Viaţa şi lucrările Sfântului Prooroc AGHEU

care se prăznuieşte de către Sfânta Biserică în ziua de 16 decembrie 

Laudă, suflete al meu, pe Domnul. Lăuda-voi pe Domnul în viaţa mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi trăi.[Psalm 145:1-2. Al lui Agheu şi al lui Zaharia]

Canon de rugăciune către Sfântul Prooroc Agheu

INTRODUCERE

         Sfântul Proroc Agheu, cel numit şi trimisul Domnului [cf.Agheu 1:13], provenea din seminţia preoţească a lui Levi şi s-a născut în Babilon, în timpul robiei. În Septuaginta, numele lui este scris Aggaios (gr.) (cu pronunţia grecească Angheos), iar în Vulgata este redat sub forma Aggaeus (lat.), în concordanţă cu ebraicul Haggai. În limba ebraică, haggai este de fapt un adjective, care provine de la cuvântul ,,petrecere, sărbătoare’’. Dacă luăm în considerare faptul că litera yod, care apare în finalul cuvântului, ar putea sugera o formă prescurtată a numelui Yahwe, atunci numele profetului ar putea însemna ,,sărbătoarea, praznicul lui Yahwe’’[1]. Sfântul Ambrozie socoteşte că numele lui s-ar referi la cineva care participă la un praznic, şi anume: ,,cel care prăznuieşte, cel care petrece’’[2]. ,,Văzându-te Dumnezeu că petreci viaţă preasfinţită, te rânduieşte mai înainte proroc, ca să vesteşti tuturor venirea Lui; binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.’’[3]

        Sfântul Epifanie (cca 315-403), episcopul Salaminei, relatează că Profetul Agheu, pe când era încă tânăr, s-a dus în Babilon şi a prorocit pe faţă despre întoarcerea poporului din robie. De asemenea, el a văzut reconstruirea Templului din Ierusalim. Ne este cunoscut despre el că aici a şi trecut la cele veşnice şi a fost înmormântat cu cinste, în Ierusalim, aproape de mormintele preoţilor [4]. Informaţiile acestea ale lui Epifanie se află şi la Avva Dorotei [5], şi la Sfântul Isihie al Ierusalimului [6], care mai spune despre Agheu că s-a născut în Babilon şi că descindea din seminţia lui Levi. Tot aici se mai precizează şi faptul că a fost înmormântat cu cinste, lângă mormintele preoţilor, pentru că el însuşi descindea dintr-o familie preoţească [7].

       Dacă aruncăm o privire asupra împrejurărilor istorice în care profetul a fost chemat de către Dumnezeu, observăm că Agheu este cel dintâi chemat la slujirea profetică. După exil (cca 538 î.Hr.), din rândul iudeilor care s-au întors din Babilon. El a fost cel dintâi care a propovăduit voia lui Dumnezeu şi planul de mântuire al Său. Între Agheu şi predecesorul său, Sofonie, este un interval de timp de 70 de ani de exil, perioadă în care a propovăduit şi s-au nevoit marii Proroci Ieremia, Daniel şi Iezechiel. Într-adevăr, cuvintele acestor proroci se împliniseră deja. Cele zece triburi fuseseră duse în robie de către asirieni, cu mult timp în urmă, iar locuitorii Iudeii şi ai Ierusalimului fuseseră deportaţi de către chaldei, la porunca lui Nabucodonosor.

        Astfel, majoritatea iudeilor au fost nevoiţi să ia calea surghiunului, însă Dumnezeu nu S-a îndepărtat niciodată de la ei întru totul. De aceea, un număr tot mai mare de deportaţi din seminţia lui Iuda şi Beniamin, mai precis 42 360 de bărbaţi liberi şi 7 337 de slujitori şi slujitoare au revenit acasă, călăuziţi fiind de către Zorobabel şi de către Iosua. Zorobabel era conducător al iudeilor şi descendent din neamul lui David; acesta fusese numit guvernator al Iudeii [cf.Ezdra 1:8]. Iar Iosua, fiul lui Ioţadac, era arhiereu al iudeilor. De îndată ce au ajuns la Ierusalim, ei au refăcut jertfelnicul lui Dumnezeu şi au reinstituit arderile de tot şi jertfele, după cum era scris în Legea lui Moise [cf.Ezdra 3:2].

        Dar care a fost sensul captivităţii? Sfântul Ioan Gură de Aur (cca 347-407) explică: ,,Robia la care au fost supuşi iudeii nu a fost o răzbunare, ci a fost spre îndreptare şi întoarcere la cele bune, căci, dacă Domnul le-ar fi hotărnicit lor o pedeapsă capitală, atunci nu i-ar mai fi scos de acolo şi nu i-ar mai fi ajutat să se întoarcă la casele lor. Nici nu i-ar mai fi ajutat să-şi reclădească Templul şi cetatea şi să le ridice la o măreţie mai mare decât cea la care fuseseră mai înainte. Căci slava acestui Templu de pe urmă va fi mai mare decât a celui dintâi – zice Domnul Savaot [Agheu 2:9].’’[8].

       Astăzi, la fel ca şi atunci, Dumnezeu îi cheamă la Sine pe toţi cei duşi în robie. Sfântul Teofan (+845) pune în frumoase versuri şi exprimă în cuvinte sfinte felul cum vrăjmaşul nostru  va fi înfrânt şi, astfel, întregul neam omenesc se va izbăvi: ,,Cu putere dumnezeiască dezlegându-ne de robia cea cumplită a dracilor, ne-ai făcut cinstite locaşuri Ţie, Mântuitorule…’’ [9]. Dar când poporul a pierdut lucrul la construirea zidurilor şi zelul lui s-a împuţinat, Agheu a mustrat, acuzând nepăsarea acestuia. Realităţile de zi cu zi ale traiului sub dominaţia persană erau departe de a fi uşoare; la aceasta, se mai adăugau şi problemele datorate pe de o parte învecinării cu neamuri ostile şi, pe de altă parte, faptului că din pricina secetei, recoltele erau deosebit de sărace. Toate acestea s-au transformat în piedici pentru iudei, care au sistat lucrarea de reconstruire a cetăţii. Atunci prorocul a luat cuvântul şi le-a arătat că sărăcia recoltelor era pedeapsa dumnezeiască pentru atitudinea egoistă a iudeilor, trecând cu vederea construcţia Templului, care, astfel, la un moment dat a fost lăsat de izbelişte. De asemenea, Agheu îl va mustra şi pe guvernatorul Zorobabel şi pe arhiereul Iosua şi pe întreg poporul, pentru oprirea construirii Templului. Pe scurt, prin cuvântul său, prorocul îi îndeamnă pe toţi iudeii să reia lucrările de refacere a Templului, să reinstituie cât mai grabnic rânduielile liturgice şi sacrificiale şi, nu în ultimul rând, să ţină cu rigurozitate praznicele.

        Profetul Agheu este cunoscut prin cartea pe care a scris-o, dar şi datorită a două referinţe din Cartea lui Ezdra, unde este prezentat ca lucrând cot la cot cu mai tânărul Proroc Zaharia. Dar Prorocul Agheu şi Prorocul Zaharia, fiul lui Ido, au grăit iudeilor celor din Ierusalim şi din Iuda cuvinte proroceşti în numele Dumnezeului lui Israel. Atunci s-au sculat Zorobabel, fiul lui Salatiel, şi Iosua, fiul lui Ioţadac, şi au început a zidi Templul lui Dumnezeu cel din Ierusalim, fiind cu ei prorocii lui Dumnezeu, care îi întăreau [Ezdra 5:1-2].

        Şi căpeteniile iudeilor au zidit şi au sporit, după prorocia lui Agheu Prorocul şi a lui Zaharia, fiul lui Ido. Şi cu voia Dumnezeului lui Israel şi a lui Cyrus şi Darius şi Artaxerxe, regii perşilor, l-au zidit şi l-au isprăvit. Şi s-a isprăvit Templul acesta în ziua a treia a lunii Adar, în al şaselea an al domniei regelui Darius [Ezdra 6:14-15].

        Alexandru Mavrocordat, în lucrarea sa intitulată Judaica, afirmă că la finalul celui de-al doilea capitol al cărţii profetice a lui Agheu, unde aflăm o prorocie despre Domnul Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, prorocul se referă la Zorobabel ca la o persoană care-L preînchipuie pe Mântuitorul. Aici i se spune lui Zorobabel că slava acestui al doilea Templu va fi mai mare decât a celui dintâi, pentru că Templul acesta va fi păstrat spre a vedea şi a găzdui înlăuntrul său cuvântul şi învăţătura mult aşteptatului Mesia, Hristos [10].

        În Septuaginta, titlurile de la Psalmii 146 şi 148 sugerează că aceştia ar fi opera lui Agheu şi Zaharia, acolo unde este scris: Când va zidi Ierusalimul, Domnul va aduna şi pe cei risipiţi ai lui Israel; Cel ce vindecă pe cei zdrobiţi cu inima şi leagă rănile lor [Psalm 146/147:2-3].

       Sfântul Efrem este de părere că Agheu Prorocul este cel dintâi care a ridicat glasul şi a cântat ,,Aliluia’’ în Ierusalim [11].

                                        PROFETUL AGHEU-CARACTERIZARE

         Sfântul Teofan îl caracterizează pe Agheu Prorocul ca pe unul care, lepădându-se de grijile cele de pe pământ, s-a învrednicit de vederea tainelor celor mai presus de cuvânt. El mai spune că prorocul, curăţindu-şi gândul şi cugetul pururea contemplă pe Dumnezeu şi se îndulceşte, pe cât se poate, de strălucirea darurilor celor de dincolo. Sfântul alcătuitor de canoane ne mai spune că Agheu nu doar că a primit revărsările de lumină care i s-au dat lui din cer, ci vas s-a arătat Duhului, plin făcându-se de lumina cea preacurată şi neînserată. Sfântul Teofan îl numeşte pe proroc ca mijlocitor, căci Agheu a fost lumii întregi învăţător, iar de acum s-a făcut stătător înaintea lui Dumnezeu, împreună cu cetele cele fără de trup veselindu-se el în veci [12].

        Se pare că Agheu, la înfăţişare, era pleşuv. În icoane este zugrăvit ca un bătrân cu barba rotundă. Era cinstit şi vestit întru faptă bună; era iubit şi cinstit de către toţi.

                                                    CONTEXT ISTORIC

        Nabonidus (556-539 î.Hr.), unul dintre palizii succesori ai lui Nabucodonosor, se aliază cu Cyrus, care la vremea încheierii acestui pact domnea doar peste Aşnan, cetate elamită [13], şi peste ţinutul împrejmuitor. Împreună, cei doi au izbutit ca în anul 550 î.Hr. să cucerească Ecbatana, capitala Mediei. Ulterior, Cyrus a rupt alianţa cu Nabonidus şi s-a întors împotriva acestuia. În anul 539 a cucerit Babilonul, care de altfel s-a predat fără luptă, şi a intrat triumfal în cetate. Belşaţar, fiul şi coregentul lui Nabonidus, va muri la scurt timp după acesta, astfel împlinindu-se prorocia lui Daniel [cf.Daniel 5:25-28].

        Cyrus era de acum rege al Mediei şi al Persiei şi deţinea controlul asupra Babilonului. În anul 539 a promulgat faimosul edict prin care toate popoarele primesc libertatea de a reveni în teritoriile lor de baştină. În Cartea lui Ezdra este scris: În anul întâi al lui Cyrus, regele Babilonului, regele Cyrus a dat învoire să se zidească acest Templu al lui Dumnezeu; chiar şi vasele de aur şi de argint ale Templului lui Dumnezeu, pe care Nabucodonosor le luase din Templul Ierusalimului şi le dusese în capiştea din Babilon, le-a scos regele Cyrus din capiştea Babilonului şi le-a dat în seama lui Şeşbaţar, pe care l-a numit el cârmuitor şi i-a zis: ,,Ia vasele acestea, mergi şi pune-le în Templul din Ierusalim, şi Templul lui Dumnezeu să se zidească pe locul lui vechi. Atunci Şeşbaţar acela a venit şi a pus temelia Templului lui Dumnezeu din Ierusalim, şi de atunci şi până astăzi se zideşte el şi nu s-a isprăvit [Ezdra 5:13-16].

        Cyrus a mai promulgat şi un decret special, privitor la construirea Templului, în care se spune: În anul întâi al regelui Cyrus, regele Cyrus a dat această poruncă pentru Templul lui Dumnezeu cel din Ierusalim. Să se zidească Templul pe locul acela unde se aduc jertfele şi să i se pună temelii sănătoase! Înălţimea lui să fie de şaizeci de coţi şi lărgimea lui tot de şaizeci de coţi. Să se pună trei rânduri de pietre şi un rând de lemn, iar cheltuielile să se dea din casa regelui [Ezdra 6:2-4].

      Cilindrul lui Cyrus cel Mare [14] conţine o seamă de informaţii adiţionale referitoare la exilaţii care se întorceau acasă: ,,Cât despre aceste cetăţi sfinte de pe celălalt mal al Tigrului, le-am redat sanctuarele care de mult timp au zăcut în ruină, precum şi chipurile care şi mai înainte se aflau într-însele şi am înfiinţat pentru acestea sanctuare permanente. De asemenea, i-am adunat pe toţi  foştii locuitori şi i-am întors la casele lor.’’ [15].

          În anul 537 î.Hr. a început reconstrucţia Templului, dar exilaţii reveniţi în patrie s-au confruntat cu opoziţia vehementă a samarinenilor şi a altor  neamuri care locuiau pe acel teritoriu. La început, aceştia şi-au oferit ajutorul în realizarea planurilor iudeilor, pretinzând că ei au adus jertfe lui Dumnezeu încă de pe vremea regilor asirieni, când au fost colonizaţi aici. Totuşi Zorobabel, Iosua şi alţi conducători ai poporului au refuzat oferta samaritenilor, insistând să lucreze doar ei. Iudeii considerau că aceşti samariteni sunt un popor amestecat, cu o credinţă grav afectată de păgânism. Reacţia lor i-a ofensat pe cei ce-şi oferiseră ajutorul şi, ca urmare, au căutat să  împiedice continuarea lucrărior. Atunci, poporul ţării aceleia a început să descurajeze poporul lui Iuda şi să-l împiedice de la zidire, cumpărând contra lor pe sfetnicii regelui, ca să zădărnicească planul lor în toate zilele lui Cyrus, regele perşilor, până în zilele lui Darius [Ezdra 4:4-5]. Prin acţiunile lor, samaritenii au reuşit, la un moment dat, să obţină un ordin de sistare temporară a lucrărilor de reconstruire a Templului [cf. Ezdra 4:21-24]. Astfel, în anul 534 î.Hr., lucrările au fost oprite: Atunci s-au oprit lucrările la Templul lui Dumnezeu cel din Ierusalim, şi oprirea aceasta a ţinut până în anul al doilea al domniei lui Darius, regele perşilor [Ezdra 4:24].  

        Un alt motiv pentru prelungirea lucrărilor mai ţine şi de climatul de instabilitate politică, instalat după moartea lui Cyrus, survenită în anul 529 î.Hr. Cambyses, succesorul lui Cyrus, a ocupat tronul vreme de câţiva ani. Puţin după aceasta, Darius I sau Darius cel Mare (522-485), fiul generalului Istaspe, a preluat puterea, devenind rege. Acesta este Darius despre care se vorbeşte în cartea Profetului Agheu. Dumnezeu i-a dat putere să menţină stabilitatea politică necesară pentru ca evreii să-şi continue lucrarea la Templu.

       Cum Templul fusese lăsat în paragină, Domnul Dumnezeu i-a trimis pe Prorocii Agheu şi Zaharia să îndemne poporul să ducă lucrările la bun sfârşit. Atunci, Prorocii Agheu şi Zaharia şi, ulterior, Maleahi, au înţeles că poporul iudeu suferise o seamă de schimbări profunde: iudeii din vremea lor ajunseseră să se deosebească foarte mult de iudeii care au trăit înainte de exilul babilonian. Iudeii din vechime se bizuiau mai mult pe împlinirea ritualurilor şi a ceremoniilor de la Templu, care erau definitorii pentru ei;  în acelaşi timp, ei nu socoteau de maximă importanţă ascultarea şi supunerea faţă de Dumnezeu. Dar, de cealaltă parte, iudeii contemporani cu aceşti proroci erau apatici, lipsiţi de voinţă. Erau ispitiţi să creadă că, orice ar fi făcut ei, efortul lor nu avea nici un sens din punct de vedere religios. Distrugerea Ierusalimului reprezentase pentru ei o profundă umilinţă. Mai mult decât atât, erau în mod evident influenţaţi de concepţia persană conform căreia toate religiile şi toate credinţele erau în egală măsură bune. În aceste condiţii, iudeii reveniţi în patrie nu găseau nici un motiv suficient de întemeiat pentru a-şi relua Legea, pentru a împlini din nou, aşa ca pe vremuri, rândurile mozaice şi pentru a reconstrui Templul. În mod evident, asimilarea lor în culturile păgâne în mijlocul cărora trăiau era numai o chestiune de timp.

        Pe lângă acestea, perspectiva revenirii într-o ţară dominată de sărăcie nu era deloc atractivă pentru cei mai mulţi dintre iudeii aflaţi în exil, şi mai cu seamă pentru aceia dintre ei a căror credinţă fusese puternic încercată de rigorile şi umilinţele captivităţii. Apoi, a reface ruinele trecutului nu-i atrăgea nici pe aceia dintre iudei care izbutiseră să-şi construiască printre babilonieni o viaţă prosperă, bazată pe diverse întreprinderi comerciale sau pe diverse alte activităţi lucrative. Dar aceia dintre iudei care totuşi au luat hotărârea de a se întoarce erau animaţi nu doar de dorul libertăţii personale, ci şi de acela de a se pune în slujba lui Dumnezeu. Însă aceste aşteptări au fost ajustate la adevărata lor măsură, prin conştientizarea faptului că acasă vor avea de întâmpinat greutăţi serioase, din toate punctele de vedere. În cea mai mare parte, cei întorşi din robie erau animaţi în primul rând de fervoarea unor idealuri religioase, şi mai puţin de atingerea unor obiective de natură materială. Cu toate acestea, încetul cu încetul, cei repatriaţi au fost copleşiţi de grijile pământeşti, efortul lor de a-şi asigura subzistenţa consumându-le toată energia. Înainte de sosirea Profetului Agheu este posibil să nu fi făcut nimic altceva decât că s-au săpat fundaţiile Templului şi s-a ridicat structura de rezistenţă. Se pare că altarul fusese şi el înălţat pentru jertfele de ardere de tot; dar lucarea de restaurare a fost oprită la stadiul acesta pentru nu mai puţin de 16 ani.

         În fapt, perspectiva revenirii în patrie nu strânse prea mult entuziasm nici în rândurile preoţimii.  La Ezdra 2:36-39 aflăm că, dintre cele 24 de ordine, s-au întors reprezentanţi a doar patru dintre acestea. Dintre leviţi s-au întors numai 74, iar dintre slujitorii de la Templu, 392 [cf. Ezdra 2:40, 58]. De altfel, la început nu s-a întors nici un levit [cf. Ezdra 8:15-20]; doar când au fost îndemnaţi, de-abia atunci au răspuns pozitiv 37, dimpreună cu alţi 220 de slujitori ai Templului. Astfel, prorocii postexil au avut şi menirea aceasta, de a-i ajuta pe iudei să realizeze deosebirea dintre credinţa lor şi rătăcirile idolatre ale popoarelor cu care se învecinau, precum şi de a-i îndemna şi a-i întări în acţiunea de reconstruire a Templului şi de restaurare a rânduielilor mozaice.

        Amânarea repetată şi prelungită a reconstruirii Templului nu a fost lipsită de consecinţe, pe care profetul le subliniază în cuvinte precum acestea: V-aţi aşteptat la mult, dar iată că aveţi puţin. Aţi strâns mult, dar Eu am risipit truda voastră! Pentru ce? Zice Domnul Savaot. Din pricina Templului Meu care stă dărâmat, iar voi zoriţi cu lucrul, fiecare pentru casa lui! [Agheu 1:9]…

        Sfântul Grigorie Teologul (cca 329/330-cca 390) pune la inimă cuvântul acesta al lui Dumnezeu şi ne dezvăluie cele întâmplate atât în vremea lui, cât şi în vremea noastră, după cum urmează: ,,Pentru ce sunt recoltele risipite? Pentru ce sunt hambarele deşerte? Pentru ce sunt păşunile uscate vitele sterpe? Pentru ce sunt câmpiile năpădite de buruieni, în loc să fie pline cu roade? De ce sunt văile acoperite cu lacrimi, când ar putea fi acoperite cu grâne? De ce nu mai picură munţii cu roua lor, aşa cum făceau odinioară pentru cei drepţi, ci şi-au pierdut cu totul măreţia? […] Vai, ce privelişte întristătoare! Din grânele noastre pline de rod nu a mai rămas nimic, de-abia de mai recunoaştem, după rămăşiţe, sămânţa pe care mai an am semănat-o, iar vremea culesului, pe care o ştim mai mult din semnele vremii decât din arătarea roadelor, de-abia dacă ne va aduce prinoasele pentru Domnul. Aceasta este agoniseala păcătoşilor şi a celor lipsiţi de evalavie, aceasta este răsplata semănătorului nebăgător de seamă -după cum arată şi cuvântul din vechime: la mult se aşteaptă, dar iată că puţin căpătuieşte [cf. Agheu 1:9]- mult se trudeşte cu semănatul, din zece pogoane de vie scoate rod numai un bat, iar un omer de sămânţă nu-i aduce mai mult de o efă [16] [cf. Isaia 1:10]; ei aud veşti despre recolte bogate prin alte părţi, dar ei înşişi suferă de foame. Pentru ce este aceasta? Din ce cauză se întâmplă toate astfel? Să nu aşteptăm explicaţii din partea altora, ci mai bine noi singuri să ne judecăm pe noi înşine. Leac însemnat împotriva răului sunt mărturisirea şi luarea-aminte să nu care cumva să ne împiedicăm singuri.’’ [17]

       Prorocul continuă: Pentru aceasta cerul se va încuia, nu vă va da rouă şi pământul nu va da roadele sale [Agheu 1:10]. Sfântul Ambrozie (cca 339-397) scrie: ,,Îndreptaţi-vă felul şi puneţi-vă rânduială în fapte, căci, de nu veţi împlini aceasta, cerul se va încuia şi nu va mai slobozi peste voi ploaie [cf. Agheu 1:10]; cuvântul ceresc care se pogoară precum roua peste iarba câmpului nu va mai astâmpăra şi nu va mai răcori imboldurile cele pătimaşe ale trupului, nici nu va mai stinge săgeţile aprinse ale dorinţelor, iar pământul, adică sufletul, nu va mai putea aduce roadă, căci se uscă, de nu este bine scăldat în răcoarea Cuvântului lui Dumnezeu şi stropit cu rouă cerească, cu deplinătatea harului.’’[18]

       Construcţia Templului a fost încheiată după patru ani şi jumătate, adică în cel de-al şaselea an al domniei lui Darius [cf. Ezdra 6:14-15]. Dar, când s-a făcut târnosirea, norul cel luminos al slavei lui Dumnezeu nu a mai umplut Templul. Chivotul, cu obiectele păstrate înlăuntru spre aducere aminte, precum şi Tablele Legii erau, de asemenea, lipsă. Vechiul Legământ nu mai avea să fie refăcut în forma lui sinaitică, ci potrivit cu făgăduinţa făcută către Ieremia, anume că Domnul va încheia un Legământ Nou cu casa luiIsraelşi a lui Iuda; Domnul va sădi Legea în inimile lor şi o va scrie în cugetele lor. Totuşi se pare că poporul nu era încă îndeajuns de pregătit pentru aceasta. Iudeii s-au întors din Babilon, dar au continuat să trăiască sub stăpânire păgână şi să se conducă după preceptele acestei lumi, până când se va plini vremea pentru Legământul cel Nou, când Domnul va veni şi va intra în Templul Său.

[1] Minei, 16 decembrie, Sf. Proroc Agheu, sinaxar.

[2] Vezi Sf.Ambrozie, Letters, Let, to Irenaeus, în ed.cit., p.4501.

[3] Minei, 16 decembrie, Sf. Proroc Agheu, Utrenie, canon, peasna a 7-a, Irmos.

[4] De Vitis Prophetarum, ed 1682, tom.II, p 248.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                        

[5] Synopsis de vita et morte prophetarium, Max.Biblioth. Vet.Patr.Lugd., tom, p.422.         

[6] Migne, PG, 1865, P. 1362.

[7] Minei, 16 decembrie, Sf. Proroc Agheu, sinaxar. Vezi şi art.G.A.Crooke, ,,Hagai’’, în A Dictionary of the Bible, ed.cit.

[8] An Exhortation to Theodore after his fall, Lett.1, în ed.cit., pp.87,93.

[9]  Minei, 16 decembrie, Sf. Proroc Agheu, Utrenie, canon, peasna a 3-a.

[10] The Great Synaxaristes of the Orthodox Church, p.463.

[11] Minei, 16 decembrie, Sf. Proroc Agheu, sinaxar. Vezi şi art.G.A.Crooke, ,,Hagai’’, în A Dictionary of the Bible, ed.cit.

[12] Minei, 16 decembrie-vezi din slujbele rânduite prorocului, în special Utrenie, canon, peasna a 9-a.

[13] Astăzi Tall-I Malyan, înIran(n.tr.).

[14] Cilindrul lui Cyrus cel Mare este un document istoric aparţinând regelui persan omonim. Documentul are forma unui cilindru de lut, cu o lungime de 23 cm şi lăţime de 11 cm, inscripţionat cu text cuneiform, în limba acadiană; datează din cca 539/538 î.Hr.; se referă la victoria lui Cyrus cel Mare asupra regelui babilonian Nabonidus, precum şi la mijloacele prin care noul conducător al imperiului a îmbunătăţit nivelul de viaţă al supuşilor săi. Cilindrul a fost descoperit în anul 1879 de către arheologul Hormuzd Rassam, la Ninive (Irak), iar astăzi se află expus la British Museum (Londra). Cilindrul lui Cyrus cel Mare este un document extrabiblic deosebit de important, care atestă veridicitatea unor evenimente despre care se vorbeşte în Sfânta Scriptură. De asemenea este considerat a fi prima cartă a drepturilor omului. (n.tr.).

[15]  Art. ,,Haggai’’, în The Expositor’s Bible Commentary, ed.cit., p. 570.

[16] 1 bat=aproximativ 25 litri; 1 omer=374 litri; 1 efă=36,4 litri.

[17] Sf.Grigorie de Nazianz, Omilia XVI, în ed.cit., p.253.

[18] Ambrose to Irenaeus, în Letters, ed.cit., p.451.

Sursa: ,,Vieţile Sfinţilor Proroci’’, Editura Cartea Ortodoxă Bucureşti, 2010, pag.623-631.