13 martie/ 29 mai: CAPUL SFINTEI IPOMONI

moaste-ipomoni

Ajungând odată, împreună cu un părinte, la Atena, unde aveam ceva treburi, ne-am dus și până la Mănăstirea Sfântului Patapie, unde se află moaștele sfântului. Mănăstirea se află mai sus de Lutraki. Ajungând spre seară, am fost primiți să rămânem acolo peste noapte. Ducându-ne să ne închinăm în biserică, maica de acolo ne-a zis: „Închinați-vă și la capul fintei Ipomoni, să vedem dacă simțiți ceva”.

Când m-am închinat și am sărutat sfintele moaște, le-am simțit fiebinți de parcă ar fi avut căldură în ele. Atunci maica ne-a zis că în aceeași zi a venit o femeie care avea dureri groaznice de cap, dar atingându-se de sfintele moaște, i-a trecut imediat durerea.

După câteva zile a fost și o fată româncă pe care o cunoșteam și s-a închinat, simțind și ea căldura de la capul sfintei, primind multă bucurie în suflet.

(Monah Pimen Vlad, Povestiri duhovnicești, vol. I, Editura Axa, 2013, pp. 56-57)

Sursa: http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/marturii/capul-sfintei-ipomoni