Cuvioasa Parascheva

(14 Octombrie)

VIAŢA ŞI NEVOINŢELE

Cuvioasa Parascheva este prăznuită la 14 octombrie în fiecare an. Această floare aleasă a Bisericii, pildă grăitoare de smerenie şi înfrânare, este cunoscută, mai cu seamă, în Bisericile Ortodoxe Greacă, Română, Bulgară, Rusă şi Sârbă. În chip cu totul deosebit a deveniţi vestită şi sărbătorită în Moldova, unde sălăşluiesc de aproape 350 de ani preacinstitele ei moaşte, izvor neîmpuţinat de întrarmare duhovnicească şi de tămăduiri. Vasul cel de lut, în care a vegheat duhul ei, învrednicit de Atoateştiutorul cu darul neputrezirii, a fost adăpostit şi cinstit, rând pe rând, de dreptmăritorii creştini din Tracia, din Bulgaria, din Serbia, din Constantinopol şi din Ţările Româneşti.

Pentru toţi cei care se închină lui Dumnezeu înaintea moaştelor ei, viaţa fără de prihană a cuvioasei este o carte de învăţătură, de zidire duhovnicească şi un îndemn la lepădarea de sine, la evlavie, la vrednicie şi la sfinţenie. Pentru monahi, îndeosebi, ea este chipul blândeţilor, lumină grăitoare, smerenie înaltă. Darurile cu care a binecuvântat-o Atotţiitorul şi vredniciile care i-au încununat viaţa au întărit credinţa, nădejdea şi dragostea celor ce au alergat la rugăciunea ei. Toţi cei care îngenunchează în faţa raclei cu cinstitele moaşte ale Cuvioasei Parascheva văd în această fecioară înţeleaptă a Bisericii un „mărgăritar nepreţuit al vistieriei noastre”, o „temelie neclintită a creştinătăţii”; pentru toţi cei copleşiţi de necazuri şi întristări, ea este „hrană duhovnicească”, „alinare a relelor cugetări”, „risipitoare de multe furtuni”, „locaşul statorniciei”, „leacul durerii”, „toiagul biruinţei”, „mireasă duhovnicească”, „ocrotitoare neobosită”, „smerenie înaltă”, „făclie bisericească”. Dreptcredincioşii, mai cu seamă cei din Moldova, numesc până astăzi ziua de 14 octombrie „Vinerea mare”, iar pe Cuvioasa Parascheva, prăznuită în acea zi, de asemenea, „Vinerea mare”. Care este explicaţia acestor denumiri? În limba greacă, παρασχεβή înseamnă în general „pregătire”; pregătire în vederea plecării unei corăbii pe mare, pregătire pentru o sărbătoare, pregătire pentru a şaptea zi a săptămânii; de aceea, grecii numesc ziua a cincea παρασχεβή.

Pe măsura ce dreptcredincioşii români au aflat, din diferite scrieri (1), date despre viaţa şi faptele Cuvioasei Parascheva, mai cu seamă după ce acestea au fost mutate în capitala Moldovei, cultul ei s-a dezvoltat tot mai mult. Fiind cunoscută, cum s-a amintit, cu multă vreme înainte de strămutarea moaştelor ei la Iaşi, această fiică a Bisericii Ortodoxe, încoronată de slava sfinţeniei, a fost cinsită peste tot în ţările româneşti (2). Deoarece moaştele ei au stat la Târnovo mai mult de 150 de ani, s-a răspândit, mai cu seamă în Bulgaria, credinţa că sfânta este o fiică a poporului bulgar dreptcredincios (3).

Potrivit cazaniei pentru ziua de 14 octombrie, din Cartea românească de învăţătură dumenecele preste an şi la praznice împărăteşti şi la svinţi mari (4), cel dintâi cuvânt; de învăţătură despre viaţa Cuvioasei Parascheva, tipărit în limba română, în Moldova, prin râvna mitropolitului Varlaam în anul 1643, întocmit după un manuscris prototip grecesc sau slavon, acest vas ales al Ortodoxiei, „această sfântă şi preacuvioasă fecioară Parascheva era de moşie din Epivat, născută din părinţi credincioşi şi creştini buni. Întru toată viaţa sa cu milostenie şi cu fapte bune lui Dumnezeu îngăduia”. Sfânta avea şi un frate pe care părinţii l-au trimis „la carte”. Acesta a părăsit familia şi lumea, s-a călugărit luând numele de Eftimie „şi pentru multe a lui bunătăţi fu pus arhiereu şi păstor la scaunul ce se chema Madite”…, „iar sfânta în casa părinţilor ei petrecea”. La vârsta de zece ani, fiind ea într-o „biserică a Precistei”, auzi cuvântul evanghelic: „Cine va vrea să vina după Mine să se lepede de sine şi să ia crucea sa şi aşa să vină după Mine”. De acest cuvânt ca de o săgeată fu rănită la inimă. Ieşind din biserică, a împărţit săracilor hainele şi „podoabele feteşti” ; deşi a fost mustrată de părinţi pentru această faptă, ea „de multe ori da săracilor veşmintele sale” şi nu lua în seamă mustrarea pe care i-o făceau aceştia; „inima ei ardea cu focul Duhului Sfânt”. Părăsind „frumuseţea acestei lumi”, merse în „adâncul pustiei”, se dărui postului şi nedormirii şi rugii. Nu avea ea acolo „grijă de pluguri, de boi, nici de cai… nici de veşminte şi de aşternuturi, nici de mâncări şi de mese, nici de casă sau de slujnice, ci numai de curăţia: sufletului şi de răspuns judeţului ce va să fie”. Ea „pururea suspina şi nepărăsit tânjea cum îşi va înfrumuseţa sufletul, cum se va logodi pe sine Mirelui ceresc, lui Iisus Hristos, cum se va îndulci de vederea Mirelui său, de slava şi de lumina şi de bucuria cea fericită. De aceasta, … ochii de lacrimi îi erau întunecaţi pururea”. Înfruntînd bărbăteşte vicleşugurile şi meşteşugurile diavoleşti, s-a nevoit asupra firii sale, înfrumuseţându-şi sufletul cu dumnezeieştile învăţături ale Mântuitorului.

După ce a petrecut în pustie mai mulţi ani, într-o noapte, un înger i-a spus: „Să laşi pustia şi la moşia ta să te întorci, că acolo ţi se cade să laşi trupul pământului şi să treci din această lume cătră Dumnezeu pe care L-ai iubit”. Dacă a avut această vedenie, sfânta „fără de voie lăsă pustia şi se întoarse în lume şi la Ţarigrad veni. Şi merse în biserica Precistei ce este în Vlaherna şi către icoana Sfinţiei Sale căzu şi cu lacrimi se ruga aşa şi zicea: „…N-am altă nădejde, n-am alt acoperământ. Tu-mi fii îndreptătoare, tu-mi fii folositoare… că până am umblat în pustie pe tine te-am avut ajutor, iar acum dacă m-am întors în lume…, îndreptează-mă până la sfârşitul vieţii mele că altă nădejde nu am”.

„Aşa cu tot sufletul se ruga şi la moşia sa se duse. Şi acolo nu multă vreme petrecu. Truda cătră trudă şi durere cătră durere adăugă, cu post şi cu nedormire pe sine se înfrumuseţa…, cu lacrimi pământul uda şi aşa se ruga: „Doamne, Iisuse Hristoase, caută din locaşul Tău şi nu mă părăsi, nici mă lăsa, că pentru numele Tău cel sfânt am lăsat toate şi după Tine am călătorit în toată viaţa mea. Şi acum, îndură-te, Doamne, spune îngerului blând să ia cu pace sufletul meu…”. Şi-şi dădu luminat sufletul în mâna lui Dumnezeu şi nimănui nu se spuse de unde a fost şi cine este”.

„Dumnezeu, vrând să proslăvească pe roaba Sa, ce tocmi?” Murind un corăbier, trupul său a fost aruncat în mare; valurile scoţîndu-l la mal, „un sihastru ce petrecea în acel loc … rugă pe nişte creştini de luară acel trup şi săpând o groapă pentru înhumarea acestuia „aflară trupul Preacuvioasei Parascheva neputred şi plin de mireasmă”, alături de care au înmormântat trupul cel rău mirositor al corăbierului. Unul dintre oamenii care săpaseră groapa, anume Gheorghe, văzu noaptea, în vis, „o împărăteasă pe un scaun luminat şezând şi mulţime de îngeri în jurul ei”. Unul dintre ei îl luă de mână, îl ridică şi-i zise: „Gheorghe, pentru ce n-aţi socotit trupul Sfintei Parascheva? Ce l-aţi uitat aşa? Nu ştiţi că Dumnezeu a iubit frumuseţea ei şi a vrut să o proslăvească pe pământ?”. Iar împărăteasa aceea luminată îi spuse: „De sârg să luaţi trupul meu, în loc de cinste să-l puneţi… Moşia mea este Epivat, unde locuiţi voi acuma”. Aceeaşi vedenie a avut-o şi o femeie „ce se chema Eftimia, într-acelaşi chip şi într-aceeaşi noapte şi a doua zi amândoi spuseră într-un chip tuturor. Acestea dacă auziră, toţi cu bucurie şi cu osârdie cursără (alergară), cu lumini şi cu tămâie şi cu mare cinste o luară şi în biserica Sfinţilor Apostoli o puseră. Şi acolo multe şi minunate semne făceau întru cinstea şi slava Sfinţei Treimi” (5). În toate părţile învecinate localităţii Epivat s-a răspândit vestea despre minunile Cuvioasei Parascheva; mulţi bolnavi se vindecau prin rugăciuni, în preajma moaştelor ei. Se spune că locuitorii dreptcredincioşii de aici, cinstind amintirea Cuvioasei, au zidit, chiar pe locul unde au trăit părinţii ei şi unde ea însăşi a văzut lumina, o biserică. Sfânta Parascheva a trăit în prima jumătate a secolului al XI-lea.

Patriarhul Eftimie al Târnovei, în scrierea sa despre Cuvioasa Parascheva, a relatat ceea ce aflase el, probabil din Viaţa sfintei, scrisă de diaconulVasilisc, şi ceea ce păstrase tradiţia despre acest vlăstar slăvit al Bisericii (6).

Moaştele ei, descoperite în urma unor vedenii şi a unor semne minunate, într-un mormânt de pe ţărmul mării. în apropiere de Epivat, au fost aşezate cu cinste în biserica Sfinţii Apostoli din acea localitate şi au stat acolo ca la 200 de ani, fiind mângâiere şi întărire dreptcredincioşilor. Vestea despre minunile care se săvârşeau în jurul cortului în care a sălăşluit duhul ei, adică a trupului ei neputrezit, s-a răspândit în Tracia şi în toată Peninsula Balcanică. Între timp, foarte probabil, Patriarhia constantinopolitană va fi îndeplinit forma de canonizare a cuvioasei, adică trecerea ei în ceata sfinţilor.

După anul 1235, moaştele Cuvioasei Parascheva au fost strămutate de la Epivat la Târnovo, capitala Imperiului româno-bulgar şi reşedinţa patriarhului bulgar. La Târnovo, moaştele au stat aproape 160 de ani. Se pare că în acest timp, s-a alcătuit slujba Cuvioasei, care a trecut apoi în cărţile de ritual, folosite şi în bisericile româneşti, ca şi în alte Biserici Ortodoxe. De la Târnovo au fost strămutate la Belgrad.

Amănunte în legătură cu mutarea moaştelor Cuvioasei Parascheva de la Târnovo la Belgrad aflăm într-un panegiric atribuit lui Grigorie Ţamblac, personaj controversat, care a constituit, în ultima vreme, tema unor vii discuţii. În 1521, după cucerirea Belgradului de către sultanul Suleiman, moaştele cuvioasei au fost strămutate la Constantinopol, unde au stat 120 de ani.

Ctitorind la Iaşi frumoasa biserică Sfinţii Trei Ierarhi şi amintindu-şi, fără îndoială, de Ioan Asan, care la vremea sa a strămutat moaştele Cuvioasei Parascheva de la Epivat la Târnovo, şi, de asemenea, de Alexandru cel Bun care a adus moaşele Sfântului Ioan cel Nou de la Cetatea Albă la Suceava, îndemnat de convingerile şi sentimentele sale creştine Ortodoxe şi hotărât să transforme capitala ţării într-un important centru ortodox, Vasile Lupu va fi făcut demersurile necesare la Patriarhia din Constantinopol ca să se încuviinţeze mutarea moaştelor sfintei la Iaşi.

Fără îndoială, în urma unor convorbiri moldoveano-constantinopolitane şi a unor dezbateri în Sfântul Sinod al Bisericii celei Mari (Patriarhia Ecumenică), în luna mai 1641, Patriarhul Partenie şi alţi sfetnici semnau un act sinodal. Din această „scrisoare sinodicească” reiese că, până în luna mai 1641, Vasile Lupu plătise o parte din datoriile pe care le avea patriarhia şi că o va ajuta şi în viitor. În schimbul acestor ajutoare, patriarhia a luat hotărârea să dăruiască voievodului Moldovei, în semn de mulţumire, moaştele Cuvioasei Parascheva

În afară de datoriile pe care Vasile Lupu le plătise până în anul 1641, până când moaştele au fost trimise la Iaşi, s-au mai adăugat altele. Dincolo de aceste formule de cancelarie, se vede bine că este vorba de un dar de mulţumire şi nicidecum de o vânzare a moaştelor.

Potrivit unor mărturii istorice privind strămutarea acestora la Iaşi, preţiosul dar a fost coborât peste zidul de incintă al oraşului (Constantinopol) şi transportat apoi, cu ştirea autorităţilor turceşti, la Iaşi. Cinstitele moaşte au fost trecute peste zid, deoarece legea islamică interzicea transportarea celor morţi, în afară de trupurile sultanilor, mai mult de trei mile (7). Ieşirea cât mai tainică din capitală se mai impunea şi de frica unor eventuale tulburări ale creştinilor ortodocşi, care se vedeau astfel lipsiţi de ocrotitoarea şi buna lor mângâietoare cerească. Domnitorul Vasile Lupu a insistat şi a cheltuit cu dragoste mulţi bani, pentru a obţine bunăvoinţa autorităţilor turceşti.

Până la Galaţi, poarta Moldovei la Dunăre, unde a fost transportată racla cu cinstitele moaşte ale Cuvioasei Parascheva, de bună seamă o delegaţie moldovenească alcătuită din clerici şi drepteredincioşi mireni va fi însoţit-o, chiar de la plecarea din Constantinopol. Alături de aceştia se mai aflau trei înalţi ierarhi, „exarhi ai Sfântului Sinod şi epitropi patriarhali: al Eracleii chir Ioanichie, al Adrianopolei chir Partenie şi al Paleopatrei chir Teofan”. Din actul patriarhal, datat din septembrie 1641, reiese că ei au adus din Constantinopol „pentru sfinţirea ţării şi binecuvântarea ei, lauda lui (Vasile Lupu), cinstitele şi sfinţitele moaşte ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva cea Nouă, pe care prea cucernicul şi prea vestitul domn şi toată ţara lui, arhierei, boieri şi ceilalţi creştini de la mic până la mare le-au primit cu tot respectul şi cu toată evlavia” (8). Pentru paza cinstitelor moaşte, în drum spre Iaşi, autorităţile turceşti au rânduit o căpetenie şi mai mulţi ostaşi. Ei sunt zugrăviţi în nişa de la biserica Sfinţii Trei Ierarhi, în care a fost aşezată racla sfintei, şi într-o gravură de la sfârşitul Cazaniei, tipărită la Iaşi în anul 1643, de mitropolitul Varlaam (9).

Pentru ca preaslăvita faptă din istoria bisericească a Moldovei ortodoxe să rămână fără de moarte în amintirea credincioşilor, domnul Vasile Lupu a dispus să se sape în piatră o inscripţie în slavonă, privind istoria strămutării moaştelor Cuvioasei Parascheva, pe care a fixat-o la baza nişei din naosul bisericii Sfinţii Trei Ierarhi, ctitoria sa, acolo unde a aşezat nepreţuita comoară a Ortodoxiei, „lauda cea cinstită a Moldovei” (10).

De atunci, necontenit, la Iaşi, cinstitele moaşte ale Cuvioasei Parascheva au fost scut şi ocrotire, chemare la rugăciune, evlavie şi strădanie pentru săvârşirea binelui. „Fericită-i Moldova, mărturisea acum două secole unul dintre dascălii de la o înaltă şcoală din Iaşi, având o vistierie ca aceasta şi scăpare sigură la toată nevoia, că prin solirile Cuvioasei de multe ori s-a izbăvit de năvăliri, de boli pierzătoare, de ciumă, de arşiţă îndelungată şi de alte cumplite împrejurări”. Vistieria aceasta însă, cu întregul oraş şi cu locuitorii săi, au trecut şi prin momente grele. De neuitat rămân, în istoria Moldovei şi a vieţii ei bisericeşti, întâmplările cotropitoare pricinuite de craiul polon Ioan Sobieski, prin anul 1686. Ajungând până la Iaşi, ostaşii răufăcători au jefuit atunci ţara, au dat foc unor mănăstiri, au răpit vase sfinte, au luat moaştele Sfântului Ioan cel Nou cu mai multe lucruri preţioase, au ridicat cu sila pe mitropolitul Dosoftei şi l-au dus în captivitate. Îndreptându-se spre mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi, ca să prade şi să răpească moaştele Sfintei Parascheva de acolo, egumenul, deşi ameninţat că va fi îngropat sub ruinele acestui aşezământ călugăresc, nu a vrut cu nici un preţ să deschidă intrarea în mănăstire (11).

În biserica Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi, cinstitele moaşte au rămas până în anul 1884, când au fost mutate în paraclisul mănăstiresc din clădirea egumeniei şi aşezate pe un catafalc de lemn, deoarece în acel an au început lucrările de restaurare a sfântului locaş ctitorit de Vasile Lupu. În seara de 26 decembrie 1888, după slujba vecerniei, din neatenţie, a rămas nestinsă o luminare din sfeşnicul de lângă racla cu moaştele cuvioasei. Peste noapte, sfeşnicul a ars, apoi focul s-a întins la catafalcul pe care se afla racla, arzând, mocnit toată noaptea, „prefăcându-l într-o grămadă de cărbuni”. Din cauza căldurii nimicitoare, s-au topit în parte ferecăturile de argint ale raclei, capacul s-a carbonizat, dar moaştele, prin minune dumnezeiască, au rămas neatinse. Dimineaţa, în ziua de 27 decembrie, elevii Şcolii Normale care funcţiona în mănăstire, preoţii bisericii, pompierii, poliţiştii, autorităţile civile şi bisericeşti credincioşi din oraş, cuprinşi de spaimă, au alergat spre paraclisul în care puterea focului prefăcuse o parte din lucrurile acestuia într-un morman de jar, fără a atinge însă cinstitele moaşte ale cuvioasei. În aceeaşi zi, fericitul întru pomenire, Iosif Naniescu, mitropolitul Moldovei şi Sucevei, cercetând paraclisul de la biserica Sfinţii Trei Ierarhi, a preaslăvit minunea lui Dumnezeu; prefectul judeţului Iaşi, Leon Negruzzi, şi procurorul general al oraşului au consemnat în procese-verbale cele întâmplate, iar în ziua de 28 decembrie însuşi preşedintele Consiliului de Miniştri al ţării, Teodor Rosetti, care se afla în Iaşi, a rămas impresionat „de miraculoasa scăpare a sfintelor moaşte” (12).

Ridicate din mormanul de jar, moaştele au fost aşezate în racla de lemn în care au fost ele strămutate de la Constantinopol la Iaşi, apoi adăpostite în altarul paraclisului neatins de urgia pârjolului. Un binecredincios din Fălticeni, anume Lupu Botez, ajutat de alţi creştini, a construit o raclă nouă din lemn de chiparos pe care avea să o îmbrace cu ferecături de argint (13). Aşezate în noua raclă, moaştele Cuvioasei au fost strămutate în catedrala mitropolitană, a cărei solemnă sfinţire se săvârşise după încheierea lucrărilor de consolidare şi restaurare, în ziua de 23 aprilie 1887. De atunci, dreptcredincioşii care se află sub cupolele monumentalei catedrale ieşene, „maica bisericilor”, cum o numea fericitul ei ctitor, au înaintea ochilor măreţia arhitectonică a sfântului locaş, picturile efectuate de mâna măiastră a renumitului pictor Gh. Tattarescu, mormântul neuitatului mitropolit Veniamin Costachi şi racla cu cinstitele moaşte ale Cuvioasei Parascheva, aşezată sub un baldachin, din care „izvorăsc noianuri de vindecări”.

Deoarece binecuvântatele oseminte au stat multă vreme între dreptcredincioşii din Tracia, din Bulgaria, din Serbia, din Constantinopol, iar de aproape 350 de ani între români, cinstirea acestui odor scump al Ortodoxiei s-a făcut prin „slujbe” sau „acolutii” alcătuite de imnografi de diferite naţii. Chiar dacă aceste tropare şi stihiri s-au deosebit prin litera lor, ele au fost asemănătoare în esenţa şi duhul lor ortodox. Ascultând slujba cuvioasei, dreptmăritorii creştini, oricare ar fi fost neamul şi patria lor, luminaţi de harul frăţiei ecumenice, şi-au îndreptat privirile şi gândurile la Sfânta Parascheva ca la o mireasă a lui Hristos, ca la o flacără luminoasă a întregii Ortodoxii.

La 10 octombrie 1955, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în prezenţa unor înalţi soli ai Bisericilor surori: Constantinopolitană, Rusă şi Bulgară, a proclamat generalizarea cultului unor sfinţi cu moaşte în ţara noastră şi a hotărât totodată canonizarea unor sfinţi români: „ierarh, monahi şi credincioşi, care au strălucit în sfinţenie şi au pătimit cu seninătate pentru legea ortodoxă a părinţilor lor”. Cu acel prilej solemn, Sfântul Sinod, între altele, a trimis o Enciclică clerului şi credincioşilor, chemându-i să cinstească pe „sfinţii cu moaşte din ţara noastră”. „Sfânta noastră Biserică pune înainte cinstirea sfinţilor, glăsuieşte enciclica, spre îndemn fiilor săi, pentru ca pe cei zăbavnici să-i îndemne la o viaţă mai curată, iar pe cei osârduitori să-i sporească în virtute”.

Noi nu numai că-i lăudăm pe sfinţi, ca pe purtători unor preaînălţate lupte şi biruinţe duhovniceşti şi ca pe cei ce au întruchipat frumuseţea cea nepieritoare, dar ne uităm la ei ca la învăţătorii noştri, străduindu-ne să ne asemănăm lor în credinţa, în nădejde şi în dragoste. În evlavia sa adâncă, poporul român a cinstit după cuviinţă pe toţi sfinţii dreptei-credinţe, fără deosebire de neam. Dar Muma credincioşilor noştri s-a legat în chip deosebit de sfinţii ale căror moaşte se găsesc în catedralele şi mănăstirile noastre.

Cinstirea unora dintre aceşti sfinţi s-a statornicit în evlavia clerului şi a credincioşilor noştri prin înscrierea lor în sinaxar, prin aşezarea slujbei lor în cărţile bisericeşti, prin prăznuirea lor după rânduială, prin ridicarea de sfinte locaşuri cu hramul lor şi prin zugrăvirea lor în sfintele biserici şi în sfintele icoane. Între aceştia se numără şi Cuvioasa Parascheva ale cărei sfinte moaşte se află la Iaşi, în catedrala mitropolitană …; „Lauda Moldovei” este, după naştere, din satul Epivat, lângă Ţarigrad. Prinsă de dorul vieţii curate, ea de tânără a părăsit lumea cu tulburările ei şi a fugit în pustie… Prin rugăciuni şi priveghere dobândind înţelegere şi putere bărbătească, a înfrânt cu totul pe vrăjmaşul sufletului, aşa cum David a biruit pe Goliat. Şi la atâta înălţime sufletească s-a ridicat, încât s-a făcut sălaş Dumnezeului Celui viu…

„Vestindu-vă cele de mai sus, să ne îndemnăm întru cinstirea acestor sfinţi, strâns legaţi de neamul nostru, prin rugăciuni către Atotputernicul Dumnezeu, ca mulţumire pentru toate binefacerile primite, prin solirile lor”.

„Şi, pentru ca legătura noastră cu sfinţii…, precum şi cu toţi aleşii lui Dumnezeu, să dăinuiască de-a pururea, învrednicindu-se de această legătură şi în viaţa viitoare, datori suntem să mărturisim aceeaşi credinţă pe care au avut-o ei şi să fim mădulare împreună cu ei ale aceleiaşi Biserici. Să-i urmăm în credinţă, în gânduri şi în fapte, precum şi în râvna şi în nevoinţele lor pentru împlinirea poruncilor dumnezeieşti…”

„Să ţinem pururea aprinsă candela rugăciunilor noastre, iar flacăra iubirii de Dumnezeu şi de aproapele să lumineze neîntrerupt în inimile şi în viaţa noastră”.

Această enciclică a fost citită şi la Iaşi, în ziua de 14 octombrie 1955, sărbătoarea Cuvioasei Parascheva, după Sfânta Liturghie în faţa ierarhilor care reprezentau Bisericile Ortodoxe Rusă şi Bulgară şi a clericilor şi dreptcredincioşilor care, în număr mare, luau parte la această slăvită prăznuire. S-a înălţat apoi o rugăciune ascultată cu luare aminte: „Cu umilinţă şi cu evlavie ne plecăm astăzi genunchii înaintea slavei Marelui Dumnezeu, Cel ce te-a mărit pe tine, Preacuvioasă Maica noastră Parascheva; şi smerit prinos de laudă şi de mulţumită îi aducem, pentru că te-a dăruit nouă fierbinte rugătoare şi puternică ocrotitoare în ceruri. Că tu din tinereţele tale, pentru iubirea de Hristos, ai lăsat şi pe părinţi şi bogăţia şi dulceţile cele trecătoare ale lumii; şi cu multă postire, cu neîncetată priveghere, cu lacrimi şi cu pustniceşti nevoinţe slăbindu-ţi trupul cel firav, sufletul ţi-ai întărit; şi aşa luându-ţi crucea ai urmat lui Hristos, cu pilda vieţuirii tale învăţându-ne să nu purtăm grijă de trupul cel trecător, ci de sufletul cel nepieritor. Ca fecioarele cele înţelepte, cu untdelemnul faptelor bune ţi-ai umplut din belşug candela sufletului tău şi pe Mirele cel ceresc întru trezire L-ai întâmpinat. Pentru aceea, în cămara Lui de nuntă cu vrednicie ai intrat, îndulcindu-te neîncetat cu vederea de aproape a feţei Lui; iar nouă, pe pământ, ai binevoit a ne descoperi prin vis şi a ne trimite, ca pe un dar ceresc, cinstitele tale moaşte, care, aduse fiind pe pământul nostru prin râvna evlaviosului voievod Vasile, s-au făcut acoperământ ţării acesteia şi izvor nesecat al tămăduirii tuturor celor ce aleargă la tine cu credinţă şi nădejde. Şi întinzându-se vestea vredniciilor şi a minunilor tale peste tot pământul ţării noastre, cu dragoste şi cu bucurie te cinstesc pe tine binecredincioşii români de pretutindeni.

„Drept aceea, şi noi acum, cu mulţumită te lăudăm pe tine, Preacuvioasă Maică Parascheva, lauda Epivatului şi ocrotirea cea bună a Moldovei. Şi sărutând cu evlavie cinstitele tale moaşte, te rugăm să mijloceşti pentru noi înaintea feţei Ziditorului a toate, ca să ocrotească şi de acum înainte cetatea aceasta, Moldova, şi toată Ţara Românească, izbăvidu-le de tot răul. Pe cei ce cu credinţă şi cu dragoste aleargă la ajutorul tău să-i păzească în pace, sănătate trupului şi sufletului să le dăruiască şi întru toate, bună sporire. Credinţa cea dreaptă să o întărească, tulburările eresului şi ale dezbinării de fraţi să le strice cu puterea Preasfântului Său Duh, războaiele să le îndepărteze şi pacea a toată lumea desăvârşit să o întemeieze.

„Şi aşa, urmând pilda vieţuirii tale, Preacuvioasă Maică, şi avându-te pe tine neîncetat mângâiere întru necazuri şi întărire de nădejde, să ajungem toţi la limanul cel mult dorit al mântuirii şi să lăudăm până la suflarea noastră cea de pe urmă pururea pomenirea ta, strigând lui Dumnezeu: Slavă Ţie, Doamne, Cel ce eşti mare şi minunat întru sfinţi în vecii vecilor. Amin” (14).

Înflăcăraţi de puterea credinţei în Atotţiitorul şi de vrednicia pilduitoare a Cuvioasei Parascheva, alcătuitorul Acatistului ei, un fiu dreptcredincios al Moldovei, ca şi aceia care au zugrăvit în tropare şi stihiri, smerenia şi frumuseţea ei feciorelnică, au privit-o ca pe „un dar al lui Dumnezeu ce s-a trimis pământului acestuia”, ca pe „a Moldovei luminătoare”, „a Moldovei laudă preacinstită”, „izvorul cel neîncetat al Moldovei”, „a Moldovei casnică luminătoare”. Mai mult decât atât, ea este „hrana duhovnicească”, „mijlocitoarea tuturor” la Părintele luminilor, „floare neveştejită” a întregii Ortodoxii.

În preajma raclei în care s-a păstrat nestricăcios cortul sfintei, cei copleşiţi de necazuri găsesc mângâiere, cei învăluiţi de suferinţe, alinare, cei zăbavnici în săvârşirea lucrului celui bun, hotărâre şi tărie. Viaţa fără de prihană a cuvioasei ne cheamă, neîncetat, la credinţă tare, la nădejde care întrarmează, la dragoste desăvârşită. Prin glasul sfinţiţilor slujitori ai Bisericii, ea ne îndeamnă să ne iubim unii pe alţii, ca fraţii cei buni, să umblăm pe căile păcii, să ne îndreptăm paşii întăriţi de harurile Sfântului Duh, spre Hristos, mântuirea noastră.

Preot Scarlat Porcescu

1. Spre deosebire de prima „Sfânta Vineri” (Sfânta Muceniţă Parascheva, sărbătorită la 26 iulie), Cuvioasa Parascheva, prăznuită la 14 octombrie a fost supranumită, mai cu seamă de către moldoveni – Vinerea mare, în timp ce vinerea Patimilor este denumită, peste tot, în Moldova, „Vinerea scumpă” sau „Vinerea seacă”. Unii călători străini, care au trecut prin Iaşi, au reţinut că localnicii numeau pe Cuvioasa Parascheva, „Sfânta Vineri”. De pildă, Petru Bogdan Baksic, care a vizitat Moldova în 1641,(când au fost aduse cinstitele moaşte ale cuvioasei la Iaşi, arăta în însemnările sale că „grecii o numesc Sfânta Parascheva şi românii Sfânta Vineri”, iar Anatol Demidov, în anul 1837, la aproape două secole de la aducerea moaştelor ei la Iaşi, nota că, în biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” din acest oraş, a văzut „les reliques de Sainte Venerande”.

Cea mai veche scriere despre viaţa cuvioasei a fost întocmită, potrivit tradiţiei, în a doua jumătate a veacului al XI-lea, de un locuitor din regiunea în care a trăit şi în care s-au descoperit moaştele ei. Deoarece această lucrare era simplă şi neconcludentă, Patriarhul Constantinopolului, Nicolae IV Muzalon (1147-1151), „a însărcinat pe diaconul Vasilisc să întocmească alta, care într-adevăr, să fie plăcută lui Dumnezeu”. O scriere valoroasă despre viaţa Cuvioasei Parascheva a fost alcătuită de Patriarhul Eftimie al Târnovei, în a doua jumătate a secolului; al XlV-lea. E. Kaluzniacki a cunoscut 23 de copii ale vieţii scrise de Eftimie, două dintre ele provenind din ţara noastră, pe care el le-a studiat critic. Între altele sinaxarul slavo-rus din Vieţile Sfinţilor de Dimitrie al Rostovului face referiri şi la strămutarea moaştelor cuvioasei de la Constanţinopol la Iaşi; această versiune, tradusă în limba română, a apărut în Vieţile Sfinţilor (septembrie-noiembrie 1809), ediţia Neamţu.

Sinaxarul din unele scrieri greceşti – unul din acolutia (slujba) Sfintei Parascheva din Epivat, tipărit de Antim Ivireanul la Bucureşti, din 1692, preluat de unele mineie româneşti, dar completat cu ştiri privind strămutarea moaştelor de la Constanţinopol la Iaşi, iar altul pominit, dar necunoscut, în prefaţa; ediţiei de la Iaşi, din 1817, a acolutiei, cu nota că a fost adusă de la Sfântul Munte Athos şi a fost alcătuită de ieromonahul Rafail Guriotul, – a mărit şi mai mult cu noaşterea acestei nevoitoare la români.

Viaţa Cuvioasei Parascheva l-a preocupat şi pe Sfântul Nicodim Aghioritul (1749-1809), care a luat ca bază versiunea Eftimie, dar a adăugat ştiri privind strămutarea moaştelor ei de la Târnovo la Belgrad, apoi la Constanţinopol şi de acolo la Iaşi (Episcopul Melchisedec, Viaţa şi minunile Cuvioasei Maicii noastre Paraschevei cei nouă şi istoricul sfintelor ei moaşte, Bucureşti, 1889, p. 34). Despre aceasta au scris şi alţi învăţaţi români: Pr. Gh. Păvăloiu, 1935, Arhim. Varahiil Jitaru, 1942 şi 1943, Prof. D. Stănescu, 1938, Prof. Milan Şesan, 1955 ş.a. Vezi şi Călători străini despre ţările române, vol. V (M. Holban ş.a.), Bucureşti, 1973, p. 235.

2. La Răşinari, de pildă, la sfârşitul veacului al XIV-lea, era o biserică cu hramul „Preacuvioasa Parascheva”. La 16 septembrie 1408, domnul Moldovei, Alexandru cel Bun, a dăruit bisericii „Sfânta Vineri”, „care-i în târgul Romanului, unde zace sfânt-răposata maica noastră cneaghina Anastasia… două sate”. Această biserică fusese înălţată mai înainte, probabil de Roman Vodă, tatăl lui Alexandru cel Bun, sau de vreun stăpânitor feudal anterior. În pisania catedralei episcopale din Roman, zidită de Petru Rareş, în locul celei pomenite la începutul secolului al XV-lea, apare numele Parascheva, (în numele Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva). Fără îndoială, ctitoria lui Petru Rareş preluase hramul bisericii anterioare. În, pridvorul acesteia, între alte picturi în frescă, săvârşite la jumătatea veacului al XVI-lea, se află şi un registru în care apar scenele cu diferite momente din viaţa şi istoria moaştelor Cuvioasei Parascheva: naşterea ei, împărţirea hainelor celor lipsiţi, vieţuirea într-un schit din Eracleea, apoi în pustie făcîndu-şi rugăciunea în genunchi, rugăciunea în biserica Vlaherne din Constantinopol… aşezarea moaştelor în biserica din Epivat, strămutarea lor la Târnovo, apoi în regiunea Vidinului peste care stăpânea atunci Mircea cel Mare, şi mutarea lor în Serbia, la cererea cneaghinei Anghelina. Picturile din catedrala episcopală a Romanului, în care apar scene din viaţa şi istoria moaştelor Cuvioasei Parascheva, – nu este exclus să fi fost picturi cu viaţa ei şi în biserica anterioară, săvârşite de zugravii Nichita şi Dobre prin 1414-1420, la cererea domnului Alexandru cel Bun -, demonstrează că ea era cunoscută şi cinstită cu mare evlavie, în Moldova, înainte de aducerea moaştelor ei la Iaşi.

3. Sălăşluind cinstitele ei moaşte la Belgrad, deci pe pământ sârbesc, mai mult de 120 de ani, s-a afirmat apoi de către unii că sfânta s-a născut din părinţi, de naţionalitate sârbă. În concepţia Bisericii Ortodoxe însă, originea etnică a unui sfânt nu este o chestiune esenţială. Un sfânt, ori de ce neam ar fi, ori în ce pământ s-ar fi născut, este un fiu, un vlăstar al Ortodoxiei. Cuvioasa Parascheva s-a născut, cum se va arăta în cele ce urmează în Tracia, deci în sudul Dunării, dar prin moaştele ei ocrotite şi, deopotrivă, cinstite de greci, de bulgari, de sârbi şi de români, ea este o flacără luminoasă a Bisericii Ortodoxe, o fiică a Ortodoxiei încoronată de vrednicie.

4. Ediţie îngrijită de J. Byck, Bucureşti, 1943, p. 365-370; se reproduce viaţa sfintei din Cazania lui Varlaam, fiind cel dintâi text tipărit în Moldova.

5. Sfântul Nicodim Aghioritul a adăugat, la ceea ce ştim din Cazania lui Varlaam despre Sfânta Parascheva, că, înainte de a se depărta ea în pustie, a vizitat Constantinopolul, cetatea împărătească, unde s-a închinat pe la toate locurile sfinte ale acestui mare oraş, la sfintele moaşte de pe acolo şi a ascultat sfaturile bărbaţilor cuvioşi din mănăstirile capitalei. După îndemnul lor, ea a intrat într-o mănăstire cu hramul Maicii Domnului din Heracleea Pontului, unde a petrecut cinci ani, îndeletnicindu-se cu postul şi cu rugăciunea. Întristaţii ei părinţi au căutat-o prin oraşe şi mănăstiri, dar au adormit întru Domnul fără a afla ceva despre dânsa. Cuvioasa Parascheva a călătorit şi în Palestina spre a se ruga la Sfintele Locuri. Acolo s-a aşezat ea într-o mănăstire de călugăriţe, din pustia Iordanului, unde a petrecut în post şi rugăciune până la vârsta de 25 de ani, când a avut vedenia şi sfatul de a se întoarce în patria sa (episcopul Melchisedec,.., Viaţa şi minunile Cuvioasei Maicii noastre Parasecheva cea Nouă, Bucureşti, 1889, p. 36).

6. În această scriere, patriarhul, ca şi Varlaam mai târziu, s-a oprit la câteva generalităţi referitoare la viaţa cuvioasei, fără a preciza ţara sau regiunea geografică în care s-a născut şi nici timpul când a trăit ea. Studiindu-se critic viaţa Cuvioasei Parascheva scrisă de Patriarhul Eftimie şi aceea scrisă de Matei al Mirelor, s-a ajuns la concluzia că istorica localitate Epivat era situată unde se află acum aşezarea Boiados (toponim turcesc), pe ţărmul Mării Marmara, subprefectura Silimvriei, în Tracia. Pe Peninsulei Balcanice, Silimvria (Silimbria) este plastă pe malul Propontidei (Marea de Marmara), la sud-est de Constantinopol. Regiunea în care se Afla Silimvria se numea Tracia, toponim care negreşit aminteşte de vechii locuitori traci ai acesteia. În oraşele şi satele situate, îndeosebi, pe ţărmurile mărilor de Marmara şi Neagră, locuiau numeroşi greci, alături de vlahi, populaţie de origine tracă; între timp, vor fi pătruns în această regiune şi locuitori de origine slavo-bulgară. Patriarhul Eftimie, în scrierea sa despre Sfânta Parascheva, nu se referă, nici într-un fel, la originea ei etnică. In viziunea fericitului patriah sfânta era un vlăstar al întregii Ortodoxii, o fiică vrednică a Bisericii Ortodoxe (Iulian Ştefănescu, Viaţa Sfintei Parascheva cea Nouă, de Matei al Mirelor, în „Revista istorică română”, vol. III, MCMXXXII, fasc. IV, p. 348). Ulterior, unii aghiografi, plecând de la localizarea Mesemvriei, fireşte neîntemeiată, în Bulgaria – în secolele XI-XIII, bulgarii nu ajunseseră pe ţărmurile sud-estice ale Mării Negre – şi de la faptul că moaştele cuvioasei au stat mai multă vreme la) Târnovo, capitala taratului româno-bulgar (mitropolitul Filaret al Moscovei a localizat Epivatul lângă Silistra, pe Dunăre, iar D. Ştefănescu lângă Caliacra); au afirmat că sfânta avea origine etnică bulgară; alţii, plecând de la faptul că moaştele ei au stat peste 120 de ani la Belgrad, au susţinut că sfânta avea origine sârbă; avându-se în vedere faptul că tânăra fecioară Parascheva s-a rugat, la Constantinopol, în biserica Vlaherna, o ctitorie a vlahilor, de asemenea, faptul că localitatea Epivat se afla în Tracia, s-ar putea deduce logic că era de origine vlaho-tracă sau greacă.

7. D. Cantemir, Istoria Imperiului Otoman. Traducere de Dat I. Hodoşiu, vol. I, Bucureşti, 1876, p. 541-542.

8. Miron Costin, Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron Vodă Încoace, ediţie critică de P.P. Panaitescu, Bucureşti, 1944, p. 190.

9. Picturile au fost refăcute, în mozaic, la sfârşitul veacului trecut, cu prilejul lucrărilor de restaurare a bisericii Sfinţii Trei Ierarhi, respectându-se probabil tematica veche. Gravura este reprodusă în Bibliografia românească veche, I (1508-1830) de I. Bianu şi N. Hodoş, p. 142.

10. „Cu voia Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu lucrarea Sfântului şi viufăcătorului Duh, al lui Dumnezeu cel prea mărit şi prea închinat întru sfânta cea de o fiinţă şi nedespărţită Treime, evlaviosul iubitorul de Hristos domnul Ioan Vasile Voievod, din mila lui Dumnezeu domnitor al ţării Moldovei. Fiind râvnitor şi apărător al dreptcredinţei răsăritene, s-a sârguit cu mare osâdie şi cu un dor prea mare, după iconomia dumnezeiască şi a adus de la Constantinopol aceste prea cinstite moaşte ale Sfintei şi Cuvioasei Maicii noastre Parascheva Târnăveanca, numită Piatea. Aceasta a fost a treia strămutare a ei, în realitate a fost a patra (nota noastră). Iar aceste sfinte şi cinstite moaşte le-a trimis prea sfântul şi prea fericitul Patriarh chir Partenie cu tot bunul sfat şi cu buna voinţă a toată Biserica. Şi a trimis această comoară prin trei preafericiţi mitropoliţi: Chir Ioanichie al Eracleei Chir Partenie al Adrianopolei şi Chir Teofan Paleonpatron, în zilele preasfinţitului arhiepiscop Chir Varlaam mitropolitul Sucevei şi a toată ţara Moldovei. Pe care (moaşte) evseviosul şi iubitorul de Hristos domnul nostru Ioan Vasilie Voievod, cu mila lui Dumnezeu domnitor al Ţării Moldovei, le-a primit cu toată cinstea şi cu toată dragostea, mai mult decât pe un mărgăritar preţios şi cu bună norocire le-a aşezat aici în nou-zidita de el biserică a Sfinţilor Trei Ierarhi şi mari dascăli a toată lumea Vasilie cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Hrisostom şi le-a păstrat spre cinstea şi slava unuia Dumnezeu celui închinat în Treime, pentru nesfârşitele rugăciuni ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva spre iertarea păcatelor lui şi a tot prealuminatul său neam. În anul de la zidirea lumii 7149 şi în al 8-lea al domniei sale, iunie 13 (1641). In acelaşi an, s-a născut preadoritul fiu al domnitorului nostru, Ioan Ştefan Voievod, căruia dă-i, Doamne, zile îndelungate şi ani mulţi. Amin”.

11. Dimitrie Cantemir, op. cit., vol. II, p. 541-542.12. Episcopul Melchisedec, op. cit., p. 29-32.

13. G.T. Kirileanu, Contribuţii la istoricul raclei Sfintei Parascheva, Iaşi, 1946, p. 105.

14. Cf. Revista „Biserica Ortodoxă Română”, LXXIII (1955), nr. 11-12, p. 1037-1041, 1071-1072.

Sursa: Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 258-271, Cuvioasa Parascheva „de la Iaşi”

SLUJBA PREACUVIOASEI MAICII NOASTRE PARASCHEVA CEA NOUĂ

LA VECERNIA MICĂ

La Doamne, strigat-am…,

Stihirile Cuvioasei pe 4, glasul al 2-lea:

Calea cea dreaptă a Raiului alergând din tânără vârstă, cinstită Paraschevo, ai urmat lui Hristos. Că din fire fiind tu miloasă înţeleaptă fecioară, dezbrăcând haina ta cea scumpă o ai dat săracilor. Pentru aceasta te-ai sfinţit prea mărit-o, rugându-te pentru sufletele noastre (de două ori).

Nădăjduind în Hristos, în pustie te-ai sălăşluit, şi petrecând viaţă îngerească nu te-ai biruit la minte nici de demoni, nici de sălbaticele fiare nu te-ai îngrozit; ci ţi-ai topit trupul prin post şi priveghere, prin arşiţă şi prin ger, preamărită Paraschevo, întărindu-ţi mintea întru Dumnezeu. Pe care roagă-L să mântuiască sufletele noastre.

Minunată şi preamărită sărbătoare prăznuim astăzi noi credincioşii, preacuvioasă Paraschevo; că preaslăvită fiind între fecioare, bine ai călătorit şi închinându-te sfintelor locuri, la patria ta ai răposat, luând mai înainte dumnezeiesc răspuns; unde moaştele tale au făcut preamărite minuni şi vindecări. Roagă-te lui Hristos să ne dăruiască nouă mare milă.

Slavă…, glasul al 4-lea:

Veniţi adunările credincioşilor, duhovniceşte să ne veselim şi începând cântarea ca un glas de trâmbiţă, să propovăduim zicând: întru năpaste aflându-ne cu adevărat ne mântuieşte cu rugăciunile ei preacuvioasa Parascheva, şi ne mântuieşte de toată neputinţa şi nevrednicia, ne cere dar şi milă; şi noi mântuindu-ne prin mijlocirea ei, toţi cu bucurie cântăm adormirea ei.

Şi acum…, a Născătoarei:

Bucură-te, zid nebiruit! Bucură-te, acoperământul lumii! Bucură-te, Biserică dumnezeiască! Bucură-te, sfeşnic de aur! Bucură-te, Scaun dumnezeiesc! Bucură-te, bucuria şi ajutorul tuturor! Căci mântuire luăm cu adevărat, prin tine Preacurată, de toţi vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi şi armă nebiruită te avem Stăpână.

La stihoavnă

Stihirile, glasul al 2-lea:

Podobie: Casa Efratului…

Mintea ta cea curată, a strălucit în sufletul tău şi de cele cereşti gândind, în pustie te-ai sălăşluit.

Stih: Cinstită este înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui.

O, minune mare! Pruncă fiind Parascheva şi curată fecioară, ca o stea de la amiază-zi, în pustie a strălucit.

Stih: Minunat este Dumnezeu întru sfinţii săi, Dumnezeul lui Israil.

Racla moaştelor tale, ca o vistierie curată, nouă ne izvorăşte tămăduiri sufleteşti şi trupeşti, cuvioasă; că tu te rogi lui Hristos pentru noi.

Slavă…, glasul al 2-lea:

Întru năpaste aflându-ne, cuvioasă Paraschevo, de către văzuţii şi nevăzuţii vrăjmaşi, de toate bunătăţile am sărăcit; pentru aceasta la tine cădem, rugându-ne ca neîncetat să te rogi lui Hristos Dumnezeu, să ne dăruiască nouă mare milă.

Şi acum…, a Născătoarei:

Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub Acoperământul tău.

Tropar, glasul al 8-lea:

Întru tine, Maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea ai urmat lui Hristos; şi lucrând ai învăţat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, cuvioasă Paraschevo, duhul tău.

Sau acesta, glasul al 4-lea:

Viaţă pustnicească şi fără gâlceavă iubind şi în urma lui Hristos mirelui tău cu dragoste alergând şi jugul cel bun al aceluia în tinereţile tale luând, cu semnul Crucii bărbăteşte întrarmându-te împotriva vrăjmaşilor celor de gând şi cu luptele pustniceşti, cu postul, rugăciunile şi cu picăturile lacrimilor, cărbunii patimilor ai stins, vrednico de laudă Paraschevo; şi acum în cămările cereşti stând înaintea lui Hristos, împreună cu înţeleptele fecioare, roagă-L pentru noi cei ce cinstim sfântă prăznuirea ta.

Slavă…. Şi acum…, al Născătoarei:

Taina cea din veac ascunsă…

Ectenia mică şi otpustul.

LA VECERNIA MARE

După obişnuitul Psalm, citim sau cântăm: Fericit bărbatul… starea întâi.

La Doamne, strigat-am…, punem Stihirile pe 8, glasul al 6-lea:

Podobie: Toată nădejdea…

Strălucit-ai Paraschevo, cu fapte bune şi cu vedenia spre întărire, ca o credincioasă pustnică; şi cu razele cele prea luminate şi mărite, alungi întunecările ereticeşti şi luminezi pe cei ce cu credinţă, cu dragoste şi cu osârdie ascultă învăţăturile tale. Pentru aceasta săvârşim cu dragoste praznicul tău cel de lumină purtător. Roagă-te lui Hristos cu îndrăzneală, pentru sufletele noastre (de două ori).

Cu osteneli pustniceşti sufletul ţi-ai întrarmat, săltările trupeşti le-ai veştejit, şi mintea o ai făcut locaş dumnezeieştii Treimi; şi te-ai înălţat, o Paraschevo, unde este nestricăciunea şi odihna drepţilor, cu care împreună acum te bucuri şi în mărire stai înaintea lui Hristos, cu îndrăzneală rugându-te pentru sufletele noastre.

Cu izvoarele dumnezeieştilor lacrimi ale tale Paraschevo, ai înecat toată tabăra diavolească, ca pe o neputincioasă; şi cu voia ta cea de-a pururea spre Dumnezeu şi cu puternice suişuri, pământeasca înălţare cea trufaşă o ai surpat şi te-ai înălţat la locaşurile cele cereşti şi bine împodobite, în care te sălăşluieşti împreună cu îngerii. Stând dar înaintea lui Hristos, roagă-te cu îndrăzneală pentru sufletele noastre.

Alte stihiri ale Cuvioasei, glas şi podobie aceleaşi.

Vieţuind după moarte, fericită Paraschevo, cercetezi pe toţi cei ce aleargă cu credinţă la mormântul tău, şi de cumplite patimi îi acoperi totdeauna; îi aperi de nevoi, le dăruieşti tămăduiri, cu rugăciunile tale şi mântuieşti de năvălirea diavolească pe cei ce cinstesc sfântă pomenirea ta, cerând de la Dumnezeu să le dăruiască iertare de greşeli (de două ori).

Înger pământesc pe pământ te-ai arătat, viaţa celor fără de trup material arătând. Că fugind departe de la părintele tău şi de la maica ta, te-ai unit cu Hristos mirele tău, vieţuind în cămara cerească, dumnezeiască mireasă. Încă şi aici în România având tare sălăşluire, dai tămăduiri celor ce aleargă la tine cu credinţă şi izvorăşti tuturor dar de minuni.

De demult a plouat Dumnezeu Israelitenilor mană din Cer; iar astăzi îndoită pâine se dă celor ce cinstesc numele tău, având gata spre împărţire celor ce le trebuie. Învredniceşte-ne dar şi pe noi acum întru pomenirea ta, cuvioasă Paraschevo, să luăm harul pâinii cereşti, spre mulţumita minunilor tale; ca să dobândim bucurie sufletească, mântuire şi veşnică fericire.

Slavă…, glasul 1:

Cu vărsările lacrimilor tale, stingând aprinderea patimilor trupeşti şi aprinzând focul dumnezeieştii râvne, te-ai luminat cu nemurirea Împăratului Hristos; cu Dânsul te-ai unit bună fecioară şi cu Dânsul în cămara cea înţelegătoare acum ai intrat, Paraschevo. Roagă-te pentru sufletele noastre.

Şi acum…, a Născătoarei:

Pe ceea ce este slava a toată lumea, care din oameni a răsărit că pe Stăpânul a născut, uşa cea cerească, pe Maria Fecioara să o lăudăm; cântarea celor fără de trupuri şi podoaba credincioşilor. Că aceasta s-a arătat Cer şi Biserică Dumnezeirii; aceasta peretele cel din mijloc al vrajbei l-a stricat; pace a adus şi împărăţia o a deschis. Deci pe aceasta având-o tărie credinţei, apărător avem pe Domnul Cel ce S-a născut dintr-însa. Îndrăznească dar, îndrăznească poporul lui Dumnezeu; că acesta va birui pe vrăjmaşi ca un Atotputernic.

Vohod: Lumină lină…

Prochimenul zilei şi citirile.

De la Înţelepciunea lui Solomon, citire:
(III, 1-9)

Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu şi nu se va atinge de ele munca. Părutu-s-a în ochii celor nepricepuţi a muri, şi s-a socotit pedepsire ieşirea lor şi mergerea de la noi sfărâmare; iar ei sunt în pace. Că înaintea feţei oamenilor de vor lua şi muncă, nădejdea lor este plină de nemurire; şi puţin fiind pedepsiţi, cu mari faceri de bine se vor dărui; că Dumnezeu i-a ispitit pe dânşii şi i-a aflat Luişi vrednici. Ca aurul în ulcea i-a lămurit pe ei şi ca o jertfă de ardere întreagă i-a primit. Şi în vremea cercetării sale vor străluci şi ca scânteile pe paie vor fugi. Judeca-vor limbi şi vor stăpâni popoare şi va împărăţi într-înşii Domnul în veci. Cei ce nădăjduiesc spre dânsul. Că har şi milă este întru cuvioşii lui, şi cercetarea întru aleşii lui.

De la Înţelepciunea lui Solomon, citire:
(V, 15 – VI, 3)

Drepţii în veci vor fi vii şi întru Domnul plata lor şi purtarea de grijă pentru dânşii de la cel prea Înalt. Pentru aceasta vor lua împărăţia podoabei şi stema frumuseţii din mâna Domnului; căci cu dreapta sa îi va acoperi pe ei şi cu braţul său îi va apăra. Lua-va toată arma dragostea lui şi va întrarma făptura spre izbânda vrăjmaşilor. Îmbrăca-se-va în zaua dreptăţii şi-şi va pune Luişi coif judecata cea nefăţarnică. Lua-va pavăză nebiruită sfinţenia şi va ascuţi cumplită mânie întru sabie şi va da război împreună cu dânsul lumea asupra celor fără de minte. Merge-vor drept nemeritoare săgeţile fulgerelor şi ca dintr-un arc bine încordat al norilor, la ţintă vor lovi. Şi din mânia cea zvârlitoare plină de pietre se vor arunca grindine, întărise-va asupra lor apa mării şi râurile îi vor îneca pe neaşteptate. Sta-va împotriva lor Duhul puterii şi ca un vifor îi va vântura pe ei şi va pustii tot pământul fărădelegea şi răutatea va răsturna scaunele puternicilor. Auziţi dar împăraţi şi înţelegeţi, învăţaţi-vă judecătorii marginilor pământului. Luaţi în urechi cei ce stăpâniţi mulţimi şi cei ce vă trufiţi între popoarele neamurilor. Că de la Domnul s-a dat vouă stăpânirea şi puterea de la cel Preaînalt.

De la Înţelepciunea lui Solomon, citire:
(IV, 7-15)

Dreptul de va ajunge să se sfârşească, întru odihnă va fi. Că bătrâneţele sunt cinstite, nu cele de mulţi ani, nici cele ce se număr cu numărul anilor. Şi cărunteţele sunt înţelepciunea oamenilor şi vârsta bătrâneţelor viaţa nespurcată. Plăcut lui Dumnezeu făcându-se, L-a iubit, şi vieţuind între păcătoşi s-a mutat. Răpitu-s-a ca să nu schimbe răutatea mintea lui sau înşelăciunea să înşele sufletul lui. Că râvna răutăţii întunecă cele bune, şi neînfrânarea poftei schimbă gândul cel fără de răutate. Sfârşindu-se peste puţin, a împlinit ani îndelungaţi; că plăcut era Domnului sufletul lui. Pentru aceea a-l scoate pe el din mijlocul răutăţii. Şi popoarele văzând şi necunoscând nici punând în gând una ca aceasta; că har şi milă este întru cuvioşii lui şi cercetare întru aleşi lui.

LA LITIE

Stihira hramului şi ale sfintei, glasul 1:

Dar duhovnicesc de la Dumnezeu luând, cuvioasă Paraschevo, strălucesc şi după moarte minunile tale; şi ostenelile tale cele pustniceşti şi nevoinţele s-au prefăcut în mir cu bună mireasmă; şi tuturor dai din destul tămăduiri boalelor, celor ce aleargă cu credinţă la mormântul tău.

Din rânduiala celui Preaînalt, luând har duhovnicesc, izvorăşti şi după moarte izvoarele apelor cu mursă, de minuni curgătoare; şi adăpi cu veselie inimile şi gândurile credincioşilor şi alungi duhurile vicleniei. Roagă pe Hristos Dumnezeu, pentru cei ce săvârşesc sfântă pomenirea ta.

Glasul al 2-lea:

Pentru dorul dumnezeieştii dragoste, nimic din cele lumeşti n-ai cinstit; nici n-ai luat în seamă dorul maicii tale; şi podoaba ta ai dat-o în mâinile săracilor şi glasul Evangheliei ascultând, degrab ai urmat lui Hristos; pe care roagă-L să ne mântuiască pe noi.

Slavă…, glasul al 2-lea:

Patria şi rudeniile ai lăsat, şi lui Hristos mirelui tău ai urmat, cuvioasă Paraschevo, şi la Ierusalimul cel de Sus ai ajuns; cu fecioarele cele înţelepte nedormitând, ai intrat în cămara cea înţelegătoare şi vezi frumuseţea mirelui tău; pe care roagă-L pentru sufletele noastre.

Şi acum…, a Născătoarei:

Toată nădejdea mea în tine o pun Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub acoperământul tău.

La stihoavnă

Stihirile, glasul al 4-lea:

Podobie: Cel ce de Sus eşti chemat…

Rănindu-te cu dragoste dumnezeiască, cuvioasă Paraschevo, şi urând toate cele deşarte ale acestei vieţi înşelătoare, lui Hristos ai urmat, cu călduros dor al Duhului; zburdarea trupului omorându-ţi cu înfrânarea, cu adevărată umilinţă şi cu smerenie desăvârşită la voia Lui. Pentru care ai şi luat de la Dumnezeu darul facerii de minuni negrăite. Pe care roagă-L să mântuiască şi să lumineze sufletele noastre.

Stih: Aşteptând am aşteptat pe Domnul şi a căutat spre mine.

Dorind viaţa îngerească, cuvioasă maică Paraschevo, această viaţă trecătoare ca un vis o ai socotit; şi nevoindu-te cu înfrânarea, cu rugăciunile cele îndelungate, cu postul şi cu privegherea, cu zacerea pe pământ şi cu curăţia, vas preacinstit te-ai arătat dumnezeiescului Duh şi dar de minuni luminate şi negrăite de la Dumnezeu ai luat. Pe care, preafericită maică, roagă-L să mântuiască şi să lumineze sufletele noastre.

Stih: Cinstită este înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui.

Ale acestei vieţi de acum înşelătoare, scurtă şi degrab trecătoare, toate le-ai lepădat, şi văpaia focului patimilor ai stins-o cu neîncetată rugăciune, cu ascultare desăvârşită şi cu adevărată umilinţă. Şi la cetele celor fără de trup ai ajuns şi vezi cu faţa descoperită slava lui Dumnezeu. Pe care roagă-L, cuvioasă Paraschevo, să mântuiască şi să lumineze sufletele noastre.

Slavă…, glasul al 2-lea:

Din rădăcină bună ai crescut trandafirul care din pruncia ta al iubit, pe Hristos, Paraschevo, cu harul mai vârtos decât cu laptele fiind hrănită şi pe piatră stând, trupul tău ţi-ai topit. Şi către Dumnezeu înălţându-te cu mintea, locaş Domnului te-ai zidit prin fapte bune şi împreună cu cei cereşti dănţuieşti, fiind locaş al lui Hristos. Roagă-L să mântuiască sufletele noastre.

Şi acum…, a Născătoarei, Învierii:

O, minune mai nouă decât toate cele de demult! Căci cine a cunoscut să fi născut maică fără de bărbat şi să poarte în braţe pe Cel ce cuprinde toată zidirea? A lui Dumnezeu este voia Celui ce S-a născut. Pe care Preacurata ca pe un prunc în braţele tale purtându-L şi îndrăzneală de maică la Dânsul câştigând, să nu încetezi a-L ruga, pentru cei ce te cinstesc, ca să miluiască şi să mântuiască sufletele noastre.

La binecuvântarea pâinilor, troparele sfintei, amândouă.
Şi: Născătoare de Dumnezeu Fecioară… (o dată) şi citirea cuvântului.

LA UTRENIE

La Dumnezeu este Domnul… Troparul sfintei (de două ori).

Slavă… Şi acum…, al Născătoarei, Învierii.

După întâia Stihologie

Sedealna, glasul al 8-lea:

Podobie: Porunca cea cu taină…

Cei ce sunt în ispite şi în necazuri, alergând la Biserica ta, iau tămăduiri din dumnezeiescul har, care vieţuieşte întru tine, cuvioasă Paraschevo; că tu pururea izvorăşti lumii tămăduiri (de două ori)

Slavă… Şi acum…, a Născătoarei:

Precum ceea ce ai născut pe Dumnezeu cel neschimbat, inima mea cea care se schimbă pururea prin păcate, întăreşte-o ceea ce eşti bună, cu rugăciunile tale cele de Maică; ca şi eu să strig către tine de Dumnezeu Născătoare Marie: Miluieşte turma ta, pe care o ai agonisit, ceea ce eşti cu totul fără prihană.

După a doua Stihologie

Sedealna, glasul al 4-lea:

Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif…

Umblând pe cărare strâmtă, ai ajuns la lărgimea Raiului celui desfătat, unde este bucuria celor ce prăznuiesc unde este pomul vieţii; şi de acolo nu înceta a face pomenire pentru noi, cei ce cinstim adormirea ta (de două ori).

Slavă… Şi acum…, a Născătoarei:

Spăimântatu-s-a Iosif, cea mai presus de fire văzând; şi a socotit cu mintea de ploaia cea de pe lână, întru zămislirea ta cea fără de sămânţă, de Dumnezeu Născătoare. De rugul cel nears în foc, de toiagul lui Aaron, cel ce a odrăslit. Şi mărturisind logodnicul tău şi păzitorul, preoţilor a strigat: Fecioara a născut şi după naştere iarăşi a rămas Fecioară.

După Polieleu

Sedealna, glasul al 8-lea:

Podobie: Porunca cea cu taină…

Ceea ce ai fost mai înainte aleasă de la Dumnezeu, cuvioasă maică Paraschevo, scăpând de valurile vieţii şi de tulburarea gândurilor patimilor lumeşti, ai ajuns la limanul vieţii, lăudând cu îngerii pe Mântuitorul Hristos Dumnezeu. Roagă-L neîncetat pentru noi, ca har şi milă să dăruiască nouă, celor ce cinstim cu dragoste sfântă pomenirea ta (de două ori).

Slavă… Şi acum…, a Născătoarei:

Bucură-te ceea ce ai luat de la înger bucuria lumii! Bucură-te ceea ce ai născut pe Făcătorul făpturii! Bucură-te ceea ce te-ai învrednicit a fi Maica lui Hristos Dumnezeu.

Apoi Antifonul întâi al glasului al 4-lea:

Prochimenul, glasul al 4-lea:
Scumpă este înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui.

Stih: Ce voi răsplăti Domnului pentru toate, câte a dat mie.

Toată suflarea…

Evanghelia de la Matei:
Zis-a Domnul pilda aceasta: Împărăţia cerurilor va fi asemănată cu zece fecioare…

După Psalmul 50

Slavă…, glasul al 2-lea:

Pentru rugăciunile cuvioasei Parascheva, Milostive, curăţeşte mulţimea păcatelor noastre.

Şi acum…

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea păcatelor noastre.

Apoi Stihul: Miluieşte-mă Dumnezeule după mare mila Ta… şi

Stihira, glasul al 6-lea:

Pomenirea ta în veci rămâne, cuvioasă maică Paraschevo, şi pretutindenea au înflorit ostenelile sudorilor tale. Că măcar de te-ai şi mutat de la cele pământeşti, dar cu îngerii stând înainte, pururea rogi pe Hristos Dumnezeu, pentru cei ce laudă după vrednicie mărită pomenirea ta.

CANOANELE

Al Născătoarei de Dumnezeu cu Irmosul pe 6 şi ale Preacuvioasei două, pe 8.

Canonul Născătoarei de Dumnezeu.

Cântarea 1, glasul al 6-lea:

Irmosul:

Ca pe uscat umblând Israel cu urme prin adânc, pe prigonitorul Faraon văzându-l înecat, a strigat: Lui Dumnezeu cântare de biruinţă să-I cântăm.
Bucură-te, tăria cea prealăudată a părinţilor! Bucură-te, lauda cea preamărită a neamului nostru! Bucură-te, Izvorul mântuirii care izvorăşi milă celor ce cu credinţă te laudă pe tine, singura prealăudată.

Primeşte laudă din buzele cele desfrânate, ceea ce eşti mult lăudată şi preamărită. Că tu eşti bună podoabă şi mântuirea lumii, care mântuieşti pe toţi cei ce cu cucernicie te cântă pe tine.

Bucură-te, cortule de lumină purtător, făclie, biserică, masă şi munte sfânt! Bucură-te, palatul măririi, dumnezeiescule locaş al lui Dumnezeu! Bucură-te, zidul cel nesurpat al celor ce te lăudăm pe tine!

Ceea ce eşti nădejdea şi ocrotitoarea celor fără de nădejde, ajutătoarea cea neruşinată a tuturor, deschide-mi uşile cele cereşti şi mă adu la Fiul tău, Stăpână, şi mă mântuieşte pe mine robul tău.

Întâiul CANON al Cuvioasei

Cântarea 1, glas şi Irmos aceleaşi:

Alungă negura minţii mele, cu rugăciunile tale cuvioasă Paraschevo, ca să laud cu cântări mărita, purtătoarea de lumină şi fericita pomenirea ta.
Ca un râu te-ai pornit din Sion, mărită Paraschevo, şi bine ai adăpat cu dumnezeieşti Izvoare adunările credincioşilor strigând: Să cântăm Domnului cântare nouă. Cu dumnezeieşti străluciri luminându-ţi sufletul tău Paraschevo, cu plăcere ai ars patima trupului, cu focul înfrânării, cântând adevărata cântare lui Hristos.

A Născătoarei:

Cu luminate raze ale Fiului tău, Născătoare de Dumnezeu, luminează întunecatul meu suflet, şi tulburarea patimilor o îmblânzeşte cu mijlocirile tale, Curată.

Al doilea CANON al Cuvioasei

Cântarea 1, glasul al 8-lea:

Irmos: Apa trecând-o ca pe uscat…

Dănţuind maică în Ceruri, şi stând pururea înaintea lui Hristos, mirelui tău, cu îngerii şi cu proorocii, cu apostolii şi cu cuvioasele femei, roagă-L pentru noi. Postul iubind şi cinstita smerenie, fecioară, pe Dumnezeu cel adevărat ai veselit; Aceluia neîncetat roagă-te pentru noi.

Slavă…

Glasul lui Hristos cel de bucurie ţi-a venit pe pământ când făceai rugăciune, maică cinstită, şi de bucurie te-ai umplut; pe Acesta cu cântări rugându-L pentru noi.

Şi acum…, a Născătoarei:

Cetele îngereşti şi omeneşti Fecioară, te laudă neîncetat pe tine care nu ştii de mire; ca pe Ziditorul lor, ca pe un prunc, pe mâinile tale L-ai purtat.

Catavasie: Deschide-voi gura mea…

Cântarea a 3-a:

Irmosul:

Nu este sfânt precum Tu Doamne, Dumnezeul meu, care ai înălţat fruntea credincioşilor Tăi, Bunule, şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.

Pe tine, preasfântă, te măresc toate cetele îngerilor; iar noi după datorie neîncetat te cântăm şi cu mulţumită te lăudăm: Bucură-te scăparea şi ajutorul celor ce cu credinţă te cheamă pe tine.

Cine după vrednicie va lăuda naşterea Ta, Născătoare de Dumnezeu Fecioară? – striga cu spaimă zidirea, văzând taina cea săvârşită întru tine; că în adevăr n-a născut alta fiind fecioară, afară de tine.

Dăruieşte mila, celor ce cer de la tine, Fecioară, şi-ţi tinde mâna ta cea tare celor ce sunt întru nevoi; şi ne întâmpină în primejdii, că pe tine te avem toţi izbăvire în necazuri.

Lacrimi de pocăinţă nu am, ca desfrânata de demult şi în desfrânări viaţa mea cheltuind-o, cad la tine rugându-mă cu suspine: Dă-mi, Stăpână, cu rugăciunile tale, plâns curăţitor.

Alt Canon

Irmos acelaşi:

Tu, înţeleaptă maică Paraschevo, te-ai umplut de dumnezeiescul Duh şi te-ai arătat hrănind cu cuvânt viu şi de prisosit, cu dulceaţa creştinătăţii, pe cei Ce te caută pe tine.

Cu razele dumnezeieştii străluciri, ai luminat pe toţi, fericită Paraschevo, alungând toată răutatea ereticească şi cântând lui Hristos, Dătătorului de viaţă: Sfânt eşti, Doamne.

La muntele dumnezeieştilor fapte bune ai alergat, Paraschevo, şi în norul vedeniilor plecându-te, te-ai unit cu Dumnezeu, luând tablele cele înţelegătoare ale legii Darului.

A Născătoarei:

Iată scara pe care Iacov o a văzut oarecând întărită, pe care Se întărea Dumnezeu; purtătoarea de lumină curată s-a arătat rămânând Fecioară.

Alt Canon

Irmos: Doamne Cel ce ai făcut…

Cere, Paraschevo, mireasa lui Hristos cea mărită, să se dea iertare de greşeli, celor ce te laudă pe tine cu credinţă. Fugind te-ai depărtat şi te-ai sălăşluit în pustie şi în munţi pururea şi în peşteri, spre plăcere făcând lui Dumnezeu.

Slavă…

Aflat-ai pe care L-ai iubit din suflet, preacinstită Paraschevo, ca o vistierie ascunsă în largul pustiei.

Şi acum…, a Născătoarei:

Pe tine noi toţi te-am agonisit scăpare şi zid al nostru creştinesc şi pe tine te mărim neîncetat, Maică nenuntită.

SEDEALNA, glasul al 4-lea:

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi lumii…

Arătatu-te-ai, cuvioasă Paraschevo, Bisericii ca alt soare, luminând-o pe ea cu fulgerele minunilor tale şi luminând pe cei ce strigă ţie cu credinţă: Bucură-te, lauda pustnicilor şi podoaba fecioarelor (de două ori).

Slavă… Şi acum…, a Născătoarei:

Luminează ceea ce eşti bună, cu lumina ta sufletul meu cel întunecat şi-mi strică împietrirea; şi mă învaţă să fac voia Fiului tău, ca sa aflu iertare de greşelile mele cele multe, Preacurată, şi să scap de focul cel nestins, cu rugăciunile tale.

Cântarea a 4-a:

Irmosul:

Hristos este puterea mea, Dumnezeu şi Domnul, cinstita Biserică cu dumnezeiască cuviinţă cânta strigând, din cuget curat întru Domnul prăznuind.

Tu eşti sprijinirea lumii, Născătoare de Dumnezeu curată şi mântuirea tuturor, precum ceea ce ai născut pe Dumnezeu. Pentru aceea cu dragoste te mărim toţi şi te binecuvântăm.

Zid eşti şi întărire şi nădejde a credincioşilor şi turn de mântuire. Pentru aceea surpă, Preacurată, pe vrăjmaşii care sunt asupra noastră; că în tine ne-am pus toate nădejdile.

Având nădejdea ta cea nebiruită, preacinstită, surpăm semeţiile vrăjmaşilor, Preacurată, prin credinţa cea întru tine; căci cu chemarea ta acum ne întărim.

Vezi-mi necazul meu, Preacurată, vezi suspinul meu, vezi-mi mâhnirea şi arată-ţi întru mine harul tău cel mult, umplând de veselie sufletul meu cel smerit.

Alt Canon

Irmos acelaşi:

Cu privegherea curăţindu-te pe sineţi, cuvioasă Paraschevo, toată te-ai umplut de lumină, toată încăpătoare de Dumnezeu te-ai arătat şi toată te-ai arătat împreună părtaşa Duhului.

Cu foamea omorând zburdarea cea rea a tinereţilor, fericită Paraschevo, şi durerile pustniceşti suferind din cuget curat, întru Domnul te veseleşti.

Strălucind cu îndreptările vieţii, mărită te-ai arătat, ascuţită ca o sabie a lui Hristos, tăind uneltirile diavoleşti, întărită fiind cu dumnezeiescul Duh.

A Născătoarei:

Sfeşnic cu totul luminat, dumnezeiască masă, locaş dumnezeiesc, chivot şi toiag, înflorind în lume pe Hristos, te-ai aratat Maică Fecioară.

Alt Canon

Irmos: Auzit-am Doamne taina…

Oglindă neîntinată şi sfântă cu gândul, te-a făcut strălucind pururea, ca un luminător în mijlocul pustnicilor, mărită. Aflându-te în goliciune trupească, cu pălire de soare te-ai ars pentru dragostea mirelui tău şi ai suferit răceala gerului.

Slavă…

Cu priveghere de toată noaptea, cu neîncetate rugăciuni şi suspine ţi-ai veştejit pornirile trupului, preafericită maică.

Şi acum…, a Născătoarei:

Pe Hristos pe care L-ai născut, Preacurată Fecioară, roagă-L să dăruiască robilor tăi iertare de greşeli.

Cântarea a 5-a:

Irmosul:

Cu dumnezeiască strălucirea Ta Bunule, sufletele celor ce mânecă la Tine cu dragoste mă rog luminează-le, ca să Te vadă, cuvinte al lui Dumnezeu, pe Tine, adevăratul Dumnezeu, Cel ce chemi din negura greşelilor.

Bucură-te zidul credincioşilor şi mijlocitoarea cea tare, preacurată!
Bucură-te, munte sfânt, prealăudată!
Bucură-te, scara însufleţită, Stăpână!
Bucură-te, bucuria şi ajutorul tuturor celor fără ajutor, şi acoperământul celor ce cu tot sufletul aleargă la tine.

Ceata proorocilor, strigând cu mare glas, a propovăduit înfricoşată taina naşterii tale; că tu singură ai născut fără stricăciune pe Dumnezeul tuturor, Care după naştere te-a păstrat fecioară, precum te-a păzit şi mai înainte de naştere.

Cine va putea, Curată, să spună taina ta cea mai presus de minte? Ca pe Dumnezeu ai născut şi ca pe un prunc pe acesta L-ai alăptat. Pentru aceea toate neamurile te fericesc, precum mai înainte ai zis, Fecioară, şi cu dragoste cântăm pe Cel ce te-a preamărit pe tine.

Darurile tale cele de Dumnezeu dăruite, precum ceea ce eşti milostivă şi iubitoare de bine, le reverşi oamenilor totdeauna, Născătoare de Dumnezeu, Maică nenuntită; şi izbăveşti pe toţi din chinuri cu rugăciunile tale. Pentru aceea să nu treci cu vederea pe cel ce aleargă la acoperământul tău cel tare.

Alt Canon

Irmos acelaşi:

Cu razele tale cele de lumină purtătoare, Paraschevo, ai pierdut întunericul negurei ereticeşti şi cu lumina cunoştintei de Dumnezeu luminându-te, luminezi marginile lumii.

Pe tine avându-te toţi folositoare, după vrednicie te cinstim, Paraschevo; că te-ai arătat împreună vorbitoare cu îngerii şi podoaba fecioarelor, maică cuvioasă.

Arătatu-te-ai, maică Paraschevo, rază luminată, conducătoare celor rătăciţi, celor înviforaţi ocârmuitoare, celor ce se clatină întru cele cumplite, tărie şi zid nesurpat.

A Născătoarei:

Frumuseţea lui Iacov pe care o a iubit Dumnezeu şi a locui a ales-o; mărire pământenilor şi năzuinţa păcătoşilor te-ai arătat, Născătoare de Dumnezeu.

Alt Canon

Irmos: Mânecând strigăm către tine…

Cele potrivnice zilei şi lumii ştiindu-le, n-ai voit a face pofta diavolului, celui izvoditor de pofte. Socotea vrăjmaşul că va birui dragostea ta şi curăţia, dar de batjocură a rămas cu uneltirile sale cel prea viclean.

Slavă…

Îngropat-au trupul tău ca pe un nestricăcios; că tu, ca şi cum ai fi fost fără de trup, ai vieţuit mireasă a lui Dumnezeu.

Şi acum…, a Născătoarei:

Fecioară după naştere, de Dumnezeu Născătoare, te lăudăm pe tine; căci cu trup ai născut lumii pe Dumnezeu.

Cântarea a 6-a:

Irmosul:

Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul tău cel lin alergând strig către Tine: Scoate din stricăciune viaţa mea, Mult-milostive.

La tine cad, Preacurată Născătoare de Dumnezeu; cere prin rugăciunile tale de la Fiul tău şi Domnul, dăruitorul a toată bunătatea, să-mi dea şi mie iertare greşelilor.

Întru adâncul viforului celui cumplit al mării, care mă învăluieşte m-am aruncat, prin nemăsuratele şi grelele mele păcate; potoleşte-mi furtuna, şi dăruieşte-mi alinarea, cea cu totul neîntinată.

Ceea ce eşti Stăpână tuturor zidirilor, ca una ce pe Dumnezeu mai presus de fire L-ai născut, curăţeşte-mi rănile greşelilor, Preacurată, şi vieţii celei veşnice învredniceşte-mă.

Tu eşti mângâierea şi scăparea robilor tăi, Preacurată pentru aceea fă cerere de rugăciune neîncetată către Dumnezeu, pentru cei ce cu credinţă şi cu dragoste te roagă pe tine.

Alt Canon

Irmos acelaşi:

Străluceşti ca soarele străluciri de raze dumnezeieşti dătătoare de minuni, preafericită Paraschevo, celor ce laudă ostenelile tale cele pustniceşti şi minunatele lupte.

Pe Preacurată Născătoarea de Dumnezeu, lăudând-o cu cinste limba ta, de Dumnezeu înţelepţită Paraschevo, cântă cuvinte cu raze luminoase ungând înţelepţeşte, inimile adunărilor creştine.

Icoana cea zugrăvită cu totul cinstită şi sfântă, cu dragoste o săruţi şi pierzi zugrăviturile celor fără de Dumnezeu; defaimi poruncile acelora cele urâte de Dumnezeu şi fără Dumnezeu şi vesteşti cinstea şi închinăciunea icoanei lui Hristos.

A Născătoarei:

Dumnezeu Cel ce toate le-a întocmit cu voia Sa şi pe toate le ţine, pe mâinile tale Se ţine trupeşte, Preacurată, Cel ce cu fiinţa cea dumnezeiască, este necuprins.

Alt Canon

Irmos: Rugăciunea mea voi vărsa…

Valurile lumeşti le-ai călcat, şi stai înaintea Ziditorului lumii; zburând, Maică, prin post şi rugăciuni, ca şi cu aripi împodobite cu aur, de Dumnezeu fericită.

Pentru viaţa ta cea plăcută lui Dumnezeu, preacinstită, ca un dar sfinţit te-ai dat moştenirii tale, Paraschevo; venind la apus, ceea ce eşti preamărită.

Slavă…

Viaţa fără prihană din tinereţe iubind şi voind a întrece cetele cele nevăzute, tăinuită fiind pe pământ, cuvioasă, spre minune ai fost, arătându-te Dumnezeu.

Şi acum…, a Născătoarei:

Roagă-te de Dumnezeu Născătoare curată, să scăpăm de cumplitele greşeli cu rugăciunile tale şi să dobândim dumnezeiasca strălucire a Fiului lui Dumnezeu Care negrăit S-a întrupat din tine.

CONDAC, glasul al 3-lea:

Podobie: Fecioara astăzi…

Pe sfânta folositoare a celor ce sunt întru nevoi, toţi cu dreaptă credinţă să o lăudăm, pe preacinstita Parascheva. Că aceasta lăsând viaţa cea stricăcioasă, pe cea nestricăcioasă a luat în veci. Pentru aceasta mărirea a aflat şi dar de minuni, cu dumnezeiască poruncă.

ICOS

Veniţi adunarea pustnicească, veniţi poftitorii de curăţie, veniţi iubitorilor de praznic de toată vârsta să lăudăm cu cântări duhovniceşti pe turtureaua cea iubitoare de pustie; lauda pustnicilor, podoaba fecioarelor, frumuseţea celor iubitori de tăcere, mângâietoarea celor întristaţi, cercetătoarea celor bolnavi şi ajutătoarea celor din nevoi, cea degrab ascultătoare; pe Parascheva cea de Dumnezeu înţelepţită, care izvorăşte tuturor tămăduiri. Că a aflat dar de minuni cu dumnezeiască poruncă.

SINAXAR

În această lună în ziua a paisprezecea, Cuvioasa Maica noastră Parascheva cea nouă.

Aceasta cu adevărat mare şi vestită între femei, Cuvioasa şi pururea pomenita Parascheva, s-a născut într-un sat al Traciei, numit şi din vechime şi acum Epivata. Părinţii fericitei erau de neam bun şi măriţi, înavuţiţi cu foarte mulţi bani şi averi; mai mult însă îi mărea şi îmbogăţea drept cinstirea lui Dumnezeu şi a fi şi a se numi creştini. Acestia dar aducând la lumină pe Cuvioasa, întâi au renăscut-o prin scăldătoarea cea dumnezeiască, apoi pe cale înaintând, o învăţară toată îmbunătăţirea şi aşezarea cea după Dumnezeu ; iar după ce a trecut al zecelea an, ades mergea cu maica sa la biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu şi a auzit aceste dumnezeieşti binevestiri.

Cel ce voieşte a veni după mine, să se lepede de sine şi să ridice crucea sa şi să urmeze Mie. Îndată toată a fost cuprinsă de aceasta şi ieşind din biserică, întâlnind un sărac, ascunzându-se de maica sa şi dezbrăcând hainele strălucite şi luminate ce purta, le-a dat lui şi ea a îmbrăcat pe ale aceluia, luându-le pe acestea cu oarecare meşteşugire înţeleaptă. Iar după ce a venit acasă şi au văzut-o părinţii într-un astfel de chip s-au îngrozit şi au bătut-o ca să nu mai facă aşa. Ea însă nu numai de două ori, ci de trei ori, şi de multe ori; se zice că, dezbrăcând hainele sale, le-a dat săracilor, întru nimic socotind ocările pentru aceasta, îngrozirile şi nesuferitele bătăi ale părinţilor. Şi acestea, adică în casa părintească erau ca nişte preîntâmpinări a roadelor ce mai pe urmă erau să odrăsleasca în ea şi păşiri spre trecerea peste om.

Apoi fiindcă nu mai putea suferi durerea duhului în suflet, fără ştirea părinţilor şi al celor de un sânge cu ea, şi a mulţimii slugilor, a ajuns la Constantinopol, unde gustând toate bunătăţile cele după Dumnezeu, îndestulându-se de dumnezeieştile şi sfinţitele biserici şi moaştele sfinţilor şi fiind binecuvântată de sfinţii bărbaţi cei de acolo şi întărindu-se cu rugăciunile lor, a ieşit din cetate şi a trecut în Calcedon de cealaltă parte şi de acolo a venit la Iraclia din Pont, călătorind cu picioarele sale. Iar părinţii ei înşişi şi prin alţii (că nevoia este lesne iscoditoare), mult trudindu-se şi locuri din locuri schimbând şi cetăţi şi sate călcând şi neaflând-o, s-au întors acasă. Iar preafericita fecioară venind la Iraclia din Pont şi sosind la un oarecare locaş dumnezeiesc al Maicii lui Dumnezeu şi intrând în el cu bucurie duhovnicească, s-a aşezat pe pământ şi l-a udat cu lacrimi; apoi s-a sculat şi prin ruga sa umplându-se de har, cinci ani întregi a petrecut cu răbdare într-acest sfânt locaş, tot felul de îmbunătăţiri săvârşind; căci întru rugăciunile de toată noaptea făcea stări statornice şi de diamant, ajunări neîncetate, bătăi în piept, ţipete, tânguiri cu lacrimi nestinse, iar culcarea jos pe faţa pământului, cine după vrednicie va povesti, obiceiul smerit, cugetul cumpătat, curăţenia inimii şi plecarea ei spre Dumnezeu.

Iar acum din destul de acestea desfătându-se a trimis Dumnezeu pe cei ce aveau să o ducă la Ierusalim; căci această dorinţă o avea şi ruga pe Dumnezeu şi pe Maica Lui de aceasta. Deci aşa pregătită a ieşit din biserică şi îngrădită cu ajutorul de sus, a ajuns la Ierusalim şi îndestulându-se de toate cele sfinte şi bune ale Ierusalimului, unde şi blândele picioare ale Mântuitorului meu Hristos au călcat şi săturându-se şi zburdând prin pustiul Iordanului ca o pasăre, a nimerit la o viaţă cinstită de călugăriţe pustnice şi aici a intrat. Însă cât s-a nevoit aci, prin care pe vrăjmaşul diavol până în sfârşit l-a stins, care mai înainte cu ispite multe şi de tot felul a năvălit asupra ei, neputând a le da în scris toate, puţine oarecare din ele spre pomenire vom adăuga aci.

Băutură întrebuinţa apa de izvor, şi de aceasta foarte puţină; trebuinţa asternutului o împlinea o rogojină, iar îmbrăcămintea era o haină şi aceasta foarte zdrenţăroasă, cântarea pe buze neîncetată, lacrimile de-a pururea. Peste toate acestea înflorea dragostea, iar vârful îmbunătăţirilor, smerita cugetare le cuprindea pe toate acestea. Deci mulţi ani răbdând în arătata mănăstire a călugăriţelor şi nevoindu-se prin foarte multe fapte bune, plinind al douăzeci şi cincilea an al vârstei, a ieşit de aci şi a venit la Ioppe şi intrând într-o corabie a început a pluti pe calea ce ducea spre casă, şi a ajuns cu corabia la limanul patriei sale după ce a suferit multe primejdii ale sfărâmării de corabie, în mare.

Apoi pururea pomenita a venit la Constantinopol, şi după ce a cercetat dumnezeieştile locaşuri şi pe sfinţii bărbaţi a plecat şi a venit la oarecare sat anume Calicratia şi acolo la biserica sfinţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli s-a sălăşluit, nesocotind petrecerea părinţilor de bun neam şi batjocorind înţelepţeşte uneltirile vicleanului înşelător. Deci doi ani a petrecut acolo neîntinată porumbiţa şi din potopul acestor curgătoare zburând a odihnit cortul ceresc, încredinţând sfânt sufletul său mâinilor îngereşti şi prin ei lăcaşurilor celor veşnice şi dumnezeieşti; iar trupul cel din pământ şi înfrumuseţat cu dumnezeieşti îmbunătăţiri l-a ascuns în pământ.

Multă vreme după aceasta a trecut şi cineva, rău cheltuind viaţa şi obşteasca datorie împlinind, a fost îngropat aproape de Cuvioasa; dar ea n-a vrut a-l suferi, preaviteaza; ci oarecăruia din bărbaţii sfinţi arătându-se în vis: Ridică, i-a zis, trupul acesta şi-l aruncă; că soare fiind şi lumină nu pot suferi întunericul şi murdăria. Însă zăbovind acel dumnezeiesc bărbat, divina arătare a Cuvioasei socotind-o vedere obişnuită, sau vis normal, şi a doua, şi a treia iarăşi sfânta l-a strigat şi cumplit l-a îngrozit. Şi după ce călugărul şi-a venit în sine după cum se cuvine şi din numele Cuvioasei, care îi arăta cu degetul locul prea degrab s-a sculat şi cu sârguinţă a descoperit poporului vedenia de acolo, care cu toţii obşteşte alergând ca la o vistierie foarte înavuţită au săpat pământul. Iar după ce s-a apropiat de sicriu, se umplea de mireasmă, şi acel sfânt trup al Cuvioasei aflându-l întreg cu totul păzit, cu mâini cucernice l-au
adus în biserica Sfinţilor Apostoli, umplând aerul de miresme şi tămâieri şi cântând dumnezeieşti psalmi. Însă câte minuni a săvârşit după aşezarea moaştelor ei aici, Dumnezeul minunilor prin ea şi până acum săvârşeşte, cu neputinţă este în scris a le da; căci covârşesc, ca să zicem aşa şi numărul stelelor şi nisipul mării. De vreme ce vindeca şchiopi, surzi, ciungi, ologi şi tot felul de boli, încă şi cele atingătoare de moarte; şi în scurt a zice, depărtează toată neputinţa nevindecată, numai cu atingerea raclei, care nu încetează, nici va înceta, îmbelşugat a vărsa tămăduiri, cu harul lui Iisus Hristos, Celui ce a preamărit-o.

Despre aceea, că sfintele moaşte ale Cuvioasei aflate în cetatea Târnovei, capitala oarecând a crailor bulgari, s-a strămutat de aici la Belgrad, şi de acolo în oraşul Constantinopol, povestesc Evtimie şi Rafail; asemenea şi Meletie al Atenei şi Dositei patriarhul Ierusalimului. Tot la acelaşi loc aflăm şi povestire de strămutarea moaştelor ei din oraşul Constantinopol aici la Iaşi. Adică, Patriarhul Constantinopotului Partenie bătrânul, luând bani de la domnitorul Moldovei Vasilie, cu cuvânt ca să plătească datoriile Patriarhiei, spânzurând de zidul Fanarului din Constantinopol sfintele moaşte, ce se păzeau în Patriarhie, le-a trimis aici către stăpânitorul Moldovei.

Iată ce zice despre aceasta Cantemir, domnitorul Moldovei: Sfânta Parascheva, precum aflăm din cărţile bisericeşti, era stăpână a satului Epivatelor, pe care apoi l-a câştigat marele Apocavcos, Voievodul însuşi, stăpânitorul Andronic Paleologul. Sultanul Murad al IV-a a dat voie domnitorului Moldaviei, Vasilie, să strămute sfintele ei moaşte din biserica patriarhală a Constantinopolului; le-a câştigat acestea pentru cele multe şi mari binefaceri şi slujbe făcute sfintei biserici celei mari; că din însăşi veniturile sale a plătit peste 260 pungi ce datora ea turcilor şi creştinilor. Însă fiindcă la turci este oprit a strămuta mort peste trei mile, afară de trupul sultanului, a cheltuit peste 300 de pungi la Poarta otomană, ca să ia voie pentru strămutarea sfintelor moaşte şi ca să ia porunca către un Capugibasa, ca să le însoţească la Moldavia. Toată povestirea această a strămutării acesteia este zugrăvită pe peretele de amiază-zi al bisericii Sfinţilor Trei Ierarhi, unde se află sfintele ei moaşte. Între alte lucruri se înfăţişează acolo şi Capugibasa cu ofiţerii lui, mergând la petrecerea sfintelor moaşte.

Această strămutare de atunci este descrisă şi pe marmura Cuvucliului, unde sunt aşezate sfintele moaşte, aşa: Cu voinţa Tatălui, cu bineplăcerea Fiului şi cu conlucrarea Sfântului şi de Viaţă Făcătorului Duh, a Dumnezeului celui mărit şi închinat în Sfânta şi cea de o fiinţă şi nedespărţită Treime. Binecinstitorul şi de Hristos iubitorul Ioan Vasilie, Voievod cu mila lui Dumnezeu, domnitor a toată Moldavia, fiind râvnitor şi apărător al sfintei credinţe răsăritene, după dumnezeiasca îngrijire, a strămutat din Constantinopol cu multă osârdie şi prea multă dorinţă aceste cinstite moaşte ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva cea din Târnova. Aceasta strămutare a fost a treia. Iar preasfinţitul şi fericitul a toată lumea patriarh Partenie, cu toată bunăvoinţa şi sfatul Bisericii, a trimis aceste sfinte moaşte ca pe o vistierie dumnezeiască, cu preafericiţii trei mitropoliţi: Ioanichie al Iracliei, Partenie al Adrianupolei şi Teofan al Paleon-Patronului, în zilele prea sfinţitului Varlaam, mitropolitul Sucevei şi a toată Moldavia; iar binecinstitorul şi de Hristos iubitorul şi cu mila lui Dumnezeu stăpân al nostru şi domnitor a toată Moldavia, Ioan Vasilie Voievod, de acasă ieşind cu evlavie şi din tot sufletul primind această nepreţuită vistierie, potrivit le-au pus şi le-au păstrat în cea nouă zidită biserică a Sfinţilor Trei Ierarhi şi ai lumii dascăli: Vasilie cel Mare, Grigorie de Dumnezeu cuvântătorul şi Ioan Gură de Aur, spre cinstea şi mărirea lui Dumnezeu celui lăudat în Treime şi spre veşnica solire a Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva, pentru lăsarea păcatelor sale şi a tot strălucit neamul lui. În anul de la Adam 7149, iar al domniei lui al 8-lea, în 13 iunie; în acelaşi an s-a născut şi preaiubit fiul lui, Ioan Ştefan Voievod, căruia să-i dea Domnul zile îndelungate şi viaţă de mulţi ani. Amin.

Din tradiţie avem povestiri de multe minuni săvârşite de Cuvioasa în anii cei dinaintea noastră, pe care nu s-a sârguit cineva a le aduna şi a le publica spre lauda lui Dumnezeu slăvitorul sfinţilor Săi; încă şi în zilele noastre nu conteneşte a face minuni celora ce cu credinţă aleargă la ea. Căci câţi neputincioşi au evlavie la sfintele moaşte, alergând cu credinţă sau din acoperământurile puse la capul cel sfânt al Cuvioasei luând şi purtând, dobândesc vindecare! Şi la neplouare, sau altă nevoie mare, făcând litanie creştinii cu sfintele moaşte, nu se lipsesc de cerere. Ci şi în patria ei, Epivata, unde, precum se zice, casa ei părintească a fost prefăcută în biserică cu numele ei, Cuvioasa face multe minuni, căreia se cuvine mărirea în vecii vecilor. Amin.

Cântarea a 7-a:

Irmosul:

Dătător de rouă cuptorul l-a făcut îngerul cuvioşilor tineri; iar pe Haldei arzându-i porunca lui Dumnezeu, pe chinuitorul l-a plecat a striga: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor nostri.

Maică Fecioară, să nu încetezi a ruga pe Domnul, ca să ne izbăvească pe noi din primejdii şi din necazuri, Stăpână; căci cu sârguinţă să cântăm: Binecuvântat este, Preacurată, rodul pântecelui tău.

Maică Fecioară Stăpână, mai sfântă te-ai arătat decât toate puterile cereşti, şi decât heruvimii şi serafimii, ca ceea ce ai născut pe Hristos, Stăpânul zidirii. Şi ai născut şi eşti Fecioară şi după naştere ai rămas curată ca şi mai înainte de naştere, Născătoare de Dumnezeu, nearzându-se pântecele tău. Pentru aceea cu credinţă, după Dumnezeu pe tine te mărim, Preacurată.

Mă înfricoşează şi mă tulbură valurile greşelilor mele; dar tu, preasfântă, ceea ce eşti bună, cere-mi milostivire în ceasul încercării, mântuire dăruindu-mi.

Alt Canon

Irmos acelaşi:

Drept ţinând, Maică, cuvântul mirelui Hristos, ai urmat aceluia cu neabătut dor, Doamna numită Parascheva, strigând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul nostru.

De frumuseţea care se strică nu te-ai grijit, Paraschevo Cuvioasă, privind la răsplătirea care este acolo şi ai luat mărire neîmbătrânitoare, dumnezeiasca podoabă şi veselie.

Cu râurile cuvintelor tale cele de miere izvorâtoare Paraschevo, umpli sufletele oamenilor de veselie dumnezeiască, ale celor ce cu laudă, măresc cu cântări pe Dumnezeu, cel întru tot mărit.

A Născătoarei:

Mare taină s-a făcut întru tine, Fecioară Maică; Fiul lui Dumnezeu din pântecele tău S-a întrupat şi tuturor S-a arătat; căruia veselindu-ne Îi cântăm: Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.

Alt Canon

Irmos: Tinerii evreieşti…

Apus-ai ca soarele, cuvioasă Maică; şi luminezi cu minunile pe cei ce cântă cu fierbinte credinţă şi dragoste: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Umplutu-s-au toate laturile de bună mireasma ta întru aflarea moaştelor tale; cărora porunceşti Cuvioasă a cânta cu credinţă: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă…

Află-te Maică, şchiopilor îndreptare; căci cel ce era bolnav de picior, sărind a strigat fără tăcere: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum…, a Născătoarei:

Iată tu, Fecioară, aceea pe care te-a proorocit cu Duhul Sfânt marele Isaia, în pântece pe Dumnezeu zămislind, L-ai născut; şi binecuvântat este, Preacurată, rodul pântecelui tău.

Cântarea 8-a:

Irmosul:

Din văpaie cuvioşilor roua ai izvorât şi jertfa dreptului cu apa o ai ars; că toate le faci, Hristoase, cu singură voirea; pe Tine Te preaînălţăm întru toţi vecii.

Tu eşti scăparea noastră şi mângâiere tuturor, Fecioară Preacurată. Că iată Domnul tuturor, născându-Se din pântecele tău, te păzeşte, Fecioară, şi după naştere. Pe care bine-L cuvântăm cu buze nevrednice şi-L prea înălţăm întru toţi vecii.

Pleacă-te, ceea ce eşti gata fierbinte sprijineală a credincioşilor şi scăparea mea şi primeşte rugăciuni dureroase din inima mea, şi mă scapă de împătimirea dobitocească şi de relele deprinderi şi plâns de bucurie dă, Fecioară, sufletului meu celui întunecat.

Când gândesc la relele cele făcute de mine şi la judecata cea groaznică, mă înfricoşez, Fecioară, şi mă tem. Dar tu ca o iubitoare de oameni mai înainte de sfârşit fă-mi milostiv pe Judecătorul; că tu eşti întemeierea tuturor celor căzuţi, nădejdea şi folositoarea celor deznădăjduiţi.

Roagă, Curată, pe Fiul tău şi Dumnezeu să ne fie nouă milostiv şi lesne împăcat; şi cu rugăciunile tale păzeşte-ne de toată nălucirea cea potrivnică şi să se surpe degrab semeţia vrăjmaşilor; ca să te lăudăm pe tine, cea cu har dăruită.

Alt Canon

Irmos acelaşi:

După legea părinţilor, ţinând adevărata credinţă părintească, preafericită, ai scuipat feţele diavolilor, sărutând icoana Domnului cu temere de Dumnezeu; primind pe Cel ce S-a arătat în lume din Fecioară, pe care îl preaînălţăm în veci.

Minte dumnezeiască şi alăută cu totul întocmită a Preasfântului Duh, privighetoare bine glăsuitoare, laudă de căpetenie a credincioşilor, stâlp al Ortodoxiei şi înţeleaptă întărire; îndreptarea Bisericii, lauda monahilor şi podoaba tuturor cuvioşilor, te-ai arătat, lăudând pe Hristos în veci.

Purtătoare de mir a Preasfântului Duh te-ai arătat, Maică, prin vărsarea mirului învăţăturilor tale celor cu bună mireasmă şi înţelepte, pierzând stricăciunea înşelăciunii cea rău împuţită şi bine miresmând, cinstita Biserică cu binefacerile tale, Paraschevo, strigând neîncetat: Cu cântări te preaînălţăm, Hristoase, în veci.

A Născătoarei:

Muntele lui Dumnezeu cel gras, pe care proorocul de demult lăudându-l l-a arătat, tu eşti, Fecioară; din care s-a tăiat piatra cea din capul unghiului, Hristos, şi a sfărâmat puterea idolilor. Pe Acesta neîncetat Îl lăudăm şi-L preaînălţăm în veci.

Alt Canon

Irmos: Pe Împăratul ceresc…

Întărindu-te cu mintea, râvnind viaţa îngerească, trupul ţi-ai dat postului şi rugăciunii, cuvioasă, şi viezi în veci. Preafericită între femei te-ai arătat, fericită Paraschevo, cântând Făcătorului: Pe tine te preaînălţăm în veci.

Binecuvântăm pe Tatăl…

Slăbănogului, ce a fost întru mulţi ani, tămăduire neputinţei i-a dat, preacinstită. Pentru aceasta pe tine te-a lăudat cuvioasa în veci.

Şi acum…, a Născătoarei:

Ca ceea ce eşti mai înaltă decât toate făpturile, de Dumnezeu Născătoare, roagă-te Fiului Tău şi Dumnezeului nostru, să ne mântuim de toate chinurile, noi cei ce te cinstim pe tine cu adevărată dragoste.

Cântarea a 9-a:

Irmosul:

Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre care nu cutează a căuta cetele îngereşti; iar prin tine, Preacurată, s-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat. Pe care mărindu-L cu oştile cereşti, pe tine te fericim.

Să nu ne uiţi pe noi robii tăi, Maică Fecioară neispitită de nuntă, cei ce năzuim la Biserica ta. Că tu singură eşti nădejdea creştinilor, întărirea tuturor celor ce aleargă la tine, Curată; ascultă şi împlineşte rugăciunile noastre, Stăpână.

Bucură-te, zidul cel nesurpat;
Bucură-te, acoperământul lumii;
Bucură-te, Biserică;
Bucură-te, făclie;
Bucură-te, scaun al lui Dumnezeu!
Bucură-te bucuria şi ajutătoarea tuturor, ceea ce eşti de-a pururea armă de mântuire nebiruită, asupra vrăjmaşilor celor nevăzuţi!

Avându-te pe tine, Curată, părtinitoare, acoperământ şi nădejde, zid şi scăpare, curăţire şi dezlegare de cele rele, ne mântuim de ispite şi de primejdii, de boale şi de patimi; pentru aceea neîncetat lăudăm puterile tale. Tu eşti mărirea îngerilor, oglinda proorocilor, lauda patriarhilor şi a apostolilor; tu podoaba mucenicilor lui Hristos, sfinţenia pustnicilor şi a drepţilor şi înnoirea a toată lumea.

Alt Canon

Irmos acelaşi:

Luptându-te tu pentru Biserica lui Hristos, ucigaşul de oameni neputând să te vadă, îţi trimitea ispite. Însă rămânând neclătinată, vrăjmaşilor celor de gând le-ai stătut împotriva vitejeşte, închinându-te icoanei lui Hristos, de Dumnezeu înţelepţită Paraschevo.

Împodobită cu vitejie nespusă şi împestrită cu străluciri prea luminate, preafericită, cu bucurie stai înaintea scaunului lui Dumnezeu, unde este glasul celor ce prăznuiesc, de Dumnezeu înţelepţită Paraschevo.

Cinstea cea vrednică a luptelor tale o ai luat, şi ca purtătoare de cunună săltând acum în ceruri împreună cu îngerii, unde este soborul proorocilor şi al apostolilor şi multă oaste a mucenicilor, unde este adunarea patriarhilor, adu-ţi aminte de noi, Cuvioasă maică Paraschevo.

A Născătoarei:

Ajutătoarea împăraţilor celor credincioşi în războaie, dă poporului nostru biruinţă asupra vrăjmaşilor, Născătoare de Dumnezeu, acoperindu-i de toată răutatea; tu, Maica lui Dumnezeu, Preacurată, care nu ştii de nuntă; că lăudând pe Fiul tău, pe tine să te mărim.

Alt Canon

Irmos: Cu adevărat Născătoare…

Nu înceta a ruga pe Hristos, Maică cuvioasă, să ne scape din nevoi pe noi slugile tale, care din suflet te lăudăm pe tine. Frumuseţea fecioarelor te-ai arătat, Cuvioasă, că viaţă îngerească ai râvnit; deci nu înceta a te ruga pentru cei ce te cinstesc pe tine.

Slavă…

Unitu-te-ai cu cetele celor fără de trupuri şi stai înaintea Stăpânului bucurându-te cu fecioarele cele înţelepte; acestuia acum roagă-te pentru lume.

Şi acum…, a Născătoarei:

De bucurie şi de veselie umple-mă, Fecioară, precum ceea ce ai primit pricina bucuriei; că tu ai izvorât tuturor bucuria.

SVETILNA

De viaţa îngerească dorind, te-ai depărtat în pustietăţi şi patimile trupeşti supunându-le, întocmai cu îngerii te-ai arătat, cuvioasă maică Paraschevo (de două ori).

Slavă… Şi acum…, a Născătoarei:

Prea mare minunea naşterii tale cea mai presus de minte, spăimântează tot gândul, al celor pământeşti şi al îngerilor; că Fecioară fiind, ai născut şi fecioară ai rămas ca şi mai înainte de naştere. O, înfricoşată taină! O, naştere minunată! O, purtare de pântece prealăudată!

LA LAUDE

Stihirile pe 4, glasul 1:

Podobie: Ceea ce eşti bucuria…

Paraschevo de Dumnezeu înţelepţită, cu multă înfrânare, cu rugăciunea şi cu cererea, cu Dumnezeu te-ai unit şi nebiruită ai rămas de uneltirile luptătorului; pentru aceasta şi cu îngerii dănţuieşti în ceruri. Pentru acestea adunându-ne astăzi, te cinstim pe tine şi prăznuim dumnezeiască pomenirea ta (de două ori).

Plecându-te voii Atotvăzătorului Dumnezeu, de la dânsul ai luat har a face minuni şi a goni duhurile vicleniei. Pentru aceasta te fericim pe tine şi prăznuim sfântă pomenirea ta cu credinţă şi după cuvioasă datorie, de Dumnezeu fericită.

Cu înfrânarea, cu postul şi cu săvârşirea faptelor bune ai omorât zburdarea trupească. Pentru aceasta te-ai arătat ca şi cum ai fi fost vie după moarte cu adevărat; că moartea ca o umbră ai socotit-o, la Dumnezeu mergând şi în mâinile Lui dându-ţi sufletul. Pe care roagă-L să mântuiască sufletele noastre.

Slavă…, glasul al 6-lea:

Cuvioasă maică Paraschevo, din pruncie pe sine-ţi te-ai făgăduit lui Hristos Dumnezeu şi de dânsul fiind întărită, patimile trupeşti le-ai supus, ca şi cel mai slab să slujească celui mai bun. Pentru aceasta şi cununa răbdării din mâna lui ai luat; căruia roagă-te, să mântuiască sufletele noastre.

Şi acum…, a Născătoarei:

Născătoare de Dumnezeu, tu eşti viţa cea adevărată, care ai odrăslit rodul vieţii; ţie ne rugăm, roagă-te, Stăpână cu preacuvioasa Parascheva, să miluiască sufletele noastre.

DOXOLOGIA

Ecteniile şi Otpustul.

Ceas 1, şi cel desăvârşit otpust.

LA LITURGHIE

Fericirile, din Canonul 1 al Cuvioasei, Cântarea a 3-a, pe 4.
Şi din al doilea, Cântarea a 6-a, pe 4.

Prochimen, glas 4: Scumpă este înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui.

Stih: Ce voi răsplăti Domnului pentru toate care mi-a dat mie.

Apostolul către Galateni: Fraţilor, mai înainte de venirea credinţei…

Evanghelia de la Luca: În vremea aceea, L-a rugat unul dintre farisei pe Iisus…

CHINONICUL
Întru pomenire veşnică va fi dreptul.

Sursa: Mineiul (lunile august-decembrie), Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2001

Acatistul Cuvioasei Maicii Noastre Parascheva

După obişnuitul început, se zic:

CONDACELE ŞI ICOASELE:

Condacul 1

Preacuvioasei noastre maici, mult milostivei Parascheva, prinos de umilinţă îi aducem noi nevrednicii păcătoşi pentru mijlocirile sale. Că mari daruri ne-am învrednicit a dobândi, de la izvorul cel pururea curgător de bunătăţi al Mântuitorului nostru, şi să-i cântăm: Bucură-te, Paraschevo, mult folositoare!

Icosul 1

Îngerii din cer cu laude primind duhul tău cel fecioresc din pământeştile locaşuri de bucurie te-au încununat pentru vredniciile tale, căci femeiesc trup purtând şi fire slăbănoagă, ai ştiut a birui toate puterile vrăjmaşilor prin buna înţelepciune. Pentru aceasta-ţi cântăm:

Bucură-te, înţeleaptă fecioară;
Bucură-te, porumbiţă cuvântătoare;
Bucură-te, suflet îngeresc în trup fecioresc;
Bucură-te, vrednică solitoare către Domnul;
Bucură-te, mângâierea oamenilor;
Bucură-te, alinarea de suferinţă;
Bucură-te, nădejdea noastră cea tare;
Bucură-te, întărirea credincioşilor;
Bucură-te, liman lin şi neînviforat;
Bucură-te, pilda bunei cucernicii;
Bucură-te, luminarea celor nepricepuţi;
Bucură-te, scăparea celor deznădăjduiţi;
Bucură-te, Paraschevo, mult folositoare!

Condacul al 2-lea:

Aşa Împăratul tuturor răsplăteşte biruinţele. Aşa mâna Proniei cea nevăzută întăreşte neamul omenesc, îmbrăţişând cu credinţă cele de dânsa rânduite spre mântuire. Pentru aceasta să ne depărtăm de nelegiuiri. Până când vom petrece în păcate? Doamne, întăreşte inima mea, ca să-Ţi cânt în fapte bune cântarea cea îngerească: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Preacinstită fecioară, către tine am năzuit, către tine, care de multe ori şi tu ai luat pe Sfinţi şi pe Îngeri în ajutor la pământeştile ispite. Fii acum şi pentru noi grabnic folositoare, căci te-ai învrednicit a intra înăuntrul casei Mirelui cu candela luminoasă, precum ne-a povăţuit Mântuitorul Hristos şi primeşte cântarea aceasta:

Bucură-te, mărgăritar nepreţuit al vistieriei noastre;
Bucură-te, floare neveştejită a Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, temelie neclintită a creştinătăţii;
Bucură-te, a fecioarelor înzestrătoare şi rugătoare către Maica lui Dumnezeu;
Bucură-te, ascultătoare a preoţilor cucernici;
Bucură-te, grabnic ajutătoare a străinilor;
Bucură-te, fierbinte mângâietoare a prigoniţilor;
Bucură-te, milostivă povăţuitoare a văduvelor;
Bucură-te, învingătoarea duşmanilor;
Bucură-te, izbăvitoarea tuturor celor ce te cheamă spre ajutor;
Bucură-te, mare folositoare a sufletelor;
Bucură-te, vindecătoarea de răni a trupurilor;
Bucură-te, Paraschevo, mult folositoare!

Condacul al 3-lea:

Spre tine pururea nădăjduind, de multe boli şi primejdii s-a izbăvit ţara aceasta, alinând şi prefăcând mânia cea cu dreptate pornită asupra noastră de la Dumnezeu, în bună şi milostivă îndurare, prin ale tale rugăciuni; dar şi acum îngrozindu-ne marile nenorociri, la tine năzuim cu lacrimi, să ne ajuţi, ca să scăpăm din primejdie şi să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Epivata, văzând lauda pământului ei, răsărind dintru ale sale, cu bucurie te-a întâmpinat, Preacuvioasă, mărturisindu-te cu mare cucernicie; iar noi, care în urmă ne-am învrednicit a dobândi moaştele tale, cum vom putea îndestul a propovădui minunile pe care le-ai făcut, de nu cântăm acestea:

Bucură-te, luminătoarea Moldovei;
Bucură-te, sprijinitoarea Epivatei;
Bucură-te, învăţătoarea părinţilor tăi;
Bucură-te, ceea ce n-ai adunat averi pământeşti;
Bucură-te, adunătoarea cereştilor daruri;
Bucură-te, ceea ce n-ai primit hainele cele scumpe;
Bucură-te, cinstitoarea hainei smereniei;
Bucură-te, îndreptătoarea mândriei;
Bucură-te, cinstitoarea fecioriei;
Bucură-te, sprijinitoarea bătrânilor;
Bucură-te, osânditoarea duşmanilor;
Bucură-te, miluitoarea săracilor;
Bucură-te, Paraschevo, mult folositoare!

Condacul al 4-lea:

Preacurată Fecioară Marie, Maica lui Dumnezeu, primeşte şi ale noastre datornice rugăciuni de la noi nevrednicii, pe care prin mijlocitoarea noastră sfântă ţi le aducem spre iertarea păcatelor şi ne dă nouă pace şi mare milă de la Fiul tău, Căruia neîncetat îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Celei după vrednicie şi cu credinţă următoare a cuvântului lui Dumnezeu, care pentru buna cucernicie a primit darul vindecărilor şi plată cerească, prin glasul Mântuitorului zicând: slugă bună şi credinciosă, intră întru bucuria Domnului tău, îi aducem cântarea aceasta:

Bucură-te, sămânţă nerătăcită;
Bucură-te, trup neobosit;
Bucură te, hrană duhovnicească;
Bucură-te, aur lămurit;
Bucură-te, foc arzător plevilor;
Bucură-te, pământ de îndestulare;
Bucură-te, rod al pocăinţei;
Bucură-te, alinarea relelor cugetări;
Bucură-te, risipitoare de furtuni;
Bucură-te, aducătoare de mană;
Bucură-te, dătătoare de mângâieri;
Bucură-te, mijlocitoarea tuturor creştinilor către Domnul;
Bucură-te, Paraschevo, mult folositoare!

Condacul al 5-lea:

Obosit de truda gândurilor lumeşti m-am deşteptat acum, ticălosul, lăcrimând, că nu am încotro întinde nădejdile după faptele mele spre a mă linişti, nefăcând nici un lucru vrednic de mântuire, şi temându-mă de tăiere ca smochinul neroditor, cad înaintea ta plângând, Sfântă Paraschevo şi strig: Miluieşte-mă, ca dimpreună cu tine să cânt lui Dumnezeu cântarea de mântuire: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Cine nu te va ferici pe tine, Cuvioasă, că te ai învrednicit a potoli prin nevoinţele tale zburdălnicia trupului şi a dobândi mântuirea sufletească cu cinstea cea neluată de mâini omeneşti a cereştii măriri? Sau cine nu te va ferici iarăşi că ai străbătut prin viteazul tău cuget împletiturile vicleanului cele amăgitoare şi l-ai ruşinat? Pentru aceasta primeşte următoarea cântare:

Bucură-te, turnul biruinţei;
Bucură-te, uşa mântuirii:
Bucură-te, pavăza credinţei;
Bucură-te, locaşul statorniciei;
Bucură-te, chipul bunătăţilor;
Bucură-te, apărarea cinstitei cruci;
Bucură-te, închinătoarea ei vrednică;
Bucură-te, că prin al ei ajutor ai fost izbânditoare;
Bucură-te, că printr-însa te-ai făcut lui Hristos următoare;
Bucură-te, a biruinţei frumoasă stâlpare;
Bucură-te, învingătoare a stăpânirii iadului;
Bucură-te, moştenitoarea cereştii măriri;
Bucură-te, Paraschevo, mult folositoare!

Condacul al 6-lea:

Dar cum vom cânta mai cu vrednicie sau cu ce cuvinte vom lăuda mărirea isprăvilor tale, noi nevrednicii? Că nici faptele, nici credinţa nu ne apropie de preacinstitele tale lucrări; dar, mărturisind slăbiciunea noastră, ne rugăm ţie a ne ajuta şi a mijloci către Dumnezeu, să primească cântarea: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

M-au cuprins acum dureri ce nu sunt spuse, nici un ajutor omenesc de la nimeni nu aştept, toţi m-au părăsit deodată, până şi plăcerile ce odinioară mă desfătau acum se luptă cu mine: Vai de ticăloşia mea. Nu am altă nădejde decât în mila lui Dumnezeu şi al tău ajutor sfânt. Pentru aceasta mă rog ţie, grăbeşte a mă asculta, vindecându-mă, ca să-ţi cânt:

Bucură-te, leacul durerii;
Bucură-te, mâna vindecării;
Bucură-te, casa ocrotirii;
Bucură-te, raza mângâierii;
Bucură-te, cortul îndestulării;
Bucură-te, roua fierbinţelii;
Bucură-te, mântuirea de boli;
Bucură-te, scăparea celor înspăimântaţi;
Bucură-te, izgonitoare de pagube;
Bucură-te, privighetoare neadormită;
Bucură-te, stea luminătoare;
Bucură-te, scară izbăvitoare;
Bucură-te, Paraschevo, mult folositoare!

Condacul al 7-lea:

Doamne, cercetează şi vindecă pe robii tăi cei cuprinşi de durere, zice Preacuvioasa, rugându-se neîncetat, că nu au reazem, nici mângâiere. Zile grele sunt şi, pentru că ne-am mântuit, să ne bucurăm şi să cădem la Dumnezeu, pocăindu-ne şi cântând: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Nelegiuirile mele şi mulţimea strâmbătăţilor pe care le-am pricinuit aproapelui meu, astăzi mă osândesc şi nu ştiu ce voi răspunde mergând la judecată, unde toţi mă prigonesc, toţi se ridică asupra mea să mă împileze; tu însă, o, Preabună Maică, care asculţi mărturisirea mea, soleşte către Domnul, să prefacă soarta osândirii mele în bunătăţi, scoţând din inimile vrăjmaşilor mei toată urâciunea şi te voi preamări cu laude ca acestea:

Bucură-te, mijlocitoarea celor greşiţi;
Bucură-te, folositoarea celor asupriţi;
Bucură-te, îndreptătoarea judecătorilor răi;
Bucură-te, doveditoarea celor clevetiţi;
Bucură-te, scăparea celor judecaţi şi osândiţi;
Bucură-te, contenire a patimilor;
Bucură-te, nesprijinitoarea celor ce caută numai folosul lor;
Bucură te, neizbândire a mijlocitorilor celor vicleni;
Bucură-te, domolire a celor puternici;
Bucură te, înlesnire a slăbănogilor;
Bucură-te, stârpitoare a răutăţilor;
Bucură-te, izvorâtoare a milostivirii;
Bucură-te, Paraschevo, mult folositoare!

Condacul al 8-lea:

Acestea grăind, mă liniştesc, mă veselesc şi mă bucur, saltă sufletul meu că nu-şi vor râde de mine vrăjmaşii mei. Nu mă va părăsi Dumnezeul meu până în sfârşit, pentru rugăciunile tale, Preacuvioasă, ci trimiţând mila Lui asupra poporului, precum este obişnuit, şi eu, nevrednicul, mă voi împărtăşi cu el de ale Sale bunătăţi, cu care, dimpreună, vom cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

La toţi voi spune minunile tale, în glas voi cânta prăznuirea ta, după datoria obştii care ţi-aduce spre mulţumire: Mărire laudei tale, mărire îndelung-răbdării cu care te-ai încununat, nevoindu-te prin credinţă, mărire faptei celei cu statornicie urmată după pilda Iubitorului de oameni:

Bucură-te, mireasă duhovnicească;
Bucură- te; cununa adevărului;
Bucură-te, toiagul biruinţei;
Bucură-te, mărirea monahilor;
Bucură-te, povăţuitoare a obştii;
Bucură-te, cinstitoare a cuvioaselor;
Bucură-te, păzitoare a sihaştrilor;
Bucură-te, pomenitoare a veacurilor;
Bucură-te, propovăduitoare a dreptei credinţe;
Bucură-te, surpătoarea eresurilor;
Bucură-te, dobândirea slavei dumnezeieşti;
Bucură-te, următoarea Cuvântului ceresc;
Bucură-te, Paraschevo, mult folositoare!

Condacul al 9-lea:

Pe sfânta folositoare celor ce sunt întru nevoi, toţi cu bucurie să o lăudăm, pe cinstita Parascheva, că aceasta viaţă nestricăcioasă a luat în veci; pentru aceasta mărire a aflat şi darul de minuni, cu porunca lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

Rău-cugetătorii prin tine mustrându-se, se înspăimantă văzând slava lui Dumnezeu, cea gătită omului depărtat de păcate, în tine luminând, văzând taina cea necuprinsă a chipului măririi, asupra ta Cuvioasă, că astăzi străluceşte aducând credincioşilor daruri de vindecări; pentru aceasta ei s-au ruşinat pocăindu-se si noi ne-am veselit cântându-ţi ţie:

Bucură-te, izbăvitoarea noastră;
Bucură-te, povăţuitoare;
Bucură-te, îndreptătoare;
Bucură-te, izgonitoare de rele;
Bucură-te, aducătoare de bun miros;
Bucură-te, otrăvitoarea jivinelor;
Bucură-te, stârpitoarea insectelor;
Bucură-te, feritoare de năluciri;
Bucură-te, risipitoare de grindină;
Bucură-te, aducătoarea de ploi mănoase;
Bucură-te, îmbelşugătoarea de roade bune;
Bucură-te, veselitoarea plugarilor;
Bucură-te, Paraschevo, mult folositoare!

Condacul al 10-lea

Niciodată nu vom înceta a vesti minunile tale, Preacuvioasă, că de n-ai fi stat tu, rugându-te pentru ţara aceasta, pe care o păzeşti cu preacuratele tale moaşte, cine ne-ar fi izbăvit din atâtea primejdii, sau cine ne-ar fi uşurat de bolile care au venit asupra noastră, pentru păcatele noastre cele multe? Deci împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

Zidurile casei părinţilor tăi n-au fost puternice, nici îndestulătoare spre a te opri de la mărimea hotărârii ce ai luat, de a te făgădui să îmbrăţişezi viaţa monahicească; pentru aceasta şi depărtându-te de toată dezmierdarea şi plăcerile lumeşti, haina cea scumpă cu a cerşetorului, venind de la biserică, ai schimbat-o, părăsindu-ţi părinţii care te certau şi cu mustrări pentru asemenea plecare. Deci, cu smerenie dobândind cele preaînalte, de la toţi auzi:

Bucură-te, trandafir neatins de viermele trufiei;
Bucură-te, crin răsădit în grădina cea de sus;
Bucură-te, patul nevinovăţiei;
Bucură-te, scaunul domniilor;
Bucură-te, sceptrul celor ce conduc;
Bucură-te, ocrotitoare neobosită;
Bucură-te, apărătoare neînfruntată;
Bucură-te, prigonitoare a celor ce ne ispitesc;
Bucură-te, cinstitoare a celor ce ne miluiesc;
Bucură-te, întăritoare a celor ce ne slujesc;
Bucură-te, luminătoare a celor ce ne mângâie;
Bucură-te, împreună-lucrătoare cu cei ce ne hrănesc;
Bucură-te. Paraschevo, mult folositoare!

Condacul al 11-lea:

Sunt plin de păcate, îndurate Doamne, şi greu se luptă sufletul meu gândind la judecată, căci ce voi face eu păcătosul, năpădindu-mă deodată neprevăzutul sfârşit? Milă cer, Doamne, milă, Hristoase al meu, căci nu am chip de îndreptare. Nu trece cu vederea rugăciunea şi pocăinţa mea, ce în tot ceasul după păcate m-a cuprins şi primeşte, ca închezăşuitoare a bunei mele voinţe şi a temerii de Tine, rugăciunea aceasta, pe lângă care-ţi aduc mijlocitoare şi pe maica noastră Parascheva, cântând cu dânsa dimpreună: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Mulţi păcătoşi mai înainte de mine şi-au dobândit mântuirea umilindu-se. Cum dar, şi eu, mă voi depărta de această nădejde? Către tine însă năzuiesc, preacuvioasă maică, şi nu voi fi ruşinat, nedepărtându-te de mine ca de păcătosul acela, ce lângă tine s-a înmormântat fără a-şi cunoaşte nevrednicia sa şi pentru care ai cerut, prin vedenie, să i se mute trupul cel împuţit, de lângă moaştele tale. Deci mă rog primeşte rugăciunile şi lacrimile mele, mijlocind iertarea păcatelor mele, pentru că îţi cânt:

Bucură-te, smerenie înaltă;
Bucură-te, fecioară neîntinată;
Bucură-te, comoară nedeşertată;
Bucură-te, maică prealăudată;
Bucurăt-e, mântuirea cea smerită;
Bucură-te, lauda celor cinstiţi;
Bucură-te, mângâierea celor nefericiţi;
Bucură-te, povăţuitoarea celor rătăciţi;
Bucură-te, buna mea sfătuitoare;
Bucură-te, preablândă îndreptătoare;
Bucură-te, sufletească veselitoare;
Bucură-te, grabnic ajutătoare;
Bucură-te, Paraschevo, mult folositoare!

Condacul al 12-lea:

Nespusă este mângâierea noastră privindu-te, cu noi petrecând, ca un dar al lui Dumnezeu ce s-a trimis ţării acesteia, că de ce boli am fost cuprinşi şi nu ne-ai vindecat; în care scârbe şi nu ne-ai bucurat; de câte ori lipsiţi, prigoniţi şi în războaie şi tu ne-ai ajutat nouă, în totul plinind cuvântul Mântuitorului din Evanghelia Sa! Pentru aceasta cu smerenie dobândind dreapta cea preaînaltă la scaunul măririi, îţi cântăm ţie: Bucură-te! şi lui Dumnezeu lauda cea cerească: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

Izbăveşte-ne pe noi, maică, de toată boala, de ciumă, de holeră şi de vrăjmaşi. Izbăveşte-ne pe noi, maică, de lăcuste, de gândaci si de toată răutatea, izbăveşte-ne pe noi, maică, de foc, de grindină şi de fulger. Izbăveşte-ne pe noi, maică, de chinul cel de veci şi de ceasul osândirii şi ne învredniceşte a dobândi prin rugăciunile tale starea cea de-a dreapta, în ziua judecăţii, prin mântuirea sufletelor noastre, ocrotindu-ne şi hrănindu-ne în pace până la răsuflarea cea mai de pe urmă, ca să-ţi cântăm:

Bucură-te, alăută duhovnicească;
Bucură-te, trâmbiţă apostolească;
Bucură-te, făclie luminoasă;
Bucură-te, rază cerească;
Bucură-te, nădejdea oamenilor;
Bucură-te, izgonitoarea demonilor;
Bucură-te, tămăduirea rănilor;
Bucură-te, feritoarea de răutăţi;
Bucură-te, aducătoarea de bunătăţi;
Bucură-te, luminătoarea casnică a Moldovei;
Bucură-te, izbăvitoarea lui Vasile Voievod si a altor miluitori;
Bucură-te, sprijinitoarea mea, a smeritului păcătos;
Bucură-te, Paraschevo, mult folositoare!

Condacul al 13-lea:

Ne închinăm lui Dumnezeu şi cinstim moaştele tale, Cuvioasă Maică Paraschevo, propovăduind cu mărire şi cântări toate minunile tale care prin darul lui Dumnezeu şi pentru a noastră mântuire am dobândit. Primită fă rugăciunea noastră, Sfântă, şi grăbeşte totdeauna a ne ajuta ca să cântăm cu bucurie isprăvile tale şi slava lui Dumnezeu: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zic iarăşi

Icosul 1: „Îngerii din cer…” şi
Condacul 1: „Preacuvioasei noastre maici…”

Şi apoi se citeşte această

RUGĂCIUNE

Doamne Dumnezeul nostru, Tu cel ce ai zis şi s-a făcut toată făptura, nu întoarce faţa Ta de la noi păcătoşii ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică şi înfricoşătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre, ce în toată ziua, nenumărate, cu nesocotinţă dobitocească le săvârşim. Noi suntem păcătoşi, netrebnici şi plini de răutate, iar Tu eşti izvorul vieţii şi al milostivirii. Nu ne lăsa, Doamne! Nu trece rugăciunea noastră a păcătoşilor, nici nu ne răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci pentru că nu suntem vrednici a câştiga milostivirea prin sârguinţa cea de toate zilele, dăruieşte-ne-o Tu ca un îndurat şi Mult-Milostiv. Doamne, pentru rugăciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, dăruieşte-ne nouă sănătate şi viaţă ferită de toată răutatea si ne întăreşte cu Duhul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor, cu bucurie, să slăvim preasfânt numele Tău în veci. Amin.

Sursa: Acatistier, Ed. Biserica Ortodoxă Alexandria, 2004, p. 157-169, Acatistul Cuvioasei Maicii Noastre Parascheva

Paraclisul Cuvioasei Maicii Noastre Parascheva

După obişnuitul început, se zic:

Tropar, glasul al 4-lea:

Pe Sfânta Parascheva cea preacinstită, mireasa cerescului şi celui fără stricăciune Mire, cu bucurie să alergăm toţi credincioşii a o lăuda, căci ea apărătoare de la Dumnezeu s-a dăruit tuturor celor ce măresc petrecerea (viaţa) ei şi izvorăşte râu de tămăduiri celor ce cu credinţă cinstesc sfintele ei moaşte.

Slavă… Şi acum…

Nu vom tăcea, Născătoare de Dumnezeu…

Apoi Psalmul 50: Miluieşte-mă Dumnezeule…

CANON

Cântarea 1-a, glasul al 8-lea
Irmos: Apa trecând-o…

Aproape de scaunul Atotţiitorului stând, o Maică, rugăciuni pentru noi adu Acestuia, ca să dea tuturor iertare de păcate.

Prea Cuvioasă Maică Parascheva, milostiveşte-te şi ajută la cererea robilor tăi.

Otrava şarpelui bând, de uşa iadului m-am apropiat cu adevărat, ci tu ceea ce te desfătezi de izvorul vieţii, cu rugăciunile tale înviază-mă, preaslăvită.

Slavă…

Nestatornicia minţii mele şi viforele necuviincioaselor mele cugetări aşează-le Cuvioasă şi mă mântuieşte cu rugăciunile tale, ca să nu mă duc în adâncul iadului.

Şi acum…

Viaţa mea toată în dulceţi şi vicleşuguri cu adevărat s-a îndeletnicit, ci tu care ai născut pe Mântuitorul, mai înainte de ieşirea mea, miluieşte-mă cu rugăciunile tale.

CANON

Cântarea a 3-a
Irmos: Doamne, cel ce ai făcut…

Valuri de tot felul de boli şi scârbe, cu dureri cumplite înălţându-se, afundă ticălosul meu suflet în peştera iadului, ci tu cu solirile tale, Maică, întinde-mi o mână de ajutor.

Prea Cuvioasă Maică Parascheva, milostiveşte-te şi ajută la cererea robilor tăi.

Picături de lacrimi a scoate din adâncul inimii prin care să-mi spăl necuratele patimi ale sufletului şi ale trupului, cu solirile tale dăruieşte-mi, Maică, pururea pomenită.

Slavă…

Cunoscând în mine însumi mulţimea păcatelor mele, fără de pâră şi mai înainte de judecată, judecat şi osândit sunt eu, ticălosul ci Ţie ca Mântuitorul tuturor, fie-Ţi milă de mine, pentru solirile Prea Cuvioasei Parascheva.

Şi acum…

Fecioară plină de dar, ceea ce ai născut bucuria care s-a dat în dar la toată zidirea, întunericul întristării, ce vrăjmaşul aduce asupră-mi ca să mă piardă, degrabă îl risipeşte.

Mântuieşte din nevoi…

Mântuieşte din ispita vrăjmaşului pe robii tăi, că Ziditorul te-a arătat, o prea frumoasă fecioară, apărătoarea şi păzitoarea turmei Sale.

Cercetează bolile noastre cu milostiv ochiul tău, căci apărarea ta o avem, Prea Cuvioasă, adevărată doctorie de mântuire.

Sedealnă, glasul al 2-lea

Făcând rugăciunea ta către Domnul, tămăduieşte bolile noastre cele sufleteşti şi trupeşti, pururea pomenită şi de toată primejdia ne izbăveşte, miluind pe cei ce te roagă de nevoi şi de stricăciunea cea pierzătoare.

CANON

Cântarea a 4-a
Irmos: Am auzit, Doamne…

De tânguirea cea veşnică cu mijlocirea ta, o prea frumoasa fecioară, mântuieşte pe robii tăi, pe cei ce au lucrat fapte vrednice de lacrimi.

Prea Cuvioasă Maică Parascheva, milostiveşte-te şi ajută la cererea robilor tăi.

Ceea ce din toată inima ai iubit pe Domnul, pe mine care pentru faptele mele cele rele sunt cu totul urgisit, prin mijlocirea ta tu iarăşi mă împacă.

Slavă…

Fiind rănit prin cumplite săgeţi înveninate ale potrivnicului, plâng ticăloasa soartă a sufletului meu, ci Tu, Hristoase, mântuieşte-mă.

Şi acum…

Ceea ce ai născut pe doctorul Care a tămăduit rana cea mare a oamenilor, nu trece cu vederea inima mea cea care este chinuită de boli grele.

CANON

Cântarea a 5-a
Irmos: Luminează-ne pe noi…

Fiind căzut în groapa stricăciunilor şi zicând cumplit, prin rugăciune strig către tine, o Prea Cuvioasă Maică, nu mă lăsa să pier.

Prea Cuvioasă Maică Parascheva, milostiveşte-te şi ajută la cererea robilor tăi.

Prea Frumoasă mireasă a lui Hristos cea neîntinată, cu rugăciunile tale, miluieşte-mă pe mine cel rănit cu rănile poftelor, ştergând greşelile mele.

Slavă…

Nu mă lepăda, Iisuse, de la faţa Ta, pentru mărimea îndurărilor Tale, ci în dar mă mântuieşte, prin mijlocirea Prea Cuvioasei Tale Parascheva.

Şi acum…

Tămăduieşte, Curată, neputinţa sufletului meu, cercetării tale învredniceşte-mă şi-mi dăruieşte sănătate cu rugăciunile tale.

Cântarea a 6-a
Irmos: Rugăciunea mea voi înălţa…

Ticălosul meu suflet s-a făcut ca pământul neplouat, neavând putere a da roduri bune, ci picând roua milei Tale, de toată greutatea, Stăpâne, îl vei izbăvi pe el prin rugăciunile Prea Cuvioasei Tale Parascheva.

Prea Cuvioasă Maică Parascheva, milostiveşte-te şi ajută la cererea robilor tăi.

Înaintând, o, suflete, veşmântul nunţii, cum vom cuteza să intrăm împreună cu chemaţii cei aleşi în cămara cea cerească a lui Hristos? Cum nu vom fi urgisiţi de Dumnezeu? Ci, o Prea Cuvioasă, cu rugăciunile tale mântuieşte-ne.

Slavă…

Nu primi, Stăpâne, a intra la judecată sluga Ta, căci dacă nimeni vieţuind întru această lume nu se va îndrepta înaintea Ta, dar eu cel ce am întrecut pe toţi în păcate multe cum mă voi arăta?

Şi acum…

Stinsu-s-a viaţa mea, Stăpână, în dureri şi anii mei toţi în suspinuri; virtutea mea, Fecioară, de multă lipsă a slăbit, căci am mâniat pe Dumnezeu, pe care cu rugăciunile tale îmblânzeşte-L spre mine.

Mântuieşte din nevoi…

Mântuieşte de ispita vrăjmaşului pe robii tăi, căci Ziditorul te-a arătat, o prea frumoasă fecioară apărătoarea şi păzitoarea turmei tale.
Cercetează bolile noastre cu milostiv ochiul tău, căci apărarea ta avem, Prea Cuvioasă, adevărată doctorie de mântuire.

Condac, glasul al 2-lea

Cele de sus căutând…

Cu multă postire trupul subţiindu-ţi, ţi-ai ridicat mintea către Dumnezeu şi viaţă netrupească în trup ai vieţuit, pururea pomenită Parascheva, lepădând meterialnica tulburare, pentru aceasta acum te înveseleşti cu cetele îngereşti.

CANON

Prochimen: Pomeni-voi numele Tău întru tot neamul şi neamul.

Stih: Ascultă fiică şi vezi pleacă urechea ta…

Evanghelia
Diaconul: Înţelepciune drepţi…
Din Sfânta Evanghelie de la Marcu, citire:
(XI, 22-26)

Zis-a Domnul ucenicilor Săi: Aveţi credinţă în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine ar zice acestui munte: Ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce va spune se va face, fi-va lui orice va zice. De aceea vă zic vouă. Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea. Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greşelile voastră. Că de nu iertaţi voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta vouă greşelile voastre.

Pentru rugăciunile Apostolilor Tăi, Milostive…

Slavă…, glasul al 2-lea

Pentru rugăciunile Prea Cuvioasei Parascheva, Milostive…

Şi acum…

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive…

Stihiră, glasul al 6-lea

La tine, prea frumoasă fecioară Parascheva, aduc rugăciunile mele, pe aceasta ascultă-le şi le du înaintea Ziditorului, căci toată îndrăzneala de la mine s-a depărtat, cunoscând răutatea necuvioaselor mele fapte şi a cumplitelor cugete şi cuvinte, cu care milele Acestuia spre mânie le-am întărâtat. Şi acum trebuindu-mi tare ajutorul Lui, a-I cere nu îndrăznesc, ci tu Prea Cuvioasă fii mijlocitoare.
Cu statornicie de gând s-a socotit de tine, Maică, aurul ca gunoiul, pentru aceasta pleacă inima mea cu rugăciunile tale la curată mărturisire către Dumnezeu, ca să nu cad în cumplit adâncul lăcomiei.

Prea Cuvioasă Maică Parascheva, milostiveşte-te şi ajută la cererea robilor tăi.

Cu frica Domnului îndrăgeşte, Maică, pornirile trupului meu, care năzuiesc fără de cale ca să surpe ticălosul meu suflet în adâncurile iadului.

Slavă…

Cine mă va izbăvi de focul gheenei şi de întunericul neluminos, pe mine cel ce am păcătuit, vrednic de toată pedeapsa, fără numai tu, apărătoarea mea, miluieşte sufletul meu cel amărât, Cuvioasa lui Hristos.

Şi acum…

Cu puterea ta, Fecioară, pe cel cumplit slăbănogit păcătos sufletul meu întăreşte-l, căci m-a lăsat virtutea mea, nemaipovăţuindu-mă la căile Domnului.

CANON

Cântarea a 8-a
Irmos: Pe Împăratul ceresc…

Cela ce înfrumuseţezi cetele cuvioşilor cu străluciri îngereşti, Mântuitorul meu primeşte rugăciunile acestora care se aduc ţie pentru noi.

Prea Cuvioasă Maică Parascheva, milostiveşte-te şi ajută la cererea robilor tăi.

Sufletul meu cel cuprins de spinii poftelor umple-l Prea Cuvioasă de dorul Stăpânului şi-l arată pe dânsul aducător de roadă.

Binecuvântăm pe Tatăl…

De rea credinţa ereticilor şi de mânia vrăjmaşilor care ne asupresc, păzeşte pe robii tăi cu rugăciunile tale, Prea Cuvioasă Parascheva.

Şi acum…

Grijile cele deşarte depărtează-le de la sufletul meu totdeauna, Fecioară, pentru ca să laud pe Fiul tău cu osârdie.

CANON

Cântarea a 9-a
Irmos: Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu…

Greşit-am, Mântuitorul meu, şi cu fărădelegi toată petrecerea vieţii am cheltuit, mărturisind, Hristoase fie-ţi milă de robii Tăi, cu mijlocirile Prea Cuvioasei Tale.
Pe apărătorii credinţei, împăraţii şi domnitorii noştri, pe cununa preoţilor şi pe tot poporul, Prea Cuvioasă Parascheva, în pace îi păzeşte.

Slavă…

Cei ce ne închinăm ţie cu credinţă, Sfântă Treime, în singura fiinţa Dumnezeirii, cu despărţirea Fetelor, toţi să ne mântuim.

Şi acum…

Ceea ce ai născut pe Mântuitorul, mântuieşte-mă, Fecioară pe mine, care am vieţuit în faptele rele şi nu am afară de tine altă nădejde de mântuire.

Cuvine-se cu adevărat…,

Sfinte Dumnezeule…,

Preasfântă Treime…,

Tatăl nostru…,

Troparele: Miluieşte-ne pe noi…,

Slavă…,

Doamne miluieşte-ne pe noi…,

Şi acum…,

Uşa milostivirii…,

Ectenia în care se pomenesc cei ce fac Paraclisul şi sfârşitul:

Exapostilaria

Lacrimile şi ostenelile Prea Cuvioasei Parascheva, care a pătimit pentru Tine, le aducem ţie, Puternice, şi ne rugăm împreună cu dânsa, iartă pe robii Tăi care sunt lipsiţi de toată bunătatea şi ne mântuieşte pe noi de toate nevoile.

Megalinaria

Pilda înfrânării şi neîncetat izvorul Moldovei, care izvorăşte noianuri de vindecări, pe dumnezeiasca Parascheva cu cucernicie să o cinstim.

Sursa: Sfinţi Români