Acasă > Cântările Ortodoxiei > 15 octombrie: TROPARUL, CANONUL ŞI VIAŢA SF. LUCHIAN (Gr, Ro, En)

15 octombrie: TROPARUL, CANONUL ŞI VIAŢA SF. LUCHIAN (Gr, Ro, En)

  • TROPARUL ŞI VIAŢA SF. LUCHIAN

15 octombrie

Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Luchian, preotul

Troparul Sfântului Mucenic Luchian, preotul, glasul al 4-lea:

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge Sfinte Mucenice Luchian, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmosul:

Cânta-voi Ţie, Doamne Dumnezeul meu, că ai scos pe popor din robia Egip­tului şi ai acoperit pe Faraon cu căruţele şi cu puterea lui.

Stih: Sfinte Mucenice Luchian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucind, Sfinte Luchian, cu în­ţelepciune, cu har şi cu putere duhovnicească, ai luminat po­poare şi le-ai povăţuit, mucenice, către cunoştinţa lui Hristos.

Stih: Sfinte Mucenice Luchian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împlătoşându-te pe tine cu armele dreptei credinţe ca un Milostiv, Cel Ce a purtat nepu­tinţa noastră, te-a făcut nebi­ruit de luptele vrăjmaşilor, mucenice.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu mrejele Dumnezeieştilor tale dogme, ai tras la Înălţimea Cerească, pe cel ce căzuse în adâncimea relei credinţe, mult pătimitorule, vrednicule de minuni.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu cuvântul ai zămislit fără sămânţă pe Cuvântul Tatălui Celui Veşnic, mai presus de pri­cină şi de cuvânt, Preacurată şi L-ai născut pentru mântuirea noastră.

Cântarea a 3-a. Irmos: Arcul celor puternici…

Stih: Sfinte Mucenice Luchian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Casă ai făcut lui Dum­nezeu sufletul tău, mu­cenice, cu lumina virtuţilor şi cu rugăciunile tale ai surpat la pământ capiştile idolilor.

Stih: Sfinte Mucenice Luchian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împroşcându-te cu tot felul de încercări şi chinuindu-te cu durerile chinurilor, mucenice, lăudai ca pe un Făcător de bine, pe Cel Ce te-a învrednicit de acest fel de bunătăţi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Trupul ţi l-ai dat chinurilor, mucenice, sufletul ţi l-ai păzit cu tărie; jertfă cinstită şi fără prihană te-ai adus pe tine Stă­pânului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Prunc Se naşte din Fecioară, Cel Ce a făcut veacurile cu voi­rea; pe care, ca pe o Născătoare de Dumnezeu, o lăudăm şi neîncetat o fericim.

Irmosul:

Arcul celor puternici a slă­bit şi cei neputincioşi s-au încins cu putere; pentru aceas­ta s-a întărit întru Domnul inima mea.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Cel Ce şade întru Slavă, pe Scaunul Dumnezeirii, pe nor uşor a venit Iisus Cel mai presus de Dumnezeire, prin Palmă Curată; şi a mântuit pe cei ce cântă: Mărire, Hristoase, Puterii Tale.

Stih: Sfinte Mucenice Luchian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tare te-ai arătat împotriva înşelăciunii, fericite şi multora îndemnător către Dumnezeieştile nevoinţe totdeauna şi cu răbdarea chinurilor ai smerit puterea cea neputincioasă a vrăjmaşului.

Stih: Sfinte Mucenice Luchian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întins fiind pe lemn şi cu cure­le tras fiind şi de foamea şi de se­tea cea în vreme îndelungată topindu-te şi cu obiecte ascuţite zgâriat fiind, ai răbdat, mucenice,vrednicule de laudă, Sfinte Luchian.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Vestind Legea cea Dumnezeiască, ai întors pe cei fărădelege şi i-ai plecat a bea paharul muceniciei cu osârdie. Cu care împreună te-ai sălăşluit în Curţile cele Dum­nezeieşti, îndulcindu-te de lem­nul vieţii, pururea pomenite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Strălucind din pântecele tău, Soarele Dumnezeirii, Fecioară, a luminat pe cei din întunericul multor zei şi pe cei din umbra morţii i-a luminat, Căruia cân­tăm: Mărire, Hristoase, Puterii Tale.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Necredincioşii nu vor ve­dea Slava Ta, Hristoase, iar noi pe Tine, Unule-Născut, Strălucirea Dumnezeirii Tatălui, de noapte mânecând Te lăudăm, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Mucenice Luchian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arzând mărăcinii patimilor, cuvioase, prin osteneli sihăstreşti, cu curgerile sudorilor tale, ai stins cuptorul păgânătăţii, cu totul fericite.

Stih: Sfinte Mucenice Luchian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împresurându-te cu chinuri­le şi cu durerile gerului, petreceai uitându-te la Dumnezeu Cel Ce poate mântui, sfinte; în­tru ale Cărui mâini ai pus du­hul tău, veselindu-te.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe păgânii cei depărtaţi de Dumnezeu i-ai înfruntat, feri­cite şi fiind cuprins de întris­tări îndelungate şi de dureri, te-ai apropiat de Hristos, ale Cărui Patimi le-ai închipuit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

După naştere, ai rămas Ne­stricată, Preacurată şi ai mân­tuit de stricăciune neamul ome­nesc, ca Una ce ai născut pe Dumnezeu. Pentru aceea, cu credinţă şi cu dragoste, te fe­ricim.

Cântarea a 6-a. Irmos: Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă…

Stih: Sfinte Mucenice Luchian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Neudat ai trecut furtuna chinurilor şi cu Dreapta Cea Atotputernică s-a izbăvit trupul tău din adâncime, păzindu-se nevătămat pentru cei ce doreau de el, de Dumnezeu fericite.

Stih: Sfinte Mucenice Luchian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Aprinzându-te de dragostea lui Hristos, mărite, ai stat până la moarte împotriva tiranului, preaînţelepte. Pentru aceea veselindu-te, te-ai învrednicit de Împărăţia Cerurilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cel Ce a scos pe Iona a treia zi din pântecele chitului te-a izbăvit şi pe tine din adâncimea mării după treizeci de zile, slujind la aceasta fiarele cele din mare.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Curată Porumbiţă şi Singura Neîntinată, te-a aflat pe tine Cuvântul Cel Preacurat şi din tine a binevoit a Se naşte, Preasfântă Maică a lui Dumnezeu, Fecioară fără prihană.

Irmosul:

Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele demonilor curăţindu-se, cu Sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Pe cea întru rugăciuni…

Pe cel ce a strălucit mai întâi în pustnicie şi apoi s-a lumi­nat prin chinuri, toţi să-l cin­stim pe Sfântul Mucenic Luchian cu cântări în­tru mărire, ca pe un luminător prealuminos, care nu încetează a se ruga pentru noi toţi.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Cel Ce ai mântuit în foc pe tinerii lui Avraam şi ai ucis pe haldei, care fără drep­tate vânau pe cei drepţi; Prealăudate Doamne, Binecuvân­tat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!

Stih: Sfinte Mucenice Luchian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pornirea graiurilor tale înţe­lepte nesuferind-o tiranul, te şi omoară şi în adâncul mării te aruncă, nesocotind că îţi pricinuieşte Împărăţia cea de sus în veci şi Dumnezeiasca mărire.

Stih: Sfinte Mucenice Luchian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Neînchinându-te celor cio­pliţi şi neplecându-ţi genunchii la idoli, te-ai aruncat în foc de chinuire şi ai intrat în cuptorul ispitelor, răcorindu-te prin Du­hul, cu Puterea Dătătorului de rouă, de Dumnezeu înţelepţite mucenice.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind neamurile ucise şi întu­necate întru adâncul necredin­ţei păgâneşti, le-ai scos cu cu­vintele tale cele purtătoare de viaţă, vrednicule de laudă, cân­tând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Binecuvântat este Rodul pântecelui tău, Ceea ce Una eşti Binecuvântată între femei, pe Care bine-L cuvintează Oştile cereşti şi adunările oamenilor, Cel Ce ne-a izbăvit pe noi de blestemul cel dintâi, Ceea ce eşti Una Binecuvântată.

Cântarea a 8-a. Irmos: Pe tinerii cei binecredincioşi…

Stih: Sfinte Mucenice Luchian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe cei topiţi de foamea cea înţelegătoare i-ai întărit cu pâinea cuvintelor tale şi le-ai arătat să cinstească numai pe Domnul, Care este Pâinea vieţii noastre, Sfinte Mucenice Luchian; Căruia toţi cântăm: pe Domnul lăudaţi-L lucrurile şi-L preaînălţaţi în­tru toţi vecii.

Stih: Sfinte Mucenice Luchian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Călcând prin pătimirea ta uneltirile cele viclene ale vrăj­maşului celui înşelător, te-ai ri­dicat, mărite, către înălţime, vrednicule de laudă şi ai ajuns Cetele îngerilor, cântând: pe Domnul lăudaţi-L lucrurile şi-Lpreaînălţaţi întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

O, ce lucruri minunate s-au săvârşit întru tine, Sfinte Luchian, Mucenice, pururea pomenite! Că, primind sânul mării trupul tău cel sfânt, nu l-a stricat, ci l-a dat pe uscat fără stricăciune, ca să izvorască pâraie de tămăduiri, celor ce te iubesc pe tine.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu limba şi cu inima te propovăduim Născătoare de Dum­nezeu, Fecioară Preacurată; că ai născut pe Domnul îmbrăcat cu Trup şi înţelegându-se în două firi. Pe Care toate Puterile ce­rurilor Îllaudă întru toţi vecii.

Irmosul:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne în­chinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe tinerii cei binecredincioşi, în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit; atunci fiind închipu­ită, iar acum lucrată; pe toată lumea ridică să-Ţi cânte Ţie: pe Domnul lucrurile lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii!

Cântarea a 9-a. Irmos: Eva prin boala neascultării…

Stih: Sfinte Mucenice Luchian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Străluceşte-ţi, înţelepte, sfinţita pomenire, risi­pind norul patimilor cu Razele Duhului şi luminând adunările credincioşilor, arde oştile demo­nilor şi păzeşte-ne, pe noi care prăznuim sfântă pomenirea ta.

Stih: Sfinte Mucenice Luchian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dezlegatu-te-ai de legăturile trupului, fericite şi bucurându-te, ai zburat către înălţimea cerului şi te-ai arătat Făcătoru­lui împodobit cu frumuseţile rănilor; Căruia şi stai înainte, veselindu-te împreună cu mu­cenicii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mucenicul Luchian ne-a adu­nat pe noi astăzi, să-i lăudăm patimile şi luminata nevoinţă, vitejia cea până la sfârşit şi da­rul cel bogat al minunilor. Pe care, după vrednicie, îl fericim.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Arătatu-te-ai Locaş al Înţelep­ciunii, Celei mai presus de gând, Preacurată Fecioară şi Scaun Însufleţit şi Uşă. Pentru aceea te măresc adunările oamenilor şi Oştile îngerilor, Ceea ce Singură eşti mai Aleasă decât toate.

Irmosul:

Eva prin boala neascul­tării, blestem înlăuntru a adus; iar tu, Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, prin Odrasla ce ai purtat în pântece, ai înflorit lumii Binecuvântare. Pentru aceasta toţi te mărim.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Cu cuvântul harului ungând inimile credincioşilor, Sfinte Mucenice Luchian, i-ai pregătit a se nevoi şi a birui călătoria cea Dumnezeiască, te-ai învrednicit de mărirea mu­cenicilor. Pentru aceasta adunându-ne astăzi, cinstim sfântă prăznuirea ta, pururea pome­nite, mărind pe Mântuitorul, prealăudate purtătorule de chi­nuri. Roagă-te lui Hristos Dum­nezeu iertare de greşeli să dă­ruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Ca pe o Fecioară şi ca pe Ceea ce Singură ai născut pe Dumnezeu cu Trup, toate neamurile omeneşti te fericim; că întru tine S-a Sălăşluit Focul Dumnezeirii şi ca pe un Prunc ai aplecat pe Ziditorul şi Domnul. Pentru aceasta neamul îngeresc şi omenesc, cu cuviinţă mărim Preasfântă naşterea ta şi cu un glas strigăm către tine: roagă-te Fiului şi Dumnezeului tău, ier­tare de greşeli să dăruiască ce­lor ce cu credinţă şi cu dragoste laudă Preasfântă naşterea ta.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Stând, Fecioară, înaintea Crucii şi văzând Răstignit pe Fiul tău şi Dumnezeu, Preacu­rată, strigai, chinuindu-te şi cu lacrimi pătimind, ziceai: cum voi suferi acestea şi cele­lalte ocări? Oţetul şi bătăile cu trestia, loviturile cu palma, împungerile şi străpungerea coas­tei, eu, Ceea ce Te-am născut fără de durere? Iar acum chinurile Tale îmi amărăsc sufletul văzând Patimile care suferi, Stă­pâne, de bună voie.

Pomenirea Sfântului Martir Luchian (Lucian), preotul Antiohiei celei mari.

Sfântul Sfintit Mucenic Luchian (Lucian)

Sfîntul Lucian era de loc din cetatea Samosatelor din Siria, născut din părinţi drept-credincioşi. La vîrsta de doisprezece ani a rămas orfan şi averea care i-a rămas de la părinţi a împărţit-o la săraci, iar el, alegîndu-şi viaţa cea strîmtă şi aspră, se deprindea la învăţătura dumnezeieştilor cărţi. Din tinereţea lui nu bea vin, ci numai apă, primea hrană o dată pe zi, iar uneori toată săptămîna nu gusta nimic, şi hrana lui numai era pîine şi apă. Cea mai multă vreme a vieţii sale o petrecea în rugăciuni şi lacrimi, căutînd fericirea celor ce plîng. Si, iubind tăcerea, se mîngîia întotdeauna cu gîndirea la Dumnezeu, iar la faţă întotdeauna arăta trist. Cînd era nevoie să vorbească, atunci din gura lui curgeau dumnezeieştile Scripturi, încît abia putea să se odihnească gîndind neîcetat la dînsele. Printr-o viaţă ca aceasta ajungînd la adîncul înţelepciunii şi devenind mai iscusit decît alţii întru învăţătură, s-a învrednicit de rînduială preoţească în Antiohia. Vrînd ca şi pe alţi mulţi să-i vadă în dreapta credinţă şi în înţelepciune asemenea cu sine, dar mai ales ca să-i înveţe pe cei tineri, a făcut o şcoală şi a adunat mulţime de ucenici; el era învăţător al îndoitei înţelepciuni: al celor scrise în Scriptură şi al celor duhovniceşti; adică şi dumnezeiasca Scriptură învăţîndu-i să o înţeleagă şi cu fapte bune povăţuindu-i a vieţui. Încă era iscusit şi la scriere, căci scria frumos şi repede, multe cărţi scriind, încît dintru această lucrare de mînă se hrănea şi pe dînsul şi pe cei săraci. Vechiul şi Noul Testament care erau scrise în limba greacă, fiind stricate de vicleşugul ereticilor, le-a îndreptat din nou în limba evreiască. Şi întru atîta era darul lui Dumnezeu în el, încît, cînd umbla prin cetate, de unii era văzut, iar de alţii nevăzut. Preamărindu-se el cu bunătăţile sale pretutindeni, a aflat de dînsul necredinciosul împărat Maximian, numit şi Galerie, care în acea vreme, aflîndu-se în ţările Răsăritului, voia să dezrădăcineze şi să piardă sfînta credinţă. Mai ales pe acei învăţători creştini, înţelepţi şi renumiţi îi chinuia şi îi ucidea, cum de curînd îl ucisese pe Sfîntul Antim al Nicomidiei şi pe Sfîntul Petru al Alexandriei, socotind nelegiuitul că de va surpa pe stîlpii bisericeşti, cu înlesnire va cădea şi Biserica lui Hristos.

Auzind şi despre Sfîntul Lucian, a poruncit să-l caute şi să-l aducă pentru a fi chinuit. Iar el, ca orice om, temîndu-se să nu slăbească în munci, se ascundea de cei ce-l căutau. Dar un preot care locuia acolo în Antiohia, pe nume Pangratie, fiind de credinţa cea rea a lui Savelie, demult zavistuindu-i slava cea bună a lui Lucian, a spus despre dînsul celor trimişi de împărat unde se ascunde şi la fel ca Iuda a vîndut la moarte pe cel nevinovat de moarte. Şi l-au prins necredincioşii pe Sfîntul Lucian şi l-au dus în Nicomidia pentru a fi chinuit.

În acea vreme cumplitul împărat întru atît se ridicase asupra creştinilor, încît ucidea şi pe pruncii cei mici ai lor, la fel ca un al doilea Irod, şi, vrînd să-i pîngărească pe prunci cu mîncăruri jertfite idolilor, a poruncit să li se dea cu de-a sila din acele mîncăruri. Iar ei, povăţuindu-se de Duhul Sfînt şi fiindu-le scîrbă de acea mîncare, nu voiau să primească şi pentru aceea îi ucidea. Şi s-a întîmplat de i-au adus doi prunci de neam bun, amîndoi de un tată şi de o mamă, iar aceştia fiind învăţaţi de părinţii lor şi mai ales de Dumnezeu se mîhneau tare mult de închinarea idolilor. Pe aceştia, chemîndu-i judecătorul, îi amăgea cu cuvinte şi cu mîncăruri dulci din cele jertfite idolilor, că doar-doar s-ar împărtăşi de mîncărurile lor cele diavoleşti. Ei însă se împotriveau şi lepădau mîncărurile, zicînd: „Părinţii ne-au poruncit nouă să nu gustăm din aceste mîncăruri, pentru că de va mînca cineva din acestea, acela mînie pe Hristos”. Atunci judecătorul a poruncit să-i bată fără cruţare cu vergi, iar ei, ca nişte bărbaţi desăvîrşiţi, nu au băgat seama de acestea. Dar un sofist, stînd înaintea împăratului, i-a zis: „Ruşine ne-ar fi nouă dacă pruncii cei mici, nu demult dezlegaţi din scutece, ar putea, prin răbdarea lor, să biruiască pe împăratul roman. Deci, o, mare împărate, să mi-i dai în mîinile mele şi eu îi voi învăţa pe ei să-i cinstească pe zei”. Atunci împăratul i-a dat lui pe acei prunci, iar el făcînd alifie din muştar iute şi răzîndu-le părul de pe capetele lor, i-a uns cu alifia aceea iute şi le-a pus capetele într-un vas fierbinte şi, înfierbîntîndu-se capetele lor, ardeau ca de o văpaie de foc ca şi cum erau loviţi de fulger. Şi amîndoi copiii au murit în acele chinuri. Întîi a căzut mort cel mai mic, iar cel mai mare, văzîndu-l pe fratele lui mort, a strigat: „Ai biruit, fratele meu, ai biruit! Dumnezeu îţi este ţie de ajutor”. După aceea, sărutînd trupul fratelui mort, şi-a dat şi el duhul.

Acestea s-au petrecut în Nicomidia, unde era dus şi prea fericitul Lucian la chinuri. Cînd era în Capadocia, văzîndu-i pe ostaşi lepădîndu-se de Hristos de frica judecătorilor, îi învăţa pe ei, zicîndu-le: „O! ce ruşine pentru voi, căci fiind ostaşi sănătatea voastră o puneţi întotdeauna pentru împăratul cel pămîntesc şi vremelnic, chiar sufletele voastre le puneţi pentru dînsul, iar pentru Hristos, Împăratul cel ceresc şi vrednic, n-aţi voit să staţi neclintiţi, nu numai că v-aţi cruţat, ci v-aţi şi lepădat de El. Deci, socotiţi ce folos aveţi, ascultînd pe împăratul pămîntesc, şi gîndiţi-vă de ce v-aţi lepădat de împăratul cel ceresc. Pentru deşartă slavă şi cinste v-aţi dat într-atît pierzării pe voi, iar pentru Domnul vostru, cel ce Şi-a dat Sîngele Său pentru noi şi a gătit bunătăţile cele negrăite robilor Săi, n-aţi voit să răbdaţi puţin şi să împărăţiţi în veci cu El. Ruşinaţi-vă de pruncii cei mici şi de femeile cele neputincioase, ale căror inimi sînt mai viteze decît ale voastre, pentru că acelea rabdă bărbăteşte pentru Domnul lor şi s-au făcut ca bărbaţii, iar voi, temîndu-vă de chinuri, v-aţi făcut femei şi prunci mici. Ce se va întîmpla cu voi cînd vă va chema Hristos la judecata Sa?” Iar ostaşii, auzind acestea, iarăşi s-au întors la Hristos cu pocăinţă şi mergeau la chinuri, mărturisind cu inima şi cu gura numele cel întru totul sfînt al lui Iisus Hristos. Pînă la patruzeci de ostaşi au fost ucişi pentru Hristos. Aşa a grăit Sfîntul Lucian, prin limba sa cea dulce şi plină de dumnezeiesc dar, pentru cei căzuţi de la Hristos şi iarăşi i-a întors către El şi către nevoinţa mucenicească i-a întărit.

Cînd l-au dus în Nicomidia, a aflat acolo mulţi creştini şi ucenici ai săi, care aveau mare frică de chinuri, din care unii se ascundeau, iar alţii voiau să se lepede de creştinism, temîndu-se de cumplita chinuire şi moarte. Pe toţi aceştia i-a sfătuit Sfîntul Lucian cu puternicul său cuvînt şi i-a întărit în credinţă ca să nu se teamă de cei ce ucid trupul, pentru că sufletul nu pot să-l ucidă. Se spune că o fecioară, pe nume Pelaghia, ucenica lui Lucian, cînd era căutată spre a fi chinuită pentru credinţa în Hristos, temîndu-se să nu-i fie luată fecioria, a sărit de la o fereastră înaltă şi a murit şi pe aceasta credincioşii au cinstit-o ca pe o mucenică.

Maximian auzise despre Lucian că atît îi este de frumoasă faţa şi vorbele lui sînt atît de dulci, încît oricare, văzîndu-i cinstita lui faţă şi auzindu-i cuvintele, nu era cu putinţă ca să nu devină creştin. Temîndu-se păgînul de el, ca nu cumva şi el, vorbind cu Lucian faţă în faţă, să se facă creştin, cînd l-au adus la dînsul a vorbit cu el prin perdea şi de la depărtare. Mai întîi i-a făgăduit lui Lucian multe şi cinstite daruri, iar după ce Sfîntul Lucian a rîs de cuvintele lui cele înşelătoare şi viclene, a început a-l îngrozi cu chinuri. Dar el de loc nu s-a înfricoşat de ameninţarea lui; apoi l-a pus în temniţă în care a răbdat tot felul de chinuri: l-a legat în lanţuri, l-a bătut cu pietre ascuţite şi l-au chinuit mult cu foamea şi cu setea; iar printre alte multe chinuri i-au rupt toate membrele din încheieturi, l-au pus cu spatele pe cioburi ascuţite, pe care a zăcut patruzeci de zile. Şi sosind praznicul dumnezeieştilor arătări, sfîntul a dorit ca şi el şi creştinii cei erau cu dînsul să se împărtăşească cu Sfintele Taine. Şi l-a rugat pe Dumnezeu să-i îndeplinească dorinţa. Şi a rînduit Milostivul Dumnezeu ca, prin nebăgarea de seamă a străjerilor, unii din credincioşi s-au adunat în temniţă la dînsul aducînd pîine şi vin. Iar Sfîntul Lucian a zis ucenicilor lui şi tuturor credincioşilor care erau acolo: „Staţi împrejurul meu şi să vă faceţi biserică, căci cred lui Dumnezeu că mai bine primită îi va fi Lui biserica cea vie, decît cea de lemne sau de pietre”. Apoi, înconjurîndu-l pe el toţi, le-a zis: „Să săvîrşim Sfînta Liturghie şi să ne împărtăşim cu dumnezeieştile Taine”. Iar ucenicii i-au zis: „Unde să punem mîinile, părinte, pentru săvîrşirea Sfintelor Taine, pentru că aici nu este masă?” Iar el, zăcînd cu faţa în sus, fiind legat pe cioburi, a zis: „Pe pieptul meu să o puneţi şi va fi pristol viu al Dumnezeului celui viu”. Si aşa s-a săvîrşit dumnezeiasca Liturghie în temniţă, pe pieptul sfîntului, după rînduială, precum se cade, cu toate rugăciunile cele cuviincioase ei şi toţi s-au împărtăşit cu Sfintele şi dumnezeieştile Taine.

Dimineaţă a trimis împăratul slujitori ca să vadă dacă Lucian mai este încă viu. Şi cînd au intrat slujitorii pe uşile temniţei, Sfîntul Lucian, văzîndu-i, a strigat de trei ori: „Sînt creştin”. Şi cu aceste cuvinte şi-a dat duhul în mîinile lui Iisus Hristos, Dumnezeul său. Si slujitorii au vestit lui Maximian că Lucian a murit, iar el a poruncit ca trupul lui să fie aruncat în mare. Slujitorii au făcut după porunca împăratului şi, legîndu-l de o piatră, au aruncat în noianul mării mult pătimitorul trup al Sfîntului Lucian. Si a stat în mare trezeci de zile. După aceea i s-a arătat unuia din ucenicii săi şi anume lui Glicherie, poruncindu-i să meargă la malul mării şi, luîndu-i trupul lui, să-l îngroape. Şi a ieşit Glicherie la mal împreună cu alţi creştini şi căutau trupul sfîntului; şi iată că a văzut în mare nişte delfini ducînd trupul cel mucenicesc nestricat, pe care, aducîndu-l la mal, l-au aruncat pe uscat. Iar credincioşii, luîndu-l cu mare bucurie, l-au îngropat cu mare cinste. Iar după mulţi ani, Sfînta împărăteasă Elena, maica lui Constantin, a ridicat o biserică în numele sfîntului mucenic, deasupra mormîntului său, căruia şi de la noi acum să-i fie slavă, cinste şi închinăciune, în vecii vecilor. Amin.

Γεννήθηκε στὰ Σαμόσατα τῆς Συρίας ἀπὸ γονεῖς εὐσεβεῖς, καὶ μὲ ἀνάλογο τρόπο ἀνατράφηκε.

Μετὰ τὸν θάνατο τῶν γονέων του, διαμοίρασε στοὺς φτωχοὺς τὴν πατρική του περιουσία καὶ ἀφοσιώθηκε στὴν μελέτη τῶν θείων Γραφῶν, διότι στὴν σκέψη του ἐπικρατοῦσαν τὰ λόγια του Ἀπ. Παύλου: «Πᾶσα γραφὴ θεόπνευστος καὶ ὠφέλιμος πρὸς διδασκαλίαν, πρὸς ἔλεγχον, πρὸς ἐπανόρθωσιν, πρὸς παιδείαν τὴν ἐν δικαιοσύνῃ». Δηλαδή, ὅλη ἡ Γραφὴ ἔχει ἐμπνευσθεῖ ἀπὸ τὸν Θεό. Γι’ αὐτὸ εἶναι ὠφέλιμη γιὰ νὰ διδάσκει τὴν ἀλήθεια, νὰ ἐλέγχει τὶς πλάνες, νὰ διορθώνει αὐτοὺς ποὺ ἁμαρτάνουν καὶ νὰ παιδαγωγεῖ στὴν ἀρετή.

Κατόρθωσε, λοιπόν, καὶ ὁ Λουκιανὸς νὰ γίνει βαθὺς γνώστης τῆς Ἁγίας Γραφῆς καὶ χειροτονήθηκε πρεσβύτερος στὴν Ἀντιόχεια. Ἐκεῖ δίδασκε μὲ θάρρος καὶ ἀκρίβεια τὸ θεῖο λόγο, ἐνθαρρύνοντας τοὺς χριστιανοὺς στὸ μαρτύριο. Στὴν Ἀντιόχεια, μάλιστα, ἵδρυσε σχολή, ὅπου φοίτησαν ἀρκετοὶ μαθητές, καταρτιζόμενοι στὰ χριστιανικὰ δόγματα καὶ στὴν ἄσκηση τῆς ἀρετῆς.

Ὅταν ὁ Λουκιανὸς ἔμαθε ὅτι στὴ Νικομήδεια ὁ Διοκλητιανὸς καταδίωκε καὶ θανάτωνε τοὺς χριστιανούς, ἄφησε τὴν Ἀντιόχεια καὶ πῆγε στὴ Νικομήδεια γιὰ νὰ στηρίξει καὶ νὰ ἐνισχύσει τοὺς Χριστιανοὺς στὸ μαρτύριο.
Συνελήφθη, ὅμως, ἀπὸ τὸν Διοκλητιανὸ καὶ κλείστηκε στὴν φυλακή, ὅπου καὶ πέθανε ἀπὸ πείνα.

 

Ἀπολυτίκιον. Ἦχος γ’. Θείας πίστεως.

Θείῳ Πνεύματι, λελαμπρυσμένος, γνῶσιν ἔνθεον, ἐταμιεύσω, καὶ τῆς πίστεως τὸν λόγον ἐτράνωσας· ὅθεν Μαρτύρων ἀλείπτης γενόμενος, Λουκιανὲ ἐν ἀθλήσει ἠρίστευσας. Μάρτυς ἔνδοξε, Χριστὸν τὸν Θεὸν ἱκέτευε, δωρήσασθαι ἡμῖν τὸ μέγα ἔλεος.

 

Κοντάκιον. Ἦχος δ’. Ὁ ὑψωθεὶς ἐν τῷ Σταυρῷ.

Ὡς ἐρμηνεὺς τῶν ζωηφόρων ῥημάτων, καὶ ἱερεὺς τῶν τοῦ Θεοῦ μυστηρίων, Λουκιανὲ θεόληπτε ἐνήθλησας στερρῶς· ὅθεν τὸ ἐσώτερον, καταπέτασμα Μάρτυς, χαίρων διελήλυθας, καὶ Χριστοῦ τῷ προσώπῳ, ἐνεφανίσθης πάντοτε ἡμῖν, τοῖς σὲ τιμῶσιν, αὐτὸν ἱλεούμενος.

Ἕτερον Κοντάκιοv. Ἦχος β’. Τὴν ἐv πρεσβείαις.
Τὸv ἐν ἀσκήσει τὸ πρότεροv λαμπρυνθέντα, καὶ ἐν ἀθλήσει τὸ δεύτερον φαιδρυvθέντα, πάντες ὡς φωστήρα σὲ φαιδρότατον, Λουκιανὲ τοῖς ὕμvοις, ἐνδόξως σὲ γεραίρομεν. Πρεσβεύων μὴ παύση ὑπὲρ πάντων ἡμῶv.

 

Μεγαλυνάριον.
Ἄρτῳ διαθρέψας πνευματικῷ, πιστῶν τὰς καρδίας, ὡς τοῦ λόγου διανομεύς, λιμῷ καταισχύνεις, τὸν λιχνοβόρον ὄφιν, Λουκιανὲ ἀθλήσας, καθάπερ ἄσαρκος.

The Hieromartyr Lucian, Presbyter of Antioch, was born in the Syrian city of Samosata. At twelve years of age he was left orphaned. Lucian distributed his possessions to the poor, and went to the city of Edessa to the confessor Macarius, under the guidance of whom he diligently read Holy Scripture and learned the ascetic life. For his pious and zealous spreading of Christianity among the Jews and pagans, Lucian was made a presbyter. 

In Antioch St Lucian opened a school where many students gathered. He taught them how to understand the Holy Scriptures, and how to live a virtuous life. St Lucian occupied himself with teaching, and he corrected the Greek text of the Septuagint, which had been corrupted in many places by copyists and by heretics who deliberately distorted it in order to support their false teachings. The entire Greek text of the Bible which he corrected was hidden in a wall at the time of his confession of Christ, and it was found during the lifetime of St Constantine the Great. 

During the persecution of Diocletian, St Lucian was arrested and was sent to prison in Nicomedia, where for nine years he encouraged other Christians with him to remain steadfast in their confession of Christ, urging them not to fear tortures or death. 

St Lucian died in prison from many terrible tortures and from hunger. Before his death, he wished to partake of the Holy Mysteries of Christ on the Feast of Theophany. Certain Christians who visited him brought bread and wine for the Eucharist. The hieromartyr, bound by chains and lying on a bed of sharp potsherds, was compelled to offer the Bloodless Sacrifice upon his chest, and all the Christians there in prison received Communion. The next day the emperor sent people to see if the saint was still alive. St Lucian said three times, „I am a Christian,” then surrendered his soul to God. The body of the holy martyr was thrown into the sea, but after thirty days dolphins brought it to shore. Believers reverently buried the body of the much-suffering St Lucian. 

St Lucian was originally commemorated on January 7, the day of his death. Later, when the celebration of the Synaxis of St John the Baptist was appointed for this day, the feast of St Lucian was transferred to October 15. The October date may be associated with the dedication of a church which was built in Antioch by St Helen (May 21) over St Lucian’s holy relics. 

Although he was only a priest, sometimes St Lucian is depicted in the vestments of a bishop. The Stroganov Guide for Iconographers was published in Russia in 1869, based on a 1606 manuscript. There St Lucian is depicted wearing a phelonion and holding a Gospel. He does not wear the omophorion of a bishop, however. Another handbook, the Litsevoy Podlinnik, states that St Lucian is to be depicted with the omophorion. 

It may be that the Russians thought of St Lucian as a bishop because of his importance to the Church, and so that is how they depicted him. Similarly, St Charalampus (February 10) is depicted as a priest in Greek icons, and as a bishop in Russian icons.

 

 

 

 

 

Categories: Cântările Ortodoxiei Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.