TROPARUL ŞI VIAŢA SF. IOAN, UCENICUL SF. GRIGORIE DECAPOLITUL
18 aprilie
Latura Decapoliei altădată era împărţită în două. Cea aproape de Galileea, în Palestina, care se pomeneşte de Sfîntul Evanghelist Matei, zicînd: „După Dînsul au mers multe popoare din Galileea şi din cele zece cetăţi”; iar alta, cea mai de pe urmă, o mică latură în pămîntul Isauriei, care se numea tot Decapolia. Dintr-acea Decapolie a Isauriei a fost Cuviosul Grigorie, învăţătorul acestui Cuvios Ioan, a cărui pomenire se face acum.
Acest sfînt Ioan, din tinereţe lăsînd lumea şi iubind pe Hristos, a mers la cel mai sus pomenit învăţător Grigorie Decapolitul şi de dînsul a fost tuns în rînduiala monahicească. Apoi petrecea cu el, nevoindu-se în toate şi bineplăcînd lui Dumnezeu, a ajuns în atît de mare smerenie şi ascultare şi în aşa sîrguinţă spre tot lucrul bun, încît singur învăţătorul lui, Sfîntul Grigorie, se bucura de el şi slăvea pe Dumnezeu. Iar cînd răucredinciosul împărat Leon Armeanul, a înnoit eresul luptării de icoane şi a ridicat prigonire asupra Bisericii lui Hristos, în acea vreme acest cuvios Ioan a mers în Bizanţ, pe lîngă Sfîntul Grigorie învăţătorul său, împreună şi cu Sfîntul Iosif, scriitorul de cîntări.
Apoi umblînd prin cetate, întărea pe cei dreptcredincioşi ca să stea în dreptcredincioasa mărturisire. După aceea Iosif a fost trimis la Roma, la care n-a ajuns, pentru că a căzut în mîna ereticilor şi la Creta a fost ţinut în legături. Iar Cuviosul Grigorie Decapolitul, după trimiterea lui Iosif s-a mutat către Domnul. Dar Cuviosul Ioan, rămînînd în Bizanţ, se nevoia în ostenelile cele obişnuite, nu numai pentru a sa mîntuire, ci şi pentru a celorlalţi.
După cîtăva vreme, liberîndu-se fericitul Iosif din legături şi întorcîndu-se în Bizanţ, Cuviosul Ioan s-a dus către Domnul, ca să-şi ia plata pentru ostenelile sale, şi a fost îngropat de mîinile lui Iosif, lîngă mormîntul Sfîntului Grigorie, părintele său. După aceea, s-a mutat în alt loc, despre care în viaţa Sfîntului Iosif scriitorul de cîntări, se scrie astfel: „Iosif, intrînd în cetate, n-a găsit între cei vii pe iubitul său părinte, pe Sfîntul Grigorie Decapolitul, căci se dusese către Domnul. A văzut numai pe fericitul Ioan ucenicul lui şi a plîns mult după părintele său Grigorie, căci nu s-a învrednicit să-l vadă iarăşi viu. Şi a petrecut lîngă mormîntul aceluia, împreună cu părintele Ioan, dar nu după multă vreme s-a dus şi Ioan către Domnul şi l-a îngropat Iosif aproape de Sfîntul Grigorie. După aceea, Cuviosul Iosif s-a mutat în alt loc. Şi era acel loc afară din cetate, deosebit şi liniştit, nu departe de biserica Sfîntului Ioan Gură de Aur, unde sălăşluindu-se, a zidit o biserică în numele arhiereului lui Hristos, Nicolae şi a mutat acolo moaştele amînduror părinţilor, ale lui Grigorie şi Ioan”.
Ὁ Ὅσιος Ἰωάννης ὁ Ἡσυχαστὴς ἔζησε κατὰ τὸν 8ο αἰώνα μ.Χ. καὶ ἦταν μαθητὴς τοῦ Ἁγίου Γρηγορίου τοῦ Δεκαπολίτου († 20 Νοεμβρίου). Ἀπὸ νεαρὴ ἡλικία ζήλωσε τὸν ἀσκητικὸ βίο καὶ ἀπῆλθε πρὸς τὸν Ἅγιο Γρηγόριο τὸν Δεκαπολίτη, ἴσως στὸν Ὄλυμπο, γενόμενος μοναχὸς καὶ διδασκόμενος τὰ τῆς μοναχικῆς πολιτείας. Ἡ ὑπακοή του πρὸς τὸν διδάσκαλό του ὑπῆρξε περιβόητη, γι’ αὐτὸ δὲ καὶ ὁ Ἅγιος Γρηγόριος ἔχαιρε καὶ δόξαζε τὸν Θεό. Μετὰ τὸν θάνατο τοῦ διδασκάλου του, κατὰ τὸ παράδειγμα αὐτοῦ, ἀφοῦ περιέτρεξε ξένους τόπους, ἦλθε κατόπιν στὰ Ἱεροσόλυμα, ὅπου καὶ προσκύνησε τοὺς Ἁγίους Τόπους. Ἐκεῖ καλλιεργήθηκαν ἐντός του περισσότερο οἱ πηγὲς τῆς εὐσεβοῦς κατανύξεως καὶ ἡ ἀφοσίωσή του πρὸς τὸν Θεὸ προσέλαβε νέα δύναμη καὶ φλόγα.
Ὁ Ὅσιος Ἰωάννης ἐγκαταβίωσε στὴ μονὴ Χαρίτωνος, ὅπου καὶ κοιμήθηκε μὲ εἰρήνη.
Ἀπολυτίκιον. Ἦχος πλ. α’. Τὸν συνάναρχον Λόγον.
Ἁπαλῶν ἐξ ὀνύχων Χριστὸν ἠγάπησας, καὶ τὴν σὴν κλῆσιν θεόφρον καταλαμπρύνεις σαφῶς, πλήρης χάριτος ὀφθεὶς τοῦ θείου Πνεύματος· ἐκκαθάρας γὰρ τὸν νοῦν, τῶν Ἀγγέλων μιμητής, ἐν σώματι ἀνεδείχθης, Πατὴρ ἡμῶν Ἰωάννη, μεθ’ ὧν ἱκέτευε σωθῆναι ἡμᾶς.
Κοντάκιον. Ἦχος β’. Τοὺς ἀσφαλεῖς.
Ὡς Ἀσκητῶν, ὑπογραμμὸν καὶ σέμνωμα, καὶ ἀγαθῶν, τῶν οὐρανίων μέτοχον, κατὰ χρέος εὐφημοῦμέν σε, ὦ Ἰωάννη παμμακάριστε· ὁσίως γὰρ τὸν βίον διελήλυθας, καὶ χάριτος ἐνθέου κατετρύφησας, ἐξ ἧς Πάτερ δώρησαι τοῖς δούλοις σου.
Μεγαλυνάριον.
Χάριτι τῇ θείᾳ καταυγασθείς, χαρίτων τὸν πλοῦτον, δι’ ὁσίας διαγωγῆς, Πάτερ Ἰωάννη, ἐνθέως θησαυρίσας, θαυμάτων χάριν νέμεις, τοῖς προσιοῦσί σοι.
Saint John was born at the end of the eighth century. At a young age he became a disciple of St Gregory of Decapolis (November 20) and accepted monastic tonsure from him at a monastery in Thessalonica. Under the guidance of this experienced teacher, St John attained great spiritual perfection.
When the emperor Leo the Armenian (813-820) renewed the persecution against Orthodox Christians because they venerated the holy icons, St Gregory of Decapolis and St Joseph the Hymnographer (April 4) and his disciple St John went from Thessalonica to Constantinople, to raise opposition to the Iconoclast heresy.
In spite of persecution, Sts Gregory and John fearlessly defended Orthodoxy for several years, and preached the veneration of icons. After many hardships St Gregory died (around 820), and soon after, his faithful disciple John also departed to the Lord. St Joseph the Hymnographer transferred the relics of Sts Gregory and John and placed them in the church of St Nicholas the Wonderworker.