115 ani de la naşterea părintelui Paisie Olaru
Doxologia.ro: Legământul părintelui Paisie Olaru cu părintele Cleopa
„De părintele Cleopa sunt legat cu inima cel mai mult în viaţa aceasta!”
– Ce legământ duhovnicesc aveţi cu părintele Cleopa?
Părintele Paisie Olaru: În toamna anului 1935 părintele Cleopa vene din armată şi a trecut pe la mine, la schitul Cozancea, să ia binecuvântare. Şi la plecare, cum îl petreceam prin pădure, l-am întrebat:
– Ei, acum ce ai de gând, frate Costache? Că încă nu era călugăr. Rămâi la Cozancea? Sau te duci din nou la Sihăstria?
– M-aş duce tot la Sihăstria, părinte Paisie, unde am stat cinci ani şi unde sunt mormintele fraţilor mei. Acolo am mai multă linişte…
Atunci ne-am descoperit amândoi, am stat în genunchi, am făcut trei metanii şi eu am zis această rugăciune: „Doamne binecuvintează făgăduinţa noastră ca să fim amândoi împreună, şi în veacum acesta şi în cel ce va să fie. De voi muri eu întâi să fie el la capul meu, iar de va muri el întâi, să fiu eu la capul lui! Amin!” Apoi ne-am sărutat amândoi şi ne-am despărţit… De părintele Cleopa sunt legat cu inima cel mai mult în viaţa aceasta!
(mărturie culeasă din: Ieromonah Ioanichie Bălan, Convorbiri duhovnicești, Episcopia Romanului și Hușilor, 1984, p. 304-305)
Doxologia.ro: IPS Mitropolit Teofan, despre Părintele Paisie Olaru
Mulţumim lui Dumnezeu pentru că, în ciuda prea multor noastre păcate, păcate ale lumii şi păcate ale neamului nostru, totuşi a binecuvântat ca pe pământul binecuvântat al Moldovei să răsară, să odrăslească, să crească o floare atât de aleasă.
04:30 Mulţumim Preafericirii Voastre, Preafericite Părinte Patriarh, pentru că aţi zăbovit aceste zile între noi. Multe v-au chemat la Iaşi: cele aproape două decenii petrecute în Moldova, Sfânta Cuvioasă Parascheva, Sfântul Maxim Mărturisitorul, dar cred că părintele Paisie, chemarea lui a fost determinantă în ceea ce priveşte venirea Preafericirii Voastre aici. De fapt, acest lucru mi l-aţi mărturisit cu câteva zile înaintea vizitei pe care o efectuaţi în Moldova. Şi m-am bucurat pentru aceasta, pentru că prezenţa Preafericirii Voastre în Moldova, dar, acum, aici a oferit acestei întâlniri un plus de frumuseţe, de cuprindere, o putere în mesajul pe care părintele Paisie îl lansează lumii şi, prin sensibilitatea pe care o aveţi faţă de sfinţenia acestui părinte, părintele Paisie, prin intermediul televiziunii, al radioului, al cărţilor, are posibilitatea să grăiască atât de puternic lumii de astăzi. Mulţumim şi părinţilor arhierei, Înaltpreasfinţitului Vasile şi înaltpreasfinţiilor şi preasfinţiilor aici de faţă.
06:05 Rar se întâmplă, cred, ca un număr considerabil de arhierei să se afle dintr-odată la picioarele unui părinte duhovnicesc. Este un semn de foarte bun augur când Patriarhul ţării, o parte din membrii Sfântului Sinod îşi pleacă genunchii smeriţi în faţa unui om care, după logica acestei lumi, nu este important. Este nebunie şi sminteală chiar, pentru mulţi dintre cei care nu înţeleg puterea lui Dumnezeu, ca mai-marii acestei lumi, în Biserică sau în societate, să se închine la un om care nu a scris, care nu a predicat foarte mult, care nu a avut o viaţă de spectacol. Şi, prin mila lui Dumnezeu, iată cum puterea lui găseşte receptacule binecuvântate prin care să se manifeste.
07:05 Mulţumim părintelui stareţ Victorin şi întregii obşti din Mănăstirea Sihăstria, obşte care a beneficiat şi beneficiază atât de mult de pe urma părintelui Paisie, obşte care însă nu a uitat pe binefăcătorii întru cele ale credinţei şi, foarte adesea, în editura Mănăstirii Sihăstria apare o nouă carte, o nouă lucrare, iată – un nou film, iată – o nouă întâlnire sugerată nu de către colaboratorii mei de la Sfânta Mitropolie, ci de către obştea Mănăstirii Sihăstria. Mulţumim lui Dumnezeu pentru toate! Mulţumim, Preafericite Părinte Patriarh, pentru această ambianţă de har pe care prezenţa noastră, a tuturor, dar în mod special a Prefericirii Voastre a creat-o aici! Să-L rugăm pe Dumnezeu să dea putere Preafericirii Voastre, să dea putere Mitropolitului de la Iaşi, să dea putere membrilor Sfântului Sinod ca, la timpul potrivit, să hotărască ceea ce este de hotărât în ceea ce-l priveşte pe părintele nostru Paisie Olaru.
(Transcriere: Carmen Crețu)
„Părintele Paisie nu vorbeşte aproape deloc despre iad”
Astăzi, 20 iunie 2012, se împlinesc 115 ani de la naşterea părintelui Paisie Olaru. Iată ce spunea părintele Ioanichie Bălan despre părintele Paisie, cu câţiva ani înaintea trecerii acestuia la Domnul:
„Crescut şi format în Schitul Cozancea — Botoşani, până în anul 1947, apoi în Mănăstirea Sihăstria, în preajma satelor şi în mijlocul naturii, părintele Paisie a fost înzestrat de Dumnezeu cu un suflet profund sensibil şi deopotrivă deschis pentru linişte şi pentru oameni. Din tinereţe iubeşte natura, florile, izvoarele, câmpul înverzit şi cerul înstelat. Îi sunt dragi slujbele mănăstireşti, cântările de miezul nopţii, poezia şi singurătatea. Dar mai presus de toate îi sunt dragi oamenii, călugării nevoitori, ţăranii arşi de soare de la câmp, mamele cu mulţi copii, tinerii nevinovaţi, batrânii împovăraţi de ani şi credincioşii iubitori de Hristos. Pe toţi îi primeşte cu dragoste, îi ascultă, îi mărturiseşte, îi binecuvintează, îi sfătuieşte şi se roagă lui Dumnezeu pentru ei. Căci părintele Paisie este, deopotrivă, duhovnic iscusit, atât pentru călugări, cât şi pentru mireni.
Părintele Paisie este un duhovnic al inimii
În nevoinţa călugărească, ieroschimonahul Paisie Olaru este tipul sihastrului consacrat, care nu poate renunţa uşor la linişte, la viaţa retrasă de schit, la chilia lui modestă de lemn, aşezată în mijlocul naturii sau la margine de codru. În schimb, viaţa de obşte din marile mănăstiri, cu călugări mulţi, cu program impus, cu zgomot şi griji de tot felul, îi este mai greu accesibilă.
În duhovnicie, sfinţia sa are o mare experienţă a vieţii interioare. Evită mulţimea, unde mai greu poate da roade profunde şi de durată. Individual însă, prin taina Spovedaniei lucrează mult, cu ajutorul Duhului Sfânt. Aici, ca în faţa tronului ceresc de judecată, se roagă, întreabă, ascultă, trezeşte sufletul, deşteaptă conştiinţa omului, pune leac potrivit pe rană, dă speranţă şi tămăduieşte. Întîi începe de la rugăciune şi spovedanie, apoi adaugă untdelemnul cuvântului. Părintele Paisie este un duhovnic al inimii. El se adresează mai mult inimii decât minţii. Se smereşte el cel dintâi, şi chiar lăcrimează, ca să convingă şi pe fiii săi sufleteşti să se smerească şi să-şi plângă păcatele.
Cu puţine cuvinte, părintele Paisie reuşeşte să ridice moralul oricărui suflet care bate în uşa chiliei sale, îl izbăveşte de deznădejde şi îi promite iertarea şi raiul. Pentru marea sa dragoste şi milă către toţi, sfinţia sa nu înfruntă niciodată, nu mustră cu asprime, nu ridică tonul cuvântului; ci îl foloseşte cu multă măiestrie, ca un medicament rar pe rana deschisă. Părintele Paisie este un duhovnic preţios pentru zilele noastre. El reuşeşte să câştige mai multe suflete pentru Hristos decât alţii, pentru că stăruie mai mult, pentru că lucrează mai profund sufletul omului, pentru că iubeşte mai mult şi
se adresează direct inimii. El îşi începe deodată dialogul cu Dumnezeu şi cu omul, prin rugăciune şi cuvânt, prin spovedanie, dezlegare, sfătuire şi canon. Dialogul cu sfinţia sa este un dialog emoţional, al inimii, al bucuriei şi al lacrimilor. Un dialog aproape harismatic, al încrederii şi speranţei de mântuire.
Odată cu seara, părintele Paisie îşi aprinde lumânarea, se roagă în taină…
Părintele Paisie nu vorbeşte aproape deloc despre iad. În schimb, despre rai şi fericirea drepţilor vorbeşte permanent ucenicilor săi, pentru eă este un părinte al dragostei şi nădejdii. De aceea şi salutul său obişnuit către fiii săi duhovniceşti este acesta: „Să ne întâlnim la uşa raiului!”.
La vârsta sa de aproape 90 de ani, bunul părinte Paisie Olaru se simte obosit. Aceasta l-a îndemnat să se retragă în ultimii ani la Schitul Sihla, ca să fie mai liniştit, mai aproape de cer, de Dumnezeu. Dar şi aici îl caută oamenii — călugări, stareţi, preoţi, credincioşi de aproape şi de departe — pe care îi primeşte cu aceeaşi obişnuită dragoste, în numele lui Hristos şi toţi se întorc întăriţi şi hrăniţi duhovniceşte. Odată cu seara, părintele Paisie îşi aprinde lumânarea, se roagă în taină, citeşte din sfintele cărţi, cântă ceva spre lauda lui Dumnezeu, apoi se odihneşte două ore pe obişnuita laviţă. La miezul nopţii, când sună clopotul, îşi ia toiagul şi coboară de sub stâncile Sihlei la biserică să asculte slujba utreniei.
Aşa îşi trăieşte bunul nostru părinte duhovnicesc ultimii ani ai vieţii sale pământeşti. Nu se teme de ceasul morţii, nici de diavoli, nici de muncile iadului pentru că în toată viaţa a iubit pe oameni şi pe Dumnezeu; pentru că e-a jertfit pentru mântuirea altora. Nădejdea lui este Hristos, Mântuitorul lumii; averea lui este smerenia; iar lauda lui sunt numeroşii săi ucenici, pe care i-a crescut şi care se roagă pentru el.”
(Ieromonah Ioanichie Bălan, Convorbiri duhovnicești, Episcopia Romanului și Hușilor, 1984, p. 278-280)
Pingback: PELERIN ORTODOX » ÎN AMINTIREA PĂRINTELUI PAISIE OLARU (18 octombrie)