10 ianuarie: Sfântul Cuvios Marchian din Constantinopol, Turcia

Sfântul Cuvios Marchian din Constantinopol, Turcia

(10 ianuarie)

Frescă din anul 1547, aflată în Mănăstirea Dionisiu, Sfântul Munte Athos, Grecia

Acesta se născu la Roma din părinți dreptcredincioși și bogați, în vremea sfinților împărați Marchian și Pulheria (450-457, pomeniți la 17 februarie)

După ce primi harul preoției, el se mută în Constantinopol unde fu rânduit iconom al bisericii celei mari.

Moștenind foarte mare avere de la părinții săi, sfântul Marchian o dărui pentru zidirea sau refacerea de biserici și milostenie către cei săraci.

El ridică biserica sfintei Irina cea de lângă mare și uni cu ea paraclisul sfântului Isidor. Tot el ridică biserica sfintei Anastasia din golful Domnin, pe care o scăpă și din focul cel mare ce cuprinse Constantinopolul; căci în vreme ce focul cuprinsese partea de sus a bisericii, sfântul Marchian stătea pe acoperiș cu mâinile ridicate spre cer și prin rugăciunea lui încetă văpaia focului.

Când unul din prietenii săi se mira de cheltuiala de aur făcută la zidirea şi înfrumuseţarea bisericii sfintei Anastasia, sfântul zise către dânsul:

– De-aş avea o fiică şi aş voi ca s-o logodesc cu cineva dintr-un neam bun, oare n-aş cheltui mulţime de aur ca s-o pot dărui cu mulţime de podoabe? Acum, hotărând în mintea mea ca să zidesc biserica cea mai frumoasă a miresei lui Hristos, care mireasă şi-a vărsat sîngele pentru Dânsul, voi putea oare să-mi cruţ averile mele? Oare de împodobirea aceasta nu mă voi îngriji mai mult?

Cuviosul într-atîta sărăcie ajunsese, încît, odată umblând prin ploaie, i se udă haina, şi intrînd în casa lui, închizînd uşile după dânsul, aprinse cărbuni pentru a usca acea haină udă, pentru că nu avea alta. Într-acea vreme se întâmplă că patriarhul avea trebuinţă de iconom pentru nişte lucruri. Mergînd trimişii să cheme pe Marchian, aflară încuiată casa lui; deci îl strigau de afară ca să meargă degrabă la patriarh. Iar el spunea că merge, dar nu pleca, de vreme ce nu i se uscase haina. Apoi veniră iarăşi trimişii şi-l supărau, chemându-l. Unul dintr-înşii, privind prin uşă, îl văzu uscându-şi haina la cărbuni şi spuse celor ce erau cu dânsul; deci, ducându-se, spuseră şi patriarhului. Iar dânsul zise:

– Să nu vă miraţi de aceasta, pentru că Marchian din tinereţe s-a învăţat la sărăcie de bunăvoie şi la smerenie, cu totul încredinţându-se lui Dumnezeu, săvârşind apostolescul cuvânt cu fapta; căci având puțină hrană şi o haină, cu acestea se îndestulează.

Cei ce auziră aceasta, lăudară pe Domnul, care are astfel de slujitori.

Pentru viaţa lui cea atât de îmbunătăţită, primi de la Domnul darul facerii de minuni, ca să izgonească diavolii şi să tămăduiască bolnavii.

Ajungând la adânci bătrîneţi, se apropie de fericitul său sfârşit şi umblând noaptea prin uliţe, oriunde afla un mort zăcând, îl spăla şi-l îmbrăca, apoi zicea celui mort:

– Scoală-te, frate, să ne îmbrăţişăm.

Iar, sculându-se mortul, după cuvântul sfântului, îi dădea lui sărutarea cea mai de pe urmă şi iarăşi se odihnea.

El mântui şi multe desfrânate, pe unele prin cuvinte, pe altele prin ale sale faceri de bine, îndemnându-le să-şi ia bărbaţi şi să vieţuiască după lege; iar pe cele ce din sărăcie se dedau la o petrecere necurată ca aceea, pe acelea în taină miluindu-le din averile sale părinteşti şi îndestulându-le, le întorcea la viaţa cea cu înţelepciune.

Pe acest fericit bărbat Dumnezeu l-a iubit, îngerii l-au lăudat şi arhiereii l-au cinstit; iar împăraţii s-au ruşinat de el, popoarele s-au minunat şi au preamărit pentru dânsul pe Dumnezeu; apoi diavolii s-au temut de dânsul şi au fugit. Pentru că era cu Dumnezeu şi Dumnezeu era într-însul, la Care s-a şi mutat, fiind plin de ani şi de fapte bune, răposând mai înainte de săvârşirea şi sfinţirea bisericii Sfintei Irina. Sfântul grăi la sfârşit cuvintele acestea:

– Doamne, în mâinile Tale dau acestea amândouă, adică: sufletul pe care Tu însuţi mi l-ai dat şi Biserica, pe care eu, cu a Ta voie, am zidit-o.

+ * + * +

Viața sa pe larg poate fi aflată în

sau