Sf. Grigorie Palama:

Predică la Duminica a V-a după Paşti (a Samarinencei)

din „Omilii – volumul I ”, Sfantul Grigorie Palama
Editura Anastasia

Omilia 19: La istoria evanghelică despre femeia samarineancă

1.In răstimpul tuturor acestor zile care au trecut, ce sunt în număr de cincizeci, prăznuim noi învierea din morţi a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ţinând-o noi pe aceasta mai presus de celelalte sărbători, pe temeiul însemnătăţii ei.

Numărul acesta de zile cuprinde pomenirea din fiecare an a întoarcerii Sale în cer, iar această pomenire arată deosebirea între Domnul Care a înviat din morţi şi robii care cândva vor trăi din nou.

Fiindcă toţi aceia care s-au sculat din morţi, au fost sculaţi de către alţii, iar, murind ei din nou, s-au întors în pământ; însă Hristos, când S-a sculat din morţi, moartea nu L-a stăpânit deloc şi El singur S-a sculat pe Sine după trei zile. Iar El nu S-a întors în pământ, ci S-a dus înălţându-Se în cer, făcând El ca frământătura din care suntem plămădiţi să fie aşezată pe acelaşi tron cu Tatăl şi să fie asemenea lui Dumnezeu. Continuă să citești →

Sf.  Nicolae Velimirovici:

Predică la Duminica a V-a după Paşti

EVANGHELIA DESPRE DĂTĂTORUL DE APĂ VIE ŞI FEMEIA SAMARINEANCĂ

din “Predici“ , Sfantul Nicolae Velimirovici

“În ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule. Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu; când voi veni şi mă voi arăta feţei lui Dumnezeu?”
(Psalm 41:1-2)

Acesta nu este strigătul omului sărac şi simplu, care nu are nici o cale ca să-şi curăţească sufletul cu înţelepciunea omenească, cunoaşterea şi îndemânările lumeşti, filozofia şi arta cea lumii: cunoaşterea firelor frumoase din care se ţes vieţile şi firea oamenilor.

Nu este aşa; ci este strigătul trist şi curat al împăratului, bogat în bogăţii pământeşti, isteţ la minte, nobil în mişcările inimii, şi puternic în tăria şi lucrările voii sale. Continuă să citești →

DUMINICA  A  V – A  DUPǍ  PAŞTI

A Samarinencei – In. 4, 5 –

 UNIVERSALITATEA, INDISPENSABILITATEA  ŞI SPIRITUALITATEA  CREŞTINISMULUI

                 Dreptmăritori creştini,

            După învierea din morţi, Mântuitorul Hristos a mai petrecut pe pământ – după ce trăise treizeci şi trei de ani şi jumătate – încă patruzeci de zile, timp în care a încredinţat pe mulţi de realitatea Învierii Sale, a întemeiat Sfintele Taine şi a consolidat şi întărit învăţătura Sa dumnezeiască. De aceea, duminicile aflate între Paşti şi Înălţare sunt consacrate fie unor martori ai Învierii, fie altor personaje, prin care sunt promovate o serie de învăţături deosebit de importante pentru viaţa noastră. Continuă să citești →

Sf. Ioan Gură de Aur

Predică la Duminica a 5-a după Paşti

din „Comentar la Evanghelia de la Ioan”
Sfantul Ioan Gura de Aur
Editura „Pelerinul Roman” – Oradea

OMILIA 33

„Iisus i-a zis: Femeie crede-mă că vine ceasul cînd nici pe muntele acesta nici în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui. Voi vă închinaţi căruia nu ştiţi; noi ne închinăm Căruia ştim, pentru că mîntuirea din iudei este ”
(Cap.4, Vers. 21, 22 – Vers.27)

1.Omul are nevoie mereu de credinţă. Credinţa este ca o corabie care ne poartă pe marea acestei lumi.

2.Adevărata închinare. Smerenia, coborîrea lui Iisus Hristos şi nesocotirea ca nevrednic de a vorbi cu o femeie simplă.

3.Respectul şi cinstea dată de ucenicii săi.
Nimic nu este egal cu a fi iubit de Iisus Hristos. Ceea ce i-a atras sfîntului Ioan Marea iubire din partea Mîntuitorului: smerenia lui şi marea lui blîndeţe.
Sfîntul Petru Corifeul, sau capul şi împăratul apostolilor.
Smerenia este temelia virtuţii.
Deşertăciunea bogăţiilor.
Sfantul învăţător recomandă milostenia.

1.Peste tot, fraţilor pretutindeni credinţa ne este necesară, această credinţă care este izvorul tuturor bunurilor, care lucrează mîntuirea, fără de care nu putem înţelege dogmele nici marile adevăruri ale religiei noastre: fară credinţă sîntem asemenea oamenilor care încearcă sa treacă marea fară corabie; ei plutesc puţină vreme cu mîinile lor şi cu picioarele lor, valurile ii acoperă; la fel cei ce se dau propriilor lor sentimente, naufragiază înainte de a caştiga nimic, cum o spune Sf. Pavel: „Ei s-au rătăcit în credinţă” (I Tim. 1, 19). Continuă să citești →

Sf. Ioan Gură de Aur:

Predică la Duminica Samarinencei

din „Comentar la Evanghelia de la Ioan”
Sfantul Ioan Gura de Aur
Editura „Pelerinul Roman” – Oradea

OMILIA 34

„Iar femeia şi-a lăsat găleata şi s-a dus în cetate şi a zis oamenilor: Veniţi şi vedeţi un om care mi-a spus toate cîte am făcut: Nu cumva Acesta este Hristosul? ”

(Cap.4, Vers.28,29 – Vers.39).

1.Urmarea istoriei samarinencii: smerenia acestei femei.

2.Pentru ce motiv Iisus Hristos la fel ca şi proorocii, Îşi exprimă gîndirea Sa adesea prin comparaţii, prin metafore şi asemănări. Profeţii au semănat, apostolii au adunat.

3.Să urmăm exemplul samarinencii, să ne mărturisim noi înşine păcatele pentru a face pocăinţă. Ne temem de oameni, dar nu ne temem de Dumnezeu: ne temem de a fi necinstiţi în faţa oamenilor, şi nu ne temem de a fi în faţa lui Dmnnezeu. Ne ascundem păcatele faţa de oameni, si nu ne staduim sa le ştergem înaintea lui prin pocainţa. Adevarata pocăinţă, în ce constă ea. A se întoarce la păcat este a face ca şi câinele care se  întoarce la vărsătura lui.
Minunate mijloace de a se îndrepta de păcate; prin examinarea fiecărui păcat în particular, şi a nu trece peste nici unul. Sf. Ioan Gură de Aur crede că sfîrşitul lumii era aproape. Domnul va veni brusc; a fi mereu pregătit pentru venirea lui.

1.Ne trebuie multă rîvnă şi trebuie să ne însufleţească un zel destul de mare, fără de care nu vom putea dobîndî bunurile pe care ni le-a promis Iisus Hristos. Şi sigur, o spune el însuşi, pe atît zicînd: „Dacă cineva nu-şi ia crucea sa şi nu-Mi urmează Mie, nu este vrednic de Mine” (Mt. 10,38) şi pe atît: „Eu am venit să arunc foc pe pămînt şi cît aş dori Eu ca să se aprindă” (Lc. 12,49). Continuă să citești →

Sfântul Teofan Zăvorâtul:

Predică la Duminica Samarinencii

din „Talcuiri din Sfanta Scriptura pentru fiecare zi din an”, Sfantul Teofan Zavoratul

[Fapte 11, 19-26, 29-30; In. 4, 5-42]. Cei din cetatea samarinencei, după ce Mântuitorul a petrecut la ei două zile, grăiau către dânsa: „De acum credem nu numai pentru cuvântul tău, fiindcă noi înşine am auzit si am cunoscut că acesta este Mântuitorul lumii, Hristosul”.

Aşa este cu toţi: Mai întâi sunt chemaţi la Domnul prin cuvânt din afară sau, ca la noi acum, pe calea naşterii; iar mai apoi, gustă în fapt ce este viata în Domnul, deja nu se mai ţin de Domnul prin obştea creştinească, ci prin unirea lăuntrică cu El.

Acest lucru trebuie să-l aibă ca lege toţi cei care se nasc în obşti creştine, să nu se mărginească, adică, a ţine de Domnul numai pe dinafară, ci să se îngrijească a se uni cu El lăuntric, pentru ca mai apoi să poarte deja în sine mărturia statornică a faptului că stă întru adevăr.

De ce este nevoie însă pentru asta ? Este nevoie să întrupăm în noi înşine adevărul lui Hristos, iar adevărul lui Hristos este scularea celui căzut.

Aşadar, dezbracă-te de omul cel vechi, care putrezeşte în ghearele poftelor amăgitoare şi îmbracă-te în omul cel nou, zidit după Dumnezeu întru dreptate şi preacuvioşia adevărului, şi vei cunoaşte în tine însuţi că Domnul Iisus Hristos e, cu adevărat, Mântuitorul nu doar al lumii îndeobşte, ci şi al tău anume.

Sursa:www.voscreasna.com