12 martie: Sfântul Ierarh Grigorie Dialogul, episcopul Romei, Italia

Sfântul Ierarh Grigorie Dialogul, episcopul Romei, Italia

(12 martie)

Frescă din anul 1547 aflată în Mănăstirea Dionisiu, Sfântul Munte Athos, Grecia

Sfântul Grigorie Dialogul, numit astfel pentru vorbele sale frumoase, s-a născut în Roma cea veche din părinți de neam bun, senatori cinstiți și bogați. Din neamul său ales se numărau fericitul Felix, episcop al Romei, care îi era moș, și sfânta Tarsila care se învrednici a vedea la sfârșitul său pe Domnul venind la dânsa și care îi fusese moașă. Însă și Silvia, mama sa, era cinstită cu sfinții de la Roma.

Pe un neam sfânt ca acesta îl împodobi sfântul Grigorie și mai mult cu sfințenia sa. Din pruncie încă se îndeletnici cu învățătura cărții, iar mai târziu pentru înțelepciunea sa fu ales în dregătoria divanului. Însă nu la cele lumești, ci la cele dumnezeiești avea gândul întotdeauna râvnind să ajungă monah, însă amânând câtă vreme părinții săi erau încă în viață.

Mutându-se la cele veșnice tatăl său, sfântul Grigorie începu a împărți averea cea multă în milostenii și zidirea de locașuri sfinte. În Sicilia ridică 6 mănăstiri, dându-le toate cele de trebuință, iar a 7-a o ridică la Roma, în cinstea sfântului apostol Andrei.

Prefăcându-și în mănăstire casa lui, care are aproape de biserica sfinților apostoli Petru și Pavel și într-acea mănăstire lepădându-și hainele mirenești, îmbrăcă haina monahală povățuindu-se cu iscusiții stareți Maximian și Ilarion. Iar după puțină vreme, se făcu egumen al locașului aceluia. Iar Silvia, mama lui, locuia aproape de poarta sfântului apostol Pavel, slujind Domnului cu post și rugăciuni, ziua și noaptea fiind în casa Domnului. Hrana ei erau verdețuri crude de grădină, din care îi trimitea în toate zilele și fiului său, sfântul Grigorie. Era foarte milostivă spre cei săraci și părăsiți, împărțind până la sfârșit toată averea ei. Asemenea și fiul ei, Grigorie, era atât de milostiv, încât nu cruța lucrul cel din urmă, dându-l îndată celor ce cereau.

Odată, șezând în chilia sa, scriind cărți după obicei, veni la dânsul un sărac, însă acela era îngerul Domnului, și îi zise:

– Miluiește-mă, robule al lui Dumnezeu din cer, deoarece fiind cârmaci de corabie, am pierdut nu numai averile mele câte le-am avut, dar și pe cele străine.

Sfântul Grigorie, cu inima îndurerată pentru dânsul, chemă pe fratele care-i slujea și-i porunci să-i dea aceluia 6 galbeni. Săracul luând ceea ce îi dăduse, plecă, apoi întorcându-se după puțină vreme în ziua aceea îi zise iarăși:

– Miluiește-mă, robul lui Dumnezeu, că multe am pierdut, iar tu puțin mi-ai dat.

Sfântul, chemând iară pe slujitor îi zise:

– Frate, du-te și-i dă alți 6 galbeni.

După puțină vreme, veni iară a treia oară:

– Fie-ți milă de mine, părinte, și-mi mai dă încă din îndurările tale, că am pierdut în mare foarte multă bogăție străină.

Iar sfântul Grigorie zise slujitorului:

– Mergi, frate, și mai dă aceluia ce cere încă 6 galbeni.

Fratele însă răspunse:

– Să mă crezi, cinstite părinte, că n-a mai rămas în cămară niciun galben.

Fericitul îi zise:

– De nu ai altceva, dă-i haine, ori vreun vas.

Fratele răspunse:

– Nu avem alt vas decât un taler de argint, în care marea doamnă, mama ta, ți-a trimis linte după obicei.

– Du-te, frate, și dă săracului și acest taler, ca să nu se ducă mâhnit de la noi, căci caută mângâiere în primejdia sa.

Deci luând săracul acela talerul de argint, se duse veselindu-se. După aceea, nu mai veni să ceară milostenie, ci era nevăzut lângă dânsul, păzindu-l și ajutându-l în toate. Pentru că îngerul Domnului era lângă dânsul, sfântul cu puterea darului cea minunată săvârșea multe minuni în locașul lui.

După ce muri Pelaghie, episcopul Romei, toți într-un glas îl aleseră pe sfântul Grigorie pe scaunul acela. Însă el, plecă din cetate și se ascunse în locuri pustii. Căutându-l poporul și negăsindul începu a se ruga lui Dumnezeu să îl arate pe robul său. Atunci se făcu din cer un stâlp de foc ce se pogorî la locul unde se afla sfântul Grigorie, ascuns într-un munte pustiu. Astfel fu așezarea sa în scaunul de episcop al Romei.

Era negrăită milostivirea lui spre săraci, văduve și străini. El zidi multe case de străini și de săraci, nu numai la Roma ci și în alte locuri. La Ierusalim trimise pe ava Prov cu aur din destul pentru a zidi acolo o casă de oaspeți. La muntele Sinai trimitea multă milostenie spre hrana monahilor, iar pe cei de la Roma săraci și bolnavi îi avea scris într-o carte pe nume și în toate zilele îi hrănea pe dânșii. De multe ori la masa lui aducea străini și săraci și singur le slujea.

Pentru smerenia cea mare a sfântului Grigorie, în „Limonariu” se găsește scris astfel:

„Într-un timp oarecare a mers ava Ioan Persanul și ne-a spus aceasta despre marele și fericitul Grigorie, episcopul Romei, zicând: Am dorit odată să mă închin la mormintele sfinților mari apostoli Petru și Pavel și m-am dus la Roma. Stând eu în mijlocul cetătții, se făcu veste în popor că episcopul avea să treacă atunci pe acolo și așteptam să-l văd și pe el. După ce a venit în dreptul meu, am voit să mă închin lui. Și vă spun, fraților, Dumnezeu fiindu-mi martor, că el apuncând înaintea mea, căzu la pământ și mi se închină și de la pământ nu se mai sculă mai înainte până nu mă văzu pe mine mai întâi sculat. Apoi sărutându-mă cu multă osârdie, îmi dădu cu mâna sa 3 galbeni, poruncind să mi se dea toate cele de hrană; iar eu am preamărit pe Dumnezeu, Cel ce i-a dat lui atâta smerenie, dragoste și milă către toți.”

Acest mare luminător al lumii, preasfințitul Grigorie, împodobi Biserica lui Hristos nu numai prin viața sa asemenea îngerilor și cu minunile, ci și cu multe scrieri foarte trebuincioase dreptei credințe.

Sculptură în os

(Sursă: http://www.ruicon.ru/)

Iar când scria, atunci Duhul Sfânt se arăta în chip de porumbel, zburând deasupra lui. Acest lucru adeseori se învrednicea a-l vedea arhidiaconul său, Petru, bărbat îmbunătățit. Scrierile sfântului Grigorie se află în patru cărți, pline de mare folos, care au într-însele povestiri pe scurt despre viețile sfinților care s-au nevoit în pământul Italiei și multe învățături de folos sufletesc.

Păstorind sfântul Grigorie Biserica lui Dumnezeu vreme de 13 ani, 6 luni și 10 zile, se mută la Domnul în vremea împărăției lui Foca Tiranul (602-610).

Sfântul Ioan Damaschin scrise despre dânsul astfel:

„Grigorie Dialogul, episcopul Romei celei vechi, precum știu toți era vestit în sfințenie și înțelegere și, când slujea, avea părtaș un înger din cer slujind împreună cu dânsul. Acesta, călătorind oarecând pe podul cel de piatră și stând într-adins, făcu rugăciune către Domnul cel iubitor de suflete pentru iertarea păcatelor lui Traian împăratul. Atunci, auzi îndată glas de la Dumnezeu, zicând:

– Rugăciunea ta am auzit-o și dau iertare lui Traian; iar tu să nu mai faci rugăciuni pentru păgâni.”

+ * + * +