilastheti moi to amartolo kai eleeson me) se va repeta de douăsprezece ori în toate slujbele Postului Mare o dată cu metaniile mici ce însoţesc rugăciunea Sfântului Efrem Sirul. Mai mult, ea este, după cum se ştie, modelul „rugăciunii lui Iisus” şi de aceea respiraţia monahului trebuie legată în permanenţă de ea de-a lungul întregului „Post Mare al vieţii sale”.

Începutul smereniei şi al căinţei adevărate stă în recunoaşterea deşertăciunii proprii, în voinţa de a ne asemăna fariseului şi de a implora pe Hristos să ne dea în milostivirea Sa smerenia vameşului. În timpul Postului Mare trebuie să fugim de glasul trufaş şi de mulţimea cuvintelor unuia şi să imităm străpungerea şi rugăciunea tăcută a celuilalt, trebuie să evităm suficienţa fariseului şi să imităm smerenia şi mărturisirea vameşului, trebuie să ne aducem aminte numai de păcatele noastre pentru a nu judeca pe aproapele şi să ne rugăm cu străpungere pentru a nu scoate deşertăciune din virtuţile noastre. În definitiv, va trebui să imităm sau mai degrabă să ne rugăm ca să dobândim virtuţile atât ale unuia, cât şi ale celuilalt:

„Să ne sârguim a imita [mimeisthai] virtuţile fariseului şi a râvni cu aprindere [zeloun] smerenia vameşului; urând ceea ce este nepotrivit de la amândoi, adică lipsa de minte a unuia şi întinăciunea păcatelor celuilalt”.

Sursa: Makarios Simonopetritul, „Triodul Explicat. Mistagogia timpului liturgic”, traducere de diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 2000, pp. 60-62. via http://www.pemptousia.ro

Categories: Cuvinte de folos Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.