„Fiara” se află pe Piața Vizitatorilor, lângă sediul ONU. Imagine: twitter.com/UN_Photo
Sculptura în forma unui leu cu aripi de vultur a fost numită „păstrătorul păcii și securității internaționale”.
Un curcubeu peste Iordan. Imagine: facebook.com/igor.pchelintsev
De sărbătoarea Teofaniei, un preot al Bisericii Ortodoxe Ruse a prins în cadru un curcubeu peste râul Iordan.
Cuviosul Xenofont Robeiski a fost ucenic al Sfântului Varlaam de Hutin (pomenit la 6 noiembrie şi cinstit ca mare făcător de minuni). Pentru petrecerea sa aleasă, în anul 1243 fu ales stareţ al mănăstirii Hutin a cărei ocârmuire o săvârşi cu multă înţelepciune. Cuviosul părinte, fiind iubitor de linişte, ridică mănăstirea Sfintei Treimi de pe malul râului Robeika (aproape de Novgorod), unde după dorirea inimii sale trecu la cele veşnice la 28 iunie 1262. Citeşte mai departe…
Troparul Sfântului Cuvios Xenofont, al soţiei sale Maria şi al fiilor lor Arcadie şi Ioan, glasul al 4-lea:
Dumnezeul părinţilor noştri Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci, pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră.
Cântarea 1, glasul al 2-lea. Irmos: Veniţi popoarelor să cântăm…
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Xenofont, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Îndulcindu-vă acum din pomul vieţii şi de adevărata desfătare a Raiului cu toată casa voastră, preaînţelepţilor, rugaţi pe Iubitorul de oameni să ne mântuim noi, cei care vă lăudăm pe voi.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Xenofont, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Acest mare mitropolit al Moldovei Iosif al II-lea, Naniescu numit „cel sfânt şi milostiv”, a fost cel mai strălucit ierarh al Bisericii Ortodoxe Române din a doua jumătate a secolului XIX, după Sfântul Calinic de la Cernica.
Era fiul preotului Anania (Nane) Mihalache şi al prezbiterei Teodosia, din satul Răzălăi-Bălţi, născut la 15 iulie, 1818. După doi ani, tatăl său moare, iar mama sa rămâne văduvă cu doi copii, Ioan şi Ieremia. În anul 1831. ierodiaconul Teofilact, unchiul său, aduce la Mănăstirea Sfântul Spiridon din Iaşi pe copilul Ioan, pentru a învăţa carte. Aici deprinde scrisul, cititul, tipicul şi muzica psaltică. În anul 1834, ierodiaconul Teofilact este numit egumen la Mănăstirea Sfântul Prooroc Samuil din Focşani, unde aduce şi pe nepotul său. În anul 1835, ierodiaconul Teofilact ajunge eclesiarh la Episcopia Buzăului sub vestitul episcop Chesarie, împreună cu tânărul Ioan.
La 23 ianuarie, 1835, rasoforul Ioan este călugărit cu numele de Iosif, în catedrala episcopală, iar a doua zi este hirotonit diacon. Ca ucenic al episcopului Chesarie, în anul 1836, ierodiaconul Iosif Naniescu intră la Seminarul din Buzău, atunci înfiinţat, pe care îl termină în 1840. Apoi, între anii 1840-1847, urmează Colegiul Sfântul Sava din Bucureşti.
În anul 1849 este numit egumen la Mănăstirea Şerbăneştii Morunglavului din Râmnicu Vâlcea, iar la 29 august, 1850, este hirotonit preot în Bucureşti.
ACATISTUL SFÂNTULUI IERARH GRIGORIE TEOLOGUL
După obişnuitul început, se zice:
Condacul 1
Pe marele Ierarh şi apărător al Sfintei Treimi, veniţi toţi cu duhovniceşti laude să-l fericim şi din izvorul învăţăturilor lui luând cuvinte de laudă, să-i cântăm aşa: Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu Grigorie!
Icosul 1
Astăzi darul cel în trei lumini al Prea Sfintei Treimi să ne lumineze pe noi, vrednice cântări de laudă să aducem la pomenirea slăvitului, îndreptătorului şi învăţătorului dreptei credinţe, zicând:
Bucură-te, tăinuitorul Sfintei Treimi;
Bucură-te, slujitorul cerescului Împărat;
Bucură-te, întărirea pravoslavei;
Bucură-te, steaua Bisericii prea luminată;
Bucură-te, luceafăr ceresc strălucitor;
Bucură-te, împărţitor de Mir duhovnicesc;
Bucură-te, luminătorul cel din Treime al Arhiereilor;
Bucură-te, prieten iubit al marelui Vasile;
Bucură-te, odraslă sfântă, din slăviţi părinţi născut;
Bucură-te, credincioasă slugă a lui Hristos;
Bucură-te, odor sfânt şi prea frumos;
Bucură-te, că Sfânta Treime lăcaş în inima ta a făcut;
Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu Grigorie!
CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL IERARH GRIGORIE TEOLOGUL, ARHIEPISCOPUL CONSTANTINOPOLULUI (I)
Troparul Sfântului Ierarh Grigorie Teologul, Arhiepiscopul Constantinopolului, glasul 1:
Fluierul cel păstoresc al teologiei tale a biruit trâmbiţele ritorilor; că ţie, celui ce ai încercat adâncurile duhului, ţi s-au adăugat şi Frumuseţile Cuvântului. Ci, roagă pe Hristos Dumnezeu, Sfinte Părinte Grigorie, să mântuiască sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul 1.
Irmos: Hristos Se naşte, Slăviţi-L…
Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe cel de-al doilea cuvântător de Dumnezeu, stâlpul cel ceresc al Luminii, trâmbiţa înţelepciunii lui Dumnezeu, veniţi toţi cei ce iubiţi cuvintele lui să ne adunăm cu dragoste şi să-l lăudăm, ca pe un Apostol.
Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Citeşte mai departe…
Sursa: Cartea „NE VORBEŞTE PĂRINTELE AUGUSTIN, MITROPOLITUL DE 104 ANI” – Vol. IX, pag 120
Legături:
…Cealaltă universitate, prin care, dacă nu treci, nu eşti om, este durerea, este necazul, este aventura vieţii. Cel pe care nu l-a durut, cel care nu a plâns, cel care nu şi-a udat perna cu lacrimi, nu a cunoscut ce înseamnă viaţa. De aceea, şi tineretul de astăzi, care are toate bunătăţile, nu ştie ce înseamnă viaţă. Dar proorocesc: Acel dandy, taddy-boy, care aruncă farfuria plină, pentru că nu-i place, va flămânzi şi va plânge şi atunci va simţi viaţa…
…Eşti creştin adevărat? Vei fi prigonit. Eşti mamă iubitoare, eşti tată bun, eşti funcţionar cinstit, om al datoriei şi nu eşti mason şi rotarian şi linguşitor, ci eşti om cu conştiinţă în lumea aceasta? Vei suferi. „Prin multe necazuri ni se cuvine nouă a intra în Împărăţia lui Dumnezeu” (Fapte 14, 22)…
…Aşadar, nu morţi, ci creştini vii, credincioşi şi dedicaţi, copii ai lui Grigorie, copii ai lui Vasilie, copii ai marilor Părinţi, să continuăm pe drumul nostru, ca acest pământ al Părinţilor noştri să fie un pământ sfânt, prin mijlocirile Sfântului Grigorie Teologul…
(fragment)
Ne aflăm, iubiţilor, în prima lună a anului. Luna aceasta, ianuarie, se numeşte „Luna Părinţilor”. Oare de ce se numeşte aşa? Se numeşte „Luna Părinţilor”, pentru că în această lună sunt sărbătoriţi mulţi Părinţi (…)
Îmi veţi îngădui, iubiţii mei, ca în loc să explicăm Evanghelia sau Apostolul zilei, să vă spun câteva cuvinte, foarte puţine cuvinte, despre eroul credinţei noastre, a cărui sfântă pomenire o sărbătorim astăzi, despre Grigorie de Nazianz.
***
Patria lui care este? Nimeni nu s-a născut din stâncă, nici n-am venit de pe lună. Din acest sărman pământ ne-am născut. Patria lui a fost Asia Mică. Pământ sfinţit, pământ sfânt care este adăpat cu sângiurile a zeci de mii de martiri. Satul său – un mic şi neînsemnat sat în afara Cezareei, numit Nazianz. S-a născut din părinţi buni, nobili şi minunaţi. Iar o femeie deosebită era mama lui, vestita Nonna. O femeie rară, din cele mai rare femei, pe care le-a născut duhul Evangheliei.
SFÂNTA ŞI MAREA DORINŢĂ
A MAMEI SFÂNTULUI GRIGORIE
Mama Sfântului Grigorie a avut o mare şi nobilă dorinţă. O astfel de mare dorinţă nu găsesc astăzi. Dacă sunteţi în biserică o sută, sau chiar şi două sute de femei, fac rămăşag că nici una din voi nu are o dorinţă atât de mare şi de nobilă. Nici voi, nici alte femei, ale miniştrilor, ale prefecţilor, ale…, ale…, de care s-a umplut lumea. Nici una din aceste femei ale aşa numitei aristocraţii, care se evidenţiază la dansuri şi-n distracţii şi în petreceri şi în exaltări şi nebunii, nu are această dorinţă mare. Şi care a fost marea ei dorinţă? Să o învrednicească Dumnezeu să nască un băieţel. Şi băieţelul ei ce să devină? Avocat, inginer, un alt om de ştiinţă? Ce să devină? Preot şi să-l închine lui Dumnezeu! Care mamă are această dorinţă? Toate doresc ca pruncii lor să devină avocaţi, medici, ingineri… Preot nu. De altfel, de ce să devină copilul preot? Ca să fie bătaia de joc a nemernicilor şi a dandy-lor, a celor numiţi taddy-boys, şi să nu îndrăznească să meargă pe stradă, să urce în maşini şi în tren? Citeşte mai departe…
CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL IERARH GRIGORIE TEOLOGUL, ARHIEPISCOPUL CONSTANTINOPOLULUI (II)
Troparul Sfântului Ierarh Grigorie Teologul, Arhiepiscopul Constantinopolului, glasul 1:
Fluierul cel păstoresc al teologiei tale a biruit trâmbiţele ritorilor; că ţie, celui ce ai încercat adâncurile duhului, ţi s-au adăugat şi Frumuseţile Cuvântului. Ci, roagă pe Hristos Dumnezeu, Sfinte Părinte Grigorie, să mântuiască sufletele noastre.
Cântarea1, glasul 1.
Irmosul:
Văzătorul de Dumnezeu Moise începe mai înainte cântarea de laudă a lui Israel; iar Maria stă în fruntea înţeleptelor femei; să cântăm toţi cântare de biruinţă Izbăvitorului Dumnezeu.
Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE PREASFÂNTA NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU ŞI PURUREA FECIOARĂ MARIA LA SĂRBĂTOAREA SFÂNTUL IERARH GRIGORIE TEOLOGUL, ARHIEPISCOPUL CONSTANTINOPOLULUI
Cântarea 1, glasul al 8-lea.
Irmosul:
Să cântăm Domnului, Celui Ce a povăţuit pe poporul Său prin Marea Roşie, cântare de biruinţă, că S-a preaslăvit.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Preacurată Născătoare de Dumnezeu, care ai născut mai presus de fire pe Cuvântul Cel Întrupat, pururea Vecuitor şi Dumnezeiesc, pe tine te lăudăm. Citeşte mai departe…
Απολυτίκιο Αγ. Γρηγορίου του Θεολόγου
Patria Sfîntului Grigorie, Cuvîntătorul de Dumnezeu (Teologul), era a doua parte a Capadociei, cetatea Nazianz, de unde se numeşte şi Nazianz. Părinţii lui erau de bun neam şi cinstiţi, tatăl său avea acelaşi nume de Grigorie, iar maica lui se numea Nona. Însă tatăl său era mai înainte în necredinţă, fiind născut de părinţi necredincioşi, din tată elin şi din maică evreică, şi amîndurora le urma în parte, atît cu rătăcirea elinească, cît şi cu necredinţa iudeilor, precum este credinţa cea rea a ipsistarilor. Citeşte mai departe…
VIAŢA ŞI NEVOINŢELELa 25 ianuarie Biserica din Tomis sărbătorea pe Sfântul Bretanion (Betranion, Vetranion), strălucit episcop din secolul al IV-lea (1).Despre viaţa şi activitatea acestuia au rămas destul de puţine ştiri. Se ştie însă sigur că el păstorea Biserica tomitană şi a întregii provincii Sciţia (Dobrogea), în vremea când pe tronul imperial al Constantinopolului se afla împăratul Valens. Citeşte mai departe…
Însuși numele acestei icoane este o rugăciune către Maica Domnului pentru izbăvirea de mai multe boli și întristări, trupești și duhovnicești. Această icoană minunată a fost descoperită în Moscova, în Biserica Sfântul Nicolae din cartierul Pupişevo, unde a fost adusă de către cazaci în anul 1640.
Dintre numeroasele minuni săvârșite în vechime de această Sfântă Icoană, s-a păstrat amintirea unei vindecări minunate, săvârșită în a doua jumătate a secolului al XVII-lea.
O femeie de origine nobilă, care trăia departe de Moscova, a suferit pentru o lungă perioadă de timp de paralizia întregului corp. Deși avea numeroase avantaje materiale, ea nu avea ceea ce este mai important – sănătatea. A consultat mulți medici, dar nu a primit ajutor de la niciunul dintre ei, astfel încât ea își pierduse orice speranță că se va face bine. În acest moment dificil, Născătoarea de Dumnezeu i s-a arătat în vis, spunându-i: „Porunceşte să te ducă la Moscova. Acolo, în biserica Sfântului Nicolae, se află icoana Maicii Domnului cu inscripţia: „Potoleşte întristările noastre”. Roagă-te înaintea ei şi vei primi vindecare.” În timpul arătării, femeia a văzut icoana Preasfintei. Citeşte mai departe…
+ * + * +
Smerita plecare la Domnul a Sfântului Grigorie Teologul
„În chilioara putnicească, noaptea a trecut plină de bucurie de taină, ivită în adâncul sufletelor. De cu seară, cei doi ciobani ieşiseră şi, cu osteneală, deschiseseră cale în faţa uşii chilioarei. Dăduseră deoparte zăpada, ca să se poată ieşi din chilie. Apoi stătuseră toţi în jurul bătrânului. Erau sfârşiţi de osteneală, dar nimeni nu cuteza să lase din ochi chipul luminos al bătrânului. Au fost ceasuri de tainică bucurie duhovnicească. Noapte plină de minune! Doar să-l vadă, la lumina puţină a opaiţului… […] Câtă cuvioşie, câtă sfinţenie oglindea! Toţi erau străpunşi sufleteşte şi lăcrimau. Cei cinci plânseseră în tăcere noaptea întreagă. Plânseseră, de vreme ce nicăieri nu se ştia că marele Teolog se află în pragul marii treceri, în pragul veşniciei. Şi îl va trece pe tăcute, însoţit de lacrimile a doi monahi, a doi păstori şi ale unui truditor al pământului. El, ce cutremurase întreaga lume, zdrobind fiara cumplită a arianismului, cel ce dărâmase din temelii apolinarismul şi rătăcirea pnevmatomahilor, cel ce războise pe cei tari şi înviase Ortodoxia, o înălţase şi o întărise, în cetatea de scaun a împărăţiei lumii acesteia şi pretutindeni, se stingea într-o colibă pustnicească, troienită de belşugul albului zăpezii, în tăcere. […]
Iar marelui Teolog îi stăteau alături doar cinci oameni. Doi urmau să plece. Poate or găsi vreun preot… Altfel, nu avea cine să-i citească! Citeşte mai departe…
Sfântul Vladimir s-a născut la 1 ianuarie 1848 în satul Malie Moroski din gubernia Tambov, în Imperiul Țarist. Numele său civil a fost Vasile Nikiforovici Bogoiavlenski. Primele cunoștințe de teologie le-a primit la seminarul teologic, continuând, mai apoi, la Școala Teologică din Kiev. În 1874, când și-a terminat studiile, a fost numit profesor la Școala Teologică din Tambov. Mai târziu se va căsători și se va stabili în această localitate.
În anul 1882 avea să fie hirotonit preot și detașat la biserica din localitatea Kozlov. În anul 1886, soția tânărului preot trecea la cele veșnice, urmată la scurt timp și de singurul lor fiu. Astfel, pe lângă jugul preoției, părintele Vasile va avea de dus de acum înainte și crucea singurătății. Dumnezeu, însă, l-a întărit în credință, părintele dovedind multă răbdare în toate încercările, asemenea lui Iov.
Sfântul Grigorie era originar din oraşul Nazianz din Capadocia. Părinţii lui s-au numit Grigorie şi Nona. Datorită virtuţii sale, tatăl său a fost rânduit episcop al oraşului Nazianz, fiind trecut şi el în rândul cuvioşilor.
Sfântul Grigorie a studiat în Atena, urmând cursurile specifice învăţământului antic împreună cu un alt mare sfânt al Bisericii noastre, Vasile cel Mare.
După ce şi-a încheiat studiile, s-a întors în Asia Mică, ducând în continuare pentru scurtă vreme o viaţă isihastă şi pustnicească împreună cu Vasile cel Mare într-o anumită zonă din Pont. Citeşte mai departe…
Troparul Sfintei Cuvioase Xenia, glasul al 8-lea:
Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci, să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioasă Maică Xenia, duhul tău.
Cuviosul Filothei, ctitorul Mănăstirii cu același nume din Sfântul Munte. Frescă din katholikonul Mănăstirii, 1765
Cuviosul Filothei a fost întemeietorul Mănăstirii Filotheu din Sfântul Munte și a trăit la sfârșitul secolului al X-lea.
În ziua de 24 ianuarie monahii din mănăstire săvârșesc pomenirea lui, dar și a tuturor sfinților cuvioși care au luminat cu virtuțile întru această mănăstire, după cum găsim scris într-un manuscris ce se păstrează în biblioteca mănăstirii: ,,Slujba cuvioșilor și de Dumnezeu purtători părinți ai noștri Filotheu, întemeietorul acestei sfinte mănăstiri al cărui nume îl poartă; Theodosie, egumen ale acestei mănăstiri și mitropolit de Trapezunt; Dionisie și Simeon, egumeni ai acestei sfinte mănăstiri; Dometie isihastul și ucenicul acestuia; Cuviosul Mucenic Damian; Cuviosul Mucenic Cosma Etolianul cel întocmai cu Apostolii, precum și a tuturor întâi stătătorilor, binefăcătorilor și rugătorilor acestei sfinte mănăstiri”.
Nașterea
În cazul Bisericii apostolice și născătoare de sfinți a Ciprului, nu este lucru străin sau neobișnuit nașterea și promovarea unor personalități și fizionomii importante, care s-au făcut remarcate fie datorită calității și simplității vieții lor, fie datorită apropierii geografice față de nucleul revelației, adică față de locul unde s-a înfăptuit iconomia mântuirii lumii. O astfel de personalitate importantă este și cea pe care vrem s-o prezentăm în cele ce urmează, personalitate despre care, dacă ar fi s-o descriem în termeni filosofici, putem spune că a fost «persoana potrivită la vremea potrivită». Într-adevăr, ca o binecuvântare deosebită a proniei atotmântuitoare a Domnului nostru s-a arătat acest mare luminător și mângâietor, într-o perioadă deosebit de dificilă, în care insula Cipru se confrunta cu grave tulburări sociale.
Preacuviosul nostru părinte Neofit, preot, monah și «zăvorât», așa cum singur s-a autointitulat, s-a născut în provincia Lárnaka, în satul Léfkara, în jurul anului 1134. Tatăl său se numea Athanasie, iar mama sa Eudoxia. După moartea timpurie a tatălui său, mama sa s-a călugărit. Binecuvântata familie a sfântului, care era destul de numeroasă, numărând nu mai puțin de zece membri (doi părinți și opt copii), avea o situație materială precară, trăind numai din agricultură. Înclinația unuia dintre copii (Neofit) spre cea mai înaltă formă a vieții duhovnicești la frageda vârstă de numai optsprezece ani și urmarea exemplului său de către fratele său, Ioánnis, reprezintă o mărturie autentică a mediului și educației creștine autentice de care se învredniciseră acești copii, de vreme ce însăși mama lor nu a ezitat să îmbrace schima monahicească, desigur după ce și-a îndeplinit pe deplin sarcinile sale materne.
Troparul Sfântului Mucenic Agatanghel, glasul al 4-lea:
Mucenicul Tău, Doamne, Agatanghel, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Condacul 1
Apărătorului credinţei celei adevărate în Hristos şi marelui surpător al înşelăciunii slujitorilor de idoli, îndelung suferitorului de chinuri amare, adunându-ne toţi iubitorii de mucenici, cu multă dorire să-i cântăm: Bucură-te, Clement, mult pătimitorule, Mare Mucenice al lui Hristos!
Icosul 1
Înger în trup cu minte de Hristos iubitoare te-ai arătat, căci cu totul de sine te-ai lepădat şi crucea suferinţelor ai purtat; pentru care te lăudăm, strigând către tine aşa: Citeşte mai departe…
Sfântul Dionisie din Olimp, ocrotitorul și patronul spiritual al orașului Piería, s-a născut în jurul anului 1500 d. Hr., în Thessalía, în satul Sklátaina sau Plátina, astăzi denumit Drakótripa, din provincia Fanários. Pe tatăl său îl chema Nicolae și era țăran și crescător de animale, practicând și meseria de fierar (armurier), iar pe mama sa o chema Theodora. Amândoi erau oameni săraci, dar foarte evlavioși.
Sfântul Dionisie, cu numele său de mirean Dimitrie Kaléstis, era copilul rugăciunii. Potrivit tradiției populare, care circulă în satul său natal, Sfântul Dionisie nu sugea de la pieptul mamei miercurea și vinerea, iar când dormea deasupra sa se vedea o cruce luminoasă care strălucea ca soarele. Despre aceasta, părinții lui spuneau că era un semn al progresului său duhovnicesc de mai târziu.
La vârsta de șapte ani a fost trimis la școală, unde s-a arătat foarte sârguincios. Încerca să studieze și, mai ales, să împlinească poruncile Sfintei Scripturi, pe care le citea neîncetat. De asemenea, studia și viețile sfinților, pe care se sârguia să le imite.
22 ianuarie
Troparul Sfântului Cuvios Mucenic Anastasie Persul, glasul al 4-lea:
Mucenicul Tău, Doamne, Anastasie, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Pricină de neînţelegeri şi împotriviri a fost în anii din urmă Gheronda Visarion Agathonitul, al cărui trup a fost găsit nestricat la 15 ani după adormirea sa întru Domnul. Stareţul Sfintei Mănăstiri a Sfântului Agathon, Arhimandritul Damaschin, care a fost ucenicul Bătrânului Visarion şi l-a cunoscut încă de când era elev, dă mărturie despre Cuviosul Visarion.
Pe Părintele Visarion l-am cunoscut încă de pe băncile şcolii şi încă de atunci mi-a fost părinte duhovnicesc. Mai târziu am şi trăit alături de el, vreme de douăzeci de ani, în nevoinţă duhovnicească, la Mănăstirea Sfântului Agathon. În mâinile lui a luat chip conştiinţa mea monahală. În acelaşi timp, mă aflam şi în mâinile Bătrânului Gherman Dímakos, care a fost stareţul nostru vreme de 25 de ani – o altă extraordinară personalitate duhovnicească şi monahală a Bisericii noastre. Şi îmi mai aduc aminte de un părinţel simplu, de Bătrânul Ieremia, care şi el m-a ajutat duhovniceşte şi mi-a dăruit multe prin dragostea lui blândă şi veselă. Acestor trei bătrâni le datorez creşterea mea în Hristos, la izvoarele adevăratului monahism ortodox. Vorbind, aşadar, despre părintele Visarion, vorbesc întru cunoştinţă şi cu cinstire.
Părintele Visarion a dobândit primele cunoştinţe în satul lui natal, în Petalídi din Messinía. Studii „superioare” i-au fost aşa-numitul Scholarchío [un fel de gimnaziu]; vedeţi, pe vremea aceea era greu. Însă nu s-a limitat la cunoştinţele primite în şcoală. Studiul neîncetat al Sfintelor Scripturi, al textelor Bisericii noastre, al cărţilor liturgice, au făcut din părintele Visarion un om cu foarte vaste şi profunde cunoştinţe teologice.
În Kardítsa s-a dedicat lucrării de slujire a Domnului nostru; alerga în întâmpinarea nevoilor oamenilor; acolo s-a nevoit în lucrarea filantropiei, a iubit această lucrare, a făcut-o parte nedespărţită a vieţii lui şi în această lucrare şi-a mistuit întreaga viaţă, în aşa măsură încât, aflându-se la spital, cu puţin timp înainte de a muri, să întrebe din patul durerii, cu o grijă neobosită, despre copii, despre săraci, despre problemele societăţii şi ale Bisericii. Citeşte mai departe…
22 ianuarie
Troparul Sfântului Apostol Timotei, glasul a 4-lea:
Bunătatea învăţându-te şi întru toate cumpătat fiind, îmbrăcându-te cu buna conştiinţă, precum i se cuvine unui sfânt, ai scos din vasul alegerii lucrurile tainice; şi credinţa păzind, aceeaşi cale ai săvârşit, Sfinte Apostole Timotei, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre. Citeşte mai departe…
CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL CUVIOS MAXIM MĂRTURISITORUL
Troparul Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul, glasul al 8-lea:
Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curăţiei şi luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Sfinte Părinte Maxim, înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul al 8-lea.
Irmos: Să cântăm Domnului…
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Maxim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Tot harul Duhului cel de Dumnezeu insuflat picură-l întru mine, din limba ta cea curgătoare de miere şi dulce, Dumnezeiescule Maxim.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Maxim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Citeşte mai departe…
ACATISTUL SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluiește (de trei ori), Slavă…, și acum…
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin
Condac 1:
Întărirea preoților, temelia dogmelor, trâmbița înțelepciunii și păstor al Bisericii te-ai arătat, Părinte Maxim, biruindu-i pe nevăzuții vrăjmași și închipuirile eretice cu tăria cunoștinței de Dumnezeu. Și în focul mucenicesc te-ai aruncat pentru dragostea lui Hristos, ca drept și sfânt împreună cu tine să ne veselim de Dânsul. Pentru aceasta îți cântăm: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Maxim, alăută a Sfintei Treimi, luminătorule cel mare în faptă și cuvânt!
Icos 1:
Împodobit fiind din tinerețe cu fire bună și minte dreaptă ai ajuns cel dintâi sfătuitor împărătesc, căci harul lui Dumnezeu strălucea din inima ta cu putere, întărindu-te în toată vremea: Citeşte mai departe…
Legături:
(21 ianuarie)
Icoană săvârșită în anul 1577 și aflată în Mănăstirea Dionisiu, Sfântul Munte Athos, Grecia
Aceşti sfinţi şi buni biruitori mucenici au pătimit în vremea împărăţiei lui Diocleţian şi Maximian, din partea lui Lisie, în preajma sfârșitului veacului al III-lea și începutul celui de-al IV-lea.
Mai întâi au fost prinşi sfinții Valerian, Candid şi Achila, în Munţii Trapezuntului.
Prigonirea cumplită stând asupră-le, își lăsaseră casele şi averile lor, precum şi toată lumea cea deşartă, şi ieşind în munţi, rătăceau, voind mai bine să locuiască cu fiarele, decât cu închinătorii la idoli.
După ce prinseră pe aceşti 3, în ţara Laziei, într-o cetăţuie ce se numea Până, păgânii i-au trimis în surghiun, într-o temniţă strâmtă ce era acolo. Apoi, după o vreme, îi aduseră la Trapezunt şi îi puseră dinaintea lui Lisie.
Fiind aflați cercetați și aflați neclintiți, mai întâi fiind dezbrăcați, fură bătuți cu vine, apoi spânzurați şi strujiți cu unghii de fier şi și arși cu făclii aprinse. Însă dumnezeiasca putere întărea și ajuta pe sfinţii răbdători de chinuri atât de mult încât chinuitorii se înfricoşară și căzură cu feţele la pământ, ca morţi, iar Lisie, văzând acestea, se spăimântă şi porunci să-i ducă în temniţă.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat înscrierea în Calendarul bisericesc al Bisericii Ortodoxe Române a Sfintei Muceniţe Agnia (prăznuită la 21 ianuarie). Hotărârea a fost adoptată în şedinţa de lucrudesfăşurată în ziua de 29 octombrie 2016, în Sala Sinodală din Reşedinţa Patriarhală.
În continuare vă prezentăm viaţa sfintei:
Sfânta Muceniţă Agnia s-a născut în Roma cea veche, din părinţi creştini, şi a fost crescută de dânşii întru buna credinţă; iar în anul al treisprezecelea al vieţii sale, prin moartea cea vremelnică a scăpat de aici şi viaţa cea nesfârşită a aflat-o; deci pe singur Dătătorul de viaţă L-a iubit şi de Acela din tinereţe s-a lipit. Tânără era cu anii, dar bătrână cu înţelegerea cea desăvârşită, tânără cu trupul, iar în sufletul ei era înţelepciunea cărunteţelor; era frumoasă la faţă, dar mai frumoasă cu credinţa. Aceasta cu dragostea dulcelui ei Iisus, Celui ce S-a născut din curată Fecioară, rănindu-se, fecioria sa a logodit-o Lui şi afară de El pe nimeni altul n-a voit să-L aibă sieşi logodnic. Citeşte mai departe…
Icoana Maicii Domnului „Înjunghiata” (Esfagmeni) datează din secolul al XIV-lea și se află în Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos, în paraclisul închinat Sfântului Dimitrie din Tesalonic. Icoana este pictată pe pânză și poartă denumirea de „Înjunghiata” datorită următoarei întâmplări:
Un ierodiacon ce împlinea funcţia de ecleziarh, datorită treburilor pe care le avea de împlinit ajungea întotdeauna la terminarea mesei. Odată a ajuns după terminarea mesei, iar bucătarul a refuzat să îi dea de mâncare amintindu-i că ar fi trebuit să vină la timp dacă dorește să mănânce. Ofensat, diaconul a plecat mâniat în biserică şi îndreptându-se către icoana Maicii Domnului, nu se gândi să o roage să îl ajute, ci îi spuse:
– De câtă vreme îţi slujesc? Am trudit, însă nu am cum arăta aceasta. Nu te îngrijeşti dacă am sau nu să mănânc?
Muncind încă de mic, împreună cu toţi membrii familiei sale, tânărul Luca a avut o viaţă destul de grea; copil fiind, din pricina unei căzături la joacă, el va şchiopăta toată viaţă cu un picior. Rămas orfan de tată încă de mic, iar mama lui căzând la pat, lui Luca i-au revenit mai toate sarcinile casei, ceilalţi fraţi muncind afară.
Părintele Theoklit s-a născut în Náfpaktos, dar a fost renăscut şi crescut duhovniceşte la Sfânta Mare Mănăstire Dionisíou, fiind lauda tuturor monahilor din Athos. A fost absolvent de studii superioare. La doar 25 de ani, după ce, mai întâi, conform legilor în vigoare şi-a satisfăcut stagiul militar, mai apoi, ascultând de glasul conştiinţei și din dragoste faţă de ţară, s-a înrolat din nou pentru a lua parte la cumplitul război din anii ’40, unde, cu mult curaj şi bărbăţie, a luptat în prima linie. Până atunci, nu simţise chemare pentru viaţa monahală. Însă, Preabunul Dumnezeu, după ce l-a ales din pântecele maicii sale şi în mod minunat i-a salvat viaţa, în acelaşi timp, i-a aprins dorinţa de a-şi afierosi viaţa Lui. Făgăduieşte, aşadar, că va urma calea monahală. Odată cu ocuparea ţării de către armatele lui Hitler, tânărul soldat este eliberat de obligaţiile sale militare. În plin război, tânărul ostaş, precum un cerb însetat, îşi îndreaptă paşii spre Grădina Maicii Domnului. Odată ajuns acolo, i se descoperă că locul petrecerii sale va fi Sfânta Mare Mănăstire Dionisíou, iar părinte duhovnicesc îi va fi părintele Gavriil, cunoscut de către toţi ca om foarte învăţat.
Acest înţelept şi de-Dumnezeu-luminat Gheronda [Gavriil], a simţit imediat că tânărul ucenic Theódoros va fi vas ales, luminător, povăţuitor şi sprijin duhovnicesc al părinţilor şi fraţilor din mănăstire, al Sfântului Munte şi al Bisericii, în general. De aceea, fără prea multă întârziere, la doar 27 de ani, l-a tuns schimonah. A îndeplinit diferite slujiri la mănăstire: la bucătărie, la arhondaric, ca reprezentant la mănăstirii, la metocul Monoxilítis ş.a., însă, nu a întârziat să-şi descopere şi talentul său literar. În privinţa aceasta, l-a avut alături pe Gheronda Gavriil, intelectual de marcă şi monah îmbunătăţit, care l-a ajutat să-şi cultive talantul şi talentul de scriitor. Citeşte mai departe…
MONAHUL DAMIAN ŢÂRU
Mănăstirea Secu – Neamţ (1892-1964)
a. Viaţa
Monahul Damian Ţâru a fost un mare nevoitor, un neîntrecut isihast al zilelor noastre.
S-a născut la Târgu Ocna – Bacău, dintr-o familie de ţărani credincioşi. După terminarea şcolii primare este dat ca ucenic la un atelier de tâmplărie din localitate. Însă, fiind ales de Duhul Sfânt, în anul 1915 intră în viaţa monahală. Mai întâi se duce la Mănăstirea Frăsinei, pentru a fi cât mai înstrăinat de lume. După zece ani de ascultare, aceeaşi dorinţă de linişte îl trimite la Mănăstirea Turnu. Aici nu stă decât patru ani.
În anul 1930, călăuzit de pronia lui Dumnezeu, se reîntoarce în Moldova şi se stabileşte la Schitul Ţibucani – Neamţ. Între timp şi sora sa după trup intră în viaţa monahală. În anul 1935 este călugărit cu numele de Damian, iar în anul 1940 se retrage la Mănăstirea Secu unde rămâne până la moarte. Aici părintele Damian Ţâru ajunge la o mare sporire duhovnicească, întrecând pe toţi ceilalţi din mănăstire cu ascultarea, cu rugăciunea şi cu smerenia.
La 20 ianuarie 1964, se mută din viaţa aceasta şi este înmormântat în cimitirul Mănăstirii Secu
b. Fapte şi cuvinte de învăţătură
Părintele Damian dorea din copilărie să slujească lui Hristos. Spunea ucenicului său că, pe când era mic, se furişa din casa părintească şi se încuia singur în biserica satului. Acolo petrecea toată noaptea, rugându-se şi citind sfintele cărţi cu lumânarea în mână, iar când se lumina de ziuă, se întorcea din nou acasă. Mama lui, nu o dată, îl bătea să-i spună unde doarme noaptea. Dar el răbda toate pentru dragostea lui Hristos. Citeşte mai departe…
PATRIARH DE TÂRNOVO, BULGARIA
Acesta se născu în cetatea Târnovo din părinţi de neam bun. Din tinereţe, dorind să îşi închine viaţa Domnului, merse la sfântul Teodosie (pomenit la 27 noiembrie, al cărui chip poate fi aflat aici, clic) care întemeiase mănăstirea din pustia Kelifareno, în apropierea cetăţii Târnovo, unde adunase mulţime de monahi.
Tânărul monah petrecea în desăvârştă ascultare, izgonitoarea înşelăciunii şi maica sporirii duhovniceşti, întreaga noapte stătea la rugăciune ca o stană de piatră, niciodată nu dormea pe coastele sale, ci doar şezând pe un scaun dădea puţină odihnă trupului său şi îşi înfrâna pântecele cu desăvârşită înţelepciune.
Pentru vieţuirea sa aleasă, cuviosul Teodosie îi încredinţă păstorirea obştii, el retrăgându-se în adâcul pustiei pădurii, pentru deplină liniştire. Iar după cum cuviosul Teodosie primise de la sfântul Grigorie Sinaintul (pomenit la 6 aprilie, al cărui chip se poate afla aici, clic) pravila de viaţă duhovnicească, tot astfel sfântul Eftimise deveni următor al lui Teodosie. Citeşte mai departe…
Cuviosul Eftimie cel Mare
Sfântul Eftimie cel Mare, Bizanţ, 950-960, ilustraţie de evanghelie
Sfântul Eftimie cel Mare era de loc din cetatea Melitene a Armeniei (n.tr. actualul oraș Malatya din Anatolia de Est a Turciei), pe lângă care curge fluviul Eufrat. Părinții săi, Pavel și Dionisia, erau creștini cinstitori de Dumnezeu de spiță aleasă. Trecuseră mulți ani de căsătorie și ei tot nu aveau nici un copil – cuprinși de tristețe își îndreptară rugile fierbinți către Dumnezeu spre a fi binecuvântați cu un prunc. In cele din urmă, avură o vedenie în care li se spunea: „Veseliți-vă! Dumnezeu vă va binecuvânta cu un fiu ce va aduce mare bucurie la toată Biserica.” Copilul primi, așadar, numele Eftimie ( „voie bună”).
20 ianuarie: Troparul Sf. Eftimie –
Απολυτίκιο του Αγ. Ευθυμίου – 20 ΙΑΝΟΥΑΡΙΟΥ
20 ΙΑΝΟΥΑΡΙΟΥ
( Απολυτίκιο – Ευθύμιος ο Μέγας)
Ψάλλει ο αρχ. π. Νικόδημος Καβαρνός – Kabarnos
ισοκρατούν π. Ιωάννης Μπούτσης, π. Λάμπρος Κεφαλληνός, Γεώργιος Σάββας, Γρηγόρης Χατζηλυμπέρης, Νικόλαος Καββαδίας, Κωνσταντίνος Σκαρμούτσος, Θωμάς Καραγεώργος, Καβαρνός Εμμανουήλ.
μονταζ – επεξεργασία: Θωμάς Καραγεώργος. Citeşte mai departe…
Saint Euthymius the Great came from the city of Melitene in Armenia, near the River Euphrates. His parents, Paul and Dionysia, were pious Christians of noble birth. After many years of marriage they remained childless, and in their sorrow they entreated God to give them offspring. Finally, they had a vision and heard a voice saying, “Be of good cheer! Citeşte mai departe…
Acesta se născu în veacul al IX-lea, în ținutul Palestinei. Primind educație aleasă, încă din fragedă vârstă își închină viața lui Dumnezeu devenind monah și se dărui asprei nevoințe.
Pentru înțelepciunea sa, fu ridicat în scaunul de arhiepiscop al Kerkirei. Din părinteasca sa purtare de grijă deveni ocrotitor al văduvelor, părinte al orfanilor și mângâietorilor al necăjiților, Dumnezeu învrednicindu-l de darul facerii de minuni.
Adormi în Domnul în anul 959. Trupul său fu așezat cu multă cinste în catedrala din Kerkira de unde bunul părinte al tuturor celor ce aveau nevoie de mijlocirea sa, începu a se arăta izvor îmbelșugat de minuni, până astăzi.
Sfântul Arsenie cel iubitor al tuturor celor aflați în nevoi întocmi Canonul ce se citește la Slujba Sfântului Maslu despre care în cartea de slujbă se amintește numai „Facere a lui Arsenie”.
De asemenea, se mai păstrează două predici, una rostită în cinstea sfântului apostol Andrei, iar alta în cinstea sfintei mari mucenițe Varvara, precum și câteva scrisori trimise de dânsul sfântului Fotie, patriarhul Constantinopolului (pomenit la 6 februarie).
LUNA IANUARIE
ÎN ACEASTĂ LUNĂ, ZIUA A NOUĂSPREZECEA:
POMENIREA
CELUI ÎNTRE SFINŢI PĂRINTELUI NOSTRU
MARCU EVGHENICUL, MITROPOLITUL EFESULUI
LA VECERNIA MICĂ
La Doamne strigat-am…, se pun stihirile Sfântului Marcu pe 4, glasul 8:
Cu curgerile dogmelor Ortodoxiei ai stins văpăile cele papistăşeşti şi cu buna cuviinţă ţi-ai ridicat sufletul către locaşurile cele cereşti, pentru aceasta te fericim noi astăzi, părinte Marcu. Citeşte mai departe…
LUNA IANUARIE
ÎN ACEASTĂ LUNĂ ZIUA A NOUĂSPREZECEA:
POMENIREA CELUI ÎNTRE SFINŢI PĂRINTELUI NOSTRU MARCU EVGHENICUL,
MITROPOLITUL EFESULUI
LA UTRENIE
La Dumnezeu este Domnul…, se cântă troparul Sfântului Marcu (de două ori), Slavă…, al Sfântului Macarie. Şi acum…, al Născătoarei-Învierii
După Catisma întâi, se cântă
SEDEALNA Sfântului Marcu, glasul I:
Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule…
Îndreptar tainic, tablă de Dumnezeu scrisă şi carte înţelegătoare, pe tine te propovăduim Sfinte Marcu, căci în ele noi, mulţimile ortodocşilor, cei ce pe tine te fericim, citim Crezul neschimbat şi adaosul latin îl lepădăm. Citeşte mai departe…
Sfântul Marcu, Mitropolitul Efesului, Evghenicul. Se numeşte aşa pentru că este altul decât Sfântul Marcu Evanghelistul. Vom spune câteva cuvinte despre Sfântul Marcu al Efesului.
***
Acest mare sfânt şi mărturisitor al Credinţei noastre Ortodoxe s-a născut în 1392. Unde s-a născut, în ce cetate? O, cetatea care l-a născut! Nu este elin şi nu este creştin ortodox cel care aude numele acestei cetăţi şi nu se emoţionează. S-a născut în cetatea visurilor noastre, în Constantinopol!
S-a născut din părinţi binecinstitori şi bogaţi, care şi-au dorit realizarea copilului lor. Inteligent şi studios cum era, a studiat la diferite şcoli şi a audiat mulţi profesori. În felul acesta, a dobândit o aleasă educaţie. Îl ştia pe Homer pe de rost! Acum, dacă vei întreba vreun copil de elin, nu ştie nici măcar un vers din Homer. Păcat de banii pe care îi cheltuieşte statul cu şcolile. Englezii îl ştiu pe Homer, germanii îl ştiu pe Homer. Noi? Nimic. O, patrie, unde ai ajuns cu politicienii care se laudă în Parlamentul elinilor că au „îngropat” – ei, groparii – frumoasa limbă elină!…
Aşadar, Marcu Evghenicul a studiat operele antice. Însă, înainte de toate, citea zi şi noapte şi avea sub perna sa – ce carte? – Sfânta Scriptură. A învăţat foarte bine Scriptura şi a devenit unul din cei mai înţelepţi profesori din Constantinopol. Cu această zestre, a devenit apoi monah, diacon şi preot al Bisericii, iar, în cele din urmă, mitropolit al istoricei cetăţi Efes. Citeşte mai departe…
(19 ianuarie)
Oamenii de multe au trebuinţă, dar mai ales de cuvînt, care îi îndeamnă să fie buni şi care goneşte frica şi pregăteşte îndrăzneala. Pe luptători îi duce către locul cel de luptă, iar pe ostaşi îi îndeamnă la arme. Dar mai mult decît alţii, au trebuinţă de cuvînt cei care doresc să se ducă către nevoinţele duhovniceşti şi pe care cuvîntul îi îndeamnă să se facă şi mai sîrguitori. Precum au trebuinţă de tărie cei care se pregătesc de război, tot aşa şi cei care se luptă nu împotriva sîngelui şi a trupului, ci împotriva duhurilor răutăţii. Citeşte mai departe…
Acesta se născu în patria Egiptului din prărinţi binecredincioşi care în toată vremea îşi înfrumuseţau viaţa cu înfrânarea, cu postul, cu rugăciunea şi privegherea, milosteniile şi primirea de străini şi multe alte fapte bune.La vârsta cuvenită, fu silit de părinţi să se căsătorească. Tânărul se arătă ascultător de voia părinţilor, încredinţându-şi Domnului dorinţa sa fierbinte de a se face monah. Curând, femeia sa se îmbolnăvi de friguri şi muri. Citeşte mai departe…
Bucură-te, Sfântă Eufrasia, lauda fecioarelor!
Aceasta a fost din cetatea Nicomidia, în vremea împărăţiei lui Maximian (286-305) şi era de neam vestit, frumoasă la chip, cu bune obiceiuri şi credincioasă roabă a lui Hristos. Fiind prinsă de închinătorii de idoli, a fost silită să aducă jertfă diavolilor, dar nesupunîndu-se, o bătură cumplit, iar ea a răbdat cu bărbăţie; apoi a fost dată spre nelegiuire unui om barbar, care luând-o, a dus-o în casa sa; ea neîncetat se rugă cu mintea Celui preacurat, adică Mirelui său, Domnul Hristos, ca să-i păzească fecioria.
Când bărbatul s-a închis cu dânsa în cămară, sfânta l-a rugat să o aştepte puţin, făgăduindu-i să-i dea o buruiană, pe care dacă o va purta cu sine, nu-l va atinge nici o armă a potrivnicilor – pentru că se zicea că este fermecătoare; iar barbarul i-a zis: „Pe urmă îmi vei da buruiana aceea”. Înţeleapta fecioară răspunse: „Nu este cu putinţă să fie smulsă buruiana aceea de către femei, ci numai de fecioare nenuntite, pentru că de nu va fi arătată de fecioară curată, apoi nimic nu lucrează”. Citeşte mai departe…
(Sursă: http://ocafs.oca.org/FeastSaintsViewer.asp?SID=4&ID=1&FSID=100230)
Acesta a vieţuit la cumpăna dintre veacurile XIII şi XIV în Peşterile Depărtate şi este pomenit în ziua de 19 ianuarie pentru numele său. A strălucit prin dărnicia sa şi evlavie pe care o avea pentru sfintele lăcaşuri. Stăruia în citirea Sfintei Scripturi şi în postire.
Se spune că în copilărie avea o fire bolnăvicioasă, iar părinţii săi făgăduiră să îl încredinţeze Lavrei Peşterilor dacă se va însănătoşi, ceea ce se şi întâmplă. Prin blândeţea şi smerenia sa dobândi preţuirea obştii care îl învăţă să scrie şi să citească. Pentru marea sa evlavie fu numit diacon. Sfântul părinte primi de la Dumnezeu darul facerii de minuni. Citeşte mai departe…
Pe ierarhii Domnului, pe tâlcuitorii dogmelor; pe păstorii alexandrinilor propovăduitori ai adevărului, perechea cea iubită de Dumnezeu; pe străluciţii luminători, risipitori ai întunericului celor nelegiuiţi: pe Sfântul Atanasie cel Mare, secerătorul ereticilor, împreună cu Sfântul Ierarh Chiril, cel ce a cinstit precum se cuvine pe Născătoarea de Dumnezeu, veniţi toţi iubitorii de prăznuire şi adunându-ne cu veselie şi cu cântări să-i cinstim; că ei se roagă neîncetat lui Dumnezeu pentru noi toţi.
Cântarea 1, glasul al 8-lea
Irmos: Pe Faraon cel ce se purta…
Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Laudă aducând Sfântului Atanasie, ca şi cum aş lăuda fapta cea bună, lauda mea o îndrept mai ales către Dumnezeu, de la Care se dă oamenilor harul faptelor bune, cel vrednic de laudă, al cărui chip şi pecete însufleţită a fost Sfântul Ierarh Atanasie.
Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
De Dumnezeiasca înţelepciune fiind plin, fericite şi mai mult decât soarele cu viaţa de înger strălucind, cuvioase, ai covârşit Legile laudelor noastre. Ci, primeşte, părinte, să te lăudăm după cuviinţă.
Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cântare vrednică de strălucita ta pomenire îşi aducem ţie; dar nepricepându-ne a-ţi aduce şi mai multe cântări vrednice de tine, Sfinte Atanasie, cerem să ni se dea iertare, prin tine şi harul mântuirii.
Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Zburdările poftelor trupeşti cu putere potolindu-le, din tinereţile tale minte de bătrân şi cumpănită ai câştigat, Sfinte Atanasie Preafericite. Căci cu dragostea de înţelepciune, toate simţirile ţi-ai orânduit.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Lucruri preamărite s-au grăit despre tine în neamuri şi neamuri, Ceea ce pe Dumnezeu Cuvântul în pântece ai încăput şi Curată ai rămas, de Dumnezeu Născătoare, Marie. Pentru acesta toţi te cinstim pe tine, Ocrotitoarea noastră cea după Dumnezeu. Citeşte mai departe…
Sfinţii Atanasie şi Chiril, ierarhi ai Alexandriei sunt cei mai aleşi apărători ai dreptei credinţe în faţa deviaţiilor ideatice şi a ereziilor raţionaliste care s-au ivit în istoria Bisericii.
Apărarea dreptei credinţe este nu numai o chestiune de principiu, ci o chestiune de viaţă şi de moarte, adeăvrul credinţei ducând la nemurire împreună cu Hristos, iar credinţa falsă ducând la moarte. Ei sunt astfel modele teologice de urmat, stâlpi puternici ai ortodoxiei şi lumini ale Împărăţiei lui Dumnezeu pentru cei ce se roagă lor. Citeşte mai departe…
Chipul cel viu şi fără de moarte al faptelor bune care s-a ridicat spre plăcerea lui Dumnezeu, adică Sfîntul Atanasie cel Mare, avea patrie cetatea Alexandria cea preaslăvită din Egipt şi părinţi creştini drept-credincioşi care vieţuiau după Dumnezeu. Dar ce fel avea să fie cu dînsul mai pe urmă, s-a arătat chiar în copilăria sa.
Pentru că, jucîndu-se cu alţi copii de o vîrstă cu el pe malul mării, făcea cele ce văzuse în biserică, urmînd cu obiceiul copilăresc acelor sfinţiţi slujitori ai lui Dumnezeu şi asemănîndu-se lor. Căci copiii cei ce erau cu dînsul l-au hirotonisit episcop, iar el pe unii dintr-înşii i-a făcut prezbiteri, iar pe alţii diaconi, şi aduceau la dînsul şi pe alţi copii elini, care erau încă nebotezaţi. Atunci el îi boteza cu apă din mare, zicînd asupra lor cuvintele de la Taina Sfîntului Botez, precum auzise de la prezbiterul din biserică; apoi adăuga şi oarecare învăţătură pentru dînşii, pe cît putea înţelegerea copilărească.
În acea vreme, era patriarh în Alexandria cel întru sfinţi părintele nostru Alexandru; acesta din întîmplare privind de la un loc înalt spre malul mării şi văzînd jucăriile copilăreşti, se mira de cele ce se făceau de dînşii; apoi văzînd botezul ce se făcea de Atanasie, îndată a poruncit ca să prindă pe toţi copiii cu episcopul lor şi să-i aducă la sine. Citeşte mai departe…
Să-i împletim laude? Suntem prea mici. Acela este gigant şi înălţimea lui naşte teamă. Cine citeşte viaţa lui se simte ameţit în faţa fizionomiei sale. Cu toate acestea vom gânguri puţine cuvinte în cinstea sa.
***
Sfântul Atanasie s-a numit mare, deoarece în epoca sa s-a luptat singur pentru a păstra credinţa ortodoxă. Ortodoxia era în pericol atunci. Se ivise o erezie, erezia lui Arie, care spunea despre Hristos că „a fost un timp când nu era”; cu alte cuvinte exista o perioadă de timp când n-ar fi existat.
Aceasta era o idee blasfemiatoare la adresa dumnezeirii Logosului şi a veşniciei lui Dumnezeu-Cuvântul. Aceasta, adică faptul că „a fost un timp când nu ar fi fost (nu ar fi existat)”, putem să o spunem despre toţi şi despre toate, dar nu despre Hristos. Pentru că nu a existat niciodată vreo perioadă de timp în care n-a existat Hristos. Este fără început, veşnic, supra-veşnic. Împotriva lui Arie s-a nevoit Marele Atanasie şi cu argumente din Scriptură l-a ruşinat. Pentru că Scriptura o ştia pe dinafară. Astăzi, noi creştinii, cu foarte mici excepţii, nu citim Scriptura, ca Marele Atanasie. Aşadar, a biruit prin credinţa sa, dar şi prin profunda cunoaştere a interpretării Sfintei Scripturi. Citeşte mai departe…
Sfântul Alexie Șușania s-a născut pe 23 septembrie 1852 în orașul Noqalaqevi, din Georgia. În anul 1868, când Alexie avea vârsta de numai 16 ani, tatăl său a plecat la Domnul, după ce i-a dat binecuvântarea de a se îngriji de familie.
În același an, Alexie a mers la Ierusalim și de acolo la Constantinopol, unde l-a vizitat pe unchiul său, Islam Șușania, care era un negustor vestit, înțelept și evlavios. Înlăuntrul său s-a născut dorința de a deveni și el negustor, însă curând a înțeles că voia lui Dumnezeu era alta.
Ziua prăznuirii: 17 ianuarie
Condaculul 1:
Fugind de întunericul cel negru al Egiptului, ai căutat pământul cel de viaţă dătător al pustiului. Prin înfrânare şi nevoinţa veştejind săltările trupului, prealăudate, te-ai făcut pilda monahilor, de Dumnezeu cugetătorule, celor ce cântă: Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule!
Icosul 1:
Om cu firea te-ai arătat, Părinte, dar te-ai văzut împreună cetăţean cu îngerii, căci ca un fără de trup ai vieţuit pe pământ, Preacuvioase Antonie, lepădând toată purtarea de grijă a trupului; pentru aceasta grăim ţie:
Bucură-te, odrasla cucernicului Părinte;
Bucură-te, ramura credincioasei Maicii Sfinte;
Bucură-te, vlăstarul cel neveştejit al Egiptului;
Bucură-te, povăţuitorul cel mare al pustiului;
Bucură-te, că din tinereţe lui Hristos ai urmat;
Bucură-te, că fireşte de trup te-ai depărtat;
Bucură-te, arătătorule al căilor monahiceşti;
Bucură-te, cel ce voieşti mântuirea muritorilor;
Bucură-te, izbăvitorul din înşelăciuni al celor mulţi;
Bucură-te, dătătorul râurilor de tămăduiri;
Bucură-te, prin care Dumnezeu s-a preaînălţat;
Bucură-te, prin care satana s-a ruşinat;
Bucură-te, Părinte Antonie, de Dumnezeu cugetătorule! Citeşte mai departe…
Sursa: 
Astăzi Biserica noastră îl sărbătoreşte pe Antonie cel Mare. Vom spune câteva învăţături din viaţa lui.
***
Sfântul Antonie s-a născut în secolul al III – lea d.Hr., în epoca Marelui Constantin, în Alexandria. Avea părinţi evlavioşi, dar şi bogaţi, care murind l-au lăsat moştenitor al unei mari averi. N-a vrut însă să înveţe carte.
Încă de tânăr se ducea la biserică. Într-o duminică a auzit în Evanghelie că Hristos spune acelui om bogat care căuta desăvârşirea: „Dacă voieşti să fii desăvârşit, mergi, vinde ale tale şi dă-le săracilor” (Matei 19, 21), adică să îţi vinzi averile şi să le împarţi nevoiaşilor. Şi noi am auzit acest cuvânt de multe ori, dar nu ne impresionează prea mult. El a auzit acest cuvânt pentru prima oară şi nu a fost nevoie să-l mai audă o dată. Imediat a spus: „Acest cuvânt se referă la mine”. Şi imediat ce a ieşit din biserică, a luat eroica hotărâre şi a mers mai departe: a vândut toate cele moştenite – 300 de ţarini alese, a dat banii săracilor, iar după ce s-a îngrijit de mica sa soră orfană, s-a dus şi a ieşit din cetate spre pustie. Acolo a trăit mulţi ani, peste 85. Cine poate să istorisească aspra sa luptă de acolo împotriva demonilor?
Binecuvântaţi fraţi, două mari figuri cinsteşte şi sărbătoreşte Biserica noastră duminică. Doi oameni care au trăit diferite moduri de viaţă, însă a căror dragoste faţă de Dumnezeu, pentru că s-au nevoit, le-a dăruit tot ce este mai înalt pentru om. Sfinţenia. Primul este Antonie cel Mare, iar al doilea Sfântul Nou Mucenic Gheorghe, care a mărturisit în Ioannina.
Să vedem pe scurt pe marele ascet al pustiei pentru a primi şi binecuvântarea sa.
Sfântul Antonie este un mare eremit, ascet şi cuvios, pentru care a fost numit şi dascăl al pustiei. De mic copil s-a lipit de Mântuitorul nostru, Domnul Iisus Hristos, şi a învistierit în inima lui curată şi nevinovată cuvintele lui Dumnezeu, pe care le asculta în biserică. Şi era aşa de îmbunătăţit şi atâta râvnă arăta, încât, chiar dacă era analfabet, cunoştea pe de rost întreaga Sfântă Evanghelie şi întreaga Sfântă Scriptură. Şi acesta a fost motivul pentru care la vârsta de 20 de ani, adică la vârsta la care alţii gustă din plăceri şi ca nişte fără de minte îşi satisfac patimile, tânărul Antonie s-a lepădat de toate, a împărţit averile sale bogate săracilor şi a luat calea pustiei pentru a trăi viaţa cea aspră şi nevoitoare a ascezei. Ce a reuşit? Este suficient dacă cineva studiază viaţa şi petrecerea sa pe care ne-a lăsat-o ca pe o nepreţuită comoară ucenicul său, Atanasie cel Mare. Şi doar faptul că cel mai eroic dintre sfinţi şi cel mai sfânt dintre eroi, adică Atanasie, se sprijinea pe Marele Antonie, deoarece l-a avut drept stareţ, deci doar lucrul acesta ar fi de ajuns pentru a dovedi înălţimile cu anevoie de surprins ale virtuţii şi ale sfinţeniei cuviosului. Ce ar putea fi semnalat mai întâi şi ce ar putea fi lăsat ca secundar din minunata sa viaţă? Citeşte mai departe…
Sfântul Nou Mucenic Gheorghe, ocrotitorul spiritual al Ioánninei, se trăgea după neam din satul ce se numea Tzoúrhli, din Grevená, purtând astăzi numele Sfântului Gheorghe. Acesta era un om sărac și neștiutor de carte, căci de la vârsta de opt ani rămâsese orfan de ambii părinți. Venind în vârstă, s-a angajat ca îngrijitor de cai la un comandant turc. Turcii, potrivit obiceiului, nu-l strigau pe numele său de creștin, ci îi spuneau Ghiaúr Hasán.
În anul 1836, comandantul căruia îi slujea Sfântul s-a stabilit în Ioánnina. Acolo, Sfântul a fost logodit cu o tânără pe nume Elena, orfană și ea de părinți, săracă material, însă bogată duhovnicește. Un oarecare hoge, care îl cunoștea pe Sfânt, s-a mirat de o astfel de logodnă și l-a acuzat că, deși este musulman, se căsătorește cu o creștină. În fața judecătorului, Sfântul a mărturisit că este creștin, însă acesta nu l-a crezut și l-a trimis la vizir, unde fiind întrebat, Sfântul și-a mărturisit din nou credința sa creștină. Vizirul, desigur, l-a chemat și pe stăpânul Sfântului, care a confirmat și el statutul de creștin, fapt ce a fost înregistat în codicele judecătorului. După această întâmplare, tânărul s-a căsătorit cu Elena.
După o vreme, stăpânul său fiind transferat cu slujba în Proúsa din Asia Mică, a trebuit să-l însoțească, dar mai târziu s-a întors în Ioánnina, unde s-a angajat tot ca îngrijitor de cai la un alt comandant. Când a plecat și acesta, Sfântul nu l-a mai urmat, ci a rămas cu familia sa, pentru că între timp soția îi născuse un fiu, pe care îl botezase cu numele Ioan.
Odată, însă, pe când Sfântul Gheorghe mergea în târg să caute de lucru, s-a întâlnit cu acel hoge, care îl acuzase. Cum l-a văzut, acela l-a prins de mână și l-a întrebat: Citeşte mai departe…
(17 ΙΑΝΟΥΑΡΙΟΥ)
Cuviosul părintele nostru Antonie era de neam egiptean, născut din părinţi de bun neam, care aveau avuţie multă; şi fiind ei creştini, creştineşte îl creşteau şi pe el. Pe cînd era mic, se afla la părinţii lui, necunoscînd pe altcineva mai mult, decît pe dînşii şi casa lor.
Dar după ce a crescut şi s-a făcut mare, sporind cu vîrsta, n-a voit a învăţa carte şi a fi cu ceilalţi copii; şi ca un adevărat creştin, mergea cu părinţii săi la biserică. El nu se lenevea ca un copil, nici după ce a sporit cu vîrsta, ci se supunea părinţilor şi luînd-aminte la citiri, gîndea la folosul lor. Dar avînd nenumărată bogăţie, nu supăra pe părinţi pentru hrana deosebită şi scumpă, nici plăcerile lumii nu le căuta; ci cu cele ce se aflau se îndestula şi nimic mai mult nu căuta. Citeşte mai departe…
17 ianuarie:
SFÂNTUL CUVIOS ANTONIE, ÎNTEMEIETORUL MĂNĂSTIRII KRASNÎI-KHOLM, RUSIA
Acesta fiind iubitor al liniştii şi al rugăciunii nerăspândite către Dumnezeu se nevoi cu pustnicească petrecere în apropierea Lacului Alb.
Mai apoi, ieromonahul se sălăşlui în regiunea Tver, aşezându-se în apropiere de Krasnîi Kolm, pe malul râului Mologa, unde ridică un paraclis şi o chilie.
După aflarea minunată a unei icoane a Sfântului Nicolae, ridică o biserică de piatră, întemeindu-se apoi mănăstire al cărei egumen fu numit sfântul părinte Antonie care îşi povăţuia obştea cu multă purtare de grijă îndemnând prin cuvânt şi faptă. Citeşte mai departe…
PREDICA LADUMINICA A XXIX-A DUPĂ RUSALII A MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA
(Luca 17, 12-19)
Legături:
„Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât acesta de alt neam?” (Luca 17, 18)
„…Omul este cea mai desăvârşită făptură pe care a creat-o Dumnezeu pe pământ. Este coroana creaţiei lui Dumnezeu. Din acest motiv toată dragostea şi grija lui Dumnezeu se îndreaptă spre el. Pronia lui Dumnezeu asigură omului toate cele necesare vieţii: aerul, pe care-l respiră, apa, pe care o bea, lumina, care-l luminează, copacii şi plantele, care-l hrănesc, păsările, care-i cântă, marea, care-l răcoreşte, uscatul, unde trăieşte şi propăşeşte. Închipuiţi-vă ce s-ar întâmpla (să presupunem!), dacă ar lipsi aceste bunuri zilnice, pe care Dumnezeu le oferă gratuit şi celui mai sărac om. Dacă, de pildă, s-ar fi stins soarele, cum s-a stins în ziua răstignirii lui Hristos; atunci, întreaga D.E.I. să funcţioneze, n-ar putea înlocui nici pentru puţin timp lumina naturală. Gândiţi-vă iarăşi: Ce s-ar întâmpla, dacă râurile şi izvoarele ar seca? Omul ar suferi după un pahar de apă.
Spun unii că astronautul american, care a ajuns şi a călcat primul pe lună, a însetat şi, pentru că acolo nu există nici măcar o picătură de apă, astronautul a spus: „Ah, Dumnezeul meu, când mă voi întoarce pe pământ să deschid robinetul casei mele să beau!… Putem să spunem că înotăm la propriu în marea nesfârşitelor binefaceri ale lui Dumnezeu. Citeşte mai departe…
Roma nepărăsind, la noi ai venit prin cinstitele lanţuri ce ai purtat, întâistătătorule pe scaunul Apostolilor. Pe care cu credinţă cinstindu-le, te rugăm: cu ale tale rugăciuni către Dumnezeu, dăruieşte nouă mare milă.
Cântarea 1, glasul al 4-lea.
Irmos: Cetele israeliteneşti…
Stih: Sfinte Apostole Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Prăznuieşte acum, dănţuind, toată Biserica lui Hristos, întru Duhul, lăudându-te pe tine cu credinţă şi sărutând cinstitul tău lanţ cu dragoste, Apostole, întâi şezător pe scaun, pe care l-ai purtat robit fiind, fericite, legând pe tiranul. Citeşte mai departe…
Tropar la Sărbătoarea Cinstirii lanţului Sfântul Apostol Petru, glasul al 4-lea:
Roma nepărăsind, la noi ai venit prin cinstitele lanţuri ce ai purtat, întâistătătorule pe scaunul Apostolilor. Pe care cu credinţă cinstindu-le, te rugăm: cu ale tale rugăciuni către Dumnezeu, dăruieşte nouă mare milă.
Citeşte mai departe…
În ziua de 16 ianuarie, în biserici se aude făcându-se pomenirea sfântului mucenic Danact citețul.
Acest sfânt mucenic al Domnului a viețuit în veacul al II-lea, în Avlovna Iliricului, fiind citeț al bisericii de acolo.
Năvălind păgânii, el luă veșmintele bisericii pentru a le scăpa de pângărire și fugi cu ele, însă într-un sat fu prins de păgâni și silit să jertfească idolului Dionis. Și neplecându-se la aceasta, i se tăie capul cu sabia.
Astfel primi cununa de bună mireasmă a muceniciei smeritul slujitor al Domnului cel plin de evlavie și râvnă. Citeşte mai departe…
Această pomenire se face pentru lanţurile cu care Sfântul Apostol Petru a fost legat de nelegiuitul Irod şi care la venirea îngerului în temniţă au căzut de pe dânsul. Lanţurile au fost păstrate atât pentru pomenirea Apostolului, cât şi pentru puterea lor tămăduitoare, căci mulţi bolnavi atingându-se de ele au aflat tămăduire.
Sfântul Iuvenalie, patriarhul Ierusalimului (pomenit la 2 iulie), a dăruit aceste lanţuri împărătesei Eudoxia, soţia lui Valentinian. Eudoxia a zidit Biserica Sfântului Petru şi a aşezat într-însa aceste lanţuri, împreună cu lanţurile cu care fusese legat Sfântul Petru înainte de moartea sa sub împăratul Nero. Citeşte mai departe…
(16 ΙΑΝΟΥΑΡΙΟΥ)
Cînd Sfîntul Apostol Petru a fost dus în temniţă de împăratul Irod şi era legat cu două lanţuri de fier, dormind el noaptea între doi ostaşi, a venit îngerul Domnului şi lovindu-l în coastă, l-a deşteptat şi l-a scos afară, căzînd de pe dînsul lanţurile cele de fier; despre aceasta se scrie în Faptele Apostolilor: Şi s-a auzit acea prea slăvită izbăvire din legături şi din temniţă a lui Petru, prin toată cetatea Ierusalimului. Atunci nişte credincioşi, în taină luînd lanţurile acelea, le-au păstrat la ei, avîndu-le înaintea ochilor, ca pe însuşi Sfîntul Apostol Petru; care nezăbovind după acea ieşire din temniţă, s-a dus în alte ţări, propovăduind cuvîntul lui Dumnezeu, şi nu s-a arătat în Ierusalim.
Deci, lanţurile acelea au luat putere tămăduitoare de la trupul apostolului. şi precum erau maramele şi basmalele lui Pavel, aşa şi lanţurile lui Petru, care au ros trupul lui, tămăduiau neputinţele şi goneau duhurile cele viclene. Drept aceea, se cinsteau cu cucernicie de cei credincioşi acele cinstite lanţuri, cărora li se închinau şi cu dinadinsul le păstrau, din neam, ca moştenire; pentru că părinţii le lăsau copiilor lor, iar copiii venind în locul tatălui, le încredinţau moştenitorilor lor. Şi astfel unul după altul primindu-le şi unul altuia spunînd de cine s-au atins lanţurile acelea şi de care trup s-au sfinţit.
Citeşte mai departe…
Sfântul Maxim a trăit în veacul al XVII-lea în oraşul Totma, guberia Vologda. Acesta vreme de 45 de ani a luat pe umeri crucea nebuniei pentru Hristos, petrecând neîncetat în postiri, rugăciuni, goliciunea şi neîngrijirea de trup, pentru aceasta primi se la Dumnezeu darul facerii de minuni.
La adânci bătrâneţi, încununat de mulţimea anilor nevoinţelor sale, adormi cu pace în ziua de 16 ianuarie 1650, fiind înmormântat în biserica Învierii Domnului din satul Varniţa.
Cinstirea sa locală începu în anul 1715, în urma mulţimilor de minuni ce izvorau de la mormântul său.
Pomenirea sa se săvârşeşte în ziua adormirii sale, la 16 ianuarie.
+ * + * +
Glasul Apostolului Tău, Pavel, care zice: Noi nebuni pentru Hristos, auzind robul Tău Maxim, Hristoase Dumnezeule, nebun s-a făcut pe pământ. Pentru aceea săvârşind pomenirea lui, Ţie ne rugăm, Doamne, mântuieşte sufletele noastre. (Troparul Sfântului) Citeşte mai departe…
Acesta se născu în oraşul Gabrovo, din Mitropolia Târnovei, Bulgaria. Dorind să fie călugăr, se duse în Sfântul Munte şi intră în Mănăstirea Hilandar, reîntemeiată de Ştefan Nemania şi de Sfântul Sava al Serbiei, fiul său.
Mai târziu, fu hirotonit diacon şi preot, fiind trimis de mănăstirea sa la felurite ascultări. Una din aceste ascultări îl duse în târgul Sfistovi din Bulgaria, unde se afla un metoc al Mănăstirii Hilandar. Citeşte mai departe…
sursa:
(15 ianuarie)
Iubiţii mei, cine este atent în biserică, se foloseşte din toate. Astăzi, 15 ianuarie, să învăţăm de la sfântul sărbătorit, de la Sfântul Ioan Colibaşul. Este cel mai bun dascăl; nu atât prin cuvintele lui, cât prin viaţa lui.
***
La începutul veacului al V – lea după Hristos, în Constantinopol, trăia o familie de viţă nobilă şi bogată, Eutropie şi Teodora. Soţul avea o mare dregătorie, era senator, iar Teodora era din primele femei ale Bizanţului. Aveau trei copii. Primii doi deveniseră ofiţeri. S-ar fi aşteptat ca şi cel mai mic, Ioan, să apuce un drum asemănător. Însă Dumnezeu a aprins foarte devreme în inima lui focul iubirii Sale. Ca dovadă, preferinţele pe care le avea; deoarece de mic, copilul arată care îi va fi drumul său. În fiecare duminică era primul la biserică, cu totul afierosit Marii Taine a Dumnezeieştii Liturghii. Şi din toate cărţile el iubea Evanghelia. Grăitor este şi următorul fapt. Citeşte mai departe…
(15 ΙΑΝΟΥΑΡΙΟΥ)
Troparul Sfântului Cuvios Ioan Colibaşul, glasul al 4-lea:
Din pruncie iubind cu căldură pe Domnul, lumea şi cele frumoase ale lumii ai părăsit şi ai sihăstrit în chip desăvârşit; ţi-ai ridicat coliba înaintea porţilor părinţilor tăi; zdrobit-ai cursele demonilor, preafericite; pentru aceasta pe tine, Preacuvioase Părinte Ioan, Hristos după vrednicie te-a preamărit.
Cuviosul Părintele nostru Gherasim s-a născut în satul Skillos din Pediada Cretei din părinţi evlavioşi şi de viţă nobilă. Tatăl său, părintele Teodor, era preot misionar în satul Skillos. S-a păstrat o predică a sa pe care a rostit-o la pomenirea Sfinţilor 10 Mucenici din Creta în 1633. După ce a învăţat primele litere de la tatăl său, Sfântul Gherasim a fost trimis să studieze în Kerkira şi la Veneţia. Fiind onest şi înzestrat cu o memorie foarte bună şi iubind învăţătura şi studiul, a întrecut cu ştiinţa pe mulţi din vremea sa. După ce şi-a terminat studiile, neputând să se întoarcă în patria sa, din pricina ocupaţiei Cretei de către turci (1669), vreme de câţiva ani a fost învăţător şi predicator în Peloponez, Ioannina, Arta, Paramithia şi Epir. În acel timp fost hirotonit episcop de Kastoria. Nu se cunoaşte data când a fost ales Mitropolit de Kastoria, nici unde a predicat, dând pilde de înţelepciune şi de sfinţenie. Citeşte mai departe…
(14 ianuarie)
Miniatură din Menologion-ul (Mineiul) împăratului Vasile al II-lea Bulgaroctonul (976-1025), săvârșită în anul 985 la Constantinopol
Acesta a trăit în veacul al VIII-lea, fiind din părţile Răsăritului și de neam bun.
Din tinereţe râvnind după viaţa sihăstrească, umblă prin mănăstirile de la Iordan şi din pustiu, a sfântului Eftimie cel Mare (pomenit la 20 ianuarie), a sfântului Sava cel Sfințit (pomenit la 5 decembrie) şi a sfântului Teodosie, începătorul vieții de obște (pomenit la 11 ianuarie). Iar după ce cunoscu bine viețuirea fiecăreia, veni la Constantinopol pe vremea împăratului Leon Isaurul şi fu primit de patriarhul Gherman pe lângă care, rămânând câtăva vreme, învăţă multe lucruri bune de la acesta, ajungând apoi bun sfetnic al său.
Născută în Capadocia, în vremea sfântului împărat Constantin cel Mare, sfânta Nina a fost singura fiică a generalului Zabulon, rudenie a sfântului mare mucenic Gheorghe (pomenit la 23 aprilie, 3 noiembrie și 26 decembrie)
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, unchiul sfintei Nina
Icoană din veacul al XVI-lea, aflată în Sfântul Munte Athos
Crescută în dragoste de Dumnezeu și în cunoașterea Sfintelor Scripturi, ea fu răpită de iviri (numiți de atunci georgieni) și dusă în robie în țara lor.
Acest popor păgân se închina idolilor și focului, însă acestea nu au împiedicat-o pe sfânta Nina să-și păstreze credința și nevoința și să propovăduiască fără frică Evanghelia.
Ajunsă la Mtskheta, către anul 324, capitala regatului Kartli (aflat în Georgia centrală), ea locui în grădina regelui, sub un cedru măreț, despre care se spune că fusese plantat deasupra mormântului unei evreice venite la Hristos, Sidonia, care fusese înmormântată ținând în brațe cămașa Domnului.
Într-o noapte, pe când sfânta Nina se ruga afară, văzu un nor de păsări negre zburând spre grădină. După ce se scăldară în râul de lângă cedru, deveniră dintr-o dată albe ca neasa și se așezară pe ramurile copacului, umplând grădina de cântecul lor duios. Era un semn al Domnului ce prevestea creștinarea păgânilor și ridicarea unei binerici în acel loc binecuvântat.
În acea vreme, pruncul unei femei nobile se îmbolnăvise grav. Neavând cine să o ajute, aceasta ceru ajutorul sclavei creștine, sfânta Nina. Atunci, sfânta aduse la ea pruncul, îl așeză pe locul unde dormea și de cum ridică mâinile spre cer pentru a cere mila Domnului, acesta se ridică sănătos, spre uimirea barbarilor. Citeşte mai departe…
Biserica sârbilor a jucat un rol important în ultima perioadă bizantină, începând să se afirme în contextul nou creat după cucerirea Constantinopolului de către cruciaţii latini la 1204. Biserica autocefală s-a născut în acelaşi timp cu statul medieval al Serbiei prin împreună-lucrarea unor personaje providenţiale, care au fost deosebit de inspirate în acţiunea lor dusă într-un moment istoric foarte dificil şi complex, pe care l-au întors în favoarea dobândirii independenţei şi totodată a salvării Ortodoxiei. Citeşte mai departe…
,,Toți cei care doresc să influențeze alți oameni fac politică, iar unii ca aceștia sunt oameni politici. A face politică înseamnă a încerca să organizezi și să administrezi orașul[i] așa cum crezi de cuviință. Iar sfinții sunt oameni care fac politică. Niciodată nu am crezut că sfinții ar putea separa credința de rațiune”. Asta spunea în 1994 bizantinologul englez Steven Runciman (1903-2000), într-un interviu acordat jurnaliștilor Hrisa Arapoglou și Lambriní Thomás pentru postul ET3, interviu în care ilustrului profesor i s-a cerul să comenteze faptul că, în Bizanț, foarte mulți sfinți se implicau în disputele politice.
În continuare, Runciman pune în balanță caracterul tainic al Bisericii Ortodoxe, față de Romano – Catolicism și Protestantism, care vor să clasifice totul din punct de vedere juridic și să explice totul logic. El spune: ,,Din moment ce încerci să explici totul, nu faci decât să distrugi efectiv ceea ce ar fi trebuit să constituie intuiția omenească, cea care pune în legătură intelectul cu sfinții și cu perceperea lui Dumnezeu”. Citeşte mai departe…
Cuviosul părinte Maxim, care a trăit la anul 1320, era din Lampsac, din părinţi de neam bun, binecredincioşi şi îmbunătăţiţi, care fiindcă erau lipsiţi de fii, rugau totdeauna pe Dumnezeu cu lacrimi ca să le dea un fiu; şi, ascultîndu-le Dumnezeu rugămintea lor, le-a dat pe fericitul Maxim, pe care din Sfîntul Botez l-au numit Manuil.
Apoi, socotindu-l părinţii lui ca pe un dar al lui Dumnezeu, cum era cu adevărat, îl creşteau cu multă dragoste şi sîrguinţă, şi-l învăţau sfintele cărţi. Cînd a ajuns copilul în vîrstă, l-au adus şi l-au băgat în biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Rămînînd Manuil în biserica aceasta, cînta cu dulce glas şi cu dor dumnezeiesc, rugînd pe Născătoarea de Dumnezeu cu multă umilinţă pentru mîntuirea lui. Citeşte mai departe…
VIAŢA ŞI NEVOINŢELE
Ajuns de curând la conducerea treburilor obşteşti ale împărăţiei romane din ţinutul Iliricului şi al Dunării de Mijloc, crudul împărat Liciniu şi-a închipuit că «aduce slavă lui Dumnezeu» prigonind şi prinzând pe creştini, socotind în chip nelegiuit că, dacă nu vor să aducă zeilor păgâni jertfe sângeroase, creştinii primejduiesc ordinea şi predaniile stăpânirii. Drept aceea el a cerut slujitorilor de sub ascultarea sa ca oriunde vor auzi că s-ar afla vreun închinător al «legii lui Hristos» să fie adus înaintea scaunului său de judecată. Pentru această lucrare de trădare ruşinoasă, împăratul nu s-a dat înapoi să plătească chiar cu bani şi cu răsplătiri bogate pe cei care l-ar ajuta în planurile lui. Citeşte mai departe…
Acesta se născu în familie de plugari din părţile Rostovului primind la botez numele sfântului prooroc Ilie.
Încă din fragedă copilărie înclina către o viaţă evlavioasă, spunând părinţilor şi preotului satului că el are să fie călugăr. După moartea tatălui său, se ocupă împreună cu mama şi cu un frate al său de negoţ până la vârsta de 30 de ani când părăsi lumea şi merse la Mănătirea Sfinţii Boris şi Gleb, de pe Ustia, unde primi îngerescul chip cu numele Irinarh, slujind în primii ani ca paraclisier.
Cu timpul ascultările deveniră tot mai grele, însă şi râvna pentru nevoinţă a Sfântului creştea. Dând hainele şi încălţămintea săracilor, umbla desculţ şi în zdrenţe.
Din neînţelegerea monahilor şi a stareţului faţă de nevoinţa lui era mustrat aspru şi chiar pedepsit, sfântul Irinarh primindu-le pe toate cu seninătate. Citeşte mai departe…
Cuviosul Iacob se născu şi crescu în marea cetate a Nisibei, asemeni sfântului mucenic Dometie (pomenit la 7 august) și sfântul cuvios Efrem Sirul (pomenit la 28 ianuarie).
Şi iubind viaţa cea paşnică şi liniştită se retrase în munţi şi se supuse vitejeşte lipsurilor pustiului, vara fiind ars de soare, iarna chinuit de ger şi de îngheţ. Hrana lui erau ierburile sălbatice, băutură apa, cu măsură, iar haină, un biet acoperământ.
Astfel omorându-și trupul, i se înmulțea în toate zilele îndrăzneala către Dumnezeu, de la Care cerea și căpăta tot ce avea trebuință; și înainte vedea sau proorocea cele ce erau sa fie, încă de învrednicise și de darul facerii de minuni. Citeşte mai departe…
Sfântul Theofan (dreapta, sus), martor al minunii săvârșite de Cuviosul Maxim Kavsokalivitul – frescă din Kyriakonul Schitului Kavsokalivia, 1820
Sfântul Theofan a fost egumen al Sfintei Mănăstiri Vatopedi, fiind ucenicul Cuviosului Maxim Kavsokalivítul (+ 1365), a cărui viaţă a și scris-o.
În această minunată biografie, redată în greacă nouă de Cuviosul Nicodim Aghioritul, Sfântul Theofan scrie în acest sens: „Şi eu însumi, martor în Domnul, nu vreau să ascund cele văzute la Cuviosul fiindcă m-am cunoscut şi eu cu acesta şi am avut legături strânse şi într-o zi, pornind de la Mănăstirea Vatopedi împreună cu încă cineva, şi mergând către coliba cuviosului şi negăsindu-l mă mâhneam şi mă uitam în jur ca să-l văd pe cel pe care-l căutam.
Şi urcând puţin în spatele colibei sale şi privind către drumul lui kir Isaia, iată că-l şi văd la balta lui Aghelarios, la o distanţă de două mile, drumul acesta fiind stâncos şi greu de străbătut şi drum mai lin nu este.
Şi, o minune! Îl văd pe sfânt înălţându-se de la pământ sus în aer şi asemenea unui vultur înaripat zburând deasupra pădurii şi deasupra stâncilor şi venind acolo unde mă găseam eu. Şi pe când îl priveam zburând în acest chip, m-am înspăimântat şi am strigat „Mare eşti Doamne!” şi de teamă m-am tras puţin îndărăt şi într-o clipită a sosit şi sfântul acolo unde stăteam psalmodiind. Şi ce cânta? De uimire nu am înţeles. Însă, întâmpinându-l am căzut la picioarele sale. Citeşte mai departe…
Sfântul Maximos Cavsocalivitul (Μαξίμους ο Καυσοκαλυβίτης), Preadumnezeiescul Părinte al Bisericii, e pomenit pe 13 ianuarie şi a trăit 95 de ani. Şi am ales această Sfântă Icoană, care îi povesteşte viaţa pe scurt, pentru a sublinia fiecare secţiune în parte a icoanei.
Prima secțiune ne vorbește despre rugăciunea sa în fața Icoanei Maicii Domnului. Adică despre relația sa de mare profunzime cu Maica lui Dumnezeu. Pe care a rugat-o să-i dea harul rugăciunii minții[30]. Și a simțit în inima sa „o căldură și o flacără ce venea din Sfânta Icoană” și astfel a început să spună rugăciunea lui Iisus în mod tainic. Minune pe care i-a mărturisit-o Sfântului Grigorie Sinaitul[31]. Citeşte mai departe…
(12 ianuarie)
Acesta încă din pruncie simţind chemare pentru viaţa monahală, plecă spre mănăstire la vârsta de 13 ani, pe când se afla pe câmp împreună cu tatăl său, iar acesta trecea cu grapa peste ogorul însămânţat, şi se duse la preacuviosul Chiril de la Lacul Alb (pomenit la 9 iunie). Acesta, punându-l să înveţe carte sub îndrumarea dascălului mirean Alexie Pavlov, îl luă pe lângă sine.
Când se ruga cuviosul Chiril în chilie, bătea şi Mihail metanii, căci acesta era numele său de la botez; iar când se trăgea clopotul de slujbă, se ducea primul la biserică; gândurile le mărturisea fără zăbavă stareţului. Primi tunderea în monahism cu numele Martinian şi i se îngădui să stea singur într-o chilie.
Stareţul Chiril mult se bucura de ascultarea şi râvna ucenicului său, încredinţându-i ascultarea de a-i copia cărţile. Se mai păstrează în mănăstire un Canonic transcris de acesta, având pe margini notate stările sufleteşti ale fericitului Martinian dintre care punem aici două:
„Hristos este începutul şi sfârşitul oricărei bune lucrări” şi
„Doamne Iisuse Hristoase, mântuieşte pe cel ce a scris şi cel ce va citi această carte! Sfinte Stareţe Onufrie, arată-mi dragoste şi pomeneşte-mă în sfintele tale rugăciuni pe mine, Martinian păcătosul, călugăr prefăcut şi neadevărat”.
După moartea preacuviosului Chiril, fericitul Martinian, luând binecuvântare de la mormâtul stareţului său, se retrase la linişte pe un ostrov nelocuit de pe lacul Voja, la 100 de verste de mănăstire. Când începu să adune acolo fraţii, ridică o biserică cu hramul Schimbarea la Faţă a Domnului şi introduse viaţa de obşte.
Când preacuviosul părinte Terapont (pomenit la 27 mai) fu chemat pe neaşteptate, din mănăstirea sa, de către cneazul de Mojaisk, fraţii de la mănăstirea lui Terapont îl rugară fierbinte pe Martinian să vină la ei şi să primească egumenia. După un timp de stăruinţe ale fraţilor, se supuse socotind că este o chemare izvorâtă din iubire. Citeşte mai departe…
Luminat-ai strălucit întru pătimirea ta, răbdătoare de chinuri, ceea ce nu te-ai mohorât în schingiuirile tale, ci ca o frumoasă porumbiță către cer ai zburat, Tatiana! Roagă-te dar pentru cei ce pururea te cinstesc pe tine!
Condacul 1
Apărătoare a dreptei credințe te-ai arătat, Sfântă Muceniță Tatiana, prin slujirea lui Hristos și, fiind rânduită diaconiță a Bisericii Sale, prin zdrobirea capiștilor idolilor te-ai învrednicit de cununa mucenicească; pentru aceasta îți cântăm: Aliluia!
Icosul 1
Înfrumusețată fiind mai mult decât oricare prin înțelepciune și prin harul lui Dumnezeu, Căruia din pruncie ți-ai încredințat viața, de mari daruri te-ai învrednicit și de cunună mucenicească, Sfântă Muceniță Tatiana, de la Hristos, Mirele cel ales, pentru care noi cu umilință cântăm:
Bucură-te, că de bun neam fiind, ai ales smerită viețuire;
Bucură-te, că te-ai învrednicit a fi mireasă lui Hristos, prin aleasă slujire;
Bucură-te, că diaconiță după vrednicia ta ai fost rânduită;
Bucură-te, ceea ce ai fost cu mari daruri împodobită;
Bucură-te, că pe Hristos din pruncie L-ai cunoscut;
Bucură-te, ceea ce din părinți binecredincioși te-ai născut;
Bucură-te, că în mijlocul Romei păgâne ai viețuit;
Bucură-te, că între necredincioși viața ta ca soarele a strălucit;
Bucură-te, că de trei ori tatăl tău antipat al Romei a fost;
Bucură-te, că trufia și necredința nu ți-au schimbat al vieții rost;
Bucură-te, că din pruncie ai crescut în viața creștinească;
Bucură-te, că din aceasta mari daruri aveau să izvorască;
Bucură-te, Sfântă Muceniță Tatiana, diaconiță a lui Hristos! Citeşte mai departe…
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Tatiana, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul al 2-lea
Irmos: Veniţi popoarelor să cântăm…
Stih: Sfântă Muceniţă Tatiana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind înfrumuseţată cu lumini muceniceşti, stai înaintea Preacuratului tău Mire, mucenită, cerând să fie izbăviţi de greşelile pierzătoare de suflet cei ce te laudă pe tine.
Stih: Sfântă Muceniţă Tatiana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Nicidecum nu ai băgat în seamă, mucenită, avuţia cea stricăcioasă, căutând cu osârdie în ceruri pe cea nestricăcioasă, care rămâne de-a pururea şi bucurându-te ai răbdat chinurile mucenicilor.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Spre chinuri, spre dureri şi spre bătăi de multe feluri ai venit, fără de temere, mucenită, că ai avut întru ajutor harul Mântuitorului, care te-a întărit.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ceea ce ai născut Izvorul nepătimirii, tămăduieşte-mă pe mine, cel ce sunt rănit de patimi şi din focul cel veşnic mă smulge, Ceea ce Singură eşti de Dumnezeu Dăruită cu har, Fecioară.
Catavasie:
Fundul adâncului l-a descoperit şi pe uscat pe ai Săi i-a trecut, întru acelaşi acoperind pe potrivnici, Domnul, Cel Tare întru războaie, că S-a preaslăvit. Citeşte mai departe…
Începutul zugrăvirii acestei icoane a fost acoperită de negura vremii, căci din vechime rugătorii au simțit nevoia să-și împletească evlavia lor pentru Maica Domnului cu rostirea Acatisului Buneivestiri, cel mai vechi acatist al creștinătății. Iar roada netăgăduită a acestei împletiri de taină a fost și zugrăvirea de icoane care să înfățișeze conținutul acatistului.
Acatistul Buneivestiri este legat de minunea eliberării Constantinopolului de atactul perșilor și avarilor de la 7 august 626. În timp ce împăratul Heraclie era atunci cu armata sa departe în Orient, patriarhul Serghie făcu procesiuni pe zidurile capitalei cu relicvele Crucii, cu icoana „nefăcută de mână” a Mântuitorului Hristos și veșmânt al Maicii Domnului, încurajând poporul a lupta și săvârșind rugăciuni stăruitoare către Preacurata Maică a Domnului. În semn de mulţumire, întreg poporul capitalei îşi petrecu noaptea victoriei fără a se aşeza (akáthistos), cântând un imn în biserica Fecioarei de la Vlaherne. Citeşte mai departe…
Απολυτίκιο – Αγία Μάρτυς Τατιανή
Sfînta Muceniţă Tatiana s-a născut în Roma cea veche, din părinţi de neam mare, pentru că tatăl său a fost de trei ori antipat, însă binecredincios creştin şi temător de Dumnezeu, păzind în taină sfînta credinţă, în care şi pe fiica sa, adică pe Sfînta Tatiana, a crescut-o cu bunăcuviinţă şi frică de Dumnezeu, învăţînd-o şi dumnezeieştile cărţi.
Venind aceasta în vîrstă şi nevrînd să se însoţească cu bărbat, îşi petrecea în feciorie şi curăţie viaţa, pentru că s-a făcut mireasă lui Hristos, fiind rănită de dragostea Lui şi Aceluia şi slujea ziua şi noaptea, omorîndu-şi trupul în post şi rugăciuni şi robindu-l duhului. Apoi s-a învrednicit de slujba bisericească pentru viaţa sa îmbunătăţită şi slujea lui Dumnezeu îngereşte, deşi era în trup; după aceea, cu mucenicească cunună a încununat Hristos Dumnezeu pe mireasa Sa, a cărei pătimire a fost astfel: Citeşte mai departe…
Această icoană a fost zugrăvită în veacul al XVI-lea și se află pe iconostasul bisericii mari a Mănăstirii Hialndar din Sfântul Munte Athos. Numele ei își are rădăcina într-o minune săvârșită în anul 1837.
Pe când izbucni un incendiu, călugării începură să cânte Acatistul Maicii Domnului dinaintea icoanei, iar focul încetă.
Se crede că icoana este legată de sfântul Sava, ctitorul mănăstirii și întâiul arhiepiscop al Serbiei.
(11 ΙΑΝΟΥΑΡΙΟΥ)
Troparul Sfântului Cuvios Teodosie cel Mare, începătorul vieţii călugăreşti de obşte, glasul al 8-lea:
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Teodosie, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul al 2-lea. Irmos: Întru adânc a aşternut…
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodosie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca o înţeleaptă căpetenie de cete, părinte al nostru, Sfinte Teodosie, cu Dumnezeiască cuviinţă să începi acum a aduce cântare lui Hristos Dumnezeu, Celui Ce a venit spre mântuirea a toată lumea, şi preasfântă pomenirea ta, împreună cu Sine, a preamărit-o. Citeşte mai departe…
Acest cuvios parinte Teodosie este un alt sihastru, care a avut ca patrie cetatea Antiohiei.
Acesta se trăgea din neam de nobili, fiind rudă cu Sfântul Dimitri Donskoi, mare cneaz al Moscovei (pomenit la 19 mai) (1363-1389). Pentru a fugi de slava deşartă, luă asupra sa crucea nebuniei pentru Hristos. astfel, părăsind Moscova, merse la mănăstirea Klops, în apropiere de Novgorod.
Nimeni nu ştia cum pătrunse în chilia încuiataă a iermonahului Macarie care cădea în chilie în timpul cântării a noua a Canonului. Un om îbrăcat în straie monahale zdrenţuite şedea acolo sub o candela copiind Epistolele sfinţilor apostoli. La sfârşitul Utreniei egumenul veni cu câţiva fraţi şi îl întrebară pe străin cine este şi care este numele lui, însă străinul în loc de răspuns repeta întrebările, fără a-şi dezvălui obârşia.
În biserică, străinul cânta în cor şi citea Apostolul, precum şi Vieţile Sfinţilor la masa de obşte. Toţi cei care ascultau erau mişcaţi de frumuseţea şi dulceaţa citirii sale. După praznicul Schimbării la Faţă a Domnului, Mănăstirea Klops fu vizitată de cneazul Constantin Dimitrievici (fiul sfântului Dimitrie Donskoi). Citeşte mai departe…
PREDICA PREASFINŢITULUI SEBASTIAN, EPISCOPUL SLATINEI ŞI ROMANAŢILOR
Mt.4, 12-17
Legături:
LOGICA PAMÂNTEASCA ŞI LOGICA DUMNEZEIASCA
Drept măritori creştini,
Pericopa evanghelică de astăzi constituie începutul propovăduirii şi misiunii Domnului. De la Iordan, unde a fost botezat de către Ioan, Domnul Se desparte de Înaintemergătorul Său. Acela rămâne să propovăduiască în continuare botezul pocăinţei şi să pregătească poporul pentru primirea învăţăturii celei noi, iar Hristos, potrivit textului evanghelic citit ieri la sfânta liturghie, S-a retras în pustie să Se ,,pregătească” pentru marea misiune mântuitoare.
Cum S-a ,,pregătit”? Mai întâi, a postit patruzeci de zile, în muntele ce se cheamă al Carantaniei, iar după aceea, sfârşindu-Şi postirea, ca om a flămânzit. Şi venind diavolul, L-a ispitit cu întreită ispitire. Întâi:,,De eşti tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini”(Mt.4, 3). Apoi:,,Dacă Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, că scris este:,,Îngerilor Săi va porunci pentru Tine şi Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să izbeşti de piatră piciorul Tău”(v.6) şi, în final, arătându-I bogăţiile lumii acesteia, diavolul I-a cerut să i Se supună lui, dacă voieşte să le aibă pe toate în stăpânire – ,,Acestea toate Ţi le voi da Ţie, dacă vei cădea înaintea mea şi Te vei închina mie”(v.9).
Iată trei ispitiri despre care ne-a vorbit evanghelia de ieri, în sămbăta de după Botez, aparent ispitiri banale pentru Hristos Domnul, dar de fapt tot atâtea capcane la care, dacă vom căuta mai cu luare aminte, vom vedea că nu sunt deloc nişte ispitiri oarecare. Ispita întâi este pofta trupului, cea de-a doua este trufia minţii, iar cea de-a treia este dorinţa de îmbogăţire, de putere şi de stăpânire. Nu erau simple ispite, căci, dacă întâia privea trupul, iar cea de-a doua raţiunea, cea de-a treia ţintea de-a dreptul inima. Iată, aşadar, ispite de ,,substanţă”, de care n-a fost scutit nici Mântuitorul Hristos ca om şi, de aceea, cu atât mai puţin suntem scutiţi noi. Ispita ,,cărnii”, a cugetului şi a simţirii… Cum vom putea, oare, înfrunta aceste ispite, aşa încât să putem trăi – deşi pe pământ – în Împărăţia Cerurilor? Pentru că a venit Hristos, ne spune evanghelia de astăzi, vestind tuturor şi cerându-ne:,,Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărţia Cerurilor”.Care Împărăţie, însă, de vreme ce, iată, de atunci au trecut două mii de ani?… Citeşte mai departe…
Împlinirea fără tragere de inimă a rânduielilor Bisericii, asemeni rutinei lucrului de zi cu zi, nu e deloc un semn hotărâtor că viaţa creştină autentică ar fi prezentă în noi.
Legături:
Sfântul Teofan, în lume Gheorghe, se născu la 10 ianuarie 1815 într-un sat din apropierea Orlovului unde tatăl său era preot, astfel, din primii ani ai copilăriei sale petrecu mult timp în Biserică.
Studie mai întâi la școala pregătitoare a orașului Livna, iar apoi la seminarul din Orlov, pentru ca între 1837 și 1841 să-și continue studiile la Academia Teologică din Kiev. În această vreme, mergând adesea la marea Lavră a Peșterilor unde odihnesc mai bine de 100 de sfinți, în inima sa începu a crește dorul de a-și închina viața slujirii Domnului. Astfel, chiar după terminarea cursurilor, îmbrăcă haina monahală.
La tunderea sa dimpreună cu alți frați în monahism, starețul lavrei Partenie le spuse:
– Voi, călugărilor învățați, care vă asumați diverse reguli, nu uitați că un singur lucru este mai de trebuință dintre toate: să te rogi, să te rogi neîncetat în mintea și inima ta către Dumnezeu.
Dascăl în școli
După obținerea licenței, fu numit director provizoriu al Școlii Teologice Sofia din Kiev, mai apoi fu director al Seminarului Novgorod și profesor și ajutor de inspector al Academiei Teologice din Petersburg. Citeşte mai departe…
FLORILEGIU BIZANTIN ÎN CINSTEA CUVIOSULUI ANTIPA DE LA CALAPODEŞTI
VIAŢA ŞI NEVOINŢELE
În Mineiul pe ianuarie, în 10 zile, tipărit la mănăstirea Sfântul Pantelimon din Muntele Athos, între sfinţii care se pomenesc atunci se află trecut şi Cuviosul Ieroschimonah Antipa Atonitul, cu viaţa sa pe scurt.
Acest fiu al plaiurilor moldovene, numit din botez Alexandru, a trăit în mai multe centre de evlavie ortodoxă şi a fost peste tot ca o lumină pusă în sfeşnic faţă de cei din jurul său. Cuviosul Antipa s-a născut în anul 1816, în satul Calapodeşti, comuna Dealul Morii, judeţul Bacău, dintr-o familie de clerici. La Sfântul Botez a primit numele de Alexandru Luchian. La vremea cuvenită, lipsindu-i darul pentru învăţătură, nu i-a rămas altceva de făcut decât să devină păstor. În singurătatea lui, în jurul turmei, cu timpul i s-a dezlegat însă dorinţa cunoaşterii slovelor şi se ruga lui Dumnezeu ca să-i dea şi lui darul de a învăţa. Totodată, nevoindu-se cu păstoritul, şi-a dat seama că sufletul lui tânjeşte după cele spirituale şi, în cele din urmă, s-a hotărât să părăsească turma şi să plece la mănăstire ca să se facă monah (1). Ca urmare, la vârsta de 20 de ani a intrat ca frate în obştea mănăstirii Căldăruşani, ctitorie a marelui voievod Matei Basarab (2). Citeşte mai departe…
Acest cuvios părinte a trăit în vremea împăratului Iustin cel Tânăr (565-578).
Părinții lui, Teodor și Evdochia, erau oameni drept-credincioși și înstăriți. Desăvârșindu-se în știința înțelepciunii celei omenești cât și în aceea a Sfintei Scripturi, și însurându-se, după scurtă vreme soția lui muri.
Deci, dedându-se cu totul înțelepciunii celei dumnezeiești, ajunse arhiereu al sfintei Biserici din Melitina, când era de treizeci de ani. Și, împreunând înțelepciunea vieții din lume cu viața sihăstrească, ajunse pricina de mântuire nu numai păstoriților săi, ci și întregului neam al său. Căci împăratul îl trimise de multe ori în solie la perși, atunci când Hosroe, împăratul perșilor, fusese alungat de Varam și ajunsese birnic al grecilor.
Dometian, ajungând prieten al împăratului Mauriciu și al împărătesei lui și dobândind de la ei sume mari de bani, le cheltui în zidiri de sfinte biserici și de aziluri pentru săraci. Citeşte mai departe…
(10 ianuarie)
Frescă din anul 1547, aflată în Mănăstirea Dionisiu, Sfântul Munte Athos, Grecia
Acesta se născu la Roma din părinți dreptcredincioși și bogați, în vremea sfinților împărați Marchian și Pulheria (450-457, pomeniți la 17 februarie)
După ce primi harul preoției, el se mută în Constantinopol unde fu rânduit iconom al bisericii celei mari.
Moștenind foarte mare avere de la părinții săi, sfântul Marchian o dărui pentru zidirea sau refacerea de biserici și milostenie către cei săraci.
El ridică biserica sfintei Irina cea de lângă mare și uni cu ea paraclisul sfântului Isidor. Tot el ridică biserica sfintei Anastasia din golful Domnin, pe care o scăpă și din focul cel mare ce cuprinse Constantinopolul; căci în vreme ce focul cuprinsese partea de sus a bisericii, sfântul Marchian stătea pe acoperiș cu mâinile ridicate spre cer și prin rugăciunea lui încetă văpaia focului.
Când unul din prietenii săi se mira de cheltuiala de aur făcută la zidirea şi înfrumuseţarea bisericii sfintei Anastasia, sfântul zise către dânsul:
– De-aş avea o fiică şi aş voi ca s-o logodesc cu cineva dintr-un neam bun, oare n-aş cheltui mulţime de aur ca s-o pot dărui cu mulţime de podoabe? Acum, hotărând în mintea mea ca să zidesc biserica cea mai frumoasă a miresei lui Hristos, care mireasă şi-a vărsat sîngele pentru Dânsul, voi putea oare să-mi cruţ averile mele? Oare de împodobirea aceasta nu mă voi îngriji mai mult?
Cuviosul într-atîta sărăcie ajunsese, încît, odată umblând prin ploaie, i se udă haina, şi intrînd în casa lui, închizînd uşile după dânsul, aprinse cărbuni pentru a usca acea haină udă, pentru că nu avea alta. Într-acea vreme se întâmplă că patriarhul avea trebuinţă de iconom pentru nişte lucruri. Citeşte mai departe…
10 ianuarie: SFÂNTUL GRIGORIE DE NYSSA
Sfântul Grigorie de Nyssa s-a născut în 335 la Neocezareea Pontului, într-o familie prosperă, a cărei nobleţe era asigurată pe linie socială de o ascendenţă ilustră, iar pe linie duhovnicească de un întreg arbore genealogic de sfinţi: bunica, Sfânta Macrina cea Bătrână, ucenică a Sfântului Grigorie Taumaturgul; mama, Sfânta Emilia; sora, Sfânta Macrina cea Tânără; doi fraţi: Sfântul Vasilie cel Mare şi Sfântul Petru de Sevasta – cu toţii cinstiţi de Biserică şi pomeniţi în sinaxare.
Între anii 354-357 studiază retorica la Cezareea, tatăl său fiind tot retor, şi îşi întregeşte formaţia sub povăţuirea fratelui său mai mare, Vasilie, proaspăt întors de la studiile făcute în Atena, dar şi a surorii sale Sf. Macrina cea Tânără. Pe când Sfântul Vasilie şi prietenul său, Sfântul Grigorie de Nazianz, se nevoiau ascetic în aşezământul monahal de pe proprietatea familiei de la Anesi, vine la răstimpuri şi Grigorie al nostru pentru a se iniţia în
viaţa de evlavie, ocazie cu care este făcut citeţ. Când, în 364, Sfântul Grigorie îmbrăţişează, la Cezareea, cariera de retor, el dă curs, în realitate, puternicei sale înclinaţii filosofice şi speculative, punându-şi în lucrare talentul pentru cuvânt. Deşi din scrisorile Sfântului Vasilie această alegere pare a fi o abandonare a slujirii bisericeşti pentru care Vasilie căuta să-l câştige pe fratele său mai mic, ea decurge mai degrabă din conştientizarea acută a măreţiei vieţuirii monahale şi a altitudinii duhovniceşti la care trebuie să se afle cel intrat în slujba Bisericii. În plus, este evident că această introducere şi practică în lumea artei cuvântului îi va fi folosit mai apoi în slujirea Bisericii, fiind şi una din căile neînţelese ale Proniei. Citeşte mai departe…
“Cuviosul Iona din Kiev s-a nascut la sfarsitul secolului al XVIII-lea si a murit la inceputul secolului al XX-lea. A trait 108 ani. Inca de mic copil Iona a fost luat la cer de trei ori, prima oara la un an, apoi pe la 5-6 ani si a treia oara a fost in Împaratia Cereasca pe la 7-9 ani. Toate acestea sunt scrise in cartea despre viata Cuviosului. A fost ucenic al Sfantului Serafim din Sarov timp de opt ani. In scrierile despre viata Sfantului Serafim nu se aminteste despre Cuviosul Iona, insa legenda spune ca atunci cand Iona s-a dus la Sarov, staretul Serafim i-a spus: ”De ce ai intarziat? Te astept de doi ani. Mi-a aratat Maica Domnului ca vei veni”. Cuviosul Iona avea atunci 30 de ani.
(09 ΙΑΝΟΥΑΡΙΟΥ)
În vremea lui Deciu (249-251) şi Valerian (253-259), împăraţii Romei, erau doi ostaşi cinstiţi, Nearh şi Polieuct, din cetatea Melitinei, pămîntul Armeniei, care împrietenindu-se între ei, aveau atîta dragoste unul către altul, încît nici între fraţi nu se afla aşa iubire, pentru că fiecăruia din ei i se părea că în prietenul său îşi are viaţa şi sufletul.
Nearh era creştin dreptcredincios şi în legea Domnului desăvîrşit, iar alesul Polieuct era elin, neluminat cu credinţa cea adevărată, însă avea obiceiurile cele creştineşti şi se împodobea cu toate faptele bune, fiind în toate ca un măslin roditor; aceasta numai îi lipsea, căci încă nu era în casa Domnului. Deci se îngrijea Nearh ca să-l aducă la credinţa creştinească, adeseori citindu-i dumnezeieştile Scripturi şi arătîndu-i deşertăciunea şi urîciunea închinării la idoli; dar încă nu venise ceasul întoarcerii lui şi al mîntuirii, cel înainte însemnat de Dumnezeu, pînă ce s-a auzit prin tîrguri şi prin uliţe citindu-se porunca cea fără de Dumnezeu a păgînilor împăraţi, care îi silea pe toţi la închinarea zeilor lor, şi-i îngrozea cu chinuri de multe feluri, dacă s-ar fi aflat cineva nesupus şi neascultător. Citeşte mai departe…
Frescă din Mănăstirea Decani, Serbia, din veacul al XIV-lea
Cetatea armeană Melitina a fost scăldată în sângele creștinilor, asemenea întregii Armenii. Întâiul sânge vărsat pentru Hristos în cetatea aceasta a fost al sfântului Polieuct în anul 259, în vremea stăpânirii lui Valerian.
În Melitina se aflau doi prieteni: Nearh și Polieuct. Amândoi erau căpetenii de oaste, Nearh era creștin, iar Polieuct era încă păgân, însă plin de fapte bune.
Când împăratul trimise porunca prigonirii creștinilor, Nearh se pregăti de moarte, însă era întristat că nu izbutise a aduce și pe prietenul său Polieuct la credința cea adevărată. Când Polieuct află pricina întristării prietenului său, îi făgădui acestuia că va îmbrățișa credința creștină.
În ziua următoare, Polieuct îi povesti lui Nearh visul pe care îl avuse și în care i se înfățișă întru lumină Însuși Domnul Care îl dezbrăcă pe Polieuct de hainele sale cele vechi, îl înveșmântă în haine noi și strălucitoare și îl așeză pe șeaua unui cal înaripat.
Cu inima plină de râvnă și iubire pentru Domnul, Polieuct intră în oraș, rupse hotărârea împăratului în care era scrisă chinuirea creștinilor și sfărâmă multe statui ale idolilor. Pentru aceasta fu supus la chinuri și osândit la moarte. Citeşte mai departe…
Pătimirea Sfântului Sfinţitului Mucenic ISIDOR şi a celor şaptezeci şi doi de împreună-nevoitori, martirizaţi alături de el în Tartu de către romano-catolici în anul 1472
Marele Cneaz Iaroslav cel Înţelept, botezat Gheorghe sau Iurie, a fost fiul Sfântului Mare Cneaz Vladimir. În anul 1030, el a preluat controlul unei regiuni la vest de Novgorod şi Pskov, care era locuită de estonieni. Acolo pe malurile râului Omovzha (sau Embakh) el a întemeiat un oraş şi a construit o biserică pe care a închinat-o ocrotitorului său: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. În Rusia, acest oraş a devenit cunoscut ca Yuriev după numele bisericii, dar se mai numeşte şi Dorpat sau Tartu. Citeşte mai departe…
În contextul tratativelor româno-vaticane, politic-religioase, referitoare la o posibilă vizită a papei în România anul acesta (2011), propunem spre reflecţie creştinilor ortodocşi, cler şi popor, şi nu numai ortodocşilor, ci şi observatorilor de tot felul, celor foarte entuziaşti şi celor foarte reticenţi, celor moderaţi, ca şi tuturor celor interesaţi modelul unui sfânt mai puţin cunoscut, pe care Biserica noastră Ortodoxă îl cinsteşte în fiecare an pe 8 ianuarie – SFÂNTUL MACARIE MAKRIS.
Sfântul Macarie Makris este un renumit bărbat bisericesc din perioada bizantină târzie. Acest lucru reiese din implicarea sa în evenimentele bisericeşti din această epocă critică, dar şi din bogata sa operă scriitoricească, care a dobândit o extensie ecumenică, precum menţionează personalităţi oficiale contemporane lui şi renumiţi scriitori bizantini.
S-a născut în Tesalonic în jurul anului 1383 din părinţi evlavioşi şi renumiţi. A primit o educaţie aleasă şi a iubit mult învăţătura, studiind în mod deosebit filozofia, poezia, logica, retorica şi teologia. Încă de foarte tânăr s-a distins prin educaţie, înţelepciune şi în general prin virtutea sa.
În jurul anului 1401, la vârsta de 18 ani, după moartea mamei lui, s-a dus în Sfântul Munte şi a intrat în monahism în Sfânta Mănăstire Vatopedi, care se distingea prin viaţa duhovnicească a multor monahi de acolo. Cu toată osârdia s-a supus de-Dumnezeu-purtătorului stareţ Armenopoulos, care l-a îndrumat cu discernământ şi l-a tuns monah. A rămas alături de el vreme de zece ani până la moartea sa, după care a fost hirotonit diacon şi preot. În această perioadă a dobândit prin ascultare multe virtuţi călugăreşti, dar şi multe cunoştinţe de geometrie, matematică şi astronomie. Citeşte mai departe…
Pe vremea împărăţiei marelui Teodosie (379-395), Domnica fiind elină, s-a dus din cetatea Cartagina la Constantinopol, cu alte patru fecioare. Apoi s-a făcut despre dânsa o dumnezeiască descoperire preasfinţitului arhiepiscop Nectarie patriarhul (381- 397), care primind-o, a învrednicit-o de Sfântul Botez.
După aceasta, Sfânta Domnica luând chipul monahicesc, se nevoia în post cu duhovniceşti osteneli, pentru care a făcut multe minuni. Citeşte mai departe…
După ce a fost tuns în călugărie, Grigorie a fost încredinţat unui bătrân aspru şi nedrept. Dar el i s-a supus lui cu blândeţe, răbdare şi smerenie, ca şi cum însuşi Domnul ar fi lucrat prin el.
Într-o zi, întârziind să aducă apă de la pârâu, bătrânul său i-a tras o palmă de faţă cu toată obştea. Atunci, deodată i s-a uscat mâna bătrânului şi i-a înţepenit şi nu s-a vindecat decât cu rugăciunea sfântului său ucenic, înaintea mormintelor sfinţilor părinți din mănăstire.
Atunci, ca să scape de slava de la oameni, Sfântul Gheorghe a fugit şi s-a dus la Calamon, unde s-a nevoit ani îndelungaţi cu fratele său. El îl asculta în toate şi îl cinstea ca şi pe părintele său după Dumnezeu, nu ca pe fratele său trupesc. Niciodată nu a avut pe buzele sale cuvinte de prisos; sporea neîncetat în rugăciune; iar ca mâncare se mulţumea cu câteva resturi mucegăite şi acoperite de viermi, care le ţineau pentru ei de la o săptămână la alta. Şi s-au făcut rugăciunile lui bine primite la Dumnezeu, încât a ajuns făcător de minuni. Căci odată, a făcut să dea rod un copac uscat- iar altădată a îmblânzit un leu şi numai cu cuvântul.
Iar după ce a murit fratele său şi egumenul obştii, s-a întors la mănăstirea lui de metanie, Hozeva, unde egumenul l-a primit cu bucurie și i-a dat o chilie osebită, lăsându-l să ducă viața care îi era lui plăcută. Zăvorât toată săptămâna, el îşi ascundea nevoința sa şi venea în obşte numai Duminica, ca să rostească cuvinte de folos pentru fraţi şi să primească spovedania gândurilor lor. Atunci aduna câteva rămăşiţe de la masa de obşte, le usca la soare şi le folosea în celelalte zile, muindu-le în apă. Citeşte mai departe…
Troparul sfântului:
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor
şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare;
şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile,
Cuvioase Gheorghe, Părintele nostru.
Roagă-te lui Hristos Dumnezeu
ca să mântuiască sufletele noastre.
Cuviosul Gheorghe s-a născut într-un sat din Cipru, din părinți evlavioși. Mai avea un frate mai mare, pe nume Iraklídis, care, trăind încă părinții săi, a plecat în pelerinaj la Sfintele Locuri. Ajuns aici, s-a călugărit în Lavra Kalamónas, care se afla lângă mănăstirea Sfântului Gherasim Iordanitul. Micul Gheorghe a rămas lângă părinții săi. Când au murit aceștia, de creșterea sa s-a îngrijit un unchi de-al său, care, la un moment dat, voia să-l căsătorească cu fiica lui. Atunci Gheorghe a fugit la un alt unchi, care era egumenul unei mănăstiri. Din cauza presiunilor celuilalt unchi, care voia cu orice preț să-l facă ginerele său, Gheorghe a plecat la fratele său, Iraklídis, la Lavra Kalamónas. Întrucât, însă, era prea tânăr pentru Lavra, fratele său l-a dus la Mănăstirea Maicii Domnului, numită Hozeva, care se afla într-o pustie sălbatică, lângă vechiul drum roman care leagă Ierusalimul de Ierihon. Aici sfântul a fost tuns monah, iar apoi a trăit o viață ascetică plină de nevoințe. Vestea despre înălțimea virtuții sale s-a răspândit repede și mulți veneau să se folosească de sfintele sale povețe. A adormit în pace la adânci bătrâneți, încredințându-și sfântul suflet în mâinile Ziditorului său. Pomenirea lui se face pe 8 ianuarie.
(08 ΙΑΝΟΥΑΡΙΟΥ)
Άγιος Γεώργιος Χοζεβίτης Κυπριακής καταγωγής, έζησε τον 60 αι., µόνασε στη Μονή Χοζεβά στην Παλαιστίνη και διακρίθηκε για την οσιακή βιωτή του.
St. George of Hozeva. He was from Cyprus and lived in the 6th century in the Monastery of Chozeva in Palestine.
Ἀπολυτίκιον
Ήχος πλ. α’. Τον συνάναρχον Λόγον.
Γεωργήσας τον λόγον Πάτερ της χάριτος, δικαιοσύνης έδρέψω καρποφορίαν λαμπράν, ως την ένθεον ζωήν αϊρετισάμενος, όθεν της δόξης κοινωνός, ανεδείχθης του Χριστού, Γεώργιε θεοφόρε’ ώ και πρεσβεύεις άπαύστως, έλεηθήναι τάς ψυχάς ημών.
CANON DE RUGĂCIUNE LA PRAZNICUL BOTEZULUI DOMNULUI (I)Tropar la Praznicul Botezului Domnului, glasul 1:
În Iordan Botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat. Că Glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu Iubit pe Tine numindu-Te; şi Duhul, în Chip de Porumbel, a adeverit întărirea Cuvântului, Cel Ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule şi lumea ai luminat, Slavă Ţie.
Tropar la Praznicul Botezului Domnului, glasul 1:
În Iordan Botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat. Că Glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu Iubit pe Tine numindu-Te; şi Duhul, în Chip de Porumbel, a adeverit întărirea Cuvântului, Cel Ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule şi lumea ai luminat, Slavă Ţie.
Tropar la Praznicul Botezului Domnului, glasul al 5-lea:
Arătatu-Te-ai în lume, Cel Ce ai făcut lumea, ca să luminezi pe cei ce şedeau întru întuneric, Iubitorule de oameni, Slavă Ţie.
Tropar la Praznicul Botezului Domnului, glasul al 5-lea:
Păcătoşilor şi vameşilor, pentru mulţimea milei Tale Te-ai arătat, Mântuitorul nostru. Că unde avea să strălucească Lumina Ta, dacă nu celor ce şedeau întru întuneric? Iubitorule de oameni, Slavă Ţie.
Cântarea 1, glasul al 2-lea.
Irmosul:
Umblat-a Israel prin valul cel învăluit al mării, cel ce s-a arătat uscat îndată. Iar negrul luciului pe voievozii egipteni i-a înecat cu totul, mormântul cel aşternut cu apă, cu Puterea cea tare a dreptei Stăpânului.
Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie! Citeşte mai departe…
Condacul 1
Pe Tine, Împăratul cerului și al pământului, Luminătorul nostru, văzându-Te în Iordan, botezat de robul Tău, cerurile s-au înfricoșat și tot pământul s-a înfiorat, îngerii s-au mirat și toată făptura s-a bucurat. La păcătoși și la vameși ai venit ca să speli cu ape păcatele oamenilor. Iar noi, nevrednicii, cu mulțumire Îți cântăm: Slavă Ție, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat și lumea întreagă ai luminat, slavă Ție!
Icosul 1
Veniți în grabă astăzi, puteri îngerești, văzând pe Stăpânul Hristos, venit la repejunile Iordanului să curețe păcatul lui Adam, și cunoscând dumnezeiasca taină, cu frică proslăviți marea Sa coborâre, că Dumnezeu S-a făcut om și neștiind de păcat vine ca un Miel al lui Dumnezeu să ridice păcatele la toată lumea. Pentru aceasta, cei ce proslăviți dumnezeiasca arătare a lui Hristos, cântați Lui, ca și la Betleem, aceste laude: Citeşte mai departe…
Acum îmi recunosc turma, astăzi văd chipul cel obişnuit al Bisericii când, urând îndeletnicirea cu griji trupeşti, veniţi împreună, întreaga turmă, către slujirea lui Dumnezeu. Poporul, pe de o parte, strâmtorează lăcaşul, pătrunzând până înlăuntrul sfintelor altare, iar cât nu încape înăuntru umple şi locul de afară, de dinaintea bisericii, potrivit cu chipul albinelor: căci unele lucrează înăuntru, iar altele zboară împrejurul stupului. Deci aşa să faceţi, o, copii, şi să nu părăsiţi nicicând strădania aceasta! Pentru că mă mărturisesc a pătimi-de patima cea păstorească şi că voiesc ca, şezând pe un loc înalt, să văd la poalele şi dimprejurul acelui vârf turma adunată la un loc. Iar de mi se întâmplă astfel, mă umplu de o râvnă minunată şi cuvântul mi-l rostesc cu bucurie, ca şi păstorii ce-şi cântă Cântările cele păstoreşti. Când se întâmplă însă altfel şi sunteţi înşelaţi de înşelăciunea cea din afară, cum aţi făcut de curând, în duminica trecută, mă amărăsc mult şi îmbrăţişez tăcerea, voind să fug de aici şi să caut Carmilul prorocului Ilie sau o oarecare stâncă nelocuită, căci prietenul celor descurajaţi e singurătatea şi iubirea de pustie. Acum însă, văzându-vă dimpreună cu întreagă familia prăznuind adunaţi la un loc, îmi amintesc de cuvântul cel prorocesc pe care l-a rostit dinainte Isaia, prevestind Biserica lui Hristos cea cu buni şi numeroşi fii: „Cine sunt aceştia? Carii ca norii zboară şi ca porumbii cu puii” (Is. 60, 8). Şi împreună cu acestea şi altele: „Strâmt îmi este locul, fă mie loc ca să locuiesc” (Is. 49, 20). Căci acestea le-a rânduit puterea Duhului ca să fie spuse în Biserica lui Dumnezeu plină de oameni, care avea să umple după ani şi ani lumea toată „de la margini până la margini“ (cf. Deut. 28, 64). Citeşte mai departe…
Icoană a Sfântului Simeon cu cinstitele sale moaşte
Acesta încă din copilărie simţi chemare pentru viaţa monahală, căci vedea pe părinţii duhovniceşti care călcau pragul familiei sale. Odată, părintele Corneliu, monah la Mănăstirea Kripeţk, rămas peste noapte în casa lor şi dormind în camera tânărului, îi spuse:
– Vei fi monah, vei fi stareţ mare.
Pe când avea 10 ani, însufleţit de povestirile despre sfântul Serafim de Sarov, încercă şi el să se roage precum dânsul: găsi pe câmp o piatră mare şi începu a se ruga pe ea.
Spunând părinţilor dorinţa sa de a intra în monahism, tatăl său se mânie încercând a-l îndupleca să se căsătorească. Din această pricină petrecu o parte a tinereţii sale în casa părintească.
Izbutind în cele din urmă să calce pragul Mănăstirii Peşterilor din Pskov, intră în monahism, primind ascultare să ajute pe părinţii care construiau arhondaricul. Petrecu astfel vreme de 5 ani, ziua dăruindu-se muncii ostenitoare, iar noaptea cel mai adesea adormind la masă în faţa cărţii. Când era invitat de părinţi să meargă pe munte, în livadă, acesta refuza sub diferite pretexte nedorind să poarte convorbiri deşarte. Primi tunderea în monahism cu numele Vasian.
După o destulă vreme, fu hirotonit ierodiacon, iar mai apoi ieromonah, iar după aceea fu numit econom la mănăstirea Snetogorsk, unde viaţui 4 ani, până la revoluţie. Întorcându-se la mănăstirea de metanie, fu iară trimis la altă proprietate a mănăstirii: Mustoşcevo, unde petrecu câţiva ani în multe greutăţi. Întorcându-se în mănăstirea sa, primi ascultarea de proestos. Văzând că această ascultare este mai presus de puterile sale, ceru marea schimă pe care în cele din urmă o primi cu numele Simeon, fiind mutat într-o chilie murdară, întunecoasă, umedă, cu pereţii uzi şi aerul umed. Mult se osteni cuviosul părinte să o transforme într-o încăpere de locuit. Citeşte mai departe…
Acest sfânt se născu în anul 760 în vestita insulă a Cretei. Părinţii săi, care erau foarte evlavioşi, se numeau Teofan şi Iuliana. După ce se îndeletnici mulţi ani cu învăţătura cărţii, aceștia îi porunciră sfântului să pască oile.
În acea vreme mărturisitorii credinţei celei adevărate sufereau mari strâmtorări de la luptătorii împotriva icoanelor. Iar tânărul Grigorie, dorind fierbinte să păstreze dreapta credinţă, plecă de acasă şi se duse în Seleucia. Acolo stătu vreme îndelungată hrănindu-se cu puţină pâine şi apă, şi ostenindu-se în cele plăcute lui Dumnezeu.
După moartea împăratului Leon, care era luptător împotriva icoanelor, cuviosul Grigorie se duse la Ierusalim pentru a se închina Sfintelor Locuri. Petrecu acolo 12 ani, însă ce îndură din partea agarenilor nu este cu putinţă să se arate, dacă dorește cineva să păzească scurtimea cuvântului. Citeşte mai departe…
Troparul Sfântului Cuvios Teoctist, glasul al 8-lea:
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Teoctist, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul al 2-lea. Irmos: Întru adânc a aşternut…
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teoctist, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Munţi săltaţi, dealuri încingeţi-vă cu bucurie, cei întinaţi gătiţi-vă spre Dumnezeiasca curăţire, că Hristos, Râul desfătării, vine să se spele în apele Iordanului. Citeşte mai departe…
După alegerea celor doisprezece apostoli, Domnul nostru Iisus Hristos a luat încă şaptezeci de apostoli mai mici, ca să-i trimită la propovăduire. Despre acest lucru scrie Sfântul Evanghelist Luca astfel: După aceştia a arătat Domnul şi alţi şaptezeci (şi doi), şi i-a trimis câte doi înaintea feţei Sale; pentru că pe cei doisprezece îi avea lângă Dânsul, ca pe nişte martori ai vieţii Sale, iar pe cei şaptezeci îi trimitea.
(4 ianuarie)
Acesta a trăit în a doua jumătate a veacului al XIII-lea, în vremea domniei sfântului țar Ștefan Uroș (1262-1320).
Sfântul Ștefan Uroș, țarul Serbiei (pomenit la 2 decembrie)
Sfântul Eustatie se născu din părinți evlavioși de la care deprinse învățătura și faptele cele bineplăcute Domnului. Arătându-se încă din fragedă pruncie un copil ales, fu dat de părinți unui dascăl care îl călăuzi în înțelesul adânc al lucrurilor și înțelepciunea dumnezeiască tăinuită în Sfintele Scripturi.
În tinerețea sa, merse la Mănăstirea Sfântului Arhanghel Mihail din Zeta (Muntenegru) unde se deprinse cu aspra viețuire. Curând deveni un aspru nevoitor. De acolo plecă într-un pelerinaj la Ierusalim pentru a se închina la Sfântul Mormânt al Domnului, de unde mai apoi porni către Sfântul Munte Athos. Cu inima plină de dulceața viețuirii nevoitorilor de acolo, se așeză în Mănăstirea Hilandar. Citeşte mai departe…
(4 ianuarie)
Acest sfânt Zosima era sihastru din Cilicia, vieţuind în pustie la un loc cu fiarele, la sfârșitul veacului al III-lea.
Fiind prins de tiranul Domiţian şi mărturisind că Hristos este Dumnezeu adevărat, i se arseră urechile cu fiare înroşite. Apoi fu aruncat într-un cazan plin de murdării clocotite şi spânzurat cu capul în jos. Însă, sfântul Zosima, întărit de Harul lui Dumnezeu, răbdă toate.
Altă dată, pe când iară fu chinuit, se arătă un leu, care cu glas omenesc vorbi despre Dumnezeirea lui Hristos. Minunea aceasta aduse la credinţa creştină pe Atanasie Comentarisiul. Citeşte mai departe…
ACATISTUL SFÂNTULUI EFREM CEL NOU DE LA NEA MAKRI, GRABNIC AJUTĂTOR ŞI MARE FĂCĂTOR DE MINUNI (5 mai/3 ianuarie)După obişnuitul început, se zice:
TROPARUL Sfântului Efrem cel Nou, glasul al 3-lea
Ai strălucit ca soarele pe Colina Neprihăniţilor şi ai urcat la Domnul pe calea martiriului, dându-ţi sufletul sub loviturile necredincioşilor, Sfinte Părinte Efrem, Mare Mucenic al lui Hristos. Pentru aceasta, ai făcut ca dumnezeiescul har să se reverse neîncetat spre cei ce cu evlavie îţi strigă ţie:
Slavă Celui Ce ţi-a dăruit putere!
Slavă Celui Ce ţi-a dăruit harul tămăduirilor!
Slavă Celui Care dă tuturor tămăduiri prin tine!
şi:
CONDACUL Sfântului Efrem cel Nou, glasul al 3-lea
Pe Colina Neprihăniţilor te-ai întărit vieţuind întru nevoinţă, Părinte de Dumnezeu înţelepţite, şi de acolo ai purces pe calea muceniciei. Pentru aceasta Cel Care dăruieşte lumii viaţa, cu îndoită cunună te-a încununat, Mare Mucenice Efrem, şi te-a dăruit nouă ca în tot locul să te avem ajutător şi să te rugăm cu stăruinţă: miluieşte-i pe cei ce te cinstesc pe tine!
Condacele şi Icoasele:
Condacul 1
Strălucitu-ne-ai tuturor ca o nouă stea, când s-au descoperit sfintele tale moaște, Părinte, iar cu strălucirea minunilor tale luminezi întreaga lume. Prin mila și smerenia ta, plinește cererile celor care se apropie cu credință și care îți strigă ție: Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, de-a pururi fericite! Citeşte mai departe…
Troparul Sfântului Prooroc Maleahi, glasul al 2-lea:
Pomenirea proorocului Tău Maleahi prăznuind, Doamne, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Cel tăiat a tăiat pe…
Stih: Sfinte Proorocule Maleahi, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dimpreună cu ceata cea de sus bucurându-te şi cu aceea împreună dănţuind şi veselindu-te şi după vrednicie fiind plinde Lumină Dumnezeiască, de Dumnezeu insuflate, rugându-te, păzeşte pe cei ce prăznuiesc, cu credinţă, cinstită pomenirea ta, cântând Domnului.
Stih: Sfinte Proorocule Maleahi, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Împodobit fiind cu frumuseţea sufletului cea în chip de înger, asemenea şi cu frumuseţea trupului, de Dumnezeu grăitorule, luminat ai primit Lumina cea de sus a Dumnezeieştii Străluciri; şi cu bucurie, strigai: să cântăm Domnului, căci cu Slavă S-a preaslăvit.
Stih: Sfinte Proorocule Maleahi, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu bună socotinţă săvârşindu-ţi viaţa, fiind împodobit cu frumuseţea obiceiurilor şi cu bunele obişnuiri fiind înfrumuseţat, preafericite, te-ai arătat prooroc cu evlavioasă cinstire de adevăr, strigând: să cântăm Domnului, căci cu Slavă S-a preaslăvit.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Απολυτίκιο Προφήτου Μαλαχία
3 ΙΑΝΟΥΑΡΙΟΥ
Sfîntul prooroc Maleahi s-a născut în Sofi, după întoarcerea din robie de la Babilon, din seminţia lui Zabulon. Acesta din tinereţea sa a avut viaţa curată şi neprihănită şi a proorocit despre venirea Domnului, despre înfricoşata judecată, despre schimbarea aşezămîntului şi a legii lui Moise şi despre jertfa cea nouă, iar numele de Maleahi, ce se tîlcuieşte „înger”, i s-a dat de tot poporul, pe de o parte pentru că era cu foarte bunăcuviinţă, ca un înger, iar pe de alta, că păzea îngereasca curăţie şi sfinţenie şi cu îngerii avea prietenie; pentru că de multe ori vorbea cu îngerul care-i descoperea tainele lui Dumnezeu, şi-l învăţa cunoştinţa celor ce aveau să fie, lucru pe care cei vrednici cu adeverire l-au cunoscut, auzind glasul îngeresc, iar pe înger neputînd a-l vedea. Sfîntul Maleahi vorbea faţă în faţă cu îngerul, precum cineva grăieşte cu prietenul său. A fost acest sfînt prooroc mai în urmă decît toţi proorocii; pentru că n-a fost după dînsul altul, în Israel. El a murit fiind tînăr şi a fost îngropat la un loc cu părinţii săi.
Legături:
VIAŢA ŞI MINUNILE
5 mai/3 ianuarie
Citiţi şi:
Sfântul Nou Mucenic şi Făcător de Minuni Efrem s-a născut în Grecia la 14 septembrie, 1384. A rămas fără tată pe când era încă tânăr şi mama a rămas singură să crească şapte copii.
Când Efrem a împlinit 14 ani, Bunul Dumnezeu i-a călăuzit paşii către o mănăstire din Muntele Amoman, lângă Nea Makri din Atica. Mănăstirea avea hramul Buneivestiri şi a Sfintei Parascheva. Aici el şi-a luat crucea lui Hristos pe care toţi cei ce vor să-L urmeze trebuie să o facă (Mat. 16:24). Aprins de dragostea pentru Domnul Sf. Efrem s-a supus de bunăvoie disciplinei monastice. Timp de aproape 27 de ani el a urmat exemplul vieţii sfinţilor şi pustnicilor deşertului. Cu râvnă dumnezeiască el L-a urmat pe Hristos şi s-a dezrobit de plăcerile lumeşti. Din mila Domnului şi-a purificat sufletul de patimile omorâtoare devenind vas ales al Sfântului Duh, fiind învrednicit şi de înalta treaptă a preoţiei, slujind cu multă smerenie şi zdrobire de inimă în altar.
În 14 septembrie 1425, barbarii turci au atacat mănăstirea dinspre mare, distrugînd-o şi prădînd locurile învecinate. Sf. Efrem a fost unul din victimele urii lor sălbatice. Mulţi călugări au fost torturaţi şi decapitaţi dar Sf. Efrem a rămas calm. Acest lucru i-a înfuriat pe turci şi i-au făcut să-l arunce în temniţă pe Efrem pentru a-l tortura şi a-l forţa să renunţe la Hristos. Citeşte mai departe…
Cuvioasa Genoveva s-a născut în jurul anului 422 în Nanterre, la câțiva kilometri vest de Paris, din părinții Severus și Geroncia, oameni cu bună stare materială și credincioși. Copil fiind, Genoveva păștea oile părinților ei pe malurile împădurite ale râului Senna.
La vârsta de opt ani, Dumnezeu a chemat-o pe Genoveva să-I urmeze. Lucrurile s-au petrecut în felul următor: un sinod local din Gallia a hotărât să trimită în Bretania doi episcopi misionari pentru a combate erezia pelagienilor. Era vorba de doi părinți cu viață aleasă, Gherman și Lup.
În timpul călătoriei lor, cei doi au trecut și prin Nanterre, unde au fost întâmpinați de credincioși, care i-au rugat să rămână și să slujească vecernia.
Sfânta Thomaída s-a născut în insula Lesvos (Mitilene). Părinții ei, Mihail și Kalí, erau oameni evlavioși și de cinste, fiind o pereche pe care oamenii din vremea lor o considerau „o pereche de aur, de trei ori binecuvântată și fericită”. Tatăl ei era caracterizat cu următoarele cuvinte: „după fel, precum Hristos; după cuget, statornic”, în vreme ce mama era: „după purtare, desăvârșită, căci desăvârșit era și sufletul ei”. Sterpiciunea pântecelui le era, însă, „doliu și mâhnire”, dar aveau și nădejdea că vor dobândi prunci, lucru pentru care nu încetau a se ruga. Iar Maica Domnului a înștiințat-o în vis pe Kalí nu numai că zămislise, dar și că pruncul se va deosebi prin bogăția harismelor și prin sfințenie. Cu adevărat, au dobândit o fiică pe care au numit-o Thomaída și care, crescând, s-a arătat cu totul aparte prin harismele pe care le avea, dar și prin frumusețea ei, căci le întrecea pe toate fecioarele din insulă prin frumusețe și purtare, având o „desăvârșită armonie trupească și sufletească”.
Alte articole:
Acest mare mărturisitor al luminii Sfîntului Duh s-a înălţat ca un astru deasupra pămîntului rusesc, la 19 iulie 1759, în epoca în care spiritul aşa-numit „al Luminilor” invada Europa şi Rusia, pregătind deja, din depărtare, timpurile întunecate ale ateismului şi persecuţiei religioase.
Fiu al unor negustori cucernici din oraşul Kursk, el a crescut în smerenie şi dragoste faţă de Biserică şi a avut parte la vîrsta copilăriei de arătarea milei Maicii Domnului, care l-a vindecat în chip miraculos.
La 17 ani părăsi lumea, cu binecuvîntarea mamei sale, şi intră în Mănăstirea Sarov, unde a devenit repede un model de ascultare şi virtuţi monahale. Îndeplinea cu bucurie şi zel toate sarcinile, chiar cele mai obositoare, pentru folosul fraţilor, postea pentru a înfrînge pornirile trupului şi îşi păstra, ziua şi noaptea, mintea aţintită la Dumnezeu, cu ajutorul rugăciunii lui Iisus. Citeşte mai departe…
+ * + * +
Pe Sfânta Iuliana cea milostivă, care prin faptele ei a fost icoană vie a lui Hristos şi a mărturisit că familia este o cale de sfinţenie, biruind cu iscusinţă cursele vrăjmaşului şi ispitele trupeşti, să o lăudăm, iubitorilor de Dumnezeu, zicând: Bucură-te, Sfântă Iuliana, cunună a familiilor creştine! (din Acatistul Sfintei Iuliana din Lazarevo)
+ * + * +
Acatistul Sfintei Iuliana din Lazarevo (clic aici)
*
Binecuvântat este Dumnezeu Tatăl cel Atotputernic, Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute. Binecuvântat este Unul-Născut Fiul Său, Cuvântul lui Dumnezeu cel fără de început şi veşnic, Care din Tatăl S-a născut, Dumnezeu din Dumnezeu, născut mai înainte de veci, Puterea cea stăpânitoare prin Care toate s-au făcut. Binecuvântat este Sfântul Mângâietor şi de viaţă dătătorul Duh, care de la Tatăl purcede şi S-a arătat oamenilor prin Fiul; Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită, trei Persoane ce una în fiinţă sunt, o slavă, o fiinţă şi o neschimbată împărăţie. Fiinţă fără de început, un Dumnezeu făcător şi stăpânitor şi păzitor al tuturor veacurilor, pe Care puterile cereşti Îl binecuvântează şi cetele îngereşti Îl slăvesc, Ce dăruieşte înţelepciune şi judecată celui care cere şi nu dispreţuieşte pe păcătosul care se pocăieşte pentru a afla mântuirea.
Pentru aceasta Îi mulţumesc acestui bun şi multmilostiv Dumnezeu, păcătos şi rău precum sunt şi nevrednic de a lăuda bunătatea Sa; Lui Îi aduc mărturisirea şi lauda mea, şi mă rog să-mi asculte rugăciunea în această zi când Îl chem şi să dăruiască cuvinte buzelor mele pentru a putea grăi despre o viaţă cuvioasă, plină de strălucire duhovnicească. Cuvine-se cu adevărat să-L binecuvântezi şi să chemi ajutorul Său; căci, aducându-mi aminte de mama mea, acea sfântă şi plină de virtute doamnă, de faptele ei cele sfinte, milosteniile, postirile, metaniile, privegherile cele de toată noaptea, lacrimile neîncetate, rugăciunile şi toate celelalte virtuţi ale sale, mi-e teamă să nu le dau uitării şi tăcerii. Căci cuget la acea slugă care a fost pedepsită fiindcă, în loc să înmulţească talantul Stăpânului său, l-a îngropat în pământ. Apoi mi-e teamă şi că cineva, auzindu-mă, ar putea crede că încerc să înşel doar fiindcă e mama mea şi că ceea ce am scris nu este adevărat. Citeşte mai departe…
(2 ianuarie)
Acesta a trăit în veacul al XII-lea, fiind egumen al mănăstirii Mihailovsk Vidubițk din Kiev. El a continuat osteneala sfântului Nestor Cronicarul, așernând în scris mai departe viețile sfinților din marea Lavră a Peșterilor. Citeşte mai departe…
Troparul Sfântului Ierarh Silvestru, Episcopul Romei, glasul al 4-lea:
Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Silvestru, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul al 8-lea.
După Rugăciunile începătoare,
Condacul 1
Pe tine, trâmbiţa cea cu dumnezeiască glăsuire şi cereasca albină, care din florile învăţăturilor ai adunat mierea cea făcătoare de viaţă a dogmelor Treimii şi o ai lăsat Bisericii lui Hristos bogăţie neîmpuţinată, din care gustăm noi toţi, cu dulce cântare te lăudăm, cântând ţie: Bucură-te, mare ierarhe Vasile!
Icosul 1
Cel ce prin curăţia minţii tale cea asemenea cu îngerii te-ai ridicat la dumnezeieştile înălţimi şi, străbătând printre cetele heruvimilor, ai descoperit dogmele Treimii, pe care le-ai lăsat Bisericii comoară nejefuită, Sfinte Vasile, primeşte de la noi nevrednicii laudele acestea:
Bucură-te, lauda cea strălucită a arhiereilor;
Bucură-te, dumnezeiescule învăţător al dogmelor;
Bucură-te, următorul apostolilor cel credincios;
Bucură-te, stâlpul Bisericii cel prealuminos;
Bucură-te, al Treimii apărătorule;
Bucură-te, de cele cereşti arătătorule;
Bucură-te, ocârmuitorul corăbiei celei duhovniceşti;
Bucură-te, îndreptătorul vredniciei arhiereşti;
Bucură-te, luminătorul ceresc al preoţiei;
Bucură-te, povăţuitorul preaînţelept al pustniciei;
Bucură-te, deşteptatorul păcătoşilor către pocăinţă;
Bucură-te, mângâietorul celor ce adorm întru dreapta credinţă;
Bucură-te, mare ierarhe Vasile!
Din “Predici la Sărbătorile de peste an” Editura Christiana 2001
(1 Ianuarie)
*
Legături:
Tot astăzi, Sfânta Biserică Sobornicească prăznuieşte pe cel mai mare ierarh al Bisericii, pe stâlpul cel de foc, pe gura cea de foc a Duhului, pe Marele Vasile, cum aţi auzit poate azi, cântându-se la dumnezeiasca Liturghie. El a fost cel mai ager la minte şi cel mai sfânt şi mai prevăzător cu mintea dintre ierarhi. Toate soboarele ecumenice şi locale care s-au ţinut, în diferite vremi şi locuri, au ţinut seama de autoritatea canoanelor lui.
Toţi l-au citit, mii de sfinţi şi de ierarhi au păzit hotarele puse de el. Pentru ce? Sfântul Vasile a fost ochiul Bisericii şi a rămas ochiul Bisericii până la sfârşitul veacurilor. Unde s-a născut? În CezareeaCapadochiei. Părinţii lui s-au numit Vasile şi Emilia. Tatăl său era din Pont, adică de lângă Marea Neagră, unde e Turcia de astăzi. Era unul din zece fraţi. Unul a murit şi nouă au trăit. Dumnezeiescul Grigore de Nazianz, Cuvântătorul de Dumnezeu, zice de familia lui că a binecuvântat-o Dumnezeu cu Marele Vasile, măcar că nici ceilalţi copii n-au rămas mult mai jos decât dânsul. Toţi cei patru fraţi şi cinci fete din familia lor petreceau cu sfinţenie, cu cucernicie, cu milostenie şi cu o bună aşezare a sufletului. Deci o familie mare de sfinţi a fost familia Sfântului Vasile (vezi Viaţa Sfântului Vasile cel Mare, 1 ianuarie). Citeşte mai departe…
(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0783/s0783001.jpg)
În prima zi a anului, când Biserica prăznuieşte pe marele ierarh al Bisericii, Sfântul Vasile cel Mare, este pomenită în fiecare an, aproape neştiut de mulţi dintre noi, maica sa, Sfânta Emilia, al cărei nume se tâlcuieşte „gingăşie”.
Aceasta, încă din pruncie era deosebit de virtuoasă dorind a petrece restul vieţii sale în feciorie. Deşi orfană, pentru aleasa ei frumuseţe mulţi doreau a o avea soţie, însă dânsa rămânea neînduplecată. Însă începând a se teme că de nu se va căsători va ajunge pradă silniciei vreunuia dintre cei ce o doreau de soţie, se căsători cu înţeleptul şi bunul Vasile care era vestit dascăl de retorică şi, mai presus de toate, creştin evlavios.
Dumnezeu binecuvântă această familie cu roadă bogată, căci alături de părinţi, Sfinţii Emilia şi Vasile, cinstiţi de Biserică, din cei 10 prunci ai lor, fură slăviţi cu sfinţii: Citeşte mai departe…
Este nesfârşit şirul mucenicilor din populaţia daco-romană de pe malurile Dunării care s-au împărtăşit devreme de harul sfinţeniei creştine cu preţul sângelui lor. Dintre aceştia, unii s-au învrednicit de slujire bisericească înaltă, ca episcopi, preoţi sau diaconi, iar alţii au ajutat pe fraţii lor de credinţă în slujiri mai modeste, dar folositoare mântuirii lor. Citeşte mai departe…
Atotputernice Doamne Dumnezeule, Părintele Unuia Născut Fiului Tău, Iisus Hristos, al Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru, Cela ce şezi pe scaunul slavei Tale, Căruia Îţi slujesc mii de mii de arhangheli şi mii de îngeri îţi stau înainte, supunându-se poruncii Tale: scaunele, domniile, începătoriile, stăpâniile, pe care Te laudă heruvimii şi Te măresc serafimii neîncetat cântând întreită cântare. Tu pe duhurile care nu se plecau Ţie le-ai cufundat în tartarul cel prea adânc şi pe balaur, care s-a lipit de darul Tău, l-ai legat cu legături nedezlegate şi scaunul lui l-ai surpat la pământ şi de la slujba cea cerească l-ai izgonit, lipsindu-l de viaţa cea fericită, iar cu moartea cea cu defăimare a Crucii ai surpat mândria aceluia.
Tu din sânurile Tale cele fără prihană ai trimis la noi pe Dumnezeu Cuvântul, Care era mai înainte de veci, pe Mântuitorul sufletelor noastre, Cel născut prin umbrirea Duhului Sfânt şi din Maria Fecioara, Care printr-Însul ai căutat oaia cea rătăcită, ai întărit pe cea neputincioasă şi ai vindecat pe cea zdrobită. Pe Tine Te chem, eu smerita şi păcătoasa roaba Ta, cu toată inima mea. Tu, Cel ce ştii gândurile fiecăruia, focul cel aruncat în lume de Unul Născut Fiul Tău l-ai aprins în inima mea şi scânteia credinţei, care este în mine, ai schimbat-o în făclia dragostei. Vino să mă mântuieşti pe mine, nevrednica roaba Ta, pentru că pe Tine Te doresc, pe Tine Te caut şi de Tine mă lipesc din toată inima mea.
Doamne Dumnezeule, Fiule, primeşte rugăciunea mea cea adusă Ţie cu inimă zdrobită şi cu duh de smerenie. Nu mă trece cu vederea pe mine, pentru care, O! Iisuse Hristoase, ai fost pironit pe cruce şi lovit peste obraz; pentru care ai băut oţet cu fiere şi ai gustat moartea amară şi a treia zi ai înviat din morţi, Te-ai înălţat la cer şi şezi de-a dreapta Tatălui.
Nu mă ruşina, nici nu mă lepăda din numărul roabelor Tale, ci învredniceşte-mă ca o creştină a mă mântui prin semnul Sfintei Tale Cruci. Fă-mă părtaşă patimilor Tale, săvârşind în mine voia Ta, ca să fiu credincioasă a mă arăta feţei Tale. Tu mă păzeşte, pătrunde cu frica Ta trupul meu, căci de judecăţile Tale m-am temut. Închide ochii mei ca să nu vadă deşertăciunea, ci mai bine, mă rog Ţie, deschide-i ca să cunosc minunile din legea Ta, căci spre Tine sunt aruncată din pântecele maicii mele. Tu eşti Domnul meu; tatăl meu şi maica mea m-au părăsit, iar Tu, Doamne m-ai primit.
Îndreptează paşii mei, ca să nu mă umplu de ruşine, eu roaba Ta; fă cu mine semn spre bine şi împlineşte cererea mea, pentru că înaintea Ta este toată dorirea mea şi suspinul meu de la Tine nu s-a tăinuit. Iarăşi către Tine mă rog, Dumnezeule Părinte, ajută-mi ca să nu se afle prihană în mine, roaba Ta, căci Ţie mă aduc punându-mă pe altarul mărturisirii şi al smereniei mele, să fiu primită ca o ardere de tot; astfel să fie jertfa mea înaintea Ta. Învredniceşte-mă a urma Mielului Tău Celui fără prihană, lui Iisus Hristos, Căruia, împreună cu Tine şi cu Duhul Sfânt, se cuvine slava, cinstea şi puterea în veci. Amin.
Troparul Sfintei Muceniţe Anisia, glasul al 4-lea:
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Anisia strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc, şi împreună cu Tine mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine; şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană, primeşte-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuieşte sufletele noastre.
Condacul 1
Veniţi, toţi iubitorii de prăznuiri, să încununăm cu laude pe ceea ce a mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos Dumnezeu adevărat şi a surpat pe începătorul răutăţii care pe mulţi i-a înşelat, abătându-i de la dreapta credinţă, iar noi, văzând biruinţele ei, cu veselie să-i cântăm: Bucură-te Sfântă Muceniţă Anisia, mult pătimitoare!
Icosul 1
Cetatea Tesalonicului te are pe tine ocrotitoare, Sfântă Muceniţă Anisia, căci având tu multe bogăţii, nu te-ai legat cu inima de ele, deşi copil fiind, ci din fragedă vârstă ai cunoscut pe Hristos Dumnezeu adevărat, Căruia I-ai slujit cu toată osârdia, iar noi, văzând acestea, te lăudăm zicând:
Bucură-te, că părinţii tăi ţi-au împodobit sufletul cu virtuţi creştineşti;
Bucură-te, că ai fost hrănită cu învăţăturile dreptei credinţe;
Bucură-te, că în loc de lapte ai primit mai mult hrană duhovnicească;
Bucură-te, că înţelepciunea ţi-a fost dascăl din pruncie;
Bucură-te, că pe aceasta ai iubit-o mai mult decât jocurile copilăriei;
Bucură-te, că buna-cuviinţă ţi-ai arătat pe chipul tău, deşi erai tânără cu vârsta;
Bucură-te, că adeseori udai pământul cu lacrimi în rugăciunile tale;
Bucură-te, că înţelegeai cu uşurinţă cele ce citeai din sfintele cărţi;
Bucură-te, că frumuseţile tale trupeşti le ascundeai stând în cămara ta;
Bucură-te, că te-ai ferit cu tot dinadinsul să fii pricină de sminteală;
Bucură-te, că erai nerăbdătoare să ajungi la lăcaşurile cele cereşti;
Bucură-te, că sufletul tău dorea să fie împreună cu Mirele cel ceresc;
Bucură-te, Sfântă Muceniţă Anisia, mult pătimitoare! Citeşte mai departe…
Troparul Sfintei Muceniţe Anisia, glasul al 4-lea:
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Anisia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul al 4-lea
Irmos: Adâncul Mării Roşii…
Stih: Sfântă Muceniţă Anisia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Trimite-mi lumină mie, celui ce laud pomenirea ta cea purtătoare de lumină, prealăudată, ca singura ce stai cu bucurie înaintea Tatălui luminilor, alungând, cu rugăciunile tale, viforul greşelilor mele.
Stih: Sfântă Muceniţă Anisia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu sihăstria desţelenindu-ţi ogorul cel sufletesc, de Dumnezeu înţelepţită, lucrezi spicul muceniciei, păstrându-l pentru Plugarul Cel Ce ţi-a insuflat putere, fecioară muceniţă, vrednică de laudă.
Stih: Sfântă Muceniţă Anisia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu mâna ta cea preabogată împărţind averea cea vremelnică, ai dobândit viaţă bogată, care nicidecum nu se pierde şi Vistierie Nepieritoare şi Mărire Cerească, muceniţă.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Din tine, Ceea ce eşti Preasfântă, Se naşte astăzi cu Trup asemănător nouă, Făcătorul a toată lumea şi este înfăşat în scutece, Cel Ce a înfăşurat marea cu negură, Maică pururea Fecioară. Citeşte mai departe…
În vremea prigonitorului Maximian era o fecioară cu numele Anisia, născută în vestita cetate a Tesalonicului. Era născută din părinţi bogaţi şi credincioşi, învăţîndu-se frica Domnului, dar mai mult sporind în fapte bune, decît cu anii, pentru că părinţii ei o hrăneau mai mult cu dogmele bunei credinţe decît cu laptele. Trecînd anii săi cei prunceşti, se vedea buna ei cuviinţă mai presus de nădejde şi o învăţa cu citirea de cărţi mai deosebite; iar ea, fiind înţeleaptă, cu înlesnire toate le înţelegea, arătînd roduri vrednice de învăţătură. Citeşte mai departe…
Părintele nostru Macarie s-a născut în anul 1482 în regiune din jurul Moscovei, purtând numele de Mihail. Atunci când tatăl său, care era preot, a murit, mama a luat calea mănăstirii. La fel a făcut și Macarie, mergând la Mănăstirea Sfântului Pafnutie din Borovsk care era renumită prin rigurozitate. Acolo a fost tuns monah cu numele de Macarie, și a trăit în asceză, dar s-a arătat a fi și un iconograf talentat. A fost hirotonit preot în 1523 și, la scurtă vreme, a fost ales stareț al Mănăstirii Lujetsk din orașul Mojaisk, iar trei ani mai târziu (1526) a fost hirotonit Arhiepiscop de Novgorod și Pskov, episcopie care rămăsese vacantă vreme de șaptesprezece ani. S-a angajat în a restabili buna rânduială și a trimis misionari la popoarele din Nordul. Printre aceștia au fost și Cuviosul Trifon de la Pecenga, luminătorul laponilor (prăznuit pe 15 decembrie) și Cuviosul Theodoretos de Kola (prăznuit pe 17 august).
În slujirea sa de episcop sa, Macarie a luptat cu perseverență împotriva rămășițelor idolatre și a ridicat multe biserici: 40 numai în ținutul Novgorodului. A adunat pe toți stareții mănăstirilor și schiturile din episcopie și le-a impus Tipicul obștesc al Sfântului Pafnutie de la Borovsk și al Sfântului Iosif de Volokolamsk, pentru a opri ispita idioritmiei, care era foarte răspândită în acel moment în monahismul rusesc.
ACATISTUL SFINȚILOR PAISPREZECE MII DE PRUNCI UCIŞI DE IROD
Condacul 1
Ca cei ce pentru Hristos aţi fost junghiaţi ca nişte miei, Sfinţilor Prunci, cu podoaba nevinovăţiei aţi luminat lumea. Jertfa dumnezeiască închipuind, în grădina Raiului aţi înflorit. Pentru aceasta, cântăm cu îngereştile cete: Aliluia!
Icosul 1
Nevăzutul potrivnic, nemairăbdând minunea întrupării lui Dumnezeu a stârnit răzbunătoarea mânie a împăratului Irod, însă cum nici un fir de păr nu se mişcă fără voia Celui de Sus, Hristos S-a purtat pe braţele Fecioarei în Egipt, iar holdele jertfei voastre s-au strâns întru înmulţirea Bisericii biruitoare, pentru care toţi cei ce cinstesc patimile voastre strigă:
Bucuraţi-vă, că pentru Hristos aţi fost ucişi;
Bucuraţi-vă, că de mâna cea nevăzută a Domnului, ca nişte prescuri, aţi fost liturghisiţi;
Bucuraţi-vă, că sângele vostru a spălat pământul întinat de păcate;
Bucuraţi-vă, că numele Domnului v-a fost altar de jertfă;
Bucuraţi-vă, că sunteţi ca un buchet de flori binemirositoare pus la icoana Întrupării;
Bucuraţi-vă, că trupurile voastre s-au frânt ca o pâine de rai înaintea lui Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, că jertfa Pruncului dumnezeiesc o aţi închipuit;
Bucuraţi-vă, că îngerii din ceruri v-au slujit;
Bucuraţi-vă, bucuria plânselor mame;
Bucuraţi-vă, nădejdea celor fără de nici o apărare;
Bucuraţi-vă, ajutorul celor fără de scăpare;
Bucuraţi-vă, bucuria şi ocrotirea pruncilor;
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Prunci Martiri ucişi de Irod pentru Domnul Hristos! Citeşte mai departe…
CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFINȚII 14000 DE PRUNCI UCIŞI DIN PORUNCA LUI IROD
Troparul Sfinţilor 14.000 de prunci ucişi din porunca lui Irod, glasul 1:
Pentru durerile sfinţilor, care pentru Tine au pătimit, Milostiv fii, Doamne şi vindecă toate durerile noastre, Iubitorule de oameni.
Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Celui Ce a sfărâmat…
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cu vărsarea sângiurilor au împodobit astăzi Biserica lui Hristos pruncii cei cu totul lăudaţi, fiind străluciţi cu credinţa.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Biserica lui Hristos culegând astăzi sângiurile ca pe nişte flori bine înflorite, din ramuri de curând odrăslite, se bucură de dânsele cu desfătare şi se înfrumuseţează.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Făţiş este înfruntată astăzi nebunia lui Irod de către prunci; că fără de răutate aceştia au înfierat nebunia răutăţii.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Roagă pentru toţi, Născătoare de Dumnezeu, pe Cel Întrupat din tine prin cuvânt în chip de negrăit, să izbăvească pe robii tăi de toată primejdia. Citeşte mai departe…
Sfântul Simon a strălucit în Grădina Maicii Domnului în timpul veacului al XIII-lea, în vremea în care Imperial Bizantin era dezbinat şi slăbit din cauza celei de-a patra cruciade (1204), când capitala lui se mutase la Niceea (până în 1261).
Fugind de deşertăciunile acestei lumi, Simon s-a îndreptat către Sfântul Munte, ca să lucreze acolo la mântuirea sufletului său, pe lângă un părinte duhovnicesc. A ales un Bătrân încercat în nevoinţe, aspru şi exigent, căruia i s-a supus cu trup şi suflet, ca lui Dumnezeu însuşi. Ascultarea sa pilduitoare, smerenia, iubirea pentru părintele său duhovnicesc, care nu se ferea să-l mustre cu vorba şi chiar cu toiagul, l-au ridicat iute la o mare înălţime a virtuţii. S-a făcut minunat în ochii multor călugări athoniţi şi chiar Bătrânul său, în cele din urmă, nu l-a mai privit ca pe un ucenic, ci ca pe un frate de arme în războiul duhovnicesc. Însă nu se cuvenea ca cel care alesese să urmeze smereniei şi patimii lui Iisus să primească aceste semne de cinstire; aşa ca a dobândit, prin stăruinţă, binecuvântarea de a trăi în singurătate. După multe căutări, şi-a ales că sălaş o peştera mică, umedă, situată în partea de vest a Athosului, la înălţimea de peste trei sute de metri deasupra mării.
Pemptousia.ro
Cuviosul Simon Izvorâtorul de Mir (†1257) este ctitorul mănăstirii Simonos Petras care, din punct de vedere arhitectonic, este cea mai ingenioasă dintre mănăstirile aghiorite. Cuviosul Simon s-a nevoit peste fire în viaţa lui pământească, este mare făcător de minuni şi izvorâtor de mir.
S-a pus în ascultarea unui Stareţ aspru pe care atât de mult îl iubea, încât în timpul când acesta dormea îi îmbrăţişa picioarele, iar, în lipsa lui, săruta locul unde dormea acela. Credea că fără el nu va putea să se urce la cer. Supunerea lui i-a dăruit smerenia cea care înalţă, iar smerenia, discernământul. Cu binecuvântarea Stareţului său s-a sălăşluit într-o peşteră, care se păstrează până astăzi, undeva aproape de mănăstirea lui, ca să se predea în întregime rugăciunii, fără a-i fi frică de desele atacuri ale demonilor. Vizitele oamenilor îl supărau şi se pregătea să plece într-un loc mai pustnicesc, când, odată, în vreme ce se ruga, a auzit un glas din cer: ”Simone, prietene credincios al Meu şi închinător al Fiului meu, nu pleca de aici, pentru că în lumină mare te-am îndumnezeit, şi vreau să slăvesc locul acesta prin numele tău”. Sfântul, crezându-se nevrednic de o asemenea vedenie, a socotit acel glas ca fiind o uneltire a celui viclean. Mai apoi, în noaptea Crăciunului, rugându-se, a văzut o stea pogorându-se din cer şi aşezându-se pe piatra pe care ulterior s-a construit mănăstirea, şi a auzit glasul Născătoarei de Dumnezeu spunându-i: ”O, Simone, aici trebuie să îţi întemeiezi chinovia ta şi să mântuieşti suflete. Şi fii cu mare luare aminte: nu fi necredincios cum ai fost mai înainte, pentru că eu vreau să îţi fiu ajutătoare!”.
În chip minunat, Cuviosul a înaintat în construirea mănăstirii. Biserica a închinat-o Naşterii după Trup a Domnului şi mănăstirea s-a numit Noul Betleem. Cu vieţuire bine plăcută lui Dumnezeu şi-a încheiat viaţa la o vârstă înaintată, pe 28 decembrie 1257. Printre ultimele cuvinte pe care le-a spus ucenicilor săi, cu puţin înainte de sfârşitul său, au fost şi următoarele:… CONTINUARE aici
(28 decembrie)
Troparul Sfinţilor 20.000 de Mucenici din Nicomidia, glasul al 2-lea:
Purtătorilor de biruinţă ai Domnului, fericit este pământul care s-a adăpat cu sângiurile voastre şi sfinte sunt locaşurile care au primit trupurile voastre. Că în locul de chinuri pe vrăjmaşi i-aţi biruit şi cu îndrăzneală pe Hristos L-aţi propovăduit. Pe Dânsul, ca pe un Bun, rugaţi-L pentru noi, ca să mântuiască sufletele noastre.
Citeşte mai departe…
Alte articole:
Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curăţiei şi luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Sfinte Părinte Teodor, înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul al 4-lea
Irmos: Adâncul Mării Roşii…
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Titlul cinstitei tale feţe văzându-l Heruvimii, se îndepărtează de la pomul vieţii şi sabia cea de văpaie, cu toată frica fuge de tine, Preaînţelepte Teodor.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Titlul Împăratului Hristos stătea scris deasupra capului, pe Lemnul Crucii; iar titlul tău, preaînţelepte, s-a văzut scris frumos, pe faţa ta.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Domnul a fost Înălţat pe Cruce şi a fost împuns în coastă; iar tu întâiul fiind în scaun, ai răbdat cu tărie împunsăturile, fiind înjunghiat ca un miel ales, preotule slujitor al Tainelor. Citeşte mai departe…
Sfinții Teofan și Teodor Mărturisitorul.
Frescă din anul 1547 din Mănăstirea Dionisiu, Sfântul Munte Athos
Din cei ce au voit a pătimi pentru Hristos sunt unii care au suferit numai pentru credinţa creştinească, stând împotriva elinilor, care îşi apărau rătăcirea lor cea închinătoare la idoli. Alţii se nevoiau pentru dreapta-credinţă, împotriva chiar a creştinilor cu adevărat, însă a celor ce nu cred drept şi care, nu mai puţin decât cei dintâi, multe osteneli au suferit, pentru care au primit şi cununi deopotrivă ca şi aceia. Dintre ei unul este acest minunat şi mare Teodor, pentru care acum ne stă înainte cuvântul. Citeşte mai departe…
Legături:
VIAŢA ŞI NEVOINŢELE
În ceata celor care prin fapta şi cuvânt au îmbogăţit spiritualitatea românească se numără şi Cuviosul Nicodim cel Sfinţit de la Tismana, reprezentant de seamă al vechii noastre culturi bisericeşti din secolul al XIV-lea şi de la începutul celui următor (1). Citeşte mai departe…
Toate praznicele dumnezeiesti care se randuiesc de Biserica in cursul anului sunt taine dumnezeiesti si fapte din viata Mantuitorului Iisus Hristos. Iar astazi, la nasterea Lui, praznuim o taina care este taina tainelor. O taina ascunsa din veci si ingerilor si oamenilor. Caci nici ingerii nu stiau cum Dumnezeu, Care este Imparatul slavei si al luminii celei neapropiate si a toata zidirea, va savarsi o taina ca aceasta. Dar cand a venit Mantuitorul in lume sa Se jertfeasca pentru mantuirea lumii si sa intemeieze Biserica, atunci si ei s-au invatat.
N-au stiut ca se va face vierme, ca asa se numeste omul de Duhul Sfant: Eu sunt vierme si nu om. N-au stiut ca Se va smeri, Se va face om, Se va pogori pana la noi.
Acum au invatat ingerii cum ca cele dimpotriva pe cele dimpotriva le surpa prin puterea lui Dumnezeu, ca prin blestem vine binecuvantare, caci spune Scriptura: Blestemat este tot cel spanzurat pe lemn. Se rastigneste Hristos pe Cruce pentru noi si aduce binecuvantare la toata lumea. Prin moarte aduce viata, iar prin smerenia Lui, inaltarea noastra. Prin jertfa Lui, innoirea noastra si prin patimirea Lui, nepatimirea noastra. Astfel, vedem ca prin cele dimpotriva pe cele dimpotriva, le vindeca. Citeşte mai departe…
Troparul Sfântului Ierarh Eftimie Mărturisitorul, Episcopul Sardei, glasul al 4-lea:
Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânării te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Eftimie, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul al 4-lea
Irmos: Adâncul Mării Roşii…
Stih: Sfinte Părinte Eftimie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Domnului, Celui Ce pururea Fiinţează, Care S-a născut şi cu scutece a fost înfăşat, cu cucernicie te-ai închinat, prin pătimire şi plin de încredere ai mers către Dânsul, Sfinte Eftimie.
Stih: Sfinte Părinte Eftimie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Domnul fiind culcat în iesle, a primit dar de naştere pâraiele sângiurilor şi rănile bătăilor tale, fericite, mai vârtos decât aurul şi tămâia şi mai vârtos decât smirna.
Stih: Sfinte Părinte Eftimie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Născându-Se Domnul, primeşte aur de la magi, iar de la tine, ierarhe, primeşte curăţia dragostei tale către El şi tăria răbdării tale celei neslăbite. Citeşte mai departe…
Condacul 1
Luminându-te cu lumina dumnezeieştii cunoaşteri, ai fugit de slava cea deşartă, părăsind dulceaţa lumii şi casa părinţilor tăi, şi ieşind din cetate, de frumuseţea cântării de psalmi te-ai rănit, şi primind în inima ta feciorelnică dumnezeiasca dragoste, ai împărtăşit duh şi celor ce călătoreau împreună cu tine, Sfântă Fecioară Muceniţă Eugenia. Pentru aceasta şi noi îţi cinstim prăznuirea, cântându-ţi: Bucură-te, Muceniţă Eugenia, de Dumnezeu binecuvântată!
Icosul 1
Din rânduiala dumnezeiască, înger din cer a fost trimis să-ţi deschidă, fecioară, calea spre mucenicie, arătându-te slujitoare aleasă a Împăratului tuturor. Iar noi, văzând vieţuirea ta cea minunată, îţi înălţăm cântări de laude ca acestea: Citeşte mai departe…
Troparul Sfintei Cuvioase Muceniţe Eugenia, glasul al 4-lea:
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Eugenia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul al 2-lea. Irmos: Întru adânc a aşternut…
Stih: Sfântă Cuvioasă Muceniţă Eugenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Sfântă Eugenia, muceniţă a lui Hristos, dănţuind acum cu bucurie împreună cu Oştile îngerilor, ca o fecioară fără de prihană şi ca o purtătoare de cunună preafericită, roagă-te să se dea har celor ce cu dragoste te laudă pe tine. Citeşte mai departe…
Comod, urmând la împărăţia Romei, după tatăl său Marcu, pe când avea şapte ani de împărăţie, a fost ales eparh peste tot Egiptul un bărbat vestit, cu numele de Filip şi a venit din Roma în Alexandria, împreună cu femeia sa, Claudia şi cu fiii săi. El avea doi fii, anume Avit şi Serghie şi o fiică cu numele Eugenia, frumoasă la chip şi vitează cu duhul, despre a cărei viaţă avem să grăim. Filip stăpânea ţara Egiptului după rânduiala romanilor şi după obiceiurile părinteşti.
Noul eparh ura foarte mult învăţătura vrăjitorească şi pe neamul evreiesc şi mult prigonea şi pierdea pe vrăjitori, iar de numele evreiesc nu suferea nici să audă. Însă faţă de creştini se arăta mai blând, deşi-i izgonise din cetate, după porunca împăratului, lăsându-i acolo să vieţuiască în pace şi cu libertate să slujească Dumnezeului lor. El îi cinstea pentru viaţa lor desăvârşita şi iubirea de înţelepciune. Osârdia lui era a se îndeletnici întru înţelepciunea cea elinească, în care creştea şi pe fiica sa Eugenia, învăţând-o vorbirea cea frumoasă sau retorică, în amândouă limbile, latineşte şi greceşte, având sârguinţa s-o vadă sporind în filozofie. Iar ea, fiind foarte ascuţită la minte şi cu osârdie la învăţătură, toate le pricepea cu înlesnire; şi oricâte le auzea numai o dată sau le citea, pe toate le ţinea bine minte totdeauna, avându-le scrise în inima ei, ca pe nişte tăbliţe de aramă.
În zilele împăratului Constantin cel Mare era în Constantinopol un boier al palatului împărătesc, cu numele Savatie, care era iscusit în războaie şi a fost ridicat de împărat la rangul de stratilat (general) al metropoliei. Apoi, mergând în locul acela, a fost primit de toţi cu multă cinste şi ceremonie şi mai ales de cel dintâi boier al cetăţii aceleia, cu numele Agapit, care, mergând adeseori la stratilat, avea cu sine pe fiul său, Nifon, copil ca de opt ani. Într-una din zile, vorbind cu Agapit, voievodul a întrebat dacă copilul ştie carte. El a răspuns că nu ştie, fiindcă cetatea aceasta este lipsită de dascăli. Voievodul a zis: „În Constantinopol se află dascăli iscusiţi şi dacă voieşti trimite-l la casa mea să înveţe Sfintele Scripturi”. Auzind aceasta, Agapit s-a bucurat foarte mult şi, mulţumind lui Savatie, i-a dat pe copil şi l-a trimis la Constantinopol în casa sa. Citeşte mai departe…
23 decembrie
Troparul Sfinţilor 10 Mucenici din Creta, glasul al 3-lea:
Creta cea mult minunată să o cinstim, că a înflorit flori cinstite, pe mărgăritarele lui Hristos, stâlpările mucenicilor. Că zece sunt la număr, fericiţii şi toată mulţimea demonilor au ruşinat. Pentru aceasta şi cununi au luat mucenicii lui Hristos, cei cu sufletul răbdător. Citeşte mai departe…
Troparul Sfântului Nifon, Episcop de Constantiana, glasul al 3-lea:
Făcându-te cinstit lăcaş al dumnezeiescului har, Nifone, te-ai arătat păstor al Bisericii, de Dumnezeu chemat; chipuri de pocăinţă ai învăţat şi te-ai îmbogăţit cu darul nepătimirii, Părinte cuvioase, roagă-L pe Hristos Dumnezeu să ne dăruiască mare milă.
Condacul 1
Iubitorului de adâncă smerenie, Cuviosului Părintelui nostru Nifon, cu evlavie să-i aducem cântare de laudă, pe care, pentru simplitatea vieţii sale smerite, Scumpul nostru Mântuitor a poruncit tuturor îngerilor şi arhanghelilor să-l pomenească neîntrerupt la jertfa lor cea înţelegătoare, şi din inimă să-i zicem: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, care îndeosebi smerenia ai iubit! Citeşte mai departe…
(22 Decembrie)
VIAŢA ŞI NEVOINŢELE
În mijlocul poporului român au odrăslit şi mulţi oameni de seamă care şi-au pus toate puterile de muncă în slujba altor Biserici şi popoare, aducându-şi o contribuţie preţioasă la renaşterea lor culturală, politică sau bisericească. Între aceştia se situează la loc de cinste şi Petru Movilă, mitropolitul Kievului, a cărui personalitate a dominat întreaga viaţă bisericească şi naţională a Ucrainei ortodoxe în prima jumătate a sec. al XVII-lea.
S-a născut la Suceava, probabil în anul 1596, ca fiu al lui Simion Movilă, care va domni mai târziu în Ţara Românească, şi al soţiei acestuia, Marghita, călugărită ulterior sub numele de Melania. Tatăl său a avut ca fraţi pe Ieremia Movilă, domn al Moldovei între 1595-1606 şi pe Gheorghe, viitorul mitropolit. Citeşte mai departe…
22 decembrie
Troparul Sfintei Mari Muceniţe Anastasia, glasul al 4-lea:
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Anastasia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.
21 decembrie
Nicomidia, preamărita cetate a Bitiniei, se îndeletnicea foarte mult întru slujirea idolilor, pe vremea cînd domnea Diocleţian la apus şi Maximian la răsărit, amîndoi împăraţi păgîni. În acea cetate era atunci un om bogat şi cinstit, cu numele African, care foarte mult se ţinea de păgînătatea elinească. Acesta avea o fiică, cu numele Iuliana, care, după ce a început a veni în vîrstă, a înflori cu frumuseţea şi a-şi arăta înţelepciunea şi obiceiurile cele bune, a logodit-o cu un oarecare din suita împărătească, cu numele Elevsie. Dar a amînat nunta, pînă la vremea aceea cînd ar fi mai bine a se face.
În acea vreme, fecioara auzind propovăduirea Evangheliei pentru Hristos, a crezut în taină, pentru că văzînd cerul şi pămîntul, marea şi focul, căuta pe Cel ce le-a zidit şi din zidiri s-a învăţat a cunoaşte pe Ziditorul, precum grăieşte Sfîntul Pavel: Cele nevăzute ale Lui de la zidirea lumii, din făpturi sînt văzute. Deci grăia întru sine fecioara, cea cu bună cunoştinţă, unul este Dumnezeu cel adevărat, Căruia, se cuvine a ne închina, iar idolii, cei fără suflet nu sînt dumnezei, ci locaşuri drăceşti. Ea se nevoia în rugăciuni şi în citirea dumnezeieştii Scripturi, învăţînd legea Domnului, ziua şi noaptea, în taină de tatăl său, care era mare prieten al păgînilor şi vrăjmaş al creştinilor. Citeşte mai departe…
STIHIRILE SFINTEI, glasul al 4-lea
Cu roşeala sângelui vopsindu-ţi singură haina mântuirii, prealăudată şi luminată fiind de puterea Duhului, te-ai logodit Domnului, Împăratului celui fără de moarte, Care te-a păzit pe tine fără prihană şi nestricată, în veacul veacului, în cămările cereşti, ca pe o fecioară preafrumoasă şi neîntinată.
Bătăi îndurând şi focului fiind dată, răbdând sfâşierile trupului şi bărbăteşte suferind clocotirile cazanelor, nu ai fost biruită de judecată şi nici n-ai jertfit chipurilor cioplite, ci plecându-ţi grumazul lui Dumnezeu, te-ai suit la ceruri fiind ucisă cu sabia, purtătoare de cunună.
Ca o zestre prea scumpă ai adus Mirelui, mărită purtătoare de biruinţă, pe poporul cel sfânt care a crezut minunilor întru care te-ai săvârşit, arătându-te mai presus şi de chinuri şi de focul arzător şi de sfâşieri, cu biruinţa în Hristos, Cel ce ţi-a dat ţie, Fecioară, biruinţă din cer, cu putere dumnezeiască.
TROPARUL SFINTEI
Mieluşeaua ta, Iisuse, Iuliana, strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutându-Te mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc şi împreună mă îngrop cu Botezul Tău şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine, şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine – ci ca o jertfă fără prihană, primeşte-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuieşte sufletele noastre. Citeşte mai departe…
*
CITIŢI ŞI:
Rugăciunea este o stare de permanentă recunoştinţă.
Rugăciunea pornită din inimă îi este de trebuinţă omului fiindcă lumina minţii noastre nu răzbeşte departe şi nu poate cuprinde în sine prea mult din lumina supremei înţelepciuni; Domnul Dumnezeu este Lumina cea nemărginită şi în lume se vădeşte noianul înţelepciunii şi atotputerniciei Sale, în timp ce în noi nu se află, ca să spun aşa, decât un strop infim din puterea şi înţelepciunea Sa, fiindcă doar atât ni s-a dat să avem în trupul nostru supus putreziciunii.
*
Viaţa Sfântului Ioan de Kronstadt
Sfântul Ioan Serghiev din Kronştadt s-a născut la 19 octombrie 1829 în sătucul Sura din îndepărtata gubernie nordică a Imperiului ţarilor de la Marea Albă, Arhanghelsk, ca fiu al sărmanului paracliser Ilia Mihailovici Serghiev şi al Fiodorei Vasilievna. La Botez a primit, după frumoasa datină creştinească păstrată în poporul rus, numele sfântului în a cărui zi de pomenire se născuse, respectiv cel al Cuviosului ascet Ioan din Rila (Bulgaria, secolul XI), faţă de care va avea ulterior mare evlavie. în familie va primi educaţia religioasă ortodoxă de mare simplitate, profunzime şi sensibilitate, tradiţională în satul rus.
Tatăl, care descindea dintr-o familie de preoţi din tată în fiu de peste 350 de ani, era mereu bolnav, decedând în 1851 în vârstă de 48 de ani. Iernile însă, el obişnuia să citească mereu întregii familii din Scriptură şi din Vieţile Sfinţilor. Mama era un exemplu de devotament şi rugăciune fierbinte şi statornică. Ea va trăi până la adânci bătrâneţi fiind martora celebrităţii fiului ei, care o vizita şi consulta mereu cu respect şi veneraţie. Citeşte mai departe…
Traian, luînd sceptrul împărăţiei romanilor, episcop al Bisericii Antiohiei era Sfîntul Ignatie, cel cu numele şi cu lucrul purtător de Dumnezeu, care a primit scaunul după Sfîntul Evod şi care a fost după Sfîntul Clit sau Climent, cel dintîi episcop al Romei.
Se povesteşte despre acest sfînt Ignatie, de Dumnezeu purtătorul, cum că pe vremea cînd era prunc, iar Domnul nostru Iisus Hristos vieţuia într-acea vreme cu oamenii pe pămînt şi învăţa pe popoare despre împărăţia lui Dumnezeu, atunci şi părinţii acestui prunc, stînd acolo aproape în popor şi ascultînd cuvintele cele dumnezeieşti din gura Mîntuitorului şi avînd cu dînşii pe acest fiu, Domnul s-a uitat la dînşii şi, chemînd la sine pe pruncul Ignatie, l-a pus în mijloc şi, cuprinzîndu-l, l-a luat pe mîini zicînd: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra întru împărăţia cerurilor şi cine va primi pe un copil ca acesta întru numele Meu, pe Mine mă primeşte. Citeşte mai departe…
Sfântul Nou-Mucenic Ioan Croitorul din Thasos
A mărturisit la Constantinopol pe 20 decembrie 1652.
Sfântul provenea din satul Mariés din Thásos. La vârsta de 14 ani nişte săteni de-ai lui l-au adus în Constantinopol, unde l-au dat în grija unui creştin din Galata, ca să înveţe croitoria. Într-o zi maistrul lui l-a trimis la un negustor evreu, ca să cumpere nişte aţe. Din câte se pare, Ioannis nu s-a înţeles cu negustorul asupra preţului sau acesta încerca să îşi râdă de el. În acel ceas a strigat hogea de la minaret pentru rugăciunea prânzului. Atunci negustorul evreu a găsit prilej şi a început să strige cât îl ţinea gura atât către hogea, cât şi către alţi turci:
– Nu-l auziţi pe acest tânăr care ocărăşte credinţa voastră şi închinarea voastră?
Îndată ce-au auzit, turcii l-au crezut pe evreu, l-au înşfăcat pe tânărul Ioannis, l-au bătut fără milă şi l-au dus la vizir, unde au dat mărturie că Ioannis şi-a bătut joc de credinţa lor. Sfântul se jura că nu e adevărat şi că evreul l-a calomniat. Vizirul, văzând că are de-a face cu un copil, i s-a făcut milă de el şi i-a spus: Citeşte mai departe…
(Matei 1, 1-25)
Sursa: „KIRIAKODROMION AUGUSTINIAN” (92 predici la duminici ale Mitropolitului Augustin de Florina)
Legături:
Iubiţii mei, cât de repede trece timpul! Peste puţin timp vom sărbători pentru încă o dată marea sărbătoare a Naşterii lui Hristos. De aceea, duminica aceasta se numeşte Duminica dinaintea Naşterii lui Hristos.
***
Sfânta noastră Biserică a hotărât să se citească astăzi ca Evanghelie începutul sau primul capitol din prima Evanghelie, cea după Matei. Este un catalog al strămoşilor lui Hristos. Citeşte mai departe…
Nu există pentru om o stare mai înaltă decât Credinţa. Fireşte, când vorbim despre Credinţă, nu înţelegem prin ea doar o acceptare generală a unui oarecare Dumnezeu impersonal, cum poate că mulţi tratează acest subiect. Noi o percepem ca pe o Credinţă într-un Dumnezeu personal, şi desigur Treimic, care în „explozia iubirii Sale”, creează pe om din „nefiinţă”, iar în cele din urmă, în ciuda îndepărtării şi a peregrinării lui, însuşi Creatorul său se face om, pentru a-l face pe om „dumnezeu după har”.
Şi este atât de uriaşă adâncimea şi atât de uluitoare înălţimea şi lăţimea capitolului Credinţei, din această clipă a Creaţiei până la sfârşitul istoriei, încât vrând-nevrând fiecare om se va confrunta cu el. Şi sunt atât de multe personalităţile care de-a lungul veacurilor au trăit realitatea acestei Credinţe conştiente, încât de-Dumnezeu-insuflatul apostol, „în mod doveditor” aminteşte câteva nume care luminează acest drum binecuvântat al poporului lui Dumnezeu până în momentul „naşterii lui Hristos”. Citeşte mai departe…
(19 decembrie)
Acesta slujea la Roma unei femei bogate și desfrânate, pe nume Aglaida, viețuind cu dânsa în necurății și fărădelegi. Ei erau amândoi păgâni.
Odată, Aglaida voi să aibă în casa sa moaștele unui sfânt, spre a fi ferită de rele și de aceea îl trimise pe slujitorul ei în Asia ca să afle și să dobândească ceea ce voia.
Bonifatie luă cu sine mai mulți robi și mulțime de aur și, mai înainte de a se despărți de Aglaida, zise către dânsa:
– De nu voi putea afla vreun mucenic și vor aduce la tine în schimb trupul meu muncit pentru Hristos, oare îl vei primi cu cinste, doamna mea?
Aglaida râse de dânsul și astfel se despărțiră.
Sosind în cetatea Tars, sfântul Bonifatie văzu mulțime de creștini dați la chinuri: pe unii cu picioarele tăiate, pe alții cu mâinile scurtate, pe alții cu ochii scoși, pe alții spânzurați, pe alții munciți cu alte feluri de chinuri. Atunci inima lui Bonifatie se schimbă, se pocăi pentru viața sa păcătoasă și începu a plânge. Apoi, intrând în mijlocul creștinilor, prinse a strigă:
– Și eu sunt creștin! Citeşte mai departe…
(19 decembrie)
Miniatură din Menologion-ul (Mineiul) împăratului Vasile al II-lea Bulgaroctonul (976-1025), săvârșită în anul 985 la Constantinopol
Fiind prins de prigonitori, sfântul Timotei mărturisi că este creştin. Iar după ce a fost chinuit mult, fu aruncat în foc și astfel își dădu sufletul în mâinile Domnului. Sinaxarele păstrează locul pătimirii sale ca fiind Mauritania, aflată în nord-vestul Africii.
Sursa: http://sfintisiicoane.wordpress.com/2014/12/19/sfantul-mucenic-timotei-din-mauritania-africa-19-decembrie/
(19 decembrie)
Miniatură din Menologion-ul (Mineiul) împăratului Vasile al II-lea Bulgaroctonul (976-1025), săvârșită în anul 985 la Constantinopol
Sfântul Polieuct fu supus la felurite chinuri, iar mai apoi fu aruncat în foc în Cezareea şi aşa îşi primi sfârşitul.
Din păcate, nu am aflat de care ținut al Cezareei este vorba, cel al Palestinei (Israelul de astăzi) sau al Capadociei (Turcia).
Sursa: http://sfintisiicoane.wordpress.com/2014/12/19/sfantul-mucenic-polieuct-din-cezareea-19-decembrie/
19 decembrie
Troparul Sfântului Mucenic Bonifatie, glasul al 4-lea:
Mucenicul tău. Doamne, Bonifatie, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Cântarea 1, glasul al 4-lea.
Irmosul:
Pe voievozii cei puternici, pe cele trei părţi ale sufletului, Te rog îneacă-i, Cel Ce Te-ai născut din Fecioară, întru Adâncul Nepătimirii. Ca întru omorârea trupului meu să-Ţi cânt Ţie, ca şi cu o alăută, cântare de biruinţă. Citeşte mai departe…
Petrecând, înţelepte, viaţa ta cu cuvioşie, te-ai împodobit cu veşmântul cel luminat al arhieriei, sfinţite nevoitorule Modest. Drept aceea, şi nevoindu-te prea cu osârdie, Părinte, acum întru veselie împreună cu Hristos te bucuri, rugându-te pentru noi toţi, care te lăudăm pe tine.
Condacul 1
Pe ierarhul şi Mucenicul lui Hristos, pe marele Modest, veniţi, credincioşi, la preacinstita lui pomenire, să-l lăudăm cu dumnezeieşti cântări, că, fiind plin de dragoste de Dumnezeu şi de toată făptura Lui, s-a făcut plin de darul tămăduirii a toată boala animalelor celor necuvântătoare. Prin aceasta fiind nouă, oamenilor, mare ajutor în necazuri şi nevoile noastre, al celor ce-l rugăm cu credinţă şi cu smerită mulţumire îi cântăm: Bucură-te, Sfinte Modest, lauda ierarhilor şi a mucenicilor!
Icosul 1
Din părinţi binecredincioşi fiind născut, dăruit lor de Dumnezeu la bătrâneţe prin rugăciune, ca pe Samuil cel de demult Anei, lucru minunat care ne îndeamnă pe noi credincioşii a lăuda pe Dumnezeul minunilor, iar către tine, Sfinte Modest, a zice unele ca acestea: Citeşte mai departe…
Troparul Sfântului Mucenic Sebastian, glasul al 4-lea:
Cu roşeala sângiuirilor tale vopsindu-ţi haina pătimirii, te-ai îmbrăcat ca şi cu o porfiră, lăudate Sebastiane. Pentru aceasta te-ai sălăşluit împreună cu Hristos întru Împărăţia cea de sus şi fără de sfârşit, împreună cu cei ce au pătimit cu tine şi au primit cununi, înţelepte. Cu care împreună dănţuind, pomeneşte-ne totdeauna şi pe noi.
Condacul 1
Cu cunună de virtuţi ţi-ai împodobit sufletul, Sfinte Mucenice Sebastian, şi, răbdând durerea săgeţilor omorâtoare de trup, ai primit cu bucurie mucenicia şi te-ai înălţat de la cele trecătoare la cele veşnice, slăvind pe Dumnezeu şi cântând: Aliluia!
Icosul 1
Sfinte Sebastian, viteaz ai fost şi nu te-ai temut de durerile muceniciei, ci arzând de iubire pentru Hristos, singur ţi-ai mărturisit credinţa descoperind tuturor fericirea de a fi al lui Hristos; iar noi te cinstim cântând: Citeşte mai departe…
Troparul Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul, glasul al 8-lea:
Întru tine, Părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea, ai urmat lui Hristos şi lucrând ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta, cu îngerii împreună, se bucură, Cuvioase Părinte Daniil, duhul tău.
Condacul 1
Iubitorului de rugăciune şi de viaţă sihăstrească, înţeleptului povăţuitor pe calea mântuirii, celui ce este laudă sihaştrilor şi bucuria credincioşilor, cu dragoste să-i strigăm: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, pururea rugător către Dumnezeu!
Icosul 1
Făcătorul îngerilor şi al oamenilor te-a chemat pe tine ca să preamăreşti cu viaţa ta de înger în trup numele Preasfintei Treimi, iar tu lepădând grija cea lumească, ca o rază prealuminoasă a Soarelui Dreptăţii ţi-ai făcut viaţa ta, iar noi, luând aminte la sfintele tale nevoinţe, cu smerenie şi bucurie rostim unele ca acestea: Citeşte mai departe…
În vremile vechi, se zice că mai mulţi călugări evlavioşi, care se strânseseră într-un loc singuratic şi înconjurat cu păduri străvechi, clădiseră o mănăstire. Ei îşi durară mănăstirea din bârne groase din stejar trainic în apropierea şi spre asfinţit de satul Vicovul de Sus, pe locurile lui şi o închinară Sfântului Laurenţiu.
Călugării se rugau lui Dumnezeu Sfântul pentru iertarea păcatelor lor şi ale oamenilor. Ca să-şi agonisească cele puţine, însă cu totul trebuincioase pentru nevoile vieţii, lucrau fel de fel de meşteşuguri.
Dintre aceşti vrednici părinţi era ieromonahul Daniil, cel mai evlavios şi iscusit. Şi el se îndeletnicea cu cioplirea de linguri din lemn de paltin.
Lingurile le vindea prin satele învecinate şi aşa îşi agonisea el puţina pâine cea de toate zilele. Cele ce-i mai rămâneau de prisos de la vânzarea lucrului mâinilor lui şi din cele ce-i aduceau bunii creştini ca răsplată pentru sviştănii, dezlegări, cărţile lui Lazăr, cetanii ş.a. împărţea săracilor, văduvelor şi orfanilor. Era un adevărat părinte duhovnicesc! Citeşte mai departe…
18 decembrie
Troparul Sfântului Mucenic Sebastian şi al celor împreună cu dânsul, glasul al 4-lea:
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
(18 decembrie)
Acesta s-a născut în jurul anului 1607 în Rusia, într-o familie de oameni de seamă și foarte evlavioși care si-au dat din plin osteneala pentru ca fiul lui să aibă o educație aleasă și să devină un creștin destoinic.
De la fragedă vârstă, sfântul Simeon își întoarse fața de la grijile și desfătările lumești, pentru ca în vremea tinereții să crească într-însul dorința de a se înstrăina de locul său natal pentru a-și putea închina viața lui Dumnezeu. Citeşte mai departe…
Troparul Sfântului Prooroc Daniel, glasul al 2-lea:
Mari sunt faptele credinţei, în izvorul văpăii, ca într-o apă de odihnă, Sfinţii trei tineri s-au bucurat şi Proorocul Daniel leilor păstor, ca unor oi, s-a arătat. Pentru rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi.
Condacul 1
Vas ales al lui Dumnezeu şi sfeşnic al Luminii Celei neapropiate te-ai arătat lumii, Sfinte Proorocule Daniel, învrednicindu-te prin viaţa sfinţită a prooroci cele viitoare. Pentru aceasta, ca pe un iconom al tainelor dumnezeieşti şi organ al Duhului Sfânt, te cinstim pe tine, cântând: Aliluia!
Icosul 1
Născut din neam regesc în Vitora de sus, ai fost dus rob de mic copil din Iudeea în Babilon, împreună cu Ioachim, împăratul Iudeii. Iar darul lui Dumnezeu s-a revărsat din fragedă vârstă în inima ta. Prin minunata judecată ai izbăvit de moarte pe femeia lui Ioachim, Suzana cea curată, din mâinile judecătorilor nedrepţi şi desfrânaţi. Pentru aceasta strigăm ţie:
Bucură-te, revărsat de zori al înţelepciunii;
Bucură-te, din pruncie dăruit cu cinstea bătrânilor;
Bucură-te, ştiutor al celor ascunse;
Bucură-te, cumpănă a dreptăţii dumnezeieşti;
Bucură-te, arc întins de dreapta lui Dumnezeu;
Bucură-te, rază purtătoare de lumină cerească;
Bucură-te, stâlp al fecioriei şi al întregii înţelepciuni;
Bucură-te, grabnic ajutător al celor ce-şi pun nădejdea în Domnul;
Bucură-te, că legea Lui s-a arătat în inima ta vieţuind;
Bucură-te, făclie risipind întunericul necunoştinţei;
Bucură-te, că descoperi şi ruşinezi tot sfatul viclean;
Bucură-te, flacără a Duhului ce arzi pe slujitorii patimilor;
Bucură-te, Sfinte Proorocule Daniel, de Dumnezeu înţelepţite! Citeşte mai departe…
Cu flori de cântări împodobim prea cinstită prăznuirea ta, Sfinte Dionisie, căci din florile gândurilor dumnezeieşti împletindu-ţi cununa înţelepciunii, de alunecarea în păcatul lui Adam te-ai izbăvit şi în raiul înţelegător al inimii ai săltat cu gând smerit în cântări îngereşti de: Aliluia!
Icosul 1
Din pământul cel binecuvântat de rugăciune al familiei tale ai răsărit ca o mlădiţă smerită; fiind adăpat cu apele cele dulci ale înţelepciunii celei de sus, ca un nor înţelegător ai slobozit apa cunoştinţei de Dumnezeu, iar acum veseleşti inimile cele însetate de mântuire, ale celor ce îţi aduc picături de laude ca acestea:
Bucură-te, mlădiţă binecuvântată cu darurile Cuvântului;
Bucură-te, pom duhovnicesc lângă izvoarele Duhului; Citeşte mai departe…
Mari sunt isprăvile credinţei; în izvorul văpăii, ca într-o apă de odihnă, sfinţii trei tineri s-au bucurat şi Prorocul Daniel leilor păstor ca unor oi s-a arătat. Pentru rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pre noi[1].
Troparul Sfântului Prooroc Daniel şi al Sfinţilor trei Tineri: Anania, Azaria şi Misail, glasul al 2-lea:
Mari sunt faptele credinţei; că în mijlocul izvorului văpăii, ca într-o apă de odihnă sfinţii trei Tineri s-au bucurat şi Proorocul Daniel păstor leilor ca unor oi s-a arătat. Pentru rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi.
Cântarea 1, glasul al 8-lea
Irmosul:
Cântare să înălţăm, popoarelor, Minunatului Dumnezeu, Cel Ce a scos din robie pe Israel, care-I cânta cântare de biruinţă şi striga: să cântăm Ţie, Singurului Stăpân al nostru.
Stih: Sfinte Proorocule Daniel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mântuitorule, Făcătorule de bine a toate, Pricinuitorule al bunătăţilor, luminează mintea mea cu Raza cea purtătoare de Lumină, Iubitorule de oameni, ca să laud pomenirea cea mărită a Proorocului Tău Daniel.
Stih: Sfinte Proorocule Daniel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca un revărsat de zori al înţelepciunii răsărind, înţelepte, ai mântuit pe Suzanacea curată, care era mai înainte în primejdie; că Dumnezeu te-a ridicat pe tine ştiutor al celor ascunse, ca să osândeşti pe bătrânii cei răi.
Stih: Sfinte Proorocule Daniel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Urmaşii lui Avraam începând a se deprinde cu frica lui Dumnezeu, vitejeşte au lepădat mâncarea cea împotriva Legii şi hrănindu-se cu dragostea cea Dumnezeiască a dreptei cinstiri de Dumnezeu, spre mai mare mărire s-au înălţat.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Munte Înţelegător ai văzut, Sfinte Daniel, Preasfinţite, pe Ceea ce Singură este Fiică Preacurată, pururea Fecioară, din care s-a tăiat Piatra Cea din capul unghiului şi toată înşelăciunea a fost zdrobită.
17 decembrie
Conform tradiţiei, ctitorii Sfintei Mănăstiri Vatopedi sunt consideraţi boierii de viţă nobilă Athanasie, Nicolae şi Antonie[1]. Aceştia au venit în Sfântul Munte la mijlocul secolului al X-lea[2], în vremea construirii Sfintei Mănăstiri Marea Lavră, în preajma ctitorului, Cuviosul Athanasie Atonitul, care a formulat şi tipicul noului aşezământ[3]. Ascultând de îndemnul marelui Cuvios, au reconstruit şi reînfiinţat Sfânta Mănăstire Vatopedi, care fusese pustiită de piraţi[4]. Cei trei cuvioşi sunt înfăţişaţi în icoane ca fraţi după trup[5], bogaţi[6], monahi[7] şi ctitori[8].
Aceşti trei cuvioşi veniseră în Sfântul Athos cu scopul de a construi o mănăstire. Faima Cuviosului Athanasie îi atrăsese şi pe ei aşa cum atrăsese și pe alţii, veniţi din multe părţi. I-au propus, bineînţeles, să rămână alături de el, oferindu-i şi cele 9000 de nómisme (monede) de aur pe care le aduseseră cu ei în acest scop[9]. Cuviosul Athanasie le-a spus, însă: „S-a dat împăratului Nichifor să fie ctitor al acestei mănăstiri [Marea Lavră]. Dar dacă doriţi să zidiţi mănăstire, iată, Mănăstirea Vatopedi este pustie. Reînnoiţi-o pe aceasta şi veţi avea plată de la Domnul”[10]. Citeşte mai departe…
care se prăznuieşte de către Sfânta Biserică în ziua de 16 decembrie 
Laudă, suflete al meu, pe Domnul. Lăuda-voi pe Domnul în viaţa mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi trăi.[Psalm 145:1-2. Al lui Agheu şi al lui Zaharia]
Troparul Sfântului Prooroc Agheu, glasul al 2-lea:
A proorocului Tău, Doamne, Agheu pomenire prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul al 7-lea.
Irmosul:
Lui Dumnezeu, Celui Ce a ajutat lui Moise în Egipt să scoată pe Israel, Aceluia Singur să-I cântăm, că S-a preaslăvit.
Stih: Sfinte Proorocule Agheu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cel ce stai înaintea lui Dumnezeu cu chip Dumnezeiesc, ca un prooroc adevărat, adu-ţi aminte, fericite, de cei ce laudă cinstită pomenirea ta.
Stih: Sfinte Proorocule Agheu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Zidindu-te pe tine însuţi pe temelia cea tare a faptelor bune, te-ai făcut locaş însufleţit de Dumnezeu, binecuvântate.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Preacuratul tău cuget văzând pururea pe Dumnezeu, pe cât se poate, strălucea de departe, de darurile cele de acolo, fericite. Citeşte mai departe…
Fricita Teofana era cu naşterea şi cu creşterea din Constantinopol, din seminţie împărătească, rudenie a trei împăraţi şi soţie de împărat. Tatăl ei avea numele Constantin, fiind şi cu dregătoria ilustrie, iar pe maica sa o chema Ana.
Aceştia, vieţuind în cinstită însoţire, erau sterpi, pentru care lucru pururea se mîhneau, căci nu aveau fii. Şi doreau foarte mult rod însoţirii lor, deci se rugau Preacuratei Stăpînei noastre de Dumnezeu Născătoare şi, mergînd de-a pururea întru cinstita ei biserică, cea din Forachia, îşi vărsau înaintea ei focul inimii lor, în rugăciunile cele cu osîrdie: „Să se dezlege o, Stăpîna lumii, nerodirea noastră, prin milostivirea ta şi să primim naştere de fii de la Ziditorul, prin mijlocirea ta”.
Ceea ce cereau cu credinţă au şi dobîndit. Cu darul aceleia către care se rugau cu osîrdie au primit dezlegare nerodirii lor. Deci au născut prunc, parte femeiască, şi i-au pus numele de Teofana, care, de la al şaselea an al vîrstei sale, a fost dusă la învăţătură de carte şi povăţuită spre toată fapta cea bună. Citeşte mai departe…
Troparul Sfântului Sfințit Mucenic Elefterie, Episcopul Iliriei, glasul al 4-lea:
Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la moarte, Sfinţite Mucenice Elefterie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!
Condacul 1
Ca pe o podoabă a preoţilor şi îndemnător al purtătorilor de chinuri, toţi pe tine te cinstim şi te rugăm, Sfinte Mucenice Elefterie, pe cei ce prăznuiesc cu dragoste pomenirea ta, din multe feluri de nevoi îi eliberează, rugându-te lui Dumnezeu neîncetat pentru noi toţi care-ţi cântăm: Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!
Icosul 1
Văzându-te pe tine, Sfinte Mucenice Elefterie, frumuseţea arhiereilor şi podoaba purtătorilor de nevoinţe, mare apărător al Bisericii lui Hristos şi al adevărurilor credinţei, ne-am adunat astăzi în Sfântă Biserica ta, ca, după cuviinţă, să te lăudăm, zicând:
Bucură-te, păstorul neînfricat al turmei lui Hristos; Citeşte mai departe…
Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Elefterie, Episcopul Iliriei, glasul al 5-lea.
Cu haină de preot fiind împodobit şi cu sângele curgând şiroaie, fericite, ai alergat la Stăpânul tău, Hristos, Înţelepte Elefterie, nimicitorul satanei. Pentru aceasta nu înceta a te ruga pentru cei ce cu credinţă cinstesc fericitele tale nevoinţe.
Cântarea 1, glasul 1.
Irmosul:
Cântare de biruinţă să cântăm toţi lui Dumnezeu, Cel Ce a făcut uimitoare minuni cu braţ înalt şi a mântuit pe Israel, că S-a preaslăvit.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Elefteriei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind eu robit de negurile patimilor, eliberează-mă acum cu luminoasele tale rugăciuni, Sfinte Mucenice Elefterie, ca să te laud, cu cântări Dumnezeieşti, ca pe un rob al lui Hristos. Citeşte mai departe…
15 decembrie
Cînd împărăţea în Roma Elie Adrian, slujind cu sîrguinţă idolilor, în acea vreme minunatul Elefterie s-a cunoscut ca o stea strălucită, a cărei patrie era marea cetate a Romei. Părinţii lui erau de bun neam, străluciţi şi bogaţi, iar maica lui s-a învrednicit de mai mare cinste şi slavă pentru credinţa în Hristos, învăţată fiind de Sfîntul Apostol Pavel, care a botezat-o şi numele ei era Antia. Dînsa, născînd pe acest sfînt, i-a pus numele de Elefterie şi l-a crescut bine întru buna credinţă.
Deci, ajungînd el în vîrstă, l-au dat lui Dumnezeu, prin mîinile arhiepiscopului Romei, Anichit, ca un dar cu adevărat vrednic lui Dumnezeu. Iar arhiepiscopul, văzînd pe copil cu deprinderi bune, l-a pus în rînduiala clericilor şi, în al cincisprezecelea an al vîrstei lui, l-a făcut diacon, iar în al optsprezecelea an, l-a hirotonisit preot şi în al douăzecilea an al vieţii lui, l-a ales episcop al Iliricului.
Citeşte mai departe…
Troparul Sfinţilor Mucenici Tirs, Levchie, Calinic, Filimon, Apolonie şi Arian, glasul al 4-lea:
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Cântarea 1, glasul al 6-lea.
Irmosul:
Ca pe uscat umblând Israel, cu picioarele prin adânc, pe prigonitorul Faraon văzându-l înecat, a strigat: lui Dumnezeu cântare de biruinţă să-I cântăm.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Citeşte mai departe…
ALTE PREDICI LA DUMINICA A XXVIII-A DUPĂ RUSALII
Iubiţii mei, învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos în Sfânta Scriptură este simplă. Atât de simplă, încât să poată fi înţeleasă şi de copiii din şcoala primară şi de ţăranii analfabeţi. Însă deşi este simplă, conţine înţelesuri atât de adânci, încât şi mari oameni de ştiinţă şi mari înţelepţi rămân înmărmuriţi înaintea măreţiei ei. Acesta este un lucru de mirare.
Evanghelia lui Hristos este un râu nesecat, ocean inepuizabil; este o mină de aur, în care oricât ai săpa şi ai scoate, aurul nu se termină. Acest lucru îl observăm şi în Evanghelia de astăzi. Ea învaţă cu imagini şi exemple din viaţa de zi cu zi. Tocmai aţi ascultat-o. Citeşte mai departe…
După obişnuitul început, se zice:
Troparul Sfântului Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, glasul al 8-lea
Apărătorule al Ortodoxiei și învățătorule al sfințeniei, păstor blând ca un miel și mare dascăl al Sfintei Liturghii, Părinte Ierarhe Dosoftei, roagă pe Hristos-Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!
Condacele şi Icoasele:
Condac 1:
Pomenirea ta cea purtătoare de lumină, ierarhe al lui Hristos, veselește sufletele celor binecredincioși; că tu înțelept tâlcuitor al dreptei credințe și luminător al limbii române te-ai arătat. De aceea, toți se bucură și te laudă cântând: Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor! Citeşte mai departe…
LA VECERNIA MICĂ
La Doamne, strigat-am… Stihirile ierarhului pe 4
Stihirile ierarhului, glasul al-8lea
Podobie: O, preaslăvită minune…
Sfinte Ierarhe Dosoftei, viaţa ta ai dăruit-o pentru Hristos şi Biserica Sa. Din tinereţe ai urmat Domnului prin vieţuire monahicească, iar ca păstor al Bisericii, te-ai sârguit cu osârdie mare pentru propovăduirea Cuvântului prin tâlcuiri şi scrieri lucrând necontenit pentru întărirea credinţei şi apărarea Ortodoxiei. Pentru aceasta slăvim pe Hristos, Cel care te-a chemat să-I slujeşti.
Sfinte Ierarhe Dosoftei, lumină a Sucevei şi părinte duhovnicesc al Moldovei, lăudând prin cuvinte pe David proorocul, cântăreţul Duhului Sfânt versul psalmistului l-ai înveşmântat cu cântul tău, preamărind pe Dumnezeu, Cel ce ne înveşmântează şi pe noi cu lumină.
Alcătuind „Viaţa şi petrecerea Sfinţilor”, ne-ai învăţat şi pe noi să vieţuim cu sfinţenie, aşa cum cere Domnul Hristos: „Fiţi sfinţi precum Tatăl vostru Cel din ceruri sfânt este”.
Pe când pribegeai prin locuri străine, ducând lipsă de cele trebuitoare, dar mai ales având dor de neamul tău, te mângâiai rugându-te Sfântului Ioan cel Nou, care ţi-a fost întărire şi mângâiere. Acum, te rugăm, Sfinte Părinte Dosoftei, să fii şi tu nouă întărire în credinţă şi mângâiere în necazuri. Citeşte mai departe…
Legături:
VIAŢA ŞI NEVOINŢELE
Sfântul Ierarh Dosoftei s-a născut în anul 1624 la Suceava în familia Barilă. Părinţii săi Leontie şi Misira, binecredincioşi creştini, români de neam, aveau rudenii în Transilvania şi în ţinutul Liovului. Citeşte mai departe…
Soborului cel dintâi te-ai arătat apărător și de minuni făcător, purtătorule de Dumnezeu Spiridoane, părintele nostru. Pentru aceasta, cu femeia cea moartă în groapă tu ai vorbit și șarpele în aur l-ai prefăcut. Și când ai cântat sfintele rugăciuni, îngeri ai avut împreună cu tine slujind, preasfințite. Slavă Celui ce te-a preamărit pe tine; slavă Celui ce te-a încununat; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri!
CONDACELE şi ICOASELE:
Condac 1:
Apărătorului credinței dreptmăritorilor, Cuviosului Părintelui nostru Spiridon, să-i aducem din inimă mărturisiri mulțumitoare, toți care prin ale lui înțelepte învățături ne-am luminat cu credința și să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni! Citeşte mai departe…
Troparul Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, glasul 1:
Soborului celui dintâi te-ai arătat apărător şi de minuni făcător, de Dumnezeu purtătorule Sfinte Spiridon, părintele nostru. Pentru aceasta cu femeia cea moartă în groapă tu ai vorbit şi şarpele în aur l-ai prefăcut. Şi când ai cântat sfintele rugăciuni, îngeri ai avut împreună cu tine slujind, preasfinţite. Slavă Celui Ce te-a preamărit pe tine; Slavă Celui Ce te-a încununat; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
Cântarea 1, glasul al 2-lea
Irmos: Întru adânc a aşternut…
Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
În pământul celor blânzi ajungând, părinte, ca un blând şi milostiv şi curat făcându-te, îmblânzeşte furtuna stârnită asupra inimii mele; ca întru Dumnezeiască linişte fiind, să te laud pe tine.
Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Citeşte mai departe…
Troparul Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, glasul 1:
Soborului celui dintâi te-ai arătat apărător şi de minuni făcător, de Dumnezeu purtătorule Sfinte Spiridon, părintele nostru. Pentru aceasta cu femeia cea moartă în groapă tu ai vorbit şi şarpele în aur l-ai prefăcut. Şi când ai cântat sfintele rugăciuni, îngeri ai avut împreună cu tine slujind, preasfinţite. Slavă Celui Ce te-a preamărit pe tine; Slavă Celui Ce te-a încununat; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
Cântarea 1
Irmos: Hristos Se naşte, slăviţi-L…
Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Hristos te-a ales păstor, preacuvioase, din pântecele maicii tale, blând, sfinţit şi curat, propovăduitor al sfintelor dogme şi vas preacinstit al darurilor Duhului, de Dumnezeu purtătorule.
Stih: Sfinte Părinte Spiridon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Omorând cugetul cel trupesc şi ochii sufletului mai înainte curăţindu-i, cu totul te-ai făcut Dumnezeiască biserică Duhului, preacuvioase, aducând cu sfinţenie jertfe cuvântătoare întru curăţie, cu totul fericite.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Citeşte mai departe…
Troparul Sfântului Cuvios Daniil Stâlpnicul, glasul 1:
Stâlp al răbdării ai fost râvnind strămoşilor, cuvioase: Dreptului Iov întru patimi, Sfântului Iosif întru ispite; şi în trup viaţa celor fără de trup având, Sfinte Preacuvioase Daniil, părintele nostru, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul al 8-lea
Irmosul:
Să cântăm Domnului, Cel Ce a povăţuit pe poporul Său prin Marea Roşie, cântare de biruinţă, că S-a preaslăvit.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Daniil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Vrând să laud cu cântări pomenirea ta, Fericite Daniil, trimite-mi din cer rază purtătoare de lumină. Citeşte mai departe…
Mesopotamia, care este între rîurile Tigru şi Eufrat, a odrăslit această stîlpare a raiului, pe cuviosul părintele nostru Daniil, în satul ce se numeşte Vitara, care este aproape de cetatea Samosata, din părinţi creştini, ale căror nume erau Ilie şi Marta.
Zămislirea Cuviosului Daniil a fost aşa: maica lui era stearpă şi nu năştea, pentru care pricină era dosădită şi ocărîtă de bărbatul său cu mustrări nenumărate şi era defăimată de rudenii şi de vecini. Ea, fiind întru amărăciunea inimii, a ieşit odată din casă încetişor, pe la miezul nopţii şi, ridicîndu-şi mîinile către cer, cu multe lacrimi s-a rugat lui Dumnezeu, zicînd: „Doamne, Împărate, Cela ce ai făcut dintru început bărbat şi femeie şi ai zis:Creşteţi şi vă înmulţiţi; Cela ce ai dăruit Sarei la bătrîneţe pe Isaac; Anei pe Samuil; Elisabetei, pe Ioan; milostiveşte-Te şi de necazul meu şi, căutînd cu milostivire, dezleagă-mi nerodirea mea. Ia defăimarea mea şi dă rod pîntecelui celui neroditor, ca, pe cel dăruit de Tine, să-l aduc Ţie, precum de demult Ana a născut pe Samuil”. Citeşte mai departe…
CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFINŢIIMUCENICI MINA, ERMOGHEN ŞI EVGRAF
Troparul Sfinţilor Mucenici Mina, Ermoghen şi Evgraf, glasul al 8-lea:
Cu înfrânarea omorând pornirile şi îndemnurile cele arzătoare ale patimilor, ucenicii lui Hristos au luat harul de a alunga urmările bolilor celor neputincioşi şi a face minuni, atât în viaţă, cât şi după moarte. Minune uimitoare cu adevărat! Că oase goale izvorăsc tămăduiri. Slavă Ţie, Singurului Dumnezeu şi Ziditorului.
Cântarea 1, glasul 1
Irmosul.
Hristos Se naşte slăviţi-L, Hristos din ceruri întâmpinaţi-L; Hristos pe pământ, înălţaţi-vă; cântaţi Domnului tot pământul şi cu veselie lăudaţi-L popoare, că S-a preaslăvit!
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind împodobiţi cu Cununile Măririi şi stând înaintea Scaunului lui Dumnezeu şi umplându-vă de Dumnezeiască Lumină, mucenicilor, izbăviţi de întunecimea patimilor pe cei ce săvârşesc cu dragoste Sfântă pomenirea voastră, cea de lumină purtătoare. Citeşte mai departe…
(10 decembrie)
Miniatură din Menologion-ul (Mineiul) împăratului Vasile al II-lea Bulgaroctonul (976-1025), săvârșită în anul 985 la Constantinopol și păstrată în Biblioteca Vaticanului, Roma, Italia
Acesta a trăit pe vremea împăratului Iulian Apostatul. Trecând odată împăratul prin cetatea Ancira (Ankara de astăzi, Turcia), sfântul Ghemel stătu dinaintea sa şi mărturisi cu îndrăznire pe Hristos.
(10 decembrie)
La 10 decembrie, Biserica săvârșește pomenirea sfintei Anghelina, a soțului ei, sfântul Ștefan Brankovici, despotul Serbiei, și a fiului lor Ioan.
Sfânta Anghelina a fost fiica principelui Gheorghe Skanderbeg al Albaniei. Când tânărul despot al Serbiei, Ștefan Brancovici, fu orbit de turci pentru a nu mai putea domni și apoi urmărit pretutindeni pentru a fi ucis, el se refugie în Albania, unde află milă și ocrotire la Curtea principelui Gheorghe. Acolo fu îngrijit de Anghelina, fiica principelui, pe atunci o tânără frumoasă, cu educație aleasă. Astfel se înfiripă dragostea lor. Noblețea sufletului Anghelinei se aplecă asupra rănilor despotului suferind și o iubire evanghelică, binecuvântată, îi uni pentru totdeauna. La puțină vreme se căsătoriră și avură doi fii, Gheorghe și Iovan, ultimul dintre ei fiind tatăl Doamnei Milița Despina, soția sfântului Neagoe Basarab.
Sfânta Anghelina dimpreună cu multpătimitorul său soț și cei doi fii petrecură în amărăciunea surghiunului mai întâi în Albania, apoi în Italia, unde sfântul Ștefan se mută la odihna gătită de Domnul bineplăcuților Săi.
După o vreme sfânta Anghelina îmbrăcă îngereasca haină monahicească la Mănăstirea Kruședol, dăruindu-se pe sine cu totul rugăciunii, faptelor de milostenie, ridicării și refacerii sfintelor locașuri. Soție credincioasă, maică aleasă și creștină desăvârșită, ea primi după vrednicie numele de „maica Anghelina”, așa cum este numită și acum în popor.
Cinstitele sale moaște făcătoare de minuni, împreună cu cele ale sfântului Ștefan, soțul ei, și ale fiilor săi, Maxim și Ioan, odihnesc la Mănăstirea Kruședol (deși o parte din ele au fost risipite de turci). Citeşte mai departe…
(9 decembrie)
Aceasta era din cetatea Armatem, din muntele Efraim. Era căsătorită cu un bărbat din seminţia lui Levi, numit Elcana. Pentru că era stearpă şi nu făcea copii, bărbatul ei își mai luă o femeie, pe Fenana, cu care făcu copii şi se bucură.
Sfânta Ana, ca şi cum nu i-ar fi fost îndeajuns durerea pricinuită de sterpiciunea ei, mai era şi defăimată de bărbat şi de Fenata, de rude şi prieteni. Şi se ruga mult lui Dumnezeu să-i dea copii, însă nu izbuti nimic, deşi împlinea fără trândăvie poruncile Legii. Căci uneori chiar sfinţilor cu anevoie şi cu încetul şi târziu li se împlinesc cererile.
(9 decembrie)
Frescă din veacul al XVI-lea de la Mănăstirea Stavronichita, Sfântul Munte Athos, Grecia
Sfinții și drepții părinți Ioachim și Ana fiind lipsiți vreme de 50 de ani de copii și ajungând la adânci bătrâneți, Arhanghelul Gavriil li se arătă fiecăruia în parte și le vesti că Dumnezeu auzise rugăciunile lor și vor naște o fiică pe care o vor numi Maria.
Atunci sfânta Ana, la plinirea vremii după însoțirea cu bărbatul său, născu o fiică binecuvântată de Dumnezeu și fericită de toate neamurile, pe Sfânta Fecioară Maria, de Dumnezeu Născătoarea. Citeşte mai departe…
Tropar la Praznicul Zămislirii Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana, glasul al 4-lea:
Astăzi legăturile nerodirii de fii se dezleagă; că Dumnezeu auzind pe Sfinţii şi Drepţii Ioachim şi Ana, mai presus de orice nădejde le-a făgăduit lămurit că vor naşte pe Fiica lui Dumnezeu, din care S-a născut Cel Necuprins, Om făcându-Se, poruncind Îngerului să-i strige: Bucură-te cea Plină de har, Domnul este cu tine!
Cântarea 1, glasul 1.
Irmosul:
Cântare de biruinţă să cântăm toţi lui Dumnezeu, Cel Ce a făcut minuni uimitoare cu braţ înalt şi a izbăvit pe Israel, că S-a preaslăvit.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Zămislirea ta, de Dumnezeu Înţelepţită Ana, prăznuim astăzi; că ai zămislit pe Ceea ce a încăput pe Cel Ce nicăieri nu încape, dezlegându-i-se legăturile stârpiciunii. Citeşte mai departe…
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi(de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în Cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.
Că a Ta este Împărăția și puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh.
Doamne miluiește (de 12 ori)
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.
Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru. Citeşte mai departe…
Troparul Sfântului Cuvios Patapie, glasul al 8-lea:
Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea ai urmat lui Hristos; şi lucrând ai învăţat să nu se uite la trup, că este trecător; ci, să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Patapie, duhul tău.
Cântarea 1, glasul al 2-lea
Irmos: Întru adânc a aşternut…
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Patapie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Vrând să laud strălucitele fapte ale vieţii tale luminate, te rog, cuvioase: roagă-te să mi se dăruiască din cer Rază Dătătoare de Lumină, ca să micşoreze norul neştiinţei mele, Sfinte Patapie.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Patapie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cel Ce mai înainte cu Dumnezeiască voie a acoperit în adâncul mării pe egipteni, scoţându-te pe tine ca dintr-o adâncime, din tulburarea lumească, te-a luminat cu cunoştinţe Dumnezeieşti şi te-a arătat stea cu totul luminoasă, părinte cuvioase.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Din dragostea de nepătimire înfrânându-ţi patimile trupului cu frâul sihăstriei, fericite, te-ai arătat preacurat locaş al lui Dumnezeu prin credinţă şi celor înviforaţi, liman de adăpost, Părinte Patapie.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Izbăvitorul, Cel Ce dă lumii izbăvire de blestemul cel de demult din tine Se naşte, Fecioară, făcându-Se Om; Acela a făcut pe Cuviosul Patapie izvor de vindecări tuturor celor ce aleargă către dânsul cu credinţă. Citeşte mai departe…
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Iubiţi credincioşi, în ziua de 8 decembrie, Biserica îl pomeneşte pe Preacuviosul Părintele nostru Patapie şi face şi Înainteprăznuirea zămislirii Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Sfântul Patapie, cinstit astăzi de Biserică, era din Patriarhia Alexandriei şi a toată Africa, din Teba Egiptului şi a trăit în veacul al VII-lea. El este unul din mulţii sfinţi care s-au ridicat dintre monahi, pentru că a îmbrăţişat viaţa călugărească. Putea să n-o îmbrăţişeze. Călugăria nu este o poruncă, ci este un sfat evanghelic. Alta este greutatea unei porunci şi alta greutatea unui sfat. Patapie, alegând viaţa călugărească, a urmat cu scumpătate lui Hristos; şi cine poate povesti posturile sale, privegherile sale, îndelungatele sale rugăciuni şi nevoinţele sale din pustie?
Monahii, mai ales sihaştrii, nu se retrag din lume pentru că urăsc lumea, ci pentru că nu se împacă cu o iubire egoistă, cu o iubire părtinitoare, cu o iubire umbrită de păcat. Citeşte mai departe…
Troparul Sfântului Cuvios Patapie, glasul al 8-lea:
Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea ai urmat lui Hristos; şi lucrând ai învăţat să nu se uite la trup, că este trecător; ci, să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Patapie, duhul tău.
Cântarea 1, glasul al 2-lea.
Irmos: Veniţi, popoarelor, să cântăm…
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Patapie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Îmbrăcatu-te-ai din copilărie, înţelepte, cu Dumnezeiasca Tărie şi Putere de sus, pentru luptele şi ostenelile pustniciei şi te-ai pregătit cu râvnă, Sfinte Părinte Patapie.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Patapie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Lepădând toată viaţa celor trecătoare şi lepădându-te de lume, ai dobândit acum Mărirea cea mai presus de lume, la care ai ajuns prin pustnicie, Înţelepte Patapie.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Astăzi neamul omenesc primeşte Solia zidirii celei din nou şi bunele vestiri ale înfierii, întru zămislirea ta cea mai presus de orice nădejde, Curată. Citeşte mai departe…
În părţile Egiptului este o cetate ce se numeşte Teba, care o înconjură şi o adapă fluviul Nil. Acolo s-a născut acest fericit Patapie, din părinţi creştini, fiind crescut în bună credinţă şi în frica Domnului. Venind în vîrstă desăvîrşită, a trecut cu vederea deşertăciunea lumii acesteia şi, lăsînd casa, părinţii şi prietenii, s-a făcut monah. Ducîndu-se în pustia Egiptului, vieţuia după Dumnezeu, nevoindu-se cu postul, cu rugăciunea şi cu multe feluri de osteneli monahiceşti şi pustniceşti. Făcîndu-se vestit şi începînd a veni mulţi oameni la dînsul şi a-l lăuda pentru viaţa cea plină de fapte bune şi fiind supărat că i se tulbura liniştea – căci era lăudat de gura oamenilor – din această pricină lăsînd părţile Egiptului, a venit la Constantinopol. Aici, făcîndu-şi o colibă aproape de Vlaherna, lîngă zidul cetăţii, s-a închis într-însa şi se odihnea acolo, ca în pustie, neştiut de nimeni, afară numai de singurul Dumnezeu, Care ştie pe cei ce sînt ai Săi, vorbind cu El prin neîncetata rugăciune.
Citeşte mai departe…
Rugaciunile incepatoare, apoi:
Condacul 1
Aparatorule cel mare al dreptei credinte, biruitorule al ereticilor, alauta dogmelor ortodoxe, cel ce ai propovaduit lamurit pe Fiul lui Dumnezeu in cele doua firi, Care S-a intrupat din cea neispitita de nunta, aratandu-Se noua, de o fiinta cu Tatal si vesnic ca si El, si de o fire cu Parintele Sau, cu dulce glas te laudam, cantand tie: Bucura-te, Sfinte Ierarhe Ambrozie!
Icosul 1
Cuvioase Parinte, Preasfintite Ambrozie, cel numit cu numele dulcetii, deschide-mi mie, nepriceputului, cu rugaciunile tale, mintea si limba, spre lauda Preasfintitei Treimi care prin viata ta curata si mai presus de fire a fost preaslavita, precum ai deschis mintile si limbile celor ce te ascultau, ca impreuna cu ei sa graiesc si eu acestea:
Legături:
În salba de mărgăritare a numelor sfinţilor din fiecare zi, la 7 decembrie, se face pomenirea Sfintei Muceniţe Filofteia – Fecioara.
Această frumoasă stâlpare aducătoare de roduri vrednice de împărăţia cerurilor s-a născut pe la 1206 în marea cetate a Târnovei, capitala împărăţiei românilor şi bulgarilor, din sudul Dunării. Părinţii sfintei erau creştini şi se ocupau cu agricultura. Citeşte mai departe…
Sfântul Maxim a fost unul dintre mărturisitorii credinţei ortodoxe împotriva falsei uniri cu romano-catolicii, care a fost semnată la Sinodul de la Lyon (1274) de către Împăratul Mihail al VIII-lea Paleologul şi Patriarhul Ioan Vekkos. Când după moartea împăratului s-a restabilit ordinea în sânul Bisericii Ortodoxe, Sfântul Maxim a fost numit, potrivit dorinţei predecesorului său, Mitropolit a toată Rusia (1283). Mitropolia şi întregul cnezat al Kievului se afla atunci într-o stare jalnică. Din pricina deselor incursiuni tătare, cetatea era numai mormane de ruine, iar ţara Citeşte mai departe…
Troparul Sfântului Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, glasul al 4-lea:
Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Nicolae, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul al 2-lea. Irmos: Întru adânc ai aşternut…
Stih: Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Purtătorule de cunună, stând cu Oştile îngereşti înaintea Scaunului lui Hristos, Preaînţelepte Ierarhe Nicolae, dăruieşte-mi luminarea care să împrăştie întunericul sufletului meu, ca să laud, bucurându-mă, preafericite, pomenirea ta.
Stih: Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Domnul, Cel Ce slăveşte pe toţi cei ce-L slăvesc pe Dânsul, adăpost te-a dat pe tine credincioşilor, care izbăveşti de ispite pe cei ce aleargă la acoperământul tău, Sfinte Nicolae şi te cheamă cu credinţă şi cu dragoste, preamărite. Citeşte mai departe…
(6 Decembrie)
*
Grupul Psaltic TRONOS – Troparul
*
Protopsalt Mihail BUCĂ – Troparul
*
Corul Bisericii Ortodoxe Sf. Ier. Nicolae, San Anselmo (California) – Condacul
Legături:
Cuvânt rostit de către Prea Cuviosul Arhimandrit Gheorghe Kapsanis, egumenul Mănăstirii Grigoriu, în prea sfânta Biserică a Protatului din Sfântul Munte, în Duminica Ortodoxiei (1981), la porunca Sfintei Kinotite, cu prilejul aflării sfintelor moaşte a nou-arătatului Sfinţit Mucenic Cosma, Protosul Sfântului Munte, care a fost spânzurat de latinocugetători.
Harul Sfântului Duh ne-a adunat astăzi din Sfintele Mănăstiri, din Schituri şi din sihăstriile Sfântului Munte, ca să mulţumim şi să slavoslovim pe Atotsfânta şi de viaţă începătoare Treime, pentru aflarea în aceste vremuri de pe urmă a sfintelor moaşte ale Sfinţitului Mucenic Cosma, Protosul Sfântului Munte.
Ne-a adunat şi pentru a prăznui biruinţa Sfintei noastre Credinţe Ortodoxe împotriva tuturor iconomahilor şi a tuturor prigonitorilor ei de peste veacuri, cu mare mulţumire faţă de Domnul pentru preţioasa comoară pe care o avem în această viaţă, credinţa noastră ortodoxă, în care ne-am născut, în care ne-am botezat, în care trăim şi în care nădăjduim cu harul lui Dumnezeu să şi murim. Citeşte mai departe…
Sfantul Sava cel Sfintit s-a nascut la inceputul secolului al V-lea, in jurul anului 438, in vremea imparatului Teodosie cel Mic (403-450), in localitatea Mutalasca, din regiunea Capadocia (Turcia de astazi).
Parintii sai, Ioan si Sofia, l-au crescut pe sfant pana la varsta de cinci ani, dupa care, lasandu-l in grija unui unchi, au plecat, pentru o vreme, in Alexandria, tatal sau fiind comandant militar. La varsta de opt ani, sfantul a imbratisat viata monahala, intrand in Manastirea Sfantul Flavian, aflata in apropiere, unde s-a nevoit vreme de zece ani. Cand s-au intors parintii sai, desi cautau sa-l faca sa se intoarca acasa, sfantul a ales sa continue viata monahala.
Cand a implinit varsta de optsprezece ani, insa, Cuviosul Sava a calatorit la Ierusalim, iar de acolo la manastirea condusa de Sfantul Eftimie cel Mare, praznuit in data de 20 ianuarie, care l-a povatuit catre Cuviosul Teoctist, care conducea o manastire de obste, pentru a se deprinde cu ascultarea, cu smerenia si cu celelalte fapte sfinte.
Se spune ca, atunci cand l-a vazut, Sfantul Eftimie l-a numit pe acesta „copil batran”, fiind tanar cu varsta, dar batran cu intelepciunea si traiul. Sfantul Sava a trait in manastirea condusa de Cuviosul Teoctist pana la varsta de 30 de ani. Citeşte mai departe…
Către tine ca la un adevărat izvor de vindecări şi grabnică tămăduire şi mult-minunată, Sfântă Fecioară Mare Muceniţă Varvara, noi, ticăloşii, scăpăm, şi către sfântul tău chip cu nevoinţă căzând, ne rugăm: vezi rănile păcatelor noastre cele de peste tot trupul; vezi neputinţa sufletelor noastre şi pe acestea cu obişnuita învăţătură a milosârdiei tale şi cu bună silinţă vindecă-le degrabă.
Ia aminte la glasul rugăciunii noastre, nu trece cu vederea suspinele aduse din ticăloasele noastre inimi şi ascultă strigarea noastră, ca ceea ce eşti singura noastră scăpare, care ai închipuit prin trei ferestre pe Preasfânta cea deofiinţă şi nedespărţită Treime în baia părintească ce ţi se zidea. Pe Aceea roag-O pentru noi, păcătoşii şi netrebnicii robii tăi, ca să ne miluiască acum şi în ziua morţii noastre. Citeşte mai departe…
După obişnuitul început, se zice:
Troparul Sfintei Mari Muceniţe Varvara, glasul al 4-lea:
Pe Sfânta Varvara să o cinstim, că a sfărâmat cursele vrăjmaşului şi ca o vrăbioară s-a izbăvit din ele, cu ajutorul armei crucii, preacinstită.
Condacele şi Icoasele:
Condacul 1
Ţie, celei alese de Dumnezeu din neamul slujitorilor de idoli şi chemate în limba sfântă ca să ajungi mireasa lui Hristos, noi, cei ce ne izbăvim prin tine din multe feluri de răutăţi şi neputinţe, cântări de mulţumire şi de laudă îţi aducem, Sfântă şi întru tot lăudată Mare Muceniţă; iar tu, având îndrăzneală către Domnul, din toate nevoile ne slobozeşte, ca neîncetat să cântăm ţie: Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînţeleaptă a lui Hristos! Citeşte mai departe…
Troparul Sfintei Mari Muceniţe Varvara, glasul al 4-lea:
Pe Sfânta Mare Muceniţă Varvara să o cinstim; că a sfărâmat cursele vrăjmasului şi ca o vrăbioară s-a izbăvit dintr-însele, cu ajutorul Armei Crucii, Preacinstita.
Cântarea 1, glasul al 2-lea
Irmos: Întru adânc a aşternut…
Stih: Sfântă Mare Muceniţă Varvara, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
O, Preasfântă Treime Cinstită, mai presus de toate, Ceea Ce dai robilor Tăi darul cel mai presus de gând, insuflă în mintea mea cea întunecată Raza Cea de Lumină Purtătoare, ca să laud pe Sfânta Muceniţă a Ta Varvara, cea pururea fericită. Citeşte mai departe…
În vremea împărăţiei lui Maximian păgînul, împărat al Romei, era în părţile răsăritului un oarecare om de neam bun, bogat şi slăvit, cu numele de Dioscor, cu obicei şi cu credinţă de elin, care vieţuia în Iliopoli. Acela avea o fiică, anume Varvara, pe care o păzea ca lumina ochilor, pentru că nu avea alt fiu, decît numai pe ea şi care, cu vîrsta, s-a făcut foarte frumoasă la faţă, încît nu era nici o fecioară care să-i semene cu frumuseţea, în toate hotarele acelea. Din această pricină, tatăl său a zidit un turn înalt, cu mare meşteşug, iar pe turnul acela a făcut case frumoase şi în ele a închis pe fiica sa, Varvara, rînduindu-i acolo femei purtătoare de grijă şi slujnice, fiindcă murise mama ei. Aceasta a făcut-o pentru ca să nu fie văzută frumuseţea fiicei sale de către poporul cel simplu şi de neamul de jos, căci socotea că nu sînt vrednici ochii unor asemenea oameni, a vedea faţa cea prea frumoasă a fiicei sale.
Deci vieţuind fecioara întru acele palate înalte de pe turnul acela, se mîngîia privind de sus la zidirea lui Dumnezeu cea dintru înălţime, ca şi la cea de jos, la lumina cerului şi la frumuseţea pămîntului. Odată privind spre cer şi luînd seama la strălucirea soarelui, la alergarea lunii şi la frumuseţea stelelor, a zis către păzitoarele care petreceau împreună cu dînsa şi către slujnice: „Cine le-a făcut pe acestea?”. Aşijderea, căutînd şi la frumuseţea cea de pe pămînt, la verdeaţa cîmpului, la pomi, la grădini, la munţi şi la ape, întreba: „A cui mînă a zidit toate acestea?”, iar cele ce-i stăteau înainte i-au zis: „Toate acestea le-au zidit zeii”. Citeşte mai departe…
Troparul Sfântului Cuvios Ioan Damaschin, glasul al 8-lea:
Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curăţiei şi luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Sfinte Părinte Ioan, înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul al 2-lea. Irmos: Întru adânc a aşternut…
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Laude voind a-ţi aduce, aş avea nevoie de glasul tău cel dulce ca mierea, cuvioase, prin care ai luminat cu cântări, Părinte Ioan, Biserica Ortodoxă, care prăznuieşte pomenirea ta. Citeşte mai departe…
LA VECERNIA MICĂ:
La Doamne, strigat-am… Stihirile pe 4, glasul al 4-lea
Podobie: Dat-ai semn…,
Dorul după Dumnezeu te-a însufleţit încă din pruncie Cuvioase Părinte Gheorghe, că ai fost ales din pântecele maicii tale să-I urmezi lui Hristos, Căruia te-ai făcut ascultător credincios şi neadormit rugător.
(de două ori).
Toată deşertăciunea lumii ai părăsit şi ai urmat Domnului, nevoindu-te în muntele Athosului, unde ai dobândit pacea sufletului, Părinte de Dumnezeu înţelepţite.
Cine va spune ostenelile tale fericite Părinte prin care ai dobândit cele nemuritoare, că următor fiind Stăpânului tău cununa sfinţeniei ai dobândit de la Dansul. Citeşte mai departe…
*
VIAŢA ŞI NEVOINŢELE
Preacuviosul Părintele nostru Gheorghe Arhimandritul, sau Gheorghe Ardeleanul, cum mai este cunoscut din unele însemnări, era de neamul său român din Transilvania şi a păstorit obştea monahilor de la mănăstirea Cernica, de la 1 septembrie 1781 până la 3 decembrie 1806, când a fost chemat de Domnul la cele veşnice, numărându-se şi el în ceata marilor nevoitori şi îndrumători ai monahismului nostru.
Fiind înzestrat de Dumnezeu cu o viziune clară asupra înaltei trăiri religioase, câştigându-şi ascultarea şi smerita cugetare călugărească prin rugăciune neîntreruptă şi osteneli neprecupeţite, devenind stareţ şi organizator al vieţii de obşte la mănăstirea Cernica, la Căldăruşani şi, în mod indirect, la Curtea de Argeş, Cuviosul Gheorghe a luminat şi luminează ca un astru pe cerul vieţii monahale reorganizate de el şi de ucenicii săi. Citeşte mai departe…
Nu ştim când şi unde se născu sfântul Sava, se cunoaşte numai că fu unul dintre primii ucenici ai sfântului cuvios Serghie de Radonej (pomenit la 5 iulie, 7 iulie şi 25 septembrie, al cărui chip poate fi aflat aici, clic).
Iubea înfrânarea şi privegherea, iar în faţa oamenilor trecea drept un nerod şi un neştiutor, deşi înţelepciunea sa stătea mult desupra celor ce se socoteau înţelepţi. Venea la biserică înaintea tuturor şi ieşea ultimul, iar din pricina umilinţei cu care stătea la slujbe adesea lăcrima, spre minunarea părinţilor din lavră.
În anul 1391, plecând la cele veşnice sfântul Serghie, egumenul lavrei, fu înlocuit de sfântul Nicon (pomenit la 17 noiembrie, al căru chip poate fi aflat aici, clic), însă acesta fiind iubitor de linişte, renunţă curând la egumenie şi se închise într-o chilie retrasă. Fraţii, văzându-se fără ocârmuitor, îl rugară stăruitor pe sfântul Sava, iar acesta se lăsă înduplecat, ocârmuind o vreme mănăstirea. Până când cneazul Iurii Dimitrievici Zvenigorodski, care devenise ucenic al sfântului Sava, din dorinţa de a-l avea mai aproape de dânsul îl rugă pe sfântul părinte să vină şi să se sălăşluiască în Zvenigorod. Iubitor de linişte şi împovărat de vrednicia de egumen, primi şi se sălăşlui în pustia de pe dealul Storojevo.
Ajungând pe deal, bucuros de frumuseţea naturii din preajmă, căzu dinaintea icoanei Maicii Domnului pe care o luase cu sine şi se rugă fierbinte cerând binecuvântarea Împărătesei Cerului pentru a se statornici acolo. Apoi, cu ajutorul cneazului ridică o biserică închinată Naşterii Maicii Domnului, făcându-şi o chilie mică la puţină depărtare de aceasta. Citeşte mai departe…
care se prăznuieşte de către Sfânta Biserică în ziua de 3 decembrie
Aproape este ziua cea mare a Domnului, aproape este şi zoreşte întruna [Sofonie 1:14]
INTRODUCERE
Sfântul Prooroc Sofonie [Zephania] a fost fiul lui Cuşi, fiul lui Ghedalia, fiul lui Amaria, fiul lui Iezechia, în zilele lui Iosia, fiul lui Amon, regele lui Iuda [Sofonie 1:1]. El era din neamul patriarhului Simeon, fiul lui Iacov şi al Liei. S-a născut în Muntele Savarata, cu aproximativ 600 de ani înainte de întruparea Domnului. Autorii Sinaxarului opinează că numele lui ar însemna ,,văzător’’ sau ,,cunoscător al tainelor lui Dumnezeu’’[1]. În fapt, etimologia numelui său a făcut subiectul a numeroase discuţii. Unii observă faptul că numele (Zephania, în forma lui ebraică) conţine rădăcina sapan sau zaphan, ,,a ascunde, a ocroti, a scuti’’, precum şi sufixul teoforic yah, pentru ,,Yahwe’’- de unde semnificaţiile posibile: ,,Yahwe a ascuns’’ sau ,,Yahwe a ocrotit’’. Alţii pornesc de la observaţia că numele s-ar putea trage de la rădăcina ţaphah, ,,a veghea’’, plus sufixul yah, de unde o altă interpretare posibilă:,,veghetorul lui Yahwe’’. Fericitul Ieronim (cca 342-420) derivă numele profetului de la ţaphah şi îl traduce prin speculator et arcanorum Dei cognitor (lat.). Septuaginta redă numele profetului sub forma de ,,Sofonie’’ numărându-l al nouălea în lista Prorocilor mici [2].
3 decembrie
Troparul Sfântului Prooroc Sofonie, glasul al 2-lea:
A proorocului Tău, Doamne, Sofonie pomenire prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul al 6-lea.
Irmosul:
După obişnuitul început, se zice:
Troparul Sfântului Porfirie Kafsokalivitul:
După cum pe pământ te rugai pentru tămăduirea neputinţelor şi pentru iertarea păcatelor noastre, tot astfel şi acum roagă-te în ceruri, părinte Porfirie, şi roagă-L pe Hristos Dumnezeul nostru să mântuiască sufletele noastre.
Condacele şi Icoasele:
Condacul 1
Pe Părintele nostru Porfirie, făcătorul de minuni, care a împărţit mană din pustia binecuvântată a Sfântului Munte celor ce flămânzeau în pustia duhovnicească a lumii, veniţi să îl lăudăm, binecredincioşilor, şi pentru rugăciunile pe care le înalţă Domnului pentru mântuirea neamului creştinesc să îi mulţumim cântându-i: Bucură-te, Părinte Porfirie, biserică vie a lui Dumnezeu! Citeşte mai departe…
Legături:
* * *
Parintele Porfirie, in lume Evanghelos Bairaktaris, se tragea din Evvia. S-a nascut in anul 1906, in satul Sf. Ioan din Karystia, din parinti saraci. De la varsta de 10 ani a fost nevoit sa lucreze la o bacanie in Pireu. Pe cand avea 12-14 ani a citit cu mare atentia viata Sf. Ioan Kalivitul si, fiind atras de invataturile sale, a incercat sa le urmeze in viata. Astfel s-a incredintat iubirii lui Hristos si, parasindu-si pe ascuns satul, s-a dus la Kafsokalivia la Sfantul Munte, pentru a-si pune in aplicare inaltele idealuri.
Legat de acest moment, noteaza urmatoarele in ‘testamentul duhovnicesc’: “De mic copil ma aflam tot in pacate, caci tatal meu, fiind saraci, plecase in America, sa lucreze la canalul Panama pentru noi, copiii sai, pe cand pasteam vitele, citeam silabisind viata Sfantului Ioan Kalivitul. Si l-am indragit mult pe Sfantul Ioan si ma rugam indelung ca un copil de doisprezece-cincisprezece ani cred, nu-mi mai amintesc bine. Si, vrand sa-l imit, cu foarte multa lupta am plecat de la parintii mei pe ascuns si am ajuns la Kafsokalivia la Sfantul Munte si am intrat in ascultare la doi Batrani ce erau frati buni, Pantelimon si Ioanichie. S-a intamplat sa fie foarte evlaviosi si plini de virtuti, asa ca i-am indragit foarte si, de aceea, cu rugaciunile lor, faceam deplina ascultare. Acest lucru m-a ajutat foarte mult si simteam o mare iubire pentru Dumnezeu.” Citeşte mai departe…
Arhimandritul Ambrozie Lázaris (1912-2006), duhovnic al Sfintei Mănăstiri a Maicii Domnului Gavriótissa Dadíou, precum și a mii de creștini de prin toate părțile Greciei, a fost una din cele mai sfinte figuri ale vremurilor noastre. Ajuns la adânci bătrâneți, a fost îngrijit în ultimii ani ai vieții de către mica comunitate a mănăstirii, până pe 2 decembrie 2006, când s-a mutat la Domnul.
O mulțime de oameni veniți din toate părțile țării au luat cu asalt mănăstirea Dadíou, zeci de clerici și monahi, precum și înalți demnitari de stat au participat, cu toții, la slujba înmormântării, pentru a-și exprima respectul și iubirea față de Gheronda. Cu toții erau pătrunși de lumina pe care o împrăștia în jurul său sfântul și de sentimentul «tristei bucurii», care îi caracterizează pe creștinii adevărați în aceste clipe amare ale morții. Părintele Ambrosie a fost izvor de mireasmă aghioritică a lui Hristos în lume, care a izvorât «apa cea vie» a Duhului, răcorind sufletele celor înfometați și însetați de dreptate. Mănăstirea istorică a Maicii Domnului Dadíou din Amfíkleia a ajuns renumită tocmai datorită lui, iar Sfânta Mitropolie de Fthiótida, nu numai în regiunea Lokrída, ci pe întregul cuprinsul ei, a fost stropită cu izvorul spiritualității sale simple și autentice. Citeşte mai departe…
2 Decembrie
…Un adevărat prooroc al lui Dumnezeu este sfântul pe care-l sărbătorim pe 2 decembrie, Avacum, unul din proorocii Vechiului Testament, ale căror profeţii alcătuiesc toate la un loc pe cei doisprezece profeţi.
Avacum s-a născut şi a activat în secolul al 7-lea înainte de Hristos. Aparţinea unei familii rurale. Când odată, vara, muncitorii lucrau în ţarini şi secerau semănăturile, părinţii lui l-au trimis la amiază în ţarini, ca să le ducă de mâncare. Dar în timp ce Avacum mergea spre ţarină, s-a întâmplat ceva uimitor: un înger l-a luat, l-a ridicat pe sus şi l-a dus în Babilon, ca să-i dea de mâncare lui Daniel care era întemniţat. Să nu vi se pară de necrezut! Dacă omul a găsit mijloacele de a zbura în aer şi în puţin timp să ajungă dintr-o parte a Pământului în alta, cu atât mai mult Dumnezeu, Cel Atotînţelept şi Atotputernic, poate, dacă vrea, să-l mute pe om dintr-un loc în altul. Nimic nu este cu neputinţă la Dumnezeu.
Avacum a scris proorocii, care se păstrează ca Proorociile lui Avacum în Vechiul Testament. Foarte grea a fost epoca în care a trăit Avacum. Avu loc o mare tulburare a popoarelor din Orient. Oamenii care trăiau în acea epocă în Ţara Sfântă nu mai aveau credinţa fierbinte a strămoşilor lor. Trei categorii de oameni erau: cei care îi nedreptăţeau pe ceilalţi, cei care dispreţuiau cuvântul lui Dumnezeu şi cei care erau deznădăjduiţi. Avacum, prin proorociile sale, adresează un cuvânt oamenilor din toate aceste trei categorii. Citeşte mai departe…
care se prăznuieşte de către Sfânta Biserică în ziua de 2 decembrie
Vestind lumii cea de la amiazăzi venirea lui Dumnezeu din Fecioară, Avacume, deDumnezeu grăitorule, şi auzirea de la starea străjii celei Dumnezeieşti, de la îngerul cel purtător de lumină, ai vestit lumii Învierea lui Hristos. Pentru aceasta cu veselie strigăm ţie: Bucură-te, frumseţea cea luminată a prorocilor.[1]
Troparul Sfântului Prooroc Avacum, glasul al 2-lea:
A proorocului Tău, Doamne, Avacum pomenire prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul al 4-lea.
Irmosul:
Cânta-voi Ţie, Doamne, Dumnezeul meu, că ai scos pe popor din robia Egiptului şi ai acoperit pe Faraon cu carele şi cu puterea lui.
Stih: Sfinte Proorocule Avacum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Înţelepţeşte-mă, Doamne, Dumnezeul meu, ca să laud pe Dumnezeiescul Tău Prooroc Avacum şi luminează, Bunule, inima mea cu harul Tău.
Stih: Sfinte Proorocule Avacum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Până când, Doamne, zice Proorocul, voi striga către Tine şi nu mă vei auzi? Şi pentru ce mi-ai arătat nelegiuirea judecătorilor?
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Izbăveşte, proorocule, de primejdii şi de nevoi cumplite, cu rugăciunile tale, pe cei ce cu evlavie săvârşesc cinstită pomenirea ta.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Dumnezeu Cel Preasfânt S-a arătat, la plinirea vremii, făcându-Se Om din tine, Născătoare de Dumnezeu, ca să mântuiască pe om. Citeşte mai departe…
(2 decembrie)
Acest cuvios părinte se nevoi în marea Lavră a Peşterilor, având viaţă sfântă şi bineplăcută Domnului. După o vreme, mult bolind, muri. Fraţii îi îngrijiră trupul, însă din negrijă, acesta rămase două zile neîngropat. Atunci noaptea se făcu arătare egumenului, zicându-i:
– Omul lui Dumnezeu, Atanasie, zace de două zile neîngropat şi tu nu bagi de seamă.
Iar a treia zi egumenul veni dimpreună cu fraţii pentru a-l îngropa, însă îl aflară şezând şi plângând.
Înspăimântaţi, îl întrebară:
– Cum ai înviat şi cei ai văzut sau ai auzit?
Iară el nu le răspunse decât atât:
– Să aveţi ascultare către egumen, pocăiţi-vă în tot ceasul şi vă rugaţi Domnului Iisus Hristos şi Preacuratei Lui Maici, şi cuvioşilor părinţi Antonie şi Teodosie, ca să vă săvârşiţi viaţa voastră bine şi să vă învredniciţi a fi îngropaţi aici în peşteră, împreună cu sfinţii părinţi. Pentru că aceste trei lucruri sunt mai mari decât toate faptele cele bune. Şi dacă cineva va ajunge să săvârşească acestea toate după rânduială, fericit va fi, dar să nu se înalţe cu mintea. Iar mai mult să nu mă întrebaţi, ci vă rog, iertaţi-mă.
Acestea ziscând, intră în peşteră şi, astupându-şi uşa după sine, petrecu acolo 12 ani, neieşind nicăieri, încât niciodată nu văzu soarele. Şi plângea neîncetat ziua şi noaptea, gustând puţină pâine şi apă la două zile, iar în toţi anii aceia nu grăi nimănui nimic.
Apoi, când fu să se mute la Domnul, chemă pe toţi fraţii şi le zise aceleaşi cuvinte, pentru ascultare şi pocăinţă. Şi adormi în pace, fiind aşezat cu cinste în peştera în care se nevoise.
Iar după adormire, adeveri sfinţenia sa prin facerea de minuni. Căci unui frate, anume Vavila, fiind bolnav de şale de mulţi ani, i se arătă cuviosul Atanasie îndemnându-l:
– Vino la mine şi te voi vindeca!
Iar acesta fiind dus la moaştele cuviosului părinte şi sărutând trupul lui, îndată se tămădui.
De atunci pricepură toţi că acest cuvios părinte Atanasie este fericit şi plăcut lui Dumnezeu. Citeşte mai departe…
2 decembrie
Sfîntul prooroc Avacum era din seminţia lui Simeon, feciorul lui Asafat, din părţile Iudeii, şi pentru viaţa sa cea plină de fapte bune a primit de la Dumnezeu darul proorocirii. El a proorocit despre robia Ierusalimului, despre pustiirea bisericii şi luarea poporului în robie şi a plîns foarte mult văzînd mai înainte nevoile ce aveau să vie asupră-i. Iar cînd a venit Nabucodonosor, împăratul haldeilor cu puterea sa asupra Ierusalimului, atunci Avacum a fugit în pămîntul ismailitenilor şi a fost pribeag în pămînt străin. Iar după robia Ierusalimului, întorcîndu-se Nabucodonosor în ale sale, s-a întors şi Avacum în ţara sa, arînd pămîntul şi slujind secerătorilor în vremea secerişului.
Odată el a făcut fiertură şi a dumicat pîine în vas şi a zis către cei din casă: „Eu mă duc departe şi de voi zăbovi, voi să duceţi pîine secerătorilor”. Acestea zicînd, a ieşit din casă şi i s-a arătat îngerul Domnului pe cale şi i-a zis: „Avacume, du prînzul pe care-l ai, lui Daniil în Babilon, în groapa cu lei”. Şi apucîndu-l îngerul Domnului de creştet l-a ridicat de părul capului şi l-a dus în Babilon deasupra gropii, în sunetul duhului său, în depărtare de două mii două sute şaizeci şi cinci de stadii şi a strigat Avacum zicînd: „Daniile, Daniile, primeşte prînzul pe care ţi l-a trimis ţie Dumnezeu”. Şi Daniil a zis: „Ţi-ai adus aminte de mine, Dumnezeule şi n-ai lăsat pe cei ce Te iubesc pe Tine”. Şi sculîndu-se Daniil a mîncat. Iar îngerul lui Dumnezeu iarăşi a pus pe Avacum la locul lui în pămîntul iudaic. Citeşte mai departe…
Legături:
I CASA PARINTEASCA
Fericitul întru pomenire, Arhimandritul Cleopa Ilie, părintele nostru duhovnicesc, s-a născut în comuna Sulita, judetul Botosani, la 10 aprilie, anul 1912.
Părintii săi, Alexandru si Ana Ilie, au fost un exemplu viu de trăire crestină, fiind iubitori de Dumnezeu, de biserică si de copii. Nu lipseau niciodată de la sfintele slujbe, făceau milostenie, se rugau mult împreună cu copiii, si duceau o viată curată si bineplăcută lui Hristos. Casa lor era ca o biserică, asa cum povestea si Părintele Cleopa: ”Aveam o cameră toată numai cu icoane. Un fel de paraclis. Acolo ne rugam. Chiar si la miezul noptii ne sculam si făceam rugăciuni”. Nu se auzea între ei de înjurături, betie, desfrâu, judecăti pentru avere si avorturi, ci viata de zi cu zi curgea lin ca o apă dulce de izvor, căci asa se mostenea din mosi-strămosi si asa era traditia crestină în partea locului. Citeşte mai departe…
Troparul Sfântului Prooroc Naum, glasul al 2-lea:
A proorocului Tău, Doamne, Naumpomenire prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul al 5-lea.
Irmosul:
Pe cal şi pe călăreţ în Marea Roşie i-a surpat Hristos, Cel Ce a sfărâmat războaiele cu braţ puternic şi pe Israel l-a izbăvit, pe cel ce cânta cântarea de biruinţă.
Stih: Sfinte Proorocule Naum, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Sfinte Proorocule Naum, de Dumnezeu insuflate, bucurându-ne, fericim darul cel Dumnezeiesc al minţii tale, celei primite de la Dumnezeu şi luminate de harul Lui; o, de Dumnezeu insuflate! Citeşte mai departe…
(1 decembrie)
*
Sfântul Filaret se născu pe la anul 780 în Paflagonia (Turcia de astăzi) din părinţi de neam bun. La plinirea vârstei îşi luă după lege femeie şi se îndeletnicea cu lucrarea pământului, din care-şi agonisea cele de trebuinţă familiei sale şi făcea milostenie săracilor. Drept aceea alergau la dânsul cu sârguinţă toţi săracii, având trebuinţă de ceva de la dânsul: de haine, hrană, bou, cal ori asin, sau orice fel de lucru, şi toţi primeau îndestulându-se în trebuinţa lor.
Însă din pizma diavolului, ajunse pururea pomenitul Filaret la o atât de mare sărăcie, ca odinioară Iov, încât era lipsit chiar de hrana cea de toate zilele. În toată această vreme însă sfântul Filaret nu încetă milostenia, mai degrabă lipsindu-şi familia sa de cele sărace care le mai rămăseseră.
Dumnezeu, Purtătorul de grijă a toate, nu îl lăsă să se zbată până în sfârşit în lipsă şi rândui ca fiul împărătesei Irina, Constantin, să se căsătorească cu cu nepoata sfântului Filaret, Maria. Mai apoi, Dumnezeu rândui ca şi sfântul Filaret să fie cinstit cu dregătoria de consul şi să ajungă stăpân peste multe bogăţii, din care le împărţi după obicei cu îmbelşugare săracilor.
Milostivul Filaret spunea:
– Dumnezeu ştie nevoia fiecărui om care cere, El precum voieşte, aşa să rânduiască mâna celui ce dă milostenie.
Când fericitul Filaret cunoscu apropierea sfârşitul său, chemă toate rudele sale şi le prezise cele aveau să se întâmple fiecăruia. Mai adăugă şi aceste cuvinte vrednice de pomenire:
– Sa nu uitaţi, fiilor şi rudeniilor, iubirea de săraci! Să cercetaţi pe bolnavi şi pe cei din închisori! Să apăraţi pe văduve şi pe orfani! Să nu poftiţi lucrurile altora! Să nu lipsiţi de la slujbele şi de la liturghiile Bisericii! Şi ca să spun pe scurt, să nu încetaţi a face ceea ce m-aţi văzut pe mine făcând. Citeşte mai departe…
*
Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui, a zis Domnul nostru Iisus Hristos. Cuvîntul acesta s-a împlinit cu fericitul Filaret cel milostiv, care, pentru mila cea multă ce avea pentru săraci, a dobîndit de la Domnul mare milă şi răsplătire bogată în veacul acesta de acum şi în cel ce va să fie, precum se va povesti în fericita viaţă a lui.
În părţile Paflagoniei, într-un sat ce se numea Amnia, vieţuia acest fericit Filaret, fiind de neam bun, din părţile Galatiei; pe tatăl său îl chema Gheorghe, iar pe mama sa Ana. De la aceştia, din copilărie, a învăţat credinţa cea bună şi frica Domnului, sporind în întreaga înţelepciune şi în toată înfrumuseţarea vieţii celei pline de fapte bune. Ajungînd în vîrstă desăvîrşită şi-a luat soţie cinstită, de bun neam şi bogată, al cărei nume era Teozva, care adusese din casa părinţilor săi multă avere în casa lui. Şi a avut trei copii: un fiu, întîiul născut, cu numele Ioan şi două fiice, anume: Ipatia şi Evantia. Citeşte mai departe…
Troparul Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, glasul 1:
Fiu al Galileei şi frate al lui Petru, dintre pescari în soborul Apostolilor întâi ai fost chemat, Andrei cel minunat, iar de la mormântul tău din Patra chemi popoarele la Dumnezeu şi atunci ne-ai umplut de bucurie când în România iarăşi ai venit, unde pe Hristos Domnul L-ai propovăduit.
Cântarea 1, glasul 1
Irmos: Dreapta Ta cea purtătoare…
Stih: Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Sufletul meu cel tulburat de gânduri şi de cuvinte, curăţeşte-l cu Dumnezeiescul har, care s-a sălăşluit întru tine, propovăduitorul lui Hristos, Apostole Andrei. Ca ţie curat să izvorăsc cântare vrednică. Citeşte mai departe…
După obişnuitul început, se zice:
Troparul Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, glasul al 4-lea:
Cel ce ai fost dintre Apostoli mai întâi-chemat şi lui Petru frate adevărat, Stăpânului tuturor, Andrei, roagă-te, pace lumii să dăruiască şi sufletelor noastre mare milă.
Condacele şi Icoasele:
Condacul 1
Pe ucenicul cel întâi chemat şi următorul Pătimirilor lui Hristos, pe Andrei apostolul, fratele lui Petru, să-l lăudăm credincioşii, că pe cel ce pe păgâni din înşelăciune i-a întors la botez. Pentru aceasta îi cântăm: Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!
Icosul 1
Sufletul meu cel tulburat de gânduri şi de cuvinte rele curăţeşte-l cu dumnezeiescul tău dar, care s-a sălăşluit întru tine, propovăduitorul lui Hristos Andrei, ca, fiind curat, cântare vrednică să izvorască aşa: Citeşte mai departe…
*
Acest minunat părinte, trimis de Dumnezeu ca un apostol, pentru a aduce nădejde şi pace neamului românesc ortodox, oprimat şi umilit, din Ardeal, a strălucit în veacul al XIX-lea ca o lumină, pe care vânturile şi furtunile nu au reuşit să o stingă.
S-a născut din părinţi temători de Dumnezeu, proveniţi din aromânii locuitori în Peninsula Balcanică. Familia Şaguna, în care, din voia lui Dumnezeu, a venit pe lume Anastasiu, viitorul Mitropolit al Ardealului, se aşezase în oraşul Mişcolţ, în nord-estul Ungariei. Vrednica sa mamă, Anastasia, a dat numele ei pruncului născut în 20 decembrie 1808. Simţea cu duhul că, aşa cum Naşterea Domnului anunţă deja praznicul Învierii, tot aşa şi Anastasiu, fiul ei, primind numele Învierii, în Ajunul Crăciunului, avea să aducă învierea Ortodoxiei neamului românesc din care făcea parte.
După moartea timpurie a tatălui său, trecut la catolicism, mama sa, Anastasia Şaguna, s-a găsit în faţa necazurilor vieţii cu trei copii: Evreta, Ecaterina şi Anastasiu, încredinţaţi unor aşezăminte de educaţie catolice. Anastasia şi-a crescut însă cu dârzenie exemplară copiii în duhul Ortodoxiei. Astfel că la vârsta de 18 ani toţi cei trei copii ai ei au făcut cerere oficială de reprimire în Biserica străbună. Ortodoxia viitorului mare ierarh este opera credincioasei sale mame, Anastasia. Ziua de 29 decembrie 1826, când Anastasiu Şaguna şi-a declarat, în limba latină, hotărârea de a redeveni ortodox, e tot atât de memorabilă pentru istoria Bisericii Ortodoxe ca şi ziua naşterii lui. Citeşte mai departe…
Sfântul Andrei mai este cunoscut și sub numele de Apostolul românilor, datorită propovăduirii Evangheliei în țara noastră – Sciția Mică – teritoriul Dobrogei de azi. El a predicat Evanghelia mai întâi la Ierusalim, apoi în Iudeea, în Galileea, în Samaria, în Asia Mica (Turcia de azi), în Sciția Mică (Dobrogea de azi),în Sciția Mare (teritoriul Ucrainei de azi) și apoi în Grecia și a murit martir în orașul Patras. Sunt multe mărturiile despre prezența Sfântului Andrei la noi. Primul român care a vorbit despre lucrarea sa misionară la noi a fost Sfântul Mitropolit Dosoftei în lucrarea „Viața si petrecerea sfinților”.
După binecuvântarea preotului, se citeşte Psalmul 142, apoi se cântă Dumnezeu este Domnul …
Tropar glasul al 4-lea:
Podobie: Cel ce te-ai înălţat…
Sfinţite Noule Mucenice Filumene, al Bisericii lui Hristos pătimitorule, podoabă sfântă a Fântânii lui Iacov, pe cei ce te laudă umple-i de bucurie şi dăruieşte-le tămăduire şi putere sufletească, să calce cursele celui viclean, căci tu, în vremurile din urmă, viaţa ţi-ai jertfit-o. Citeşte mai departe…
Legături :
1. Generalităţi
Oamenii care au oferit faptic mărturia credinţei ortodoxe au reprezentat puncte de referinţă pentru poporul nostru şi exemple de urmat. Mai ales în timpul ocupaţiei turceşti, au fost mii de oameni care au înfruntat moartea cu mult curaj, întărind prin jertfa lor sfântă spiritul luptei pentru eliberare naţională. Între aceştia au fost şi ciprioţii Polidor († 1794), Gheorghe († 1752) şi Mihail († 1835), la care se adaugă jertfa celor treisprezece mucenici din Kandara, din perioada ocupaţiei francilor, care au căzut omorâţi de catolici († 1231). Singurul imbold al sfinţilor mucenici era dragostea faţă de Hristos şi faţă de aproapele. Semnele care au însoţit moartea acestora nu numai că i-au convins pe oameni de intrarea lor în rândul sfinţilor mucenici, dar le-au oferit încă o dată dovada tăriei credinţei lor, fapt care le dădea mai multă putere de a lupta împotriva cotropitorilor.
Tema mucenicilor nu este numai istorică, ci mai ales de ordin duhovnicesc, deoarece influenţează conştiinţa credincioşilor de-a lungul veacurilor. Un exemplu în acest sens este şi jertfa arhimandritului Filumen, în spaţiul Patriarhiei Ierusalimului. Citeşte mai departe…
alcătuită de dr. Haralampos M. Busia
LA VECERNIA MICĂ
După psalmul de la început, la Doamne, strigat-am…, se pun stihirile pe 4, glasul al 4-lea:
Podobie: Ca pe un viteaz …
Vlăstarule al Oruntei, înfrumuseţarea Ciprului şi întărirea cea nouă a Bisericii Sionului, Filumene cel cu totul înţelept, strălucit lăudându-te, strigăm: preabunule sfinţit pătimitor, nu înceta rugând pe Hristos să ne izbăvească de răutatea înşelătorului pe noi, cei ce ne rugăm ţie.
Ca pe o comoară preacinstită, Sfinte, trupul tău cel nestricat l-au mutat din mormânt, plin fiind de harul Sfântului Duh, şi l-au adus la Sion, prea lăudate purtătorule de chinuri, Filumene, ca, închinându-ne lui totdeauna cu evlavie, să dobândim harul cel revărsat printr-însul. Citeşte mai departe…
Nu vă puteţi închipui ce am simţit când ni l-au dat în primire făcut bucăţele, purtând urmele martiriului. Cinci zile îl ţinuseră în frigider. Când am început să îl îmbrac – pentru că ceilalţi nu puteau, nu sufereau să-l vadă din pricina rănilor pe care le avea –, i-am vorbit ca şi cum ar fi fost viu: „Gheronda al meu, acum să mă ajuţi să te îmbrac, deoarece vezi că sunt singur”. Când am început să-i pun flanela, îndată şi-a coborât singur o mână. Tot aşa a făcut şi cu cealaltă şi de asemenea cu picioarele. I-am strâns picioarele, ca să-l îmbrac, şi când am terminat şi le-a întins singur…
La locul de închinare al Samarinencei, unde s-a petrecut şi tragicul eveniment, arhimandritul aghiotafit Filumen a slujit doi ani şi a făcut demersuri pentru terminarea bisericii. De obicei stătea la locul său „de pază”, împreună cu paznicul locului de închinare, un arab ortodox, care în acea după amiază de 29 noiembrie 1979 nu era prezent, căci închisese şi plecase. Astfel, Părintele Filumen a rămas singur în lăcașul de închinare. La ceasul Vecerniei a coborât scările şi se afla în biserică, adică în Locul Fântânii, unde, îmbrăcat cu epitrahilul, săvârşea slujba. Nu ştim dacă a apucat sau nu să o termine. Atunci, pe neaşteptate, a primit nemilosul topor. Se poate deduce că ucigaşii au acţionat după un plan şi în mod programat, pentru a-şi atinge cu uşurinţă scopul, aşa cum s-a şi întâmplat. Să notăm că la vremea aceea cădea o ploaie torenţială, fapt ce le-a înlesnit criminalilor lucrarea.
Între călugării irlandezi doritori de „a străbate întregul pământ” pentru Hristos, alături de Columba, Columban, Chilian, Gall, se află şi sfântul amintit astăzi, Virgil, apostol al Carintiei, provincie în Austria de Sud, patron al oraşului Salzburg. S-a născut la începutul secolului al VIII-lea, în Irlanda, a fost călugăr şi apoi stareţ al mănăstirii din Aghaboe, iar în anul 743, a părăsit „insula sfinţilor” şi a trecut pe continent, începând lunga sa călătorie misionară, ce avea să se sfârşească în Carintia. S-a oprit pentru câţiva ani la Kiersy, la Pepin cel Scurt; acesta l-a trimis să evanghelizeze Bavaria, în anul 745. Ducele Odilon de Bavaria i-a încredinţat Mănăstirea „Sf. Petru” de la Salzburg şi, nu după mult timp, l-a numit succesor al episcopului Ioan.
Desemnarea lui ca episcop a dat loc unei controverse între doi sfinţi. Sfântul Bonifaciu, delegatul episcopului Romei pentru Germania, a dezaprobat numirea făcută de Odilon fără a-l fi consultat pe el, deşi nu avea nimic împotriva celui ales. Virgil a fost hirotonit episcop numai după moartea Sfântului Bonifaciu, în 755.
Între cei doi sfinţi au intervenit unele divergenţe şi pe teren doctrinal. Virgil, om cu o cultură vastă, atât de cunoscător în ştiinţele matematice, încât contemporanii îi spuneau „geometricianul”, în domeniul cosmologiei susţinea teoria antipozilor, potrivit căreia la antipodul lumii în care locuim noi există o a doua lume, locuită de alţi oameni şi luminată de alt soare decât al nostru. Să nu uităm că Sfântul Virgil a trăit cu opt secole înaintea lui Galileo Galilei şi a lui Copernic. Din punct de vedere doctrinal, teoria antipozilor conducea la negarea unităţii neamului omenesc, unitate afirmată de Sfânta Scriptură.
În această controversă, Bonifaciu era un apărător al doctrinei tradiţionale, sprijinit de aprobarea episcopului Romei Zaharia, care, într-o scrisoare a sa, califica noua teorie drept „perversă”. Din fericire, călugărul irlandez era însufleţit de duhul umilinţei într-o măsură egală cu pregătirea ştiinţifică. A lăsat la o parte discuţiile academice şi s-a dăruit cu toate puterile muncii de organizare a Episcopiei de Salzburg; în 744, a sfinţit prima catedrală a oraşului şi a adus în ea moaştele Sfântului Rupert, cel dintâi episcop al eparhiei. Zelul pentru răspândirea şi cultivarea vieţii evanghelice i-a purtat paşii prin Carintia, Stiria şi Panonia, unde a lucrat la convertirea ultimilor băştinaşi neîncreştinaţi şi a întemeiat multe mănăstiri, între care se numără şi cea de la Innichen, actuala Mănăstire „Sfântul Candid”, de la izvoarele fluviului Adige.
Călătoria pământească a neobositului misionar a luat sfârşit în ziua de 27 noiembrie a anului 784 şi trupul său neînsufleţit a fost înmormântat în Catedrala din Salzburg. Împreună cu Sfântul Rupert, predecesorul său, Sfântul Virgil este unul dintre cei mai vestiţi episcopi ai veacului al VIII-lea.
Numele personal Virgil este forma românească a numelui latin Vergilius, ajuns celebru prin autorul Eneidei – Publius Vergilius Maro. La rădăcina acestui nume se află cuvântul latin virga = vargă, nuia flexibilă şi lungă, simbol al frăgezimii şi al mlădierii; prin urmare, numele Virgil poate avea înţelesul de om fragil, delicat, mlădios. Sfântul episcop Virgil, asemenea tuturor sfinţilor, a dovedit că umila acceptare a dispoziţiilor superiorului legitim nu este semn de fragilitate, ci expresie nobilă a tăriei sufleteşti.
(27 noiembrie)
Sfântul Nou Mucenic Kronid, în lume Constantin Petrovici Liubimov, se născu în anul 1859 în satul Levkievo, din apropierea Moscovei. Mânat de dorul de o viaţă închinată numai Domnului, părăsi cele deşarte ale lumii acesteia şi alese viaţa monahală. Pentru petrecerea sa aleasă, în 1915 fu numit stareţ al marii Lavre a Sfântului Serghie din Moscova unde rămase până la închiderea lavrei de către bolşevici din anul 1920. Citeşte mai departe…
(27 Noiembrie)
Troparul Sfântului Damaschin, glas I, ,,Locuitor pustiului”:
Pe episcopul de Litís și Rentínis, cel cu cuvinte de aur, pe purtătorul de Dumnezeu, păstorul Artei și al Nafpáktosului, pe dumnezeiescul și înțeleptul Damaschin, cu cântări sfinte să îl cinstim, pe învățătorul poporului său, către care strigăm: Slavă ție, celui pe care Hristos l-a înțelepțit, slavă ție, cel ce te-ai sfințit, slavă Celui ce te-a dăruit cu facerea de minuni.
Sfantul Damaschin, episcop de Litís și Rentínis, este o personalitate aparte nu doar pentru secolul al XVI-lea, ci pentru toata perioada in care Grecia s-a aflat sub robia turceasca, fiind un adevarat far duhovnicesc care a luminat, în acele vremuri tulburi, întunericul în care traia poporul grec și a facut ca, datorita lui, Mitropolia de Litís și Rentínis sa fie cunoscută în toata lumea. Citeşte mai departe…
Acesta a trăit pe vremea lui Onoriu şi Arcadie, împăraţi creştini, în anii 395. Creştin de la strămoşii săi, locuind în cetatea perşilor ce se numea Bitlava, în ţara eluzişiilor, de neam cinstit şi luminat, şi foarte iubit de Izdegherd împăratul perşilor. Şi pentru că era iubit de el foarte, s-a lepădat de credinţa lui Hristos şi s-a tras împreună cu împăratul la pierzare.
Deci s-au înstrăinat mama-sa şi femeia lui de dânsul, căci a ales mai mult dragostea împăratului decât a lui Hristos, şi pentru mărirea trecătoare a dobândit ruşine veşnică şi osândă, cum îi scriau ele.
Citind de mai multe ori scrisoare din partea mamei sale, si-a zis in sine: “Stiu ce voi face, ca sa nu piara pana in sfarsit sufletul meu. Voi petrece batand neincetat in usa milostivirii lui Dumnezeu, pana cand imi va deschide; caci stiu ca-mi va deschide, pentru ca este Indurat si Milostiv si nu voieste moartea pacatosului, ci primeste cu bucurie pe cei ce se pocaiesc”.
–
–
–
Cuviosul Stelian se naşte dintr-o familie de buni creştini într-o vreme în care Răsăritul ortodox era frământat de prigoanele unor împăraţi ai Bizanţului dezlănţuiţi pentru defăimarea sfintelor icoane. Atunci cad victime luptătorilor contra icoanelor numeroşi ierarhi, teologi, preoţi, călugări şi credincioşi. Părinţii pruncului Stelian, oameni înstăriţi, treceau însă printr-o altă durere, aceea a pierderii copiilor lor la scurtă vreme de la naştere.
Singurul rămas în viaţă a fost Stelian, către care se îndreaptă dragostea părintească împletită cu teama de a nu-l pierde. De aceea, el va creşte cu o dragoste nestinsă pentru copii şi cu milă pentru cei în suferinţă, căci lipsa fraţilor şi surorilor din casa părintească va lăsa urme pentru tot restul vieţii Cuviosului Stelian. Aplecat spre cele duhovniceşti şi îndrumat în permanenţă de părinţi pe calea bisericii, drept mulţumire pentru darul vieţii primite, Stelian va găsi în biserica din oraşul său o a doua casă, iar în atmosfera religioasă din timpul slujbelor bisericeşti, adevăratul suflu al vieţii sale. Citeşte mai departe…
După obişnuitul început, se zice:
Troparul Sfântului Cuvios Stelian Paflagonul, ocrotitorul pruncilor, glasul al 8-lea:
Cu curgerile lacrimilor tale, nerodirea pustiului o ai lucrat, şi cu suspinurile tale cele din adânc, spre însutite osteneli o ai făcut roditoare. Şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Stelian, Părintele nostru; roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre. Citeşte mai departe…
Multe minuni a făcut Sfântul, cu darul lui Hristos. Pe cei bolnavi a tămăduit, pe diavoli din oameni a izgonit şi cele ce erau să fie a proorocit. Iar mai înainte de sfârşitul lui, cu paisprezece ani, au fost lovite cu nişte răni cumplite picioarele lui, încât nu era cu putinţă a sta pe picioarele sale; ci aşa a zăcut pe o parte până la moartea sa. Şi când voiau ucenicii lui să-l întoarcă vreodată şi pe partea cealaltă, el nicidecum nu-i lăsa, ci răbda că alt Iov, mulţumind lui Dumnezeu, către Care s-a şi mutat cu bucurie. Iar după mutarea lui, multe tămăduiri dădeau sfintele lui moaşte, spre slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Cel preamărit, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt în veci. Amin.
–
Sursa: Psalții Catedralei Patriarhale
Troparul Sfântului Cuvios Alipie Stâlpnicul, glasul 1:
Al răbdării stâlp ai fost, râvnind părinţilor celor mai dinainte, cuvioase, Sfântului Iov întru patimi, Sfântului Iosif întru ispite şi vieţii celor fără de trup, fiind în trup, Sfinte Alipie, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul al 5-lea
Irmosul:
Calul şi pe călăreţul în Marea Roşie, Cel Ce a sfărâmat războaiele cu braţ înalt, Hristos i-a scuturat şi pe Israel l-a mântuit, pe cel ce cântă cântare de biruinţă.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Alipie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind plin de har, umple sufletul meu de bucurie, ca să laud viaţa ta şi petrecerea ta, Sfinte Alipie, prin care ai veselit pe toţi, deopotrivă cu îngerii nevoindu-te.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Alipie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca pe alt Samuel te-a sfinţit Dumnezeu din pântecele maicii tale, Sfinte Alipie, Fericite şi te-a făcut a vedea cele ce au să fie, ca pe un prooroc Dumnezeiesc, vrednicule de laudă.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Alipie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca să arate Dumnezeu strălucirea ta pe care ai avut-o, pe urmă bine nevoindu-te, când te-ai născut, cuvioase, a umplut locaşul de Lumină Dumnezeiască, mai presus de gând.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Graiul cinstitului prooroc a luat sfârşit, că iată, Fecioara a născut pe Dumnezeu cu Trup, Care a ridicat pe oamenii cei ce erau mai înainte zdrobiţi de păcatele greşelilor.
Sfântul Stelian paflagonul, icoană grecească, secolul al XVIII-lea
Ales fiind din pântecele maicii sale și renunțând la toate cele pământești și la deșertăciunea lumii acesteia, Sfântul Stelian și-a împărțit toată averea celor săraci și a îmbrățișat viața monahală.
Sfântul Stelian Paflagonul, icoană athonită, secolul al XVIII-lea
S-a remarcat pentru bărbăția sa duhovnicească. După ce a viețuit pentru o perioadă într-o mănăstire de obște, mai apoi a părăsit mănăstirea pentru a se dedica mai mult rugăciunii în singurătate, mergând să locuiască într-o peșteră. Acolo, un înger venea și îi aducea hrană și, în curând, el a urcat pas cu pas pe treapta virtuților, făcându-se mijlocitor la Dumnezeu pentru mulțimea de bolnavi, și, în special pentru copiii care venea și îi cereau ajutorul și pentru femeile care nu puteau dobândi prunci. În astfel de pricini, sfântul este grabnic ajutător, până astăzi, tuturor celor care îi cer ajutorul cu credință.
Sursa: Ierom. Macarie Simonopetritul, Nou Sinaxar al Bisericii Ortodoxe, Edit. Indiktos, Tom. 3, Noiembrie, p. 287-288.
Sursa: http://www.pemptousia.ro/
Mulţumim ţie, Sfinte Mare Mucenice Mercurie pentru binefacerile ce le revarsă prin tine Dumnezeu şi Preasfântă Maica Sa. Nu suntem vrednici să privim sfântă icoana ta care revarsă nouă, păcătoşilor, darurile lui Dumnezeu din destul.
Apără cu sfântă sabia ta credinţa ortodoxă şi Sfânta noastră Biserică şi pe drept-credincioşii creştini de toate năvălirile vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi.
Tu eşti lauda şi întărirea noastră. Ajută-ne să nu pierim sub greutăţile vieţii, ci roagă-te lui Dumnezeu să ne ducem cu demnitate crucea până la sfârşit. Ajută celor obosiţi şi împovăraţi, precum odinioară ţi-a ajutat şi ţie Mântuitorul Hristos.
Celor din războaie dă-le biruinţă şi creştere Sfintei noastre Biserici, unire tuturor creştinilor, mântuirea sufletelor tuturor oamenilor de pe pământ şi luminarea lor şi sănătate trupurilor.
Tuturor ce lucrează pe uscat, pe apă şi pe sus şi în cele din adâncuri, dă-le de la Hristos, prin rugăciunile tale, toate cele trebuitoare sufletelor şi trupurilor şi izbăvire de toate greutăţile pe care le au. Ajută celor ce se luptă pentru dreptate şi sunt izgoniţi pe nedrept şi nu lăsa pe urâtorul sufletelor să piardă omenirea.
Iar pe noi, cei ce cu dragoste prăznuim pomenirea ta, te rugăm să ne pomeneşti în sfintele tale rugăciuni către Dumnezeu şi către Preasfânta Maica Sa, care ni te-a trimis în ajutor când suntem întristaţi.
Fii nouă mijlocitor în ceasul sfârşitului nostru şi ne învredniceşte Împărăţiei cereşti cu toţi sfinţii îngeri, care laudă neîncetat pe Cel dorit sufletelor noastre, pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu Tatăl Atotştiitorul, împreună cu Duhul Sfânt, Care din Tatăl purcede, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
După obişnuitul început, se zice:
Troparul Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, glasul a 4-lea.
„Cel ce Te-ai înălțat pe Cruce”
Cu înțelepciunea ca și cu razele soarelui ai luminat pe filosofii păgâni și ca o lună prealuminoasă, care strălucea în noaptea necredinței, întunericul l-ai gonit; iar pe împărăteasa o ai încredințat, dimpreună și pe prigonitorul l-ai mustrat, de Dumnezeu chemată, fericită Ecaterino! Cu bucurie ai alergat la cămara cea cerească, către Hristos, Mirele cel preafrumos, și de la Dânsul te-ai încununat cu cunună împărătească, înaintea Căruia împreună cu îngerii stând, roagă-te pentru noi, cei ce cinstim sfântă pomenirea ta.
La înțeleapta purtătoare de chinuri Ecaterina să venim credincioșii, cinstind-o cu evlavie, din suflet strigând: Mare Muceniță, pe robii tăi izbăbește-i de răul cel de acum și nevoia ce vine, că îndrăznire ai către Hristos și cauți degrabă spre cei ce te laudă.
Slavă, același sau cel al hramului;
Și acum, al Născătoarei de Dumnezeu
Niciodată nu vom tăcea, de-Dumnezeu-Născătoare, a vesti noi nevrednicii puterile tale; că de nu ai fi stătut înainte, rugându-te pentru noi, cine ne-ar fi izbăvit dintru atâtea primejdii?; sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi?; de la tine, Stăpână, nu ne vom depărta, că pe robii tăi pururea îi izbăvești din toate nevoile.
apoi Psalmul 50: Miluiește-mă Dumnezeule și
CANONUL
Cântarea 1-a. Glas 8. „Apa trecând-o ca pe uscat”
stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.
Curată mireasă a lui Hristos, caută din ceruri către cei care te cinstesc cu caldă credință, Muceniță Ecaterina, plinindu-le cererea.
stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.
Cu ochi milostiv vezi-mi și acum, Sfântă Muceniță, tulburarea sufletului și mână de ajutor imi intinde, Ecaterina, că vin la icoana ta.
stih: Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.
Vărsându-mi vrăjmașul cu vicleșug în suflet, fecioară, amărala plăcerilor, mort m-a arătat viclenește; ci tu degrab, Muceniță, viază-mă.
stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.
Sălaș al dreptății te-ai arătat și vistierie curăției dumnezeiești, de-Dumnezeu-Născătoare Fecioară; ci curățește-mi și trupul și sufletul.
După obişnuitul început, se zice:
Troparul Sfântului Mare Mucenic Mercurie, glasul al 4-lea:
Nevoinţele muceniciei răbdându-le, ca un ostaş nebiruit ai stat înaintea Împăratului Celui nemuritor, Mucenice Mercurie, unde, împreună cu cetele pătimitorilor luând îndrăzneală, grăbeşte cu rugăciunile tale spre ajutorul celor ce cu credinţă cinstesc pomenirea ta.
Condacele şi Icoasele:
Condacul 1
Cel ce ai fost prin înger chemat să-L mărturiseşti pe Hristos, Cel ce te-a întărit pe tine şi cu sabie dumnezeiască te-a dăruit, prinos de laudă aducem ţie, cel ce eşti apărător nebiruit creştinătăţii şi nouă celor păcătoşi; pentru aceasta îţi cântăm: Bucură-te, bunule pătimitor, Mare Mucenice Mercurie! Citeşte mai departe…
Troparul Sfântului Mare Mucenic Mercurie, glasul al 4-lea:
Nevoinţele muceniciei răbdându-le, ca un ostaş nebiruit, ai stat înaintea Împăratului Celui Nemuritor, Sfinte Mucenice Mercurie. Unde, împreună cu cetele pătimitorilor luând îndrăzneală, grăbeşte cu rugăciunile tale spre ajutorul celor ce cu credinţă cinstesc sfântă pomenirea ta.
Cântarea 1, glasul 1
Irmos: Cel Tăiat a tăiat pe…
Stih: Sfinte Mare Mucenice Mercurie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Împreună cu cetele de sus stând înaintea Izvorului Bunătăţilor bucurându-te, Sfinte Mercurie şi umplându-te de Dumnezeiasca îndulcire, pururea pomenite, păzeşte pe cei ce cu dragoste săvârşesc pomenirea ta, cântând Domnului; căci cu Slavă S-a preaslăvit. Citeşte mai departe…
(25 Noiembrie)
Troparul Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina, glasul al 4-lea:
Cu înţelepciunea ca şi cu razele soarelui ai luminat pe filosofii cei păgâni şi ca o lună prealuminoasă, care strălucea în noaptea necredinţei, întunericul l-ai gonit; iar pe împărăteasa ai încredinţat-o, dimpreună şi pe prigonitorul l-ai mustrat, mireasă de Dumnezeu chemată, Fericită Ecaterina! Cu bucurie ai alergat la Cămara cea Cerească, către Hristos, Mirele Cel Preafrumos şi de la Dânsul te-ai încununat cu cunună împărătească. Înaintea Căruia împreună cu îngerii stând, roagă-te pentru noi, cei ce cinstim sfântă pomenirea ta.
Citeşte mai departe…
Pe vremea păgînului împărat Maximin se afla în cetatea Alexandriei o fecioară cu numele Ecaterina, fiica lui Consta, care fusese mai înainte împărat. Ea, fiind de optsprezece ani, era foarte frumoasă, de statură înaltă şi foarte înţeleaptă. Căci învăţase tot meşteşugul cărţii elineşti şi se deprinsese cu înţelepciunea tuturor făcătorilor de cărţi, celor de demult, a lui Homer, a lui Virgiliu, Aristotel, Platon şi ale celorlalţi. Dar nu numai ale filosofilor, ci şi cărţile doctorilor le-a deprins bine, ale lui Asclipie, ale lui Hipocrat, Galin şi, în scurt, tot meşteşugul ritoricesc şi silogistic a învăţat, încît toţi se mirau de înţelepciunea ei. De aceea mulţi din domnii cei bogaţi căutau să o ia de soţie de la maica sa, care era creştină în ascuns de teama prigoanei celei mari, care o ridicase în acea vreme asupra creştinilor păgînul Maximin.
Deci, rudeniile şi maica sa adesea o sfătuiau să se mărite, ca să nu se înstrăineze împărăţia tatălui său vreunui alt străin şi astfel să se lipsească de dînsa. Iar fecioara Ecaterina, ca o înţeleaptă ce era, foarte mult iubea fecioria şi nicidecum nu voia să se mărite. Dar, văzînd că o supără mult, a zis către dînşii: „De voiţi să mă mărit, apoi aflaţi-mi un tînăr care să fie asemenea mie, cu patru daruri, cum sînt eu, precum singuri mărturisiţi că întrec pe toate celelalte fecioare şi atunci îl voi lua de bărbat; pentru că mai nevrednic şi mai prost decît mine nu voiesc a lua. Cercetaţi dar pretutindeni şi de se va afla vreunul asemenea mie, bun cu neamul, cu bogăţia, cu frumuseţea şi cu înţelepciunea, atunci mă mărit. Iar dacă îi va lipsi vreunul din aceste daruri, apoi nu-i vrednic de mine”.
Ei, văzînd că nu este cu putinţă a se afla vreun tînăr aşa, îi spuneau că feciorii de împăraţi şi alţii de domni mari pot să fie de bun neam şi mai bogaţi decît dînsa, dar în frumuseţe şi în înţelepciune nu se va asemăna nimeni cu dînsa. Iar Ecaterina zicea: „Eu bărbat necărturar nu voiesc a avea!” Citeşte mai departe…
