1 octombrie: CUVIOSUL SAVA STÂLPNICUL ŞI FĂCĂTORUL DE MINUNI, CARE A PUSTNICIT LA VIŞERA

1 OCTOMBRIE:
CUVIOSUL SAVA STÂLPNICUL ŞI FĂCĂTORUL DE MINUNI,
CARE A PUSTNICIT LA VIŞERA

Fiu de boier din Kaşin, Cuviosul Sava a trăit o viaţă pustnicească încă din anii copilăriei şi s-a stabilit în diferite mănăstiri din regiunea Tver. În 1937, a pornit şi s-a dus în Sfântul Munte, unde a trăit mulţi ani dăruindu-se rugăciunii minţii. Întorcându-se în Rusia, avea de-acum înfăţişarea unui bătrân sărac şi se stabili lângă un râu, într-o pădure deasă din regiunea Novgorod. Arhiepiscopul Ioan (1388-1415) a aflat de la localnici şi a trimis un om credincios lui să vadă cine este acest pustnic care a venit şi s-a aşezat în jurisdicţia lui episcopală fără permisiune.

Cuviosul Sava i-a răspuns: „Trăim aici, nu ca să ne ferim de dumneavoastră, cinstite Arhipăstor, ci ca să ne îndepărtăm de lume. Şi ne rugăm ca binecuvântarea Voastră să ne acopere întotdeauna”. Şi a câştigat în felul acesta bunăvoinţa şi sprijinul arhiepiscopului. Însă monahii unei mănăstiri vecine şi-au arătat nemulţumirea faţă de prezenţa omului lui Dumnezeu, iar Cuviosul Sava, ca să nu creeze tulburare, a plecat şi s-a aşezat lângă râul Vişera, unde a întemeiat o mănăstire închinată Înălţării Domnului (1418). Acolo, viaţa sa ascetică era şi mai aspră, pentru a-i încuraja pe ucenicii lui să propăşească duhovniceşte. După ce a organizat o chinovie, s-a suit şi a trăit pe un stâlp, de pe care cobora doar în sâmbete şi duminici, ca să se împărtăşească cu Preacuratele Taine, să guste în trapeza de obşte şi să-i înveţe pe fraţi. Într-o zi, a venit să-l viziteze fratele lui după trup. Cuviosul Sava a coborât de pe stâlp, l-a binecuvântat tăcut, dar imediat s-a urcat din nou la locul său.

În ceasul mutării sale, la vârsta de 84 de ani, a spus ucenicilor săi: „Ce-aţi văzut că fac în nevoinţa mea pustnicească, să faceţi şi voi”. A numit pe doi din monahi care să-l urmeze: pe Sfântul Efrem de Pericop (pomenit pe 16 mai) şi pe Andrei, iar apoi şi-a dat sufletul Domnului. Era 1 octombrie 1460. A fost recunoscut oficial ca sfânt în 1549.
Când mai târziu, mănăstirea a ars din cauza unui incendiu, mormântul sfântului a rămas neatins şi nevătămat. Cuviosul Sava s-a arătat de multe ori şi şi-a manifestat ocrotirea cerească faţă de monahii şi închinătorii, care vin până astăzi să se închine locului sfinţit de prezenţa sa.

(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”, sursa: „Noul Sinaxar al Bisericii Ortodoxe”)