Sfinții Rafail, Nicolae și Irina – 9 aprilie și Marțea luminată

Lasă un răspuns

Sfinții Rafail, Nicolae și Irina – 9 aprilie și Marțea luminată

De Egumena Mănăstirii Sfinților Rafail, Nicolae și Irina din Mitinili, monahia Evghenía

«Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie?» (Ps. 115, 3). Rămâi cu adevărat uimit în fața măreției Dumnezeirii. Când trăiești neîncetat în interiorul tainei, al minunii, al nenumăratelor minuni, gândul ți se oprește, ca și cum s-ar fi terminat materia cenușie. Când citești viețile sfinților și vezi câtă iubire au avut pentru toți oamenii, cazi în extaz și strigi din adâncul inimii: «Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate întru înțelepciune le-ai făcut». Vezi cum în persoana lor se împlinește cuvântul Domnului: «Cel ce crede în Mine va face și el lucrările pe care le fac Eu» (Ioan 14, 12).

agioi-rafail-nikolaos-eirini

Au crezut în Hristos sfinții noștri, au crezut și s-au oferit pe sine ardere de tot în mâinile Dumnezeului atotputernic. S-au înarmat cu atâta putere dumnezeiască și cu atâta iubire, încât jertfa lor nu are limite, atrăgând la locul martiriului lor mulțimi de oameni, de la cele mai îndepărtate margini ale pământului.

Continuă să citești →

9 aprilie/Marțea Luminată: SFINŢII NOU-ARĂTAȚII MUCENICI, FĂCĂTORI DE MINUNI, RAFAIL preotul, NICOLAE diaconul ŞI IRINA fecioara (Viaţa, Acatistul)

1 Răspuns

agioi-rafail-nikolaos-eirini

Vietile Sfintilor Martiri

Rafail, Irina fecioara si Nicolae diaconul din Insula Lesvos

(9 aprilie)

Aceşti trei sfinţi martiri L-au mărturisit pe Hristos Domnul şi s-au jertfit pentru El în anul 1463. Chiar dacă au trăit acum cinci secole și jumătate, totuşi îi putem aşeza între sfinţii secolului XX pentru că prin apariţiile lor, fie în vise sau în stare de veghe, între anii 1959 – 1962, ne-au descoperit amănunţit viaţa şi pătimirile lor martirice. Pomenirea lor se face în fiecare an în a treia zi de Paști (Marțea Luminată). Continuă să citești →

PRAZNICUL ÎNVIERII LUI HRISTOS – O TEOLOGHISIRE PATRISTICĂ A MITROPOLITULUI IEROTEI DE NAVPAKTOS (I)

2 Răspunsuri

Legătură: 

                            ÎNVIEREA LUI HRISTOS

            Învierea lui Hristos este cel mai mare eveniment din istorie. Este ceea ce diferenţiază creştinismul de orice altă religie. Celelelte religii au capi muritori, în vreme ce Capul Bisericii este Hristos, Care a înviat din morţi. Învierea lui Hristos a însemnat înnoirea firii omeneşti, replămădirea neamului omenesc şi trăirea realităţii eshatologice. Nu putem vorbi despre Înviere în afara Răstignirii, deoarece Răstignirea şi Învierea sunt cei doi poli ai vieţii mântuitoare, aşa cum se cântă în Biserică: ,,a venit, prin Cruce, bucurie la toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm Învierea Lui’’, sau: Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi sfântă Învierea Ta o slăvim’’.

            Deoarece Învierea lui Hristos are o mare însemnătate pentru viaţa credinciosului, în Biserică se vorbeşte în permanenţă despre ea. Nu credem în revoluţii sociale, pentru că cel mai mare bine de pe lume a venit prin Înviere, nu prin vreo răzvrătire a maselor. Dacă înţelegem că Învierea este adevărata revoluţie, atunci am aflat adevărul, deoarece prin Învierea lui Hristos omul şi-a recăpătat locul pe care-l avea cândva, urcând chiar şi mai sus. Cuvântul epanastasi (revoluţie) provine din verbul epanistimi, însemnând revenire la starea anterioară. Îndreptarea şi reaşezarea omului pe locul avut mai înainte s-au făcut prin Învierea lui Hristos.

            Sfântul Apostol Pavel spune în mod clar: Iar dacă Hristos nu a înviat, zadarnică este credinţa voastră (I Cor.15, 17). Adevărul şi puterea credinţei se datorează marelui eveniment al Învierii lui Hristos. Fără acest adevăr, creştinii sunt mai de plâns decât toţi oamenii (I Cor.15, 19).

  1. De ce Învierea lui Hristos este reprezentată în icoane în chipul pogorârii la Iad

            Biserica prăznuieşte Învierea lui Hristos începând din momentul pogorârii Sale la Iad, unde a slobozit sufletele drepţilor Vechiului Testament de sub stăpânirea morţii şi a diavolului. Aceasta este rânduiala prăznuirii Învierii în Biserica noastră. Aşa cum observăm din textele liturgice, prăznuirea Învierii începe din Vinerea Mare, odată cu slujba Utreniei Sâmbetei Mari, atunci când are loc purtarea Epitafului. Omiliile Părinţilor Bisericii din Vinerea Mare sunt, în realitate, cuvinte purtătoare de lumina biruinţei Învierii.

            Acest lucru se vede şi din hagiografia Învierii. Biserica a stabilit ca imaginea pogorârii lui Hristos la Iad să fie considerată o adevărată icoană a Învierii Mântuitorului. Desigur, există şi icoane ale Învierii care descriu arătarea lui Hristos către mironosiţe şi către ucenici, dar icoana Învierii prin excelenţă este cea a triumfului asupra morţii, care s-a făcut prin pogorârea lui Hristos la Iad, atunci când sufletul Său unit cu Dumnezeirea a purces în lumea întunericului, de unde a eliberat sufletele drepţilor Vechiului Testament care Îl aşteptau pe Izbăvitor.

            Înfăţişarea Învierii sub forma pogorârii lui Hristos la Iad are mai multe motivaţii teologice importante. Prima motivaţie este legată de faptul că nimeni nu L-a văzut pe Hristos în ceasul în care a înviat fiindcă El a ieşit din ,,mormântul închis’’. Venirea îngerului care a dat piatra la o parte de pe mormânt şi cutremurul s-au făcut doar pentru ca mironosiţele să se încredinţeze de faptul că Hristos a înviat. A doua motivaţie se leagă de faptul că Hristos a zdrobit stăpânirea morţii şi a diavolului în ceasul în care sufletul Său unit cu Dumnezeirea S-a pogorât la Iad. Cu alte cuvinte, El a biruit moartea prin propria Sa moarte. Astfel, Tradiţia ortodoxă vădeşte faptul că, prin moartea lui Hristos, stăpânirea  morţii a fost zdrobită cu totul. De aceea, în Biserică se intonează: ,,Hristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând…’’. Biruinţa lui Hristos asupra morţii a avut loc exact în momentul în care sufletul Său unit cu Dumnezeirea a zdrobit moartea. A treia motivaţie a unei astfel de reprezentări a Învierii provine din faptul că prin pogorârea Sa la Iad Hristos i-a eliberat pe Adam şi pe Eva de sub stăpânirea morţii. Dacă prin căderea lui Adam a căzut întregul neam omenesc, pentru că Adam a fost părintele din care ne-am tras cu toţii, odată cu învierea sa am gustat şi noi din fructele învierii şi ale mântuirii. Datorită legăturilor fireşti care există între descedenţi şi ascendenţi, ceea ce s-a petrecut cu protopărintele nostru s-a petrecut cu întreaga fire omenească.

            Din aceste motive, cea mai reprezentativă icoană a Învierii este pogorârea lui Hristos la Iad. Aşadar, după cum vom vedea şi în continuare, punctul central al Învierii este omorârea morţii şi izbăvirea de diavol. În Biserică se cântă: ,,Prăznuim omorârea morţii, sfărâmarea iadului”. Izbăvirea de Iad şi desfiiţarea morţii constituie înţelesul adânc al sărbătorii Învierii.

  1. Ce este Iadul Continuă să citești →

Rânduiala bisericească din perioada Penticostarului

1 Răspuns

Rânduiala bisericească din perioada Penticostarului

penticostar

Miercurea şi vinerea, în perioada Penticostarului (cuprinsă între Învierea Domnului şi Duminica Tuturor Sfinţilor – prima după Rusalii), este „dezlegare la peşte“. Aceasta reprezintă o problemă liturgică de actualitate, deoarece interesează pe mulţi dintre credincioşii Bisericii noastre, în primul rând pentru faptul că această precizare liturgică a fost generalizată şi introdusă în mai toate calendarele bisericeşti. Lămuririle tipiconale indicate în „Rânduielile bisericeşti“, precum şi celelalte menţiuni (ca de pildă, „dezlegările la peşte“) din calendarul bisericesc au drept scop uniformizarea rânduielilor liturgice, menţionate de altfel în diverse tipicuri, cărţi bisericeşti sau de slujbă. Continuă să citești →

Omilie a Mitropolitului Augustin de Florina la pomenirea Sfântului Apostol Natanael (22 aprilie)

Lasă un răspuns

Omilie a Mitropolitului Augustin de Florina

la pomenirea Sfântului Apostol Natanael

– 22 aprilie –

MĂRTURISIRE STATORNICĂ 

Pe 22 aprilie este sărbătoarea Sfântului Natanael, unul din cei 12 apostoli ai Domnului. Sărbătorii acestui apostol vom închina această omilie a noastră.

Natanael este un nume evreiesc şi înseamnă „darul lui Dumnezeu”. Omul care îşi îndeplineşte scopul şi păşeşte pe drumul lui Dumnezeu este o binecuvântare, un dar al lui Dumnezeu. Dimpotrivă omul rău nu este o binecuvântare, ci un blestem. Iată doi apostoli, care au trăit lângă Hristos: unul Natanael, altul Iuda. Primul s-a arătat a fi o binecuvântare, al doilea un blestem. Continuă să citești →

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL IERARH TEODOR SICHEOTUL, EPISCOPUL ANASTASIOPOLEI (22 aprilie)

Lasă un răspuns

22-apr-st-_theodore_the_sykeote

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL IERARH TEODOR SICHEOTUL,

EPISCOPUL ANASTASIOPOLEI 

Troparul Sfântului Ierarh Teodor Sicheotul, Episcopul Anastasiopolei, glasul al 2-lea:

Cunoscut fiind din scutece sfinţit şi arătându-te plin de haruri, ai luminat lumea cu minunile şi mulţimile demonilor ai alungat, lucrătorule de sfinţenie, Părinte Ierarhe Teodor. Pentru aceasta roagă-te Domnului pentru noi.

Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Celui Ce a povăţuit…

Stih: Sfinte Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Soarele Cel Înţelegător pe tine, înţelepte, te-a arătat stea de Dumnezeu luminată spre întărirea Bisericii, care trimiţi totdeauna razele minunilor şi risipeşti negura patimilor.

Stih: Sfinte Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din pântecele maicii tale, cuvioase, sfinţindu-te Făcătorul, ca şi pe Proorocul Ieremia odinioară, te-a făcut vas de bună trebuinţă Duhului, care goneşti duhurile cele viclene, Sfinte Părinte Teodor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cunoscând Hristos mai înainte inima ta, Părinte Teodor, ungându-te cu ungere prooro­cească, ca pe Samuil odinioară, te-a arătat prooroc, de vedeai prin Dumnezeiescul Duh cele de departe, ca şi cum ar fi de faţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Strugurele Cel Nelucrat a înflorit în pântecele tău Maică Fecioară, izvorând dulceaţă de iertare şi de veselie tuturor, celor ce ţi-au pierdut firea de ameţeala suferinţelor, Preacurată. Continuă să citești →

22 aprilie: Sfântul Ierarh Teodor Sicheotul, Episcopul Anastasiopolei

Lasă un răspuns

Sfântul Ierarh Teodor Sicheotul, Episcopul Anastasiopolei

 22 aprilie 

22-apr-sfantul-ierarh-teodor-sicheotul-episcopul-anastasiupolei

In pământul Galatiei este un sat ce se numeşte Sicheia, sub stăpânirea cetăţii lui Anastasie, care este prima sub stăpânirea Ancirei, ce este departe de Anastasiopolia ca la douăsprezece stadii. De acolo era patria Cuviosului Teodor Sicheotul, care s-a zămislit cu minune în pântecele maicii sale, ce se numea Măria, din bărbat vestit, cu numele Cozma, slujbaş împărătesc, pe vremea împăratului Iustinian cel Mare. Căci atunci când a zămislit maica sa, Măria, în noaptea aceea adormind, a avut o vedenie minunată: a văzut o stea prea mare şi prea luminoasă pogorându-se din cer în pântecele ei. Şi deşteptându-se Măria, a spus aceasta maicii sale Elpidia şi surorii, sale Despina, care vieţuiau lângă dânsa. Continuă să citești →

22 aprilie: Pomenirea noilor mucenici din Serbia – Sf. Mc. Platon, Ep. de Banja Luka și Sf. Mc. Sava de Gornokarlovatski

2 Răspunsuri

Pomenirea noilor mucenici din Serbia – 22 aprilie


Imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, 1946, Serbia a trecut sub jugul comuniştilor şi mulţi au fost cei care s-au opus până la sânge la constrângerile ateilor de a dezrădăcina credinţa poporului şi de a o desfiinţa. Unii dintre aceşti mărturisitori sunt cinstiţi deja de către popor. Continuă să citești →

22 aprilie: Sfântul Apostol Natanael

Lasă un răspuns

Sfântul Apostol Natanael

22 aprilie 

st_nathaniel

Acest sfânt a fost din Cana, cetate a Galileii, unde Hristos Dumnezeul nostru fiind chemat la nuntă de preacurata Sa Maică, a făcut întâia Sa minune, prefăcând apa în vin.

Aştepta şi el venirea lui Hristos, ca un legiuitor ce era, pe Care aflându-L Filip cel din Betsaida şi cunoscând că aştepta venirea lui Hristos, i-a zis cu bucurie: „Aflat-am pe Iisus, fiul lui Iosif cel din Nazaret, de Care au scris Moise în lege şi proorocii” (Ioan I, 46). Continuă să citești →

CUVÂNT LA A DOUA ZI DE PAŞTI – SFÂNTUL SERAFIM SOBOLEV (2)

Lasă un răspuns

invierea_domnului_4

Despre harul Sfântului Duh ca izvor al veşnicei bucurii a Sfinţilor

„Cerurile după cuviinţă să se veselească, şi pământul să se bucure şi să prăznuiască toată lumea cea văzută şi cea nevăzută; că Hristos s-a sculat, veselia cea veşnică” ( Canonul Paştilor, cântarea 1)

Ce fel de veselie veşnică este aceasta pentru care Sfânta Biserică, prin cuvintele Preacuviosului Ioan Damaschin, alcătuitorul canonului pascal, cheamă să sărbătorească şi să se bucure întreaga lume, văzută şi nevăzută?

Această veselie este fericirea noastră viitoare şi veşnică în Rai, împărăţia cerească a lui Hristos, pe care o moştenesc toţi creştinii dreptslăvitori. Ea este cel mai înalt scop al tuturor nevoinţelor noastre, al întregii noastre vieţi. Continuă să citești →

CUVÂNT LA A DOUA ZI DE PAŞTI – SFÂNTUL SERAFIM SOBOLEV (3)

Lasă un răspuns

invierea_domnului_5

Curăţirea inimii de patimi este condiţia obligatorie pentru a vedea
Chipul lui Dumnezeu

 Hristos a înviat!

Aş vrea ca în această mare zi a Luminatei învieri a lui Hristos să vă urez, iubiţilor întru Hristos fiii mei, ceea ce ne urează Sfânta Biserică, în următoarele cuvinte ale canonului pascal: „Să ne curăţim simţirile şi să vedem pe Hristos strălucind, cu neapropiată lumină a învierii”.

Prin aceste cuvinte Biserica Ortodoxă arătă întreaga esenţă a creştinătăţii. Şi în primul rând, cuvintele: „să ne curăţim simţirile”, ne spun nouă că viaţa creştină nu este altceva decât marea noastră nevoinţă în lupta cu patimile şi cu păcatele, nevoinţă în păzirea neabătută şi permanentă a tuturor poruncilor dumnezeieşti. Continuă să citești →

CUVÂNT LA A DOUA ZI DE PAŞTI – SFÂNTUL SERAFIM SOBOLEV (1)

Lasă un răspuns

invierea_domnului_3

Despre roadele Învierii lui Hristos şi cel mai important dar – harul Sfântului Duh, a cărui dobândire este scopul vieţii creştine.

„Hristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând şi celor din mormânturi viaţă dăruindu-le” (Troparul praznicului).

Iată cuvintele troparului pascal, pe care le auzim atât de des în zilele sărbătorii Sfintelor Paşti. Acest tropar este foarte scurt, dar conţinutul lui are pentru noi o importanţă mântuitoare deosebită. Aici se vorbeşte despre biruinţa Domnului asupra morţii, prin slăvită Sa înviere. El a primit ca moartea să se atingă de trupul lui cel sfânt şi să moară, dar în acelaşi timp, prin învierea Sa, să calce moartea, dăruind neamului omenesc nemărginite binefaceri. Continuă să citești →

Paştile ţin şapte zile ca una, NU trei! Sfintele CANOANE pecetluite de Sf. Sinoade Ecumenice cer ÎMPĂRTĂŞIRE ZILNICĂ în SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ celor care nu se află sub epitimie.

Lasă un răspuns

Paştile ţin şapte zile ca una, NU trei! Sfintele CANOANE pecetluite de Sf. Sinoade Ecumenice cer ÎMPĂRTĂŞIRE ZILNICĂ în SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ celor care nu se află sub epitimie.

Legături:

de Marian Maricaru

Sfintele CANOANE cer IMPARTASIRE ZILNICA in SAPTAMANA LUMINATA. Nu exista dublu standard preot-laic in problema pregatirii pentru Euharistie. Dupa cum veti vedea, Sinodul Trulan sau „in Trullo”, ori „Quinisext” adica „Cinci-Sase Ecumenic” se exprima in acest sens la sfarsitul secolului VII d. Hr. (691), prin canonul 66. Hotararile sale sunt primite si de Sinodul VII Ecumenic, cu un secol mai apoi (787 d. Hr.). Prin urmare, nu este vorba de perioada primara a Bisericii (pentru cei care sustin retorica lui „aceasta se facea numai in Biserica primara” etc), ci de plin Ev Mediu. Iar canonul a fost dat ca sa fie tinut de intreaga Biserica si nu a fost abrogat niciodata.

In plus, Saptamana Luminata este toata O SINGURA ZI. Pastile nu tin trei zile, cum gresit tot repeta unii si a patruns si in calendarele bisericesti! Fiecare zi a Saptamanii Luminate este mai mult decat o Duminica. Se canta in fiecare zi toata slujba din noaptea privegherii Pastilor Invierii (Pastile Crucii sunt Vinerea Mare). Singurele lucruri care difera sunt:

1. faptul ca nu se ia si lumina (de la candela / lumanare) la inceput si nu se citeste Evanghelie in pridvorul bisericii, ci se ia doar Lumina  (si Adevaratul Miel Pascal) de la sfarsit, adica Sf. Impartasanie!  Continuă să citești →

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA DUMINICA PAŞTELUI: FĂCĂTORUL CELOR CE SUNT

DUMINICA PAŞTELUI

Legături: 

FĂCĂTORUL CELOR CE SUNT

„Toate prin El s-au făcut şi fără de El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut”(Ioan 1, 3)

Iubiţii mei, ezit să vă vorbesc acum la Dumnezeiasca Liturghie a Paştelui. Ezit, mai întâi pentru că ora este înaintată şi toţi sunteţi obosiţi, în al doilea rând pentru că în seara aceasta se aude împăratul sfinţiţilor predicatori, Sfinţitul Gură-de-Aur într-o minunată omilie a sa, iar în al treilea rând pentru că Evanghelia de astăzi este filozofică, ontologică, metafizică, teologică şi mărturisesc că este dificil ca cineva să o explice în câteva minute. Cu toate acestea, îngăduiţi-mi să spun câteva cuvinte.

Înregistrare video din noaptea de 19.04.2009

Napoleon a zis: două principii există în lume. Unul este al meu, cel prin care m-am impus ca suveran în Europa. Însă va veni vremea în care principiul meu va amuţi, iar alt principiu va triumfa pentru totdeauna.

Şi acest principiu este Evanghelia. Acestea le-a spus Napoleon foarte potrivit. Iar un teolog, completând, a spus că Evanghelia de astăzi este un fel de tun de asediu, adică un tun de mare putere care prin obuzele lui pulverizează fortificaţiile potrivnicilor şi distruge înşelăciunea care domină raţiunea multora referitor la persoana lui Iisus Hristos. Dă un răspuns la întrebarea de secole: Ce este Hristos?

Continuă să citești →

SFÂNTUL IUSTIN POPOVICI: În istoria neamului omenesc, nimic nu este atât de sigur cu exactitate ca Învierea Dumnezeului-Om Hristos

SFÂNTUL IUSTIN POPOVICI:

În istoria neamului omenesc, nimic nu este atât de sigur cu exactitate ca Învierea Dumnezeului-Om Hristos

Cuvânt al Sfântului Justin Popovici la ultimul Paști pe acest pământ
(Paștile anului 1979, Mănăstirea Celie, Valievo)Hristos a înviat! Adevărat a înviat!

Și ne aduce nouă toate veșnicele adevăruri: adevăruri despre om, despre Dumnezeu, despre viaţă, despre dragoste și dreptate, despre păcat și moarte, despre rai, despre iad, despre biruinţa asupra morţii, asupra păcatului și asupra iadului, despre timp și despre veșnicie, despre Mântuitorul și mântuire, în general despre orice, care era indispensabil existenţei omenești, pentru viaţa cea veșnică în lumea lui Dumnezeu, văzută și nevăzută.

Da, toate aceste adevăruri se unesc cu unica atotadevărată Înviere a Domnului Iisus Hristos, pentru că aceasta este biruinţa asupra păcatului, asupra morţii și asupra diavolului, dar în același timp și certitudinea fiinţei omenești prin Aceasta despre viaţa veșnică. De aceea și ÎnviereaDumnezeului-Om Hristos, în realitate cuprinde în fiinţa ei întreaga mântuire, după cum de asemenea și întreaga viaţă a fiecărui creștin.Acesta este motivul că Învierea este unica biruinţă împotriva morţii, a păcatului și a diavolului. Numai cu Aceasta s-au înfăptuit toate, s-au arătat toate și s-au dat toate. La Aceasta se referă toată Evanghelia: Înviere = Mântuire, Evanghelie a Învierii = Evanghelie a mântuirii. Pentru aceasta Domnul cel Înviat este unicul Mântuitor, dar și Mântuitorul este unicul Care a înviat. Acesta este și motivul pentru care de Dumnezeu insuflatul Apostol Pavel întreaga Evanghelie o îndreptează spre Înviere și întreaga iconomie dumnezeiesc-omenească a mântuirii la faptul Învierii (se subînţelege că Învierea presupune în mod natural Crucea și moartea). Acesta este faptul pe care Apostolul îl are ca Evanghelie și îl predă ca Eva Continuă să citești →

Arhim. Gheorghios Kapsanis: DOMNUL CEL RĂSTIGNIT ŞI ÎNVIAT UMPLE DE SENS VIAŢA NOASTRĂ

DOMNUL CEL RĂSTIGNIT ŞI ÎNVIAT UMPLE DE SENS VIAŢA NOASTRĂ

eldergeorgios

de Prea Cuviosul Părinte Arhimandrit Gheorghe Kapsanis,
stareţul Sfintei Mănăstiri a Cuviosului Grigorie din Sfântul Munte Athos
 
Ce importanţă poate să aibă Crucea şi Învierea lui Hristos pentru lumea noastră astăzi? Pentru lumea care trăieşte drama războiului din Irak. Pentru lumea nedreptăţii, a terorismului celor mari şi puternici şi a terorismului celor mici şi neputincioşi care se împotrivesc celor puternici prin acte sinucigaşe. Pentru lumea care omoară sufletele tinerilor cu depravarea, ateismul şi şomajul, iar trupurile cu drogurile. Pentru întreaga lume care este ameninţată din ce în ce mai mult de catastrofa ecologică şi de „age”.
Această lume L-a răstignit pe Hristos, pe Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Omului. Dar şi pentru această lume S-a răstignit Hristos. Această lume a venit să mântuiască Hristos. Hristos S-a răstignit şi pentru răstignitorii Săi. Aceasta o arată şi rugăciunea Sa în momentul în care Îl răstigneau: „Părinte, iartă-le lor, căci nu ştiu ce fac”.
Situaţia lumii de atunci şi de astăzi arată cât de necesar era să intervină Dumnezeu ca să dea celor care vor prilej de eliberare de sub stăpânirea celui rău.
Există o mulţime de oameni care de-a lungul veacurilor L-au urmat pe Hristos. Ei nu au vrut să-i răstignească pe semenii lor pentru a limita răul, nici nu au primit (sloganul) că „scopul sfinţeşte mijloacele”, dar au vrut să răstignească răul care exista înlăuntrul lor.
Această luptă au dus-o Apostolii, Mucenicii, Sfinţii Ierarhi, Mărturisitorii, Pustnicii şi smeriţii creştini care trăind în mijlocul lumii aduceau dragostea lui Hristos semenilor lor sacrificându-se pe ei înşişi.
Societatea noastră este bolnavă. Ar fi fost însă şi mai bolnavă, dacă n-ar fi existat creştini care împreună-să-se-răstignească cu Hristos. Continuă să citești →

Mesajul de Paști al Egumenului Mănăstirii Grigoríou, Arhim. Gheorghios (Kapsanis): DOMNUL IISUS HRISTOS – JERTFITOR ŞI JERTFĂ

Mesajul de Paști al Egumenului Mănăstirii Grigoríou, Arhim. Gheorghios (Kapsanis)

Domnul Iisus Hristos – Jertfitor și Jertfă

 

«Ca un mielușel de un an, cununa cea binecuvântată de noi, Hristos de voie pentru toți S-a jertfit, Paștile cele curățitoare. Și iarăși frumos din mormânt Soarele Dreptății nouă ne-a strălucit» (Canonul Învierii, cântarea IV).

După ieșirea din robia egipteană, poporului isrealitean i s-a poruncit de către Dumnezeu să mănânce mielul pascal (Ieșire 12, 3-10), care preînchipuia Paștile, adică pe «Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii» (Ioan1, 29), pe Cel ce S-a jertfit pe Sine pentru viața și mântuirea lumii.

În Vinerea Mare, L-am văzut pe Domnul Hristos înălțat pe lemnul Crucii, suferind pentru noi. Iconografia ortodoxă a Răstignirii nu ni-L prezintă ca pe un simplu om sărman, condamnat la moarte pe cruce, ci ca pe Hristos Dumnezeu, Care suferă ca om desăvârșit, dar, în același timp, ca Domn al slavei, învinge durerea și moartea. De aceea, în locul titulaturii «Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor», este preferată inscripția «Împăratul slavei».

Hristos, Împăratul nostru, a urcat pe Cruce de bunăvoie, ca să Se jertfească pentru noi. În același timp, în calitate de Mare Arhiereu, săvârșește singura jertfă adevărată și mântuitoare, prin care se sfințește întreg universul. Crucea reprezintă jertfelnicul pe care este înfăptuită jertfa cea izbăvitoare de către Cel care este concomitent și Jerftă și Jertfitor. Se jertfește pe Sine din iubire nemărginită pentru creatura Sa. Sfântul Nicodim Aghioritul mărturisește că Hristos, deși putea să ne mântuiască printr-un simplu gest, a preferat să îndure această moarte dureroasă și necinstită, tocmai pentru a-Și arăta iubirea nemăsurată pentru creatura sa înzestrată cu rațiune și pentru a ne convinge să nu preferăm nimic în afară de El.

În rugăciunea arhierească de dinainte de Patima Sa, Domnul menționează că «pentru ei Eu Mă sfințesc pe Mine însumi» (Ioan 17, 19), sintagmă, care, în opinia sfântului Chiril al Alexandriei, înseamnă «Mă jertfesc pe Mine însumi, ca jertfă fără de prihană – închinată lui Dumnezeu – pe jertfelnicul Crucii, astfel încât, prin sângele Meu, toți ucenicii Mei să devină părtăși sfințirii și mântuirii care izvorăsc din această Jertfă» (PG 74, 544). Continuă să citești →

„DOAMNE, RĂMÂI CU NOI…” – Cuvântul Arhim. Gh. Kapsanis la Sărbătoarea Paştilor (2009)

CUVÂNTUL PREACUVIOSULUI ARHIMANDRIT GHEORGHE KAPSANIS,

EGUMENUL MĂNĂSTIRII GRIGORIU DIN SFÂNTUL MUNTE ATHOS LA
SĂRBĂTOAREA PAŞTILOR DIN ANUL MÂNTUIRII 2009
 
DOAMNE, RĂMÂI CU NOI…
 

„Doamne, rămâi cu noi, căci este spre seară şi s-a plecat ziua” (Luca 24: 29)

În seara Duminicii Învierii, după cum istoriseşte Sfântul Evanghelist Luca, doi ucenici ai Domnului, Cleopa şi probabil Luca, mergeau spre satul Emmaus, care este la o distanţă de 60 de stadii, adică unsprezece kilometri de Ierusalim. Erau tulburaţi şi problematizaţi de toate câte se întâmplaseră  în Ierusalim în ultimele zile şi, mai ales, de moartea pe cruce şi vestea încă nesigură pentru ei despre Învierea Învăţătorului lor. Discutau despre aceste lucruri şi erau plini de durere, nelinişte şi întristare.
Atunci  apare un împreună-călător necunoscut. Îi întreabă care este pricina tristeţii lor. Aceştia l-au ocărât cum că nu ştie faptele cutremurătoare care s-au întâmplat în acele zile în jurul persoanei lui Hristos. Acest necunoscut împreună-călător cu ei nu era altul decât Domnul Iisus cel înviat. Începe atunci să le tâlcuiască cele spuse referitoare la El de către Moise şi de către alţi profeţi şi să le explice că aşa trebuia să se întâmple ca să intre Hristos „în slava Sa”. Cu alte cuvinte, că Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, care prin întruparea Sa a unit firea divină cu cea umană în dumnezeiescul Său Ipostas, trebuia să rabde înfricoşătoarele Patimi şi moartea pe cruce pentru a tămădui şi îndumnezei firea noastră căzută, pe care a luat-o din Fecioara Maria.
Inimile ucenicilor necăjiţi, în timp ce ascultau dumnezeieştile Lui cuvinte, se mângâiau, se luminau şi se încălzeau de dumnezeiască iubire.  De aceea, şi atunci când au ajuns la satul către care mergeau şi împreună-călătorul lor „se făcea că merge mai departe”, aceştia stăruiau să rămână cu ei, deoarece începuse să cadă ziua şi întunericul să acopere pământul.
Până la acest moment, ochii ucenicilor erau ţinuţi „ca să nu-L cunoască”. Dar în timpul cinei, când a frânt pâinea, după ce mai întâi o binecuvântase, pentru a le-o oferi, „li s-au deschis ochii lor” şi au recunoscut că Cel până atunci necunoscut pentru ei împreună-călător, era preaiubitul lor Învăţător, Domnul cel Înviat şi Dumnezeul lor.
În situaţia ucenicilor  Domnului îndureraţi, necăjiţi, problematizaţi şi nevoitori ne aflăm şi noi de multe ori în viaţă. Înfruntând patimile noastre şi  problemele  zilnice care sunt omeneşte nerezolvabile, credem că Dumnezeu este absent din viaţa noastră de unde sentimente dureroase  inundă sufletul nostru. Însă, adunându-ne la frângerea pâinii în Taina Dumnezeieştii Euharistii ,recunoaştem că Hristos este prezent în Biserică şi în viaţa noastră.
Atunci, cu inima aprinsă de dragostea dumnezeiască, după  cum era a ucenicilor care vorbeau cu Domnul, repetăm şi noi:
„Doamne, rămâi cu noi”, Continuă să citești →

Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA SFÂNTA ŞI MAREA SÂMBĂTĂ

Koborare

PREDICĂ ÎN SFÂNTA ŞI MAREA SÂMBĂTĂ

          Moto: „Pentru că şi Hristos a suferit odată moartea, pentru păcatele noastre, El, Cel drept, pentru cei nedrepţi, ca să ne aducă pe noi la Dumnezeu, omorât fiind cu trupul, dar viu făcut cu duhul, cu care S-a coborât şi a propovăduit şi duhurilor ţinute în închisoare” (I Petru 3:18-19).

          Iubiţi fraţi şi surori în Hristos,

În a şasea cântare a gloriosului Canon Pascal, creştinii ortodocşi mărturisesc: „Pogorâtu-Te-ai întru cele mai de jos ale pământului, şi ai sfărâmat încuietorile cele veşnice, care ţineau pe cei legaţi Hristoase; şi a treia zi, precum Iona din chit, ai înviat din mormânt”.  Această confesiune e bazată pe versetul petrin folosit de mine ca moto al acestei predici, „pus în scenă” de icoana cunoscută sub numele de „Coborârea la iad,” sau „Prima Înviere.” Spunând că Hristos, după ce a fost omorât cu trupul, dar a fost făcut viu cu duhul, „S-a coborât şi a propovăduit şi duhurilor ţinute în închisoare,” sfântul Apostol Petru nu le cere urmaşilor săi să-şi amintească doar un simplu adevăr mântuitor, el vrea să le aducă în cercul luminos al conştiinţei o istorie. Istoria este aceea că Hristos a făcut în locul unde zăceau morţii exact ceea ce făcuse în misiunea Sa pământească. Fără să fi făcut acest lucru, activitatea Sa răscumpărătoare n-ar fi fost completă. Continuă să citești →

SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR: Sâmbăta Mare – Biruința asupra morții

Sâmbăta Mare: Biruința asupra morții 

Astăzi Domnul nostru s-a pogorât la Iad. Astăzi a zdrobit porțile de aramă și zăvoarele de fier ale acestuia. Observați exprimarea precisă: nu a spus că a deschis porțile, ci că le-a zdrobit, pentru a pierde cu totul închisoarea sufletelor. Nu a deschis zăvoarele, ci le-a sfărâmat, pentru ca închisoarea să rămână neputincioasă. Bineînțeles, acolo unde nu există nici o încuietoare sau poartă, dacă cineva intră, nu este împiedicat să iasă. Deci, atunci când Hristos nimicește ceva, nimeni nu poate să refacă acel lucru.

invierea_domnului.1

Împărații nu fac ceea ce a făcut Hristos atunci când vine vorba de eliberarea de prizonieri, ci dau porunci și lasă la locul lor atât porțile cât și gărzile, arătând prin aceasta că este posibil să intre din nou înăuntru aceia care au fost eliberați sau alții în locul lor. Dar Hristos nu procedează în acest fel. Dorind să arate că strică moartea cu totul, a zdrobit porțile de aramă ale acesteia. Și le-a numit de aramă, nu pentru că erau făcute din cupru, ci mai degrabă pentru a arăta duritatea și intransigența morții. Și ca să se știe despre cupru și fier că exprimă rigiditatea și duritatea, ascultați ce se spune despre cineva încruntat: “Nervii tăi sunt de fier și gâtul și fruntea de aramă”. Și s-a spus astfel nu pentru că ar fi avut, literal, nervii de fier sau fruntea de aramă, ci pentru a arăta cum este să fii aspru, încruntat și dur.

Vreți să aflați cât de aspră, rigidă și nepăsătoare este moartea? Niciodată nu a izbutit cineva să elibereze vreun prizonier al morții, până când nu a venit Domnul Îngerilor și a silit-o. În primul rând, a prins și a închis moartea și pe urmă i-a luat acesteia ceea ce îi aparținea. De aceea adaugă: “Comorile care se află în întuneric sunt ascunse și nu se văd”. Cu toate că se referă la un singur lucru, are două înțelesuri. Adică, există locuri întunecate, care pot fi luminate dacă punem în ele sfeșnic și lumină.

Întinderile Iadului au fost foarte întunecate și mohorâte, nepătrunzând în ele niciodată raze de lumină, de aceea le-a numit întunecate și nevăzute. În realitate, au fost întunecate până în momentul în care a coborât asupra lor Soarele Dreptății și cu lumină strălucitoare le-a luminat și a făcut din Iad, Cer. Deoarece, acolo unde se află Hristos, locul acela se transformă în cer. Este firesc să numească Iadul o comoară întunecată de mare preț, fiindcă acolo este adunată multă bogăție.

În realitate, tot neamul omenesc, care forma avuția lui Dumnezeu, a fost prădat de către diavol, care l-a înșelat pe cel Întâi zidit și l-a supus morții. Despre faptul că neamul omenesc era avuția lui Dumnezeu, ne arată și Sfântul Apostol Pavel atunci când spune că:  “Domnul este bogat în îndurare pentru toți cei ce-L cheamă”.

La fel precum un rege, care prinde un hoț care a tâlhărit și a luat tot ce se găsea prin orașe, ascunzându-se în peșteri, unde a strâns averea furată, așa a făcut și Hristos: l-a prins, l-a închis, l-a pedepsit și i-a luat comoara. Prin moartea Lui, Domnul a închis pe tâlhar și pe cel legat, adică pe diavol și pe moarte, și a adus toată comoara, adică Neamul omenesc, în vistieriile Împărătești. Același lucru ne spune și Sfântul Apostol Pavel: “Domnul nostru ne-a izbăvit din robia noastră, din întuneric, și ne-a adus în Împărăția iubirii Lui”.

De admirat este faptul că Însuși Împăratul s-a îngrijit de acest lucru, pe când nici un alt rege nu a găsit de cuviință să facă ceva asemănător, poruncind slujitorilor lui să elibereze pe cei întemnițați. Aici, însă nu s-a întâmplat așa, a venit Însuși Împăratul la cei închiși în temniță și nu s-a rușinat nici de închisoare, nici de cei întemnițați, pentru că era cu neputință să se rușineze Creatorul.

A zdrobit porțile și a sfărâmat zăvoarele, a pus stăpânire pe Iad și a făcut nevăzută toată straja și, fiindcă a supus și moartea, a revenit apoi la noi. Tiranul a fost luat prizonier și legat strâns. Însăși moartea și-a aruncat armele sale, a alergat neînarmată și s-a supus Împăratului.

Ați văzut ce victorie strălucită? Ați văzut biruințele Crucii? Îngăduiți-mi să vă spun ceva mult mai admirabil. Dacă veți afla cum a învins Hristos, admirația voastră va deveni mai mare. Cu armele cu care diavolul biruia, cu aceleași a fost el supus de către Hristos. După ce l-a prins (Hristos), cu armele lui, cu acelea l-a și învins.

Și ascultați cum: Fecioara, lemnul și moartea au fost simbolurile înfrângerii noastre. Fecioară a fost Eva, deoarece nu cunoscuse încă pe bărbatul ei. Lemn a fost Pomul [cunoștinței binelui și răului], și moarte, pedeapsa lui Adam. Dar, iată că, Fecioara, lemnul și moartea, simbolurile înfrângerii, au devenit simboluri ale biruinței. Pentru că în locul Evei este Maria, în locul lemnului cunoștinței binelui și răului este lemnul Crucii, iar în locul morții, pedeapsa lui Adam – moartea lui Hristos. Vedeți cum diavolul a fost învins cu armele cu care altădată a biruit el?

continuare la http://www.pemptousia.ro/2013/05/sambata-mare-biruitorul-mortii/