Acasă > Cântările Ortodoxiei > 14 octombrie: TROPARUL, CANONUL ŞI VIAŢA SF. MC. NAZARIE, GHERVASIE, PROTASIE ŞI CHELSIE (Gr, Ro, En)

14 octombrie: TROPARUL, CANONUL ŞI VIAŢA SF. MC. NAZARIE, GHERVASIE, PROTASIE ŞI CHELSIE (Gr, Ro, En)

 TROPARUL ŞI VIAŢA SF. MC. NAZARIE, GHERVASIE, PROTASIE ŞI CHELSIE

 14 octombrie

Canon de rugăciune către Sfinţii Mucenici Nazarie, Ghervasie, Protasie şi Chelsie

Troparul Sfinţilor Mucenici Nazarie, Ghervasie, Protasie şi Chelsie, glasul al 4-lea:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmosul:

Deschide-voi gura mea şi se va umple de Duhul şi cuvânt voi răspunde Împărătesei Maici şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei bucurându-mă.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu credinţă nevoindu-vă şi lupta săvârşind, cu cunună de biruinţă v-aţi încununat, Dumnezeieştilor mucenici; pentru aceasta prăznuim, veselindu-ne, Dumnezeiască pomenirea voastră.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu puterea Dumnezeiescului Duh, ca şi cu nişte aripi ridicându-vă, aţi trecut noianul chinurilor fără udare, măriţilor mucenici; şi acum v-aţi sălăşluit la Dumnezeiescul Liman al Strălucirii Celei de sus.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu crucea, ca şi cu o pavăză îmbrăcându-vă, fericiţilor, pe vrăjmaşul cel fără de trup l-aţi biruit cu trupul; luând chinuri de multe feluri şi moarte nedreaptă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe cea care a încăput în pântece pe Domnul cel mai înainte de veci, pe Fecioara care este fără prihană să o lăudăm; că s-a făcut mai Desfătată decât cerurile, Întrupând pe Dumnezeu pentru bunătate.

Cântarea a 3-a. Irmos: Pe ai tăi cântăreţi…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ca nişte struguri Dumnezeieşti ai Viei Celei Dumnezeieşti fiind cu adevărat, aţi izvorât nouă vin din nevoinţe, mucenicilor, care duhovniceşte veseleşte minţile cu harul.

Stih: Sfinte Mucenice Nazarie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tare ai stat împotrivă, Sfinte Nazarie, mucenice al lui Hristos, prigonitorului celui ce ţi-a poruncit ţie să jertfeşti zeilor celor urâţi, preafericite; celui ce era gata să te înjunghie ca pe un miel, mărite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Împreună glăsuire de laudă să cântăm toţi astăzi cu credinţă, Sfântului Nazarie, Sfântului Protasie, Sfântului Ghervasie şi Sfântului Chelsie, celor ce au fost martorii adevărului întru Duhul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cortul Legii mai înainte te-a închipuit pe tine, Curată, Ceea ce erai să fii Locaş Sfânt lui Dum nezeu; din Care avea să vină Curăţirea noastră; Cel Ce ne dăruieşte nouă sfinţenia.

Irmosul:

Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce eşti Izvor Viu şi Îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întăreşte-i întru Dumnezeiască mărirea ta, cununilor măririi învredniceşte-i.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Cel Ce şade întru Slavă, pe Scaunul Dumnezeirii, pe Nor Uşor a venit Iisus Cel mai presus de Dumnezeire prin Palmă Curată şi a mântuit pe cei ce cântă: Slavă, Hristoase, puterii Tale!

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Dragostea sfinţilor Tăi mucenici, cea mai presus de minte, covârşeşte tot gândul, Cuvinte; asemenea şi luptele şi nevoinţele cele mari şi vitejiile, pe care le-ai dat celor ce au pătimit după Lege.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Un cuget în deosebite trupuri au arătat, fiind răniţi ostaşii lui Hristos şi pe Unul Dumnezeu în privelişte au mărturisit şi înşelăciunea mulţimii zeilor arătat au pierdut-o.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

De lupta Cinstiţilor Mucenici Nazarie, Ghervasie, Protasie şi Chelsie, îngerii s-au mirat; cum, în trup luptându-se cu cel fără de trup, l-au doborât pe pământ bărbăteşte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca nişte vrednici ostaşi, ca nişte nebiruiţi mucenici şi viteji ai lui Hristos, ca nişte apărători ai creştinătăţii, aţi moştenit cereştile locaşuri şi vă veseliţi pururea împreună cu cetele îngereşti.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Nedeşertând Sânurile Părinteşti, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, în sânurile tale cele Preacurate a încăput Dumnezeu Cel Preaînalt, gătind ca un Bun Dumnezeiasca şedere a tuturor şi mărirea cea nesfârşită.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Spăimântatu-s-au toate de Dumnezeiască mărirea ta; că tu, Fecioară, Neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu, Cel Ce este peste toate şi ai născut pe Fiu Cel fără de ani; Cel Ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă.

Stih: Sfinte Mucenice Nazarie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Trupul tău, Sfinte Nazarie, s-a împărtăşit bătăilor, rănilor şi chinurilor celor de multe feluri; pentru aceasta ne izvorăşte mir cu bun miros, care umple de bună mireasmă sufletele celor ce te laudă pe tine cu credinţă neîndoită, întru tot lăudate.

Stih: Sfinte Mucenice Nazarie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu picăturile sângelui tău ai stins cărbunii mulţimii zeilor, purtătorilor de chinuri; şi cu focul Dumnezeieştilor minuni, întru tot înţelepte, ai ars uscăciunea cumplitelor patimi cu Dumnezeiescul Har al Mântuitorului, Sfinte Mucenice Nazarie.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Florile cele ce dau din sine Mireasma Dumnezeieştii Cunoş­tinţe, Grădinile Dumnezeieştii Ştiinţe, pomii cei roditori ai Raiului, pe preabunii şi luminaţii mucenici să-i lăudăm şi cu credinţă să-i fericim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Să fie lăudat Sfântul Nazarie, să fie mărit Mucenicul Chelsie şi împreună cu Sfântul Protasie să fie lăudat cu credinţă viteazul Mucenic Ghervasie, care sunt stâlpii neclătinaţi ai Bisericii şi temelii nemişcate.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Sabia care păzea oarecând Edenul, dosul a dat, Curată, credincioşilor celor însemnaţi cu cinstit sângele ce s-a scurs de demult prin împungerea suliţei, din coasta Celui Ce a Răsărit din tine.

Cântarea a 6-a. Irmos: Cugetătorilor de Dumnezeu…

Stih: Sfinte Mucenice Nazarie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Călătoriile tale au fost pe ape, Preafericite Nazarie şi nu s-au cunoscut într-însele urmele tale cele întru Duhul, cu a Cărui putere pe toţi vrăjmaşii ai ruşinat.

Stih: Sfinte Mucenice Nazarie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Patimile trupurilor celor nevindecate le-ai vindecat cu Dumnezeiescul Har, Mucenice Nazarie; pe care cu bună mireasmă îl izvorăşti celor ce se apropie de cinstitele tale moaşte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Călcând arătat Dumnezeiescul Protasie şi cu dânsul Marele Ghervasie bogăţia cea vremelnică şi boieria, s-au învrednicit de vrednica-i mărire.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Legile firii tu Una le-ai înnoit, Fecioară, născând pe Dumnezeul Cel fără de moarte, Cel Ce S-a îmbrăcat în Trup muritor, ca să Îndumnezeiască pentru bunătate pe cei omorâţi.

Irmosul:

Înţelepţii lui Dumnezeu, care săvârşiţi acest praznic Dumnezeiesc şi cu totul cinstit al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să ne bucurăm, slăvind pe Hristos, Cel Ce S-a născut dintr-însa.

CONDAC, glasul 1. Podobie: Ceata îngerească…

Mărirea cea împătrit numărată a mucenicilor lui Hristos, să o lăudăm, credincioşilor, cu laude de cântări; pe Sfinţii Mucenici Nazarie, Protasie, pe Ghervasie şi Chelsie, că aceştia s-au nevoit până la tăiere şi moarte, aceştia luând cununa nestricăciunii, se roagă să ne mântuim noi.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

N-au slujit făpturii înţelepţii lui Dumnezeu, fără numai Făcătorului; ci groaza focului bărbăteşte călcând-o, se bucurau cântând: Prealăudate, Dumnezeul părinţilor noştri şi Doamne, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Pe Piatra Dumnezeieştii Cunoştinţe întărindu-vă paşii inimilor voastre, măriţilor, nu i-aţi abătut spre uneltirile vrăjmaşilor; ci pururea cântaţi: Domnul şi Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Lumina Cea Neînserată v-a Răsărit vouă celor ce prin sânge aţi pătimit şi veselia cu adevărat v-a primit, marilor mucenici, pe voi, cei ce cântaţi: Domnul şi Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sfinţit-aţi cetăţile, cu râvnă înconjurându-le, fericiţilor, mărturisind pe Hristos înaintea tiranilor şi dând toată vindecarea celor ce le trebuia, cu Harul Preasfântului Duh, purtătorilor de chinuri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Preasfinţit Palat aflând Dumnezeu pântecele tău, într-însul S-a Sălăşluit, făcând fii luminii, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, pe cei ce strigă: Domnul şi Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.

Cântarea a 8-a. Irmos: Pe tinerii cei binecredincioşi…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Mânecând către Soarele Cel Mare, ce minunat a Răsărit din Fecioară, nebiruiţilor mucenici, lumină aţi fost şi întunericul înşelăciunii cu harul aţi împrăştiat; pe Domnul lăudaţi-L, strigând şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Mucenice Nazarie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Roma cea veche a propovăduit nevoinţele tale, Sfinte Nazarie, mult pătimitorule şi Constantinopolul laudă minunile, ţinând cu credinţă sfinţitele tale moaşte şi strigând: pe Domnul, lucrurile, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Mucenice Nazarie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dumnezeiescul Nazarie izvorând mirurile harului, îndeamnă pe toţi cei ce aleargă cu credinţă să le ia spre luminare şi curăţire; cei ce strigă: pe Domnul lăudaţi-L, lucrurile şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Pe voi, vitejii purtători de chinuri, Sfinţilor Nazarie, Chelsie, Protasie şi Ghervasie, avându-vă rugători prea tari către Dumnezeu, cu dragoste strigăm: pe Domnul lăudaţi-L, lucrurile şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu trupul unindu-se cu tine după Fiinţă, Cel Ce dă tuturor viaţă, pe mine tot iarăşi m-a zidit, tot m-a înnoit, cel ce am fost învechit în păcate, Preacurată. Pentru aceasta pe tine, Fecioară, te lăudăm şi te preaînălţăm întru toţi vecii.

Irmosul:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe tinerii cei binecredincioşi, în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit; atunci fiind închipuită, iar acum lucrată; pe toată lumea ridică să-Ţi cânte Ţie: pe Domnul, lucrurile lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a. Irmos: Eva prin boala…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu Puterea lui Hristos întărindu-vă, a Celui Ce a călcat răutatea pierzătorului; plecându-vă acestuia grumajii, aţi luat sfârşit prin sabie, dezlegându-vă de trup, marilor mucenici. Pentru aceasta, după vrednicie, sunteţi fericiţi.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Împodobiţi aţi fost cu rănile trupului şi îngerilor v-aţi asemănat; şi acum staţi înaintea Feţei Ziditorului, pururea bucurându-vă şi cu împărtăşirile cele preafrumoase arătat împodobindu-vă, întru tot fericiţilor.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu semne şi cu minuni v-a împodobit Stăpânul, mai înainte de sfârşit şi după sfârşit, întru tot Lăudaţilor Nazarie, Protasie, Chelsie şi Ghervasie, nebiruiţilor mucenici. Pentru aceasta, după vrednicie, sunteţi fericiţi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sfinţitu-s-au toate prin dragostea voastră, săvârşind astăzi pomenirea voastră. Se bucură mucenicii şi proorocii cu noi prăznuiesc; cu care împreună rugaţi-vă pentru noi Făcătorului de bine, întru tot fericiţilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Glasul Dumnezeiescului Gavriil aducem ţie, bucurându-ne, Fecioară Preacurată: Bucură-te, Ceea ce eşti plină de har! Lauda mucenicilor şi a Apostolilor şi mântuirea tuturor credincioşilor, Fecioară Maică, care nu ştii de nuntă.

Irmosul:

Eva, prin boala neascultării, blestem înlăuntru a adus; iar tu, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin Odrasla purtării în pântece, lumii binecuvântarea ai înflorit. Pentru aceasta toţi te mărim.

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule…

A mucenicilor celor nevoitori împătrită Dumnezeiasca şi cinstita pomenire cu sfinţenie să o prăznuim, îndulcindu-ne în toate zilele cu minunile lor, ca şi cu nişte izvoare, care izvorăsc din cinstitele lor moaşte, oprind bolile credincioşilor, cu puterea Duhului.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule…

Luminează, Ceea ce eşti bună, cu lumina ta sufletul meu cel întunecat, Curată şi-mi împrăştie întunecarea şi mă învaţă să fac voia Fiului tău; ca să aflu iertare de greşelile mele cele multe, Preacurată şi să mă izbăvesc de focul cel nestins cu rugăciunile tale.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule…

Dacă a văzut Nevinovata Fecioară pe Mieluşelul ridicat pe Cruce, tânguindu-se, striga: Dulcele meu Fiu! Ce nouă şi preamărită vedere este aceasta? Cum, Cel Ce ţii toate cu mâna, pe lemn Te pironeşti cu trupul?

Pomenirea Sfintilor Mucenici: Nazarie, Protasie, Ghervasie si Chelsie.

Ghervasie

Sfîntul Nazarie s-a născut la Roma din tată evreu şi din mamă creştină, al cărei nume era Perpetua, şi care a primit Sfîntul Botez de la Sfîntul Apostol Petru. Ajungînd copilul în vîrstă, a cugetat mult de care credinţă să ţină: de a tatălui, ori de a maicii sale? Şi s-a hotărît să fie următor credinţei sfintei sale maici, a cărei rugăciune mult i-a ajutat lui spre luminare. Copilul a fost botezat de episcopul locului, iar cînd a ajuns la vîrsta cea desăvîrşită, s-a făcut vrednic de bunătăţi desăvîrşite, slujind Domnului cu tot dinadinsul nu numai pentru a sa mîntuire, ci şi pentru a altora, îngrijindu-se a aduce pe cei necredincioşi la Hristos. Luînd de la părinţii săi partea de avere ce i se cuvenea, cu care îi era cu putinţă a face bine celor săraci, a plecat din Roma şi a mers în Mediolan şi acolo toată averea a întrebuinţat-o bine, făcînd milostenii la săraci şi ajutînd pe cei care pătimeau pentru Hristos. Pentru că atunci, fiind împărat Nero, era mare prigoană împotriva creştinilor şi mulţi, mărturisind pe Hristos, erau ţinuţi în lanţuri şi chinuiţi, iar Sfîntul Nazarie, slujindu-le, îi întărea în credinţă şi îi îmbărbăta spre nevoinţă.

În aceea vreme sfinţii mucenici Ghervasie şi Protasie au fost prinşi de Anulin ighemonul şi au fost aruncaţi în temniţă. Sfîntul Nazarie mergea adeseori la dînşii mîngîindu-i cu vorba sa cea bună, şi i-a iubit pe ei foarte mult, pentru că i-a văzut plini de dragostea cea dumnezeiască şi gata oricînd cu osîrdie să-şi dea sufletele pentru Domnul, Cel ce S-a răstignit pentru noi pe cruce. Cu atîta dragoste s-a legat Nazarie de dînşii, încît nu voia să se despartă de ei, ci împreună cu ei voia să pătimească şi să moară. Şi i s-a adus veste stăpînitorului despre Nazarie că îi cercetează pe cei legaţi şi ţinuţi prin temniţe şi le aduce cele de trebuinţă şi întru creştinească credinţă îi întăreşte pe ei. Pentru aceasta stăpînitorul a poruncit ca să-l prindă şi, aducîndu-l la el pe Nazarie l-a întrebat: „Cine şi de unde eşti?” Aflînd că este roman de neam şi creştin cu credinţa, l-a sfătuit să nu se lepede de zeii strămoşeşti pe care romanii îi cinstesc dintru începuturi cu jertfe şi cu închinăciuni.

Sfîntul nu numai că n-a voit să asculte sfatul lui, ci a grăit împotrivă ocărînd pe mincinoşii săi zei şi mărturisind că unul este adevăratul Dumnezeu, Iisus Hristos. Atunci stăpînitorul a poruncit să fie bătut peste gură, dar el nu înceta a grăi cu îndrăzneală şi a mustra păgînătatea lui. Pentru aceasta stăpînitorul cu şi mai multă mînie s-a pornit împotriva lui şi a poruncit ca toţi să-l bată pe sfînt, apoi cu necinste l-au izgonit din cetate. Fiind izgonit, fericitul Nazarie se bucura că s-a învrednicit a lua bătăi pentru Hristos şi că este izgonit pentru dreptate, căci îşi aducea aminte de cuvintele lui Hristos: „Fericiţi veţi fi cînd vă vor ocărî pe voi şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvîntul rău împotriva voastră, minţind pentru Mine”. Îi mai era lui necaz că se despărţise de iubiţii săi prieteni, Ghervasie şi Protasie, cu care împreună dorea să moară. Această dorinţă a lui a împlinit-o Domnul mai pe urmă, dar pînă atunci i se cădea lui ca în altă ţară să slujească mîntuirii omeneşti şi să-i întoarcă pe mulţi de la rătăcire.

În noaptea următoare i s-a arătat lui în vedenie fericita lui maică, poruncindu-i să meargă în Galia şi acolo să se ostenească întru bunăvestirea lui Hristos. Sculîndu-se, el a mers în ţara aceea după porunca maicii sale şi, propovăduind pe Hristos, lumina cu lumina credinţei popoarele acelea care erau în întuneric şi în umbra morţii.

Aflîndu-se într-o cetate ce se numea Melia, a luat un copil de trei ani, pe nume Chelsie, copilul unei femei credinciose şi de neam bun, apoi l-a botezat şi l-a crescut în dreapta credinţă. Şi pruncul creştea cu anii şi cu înţelegerea, umplîndu-se de dumnezeieştile daruri. Crescînd în vîrstă urma învăţătorului său, Sfîntul Nazarie, învăţînd de la dînsul înţelepciunea cea de sus, şi punea în inima sa cuvintele cele de Dumnezeu însuflate şi părinteasca Lui învăţătură. Copilul era atît de înţelept întru Hristos, încît se asemăna învăţătorului său, pentru că asemenea cu dînsul slujea mîntuirii omeneşti, propovăduind pe Hristos şi răbdînd prigoniri şi chinuri. Pentru aceasta, mai pe urmă, s-a învrednicit şi de cununa cea mucenicească.

Fiind înştiinţat Dionisie, stăpînitorul acelei ţări, cum că Nazarie a întors multe cetăţi la Hristos, a trimis îndată şi l-au prins pe el şi pe copilul Chelsie şi bătîndu-i pe amîndoi i-a aruncat în temniţă, vrînd ca a doua zi să-i supună la diferite chinuri. Iar a doua zi, femeia stăpînitorului, văzînd pe Chelsie copil mic şi frumos că era dus la chinuri, i-a fost milă de el şi, ducîndu-se la bărbatul ei, l-a rugat ca să miluiască pe copil şi să-l elibereze împreună cu învăţătorul său Nazarie. Prin rugămintea sa fierbinte l-a îmbunat pe stăpînitor şi l-a înduplecat să-i lase pe amîndoi liberi.

Eliberîndu-i pe ei, stăpînitorul le-a zis: „Mijlocirea femeii mele vă eliberează de toate chinurile”. Iar sfinţii mucenici s-au mîhnit că nu au dobîndit cununa muceniciei dorită de ei şi nu şi-au putut sfîrşi chinurile, ca să se fi putut dezlega de trup şi să vieţuiască împreună cu Hristos.

Au plecat de acolo şi au mers în cetatea Timir şi acolo, îndeletnicindu-se cu propovăduirea Sfintei Evanghelii, o mulţime de suflete au cîştigat pentru Hristos. Diavolul, nesuferind să vadă acest lucru, i-a întărîtat spre mînie pe închinătorii de idoli, care s-au răzvrătit asupra Sfinţilor Nazarie şi Chelsie, pe care i-au prins şi i-au trimis la necuratul împărat Nero. Sfinţii, stînd înaintea împăratului, au mărturisit cu curaj pe Hristos Dumnezeu. Pentru acest lucru Nazarie a fost aruncat la pămînt şi călcat cu picioarele, iar pe Chelsie l-au bătut cu vergi şi l-au silit să aducă idolilor jertfe, dar el cu cuvîntul i-a răsturnat pe idolii lor la pămînt. Apoi au fost daţi fiarelor spre mîncare, dar fiarele nu i-au vătămat. Apoi au fost aruncaţi în mare, iar ei au mers pe deasupra apelor precum pe pămînt. Văzînd acestea, slugile împărăteşti au crezut în Hristos şi, primind Sfîntul Botez de la Nazarie, au lăsat curtea împărătească şi, desprinzîndu-se din tulburarea lumească, slujeau lui Hristos în linişte.

După aceasta, Sfîntul Nazarie împreună cu ucenicul său Chelsie au mers iarăşi în Mediolan şi i-au aflat în temniţă încă vii pe Sfinţii Mucenici Ghervasie şi Protasie. Au început iarăşi să propovăduiască în Mediolan şi iarăşi au fost prinşi de Anulin stăpînitorul care i-a întrebat unde au fost pînă la acea vreme. Şi aflînd că au fost în mîinile lui Nero s-a mirat cum de au scăpat vii şi sănătoşi, pentru că ştia că Nero, împăratul, era foarte cumplit şi fără de omenie, încît ucidea fără milă nu numai pe cei vinovaţi, ci şi pe cei nevinovaţi.

Stăpînitorul îl silea pe Nazarie ca să se apropie şi să se închine idolilor lor, iar el nu numai că n-a voit, dar l-a şi ocărît pe stăpînitor. Atunci stăpînitorul a poruncit ca să fie bătuţi peste gură şi, luînd multe palme, Nazarie şi Chelsie au fost aruncaţi apoi în temniţă alături de Sfinţii Ghervasie şi Protasie. Nazarie se mîngîia mult că s-a învrednicit a mai vedea pe iubiţii săi prieteni, a vorbi cu ei şi a răbda împreună cu ei în temniţă pentru Hristos. Iar Anulin l-a înştiinţat printr-o scrisoare pe Nero, împăratul, despre Nazarie. Şi auzind împăratul că Nazarie este viu, s-a mîniat foarte asupra slugilor cărora le poruncise ca să-i înece pe sfinţi în adîncul mării şi Nero a început să-i caute pe slujitorii care i-au slobozit pe Nazarie şi Chelsie, ca să-i piardă, dar nu i-a mai aflat, pentru că aceştia au fugit în lume şi se dăduseră de bunăvoie în Hristos spre slujba cea prea frumoasă.

Împăratul a scris lui Anulin, stăpînitorul, ca îndată să fie omorît Nazarie. Iar Anulin, citind scrisoarea împăratului, a scos din temniţă pe Sfîntul Nazarie şi pe Sfîntul Chelsie, ucenicul lui, şi a tăiat cu sabia cinstitele lor capete. Iar unul dintre credincioşii care locuiau în apropierea cetăţii a luat în taină sfintele lor moaşte şi le-a dus în casa sa. Acest om avea o fiică slăbănoagă care zăcea la pat şi atunci cînd moaştele sfinţilor mucenici au fost aduse în casă, ea îndată s-a sculat din pat sănătoasă, ca şi cum niciodată nu ar fi fost bolnavă şi nu ar fi zăcut niciodată. Pentru aceasta, stăpînul casei, împreună cu toţi ai lui s-au bucurat şi au îngropat în grădină trupurile mucenicilor.

După omorîrea Sfinţilor Mucenici Nazarie şi Chelsie, în cetate a sosit Astazie, comitul, care pornise cu război împotriva moravilor. Pe acesta l-au îndemnat preoţii care se închinau la idoli ca să-i ucidă pe Sfinţii Ghervasie şi Protasie, care rămăseseră în temniţă. Ghervasie a fost scos din temniţă şi, fiind bătut cu vergi de plumb, s-a sfîrşit, iar lui Protasie i-a fost tăiat capul de sabie şi şi-a sfîrşit şi el nevoinţa muceniciei. Trupurile lor au fost răpite de Filip şi de fiul său şi au fost îngropate în casa lor. Moaştele mucenicilor Nazarie, Chelsie, Ghervasie şi Protasie, ascunse sub ţărîna pămîntului şi de nimeni ştiute, au stat acolo pînă la venirea Sfîntului Ambrozie, episcopul Mediolanului. Acesta, prin dumnezeiască descoperire, a aflat pe Ghervasie şi pe Protasie în vremea împărăţiei lui Teodosie cel Mare, iar Nazarie şi Chelsie au fost aflaţi în vremea împărăţiei lui Arcadie şi a lui Onorie. Despre aflarea moaştelor lui Nazarie şi Chelsie pomeneşte Paulin Presbiterul în cartea sa despre viaţa Sfîntului Ambrozie astfel: „În acea vreme moaştele Sfîntului Mucenic Nazarie se aflau în cetate, în grădină.

Aceste moaşte au fost aduse de Ambrozie şi depuse în biserica Sfinţilor Apostoli.

Eu, fiind de faţă, am văzut sînge în mormîntul în care zăceau muceniceştile moaşte, ca şi cum acest sînge ar fi curs de curînd; capul cu părul şi cu barba erau aşa de neatinse, ca şi cum atunci ar fi fost puse în groapă, iar faţa lui era atît de luminoasă de parcă ar fi fost spălată de curînd. Adevărată minune, precum Domnul a făgăduit în Evanghelie că „nici un fir de păr din capul vostru nu va pieri”. Iar sfintele lor moaşte au umplut acel loc de mireasmă bună, încît covîrşeau toate aromele. Apoi, ridicînd moaştele muceniceşti şi punîndu-le în caretă, ne-am întors îndată cu Sfîntul Ambrozie şi la Sfîntul Mucenic Chelsie, cel ce era pus în acelaşi loc. Şi am aflat de la cel care stăpînea grădina aceea cum că de la părinţi moştenise el locul acela, loc pe care părinţii lui îl moşteniseră din neam în neam, căci într-însul sînt aşezate mari visterii, pe care nici molima, nici rugina nu le strică, nici hoţii nu le sapă şi nu le pot fura”.

Pînă aici povesteşte Paulin prezbiterul despre moaştele lui Nazarie şi Chelsie. Iar despre moaştele lui Ghervasie şi Protasie a scris Sfîntul Ambrozie următoarele: „Ambrozie, sluga lui Hristos, fraţilor celor ce sînt în toată Italia, mîntuire întru Domnul Cel veşnic! Scripturile cele dumnezeieşti dovedesc că cei ce au primit ceva în dar de la Domnul sînt datori să arate şi la alţii aceasta. Căci cel ce tăinuieşte ceea ce poate să folosească şi la alţii, e ca şi cum ar fi furat ceva din biserică. Pentru aceasta a zis David: Dreptatea Ta nu am ascuns în inima mea, adevărul Tău şi mîntuirea Ta am spus; nu am ascuns mila Ta şi adevărul Tău de către adunare multă. Şi pentru acest lucru, ca şi cum dorea răsplătire, a adăugat: Iar Tu, Doamne, să nu îndepărtezi îndurările Tale de la mine. Ca şi cum ar fi zis: Precum eu altora am făcut ca să afle milă, aşa şi Tu să nu laşi să fie depărtată mila Ta de la mine. Şi facem această înainte-cuvîntare spre a vă spune vouă, celor ce cu dreaptă credinţă socotiţi şi credeţi întru Domnul, ca să vă veseliţi pentru aflarea sfintelor moaşte şi să-l chemaţi pe El în ajutor.

În sfintele patruzeci de zile trecute, cînd Domnul m-a făcut părtaş celor ce posteau şi se rugau, fiind eu la rugăciune într-o noapte, am căzut într-un fel de somn încît mă aflam nici dormind, nici simţind şi am văzut doi tineri în haine albe ridicîndu-şi mîinile în sus şi rugîndu-se, cu care nu puteam grăi, fiind cuprins de somnolenţă. Iar după ce m-am deşteptat, ei s-au făcut nevăzuţi. Şi m-am rugat bunătăţii lui Dumnezeu că dacă aceasta este înşelăciune diavolească să o alunge de la mine, iar dacă este lucru adevărat, apoi mai luminat să mi-l arate.

Pentru cîştigarea acestei cereri de la Domnul, am postit mult şi în a doua noapte, la cîntatul cocoşilor, la fel ca şi întîia dată, am văzut pe acei tineri rugîndu-se cu mine. Iar a treia noapte, cînd trupul meu slăbise de post şi nu puteam adormi, iarăşi mi s-au arătat aceiaşi tineri; şi m-am mirat cînd am văzut cu ei şi pe un al treilea tînăr care semăna cu Sfîntul Apostol Pavel, pe care îl cunoşteam din icoană şi numai cu mine grăia, iar ceilalţi tăceau. El îmi zicea aşa: „Aceştia sînt cei care, ascultînd cuvintele mele, au lăsat lumea şi bogăţia şi au urmat Domnului nostru Iisus Hristos, nedorind nimic pămîntesc sau trupesc. Şi au petrecut aici în Mediolan zece ani, slujind lui Dumnezeu şi s-au învrednicit a fi mucenici ai lui Hristos, ale căror trupuri le vei afla zăcînd în pămînt în acest loc unde tu stai şi te rogi. Deci, trebuie să le scoţi deasupra şi în acest loc să zideşti o biserică în numele lor”. Apoi eu l-am întrebat care este numele lor, iar el mi-a răspuns: „Vei afla o cărticică la capetele lor în care este scrisă naşterea, pătimirea şi sfîrşitul lor”. Eu, chemînd pe fraţi şi pe episcopul locului şi spunîndu-le cele văzute, am început a săpa în acel loc, iar episcopii îmi ajutau. Şi am aflat o raclă, precum mi-a spus Sfîntul Pavel, în care am văzut trupurile sfinţilor mirosind frumos, ca şi cum atunci ar fi fost îngropate. Iar la capul lor se afla o cărticică în care era scrisă toată viaţa lor în următorul chip: „Eu, robul lui Hristos, Filip, am luat trupurile acestor sfinţi în casa mea şi le-am îngropat. Maica lor, Valeria, şi tatăl lor, Vitalie, au avut pe aceşti doi fii născuţi gemeni şi au numit pe unul Protasie şi pe altul Ghervasie. Vitalie era ostaş în Mediolan, trăind cu soţia sa şi slujind în taină lui Dumnezeu. Mergînd odată cu judecătorul Paulin în cetatea Ravenei, s-a aflat acolo că el este creştin şi, fiind chinuit, nu s-a lepădat de Hristos, cu toate că a fost aruncat într-o groapă adîncă şi bătut cu pietre. În acest fel şi-a aflat sfîrşitul, fiind îngropat de viu. Iar soţia, aflînd de moartea bărbatului ei, a mers după trupul lui vrînd să-l îngroape în casa sa, spre mîngîierea sărăciei sale. Dar cetăţenii Ravenei, care erau creştini, nu au lăsat-o să ia trupul bărbatului ei, bucurîndu-se ei singuri de o aşa vistierie ca aceea şi păstrînd-o spre apărarea lor. Iar Valeria, neîndeplinindu-şi dorinţa, întorcîndu-se în Mediolan, a nimerit pe cale într-un sat oarecare, la un praznic urît de Dumnezeu, unde oameni necuraţi aduceau jertfe spurcatului lor zeu Silvan. Acei oameni, după obiceiul lor, ospătau pe cei străini cu cărnuri din cele jertfite idolilor şi au chemat-o şi pe Valeria, care trecea atunci pe acolo, la acel ospăţ. Iar ea s-a scîrbit de acea necurăţenie şi nu a vrut să guste din jertfele idoleşti, mărturisind că este creştină. Iar păgînii, mîniindu-se, au bătut-o cu beţe, fără milă, încît abia a putut să ajungă vie la ai săi, în Mediolan.

Mergînd în casa sa, i-a învăţat adevărata credinţă pe fiii săi Ghervasie şi Protasie şi după trei zile şi-a dat duhul în mîinile lui Dumnezeu. Iar după ce Ghervasie şi Protasie, cei încoronaţi cu cunună mucenicească, au rămas orfani de părinţii lor, au vîndut casa şi au împărţit toată averea lor la săraci, iar pe robi i-au eliberat. Apoi s-au închis singuri într-o casă şi s-au nevoit acolo zece ani în post, în rugăciuni şi în citire. Iar în anul al unsprezecelea au început a pătimi în temniţă pentru Hristos, de la Anulin ighemonul. Apoi, cînd comitul Astazie mergea din Mediolan la război împotriva moravilor, l-au întîmpinat în cale jertfitorii idoleşti, zicîndu-i: „Dacă vrei să te întorci cu biruinţă la împăratul tău, atunci sileşte-i pe Ghervasie şi pe Protasie să jertfească zeilor, pentru că zeii s-au mîniat că aceşti doi oameni îi defăimează pe ei, şi acum la întrebările noastre zeii nu vor să ne dea răspuns”. Auzind acestea, Astazie i-a scos pe cei doi din temniţă şi, punîndu-i înaintea sa, le-a zis: „Vă sfătuiesc să nu-i supăraţi pe zei, ci cu dreaptă credinţă să le aduceţi jertfe, ca plină de noroc să fie calea noastră”. Iar Ghervasie a răspuns: „Biruinţă asupra vrăjmaşilor poţi cere numai lui Dumnezeu Atotputernicul, iar nu de la aceşti idoli care nu văd, nu aud, nu grăiesc, nici nu au suflare”.

Atunci Astazie a poruncit ca Ghervasie să fie bătut cu vergi de plumb pînă ce va muri. În acea bătaie s-a sfîrşit Sfîntul Ghervasie, al cărui trup poruncind să-l scoată, i-a zis lui Protasie: „Ticălosule, cruţă-ţi viaţa ta şi nu înnebuni ca şi fratele tău”. Protasie a răspuns: „Nu ştiu cine este ticălos, ori eu care nu mă tem de tine, sau tu care te temi de mine?”. Astazie a zis: „Şi cum mă tem eu de tine, ticălosule?” A răspuns sfîntul: „Te temi de mine că nu mă voi supune pentru a aduce jertfă idolilor, căci dacă nu te-ai teme, nu m-ai sili pe mine să aduc jertfă idolilor. Iar eu nu mă tem de tine şi îngrozirea ta o defăimez, iar pe idolii tăi îi socotesc nişte gunoaie şi numai lui Dumnezeu Celui ce împărăţeşte în Ceruri mă închin”. Atunci Astazie a poruncit ca Protasie să fie bătut cu toiege şi, fiind bătut mult, cînd l-au ridicat de la pămînt, i-a zis comitul: „Ticălosule, de ce eşti mîndru şi nesupus? Oare vrei să pieri ca şi fratele tău?” A răspuns Protasie: „Nu mă supăr pe tine, Astazie, pentru că văd orbirea ochilor tăi, şi necredinţa ta nu te lasă să vezi cele ce sînt ale lui Dumnezeu, căci nici Domnul meu nu i-a ocărît pe cei care L-au răstignit, ci S-a rugat pentru dînşii, zicînd că nu ştiu ce fac; aşa şi tu nu ştii ce faci, pentru aceea îmi este milă de tine. Însă isprăveşte mai repede ceea ce ai început, ca să pot vedea împreună cu iubitul meu frate pe Mîntuitorul meu”. Atunci comitele Astazie a poruncit ca Protasie să fie tăiat cu sabia şi aceasta făcîndu-se cu robul lui Hristos, eu Filip, împreună cu fiul meu am luat noaptea în taină trupurile lor şi le-am adus în casa mea, lucru de care numai Dumnezeu ştie, şi le-am îngropat în această raclă de marmură, crezînd că datorită rugăciunilor lor şi eu voi afla milă de la Domnul nostru Iisus Hristos, Care cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, petrec şi împărăţesc în veci”.

Aici se termina scrisoarea lui Ambrozie şi cărticica lui Filip. Iar pe cînd se scoteau din pămînt acele sfinte moaşte, multe tămăduiri s-au făcut bolnavilor şi diavolii din oameni au fost izgoniţi şi orbii au văzut.

Acelaşi Sfînt Ambrozie pomeneşte că în cetatea lui era un om orb, pe nume Sevir, ştiut de toţi, şi acest orb numai cît s-a atins de marginea veşmintelor care erau pe moaştele sfinte, îndată i s-a limpezit vederea.

Cu rugăciunile sfinţilor Tăi, Doamne, luminează ochii sufletelor noastre, ca întru lumina Feţei Tale să mergem şi întru numele Tău să ne bucurăm în veci. Amin.

Οἱ γονεῖς τοῦ Ναζαρίου (Ἀφρικανὸς καὶ Περπετούα) λέγεται ὅτι ὑπῆρξαν μαθητὲς τοῦ Ἀπ. Πέτρου, ὁ ὁποῖος τοὺς εἵλκυσε στὴν χριστιανικὴ πίστη καὶ τοὺς βάπτισε. Ὁ γιὸς τους ἔμεινε ὀρφανὸς σὲ νεαρὴ ἡλικία, μέσα σὲ μία διεφθαρμένη κοινωνία. Ἀλλὰ ὁ Ναζάριος εἶχε κληρονομήσει τὶς ἀρετὲς τῶν γονέων του. Ἔμεινε ἁγνὸς καὶ ἄμεμπτος, σύμφωνα μὲ τὴν συμβουλὴ τοῦ πνευματικοῦ του πατέρα Ἀπ. Πέτρου, ποὺ λέει: «Τᾶς ψυχᾶς ὑμῶν ἠγνικότες ἐν τῇ ὑπακοῇ τῆς ἀληθείας». Ὀφείλετε, λέει ὁ Ἀπ. Πέτρος, νὰ κάνετε ἁγνὲς καὶ καθαρὲς τὶς ψυχές σας ἀπὸ κάθε ἀκάθαρτο πάθος καὶ ἐπιθυμία καὶ κλίση, μὲ τὴν ὑπακοή σας στὴν ἀλήθεια τοῦ Εὐαγγελίου.

Καὶ ὁ Ναζάριος ὄχι μόνο ἔμεινε ἁγνὸς μέσα στὸ διεφθαρμένο κοινωνικό του περιβάλλον, ἀλλὰ ὅταν ἔγινε 20 χρονῶν διαμοίρασε τὰ ὑπάρχοντά του στοὺς φτωχοὺς καὶ ἄρχισε περιοδεῖες, κηρύττοντας τὸ Εὐαγγέλιο μὲ πολλὴ καρποφορία.

Ὅταν πῆγε στὰ Μεδιόλανα, συνάντησε δυὸ εὐσεβεῖς ἄνδρες, τὸν Προτάσιο καὶ τὸν Γερβάσιο. Ἐκεῖ, καὶ οἱ τρεῖς μαζὶ διὰ τοῦ θείου λόγου πέτυχαν πολλὲς κατακτήσεις. Ὄχι μόνο ἀπὸ τὸν ὄχλο, ἀλλὰ καὶ ἀπὸ τὶς ἀνώτερες κοινωνικὲς τάξεις.

Κατόπιν ὁ Ναζάριος πῆγε στὴν Γαλλία, ὅπου μὲ τὸ δίχτυ τοῦ λόγου εἶχε πολλὲς ἐπιτυχίες. Μεταξὺ αὐτῶν ποὺ πίστεψαν, ἦταν καὶ μία νεαρὴ ψυχή, ὁ Κέλσιος.
Ὅταν ὁ Ναζάριος ἐπέστρεψε στὰ Μεδιόλανα, τὸν συνέλαβαν. Προηγουμένως εἶχαν συλλάβει καὶ τοὺς Προτάσιο καὶ Γερβάσιο. Ὁ ἔπαρχος Ἀννουλῖνος, ὅταν εἶδε ὅτι δὲν ἄλλαζαν τὴν πίστη τους, ὅλους, μαζὶ μὲ τὸ νεαρὸ Κέλσιο, τοὺς ἀποκεφάλισε.

Ἀπολυτίκιον. Ἦχος δ’. Ταχὺ προκατάλαβε.
Τετράριθμον σύνταγμα, τῶν Ἀθλητῶν τοῦ Χριστοῦ, Ναζάριον μέλψωμεν, σὺν Γερβασίῳ ὁμοῦ, Προτάσιον Κέλσιον· οὗτοι γὰρ τὴν Τριάδα, ἀνεκήρυξαν πᾶσι, λύσαντες δι’ ἀγώνων, τὴν πολύθεον πλάνην. Αὐτῶν Χριστὲ ἱκεσίαις, πάντας ἐλέησον.

Κοντάκιον. Ἦχος α’. Χορὸς Ἀγγελικός.

Μαρτύρων τοῦ Χριστοῦ, τὴv τετράριθμον δόξαv, ὑμνήσωμεν πιστοί, εὐφημίαις ᾀσμάτωv, Ναζάριοv Προτάσιον, καὶ Γερβάσιον Κέλσιον· οὗτοι ἤθλησαν μέχρι τομῆς καὶ θανάτου· οὗτοι στέφανον, τῆς ἀφθαρσίας λαβόντες, αἰτοῦσι σωθῆναι ἡμᾶς.

 

Ἕτερον Κοντάκιον. Ἦχος β’. Τοῖς τῶν αἱμάτων σου.
Ὡς ἡνωμένοι τῷ πνεύματι Ἅγιοι, τῆς ὁμονοίας τηρεῖν τὴν ἑνότητα, ἐν πᾶσιν ἡμᾶς ἐνισχύσατε, καὶ εὐσεβείας κηρύττειν τὰς χάριτας, ἡμῖν θεῖον λόγον βραβεύσατε.

Μεγαλυνάριον.
Φάλαγξ τῶν Μαρτύρων τετραμελής, τετράκρουνος βρύσις, τῶν ναμάτων τῶν μυστικῶν, Ναζάριε Κελσίῳ, μετὰ τοῦ Προτασίου, καὶ Γερβασίου ἅμα, κόσμῳ ἐδείχθητε.

The Holy Martyrs Nazarius, Gervasius, Protasius and Celsius of Milan suffered during the reign of the emperor Nero (54-68). St Nazarius (son of the Christian Perpetua and the Jew Africanus) was born at Rome and was baptized by Bishop Linus. From his youth Nazarius decided to devote his life to preaching Christ and to aid wandering Christians. With this intent he left Rome and arrived in Mediolanum (Milan). 

St Nazarius met Protasius and Gervasius when he was visiting Christians in the Mediolanum prison. He so loved the twins that he wanted to suffer and die with them. The ruler heard that he was visiting the prisoners, so he had St Nazarius beaten with rods, then driven from the city. 

St Nazarius proceeded to Gaul (modern France), and there he successfully preached Christianity and converted many pagans. In the city of Kimel he baptized Celsius, the son of a Christian woman who entrusted her child to the saint. Nazarius raised the boy in piety, and acquired a faithful disciple and coworker in his missionary labors. 

The pagans threw the saints to wild animals to be eaten, but the beasts would not touch them. Afterwards, they tried to drown the martyrs in the sea, but they walked upon the water as if on dry land. The soldiers who carried out the orders were so amazed that they themselves accepted Christianity and released the holy martyrs. 

Sts Nazarius and Celsius went to Milan and visited Gervasius and Protasius in prison. For this, they were brought before Nero, who ordered that Sts Nazarius and Celsius be beheaded. Soon after this the holy brothers Gervasius and Protasius were also executed. The relics of all four martyrs were stolen by a Christian named Philip, and were buried in his house. 

Many years later, during the reign of the holy Emperor Theodosius (408-450), St Ambrose, Bishop of Milan (December 7), discovered the relics of Sts Gervasius and Protasius through a revelation from God. 

In the reign of Arcadius and Honorius, St Ambrose also discovered the relics of Sts Nazarius and Celsius. The holy relics, glorified by many healings, were solemnly transferred to the Milan cathedral.

Categories: Cântările Ortodoxiei Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.