Ο FOTOGRAFIE ECUMENISTĂ DE PE SITE-UL OFICIAL AL ARHIEPISCOPIEI CRETEI ÎI TULBURĂ PE ORTODOCŞI

*

Aşa cum se ştie, Sfântul Apostol Tit a fost primul episcop al Cretei, fiind hirotonit de Sfântul Apostol Pavel, care i-a adresat şi o epistolă pastorală, ce ni se păstrează în canonul cărţilor Noului Testament.

În „Viaţa” sa citim: „Astfel Sfîntul Apostol Tit, luminînd cu lumina sfintei credinţe insula Creta şi cele dimprejur, şi ajungînd la adînci bătrîneţi, s-a mutat către Domnul, avînd 94 de ani de la naşterea sa. La sfîrşitul său a văzut pe sfinţii îngeri venind să-i ia sufletul. Lui i se luminase faţa ca soarele, căci întreaga sa viaţă fusese lumina lumii; şi tot al aceluia era şi sfîrşitul, cinstit prin strălucire de lumină de Domnul nostru Iisus Hristos, Mîntuitorul lumii”.

Mormântul sfântului apostol Tit a constituit imediat după strămutarea sa la ceruri unul din cele mai importante centre de pelerinaj din lumea creştină a primului mileniu. După „ieşirea lumii din Biserică” – adică a întunecatului Apus (1054), veneţienii romano-catolici au atacat şi cucerit insula (1204-1669), instaurând stăpânirea veneţiană catolică, ce a durat mai bine de patru secole şi jumătate.

În timpul îndelungatei perioade de stăpânire veneţiană (1204 – 1669), starea bisericească din Creta se schimbă radical. Veneţienii i-au izgonit pe arhiereii ortodocşi ai insulei, au numit Biserica Cretei Arhiepiscopie, după moda catolică, şi au aşezat un arhiepiscop catolic şi episcopi catolici într-o încercare evidentă de a catoliciza poporul ortodox cretan, care, cu toate acestea, a rămas cu toată tăria ataşat de dogma moşilor şi strămoşilor lui. Şi este un fapt vrednic de uimire că Ortodoxia în Creta s-a împotrivit presiunilor apăsătoare ale bisericii latine şi fără episcopi. Ortodoxia în Creta a fost susţinută în acele vremuri critice de nenumăratele mănăstiri ortodoxe, egumeni energici şi monahi erudiţi, precum şi de clerul simplu de la sate şi din centrele urbane. Mănăstirile au fost focare mari şi puternice ale tradiţiei bizantine şi ale Ortodoxiei în Creta stăpânită de veneţieni. Ortodoxia monastică a Cretei a ridicat un zid puternic între stăpânitorii veneţieni şi poporul chinuit şi a păstrat în felul acesta nu doar unitatea religioasă, dar şi unitatea naţională a insulei în vremuri deosebit de dificile. Prelaţii, care-şi aveau reşedinţa în oraşele insulei şi în marile centre din afara oraşelor, erau oameni ai regimului, greco-catolici după dogmă, plătiţi de stat, şi nu întotdeauna cu o ireproşabilă conştiinţă naţională şi religioasă.

Veneţienii au interzis aspru până şi prezenţa episcopilor ortodocşi în Creta, iar Patriarhia Ecumenică s-a îngrijit să păstreze titlul Întâistătătorului ortodox al Bisericii cretane ca „υπερορίου” (yperoriu), adică în afară de hotarele naturale ale jurisdicţiei lui bisericeşti. Astfel a alegea mitropoliţi de Creta sau le oferea titlul de „Întâistătător al Cretei” ierarhilor din afara insulei, de obicei de origine cretană. Ierarhi deosebiţi eminenţi şi erudiţi, ca Nikiforos Moshopoulos (circa 1285 – 1322) şi Antim, Mitropolitul Atenelor († 1371), ambii cretani, au purtat şi titlul de „Întâistătător” ai Bisericii cretane.

Cea mai importantă intervenţie a Patriarhiei Ecumenice în Creta în perioada stăpânirii veneţiene a fost misiunea unui energic teolog şi predicator al Evangheliei, Iosif Vriennios, care a stat în Creta aproape două decenii (1381-1401), a sprijinit Ortodoxia în insulă şi i-a combătut cu succes pe teologii filocatolici ai epocii, ca, de pildă, pe Maximos Hrisoverghis şi Dimitrios Kidonis.

Plecând veneţienii din Creta după cucerirea insulei de către turci în 1669 d.Hr., au luat cu ei – adică au furat – şi cinstitul cap al Apostolului Tit, pe care l-au aşezat în racla Sfântului Marcu din Veneţia. Acesta a fost restituit Bisericii Cretei în 1966 d.Hr., în timpul arhieriei răposatului Mitropolit al Cretei, Evghenios (Psallidaki) (cel din fresca „smintitoare”, care deci primeşte ceea ce aparţinuse de secole Bisericii Ortodoxe a Cretei şi nu oferă nimic, nici măcar o mitră) şi a fost aşezat în cinstita biserică ce poartă numele Apostolului din Heraklion-ul Cretei.

Această retrocedare a sfântului cap al Apostolului Tit se prăznuieşte pe 15 mai în fiecare an.

Referitor la fotografia de mai sus, e adevărat că greşesc ambele părţi, care îşi duc atitudinea faţă de fresca retrocedării spre extremisme, extremisme care “întotdeauna sunt ale demonilor”.

Greşesc adică administratorii site-ului Arhiepiscopiei, fluturând provocator şi propagandistic-ecumenist această frescă a retrocedării pe pagina principală, dar greşesc şi fraţii ortodocşi anti-ecumenişti greci şi români, care în râvna lor fără cunoştinţă fac o furtună într-un pahar de apă, discreditându-şi legitimitatea câştigată în urma unor lupte frumoase de mărturisire virtuală, atunci când din lipsă de informare îl confundă pe răposatul mitropolit Evghenios (Psallidaki) cu patriarhul ecumenic şi ecumenist Athenagoras, iar pe episcopul catolic Iosif Olivotti cu papa Paul al VI-lea.
Aşadar, să luăm aminte! Să stăm bine! Puţină prudenţă nu strică niciodată.

– Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi” –