Vindecarea unui director de minister ‒ Sfinții sunt prieteni și fac minuni împreună

Sfântul Nicolae Planas
După ce a spus cele de mai sus, Părintele adăugă: „Când am mers şi eu acasă, mi-am făcut datoria mea de preot”. Nu se ştie dacă a dormit în noaptea aceea. Căci bolnavul, în aceeaşi noapte a văzut în somn un arhiereu maiestuos, ţinând în mâinile sale o cutiuţă cu alifie, care îi spuse: „Întoarce-te să te ung pe spate”. Bolnavul s-a întors şi, cu alifia sa, sfântul l-a uns în chipul crucii pe spate.
Atunci bolnavul îl întrebă: „Dar cine eşti tu?”. „Sunt Iacov. M-a trimis Părintele Nicolae”, i-a răspuns acela. Odată cu vedenia aceasta, bolnavul s-a făcut sănătos, a renăscut şi sufleteşte, şi, de bucurie, s-a căsătorit cu fata familiei la care stătea. De atunci, omul acesta îl prăznuia pe Sfântul Iacov cu multă evlavie în Biserica Sfântului Ioan, cu litie şi cu bogate milostenii. Dar şi sfântul a continuat să-i ocrotească familia. Minunea aceasta am adus-o în discuţie odată de față cu Părintele Nicolae şi l-am întrebat ce funcţie avea cel vindecat. Părintele, voind să ne lămurească, ne spuse: „Era consilier ministerial”. Dar, de fapt, acela era director la un minister. Atât de mult cunoştea cele ale lumii!
Un colonel, care primise folos duhovnicesc din trăirea Părintelui Nicolae, mergea regulat să ia binecuvântarea lui. Odată, întrebat fiind de unii dintre fiii săi duhovniceşti cum se numeşte acel ofiţer, Părintele le răspunse cu convingere: „Căpitan se numeşte”.
(Monahia Marta, Sfântul Nicolae Planas, ocrotitorul celor căsătoriți, Editura Evanghelismos, București, 2008, pp. 59-61)
Sursa: https://doxologia.ro/viata-bisericii/minuni-vindecari-vedenii