Απολυτίκιο της Αγ. Αριάδνης – 18 ΣΕΠΤΕΜΒΡΙΟΥ

TROPARUL ŞI VIAŢA SF. MC. ARIADNA

18 septembrie

Pomenirea Sfintei Muceniţe Ariadna (în altă parte numită Maria) din Frigia.

Această sfîntă muceniţă, Ariadna, a pătimit pentru Hristos pe vremea împărăţiei lui Adrian (117-138), fiind roabă la oarecare Tertill, mai mare al cetăţii Promisia, din ţara Frigiei. Acel Tertill a făcut praznic în capiştea idolească la naşterea unui prunc al său, jertfind şi închinîndu-se zeilor şi dănţuind cu toţi casnicii şi cu prietenii şi megiaşii săi. Sfînta Ariadna a rămas acasă şi n-a vrut să intre în capiştea idolească şi să prăznuiască împreună cu stăpînul său. Deci mîniindu-se stăpînul ei, a bătut-o fără milă, apoi, spînzurînd-o, a strujit-o cu unghii de fier, după aceasta a aruncat-o în temniţă şi a chinuit-o cu foamea multă vreme, ca să se lepede de Hristos şi să se închine idolilor neînsufleţiţi. Apoi, i-a dat drumul din temniţă şi ea s-a dus din cetate. Dar stăpînul ei, căindu-se că a liberat-o, a alergat după dînsa cu slujitorii săi, iar ea uitîndu-se înapoi şi văzînd pe urmăritorii săi, a fugit şi, apropiindu-se de o oarecare piatră, s-a rugat lui Dumnezeu ca să o izbăvească pe ea din mîinile vrăjmaşilor. Şi îndată, cu dumnezeiască putere, s-a desfăcut piatra şi a intrat sfînta înlăuntru, iar piatra s-a strîns la loc cum a fost, pentru că îngerul Domnului, arătîndu-se acolo, a făcut această minune. Deci, prigonitorii s-au tulburat de frică şi, hărţuindu-se cu suliţele lor, singuri s-au împuns pe ei şi au pierit.

Aşa a izbăvit Domnul pe roaba sa din mîinile lor, ca pe o pasăre din cursa vînătorilor. Cu ale cărei rugăciuni să ne izbăvească Domnul şi pe noi de vrăjmaşii noştri şi cu aceeaşi sfîntă să ne învrednicească şi pe noi a dănţui în bucuria cea cerească în veci. Amin.

În această zi, Sfintele femei Muceniţe Sofia şi Irina şi Sfîntul Mucenic Castor.

Tot în această zi la Prolog este pus Sfîntul Simeon, episcopul Ierusalimului, dar pomenirea lui se cinsteşte la aprilie, în 27 de zile.

Ἂν καὶ δούλα, ἦταν ἀνώτερη καὶ λαμπρότερη ἀπὸ πολλὲς κυρίες, δοῦλες τῶν κοσμικῶν ματαιοτήτων καὶ τῶν γήϊνων μολυσμῶν.

Ἡ Ἁγία Ἀριάδνη ἔζησε στὰ χρόνια τῶν βασιλέων Ἀδριανοῦ καὶ Ἀντωνίνου (117 – 139 μ.Χ.), καὶ ἔγινε χριστιανὴ στὴν Φρυγία, πόλη τῶν Προμισέων. Ὅταν τὸ πληροφορήθηκε ὁ ἀφέντης της, Τέρτυλος, ἕνας ἀπὸ τοὺς ἰσχυρότερους πρόκριτους τῆς πόλης, τὴν πίεζε νὰ ἐπανέλθει στὴν εἰδωλολατρία. Ἐκείνη ὅμως ἐπέμενε στὴν χριστιανικὴ ὁμολογία της, καὶ στάθηκε ἀδύνατο νὰ τὴν πείσουν νὰ θυσιάσει στὰ εἴδωλα, κατὰ τὴν ἥμερα μάλιστα ποὺ γιόρταζε τὰ γενέθλιά του ὁ γιὸς τοῦ κυρίου της.

Τότε τὴν ἔδειραν σκληρὰ καὶ τὴ βασάνισαν γιὰ πολύ, ἀφοῦ ἔγδαραν τὶς σάρκες της μὲ σιδερένια νύχια. Γιὰ νὰ ἀποφύγει περισσότερες πιέσεις, ἐγκατέλειψε τὸ σπίτι τοῦ κυρίου της. Καὶ ἐνῶ τὴν καταδίωκαν, ἔπεσε σὲ γκρεμὸ ὅπου καὶ βρῆκε τὸν θάνατο.

Ἀπολυτίκιον. Ἦχος δ’. Ὁ ὑψωθεῖς ἐν τῷ Σταυρῷ.
Τῇ τοῦ Χριστοῦ κυβερνωμένη παλάμῃ, οὐκ ἐδουλώθης τὴν ψυχὴν Ἀριάδνη, ἀλλ’ ἐλευθέρᾳ γνώμη ἠνδραγάθησας· πᾶσαν γὰρ ἐπίνοιαν, τοῦ ἐχθροῦ καθελοῦσα, στέφος χαριτόπλοκον, ἐκ Θεοῦ ἐκομίσω· ὃν ἐκδυσώπει Μάρτυς ἐκτενῶς, ἐλεηθῆναι, τοὺς σὲ μακαρίζοντας.

Κοντάκιον. Ἦχος γ’. Ἡ Παρθένος σήμερον.
Τῆς ζωῆς ποθήσασα, τὴν ζωοπάροχον πέτραν, ἀκλινὴς διέμεινας, τῇ τοῦ δολίου μανίᾳ· πέτρα δέ, διαρραγεῖσά σε δεξαμένη, ἥρμοσε, τῷ ἀθανάτῳ Μάρτυς Νυμφίῳ· ὃν δυσώπει Ἀριάδνη, ἡμῖν δοθῆναι πταισμάτων ἄφεσιν.

Μεγαλυνάριον.
Ἀδούλωτον σώζουσα τὴν ψυχήν, ἐδούλωσας Μάρτυς, δι’ ἀγώνων τὸν δυσμενῆ, καὶ τῆς ἐλευθέρας, Σιὼν πολῖτις ὤφθης, ἐν ᾗ ὦ Ἀριάδνη, ἡμῶν μνημόνευε.

The Holy Martyr Ariadne was a servant of Tertillos, a city official of Promyssia (Phrygia) during the reign of the emperor Hadrian (117-161). Once, when on the occasion of the birth of a son, the master made a sacrificial offering to the pagan gods, the Christian Ariadne refused to participate in the impious ceremony. 

They subjected her to beatings and lacerated her body with sharp iron hooks. Then they threw the martyr into prison and for a long while they exhausted her with hunger, demanding that she worship their gods. 

When they released the saint from prison, she left the city, but Tertillos sent pursuers after her. Seeing that they were chasing her, she ran, calling out to God to defend her from her enemies. Suddenly, through her prayers, a fissure opened in the mountain, and St Ariadne hid in it. This miracles brought the pursuers into confusion and fear. In their depravity of mind they began to strike one another with spears.