VLĂDICA TEOFIL "ROMÂN ADEVĂRAT ŞI PREDICATOR DESĂVÂRŞIT"

VLĂDICA TEOFIL „ROMÂN ADEVĂRAT ŞI PREDICATOR DESĂVÂRŞIT”

Vlădica Teofil, un vrednic urmaş al adormitului întru fericire arhiereu Gherasim Sofirin, este un suflet plin de cucernicie, devotat casei şi slujbei Domnului, şi model de urmat pentru toţi arhiereii din pământul nostru românesc de azi. Lângă el trăieşte şi rostuieşte în casa episcopală mama vlădicăi, o bătrână ardeleancă, o adevărată fiică a Ardealului românesc, tradiţional şi plin de seculară voioşie. (Gala Galaction, „Jurnal”)

Amintirea unui ucenic brav al lui Hristos este un act cu rezonanţe veşnice. Gala Galaction îl descrie pe vlădica Teofil (1909-1992), arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului, ca „model de urmat”. În timpul păstoririi sale era denumit „sfânt şi milostiv”, în cartea sa pr. Mihai Argatu îl desemnează şi-l dăruieşte pomenirii cu numele de „român adevărat şi predicator desăvârşit”.

Este limpede că titlul cărţii este promiţător, îndreptându-ne paşii atât la stilul biografic, stil pe care îl abordează autorul în cartea de faţă, cât şi la bogăţia de informaţii, care sunt grupate în ordinea firească, şi anume: informaţiile cu caracter social-empiric sunt cuprinse în denumirea de „român adevărat”, iar cele cu caracter religios-moral sub noţiunea de „predicator desăvârşit”.

Autorul cărţii este după cum am amintit deja, părintele Mihai Argatu, preot în parohia Iacobeni, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, născut în familie de preot din părinţii Vasile şi Floarea la 19 septembrie 1959 în localitatea Valea Glodului, comuna Vultureşti.

Editura care a găzduit apariţia acestei cărţi este „Mila creştină” din Fălticeni, în 2010.

Lucrarea se încadrează, după cum am amintit, în stilul biografic, întinzându-se pe parcursul a 260 de pagini.

În binecuvântarea pentru editarea acestei cărţi, IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, aduce o mărturie inedită cu privire la IPS Teofil, care se prelungeşte cu o frumoasă apreciere şi dorinţă: „Credem că la timpul rânduit de Dumnezeu, el va fi trecut în rândul prietenilor lui Dumnezeu”.

Cartea cuprinde şi un capitol de aprecieri din partea unor elite ca: Gala Galaction, IPS Calinic al Argeşului, PS Vasile Someşanu, Dan Ciachir, Dan Brudaşcu. (Mihail-Iustin Argatu)

 

Sursa:http://www.doxologia.ro

2 comentarii la „VLĂDICA TEOFIL "ROMÂN ADEVĂRAT ŞI PREDICATOR DESĂVÂRŞIT"

  1. Radu

    E adevărat totuși că el a fost preot greco-catolic, dar a trecut la ortodocși odată cu prigoana comunistă ? Din câte știu eu nu a fost mai apoi hirotonit la noi.
    Are cineva informații în acest sens?
    multumesc

Comentariile sunt închise.