16 februarie: SFÂNTUL MUCENIC PAMFIL (Viaţa, Canonul)

 SFÂNTUL MUCENIC PAMFIL

16 februarie

Aceşti 12 sfinţi mucenici s-au învrednicit nu numai de darul proorocesc şi apostolesc, dar şi de numărul celor care au pătimit pentru Hristos în Cezareea Palestinei. Ei au trăit pe vremea împărăţiei lui Diocleţian, iar cel întîi, cu numărul şi cu rînduiala, era Sfîntul Pamfil, presviterul acelei cetăţi. El era de neam din Beirut, deprins din tinereţe cu înţelepciunea cea din afară, plin de duhovnicească filosofie, deosebit prin viaţa îmbunătăţită şi slăvit prin mărturisirea Domnului Hristos. Al doilea a fost Valens, diaconul bisericii Eliei, bărbat cinstit cu înţelegerea, că deşi era bătrîn, totuşi ascuţit la minte, căci ştia pe de rost dumnezeiasca Scriptură. Al treilea era Pavel, cel fierbinte în credinţă, arzător cu rîvna dreptei credinţe. El era din cetatea ce se numea Iamnia, care mai înainte suferise pentru Hristos arderea focului. Aceştia trei, după diferitele munci ce au suferit pentru Hristos de la ighemonul Urban, fiind aruncaţi în temniţă, au stat într-însa doi ani, pînă ce a luat ighemonia Firmilian, care a urmat după Urban.

 

În acea vreme, fiind izgoniţi din Egipt 130 de mărturisitori ai lui Hristos şi osîndiţi în Cilicia la săparea minelor de aur, nişte tineri, fraţi după trup şi după duh, cinci cu numărul, petrecîndu-i din Egipt pînă în Cilicia, cînd se întorceau în patria lor, au venit în cetatea Cesareei, că pe acolo le era calea. Intrînd ei pe poarta cetăţii, i-au întrebat străjerii, cine sînt şi de unde vin. Iar ei, netăi-nuind adevărul, au mărturisit că sînt creştini şi patria lor este Ierusalimul de sus. Deci i-au prins şi i-au aruncat în temniţă ca pe nişte tîlhari. A doua zi, care era în 16 februarie, au scos din temniţă pe sfinţii tineri din Egipt, cinci la număr, împreună cu mărturisitorii lui Hristos cei mai înainte pomeniţi: Pamfil, Valens şi Pavel, şi i-a pus ighemonul înaintea judecăţii sale şi a păgînului tiran Firmilian.

 

Ighemonul încerca mai întîi să biruiască pe tinerii cei din Egipt, înfricoşîndu-i cu diferite munci; iar pe unul dintre dînşii, care era mai mare de ani, punîndu-l în mijloc îl întreba cine este. El răspunse cu îndrăzneală despre dînsul şi despre prietenii săi că sînt creştini. Apoi, întrebîndu-i despre nume, cel dintîi se numea Ilie, al doilea Ieremia, al treilea Isaia, al patrulea Samuil şi al cincilea Daniil. Căci, lepădînd aceşti sfinţi tineri numele cele necurate, luate de la închinătorii de idoli şi care li se puseseră de închinătorii lor părinţi, în locul acelora s-au numit cu nume prooroceşti, adeverind la arătare că sînt robi ai lui Dumnezeu, nu numai cu lucrurile, ci şi cu numele.

 

Firmilian, ighemonul, neînţelegînd numele celor cinci sfinţi, îi întreba de patria lor. Ilie spunea de moştenirea sa netrupească şi duhovnicească, adică de Ierusalimul de sus, avînd în minte cuvîntul apostolului către galateni: „Ierusalimul de sus este liber, acela este maică tuturor„. Apoi, de cuvîntul cel către Evrei: „V-aţi apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu şi de Ierusalimul cel ceresc„. Ighemonul Firmilian nu pricepea ce este Ierusalimul şi în ce parte se află, pentru că în vremurile acelea sfînta cetate nu se mai numea Ierusalim, ci Elia. Aceasta, din vremea cînd Adrian, păgînul împărat al Romei, a zidit în locul cetăţii celei preafrumoase a Ierusalimului, risipită de Tit, o altă cetate în acel loc, în numele său, pentru că el se numea Elie Adrian. Deci, în locul Ierusalimului, s-a numit cetatea Elia şi a prihănit toate locurile cele sfinte, astupînd Mormîntul Domnului cu pietre şi cu ţărînă şi punînd idoli pretutindeni, apoi a poruncit să nu îndrăznească nimeni să numească cetatea într-alt chip, decît Elia. Aceasta o făcuse vrînd să piardă de pe pămînt pomenirea numelui Domnului nostru Iisus Hristos. Ierusalimul a fost în uitare la păgînii închinători de idoli aproape 200 de ani, pînă la venirea credinciosului împărat Constantin şi a maicii sale Elena.

 

Firmilian ighemonul, care era în Palestina pe vremea împărăţiei lui Diocleţian, cînd sfîntul tînăr îi spunea despre Ierusalim, nu ştia unde şi care este acea cetate ce se numeşte Ierusalim. Atunci a poruncit ca acelui fecior tînăr, care se chema Ilie, să-i lege mîinile înapoi, să-l spînzure gol şi să-l bată cumplit, ca să spună cu adevărat care este acea cetate Ierusalimul şi în ce parte a pămîntului se află. Dar el le spunea că Ierusalimul este patrie numai a creştinilor şi nimeni altul nu poate să aibă parte într-însa; iar acea cetate este la răsărit, unde soarele începe a-şi arăta razele întîi.

 

Astfel grăia sfîntul despre Ierusalimul cel de sus, cel duhovnicesc şi nu băga în seamă muncile, fiind ca fără trup. Ighemonul, neînţelegînd despre Ierusalimul povestit de el, credea că creştinii şi-au zidit undeva acea cetate şi voiesc să se împotrivească romanilor. De aceea chinuia mai cu amar pe Sfîntul Ilie, ca să spună cu adevărat unde este zidită acea cetate creştinească, Ierusalimul. Neputînd afla de la dînsul nimic mai mult decît numai mărturisirea numelui lui Hristos şi spunerea despre Ierusalimul cel de sus, a condamnat pe sfîntul tînăr la moarte, tăindu-l cu sabia.

 

Apoi, muncind asemenea şi pe ceilalţi tineri: Ieremia, Isaia, Samuil şi Daniil şi neauzind altceva de la ei decît ceea ce auzise de la cel dintîi, i-a judecat să-i ucidă cu sabia. Apoi a întrebat despre Sfîntul Pamfil presviterul, despre Valent diaconul şi despre Pavel şi, aflînd că au fost chinuiţi destul, mai înainte cu doi ani de către ighemonul Urban, care fusese înaintea lui, fiind ţinuţi în temniţă atîta vreme, n-a voit să-i chinuiască mai mult, ci numai i-a întrebat dacă vor a se supune la împărăteasca poruncă. Dar, fiind neînduplecaţi, i-a judecat asemenea la tăiere cu sabia.

 

Un tînăr oarecare din slugile lui Pamfil, anume Porfirie, care era de 18 ani, fiind foarte mult iubit de stăpînul său prin curăţia sa, auzind de răspunsul de moarte ce s-a dat asupra sfinţilor mucenici, a strigat din popor: „Doresc ca trupurile sfinţilor să se îngroape în pămînt”. Aceasta cu mare glas strigînd-o, a ieşit din mulţime şi a stat înaintea ighemonului. Acesta, cercetînd şi aflînd că este creştin, a poruncit ca îndată să-l spînzure gol şi să-l bată cumplit. Şi a bătut pe sfîntul tînăr Porfirie atît de mult, încît tot trupul lui s-a zdrobit de răni şi a căzut la pămînt, încît se vedeau numai oasele goale şi cele dinăuntru ale lui. Iar el, într-un chin ca acela, era ca un stîlp sau piatră nesimţitoare, fără de glas, pentru că n-a arătat nerăbdare, n-a strigat, nici n-a gemut, ci tăcea ca un zid. Pentru acest lucru tiranul mai mult se mînia şi cu cîrpe aspre de păr a poruncit să-i frece rănile, apoi l-a osîndit spre ardere.

 

Înfigînd un par şi legînd pe sfînt de dînsul, a pus lemne împrejur şi le-a aprins. Dar, cînd l-a împresurat focul, mucenicul a strigat cu glas mare, chemînd în ajutor pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. După aceea a tăcut, dîndu-şi sfîntul său suflet în mîinile Domnului. El a răbdat pătimirea ca şi stăpînul său, ba încă l-a întrecut în primirea muceniceştii cununi, căci Sfîntul Pamfil cu soţii lui nu erau încă tăiaţi, cînd Sfîntul Porfirie, sfîrşindu-se în văpaia focului, s-a dus către începătorul de nevoinţe, Hristos.

 

Pe cînd se ardea Sfîntul Porfirie, se afla acolo în popor un bărbat dreptcredincios, care altădată a fost ostaş, anume Selevchie. Acela, după sfîrşitul lui Porfirie, a alergat în urma ucenicilor celor ce se duceau la tăiere de sabie şi, aflîndu-i încă vii, tocmai cînd îşi cereau de la călăi vreme de rugăciune, a spus Sfîntului Pamfil despre sfîrşitul cel mucenicesc al lui Porfirie şi s-a bucurat Sfîntul Pamfil, mulţumind lui Dumnezeu. Iar Selevchie dădea închinăciunea sa cea mai de pe urmă sfinţilor mucenici, care şi-au plecat sub sabie capetele lor. Iar ostaşii, văzînd aceea şi cunoscîndu-l că este creştin, l-au prins şi l-au dus la ighemon, iar acesta a poruncit ca îndată să-l taie şi pe acela. Deci Sfîntul Selevchie, care era din părţile Capadociei, ostaş viteaz şi vestit în cetele Romei, care la începutul prigoanei contra creştinilor a mărturisit pe Hristos, a fost bătut foarte mult. Apoi, lipsindu-se de rînduiala ostăşească şi de cinste şi fiind izgonit din cetatea sa, slujea bolnavilor celor aruncaţi pe uliţe şi se îngrijea de sărmani şi de săraci. În acel timp mucenicul, împărtăşindu-se cu sfinţii mucenici şi cu mărturisitorii, s-a dus bucurîndu-se către Stăpînul Hristos, Domnul.

 

După Sfîntul Selevchie s-a sîrguit a se număra în ceata mucenicilor şi Sfîntul Teodul, bărbat bătrîn şi frumos la chip, unul din casnicii ighemonului Firmilian, care era cinstit de toţi pentru bătrîneţile sale, pentru că el a trăit pînă şi-a văzut strănepoţii săi. Acela, în taină crezînd în Hristos, s-a apropiat de unul din sfinţii mucenici care erau duşi la tăiere şi l-a sărutat, poftindu-l să se roage pentru dînsul lui Hristos Dumnezeul. Văzînd aceasta, una dintre slugile ighemonului a clevetit pe Teodul stăpînului său că este creştin. Întrebîndu-l ighemonul şi aflînd adevărul, s-a mîniat şi mai mult asupra lui şi a poruncit să-l răstignească pe cruce.

 

După aceasta Sfîntul Iulian a împlinit ceata celor doisprezece. Acesta, ca şi Sfîntul Selevchie, era din Capadocia, bărbat credincios şi îmbunătăţit dar, mergînd după o unealtă în Cezareea Palestinei şi, apropiindu-se, a văzut aruncate afară din cetate trupurile mucenicilor, spre mîncarea cîinilor, păsărilor ori fiarelor şi, bucurîndu-se cu duhul, săruta mădularele lor cele ce au pătimit pentru Hristos, fericind sfîrşitul lor mucenicesc, prin care s-au învrednicit vieţii celei nesfîrşite de la Hristos. Ostaşii care pîndeau de departe şi străjuiau trupurile muceniceşti, ca să nu fie furate de creştinii cei tăinuiţi, văzînd pe omul acela străin, căzînd pe trupurile cele lepădate şi sărutîndu-le, l-au cunoscut că este creştin. Deci, l-au prins şi l-au dus la ighemonul lor.

 

Ighemonul, după obişnuita cercetare, l-a judecat spre ardere şi l-a ars ca şi pe Sfîntul Porfirie. Astfel, cei 12 mucenici, întocmai ca cei 12 prooroci şi apostoli, au stat cu proorocii şi cu apostolii înaintea lui Hristos Domnul, întru cereasca împărăţie, încoronaţi cu cununile biruinţei. Iar trupurile mucenicilor, cele aruncate afară din cetate, au zăcut acolo patru zile. Văzînd păgînii că nu se ating de trupurile acelea nici cîinii, nici păsările, nici fiarele, au poruncit ca să le ia şi să le îngroape. Deci, luîndu-le credincioşii, le-au îngropat cu cinste, slăvind pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfîntul Duh, pe Unul în Treime Dumnezeu, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.

Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Pamfil şi către cei împreună cu dânsul

Troparul Sfântului Mucenic Pamfil şi al celor împreună cu dânsul, glasul al 4-lea:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

 

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmosul:

Adâncul Mării Roşii, cu urme neudate, pedestru trecându-l Israel cel de demult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustiu a biruit.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu Puterea Preasfântului Duh ceata celor cu numărul de doisprezece adunându-se, vitejeşte, ca o purtătoare de biruinţă, a pus pe fugă tabăra cea vicleană şi fără de Dumnezeu a celor nelegiuiţi.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ruşinatu-s-a vrăjmaşul năvălind asupra purtătorilor de biruinţă mucenici; că deşertându-şi cumplit tolba cu săgeţi, nu a putut doborâ tăria vitejilor.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Înfumurarea nebunei elineşti aţi călcat-o în picioare, mucenici ai lui Hristos, fiind împodobiţi cu Dumnezeiască minte şi înţelepciune, căreia n-au putut grăi împotrivă potrivnicii celor dreptcredincioşi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Dumnezeiescul şi grăitorul de cele Dumnezeieşti, Sfântul Pamfil, adeverind cu adevărat numele cu care s-a îmbogăţit, a păzit legătura dragostei către Hristos neîntreruptă, până la moarte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine Norul din care ne-a ieşit nouă strălucind Soarele dreptăţii, Fiul Cel Unul-Născut al Tatălui, Născătoare de Dumnezeu, Prealăudată, cu toată evlavia mărindu-te, întotdeauna te fericim.

 

Cântarea a 3-a. Irmos: Se veseleşte de Tine Biserica…

Stih: Sfinte Mucenice Pamfil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împodobit ai fost în dreapta credinţă, cu fapta şi cu cuvântul şi cu cinstita ungere a preoţiei, mucenice al lui Hristos, Sfinte Pamfil, înţelepţitule de Dumnezeu.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Adunându-vă laolaltă, mucenici ai lui Hristos, v-aţi făcut ca o alăută, peste tot bine tocmită, ce cântă cu melodioase graiuri de mărturisire.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Alergând către semnul cinstitei chemări cereşti, ca nişte biruitori aţi luat cunună de la Stăpânul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Sălăşluitu-S-a întru noi, Preacurată, Cel Ce locuieşte întru Înălţime; că mai presus de fire luând din tine Trup, S-a îmbrăcat.

Irmosul:

Se veseleşte de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând: Tu eşti Puterea mea, Doamne şi Scăparea şi Întărirea mea.

 

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica pe Tine, Soarele dreptăţii, a stat întru a sa rânduială, precum se cuvine, strigând: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Din multe feluri de vieţuire adunându-vă, în scurtă vreme v-aţi învrednicit a păzi pe deplin rânduiala Bisericii, cu un glas strigând: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Vicleniile şi meşteşugirile tiranilor n-au plecat pe mucenici, nici durerile chinurilor nu au slăbit pe cei ce cu osârdie strigau: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ceata cea prealăudată a mucenicilor, cea ocârmuită de mâna Stăpânului, pentru Dânsul moartea cea de voie a răbdat, strigând: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Auzind Dumnezeieştile graiuri cele pentru tine, Născătoare de Dumnezeu şi împlinirile lor văzându-le noi, cei ce am fost izbăviţi prin naşterea ta, strigăm ţie: Bucură-te Fecioară cu totul fără de prihană.

 

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Tu Doamne, Lumina mea, în lume ai venit, Lumina Cea Sfântă, Care întorci dintru întunericul necunoştinţei pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.

Stih: Sfinte Mucenice Pamfil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Neîndurând a lua în seamă cele de pe pământ, Fericite Mucenice Pamfil, ai luminat Dumnezeiasca vieţuire cu nevoinţa pe care din pruncie ai urmat-o.

Stih: Sfinte Mucenice Valent, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Valent cel împodobit cu Dumnezeieşti cărunteţi şi cu înţelepciune, trăgându-se din cetatea cea sfântă, ca un mucenic s-a încununat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Având cugetul lui Hristos, ca unul ce ai urmat Lui, Prealăudate Pavel, luptând după rânduială, ai fost împodobit cu cununa mucenicilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Îndreptat-ai, Preacurată, alunecarea Evei, născând pe Dumnezeu Cuvântul, Care a îndreptat nenorocirea abătută asupra celor surpaţi la pământ.

 

Cântarea a 6-a. Irmos: Jertfi-voi Ţie cu glas…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu moartea au cumpărat viaţa cea mai bună Sfinţii Mucenici Samuil şi Ilie, Daniil şi Dumnezeiescul Ieremia şi pe lângă aceştia, Sfântul Isaia cel cu nume mare.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Întărindu-se vitejii cu nădejdile vieţii celei veşnice, bucuroşi au răbdat strujirile trupurilor, cei ce au fost la număr cu Dumnezeieştii Tăi Apostoli, Mântuitorule.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Luminători plini de lumină a răsărit acum lui Dumnezeu Egiptul, care mai de mult era acoperit cu întunericul cel adânc al necunoştinţei; şi s-a îmbogăţit cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Munte te-a văzut pe tine Proorocul Daniel, Preacurată, din care s-a tăiat Piatra Care a sfărâmat chipul întregii înşelăciuni şi a umplut toate marginile pământului de cunoştinţa lui Dumnezeu.

Irmosul:

Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne, strigă către tine Biserica, curăţindu-se de sângele demonilor, cu Sângele Cel curs prin milostivire din coasta Ta.

 

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat…

Fiind puşi înaintea groaznicelor unelte de chinuri, vitejii luptători ai Domnului, bucurându-se, cu bărbăţie plină de curaj au răbdat chinurile, neţinând seama de trup. Pentru aceasta au şi moştenit Veşnica Slavă şi acum se roagă pentru noi, cei care lăudăm chinurile lor.

 

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

În cuptorul persienesc tinerii lui Avraam de dorul dreptei credinţe mai mult decât văpaia focului fiind aprinşi, au strigat: Binecuvântat eşti în Biserica Slavei Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Mucenice Porfiriu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu faţă luminată şi cu curăţia cugetului, mucenice, prevăzând bucuria ce te aşteaptă, ai defăimat chinurile, strujit fiind fără de milă, Preafericite Porfiriu.

Stih: Sfinte Mucenice Porfiriu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dumnezeu, Care a mântuit pe cei trei tineri în cuptor, Acela Însuşi te-a primit ca pe o jertfă adevărată, bine mirositoare, pe tine cel ars de tot în foc pentru Dânsul, purtătorule de biruinţă, Fericite Porfiriu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind împodobit cu tăria sufletului şi a trupului, Prealăudate Seleuc, ai surpat toată puterea tiranului, strigând: Binecuvântat eşti Dumnezeul meu şi Domnul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca o Născătoare de Dumnezeu, mai Frumoasă eşti decât zidirea; că te-ai făcut cu adevărat Locaş Preasfânt al lui Dumnezeu. Binecuvântată eşti tu între femei, Preacurată Stăpână.

 

Cântarea a 8-a. Irmos: Mâinile întinzându-şi…

Stih: Sfinte Mucenice Porfiriu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Plecându-te tu Legii lui Hristos, pe toate le-ai lepădat, Preaînţeleptule Seleuc; şi făcându-te ca un ostaş al cucerniciei şi învăţător, ai purtat grijă de văduve şi de săraci strigând: toate lucrurile lăudaţi pe Domnul.

Stih: Sfinte Mucenice Porfiriu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminându-te cu Raza Cea Înţelegătoare, bătrânule, Mărite Mucenice Teodul şi slugă adevărată făcându-te, ai urmat Stăpânului, după a Cărui Cruce dorind, cu bucurie ai răbdat-o, strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Arătându-te locaş Dumne­zeiescului Duh, Fericite Iulian, te-ai împodobit cu obiceiuri alese, arătându-te plin de dreaptă credinţă şi de blândeţe şi de tot arzându-te, cu credinţă strigai: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fără de mamă fiind Cuvântul mai înainte din Tatăl, mai în urmă din tine S-a născut, Preacurată, fără de tată Întrupându-Se, Cel mai înainte fără de trup, vrând din milostivire să mântuiască pe cei ce cântă: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Irmosul:

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Mâinile întinzându-şi Daniel în groapă, gurile leilor cele deschise le-a închis; iar tinerii cei iubitori de dreaptă credinţă puterea focului au stins, încingându-se cu fapta cea bună şi strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

 

Cântarea a 9-a. Irmos: Hristos, Patra Cea Netăiată de mână…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Numai Viaţa Cea Cerească dorind cu adevărat purtătorilor de biruintă, cu mândrie aţi defăimat pe cea lumească şi supusă morţii; şi acum vă îndestulaţi de Desfătarea Cea Preabună şi Fericită.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Înăuntru livezii celei Dumnezeieşti dănţuiţi acum cu osârdie, stând înaintea Izvorului Celui Strălucitor, slăviţilor mucenici; din care scoţând strălucirile, sunteţi cu totul luminaţi.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu cuvântul curăţind toate întinăciunile sufletelor voastre şi dezbrăcându-vă de hainele cele de piele, v-aţi îmbrăcat prin chinuri cu Haina mântuirii Cea Preafrumoasă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ceată a celor doisprezece la număr, adu-ţi acum aminte, pe lângă Stăpânul Hristos, de toţi cei ce săvârşesc cu credinţă pomenirea ta cea preafericită, rugându-te să se învrednicească de sălăşluirea cea împreună cu tine.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca o Maică a Celui Ce Singur este Stăpân, te-ai arătat mai presus decât toate făpturile, Fecioară Marie. Pentru aceasta, Preacurată, toţi credincioşii bucurându-ne, pururea cu cântări te mărim.

Irmosul:

Hristos, Piatra Cea Netăiată de mână, cea din capul unghiului, din tine, Muntele Cel Netăiat, Fecioară, s-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te mărim.

 

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif…

Ceata celordoisprezece Dumnezeieşti mucenici, cu adevărat într-armându-se cu tărie împotriva tiranilor vrăjmaşi, cu armele credinţei i-a biruit pe ei; şi încununându-se cu cunună de la Dumnezeu, s-au numărat în Ceata îngerilor; cu care împreună neîncetat se roagă, să se mântuiască de ispite, de supărări şi de chinurile cele veşnice, cei ce îi fericesc pe dânşii cu credinţă.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif…

Nu vom tăcea niciodată, Născătoare de Dumnezeu, a lăuda cu mulţumire, din inimă, milele tale, Stăpână, noi robii tăi, strigând şi zicând: Preasfântă Fecioară, grăbeşte de ne izbăveşte de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi şi de toată ameninţarea, că tu eşti Ocrotitoarea nostră.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif…

Pe Tine, Cel Născut din Tatăl Cel fără de început, cea care mai pe urmă Te-ai născut cu Trup, văzându-Te pe Cruce spânzurat, Hristoase, a strigat: vai mie, Preaiubite Iisuse! Cum Tu, Cel Ce eşti Slăvit de îngeri ca un Dumnezeu, de bună voie eşti Răstignit acum de oamenii cei fărădelege? Te laud, Îndelung Răbdătorule.

Οἱ Ἅγιοι Μάρτυρες Δανιήλ, Ἠλίας, Ἡσαΐας, Θεόδουλος, Ἱερεμίας, Ἰουλιανός, Οὐάλης, Παύμφιλος, Παῦλος, Πορφύριος, Σαμουὴλ καὶ Σέλευκος, μαρτύρησαν ἐπὶ αὐτοκράτορος Διοκλητιανοῦ (284 – 305 μ.Χ.). Κατάγονταν ἀπὸ διάφορους τόπους, τοὺς ἕνωνε ὅμως ἡ ἀγάπη καὶ ἡ πίστη τοῦ Χριστοῦ.

Ἐργαζόμενοι στὴν Καισάρεια τῆς Παλαιστίνης ὁμολόγησαν τὸν Χριστὸ ἐνώπιον τοῦ ἔπαρχου Φιρμιλιανοῦ. Ὁ ἄρχοντας κατέβαλε κάθε προσπάθεια νὰ πείσει τοὺς Ἁγίους νὰ ἀρνηθοῦν τὴν πίστη τους στὸν Χριστό. Ἐκεῖνοι ὅμως παρέμειναν σταθερὰ προσηλωμένοι στὴν πατρῴα εὐσέβεια. Τότε ὁ Φιρμιλιανὸς ἔδωσε ἐντολὴ νὰ τοὺς θανατώσουν, ἀφοῦ πρῶτα τοὺς βασανίσουν.

Οἱ Ἅγιοι Μάρτυρες Ἠλίας, Πάμφιλος, Οὐάλης, Παῦλος, Σέλευκος, Ἱερεμίας, Ἡσαΐας, Σαμουὴλ καὶ Δανιὴλ ἀποκεφαλίσθηκαν διὰ ξίφους. Ὁ Πορφύριος, ὑπηρέτης τοῦ Παμφίλου, συνελήφθη τὴν ὥρα ποὺ ἀναζητοῦσε τὸ λείψανο τοῦ κυρίου του καὶ κάηκε ζωντανὸς μαζὶ μέ τὸν Μάρτυρα Ἰουλιανό. Τὸν Ἅγιο Θεόδουλο τὸν σταύρωσαν ἐπὶ ξύλου. Ἔτσι μαρτύρησαν οἱ Ἅγιοι καὶ προσετέθησαν στὴ χορεία τῶν ἀθλητῶν τοῦ Χριστοῦ.
Ἡ Σύναξη τῶν Ἁγίων Μαρτύρων ἐτελεῖτο στὴ Μεγάλη Ἐκκλησία.

Ἀπολυτίκιον. Ἦχος γ’. Τὴν ὡραιότητα.
Τὴν δωδεκάριθμον, Μαρτύρων φάλαγγα, ἀνευφημήσωμεν, ἐνθέοις ᾄσμασι, Πάμφιλον Παῦλον Σαμουήλ, Οὐάλεντα καὶ Ἠλίαν, Ἱερεμίαν, Σέλευκον, Δανιὴλ καὶ Πορφύριον, Ἰουλιανὸν ὁμοῦ Ἠσαΐαν Θεόδουλον· αὐτοὶ γὰρ τὸν Δεσπότην τῶν ὅλων, πᾶσιν ἡμῖν ἐξιλεοῦνται.

Κοντάκιον. Ἦχος δ’. Ὁ ὑψωθεὶς ἐν τῷ Σταυρῷ.
Κολαστηρίων φοβερῶν προκειμένων, οἱ τοῦ Κυρίου Ἀθληταὶ οἱ γενναῖοι, ἐν ἀπτοήτῳ χαίροντες φρονήματι, τούτοις προσωμίλησαν, τῆς σαρκὸς ἀλογοῦντες· ὅθεν ἐκληρώσαντο, αἰωνίζουσαν δόξαν, ὑπὲρ ἡμῶν πρεσβεύοντες ἀεί, τῶν εὐφημούντων, αὐτῶν τὰ μνημόσυνα.

Μεγαλυνάριον.
Φάλαγξ δωδεκάριθμε Ἀθλητῶν, ἡ συντεταγμένη, εὐσεβείᾳ τε καὶ σπουδῇ, σύναψον σπουδαίως, ἡμᾶς ἐν ὁμονοίᾳ, καὶ λύσιν τῶν πταισμάτων, ἡμῖν πρυτάνευσον.

 The Holy Martyrs Pamphilius the Presbyter, Valens the Deacon, Paul, Porphyrius, Seleucius, Theodulus, Julian, Samuel, Elias, Daniel, Jeremiah and Isaiah suffered during the persecution against Christians, initiated by the emperor Diocletian in the years 308-309 at Caesarea in Palestine. 

The holy martyr Pamphilius, a native of the city of Beirut, was educated at Alexandria, after which he was made a priest at Caesarea. He devoted much labor to collating manuscripts and correcting copyist errors in the texts of the New Testament. The corrected texts of St Pamphilius were copied and distributed to anyone who wanted them. Many pagans were converted to Christ through them. 

His works and concerned matters at Caesarea were gathered up into the extensive library of spiritual books available for the enlightening of Christians. St Jerome (4th-5th century) deeply respected St Pamphilius and considered himself fortunate to have located and acquired several of his manuscripts. 

Actively assisting St Pamphilius in proclaiming the faith in Christ were St Valens, deacon of the church at Eleia, a man stooped with age and well-versed in the Holy Scriptures, and St Paul, ardent in faith and love for Christ the Savior. All three were imprisoned for two years by Urban, the governor of Palestinian Caesarea. 

During the rule of his successor Firmilian, 130 Christians were sentenced in Egypt and sent to Cilicia (Asia Minor) to work in the gold mines. Five young brothers accompanied them to the place of exile. On their return to Egypt they were detained at Caesarea and thrown into prison for confessing Christ. 

The youths appeared before Firmilian, together with those imprisoned earlier: Sts Pamphilius, Valens and Paul. The five Egyptian youths took the names of Old Testament prophets, Elias, Jeremiah, Isaiah, Samuel and Daniel. Asked where they were from, the youths said that they were citizens of Jerusalem, meaning the heavenly Jerusalem. Firmilian knew nothing of such a city, since Jerusalem had been razed to the ground by the emperor Titus in the year 70. The emperor Hadrian (117-138) built a new city on the site, which was called Aelia Capitolina. 

Firmilian tortured the youths for a long time. He sought to learn the location of the unknown city, and he sought to persuade the youths to apostatize. But nothing was accomplished, and the governor ordered them to be beheaded by the sword with Pamphilius, Valens and Paul. 

Before this occurred, a servant of Pamphilius endured suffering. This was the eighteen-year-old youth Porphyrius, meek and humble. He had heard the sentence of death for the condemned martyrs, and asked the governor’s permission to bury the bodies after their execution. For this he was sentenced to death, and thrown into a fire. 

A witness of this execution, the pious Christian Seleucius, a former soldier, in saluting the deeds of the sufferers, went to Pamphilius and told him about the martyric death of St Porphyrius. He was seized by soldiers and, on Firmilian’s orders, was beheaded by the sword together with the condemned. 

One of the governor’s servants, Theodulus, a man of venerable age and a secret Christian, met the martyrs being led to execution, embraced them and asked them to pray for him. He was taken by soldiers to Firmilian, on whose orders he was crucified. 

The young Julian, a native of Cappadocia who had come to Caesarea, saw the bodies of the saints which had been thrown to wild beasts without burial. Julian went down on his knees and venerated the bodies of the sufferers. Soldiers standing by at the wall seized him and took him to the governor, who condemned him to burning. The bodies of all twelve martyrs remained unburied for four days, but neither beasts nor birds would touch them. Embarrassed by this situation, the pagans permitted Christians to take the bodies of the martyrs and bury them.