POMENIREA CUVIOASEI MAICII NOASTRE MATRONA DIN HIOS

20 octombrie

Mâna dreaptă a Sfintei Matrona şi Psaltirea pe care o citea ca pe un canon personal zilnic, de la rasăritul până la apusul soarelui. Se află în Mănăstirea Dionisiou din Sfântul Munte Athos.

Sfânta Matrona a trăit în veacul al XV-lea. S-a născut în Volissos din Insula Hios din părinţi evlavioşi şi fruntaşi ai satului. Încă din tinereţe ardea de dumnezeiasca dragoste şi a dobândit repede cunoştinţe vaste despre lucrurile sfinte. Imediat ce i-a stat în putinţă, şi-a părăsit patria, părinţii şi averile şi s-a făcut tuturor străină, mişcată de dorul ei pentru Cel care a devenit „străin” pentru mântuirea noastră. Şi-a împărţit o parte din moştenirea ei săracilor şi a consacrat o altă parte zidirii unei bisericuţe închinate Sfântului Artemie, în mica mănăstire unde se retrăsese. Însă în timpul săpării pentru temelii s-a descoperit o comoară ascunsă în pământ. Temându-se că ar fi vorba despre vreo viclenie a urâtorului de bine, sfânta a început să se roage şi imediat aurul s-a transformat într-un sac cu cărbuni.

La puţin timp după terminarea bisericii, stareţa ei a ieşit din această viaţă, iar surorile împreună-nevoitoare o rugau fierbinte pe Matrona să preia îndrumarea duhovnicească a micii obşti. Şi împotriva voinţei ei, a devenit egumenă, fără însă să-şi schimbe deloc lupta ascetică, care veştejeşte cugetul trupesc. Principala ei grijă era postul, psalmodia îndelungată, rugăciunea neîncetată şi lacrimile, care dau uşurare sufletească inimii care arde de dumnezeiasca dragoste. Duhul ei era în felul acesta cu totul înălţat, cugetarea ei era continuu alipită de Dumnezeu şi primea de la El negrăita lumină a harului, care iradia pe chipul trupului ei.
În acea vreme, în care genovezii (romano-catolici) stăpâneau Hios-ul, nişte oameni barbari şi sălbatici ocupaseră insula şi semănau pretutindeni groază şi nenorocire. Unul dintre ei a intrat într-o zi în mănăstirea sfintei şi s-a aruncat asupra unei monahii. Imediat mânia lui Dumnezeu l-a fulgerat şi barbarul a căzut mort. Sfintei Matrona i s-a făcut milă de el şi a înălţat rugăciuni către Domnul, rugându-L să-l învieze pe barbar, ca să-i dea prilejul de a se pocăi. Imediat mortul s-a sculat ca şi cum doar ar fi adormit, şi a hotărât ca în continuare să petreacă o viaţă în pocăinţă. Întreaga insulă s-a folosit de minune, pentru că atunci când au aflat asta, ceilalţi barbari s-au temut şi nu le-au mai pricinuit necazuri creştinilor.
După ce şi-a încheiat astfel drumul ei pământesc, Sfânta Matrona a adormit în pace şi a lăsat credincioşilor ortodocşi cinstitul ei trup comoară şi vistierie de minuni şi vindecări pentru cei ce se apropie de el cu credinţă.

(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”, sursa: „Noul Sinaxar al Bisericii Ortodoxe”)