16 iunie: TROPARUL ŞI VIAŢA SF. TIHON, EPISCOPUL AMATUNDEI (Gr, Ro, En)

Troparul şi Viaţa Sf. Tihon

16 iunie

*

Sfantul Ierarh Tihon

Sfîntul Tihon se trăgea din oraşul Amatunda, cetate în insula Cipru, din părinţi binecredincioşi şi iubitori de Hristos. El a învăţat din tinereţe a cunoaşte pe Hristos Dumnezeu şi sfintele Lui Scripturi. El s-a numărat în clerul Bisericii şi s-a rînduit ca să citească poporului dumnezeieştile cuvinte în biserică. Apoi, pentru curăţia vieţii lui, a fost hirotonisit diacon de Sfîntul Memnon, episcop al aceleiaşi cetăţi Amatunda. Episcopul Memnon, ducîndu-se către Domnul, prin alegere, a fost ridicat la scaunul episcopal Sfîntul Tihon şi a fost sfinţit arhiereu de marele Epifanie, arhiepiscopul Ciprului.

 

În acea vreme era încă în insula Cipru, mulţime de popor necredincios, care se ţinea de rătăcirea închinării la idoli. Deci, multă osteneală a suferit Tihon, arhiereul lui Hristos, întorcînd la credinţă pe oamenii care piereau în păgînătatea elinească, aducîndu-i de la înşelăciunea idolească la Hristos Dumnezeu. Domnul i-a ajutat în ostenelile lui, căci, scoţînd turma cea cuvîntătoare din dinţii lupilor răpitori şi drăceşti, a adus-o în ograda Bisericii celei soborniceşti şi din capre a făcut oi ale lui Hristos. El a sfărîmat toţi idolii care erau împrejurul Amatundei şi drăceştile locuinţe, iar capiştile lor le-a stricat.

 

Vieţuind mulţi ani, a îndreptat bine Biserica cea încredinţată lui, fiind numit făcător de minuni, căci multe minuni a făcut în viaţa lui, asemenea şi după moarte. Dar viaţa lui întreagă şi istoria minunilor lui nu s-au putut afla; căci din cauza învechirii vremii şi a războaielor agarenilor, precum multe sfinte biserici au fost pustiite, tot astfel au pierit şi cărţile bisericeşti. Însă din multele minuni ale lui, două au venit la ştirea noastră.

 

Iată prima minune: Pe cînd era încă tînăr în casa sa, petrecînd lîngă părinţi, l-a pus tatăl său să vîndă pîine; pentru că aceea era meseria tatălui său, ca din vînzarea pîinii să-şi hrănească familia. Deci fericitul tînăr dădea pîinea la săraci fără plată. Tatăl lui, înştiinţîndu-se de aceasta, a început a se supăra asupra lui şi a-l ocărî. Iar tînărul, fiind insuflat de Dumnezeu, îi zicea: „O, tată, pentru ce te mîhneşti, ca şi cum ai suferi vreo pagubă? Pîinile le-am dat împrumut lui Dumnezeu şi am zapisul Lui cel nemincinos, Care zice în sfintele cărţi: Cel ce dă lui Dumnezeu, va primi însutit! Iar de nu crezi cele grăite, să mergem la hambar şi vei vedea acolo, cum Dumnezeu dă datoria Sa, celor ce I-au dat Lui cu împrumut”. Aceasta zicînd-o, a mers cu tatăl său la hambar, şi, cînd a deschis uşa, a aflat cămara care era deşartă, plină de grîu curat. Tatăl său s-a mirat cu spaimă şi, căzînd, s-a închinat lui Dumnezeu, dîndu-I mulţumire. Dintr-acea vreme nu mai oprea pe fiul său să împartă pîini la săraci cît va voi.

 

A doua minune este aceasta: Lucrătorii, tăind viţele cele uscate dintr-o vie, le aruncau afară; iar Sfîntul Tihon, adunînd acele viţe uscate, le sădea în via sa şi se ruga lui Dumnezeu să-i dea la via lui patru daruri: Cel dintîi, ca viţele cele uscate, sădite să primească umezeală şi putere vie, ca ele să se înrădăcineze, să nască şi să crească. Al doilea, ca acea vie a lui să fie îndestulată cu rodurile sale. Al treilea, ca strugurii să fie dulci la gust şi sănătoşi. Al patrulea, ca strugurii din via lui să se coacă mai degrabă decît în toate viile.

 

Astfel rugîndu-se, a doua zi, mergînd la acele viţe uscate pe care le sădise, le-a găsit pe toate răsărite şi înverzite. Începînd a creşte, într-acelaşi an mai presus de obicei şi de firea sa, a adus mare îndestulare de struguri, încît în celelalte vii strugurii erau verzi, iar în via Sfîntul Tihon strugurii se copseseră mai degrabă decît la toţi şi erau foarte dulci la gust şi foarte folositori sănătăţii omeneşti. Acea vie a fost lucrată mulţi ani nu numai cît a trăit Sfîntul Tihon, ci şi după moartea lui, aducînd rod cu îndestulare. Deci, în tot anul, mai înainte de vremea cea obişnuită a coacerii tuturor viilor, în 16 zile ale lunii iunie, la pomenirea Sfîntului Tihon, se aduceau la biserica sfîntului struguri copţi din acea vie, iar cu vinul cel stors dintr-înşii, se săvîrşea jertfa cea fără de sînge la Sfînta Liturghie.

 

Din aceste două minuni se poate vedea destul de bine că Sfîntul Tihon a fost făcător de minuni şi bineplăcut lui Dumnezeu. Se adevereşte încă la slujba lui şi aceasta, că vremea sfîrşitului său a văzut-o mai înainte şi a spus aceasta multor prieteni ai săi. Pentru sfinţenia acestui făcător de minuni, să fie slăvit Dumnezeul nostru acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.


Ὁ Ἅγιος Τύχων καταγόταν ἀπὸ τὴν Κύπρο καὶ ἐγεννήθηκε ἀπὸ γονεῖς εὐσεβεῖς στὴν Ἀμαθούντα τῆς Κύπρου, τὴν σημερινὴ Παλαιὰ Λεμεσό. Ἤκμασε κατὰ τοὺς χρόνους τῶν αὐτοκρατόρων Ἀρκαδίου καὶ Ὀνωρίου (395 – 423 μ.Χ.). Ἀφιερωθεὶς ὑπὸ τῶν φιλοθρήσκων γονέων του στὸν Θεό, ἔλαβε ἄρτια μόρφωση καὶ διακρίθηκε στὴ μελέτη τῶν Ἁγίων Γραφῶν. Γιὰ τὴν καθαρότητα τοῦ βίου καὶ τὴν ἁγνότητά του ἐχειροτονήθηκε ὑπὸ τοῦ Ἐπισκόπου Ἀμαθούντος Μνημονίου διάκονος καὶ στὴ συνέχεια πρεσβύτερος. Ἡ ἱκανότητα, ὁ θερμὸς ζῆλος ὑπὲρ τοῦ θείου κηρύγματος καὶ οἱ πολλαπλὲς ἀρετές του τὸν ἀνέδειξαν, μετὰ τὸ θάνατο τοῦ Μνημονίου, διάδοχό του, χειροτονηθεὶς ὑπὸ τοῦ Ἀρχιεπισκόπου Κύπρου Ἁγίου Ἐπιφανίου († 12 Μαΐου). Ὡς Ἐπίσκοπος, ὁ Τύχων διακρίθηκε γιὰ τὰ φιλανθρωπικὰ ἔργα, τὴν ἀδιάλειπτη διδασκαλία καὶ τὴν ὑπὲρ τῆς ἐξαπλώσεως τῆς Χριστιανικῆς πίστεως μέριμνά του. Ἔτσι, μετέστρεψε πολλοὺς εἰδωλολάτρες, κατέστρεψε ναοὺς εἰδωλολατρικοὺς καὶ εἴδωλα καὶ ἀνήγειρε Χριστιανικὲς ἐκκλησίες.

Κάποια ἡμέρα, ποὺ εἰσῆλθε σὲ ἕνα εἰδωλολατρικὸ ναό, ἔδιωξε ἀπὸ ἐκεῖ τὴν ἱέρεια τῆς Ἀρτέμιδος, τὴ Μιαρανάθουσα, ἡ ὁποία τὸν ἐξύβρισε. Μὲ παρρησία ἄρχισε νὰ τὴν ἐλέγχει γιὰ τὴν τυφλὴ ἐμμονή της στὴν ἀσέβεια καὶ τὴν εἰδωλολατρία. Τὸ θάρρος τοῦ Ἁγίου καὶ ἡ ἀρετὴ ποὺ ἀπέπνεε ἡ ὅλη του προσωπικότητα προκάλεσαν τέτοια ἐντύπωση στὴν ἱέρεια τῶν εἰδώλων, ποὺ τὸ θαῦμα ἔγινε. Ἡ Μιαρανάθουσα μὲ σεβασμὸ καὶ φόβο ἐζήτησε ἀπὸ τὸν Ἅγιο νὰ τὴν κατηχήσει. Ἔτσι δέχθηκε τὸ Βάπτισμα μὲ μετάνοια καὶ ὀνομάσθηκε Εὐήθεια.

Ἕνεκα τῆς θεοφιλοῦς δράσεώς του καὶ τῆς ἁγνότητος τοῦ βίου του ἐπροικίσθηκε ἀπὸ τὸν Θεὸ διὰ τῆς χάριτος τῆς θαυματουργίας, ἐπιτελέσας πολλὰ θαύματα στὴ ζωὴ καὶ μετὰ θάνατον.
Ὁ Ἅγιος Τύχων ἐκοιμήθηκε μὲ εἰρήνη.

Ἀπολυτίκιον. Ἦχος γ’. Θείας πίστεως.
Θείας ἔτυχες, ἱερατείας, νεύσι κρείττονι, ἐκλελεγμένος, ὡς θεράπων τῆς Τριάδος ἐπάξιος· σὺ γὰρ τῶν ἔργων ἐκλάμπων ταῖς χάρισι, τὴν Ἐκκλησίαν ἐστήριξας θαύμασι. Τύχων Ὅσιε, Χριστὸν τὸν Θεὸν ἱκετευε, δωρήσασθαι ἡμῖν τὸ μέγα ἔλεος.

Κοντάκιον. Ἦχος γ’. Ἡ Παρθένος σήμερον.
Ἐν ἀσκήσει Ἅγιε, θεοφιλεῖ διαπρέψας, Παρακλήτου δύναμιν, ἐξ ὕψους καθυπεδέξω, ξόανα, καθαιρεῖν πλάνης λαοὺς δὲ σώζειν, δαίμονας, ἀποδιώκειν νόσους ἰᾶσθαι. Διὰ τοῦτό σε τιμῶμεν, ὡς Θεοῦ φίλον, Τύχων μακάριε.

Μεγαλυνάριον.
Χαίροις τῶν Ὁσίων ὁ κοινωνός· χαίροις τὸ δοχεῖον, τῶν τοῦ Πνεύματος ἀγαθῶν· χαίροις ὁ τῆς Κύπρου, ἀνέσπερος δᾳδοῦχος, ὦ Τύχων Ἀμαθοῦντος, ποιμὴν μακάριε.

Saint Tikhon, Bishop of Amathus, was born in the city Amathus on the island of Cyprus. His parents raised their son in Christian piety, and taught him the reading of sacred books. It is said that the gift of wonderworking appeared in St Tikhon at quite a young age.

His father was the owner of a bakery, and whenever he left his son alone in the shop, the holy youth would give free bread to those in need. Learning of this, his father became angry, but the son said that he had read in the Scriptures, that in giving to God one receives back a hundredfold. „I,” said the youth, „gave to God the bread which was taken,” and he persuaded his father to go to the place where the grain was stored. With astonishment the father saw that the granary, which formerly was empty, was now filled to overflowing with wheat. From that time the father did not hinder his son from distributing bread to the poor.

A certain gardener brought the dried prunings of vines from the vineyard. St Tikhon gathered them, planted them in his garden and besought the Lord that these branches might take root and yield fruit for the health of people. The Lord did so through the faith of the holy youth. The branches took root, and their fruit had a particular and very pleasant taste. It was used during the lifetime of the saint and after his death for making wine for the Mystery of the Holy Eucharist.

They accepted the pious youth into the church clergy, made him a reader. Later, Mnemonios, the Bishop of Amathus ordained him a deacon. After the death of Bishop Mnemonios, St Tikhon by universal agreement was chosen as Bishop of Amathus. St Epiphanius, Bishop of Cyprus (May 12), presided at the service.

St Tikhon labored zealously to eradicate the remnants of paganism on Cyprus; he destroyed a pagan temple and spread the Christian Faith. The holy bishop was generous, his doors were open to all, and he listened to and lovingly fulfilled the request of each person who came to him. Fearing neither threats nor tortures, he firmly and fearlessly confessed his faith before pagans.

In the service to St Tikhon it is stated that he foresaw the time of his death, which occurred in the year 425.

The name of St Tikhon of Amathus was greatly honored in Russia. Temples dedicated to the saint were constructed at Moscow, at Nizhni Novgorod, at Kazan and other cities. But he was particularly venerated in the Voronezh diocese, where there were three archpastors in succession sharing the name with the holy hierarch of Amathus: St Tikhon I (Sokolov) (+ 1783, August 13), Tikhon II (Yakubovsky, until 1785) and Tikhon III (Malinin, until 1788).